Continutul si rolul impozitelor

Continutul si rolul impozitelor

Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie este legata de existenta statului si a banilor. De la aparitia lor, impozitele au fost concepute si aplicate diferit, in functie de dezvoltarea economico-sociala si de cheltuielile publice acceptate in fiecare stat. Informatii despre impozitele, taxele si cheltuielile publice din Antichitate provin, in special, din istoria statelor antice, grec si roman. In Grecia Antica erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului, pentru intretinerea si dotarea fortelor armate si de ordine publica, pentru construirea si inarmarea corabiilor de razboi, pentru temple, serbari religioase si distractii publice, pentru construirea de drumuri si lucrari de utilizare comunala. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atat resursele domeniale, obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului (cum ar fi, de pilda, minele de argint, carierele de marmura), cat si diferitele impozite ordinare si extraordinare (cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriasilor, taxele pentru vanzarea, in piata, a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati perceput in timp de razboi, ca o indatorire de onoare a acestor cetateni). In statul roman antic, in toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum. Initial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pamantului stapanit in mod individual, fie ca zecime din produsul brut obtinut. Ulterior, tributum a fost generalizat si permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toti cetatenii statului roman care detineau proprietati imobiliare si, mai tarziu, bunuri mobile. In afara acestui impozit, se mai percepeau un impozit asupra vanzarilor de bunuri, un impozit pe mestesuguri si, temporar, un impozit datorat de celibatari si un impozit pe numarul sclavilor. In Evul Mediu, datorita dezvoltarii organizarii statale, impozitul trebuie sa finanteze o administratie tot mai complexa. Astfel, in Anglia, favorizata de conjunctura ca era o tara cu putine framantari sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a interzis instituirea impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului. Alaturi de impozitul perceput proprietarilor de pamant in functie de venitul obtinut prin exploatarea proprie si in arenda, in Anglia secolului XIII si in cele urmatoare se mai percepeau impozit pe venit diferentiat pentru nobili, clerici si tarani, impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse in preturile de vanzare ale sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri. In Principatele Romane, sirul mare al darilor ordinare includeau birul asezat ca "cisla' asupra localitatilor si perceput cu denumirea de "sferturi', vacaritul, vinaritul, tutunaritul, oieritul s.a. Acestora li s-au adaugat dari extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornitele s.a. Deseori, stabilirea si perceperea acestor dari erau arbitrare si abuzive. In Franta, pana la Revolutia din 1789, in categoria impozitelor se includeau:

impozitul la taille in variantele:

reala, pentru proprietarii de terenuri;

personala, pe veniturile cetatenilor.

impozitul de a douazecea parte din venit, sporit, ulterior, la a zecea parte din venit;

capitatia, datorata de toti locuitorii in cuantum banesc diferentiat in raport cu rangul social;

patenta, datorata in folosul monarhului de catre cei ce executau meserii si comert, pe cont propriu;

impozite percepute la vanzarea sarii, bauturilor si tutunului;

impozitele percepute la tranzactiile de bunuri;

impozitele de inregistrare (sau de timbru);

alte taxe.

Dupa Revolutia franceza din 1789, datorita numarului mare al impozitelor si taxelor, Adunarea Constituanta a Frantei a inlaturat privilegiile avute pana atunci de nobili si clerici, a suprimat arbitrariul in stabilirea si perceperea impozitelor si a inlaturat anumite impozite pe vanzari ale bunurilor de consum. Totodata, prin Constitutia franceza din 1793, s-au pus bazele conceptiei instituirii impozitelor cu consimtamantul contribuabililor. Aplicarea practica a acestei conceptii s-a limitat, insa, doar la rezervarea in competenta parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele si alte venituri bugetare. In perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui si modifica impozitele a fost dominata de cresterea permanenta a cheltuielilor publice in toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost si sunt nevoite sa sporeasca impozitele si taxele, iar consimtamantul cetatenilor la aceste impozite se considera exprimat prin votarea, de catre reprezentantii lor in parlament, a legilor referitoare la impozite si taxe. Desi in literatura de specialitate exista mai multe definitii date impozitelor, consideram ca impozitele reprezinta o forma de prelevare silita la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice in scopul acoperirii cheltuielilor publice. Din definitie rezulta ca impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se efectueaza cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitelor rezulta din faptul ca plata acestora catre stat constituie o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit. De asemenea, impozitele se preleva cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului, platitorii acestora neputand solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.

Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar, economic si social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferentiaza de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta. In majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea reprezinta mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesitatilor publice. In plan economic, rolul impozitelor rezida din faptul ca se folosesc ca parghii de politica economica, prin intermediul caruia se pot stimula sau frana anumite activitati, zone (regiuni), consumul anumitor marfuri si/sau servicii, relatiile comerciale cu exteriorul in ansamblu sau cu anumite tari. In plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in aceea ca, prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut (P.I.B.) intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Totusi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social il constituie cresterea presiunii fiscale globale.