Comparatii intre regimul valutar si politicile de curs din Romania si din alte tari est-europene

Comparatii intre regimul valutar si politicile de curs din Romania si din alte tari est-europene

Principalele caracteristici ale regimului valutar al unei tari sunt:

sistemul de determinare a cursului de schimb;

dreptul rezidentilor de a detine sau nu conturi in valuta si de a transfera valuta in strainatate;

gradul de limitare a schimbului valutar.

Regimul valutar aplicat in Romania nu a fost in mod essential deosebit de cel intalnit in celelalte tari est-europene la inceputurile tranzitiei catre economia de piata.Acolo unde au existat, deosebirile s-au datorat :

o      conditiilor economice de pornire in tranzitie;

o      politicilor macro si microeconomice aplicate de autoritati cu implicatii asupra credibilitatii si sprijinului popular al reformei;

o      stadiului neomogen al tranzitiei atins de diferitele tari,inclusive in privinta dezvoltarii pietelor valutare si de capital;

o      prioritatilor de moment stabilite de autoritatile din fiecare tara.

1.Regimuri valutare

Tipurile de regim valutar aplicate in present in Romania si in tarile est-europene la inceputurile tranzitiei au fost asemanatoare celor utilizate in trecut de majoritatea tarilor OECD.Ca trasaturi generale, iesirile de capital sunt supuse unor restrictii mai severe decat intrarile de capital, iar operatiunile pe termen scurt sunt mai cuprinzator reglementate decat cele pe termen lung.Declarat explicit sau nu, regimul valutar actual practicat in tarile in cauza caracterizeaza asa-numita convertibilitate interna de cont current a monedei nationale(ce se refera la exporturi si importuri de bunuri si servicii,dobanzi,profituri,dividende,limitate la operatiunile efectuate de rezidenti).

Actualele regimuri valutare din tarile est-europene sunt in continua schimbare.Ca si in Romania, in majoritatea celorlalte tari est-europene -datorita necesitatii crearii unui cadru legislative specific economiei de piata - noile reglementari au fost grefate pe legi mai vechi, ceea ce a putut genera omisiuni sau necorelari ce urmeaza a fi corectate.In plus, aparitia sectorului privat si a primelor elemente ale pietelor de capital au creat un cadru in care reglementarile necesita adaptari repetate, in concordanta cu evolutia instrumentelor financiare.

Ca urmare, cu exceptia Cehiei, unde exista o lege a devizelor, in toate celelalte tari reglementarea regimului valutar se face prin acte normative emise de Guvern sau de banca centrala.

Adoptarea unui anumit regim valutar presupune optiunea politica a factorilor  de decizie din tara respectiva existenta unor conditii de natura general-economica si financiara specifice si aplicarea unui set de politici economice in concordanta cu regimul valutar adoptat.Diferentele existente in privinta regimului valutar in tarile est-europene -concretizate ca atare si in acordurile cu Fondul Monetar International - reflecta tocmai conditiile diferite din fiecare tara (anexele 1-5).

Dreptul exportatorilor de a retine incasarile valutare proprii.In Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia firmele exportatoare au obligatia de a vinde integral bancilor comerciale valuta incasata in urma exportului.

Repatrierea incasarilor din export trebuie facuta imediat in cazul Cehiei si Slovaciei si in maximum 2 luni in Polonia; in Ungaria nu este stabilita o limita legala.

In cazul Bulgariei, ca si al Romaniei, exista obligatia legala de repatriere a incasarilor din export, dar nu si de cedare a valutei,aceasta putand fi pastrata in conturi ale exportatorilor.

2.Accesul persoanelor fizice (populatiei) la valuta

Cu exceptia Poloniei, celelalte tari limiteaza accesul persoanelor fizice la resurse valutare.In general, sunt create facilitati pentru calatorii de studii.Limitele superioare anuale impuse alocatiilor valutare pentru excursiile individuale au fost, in 1992, de 500 $ pentru Bulgaria, 350 $ pentru Ungaria si 250 $ pentru Cehia si Slovacia , niveluri apropiate cu cele din Romania (circa 300 $).

In toate aceste tari, ca si in Romania, persoanele fizice au dreptul d e a detine valuta - fara a avea obligatia de a justifica provenienta acesteia - si o pot utiliza liber pentru turism sau alte tranzactii care nu reprezinta investitii de capital in strainatate.Suma depunerilor de valuta in conturi bancare personale se ridica la niveluri considerabile in Ungaria (2 miliarde $), Polonia, Cehia si Slovacia, fenomen aflat in legatura cu interdictia pentru persoanele juridice de a detine conturi in valuta.

In Romania depunerile persoanelor fizice in conturi bancare, de numai 100 milioane $, reflecta in larga masura si neincrederea in regimul valutar, dupa mai multe schimburi ale acestuia.

Comparativ cu celelalte tari est-europene, particularitatea regimului valutar din Romania a fost aceea ca a cunoscut fluctuatii insemnate in perioada  de dupa anul 1989, explicate prin mai multe cauze:

optiunea politica pentru un proces de liberalizare in mai multe etape a preturilor, care are o semnificatie deosebita pentru regimul valutar, intrucat mentine inflatia pe o perioada mai lunga, cu tendinta de multiplicare in ultimele etape;

preocuparea autoritatilor pentru a nu produce socuri majore unei industrii mai rigide si mai dependente de import decat in alte tari ale fostului bloc rasaritean;

mentinerea, explicita sau implicita, a supraevaluarii leului fapt care a antrenat presiunea importurilor si dezechilibrul balantei de plati.S-a creat astfel impresia ca regimul valutar este inadecvat, desi in realitate problemele erau cauzate de nivelul cursului leului.

Modificarile frecvente ale regimului valutar din Romania nu au fost de natura sa sporeasca increderea operatorilor  pe piata - inclusiv a investitorilor straini - marind incertitudinile cu privire la evolutia viitoare si afectand credibilitatea intregului program de stabilizare macroeconomica.

Actualul regim valutar, orientat in principiu catre mecanismele pietei, reprezinta un bun castigat pe calea reformei structurale a economiei.Eficacitatea lui depinde de stabilirea efectiva a cursului valutar la un nivel real de echilibru, care se poate realize prin mecanismul cererii si ofertei.Evitarea unui derapaj inflationist necontrolabil poate fi realizata  cu succes printr-un ansamblu de politici la nivel macro si microeconomic.

3. Cum se explica devalorizarea monedei nationale si consumarea rezervelor valutare in Romania anilor 1990-1991

La inceputul anului 1990, Romania inregistra cea mai favorabila pozitie financiara externa dintre toate tarile fostului bloc est-european. Aceasta situatie nu fusese insa obtinuta ca urmare a unei functionari normale a economiei ci, dimpotriva, prin fortarea exporturilor si prin amputarea importurilor. Asemenea celorlalte rezultate ale economiei de comanda, pozitia favorabila a rezervelor valutare era sustinuta exclusiv prin parghii administrative, cursul valutar fiind determinat arbitrar, iar exportul si importul dirijate centralizat.

Abandonarea, inca de la inceputul anului 1990, a mecanismelor administrative de reglare a comertului exterior a fost un process obiectiv si inevitabil. In conditiile dezechilibrului economic pronuntat, aceasta a condus insa la deteriorarea rapida a balantei de plati externe.

Un aspect insuficient relevant pana in present este acela ca procesul de consumare a rezervei valutare prin cresterea importurilor si reducerea concomitenta a exporturilor a fost stimulat printr-un curs puternic supraevaluat al monedei nationale. Analizele efectuate anterior anului 1990 aratau ca, spre sfarsitul deceniului trecut, cursul mediu de revenire la export era de 27-30 lei/dolar, in conditiile in care pentru importuri se mentinea cursul de 15-16 lei/dolar, diferenta fiind acoperita prin mecanisme bugetare si de redistribuire.

La inceputul anului 1990, deprecierea monedei nationale numai pana la paritatea de 21 lei/dolar a blocat practice interesul oricarui producator, stimuland acele importuri , deosebit de numeroase, pentru care cursul oficial era avantajos.

Cererea mare de importuri, amplificata de excesul de masa monetara in circulatie, in conditiile cursului nerealist, a condus la epuizarea rapida a rezervei valutare. In luna decembrie a anului 1990, cand s-a trecut la reorganizarea sistemului bancar, iar Banca Nationala si-a preluat, mai intai de facto, iar mai apoi de jure, functiile de banca centrala, rezerva valutara oficiala fusese epuizata.

Desi devalorizata in repetate randuri, atat explicit, prin schimbarea paritatii oficiale, cat si implicit, prin aparitia pietei interbancare, moneda nationala a ramas supraevaluata, ca urmare a inflatiei accelerate care a caracterizat economia nationala cu incepere din noiembrie 1990: in perioada noiembrie 1990 - mai 1992 preturile au crescut de 6 ori, ca urmare a preocuparii Guvernului si a Bancii Nationale de a evita alimentarea inflatiei prin deprecierea cursului.

Mentinerea unei relative supraaprecieri a monedei nationale s-a dovedit insa incapabila sa asigure o evolutie mai putin rapida a preturilor, in schimb a descurajat exporturile si a stimulat importurile, contribuind astfel la deterioararea balantei comerciale si la utilizarea unei parti insemnate a creditelor rxterne pentru sustinerea acesteia.

La inceputul anului 1992 s-a incercat inghetarea cursului valutar, in tentativa de a limita procesul inflationist. Rezultatele sunt binecunoscute: avalansa de cereri de import, reducerea continua a exporturilor pe masura continuarii procesului inflationist intern, incapacitatea Bancii Nationale de a satisface cererea de valuta, alimentarea coruptiei, agravarea dezechilibrelor, punerea sub semnul incertitudinii a continuarii procesului de reforma.

In conditiile in care revenirea la alocarea centralizata a resurselor valutare nu este numai extreme de periculoasa pentru mersul inainte al reformei, ci si imposibila, practice, schimbarea macanismului valutar si a politicii cursului de schimb in vara anului 1992 a reprezentat singura solutie realista si care se inscrie perfect in logica reformei.

Desi trecerea la stabilirea cursului de schimb prin mecanismele pietei s-a produs in conditiile unei deprecieri substantiale a leului, trebuie subliniat faptul ca devalorizarea monedei nationale, daca se inscrie in limite justificate economic, contribuie la restabilirea echilibrului valutar si financiar, precum si la relansarea economiei pe baze sanatoase si stabile.

Categoric, deprecierea competitive a monedei nationale nu poate fi acceptata ca o solutie permanenta, datorita efectelor pe care perpetuarea ei le are asupra intretinerii presiunilor inflationiste din economie. Alternativa pentru cresterea exporturilor si a incasarilor valutare consta in imbunatatirea competivitatii, pe baza reducerii, in termini reali, a costurilor unitare, imbunatatirii tehnologiilor, cresterii eficientei utilizarii resurselor de orice fel. Cum aceste evolutii au intarziat sa se produca, singurul mijloc disponibil in prezent pentru corectarea dezechilibrul extern a fost devalorizarea leului. Neutilizarea acestui mijloc ar fi insemnat, insa, acceptarea riscului de incetare a platilor externe, greu de depasit in conditiile capacitatii limitate de a atrage resurse financiare externe. In perspectiva, reducerea costurilor de fabricatie, retehnologizarea , relansarea investitiilor in domenii profitabile vor antrena cresterea competivitatii produselor romanesti si, pe aceasta baza, stoparea procesului de devalorizare a monedei nationale.