Contactul de leasing - o forma particulara a celui de credit

Contactul de leasing - o forma  particulara a celui de credit

Noile modificari si completari sunt puternic influentate de incadrarea, prin O.G. nr. 28/2006, a leasingului financiar in categoria activitatilor de creditare. Contractul de leasing a inceput sa semene deja prea mult cu contractul de credit, fiind pe alocuri chiar mai dezavantajos decat acesta din urma, ceea ce nu este de natura sa incurajeze dezvoltarea leasingului in Romania. Desi o astfel de abordare s-ar justifica in parte in cazul leasingului financiar, in nici un caz nu este normala in cazul leasingului operational. Solutia legiuitorului roman de a "baga in aceeasi oala" leasingul financiar si leasingul operational, prin reglementarea similara a celor doua forme de leasing in O.G. nr. 51/1997, este gresita si in total dezacord cu practica internationala in domeniu. Nici restrictiile impuse societatilor de leasing nu vor conduce la promovarea acestei forme de finantare care, in mod normal, trebuie sa fie facila si accesibila. 

Poate ca nu era rau sa luam exemplul unor tari devoltate, cum ar fi Marea Britanie, Belgia, Olanda etc., care nu trateaza activitatea de leasing ca o activitate de natura bancara si nu prevad conditii speciale de infiintare a societatilor de leasing. Reglementarea mai putin stricta a societatilor de leasing in raport cu bancile este de natura a conduce la promovarea activitatii de leasing in tarile cu economie in tranzitie, cum este si Romania.

Pe de alta parte, instituirea unor conditii prudentiale, cum ar fi cerinta unui capital social minim si situatii financiare transparente si standardizate, contribuie la un mediu propice desfasurarii operatiunilor de leasing.
O.G. nr. 51/1997 ofera in continuare o definitie comuna celor doua tipuri de leasing, desi pe plan international este unanim admis ca acestea sunt complet diferite. Mai precis, posibilitatea exprimarii unei optiuni de cumparare a bunului la finele perioadei de leasing este complet atipica pentru leasingul operational, care nu constituie in nici un caz o metoda de finantare a achizitiei unui bun, asemanandu-se mai mult cu un contract de locatiune clasic, insa prezentand certe particularitati.

Pe plan international, leasingul operational apare ca un contract de locatiune incheiat pe termen scurt. Costul echipamentelor inchiriate se recupereaza in general prin multiple inchirieri ale acestora.Riscurile uzurii morale si fizice ale echipamentelor sunt suportate de catre locator. In Franta, Germania sau in Marea Britanie, de exemplu, leasingul operational nu se deosebeste de locatiunea clasica. De asemenea, in Italia, leasingul operational apare ca o forma particulara a contractului de locatiune, locatarul neavand optiunea de cumparare a bunului obiect al contractului.

De aceea, confuzia de regim juridic care se face in legislatia romana intre leasingul financiar si leasingul operational, confuzie mentinuta si chiar intarita de noile reglementari in domeniu, apare cel putin ciudata.
Aceasta cu atat mai mult cu cat unul dintre scopurile declarate ale ultimelor modificari si completari la O.G. nr. 51/1997 il constituie "eliminarea confuziilor existente intre cele doua tipuri de leasing (financiar si operational)"?!
Legislatia romana a leasingului (incluzand aici si reglementarile fiscale, contabile si vamale) face distinctie intre cele doua forme ale acestuia exclusiv din punctul de vedere al tratamentului fiscal si contabil.
In aceste conditii, cand vine vorba de calificarea unei operatiuni ca incadrandu-se intr-o categorie sau in alta, ne vom raporta in continuare la Codul Fiscal care prevede ca intra in categoria leasingului financiar orice contract de leasing care indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:
a) riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;

b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului catre utilizator la momentul expirarii contractului;

c) perioada de leasing depaseste 75% din durata normala de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului; in intelesul acestei definitii, perioada de leasing include orice perioada pentru care contractul de leasing poate fi prelungit.

Este calificat drept contract de leasing operational orice contract de leasing incheiat intre locator si locatar care nu indeplineste conditiile contractului de leasing financiar.

Noua reglementare prevede clar faptul ca, in cazul leasingului financiar, inregistrarea amortizarii bunului ce face obiectul contractului se efectueaza de catre locatar/utilizator, iar in cazul leasingului operational de catre locator/finantator.
Reglementarea la art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 a cerintei ca partile sa cuprinda in contractul de leasing clauza privind definirea acestuia ca leasing financiar sau operational apare ca superficiala si se poate dovedi, in practica, generatoare de confuzii si de conflicte intre partile contractului de leasing si organele fiscale. Degeaba califica partile un contract ca fiind de leasing operational, cand in realitate, aplicand criteriile reglementate de Codul Fiscal, el apare ca fiind un contract de leasing financiar. Aceeasi prevedere este in dezacord si cu principiile de interpretare a contractelor consacrate de Codul civil, care prevede ca aceasta se face dupa vointa reala a partilor, si nu dupa sensul literal al termenilor utilizati de acestea.

Reglementarea avansului

Noile reglementari consacra expres existenta unui avans, ca element contractual obligatoriu in cazul leasingului financiar, ceea ce este de natura sa franeze pe viitor dezvoltarea si promovarea finantarii prin leasing.
Unul dintre avantajele recunoscute ale leasingului la nivel mondial, care il deosebeste clar de contractul de credit, il constituie posibilitatea de obtinere a finantarii integrale a unei investitii. Finantarea 100% a investitiei permite investitorului sa nu faca uz de fondurile proprii pentru investitia respectiva, acestea putand fi utilizate in finantarea altor obiective sau in rezolvarea unor probleme cu lichiditatile. Un atare avantaj este, in mod particular, de interes pentru micii intreprinzatori (persoane fizice care desfasoara activitati cu caracter independent, intreprinderi mici si mijlocii) si pentru intreprinderile nou-infiintate care, in mod normal, nu au acces la credite.
In aceste conditii, finantarea prin leasing isi pierde foarte mult din flexibilitatea care a condus la dezvoltarea fara precedent a acestei activitati la nivel international si apare cu atat mai ciudata cu cat insesi bancile promoveaza actualmente produse de creditare fara avans, extrem de atractive pentru potentialii beneficiari.

Raspunderea locatorului

Un aspect cu privire la care speram o reglementare noua si echitabila si pentru locatar/utilizator, dar care nu s-a intamplat, se refera la raspunderea locatorului/finantatorului in cazul in care bunul obiect al contractului nu este livrat sau este livrat necorespunzator de catre furnizor.

Actuala reglementare consacra in mod expres exonerarea de orice raspundere a locatorului/finantatorului in aceasta situatie. O atare solutie ar putea fi valabila partial in cazul leasingului financiar, insa in nici un caz nu poate fi acceptata in materia leasingului operational.

Ar fi fost de dorit ca legiuitorul roman sa adopte macar in parte solutia Conventiei UNIDROIT privind leasingul financiar international, Ottawa, 1998, imbratisata si aplicata de state mari ale lumii: SUA, Franta, Italia, Federatia Rusa, Belgia, Finlanda s.a., care consacra dreptul utilizatorului de a pune capat contractului de leasing, cu restituirea sumelor deja platite, in ipoteza in care furnizorul nu livreaza bunul sau livreaza un bun care nu corespunde cerintelor utilizatorului.

Garantiile

Art. 8 din O.G. nr. 51/1997, in noua formulare, face referire expresa la garantii reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing si extinde caracterul executoriu al acestuia asupra intregului contract si asupra acestor garantii, ceea ce il aseamana nepermis de mult cu contractul de credit. Aceasta este o prevedere clar mai defavorabila locatarilor/utilizatorilor in raport cu reglementarea anterioara care consacra caracterul executoriu al contractului de leasing numai in ceea ce privea restituirea bunului de catre utilizator.

Ramane de vazut care vor fi consecintele practice ale acestei reglementari. Este de dorit ca societatile de leasing sa nu abuzeze de ea, avand in vedere ca leasingul trebuie sa ramana o forma accesibila de finantare in care, pe cat posibil, nu trebuie constituite garantii suplimentare, retinerea proprietatii bunului de catre locator/finantator fiind o garantie prin ea insasi. Totodata, utilizatorii vor trebui sa fie foarte atenti la cauzele de incetare a contractului si, in general, la continutul acestuia, pentru a nu se confrunta cu abuzuri in executarea acestora de catre societatile de leasing.

Asigurarea bunului

Modificarile propuse la O.G. nr. 51/1997 inregistreaza o noutate si in ceea ce priveste asigurarea bunului, acordand dreptul alegerii asiguratorului exclusiv locatorului/finantatorului. Chiar daca aparent nu este vorba despre o dispozitie imperativa, partile putandu-se intelege si altfel, in contextul practic actual, in care contractele de leasing au inceput sa semene contractelor de adeziune, ea capata caracter imperativ, fiind fara indoiala ca utilizatorul nu va avea nici un cuvant de spus in ceea ce priveste asiguratorul bunului.
Daca solutia ar parea justificata in cazul leasingului operational, in cazul leasingului financiar, in care beneficiile dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului, ea apare ca total neechitabila. Din acest punct de vedere, apreciez ca vechea reglementare era mai apropiata de natura contractului de leasing. In plus, actualele dispozitii pot genera efecte neconcurentiale. In acest sens, societatile de leasing vor trebui sa fie precaute in ceea ce priveste modalitatea in care impun un anumit asigurator locatarului/utilizatorului si, de asemenea, in ceea ce priveste intelegerile pe care le fac cu asiguratorii selectati.

Publicitatea leasingului

Din pacate, noua reglementare contine doar prevederi referitoare la publicitatea contractelor de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile, acestea trebuind sa fie inscrise in Cartea Funciara.

Ar fi fost de dorit, pentru siguranta circuitului civil, ca legiuitorul sa gandeasca si o modalitate de publicitate a bunurilor mobile obiect al contractelor de leasing altele decat autovehiculele, navele si aeronavele care sunt supuse inmatricularii, procedura ce asigura o publicitate suficienta.
Legislatia franceza ar fi putut fi luata ca exemplu in acest sens, in aceasta tara orice contract de leasing financiar trebuind sa fie inregistrat intr-un registru tinut de Tribunalul comercial sau de instanta de cel mai inalt grad din circumscriptia utilizatorului

Efectele contractului de leasing

In contractul de leasing, obligatiile vanzatorului sunt:

sa livreze un echipament de calitate, adica in stare de functionare;

sa asigure asistenta tehnica a personalului care il va exploata;

sa asigure piesele de schimb necesare reparatiilor sau sa achite contravaloarea lor;

sa efectueze reparatiile echipamentului inchiriat, in masura in care defectiunile nu sunt din culpa utilizatorului. Aceste obligatii sunt stipulate in contractul de leasing, inca din momentul perfectarii acestuia.

Utilizatorul (beneficiarul) are obligatia:

sa plateasca ratele chiriei, la termenele si conditiile stipulate in contract;

sa exploateze bunul inchiriat prin respectarea instructiunilor tehnice;

sa nu efectueze modificari in constructia echipamentului inchiriat; in cazul in care asemenea modificari sunt necesare, utilizatorul are obligatia sa solicite acordul societatii de leasing;

sa conserve bunul in stare de functionare, o asemenea obligatie se refera la toate formele de leasing;

sa asigure echipamentul inchiriat in folosul societatii de leasing.

Efecte in caz de faliment

In sfarsit, noua reglementare are in vedere si protejarea intereselor locatarilor/utilizatorilor in ipoteza falimentului sau lichidarii societatii de leasing, drepturile celor dintai devenind opozabile judecatorului-sindic, lichidatorului si creditorilor in cazul in care intervin astfel de situatii.   Reglementarea a fost clar menita sa impiedice pe viitor situatii de genul MTS Leasing si sa dea o sansa de dezvoltare leasingului bunurilor imobile, contractat in general pe termen lung.

Referitor la garantarea respectarii dreptului de optiune pentru cumpararea bunului la sfarsitul contractului, a fost introdusa mentiunea expresa referitoare la posibilitatea instantei judecatoresti de a pronunta o hotarare care sa tina loc de act de vanzare-cumparare, in ipoteza in care locatorul/finantatorul nu respecta acest drept al locatarului/utilizatorului

Reglementari inaplicabile, confuze sau interpretabile

Noile dispozitii reglementeaza si subleasingul, ca fiind posibilitatea locatarului/utilizatorului initial de a incheia, la randul sau, un contract de leasing pentru acelasi bun cu un locatar/ utilizator final. Lasand la o parte numeroasele probleme practice pe care le poate genera o astfel de operatiune, apreciez ca ea nu este posibila deoarece este contrara art. 1 din O.G. nr. 51/1997 care defineste notiunea de operatiune de leasing si prevede ca locatorul/finantatorul trebuie sa fie proprietarul bunului dat in leasing (calitate pe care locatarul/utilizatorul initial nu o are pe parcursul derularii contractului).
O prevedere ambigua este continuta de art. 7 din O.G. nr. 51/1997, conform caruia, "in cazul incetarii contractului de leasing survenita inainte de un an de la intrarea in vigoare a contractului, contractul nu isi schimba natura, iar bunul ce face obiectul contractului de leasing este considerat ca bun, obiect al unui contract de leasing". Cum ar putea un obiect al unui contract incetat sa continue sa fie obiect al unui astfel de contract?

Nu in ultimul rand, in cazul leasingului ce are ca obiect realizarea unei constructii pe terenul proprietate a locatarului/utilizatorului, nu se prevede nimic cu privire la situatia terenului in ipoteza in care contractul de leasing se desfiinteaza, fapt de natura sa dea nastere in practica la diverse abuzuri din partea societatilor de leasing si, oricum, la probleme de aplicare si interpretare.
Noua reglementare majoreaza capitalul social minim al societatilor de leasing la echivalentul in lei a 200.000 euro, posibil a fi subscris si varsat doar in numerar. Acest capital minim trebuie atins pana la finele anului 2006.
De asemenea, noile dispozitii impun auditarea situatiilor financiare anuale ale societatilor de leasing si consacra, si in cazul societatilor de leasing, obligatia de raportare si dreptul de consultare a informatiilor de risc bancar la BNR - Centrala Riscurilor Bancare.