Conceptul de deficit bugetar

Conceptul de deficit bugetar

O expresie a dezechilibrului este deficitul bugetar, care poate avea una din urmatoarele semnificatii[1]:

deficit de criza (statul nu poate sa-si acopere cheltuielile curente > se acopera deficitul prin imprumuturi);

deficit de dezvoltare (state care produc resurse in plus realizate in afara sferei sectorului public. De exemplu, in sectorul bancar si la populatie se preconizeaza venituri in plus).

De asemenea, putem vorbi despre:

deficit acut, daca apare intamplator, intr-un anumit exercitiu bugetar, ca o consecinta a cresterii iesirilor (cheltuielilor) sau a micsorarii intrarilor (veniturilor).

deficit cronic, daca apare constant, pe parcursul mai multor exercitii financiare succesive.

Cauzele deficitelor bugetare pot fi[2]:

1. Cauze generale:

cheltuielile, in continua crestere, cu intretinerea aparatelor guvernamentale;

cresterea continua a cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice (o mare parte dina aceasta fiind, de regula, generata tocmai de finantarea deficitelor bugetare ale anilor anteriori);

cheltuieli mari cu inarmarea, in majoritatea tarilor si, in general, toate tipurile de cheltuieli neproductive.

2. Cauze specifice tarilor slab dezvoltate:

nivelul de dezvoltare scazut determina venituri bugetare reduse; aportul veniturilor la buget din impozite si taxe este mic, datorita bazei reduse de impozitare, chiar daca se adopta un grad de fiscalitate ridicat;

cheltuieli mari pentru aparatul administrativ.

3. Cauze specifice tarilor in tranzitie:

scaderea continua a nivelului productiei si, implicit, a produsului intern brut, in conditiile transformarilor profunde, structurale, ce au loc in aceste tari;

cresterea drastica a ratei inflatiei, in conditiile in care este cunoscut faptul ca veniturile bugetare, exprimate in preturi curente, au o rata de crestere inferioara celei a cheltuielilor bugetare, in preturi curente;

cresterea cheltuielilor bugetare, prin asumarea de catre Guverna costurilor sociale implicate de procesul de tranzitie;

subventiile pentru intreprinderile cu pierderi;

cresterea constanta a datoriei publice si, implicit, a cheltuielilor pentru rambursarea sa si a dobanzilor.

In numeroase tari dezvoltate sau, in curs de dezvoltare, ca urmare a cresterii mai rapide a cheltuielilor decat a veniturilor publice, bugetele se intocmesc si se incheie, tot mai frecvent cu deficit. Deficitul bugetar este considerat un fenomen specific finantelor contemporane. Cauzele deficitului bugetar sunt multiple si vizeaza atat propria economie, cat si conjunctura internationala. Deficitul bugetar este cauzat de cresterea accelerata a cheltuielilor publice, de incetinirea ritmului de crestere a veniturilor publice sau de fenomene conjuncturale ce isi transmit influenta prin intermediul cursului de schimb si al ratei dobanzii.

Marimea dificitului bugetar poate fi influentata de nivelul si fluctuatiile produsului intern brut si de gradul de redistribuire a acestuia prin intermediul instrumentelor financiare.

Cheltuielile publice, ca de exemplu, cele pentru ajutor de somaj si asistenta publica, cresc atunci cand rata somajului creste.

Veniturile din impozite cresc aproape automat, atunci cand creste numarul populatiei ocupate si, implicit, sporeste produsul intern brut. Totodata, impozitele si taxele platite de corporatii sunt cu atat mai mari cu cat profitul si cifra de afaceri cresc.

Efectele in plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. In orice tara, existenta deficitului bugetar majoreaza datoria publica, crescand in viitor serviciul acesteia, respectiv rambursarile, dobanzile si comisioanele exigibile in fiecare an pentru stingerea datoriei publice interne si externe.

Teoriile clasice privind deficitul bugetar afirma impactul negativ al acestuia asupra economiei (prin reducerea venitului national) si asupra nivelului de trai al generatiilor viitoare care trebuie sa suporte o presiune fiscala mai mare pentru plata datoriei publice.Angajarea unor cheltuieli bugetare mai mari decat veniturile curente reprezinta o politica imprudenta cu efecte multiple.Cresterea datoriei publice interne in urma finantarii deficitului bugetar prin imprumuturi publice poate antrena cresterea ratei dobanzii bancare cu efecte negative asupra cererii de credite pentru investitii si asupra inflatiei. Acoperirea serviciului datoriei publice presupune echilibrarea veniturilor curente provenind in special din impozite si taxe, in detrimentul efectuarii altor cheltuieli publice care sa produca bunuri si servicii suplimentare. In conditiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobanzii prezinta tendinta de crestere (fig. 1).

Fig. 1. Cerea de imprumuturi guvernamentale si rata dobanzii de piata

Fig.1 Cererea de imprumuturi guvernamentale si rata dobanzii de piata

Deficitul bugetar contribuie la cresterea ratei dobanzii de piata. Prin aceasta, deficitul se opune investitiilor private, incetinind astfel ritmul real al cresterii economice.

Cererea de credite se compune din cererea particularilor (agenti economici si populatie) si cererea guvernului. Cand guvernul solicita fonduri pe piata capitalului de imprumut, rata dobanzii creste, deoarece o parte importanta din fondurile disponibile este atrasa de guvern prin intermediul creditului public. Echilibrul initial este in punctul E corespunzator ratei dobanzii de piata (d₁) si cantitatii totale de fonduri imprumutate I₁. O crestere a solicitarii guvernului pentru fonduri imprumutate deplaseaza curba cererii din C₁ in C₁ + Δ C_G, rezultand un nou echilibru al pietii in E^'. Rata dobanzii de piata este d₂, iar cantitatea de fonduri oferita si imprumutata a crescut la I₂. Cresterea ratei dobanzii de piata are drept efect restrangerea cererii de credite adresate de agentii economici si implicit reducerea investitiilor realizate pe credit. Investitiile private reduse contribuie la scaderea productivitatii muncii si implicit la reducerea salariilor. De asemenea, se diminueaza imprumuturile efectuate de persoanele particulare in vederea achizitionarii unor bunuri de folosinta indelungata sau construirii si cumpararii de locuinte. Concomitent cu aceste efecte se inregistreaza si scaderea consumului privat, deoarece o rata ridicata a dobanzii incurajeaza economiile.

In conditiile in care moneda nationala este convertibila oficial, fiind solicitata ca mijloc de plata international, cursul de schimb este influentat favorabil, deoarece o rata ridicata a dobanzii majoreaza cererea nerezidentilor pentru acea moneda.

Teoria economica actuala sugereaza faptul ca nivelurile rezonabile ale imprumutului public intr-o tara in curs de dezvoltare nu afecteaza cresterea economica. Daca resursele imprumutate sunt utilizate in scopuri productive, rambursarea datoriilor acumulate ar trebui sa se realizeze fara probleme. Teoria indatorarii excesive a fost formulata de Jeffrey Sachs care a sugerat ca plata datorata creditorilor actioneaza ca o taxa de descurajare a productiei si ca exista un prag de indatorare peste care orice crestere marinala a datoriei conduce la o reducere semnificativa a investitiilor ceea ce diminueaza capacitatea viitoare de rambursare.

Simpla existenta a unui deficit bugetar, adica a unui volum mai mare de resurse banesti in economie, genereaza inflatie. Daca deficitul bugetar va fi acoperit prin emisiune monetara atunci impactul asupra inflatiei va fi si mai accentuata. Intrucat obiectivul principal al fiecarei banci centrale este de a limita inflatia, autoritatile monetare vor lua masuri de crestere a dobanzii de referinta care pot atrage capitalurile speculative, contribuind la intarirea monedei nationale si descurajand, astfel, activitatile de export. Deci, o alta consecinta a deficitului bugetar poate fi aparitia deficitului de cont curent.

In contrast cu aceasta opinie clasica, potrivit careia exista o legatura directa intre deficit si marimea ratei dobanzii, se situeaza viziunea moderna a inexistentei unei corelatii intre deficit si rata dobanzii. Viziunea moderna porneste de la faptul ca, in timp, contribuabilii isi dau seama ca deficitele in lant implica impozite mai mari in viitor. Contribuabilii au tendinta de a realiza economii, atunci cand se recurge la finantarea deficitului din imprumuturi, pentru ca veniturile disponibile prezente sunt mai mari decat daca s-ar majora impozitele curente. Cresterea economiilor populatiei determina sporirea disponibilitatilor pe piata capitalului de imprumut, compensand cererea sporita de credite guvernamentale. Cele doua efecte (cresterea economiilor si cererea sporita de imprumuturi publice) se anuleaza reciproc, neinfluentand nivelul ratei dobanzii. Implicatiile acestei teorii moderne sunt ilustrate de figura 2.

Rata

dobanzii 

O

d ₂ E^' O^'

d ₁ E E^''

C₁ C₁ + ΔC₀

Δ I

I₁ I₂ I₃

Fonduri imprumutate pe an

Fig. 2 Impactul deficitului asupra ratei dobanzii in noua viziune

Figura 2 arata cum cresterea imprumutului guvernamental, ca modalitate de acoperire a deficitului, determina majorarea cererii de credite. Oferta de economii creste de la O la O^'. Economisirea este inteleasa de contribuabili ca modalitate de acoperire a unor cheltuieli mari in viitor, cand este de presupus ca vor spori impozitele in vederea acoperirii serviciului datoriei publice. Modificarea functiei ofertei de resurse are drept rezultat un nou punct de echilibru E^''. In acest punct, fonduri suplimentare ΔI devin disponibile pentru finantarea investitiilor private. Suma imprumuturilor ce pot fi acordate, corespunzatoare punctului de

echilibru E^'', este in acest caz I₃. Aceste fonduri suplimentare sunt egale cu fondurile cerute pentru finantarea deficitului. Rata dobanzii aferenta punctului de echilibru E^'' ramane nemodificata, pana la nivelul initial d₁. In concluzie, imprumutul contractat de guvern pentru acoperirea deficitului nu influenteaza nivelul ratei dobanzii de piata. Se sustine, astfel, neutralitatea deficitului in raport de investitiile private sau de achizitionarea bunurilor de folosinta indelungata de catre populatie pe seama creditului bancar

Potrivit teoriei "Ponzi gamble" un viitor mai putin prosper este doar o consecinta posibila a unei perioade in care s-au inregistrat deficite bugetare mari. Daca economia va inregistra un ritm de crestere mai rapid decat cel al datoriei, deficitele bugetare vor fi acoperite fara probleme din resursele generale de crestere economica viitoare. Aceasta modalitate de abordare a deficitului bugetar presupune urmarirea ratei medii a dobanzi pentru datoria publica si compararea acesteia cu rata medie de crestere a economiei.

Prin aplicarea jocului Ponzi guvernul poate genera cresterea bunastarii indivizilor intrucat fiecare generatie beneficiaza de transferuri si nici o alta generatie nu plateste impozite suplimentare pentru aceasta. Acest punct de vedere nu poate fi acceptat intrucat deficitul bugetar, chiar daca nu conduce intotdeauna la cresterea presiunii fiscale, va determina reducerea investitiilor intrucat economiile vor fi plasate, in principal, in titluri guvernamentale.

Guvernul are de ales, pentru finantarea deficitelor bugetare in continua crestere, intre sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea unor impozite noi) si contractarea de imprumuturi. De regula, se opteaza pentru ce de-a doua solutie, din urmatoarele considerente:

• majorarea impozitelor este o masura nepopulara , deoarece afecteaza imediat nivelul de trai al populatiei, rezultand consecinte politice imediate;
• imprumuturile de stat ofera categoriilor sociale avute un plasament sigur si remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;
• imprumuturile de stat ofera un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decat impozitele directe;
• daca imprumutul se solicita la Banca Centrala, termenul de obtinere a resurselor banesti este cel mai scurt, comparativ cu emiterea de titluri de valoare pentru persoane fizice sau persoane juridice.

Realitatea zilelor noastre demonstreaza in mod clar, ca imprumuturile constituie un mijloc de procurare a resurselor financiare necesare statului mai costisitor decat impozitele; dobanzile si celelalte avantaje acordate creditorilor statului majoreaza, invitabil, cheltuielile publice.

Imprumuturile de stat utilizate in scopuri neproductive reprezinta, fara indoiala, mpozite amanate.

Apelul la imprumuturi, pentru acoperirea deficitului bugetar, nu scuteste societatea de povara acestora acestora, ci doar intarzie momentul transpunerii ei asupra contribuabililor.

Despre o influenta favorabila a imprumuturilor de stat asupra capitalului nu se poate vorbi decat in cazul in care acesta sunt utilizate in scopuri productive. Ori,experienta a numeroase tari, inclusiv a Romaniei, arata ca, in majoritatea cazurilor, imprumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive si doar rareori pentru dezvoltarea economiei nationale, pentru obiective si actiuni cu caracter productiv.

In Romania, datorita slabei dezoltari a pietei interne de capital, necesitatile suplimentare de capital au fost acoperite in proportie de circa 75% pe seama imprumuturilor externe.

Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la imprumuturile contractate pentru finantarea si refinantarea deficitelor bugetare inregistrate incepand cu anul 1992. La finele anului 2001, ponderea datoriei provenind din imprumuturi de stat contractate pentru acoperirea deficitelor bugetare in datoria publica totala a fost de 68%, iar a celei provenind din imprumutiri de stat cu alte destinatii 32%. Imprumuturile contractate pe piata externa prin emisiune de obligasiuni au fost utilizate astfel: valuta obtinuta a fost folosita pentru sporirea rezervei valutare a statului, iar echivalentul acesteia in lei pentru finantarea deficitului bugatar.

Atat imprumuturile contractate pentru finantarea si refinantarea deficitelor bugetare, cat si cele cu destinatie speciala au fost utilizate in proportii covarsitoare la acoperire unor cheltuieli de consum si doar intr-o proportie foarte mica pentru nevoi de dezvoltare economica si sociala. Aceasta demonstreaza ca, in perioada de tranzitie, societatea romaneasca a incalcat una din axiomele oricarei societati care urmareste progresul, consumand mai mult decat a produs. Si, ca si cand aceasta nu ar fo fost suficient, s-a consumat si o buna parte din acumularile perioadei de pana in 1990, acumulari realizate de catre un partid sau altul aflat la putere, ci de marea masa a populatiei, cu multa truda si sacrificii( ne referim aici la veniturile incasate din privatizare, folosite nu pentru dezvoltare, cum ar fi fost normal, ci in proportie predominanta tot pentru consum).