Controlul bancar
Sectorul bancar asigura in cadrul oricarei economii nationale un instrument sine qua non prin care se realizeaza atat o buna circulatie a fluxurilor monetare, cat si un mijloc esential pentru echilibrarea cererii si a ofertei de fonduri banesti, ambele necesitati ale dezvoltarii economice, atat la nivel macro cat si la nivel micro. Prin sistemul bancar circula quasitotalitatea banilor intr-o economie moderna, libera, supusa regulilor pietei.
Importanta fiecarei componente a sistemului bancar si a acestuia in ansamblul sau determina interesul societatii de a asigura parghii concrete pentru verificarea modului de derulare a operatiunilor bancare si, in consecinta, gasirea modalitatilor specifice pentru realizarea controlului in sistemul bancar 1). Fiecare componenta a acestui sistem beneficiaza, prin structura organizatorica reglementata de legislatia in vigoare, de modalitati concrete care pot supune activitatea bancara desfasurata si oricare dintre operatiunile efectuate unei analize amanuntite care are drept finalitate, pe de o parte, legalitatea tuturor actiunilor si actelor institutiei de credit, iar pe de alta parte, intarirea si asigurarea viabilitatii acesteia si a sistemului bancar in ansamblul sau.
Sistemul de control bancar cuprinde ansamblul formelor de control exercitate asupra unei institutii de credit, in concordanta cu reglementarile legale si obiectivele specifice acestei entitati, urmarind:
a) in planul intern- depistarea oricarei disfunctionalitati;
b) in planul extern - cunoasterea evolutiei si a tendintei ce se manifesta pe piata2).
Obiectivele generale ale sistemului de control bancar sunt:
a) realizarea atributiilor institutiei de credit la un nivel corespunzator de calitate, in conditii de regularitate, eficacitate, economicitate si eficienta;
b) protejarea fondurilor impotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;
c) respectarea legislatiei, a reglementarilor si deciziilor conducerii administrative;
d) dezvoltarea si intretinerea unor proceduri administrative de colectare, stocare, prelucrare, corelare, actualizare, circulatie si difuzare a datelor si informatiilor financiare si de conducere.
In sistemul bancar gestiunea riscurilor 3) constituie modalitatea de raspuns si adaptare a institutiei de credit la pericolele si incertitudinile cu care aceasta se confrunta pe piata si presupune, pe langa managementul riscurilor legate de functiile clasice bancare, si controlul bancar al riscurilor pure cauzate de pericole apreciate, de regula, ca fiind cu totul aleatoare si necontrolabile. De aceea, in cadrul sistemului bancar se combina metodele controlului extern cu cele ale controlului intern.
In sistemul bancar autohton controlul extern este efectuat de catre Banca Nationala a Romaniei si de catre auditorii externi. Trebuie insa mentionat ca, acest control nu diminueaza responsabilitatile si sarcinile de control intern ce revin organelor de conducere si sociale ale institutiilor de credit care trebuie sa dezvolte un sistem de garantie a bunei functionari.
In sectorul bancar controlul intern se bazeaza pe "principiul celor patru ochi" (angajarea efectiva a patrimoniului fiind asigurata de cel putin doua persoane). In cadrul acestui tip de control, in ceea ce priveste organizarea si sarcinile de administrare a riscurilor, distingem interese si responsabilitati ale organelor operational- executive si ale celor social-bancare carora le corespunde controlul intern operational, respectiv auditul intern.
1) I. Silberstein - Controlul administrativ si supravegherea bancara, Editura Rosetti, Bucuresti,
2005, p. 42
2) I. Ivan - Sistemul de control bancar, Finante, Banci, Asigurari nr.11/ 2005, p.51
3) A se vedea M. Stoica - Gestiunea bancara, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 169 si
urmatoarele
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |