Continutul creditului

Continutul creditului

Realitatile economice precum si necesitatea ca banca sa se protejeze impotriva diverselor riscuri care apar in procesul creditarii, au dus la o specializare a creditelor in functie de urmatoarele criterii:

persoana creditorului;

  modalitati specifice de formare si utilizare a capitalurilor disponibile;

  persoana debitorului;

  dimensiunea si dinamica necesitatilor debitorului si modul de folosire a capitalurilor de care va beneficia prin credit;

  obiectul creditului si sfera de utilizare;

  durata de constituire a capitalului disponibil si de utilizare de catre imprumutati.

Principalele tipuri de credite ce caracterizeaza aparatul bancar sunt:

creditul comercial;

creditul bancar;

creditul obligatar;

creditul ipotecar;

creditul de consum. 

Creditul comercial poate fi considerata cea mai veche forma de creditare, deoarece creditele sub forma de marfa au fost acordate din cele mai vechi timpuri, odata cu diviziunea sociala a muncii si aparitia profesiunii de comerciant. Acest tip de credit reuneste pe de-o parte interesul producatorului de a-si vinde o parte cat mai mare din marfuri, iar pe de alta parte interesul comerciantului, lipsit de capital, de a plati marfa numai dupa ce a vandut-o. Creditul comercial semnifica de fapt o amanare a termenului de plata.

Creditul comercial se considera a fi marcat de 3 principale trasaturi:

trasatura traditionala, care decurge din interesul comun al celor 2 parti implicate in creditul comercial de fluidizare a schimburilor si de diminuare a costurilor de organizare. Se are astfel in vedere reducerea cheltuielilor de depozitare, a costurilor de obtinere a mijloacelor de plata, in situatia in care ar fi obligatorie plata marfurilor la livrare, etc.

trasatura comerciala , creditul fiind parte a strategiei producatorului de promovare a produsului sau. Tocmai de aceea, producatorul accepta aceasta intarziere la plata, care pentru comerciant semnifica o reducure semnificativa a costurilor sale privind procurarea mijloacelor de plata.

trasatura financiara,data de faptul ca la dispozitia comerciantului se afla capital sub forma de marfuri, pe care acesta nu le-a achitat.

Desi acesta relatie de creditare ar putea fii realizata prin intermediul creditului bancar, transformarea creditului bancar in credit comercial se datoreza lipsei de suplete bancilor in distribuirea creditelor de trezorerie, slabiciunilor manifestate de banci pe acest segment de piata, controlului asupra ratei dobanzii, restrictiilor cantitative, aversiunii fata de risc,etc.

Creditul comercial suplineste fluxuri financiare intr-o sfera larga a economiei, astfel incat agenti economici cu caracter nonbancar ajung sa repartizeze si sa redistribuie fonduri in economie, urmand filiera si sensul de circulatie a marfurilor.

Bancile intervin in acest proces de credit comercial prin inscrisuri de credit specializate: cambii si alte efecte, care permit transferabilitatea creantelor, cedarea lor unui alt beneficiar, care poate fii chiar banca sau o alta societate financiara. Astfel, transferul creantei catre banca semnifica de fapt transformarea creditului comercial in credit bancar.

Creditul bancar poate cunoaste diferite forme in raport de termenele pentru care se acorda, daca se bazeaza pe anumite inscrisuri sau nu, daca sunt garantate sau nu, etc.

Raporturile de credit bancar se dezvolta in principal intre banca si agentii economici persoane juridice, si au un caracter de reciprocitate, in sensul ca pe de-o parte agentii economici constituie depozite in banci, furnizeaza deci resurse, iar pe de alta parte , bancile le acorda credite pentru nevoile lor de productie curente, sau cu recuperare ulterioara, in cazul investitiilor.

Exista doua tipuri principale de credit, in functie de modul in care sunt folosite si sunt puse la dispozitia agentilor economici fondurile respective:

credite implicite

credite explicite.

Avansurile in cont curent sau creditele de trezorerie reprezinta raporturi de credite implicite intemeiate pe o buna cunoastere a activitatii agentului economic, fara a fi consemnate prin inscrisuri specifice la fiecare angajament. Aceste credite au scopul de a satisface necesitatile curente de lichiditati cu care se poate confrunta agentul economic pentru acoperirea cheltuielilor de productie. Aceste credite nu sunt garantate formal si nu au stabilite termene de rambursare. De asemenea, aceste credite se bazeaza pe existenta unor depozite compensatorii ale agentului economic, banca protejandu-se astfel impotriva unei lipse prelungite de lichiditate, sau chiar de solvabilitate a agentului economic imprumutat. Aceste credite sunt purtatoare de dobanzi mai ridicate decat cele de piata , si fac obiectul unor comisioane pe care banca le percepe.

Liniile de credit acordate agentilor economici confirma aceste trasaturi ale raportului de credit, stabilind totodata lipsa maxima a creditului pe care banca il poate acorda.Linia de credit confirmata favorizeaza agentul economic, deoarece stabileste pe baza unui acord scris perioada pentru care se acorda creditul. Linia de credit revolving permite utilizarea succesiva a acestui mod de furnizare de fonduri, intrucat rambursarile efectuate diminueaza dimensiunea creditului, permitand obtinerea unor noi credite, in limitele stabilite.

Creditele explicite prezinta o motivatie clara precum si o conditionare a utilizarii lor si cel mai adesea sunt garantate. Cea mai cunoscuta si mai utilizata forma a acestor credite sunt creditele pentru stocuri, creditele de productie sezoniera sau creditele de campanie. Aceste credite sunt acordate in scopul asigurarii resurselor necesare in cazul iregularitatii ciclului aprovizionare-productie-vanzari. Aceste credite sunt garantate cu marfurile aflte in procesul de productie sau de circulatie.

Creditul obligatar se refera la relatiile de credit in care partenerii sunt institutii de stat sau agenti economici in calitate de debitori, care emit titluri sub forma valorilor mobiliare, pe de o parte, si creditorii, subscriitori si detinatori ai acestor titluri,care-si angajeaza astfel capitalurile, in vederea obtinerii unui venit.

Titlurile emise sub forma valorilor mobiliare reprezinta baza desfasurarii altor operatiuni de creditare. Pentru acest gen de titluri emise sub diferite forme , exista o piata primara (de emisiune) si o piata secundara(de tranzactionare a titlurilor emise pe piata primara). Detinatorul unor astfel de titluri are mai multe posibilitati:

le pastreaza pana la scadenta si obtine venituri anuale sigure sub forma de dobanda;

le vinde pe piata secundara inainte de scadenta si obtine lichiditati;

le gajeaza si obtine un imprumut de la banca, beneficiind de un dublu avantaj: obtine lichiditati si isi pastreaza dreptul de proprietate asupra titlurilor. 

Creditul ipotecar reprezinta una dintre cele mai importante categorii de credit , fiind destinat activitatii imobiliare , afirmandu-se ca fiind principala modalitate de sprijinire a activitatii imobiliare.

Apare sub forma unui contract care prevede:

proprietatea care serveste drept garantie a rambursarii;

conditiile de recuperare a capitalului imprumutat;

scadenta de rambursare;

circumstantele in care, din cauza nerespectarii clauzelor contractuale, debitorul poate pierde proprietatea.

Creditul pe ipoteca presupune o suma de rambursare si o dobanda fixa. Rambursarile sunt periodice si cuprind deopotriva dobanda si suma cu care se reduce datoria in curs:dobanda scade, iar partea rambursata creste in timp.

Necesitatile economice au impus aparitia altor tipuri de credite ipotecare:

imprumut pe ipoteca cu dobanda variabila, instituit in anii 80, ca urmare a cresterilor si variatiilor ratei dobanzii, care a determinat cresterea costurilor impuse de procurarea resurselor financiare;

imprumut pe ipoteca cu rambursare progresiva este destinat familiilor cu venituri modeste care au perspectiva ameliorarii veniturilor lor;

imprumut pe ipoteca inversat, purtator de anuitati (valorifica capitalul imobilizat in locuinte proprietate, fara a se renunta la dreptul de proprietate si la uzufruct. Aduce proprietarului un venit regulat.)

In acest tip de raport de credit se afirma o serie de institutii abilitate: banci, case de economii, banci mutuale de economii, campanii de asigurari pe viata, banci si societati ipotecare si chiar banci comerciale.

Creditul de consum este un credit pe termen scurt sau mediu, destinat persoanelor fizice si pentru acoperirea bunurilor si serviciilor de care beneficiaza prin reteaua de comercializare. In cadrul acestui tip de credit putem intalni doua forme: creditul deschis si creditul esalonat.

Creditul esalonat prezinta mai multe tipuri de credite, din care se distinge ca o particularitate bine definita creditul revolving. Acest credit se caracterizeaza prin urmatoarele:

se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti;

permite consumatorului sa achizitioneze bunuri sau sa obtina imprumuturi financiare direct de la creditori, fie indirect prin intermediul cartilor de credit;

consumatorul are posibilitatea sa efectueze plata pentru creditul in curs fie in totalitate, fie prin plati partiale si periodice.

Aceasta forma de credit tinde sa se extinda si mai mult, datorita facilitatilor care sunt acordate beneficiarului de credit si datorita costurilor diminuate.

Raporturi de credit. Tabel comparativ.

Privind in tabelul de mai sus putem face o comparatie intre cele cinci categorii de credite.

Astfel, creditul comercial si creditul obligatar presupun obligatii directe intre debitor si creditor, posibile a fi desfasurate in sfera bancilor, de la inceput pana la sfarsit.

Celelalte categorii de credite : bancar, ipotecar si de consum presupun desfasurarea unor raporturi de credit complementare intermediate prin banci.

In fapt, raporturile de credit se desfasoara pe doua planuri:

a)     procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile in situatia in care creditorul este detinatorul de disponibilitati, iar depozitar banca. Acest raport este in mod necesar prealabil.

b)     Procesul de ditribuire a capitalurilor disponibile, in care utilizatorii, in calitate de debitori, recurg la la banci comerciale sau specializate.

Nu putem spune ca inteventia bancilor este exclusa din primul grup la care ne-am referit. Dimpotriva, transferul creantelor de credit comercial prin operatii specifice, de exemplu rescontarea, implica rolul de intermediar al bancii, iar operatiile de vanzare - cumparare de obligatii sau acordarea de credite pe garantii de oferte obligatare fac indispensabil rolul bancii in derularea acestor operatii potrivit vointei si in interesul creditorilor sau debitorilor implicati in creditul obligatar.