Creditarea internationala

Creditarea internationala

1. Dimensiunea valutara a creditului international

Necesitatea platii exporturilor in moneda exportatorilor in conditiile in care importatorii dispun de moneda proprie constituie baza pentru realizarea vanzarii si cumpararii monedelor.

Piata valutara reprezinta, in acest sens, un ansamblu de fluxuri monetare reglementate si institutionalizate, prin care se transforma si converteste o moneda in alta moneda prin vanzare si cumparare, in vederea incasarilor si platilor, a finantarilor internationale.

Bancile comerciale, avand sucursale si agentii peste granita, sunt operatorii principali pe aceste piete, asigurand transformarea monedei fie printr-o operatiune de compensare intre conturile clientilor, fie prin utilizarea eventualelor surplusuri monetare de la sfarsitul zilei, fie prin angajarea pe pietele valutare pentru finantare sau valorificare. Alaturi de bancile comerciale pe aceasta piata actioneaza brokerii valutari, agentiile bancare straine, exportatorii, importatorii, investitorii, Trezoreria si Banca Centrala. Fluctuatia cursurilor induce riscul pierderii de valoare in finantarea internationala, datorita devalorizarii monedei prin care este realizata operatia.

Acoperirea impotriva pierderilor generate de fluctuatia cursului se realizeaza prin contractele operatiunilor la termen, cursul fiind stabilit anticipat de catre cei doi parteneri. Piata la termen constituie un segment al pietei valutare, discountul anticipat sau prima asupra monedei fiind legate de diferenta dintre ratele dobanzii in cele doua tari partenere.

2. Pietele finantarii internationale

Finantarea internationala reprezinta punerea la dispozitia unor institutii guvernamentale sau private a unor fonduri pe termen lung necesare realizarii de catre beneficiari a obiectivelor dezvoltarii economice. Finantarea imbarca diverse forme, rambursabile sau nerambursabile, garantate sau negarantate, fiind realizata pe urmatoarele piete financiare internationale:

a. Piata investitiilor internationale, concretizate in cheltuielile necesare crearii de bunuri de capital, sub forma investitiilor straine directe si de portofoliu. Principalii "actori" ai pietei sunt corporatiile transnationale, care avand sediul intr-o tara opereaza prin sucursale in diverse tari.

b. Piata internationala de capital pe care sunt tranzactionate titluri financiare, existenta acestei piete reclamand indeplinirea urmatoarelor conditii de functionare: cerere de capital, oferta de capital, facilitati tranzactionale, eliminarea speculatiilor si a dirijismului financiar, un nivel acceptat al cursului valutar. Participantii pe piata sunt: emitentul (cel care are nevoie de lichiditati si emite titlurile), investitorul (cel care avanseaza fondurile prin cumpararea de titluri), intermediarul (cel care asigura transferul eficient, operativ si adecvat al fondurilor). Instrumentele pietei sunt activele financiare, bancare, nebancare sau hibride care se materializeaza in titluri financiare, precum obligatiunile, actiunile, derivativele.

c. Piata creditului international, care reprezinta totalitatea tranzactiilor monetare pe termen scurt si mijlociu generate de miscarea capitalului si a marfurilor cu plata esalonata, institutiile si firmele care acorda, primesc si garanteaza credite in bani sau in bunuri cu plata amanata, precum si reglementarile aferente circulatiei fondurilor banesti. Creditul international imbraca formele creditului comercial tra­ditional (furnizor si cumparator) si eurocreditelor, fiind de export sau de import, garantate sau negarantate. Creditarea internationala utilizeaza urmatoarele tehnici de creditare si finantare: avansul bancar, creditul de cont curent descoperit, creditul pe baza de scont, acceptul bancar, cesiunea de creante, factoringul, forfetarea, leasingul, linia de credit.

Riscurile asociate creditarii si finantarii internationale sunt: riscul de curs valutar, contracarat prin constituirea de depozite in valute si prin operatiuni de swap; riscul de creditare, contracarat prin diversificarea plasamentelor, a porto­foliului de credite si prin constituirea de pooluri bancare (centre bancare integrate); riscul de rata a dobanzii, prevenit prin gapul ratei dobanzii (diferenta dintre activele si pasivele sensibile la rata); riscul financiar, acoperit prin vanzarea si cumpararea de titluri financiare cu scadente diferite; riscul de lichiditate, contracarat prin operatiuni de forfetare; riscul de tara (riscul suveran, riscul de transfer), contracarat prin asigurari, restructurarea portofoliului de creante, constituirea provizioanelor de creante, operatiuni de swap.

3. Balanta de plati

In conditiile cursurilor flotante, cursurile sunt stabilite pe baza cererii si ofertei de moneda, in generarea acestora fiind implicati multi factori, reflectati in balanta de plati.

Balanta de plati a unei tari este o inregistrare sistematica a tuturor tranzactiilor economice, realizate intre rezidentii sai si rezidentii din alte tari, tranzactii exprimate monetar. Unele tranzactii sunt reale (de exemplu, exportul si importul), generand fluxuri de moneda, altele sunt transferuri directe de moneda (imprumuturi, investitii), in final unele tranzactii reprezentand credite, adica oferta de moneda straina, iar altele datorii, adica cerere de moneda straina.

Datele din balanta tip evidentiaza cateva aspecte definitorii:

fiecare tranzactie este fie o intrare, fie o iesire de moneda, generand o datorie sau o creanta, un deficit sau un excedent;

pe ansamblu excedentele se echilibreaza cu deficitele;

in detaliu unele componente sunt deficitare (contul comercial, contul curent), iar altele sunt excedentare (transferurile curente, contul de capital etc.). In conditiile cursurilor flotante orice componenta a balantei de plati este la fel de importanta, asigurarea unui curs de schimb favorabil reprezentand o preocupare majora pentru mentinerea echilibrului balantei.

Daca o balanta este in deficit, respectiv exporturile sunt devansate de catre importuri, cererea de moneda proprie se diminueaza si cursul va fi in declin, insa daca moneda autohtona este supraevaluata s-ar putea ca activele de rezerva sa fie insuficiente pentru a sustine cererea de moneda proprie, existand in acest sens o relatie relevanta intre evolutia cursului, balanta de plati si restul economiei.

4. Institutiile financiare internationale

4.1. Sistemul Institutiilor Financiare Internationale - IFI

Sistemul institutiilor mondiale are la baza crearea si dezvoltarea institutiilor regionale. In acest cadru, grupuri de tari isi exprima interesele. Sistemul poate functiona la nivel global atata timp cat institutiile regionale promoveaza o politica deschisa spre exterior si exista un interes pentru consultari internationale. La randul lor, intr-un cadru global institutiile regionale au sanse mai mari de indeplinire a misiunii lor, atata timp cat intalnesc parteneri disponibili pentru negocieri. Apare astfel o interdependenta intre buna functionare a sistemului institutiilor mondiale si existenta acestor institutii regionale.

In functie de scopurile urmarite putem imparti institutiile economice internationale in trei categorii: institutii de dezvoltare si cooperare; institutii de comert; institutii financiare.

In continuare, incercam o scurta prezentare a acestor institutii, urmarind nevoile care au determinat aparitia lor si modalitatea prin care aceste institutii incearca sa gaseasca solutii.

a. Institutii si organisme de cooperare si dezvoltare. Divergentele economice si politice dintre state, care adesea s-au transformat in conflicte, isi gasesc mai usor rezolvari daca partile interesate pot avea consultari intr-un cadru organizat. Mai mult, printr-o activitate preventiva se poate evita aparitia unei astfel de situatii. Organizatiile de dezvoltare si cooperare pot juca un rol de mediere intre conflicte de interese si, ceea ce este poate mai important, pot fi catalizatoare de actiuni si energii in beneficiul intregii comunitati. Cea mai reprezentativa astfel de organizatie economica este Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). Se poate spune ca primele semne ale unei organizari mondiale pentru dezvoltare s-au facut simtite din nevoia de a crea un cadru pentru aplicarea planului Marshall, dupa al doilea razboi mondial. Statele Unite au cerut europenilor sa conceapa un plan de redresare economica, care apoi sa necesite finantarea americana. Tarile europene, mai putin cele aflate sub influenta sovietica, au hotarat sa infiinteze Organizatia Europeana de Cooperare Economica - OCDE, care sa se ocupe de pregatirea si implementarea Planului Marshall. Creata initial cu 17 tari membre, toate din Europa, aceasta organizatie si-a extins misiunea si la actiuni de liberalizare a comertului si a platilor peste frontiere. OCDE lucreaza pe principiul unanimitatii, deciziile sale fiind valabile numai daca sunt adoptate de guvernele tarilor membre. Obiectivele organizatiei sunt urmatoarele: a. realizarea unei inalte cresteri economice in conditii de intensa utilizare a fortei de munca, creand un inalt standard de viata; b. sa contribuie la expansiunea economica in procesul dezvoltarii economiei; c. sa contribuie la expansiunea comertului mondial pe o baza multilaterala, nediscriminatorie in conformitate cu obligatiile internationale. Aceasta formulare generala a obiectivelor nu impiedica organizatia sa atace probleme microeconomice cum ar fi cele legate de piata muncii, de energie, agricultura sau mediul inconjurator.

b. Institutii comerciale Desi abordarea problemei comerciale, ca element de baza in obtinerea unei dezvoltari economice se intalneste la toate tipurile de organizatii mondiale sau regionale, exista si abordari in cadrul unor institutii specifice. Dupa al doilea razboi mondial, in concordanta cu noile organisme aparute, a fost creata Organizatia Internationala a Comertului - OIC, care sa sprijine reconstructia si integrarea economiei mondiale in sfera politicii de piata. Activitatea sa nu a fost semnificativa, in principal datorita faptului ca nu a beneficiat de sprijinul unor tari importante, precum Statele Unite ale Americii. Ulterior, aceasta organizatie a fost inlocuita cu Acordul General pentru Tarife si Comert - GATT. GATT a urmarit mentinerea unui sistem de comert multilateral prin elaborarea unor regulamente comerciale si prin medierea eventualelor conflicte dintre membrii sai. In prezent exista si functioneaza Organizatia Mondiala a Comertului - OMC, care are puteri sporite fata de Acordul General pentru Tarife si Comert, cuprinzand si domenii mai delicate precum comertul cu produse agricole si comertul cu servicii financiare.

c. Institutii financiare si de credit (IFI). In cazul institutiilor financiare internationale prezentarea urmareste doua trasee. In primul rand sunt prezentate doua institutii aparute in urma acordului de la Bretton-Woods si care s-au dovedit esentiale pentru dezvoltarea comunitatii mondiale dupa cel de-al doilea razboi mondial: Fondul Monetar International si Banca Mondiala. De remarcat ca, in comparatie cu rolul pe care il joaca in economia mondiala, prezentarea acestor institutii este succinta, in masura in care nu dorim in acest capitol decat sa fixam un cadru general cu privire la institutiile financiare internationale si sa ne indreptam in continuare spre tema lucrarii care tine mai mult de institutii financiare regionale decat de cele mondiale. In aceasta idee, al doilea traseu vizeaza bancile regionale de dezvoltare.

Fondul Monetar International - aceasta institutie isi are originea in Conferinta Monetar-Financiara Internationala de la Bretton-Woods, din 1944. Fiind cea mai importanta institutie financiara internationala, FMI a fost creat dupa al doilea razboi mondial, insa tatonari in aceasta privinta au avut loc inca din 1933, cand dupa criza economica financiara s-a incercat reinstaurarea unei noi ordini in economia mondiala. Lipsa de cooperare a tarilor a facut ca acest deziderat sa se infaptuiasca numai dupa un deceniu. Fondul Monetar International si-a inceput activitatea in mai 1946, avand 39 de tari membre si sediul general in capitala Statelor Unite, la Washington. Desi statele din blocul comunist au fost obligate sa nu adere la Fond, numarul de membrii a crescut foarte mult, in special in anii 60, cand mai multe tari in curs de dezvoltare au dorit sa-si afirme independenta si in domeniul financiar-monetar. Anii 90 au adus un nou val de membrii in urma destinderii dintre Est si Vest si in urma crearii de noi state nationale. Romania este membru al Fondului Monetar International din 1972. In prezent, aproape intreaga comunitate mondiala se regaseste in aceasta organizatie.

Banca Mondiala - este a doua mare institutie care a rezultat in urma Acordului de la Bretton Woods. La origine, termenul de " Banca Mondiala" desemna o singura institutie, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare - BIRD, care urmarea, in primul rand, ajutorarea economiilor europene distruse de razboi. In timp, Banca Mondiala a devenit un grup care mai cuprinde, pe langa BIRD, inca patru institutii: Asociatia Internationala pentru Dezvoltare - AID, Corporatia Financiara Internationala - IFC, Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor - MIGA si Centrul International pentru Reglementari de Contencios privind Investitiile - ICSID. De asemenea, misiunea bancii a suferit modificarii, aceasta fiind astazi de a facilita proiectele de dezvoltare in tarile in curs de dezvoltare.

In practica, prin Grupul Banca Mondiala se intelege astazi BIRD si AID. In timp ce BIRD finanteaza proiecte in tari cu un venit intermediar (venit anual pe locuitor intre 1000 si 5500 USD), AID nu actioneaza decat in state sarace cu un venit anual pe locuitor mai mic de 925 USD. Conducerea bancii este asemanatoare cu cea a FMI. Autoritatea suprema este Consiliul Guvernatorilor ce cuprinde cate un guvernator si un membru supleant din fiecare tara. Resursele bancii provin din contributia actionarilor si din imprumuturi de pe pietele internationale de capital. Resursele imprumutate reprezinta principala resursa a bancii. Ele reprezinta 85% din totalul resurselor si in mare parte imbraca forma de obligatiuni pe termen mediu si lung si de plasamente particulare de titluri la guverne, banci centrale si banci comerciale. Contributia actionarilor joaca un rol secundar. La dispozitia bancii se afla numai o mica parte varsata (sub 10%).

Finantarile Bancii Mondiale vizeaza proiecte de dezvoltare economica, care nu gasesc finantare privata, in conditii satisfacatoare. De regula, banca ofera finantare externa, in valuta, cu conditia ca tara respectiva sa finanteze din resurse proprii componenta interna a proiectului. Creditele sunt acordate guvernului sau cu garantie guvernamentala. Au scadente de 10 - 15 ani si perioade de gratie de 3-5 ani. In cazul AID conditiile sunt mai generoase: pana la 40 ani scadenta si maximum 10 ani perioada de gratie. In anul 2001, BIRD a acordat credite in valoare de 10,5 miliarde iar AID 6,8 miliarde USD.

Din punct de vedere sectorial, creditele acordate de Banca Mondiala sunt echilibrate. Cu o singura exceptie, sectoarele sociale, creditele s-au impartit egal intre finante, agricultura si mediu, sector public, infrastructura si multisectoriale.

Corporatia Financiara Internationala, cea de-a treia institutie a Grupului Bancii Mondiale, are ca misiune de a finanta sectorul privat din tarile in curs de dezvoltare. Forma sub care se implica IFC difera de la un proiect la altul: creditare directa, luare de participatii, sindicalizare de credite, asistenta tehnica. Creditele nu sunt garantate de guverne. In anul 2001, Corporatia numara 174 de membrii si s-a implicat cu 3,7 miliarde USD in 205 proiecte. Ea a finantat, in primul rand, infrastructura, industria si sectorul financiar.

Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor a fost creata in 1988 pentru a incuraja investitiile directe straine in tarile in curs de dezvoltare. Centrul International pentru Reglementari de Contencios privind Investitiile a fost creata in 1966 pentru a gestiona situatii de contencios dintre investitorii privati si guvernele debitoare. In acest scop, Centrul se bazeaza pe contracte de investitii internationale, pe reglementari nationale si pe tratate cu privire la investitii bilaterale sau multilaterale Urmatoarele institutii financiare au un caracter regional si functioneaza la scara mai mica dupa modelul Bancii Mondiale.

Banca Asiatica de Dezvoltare - este o institutie financiara de dezvoltare multilaterala ce urmareste reducerea saraciei in tarile Asiei si Pacificului. Ea a fost creata in 1966 si numara in prezent 59 de membrii, in majoritate din regiune. Sediul central al bancii se afla la Manila, in Filipine. Conducerea bancii este realizata de catre Consiliul Guvernatorilor. Acesta cuprinde cate un membru din fiecare tara participanta si se reuneste o data pe an. Pentru a asigura conducerea curenta a bancii, Consiliul Guvernatorilor alege un Consiliu al Directorilor, alcatuit din 12 membrii si un Presedinte al bancii. Actionariatul bancii este alcatuit de cei 59 membrii. Majoritatea acestora cuprinde state din zona Asia si Pacific (43 state). Restul este alcatuit din tari europene puternic dezvoltate, plus Statele Unite si Canada. Principalii actionari sunt Japonia si Statele Unite, fiecare cu 15,9% din capital, urmati de China, India si Canada.

Banca Interamericana de Dezvoltare - este cea mai veche institutie regionala de dezvoltare, fiind creata in decembrie 1959 pentru a ajuta la dezvoltarea economica si sociala a tarilor din America Latina si Caraibe. Ea numara in anul 2001, 46 de tari membre din regiune si din afara acesteia. Sediul central se afla la Washington. Ea dispune, de asemenea, de o reprezentanta in fiecare tara membra, plus birouri la Tokyo si Paris. Capitalul bancii se ridica in anul 2000 la 100 mld. USD, fiind subscris de 26 tari din America Latina si Caraibe, de Statele Unite, Canada, Japonia, Israel si o serie de state europene. Cel mai mare actionar este SUA cu 30 mld. USD urmat de Brazilia si Argentina cu 10 mld. USD fiecare. Banca se finanteaza, de asemenea din contributiile membrilor si din atragerea de resurse de pe pietele internationale. Operatiunile de finantare ale bancii vizeaza in primul rand proiecte de dezvoltare economica si sociala, punand accent pe acelea care au un impact mai mare asupra populatiei cu venituri slabe. In cei 41 de ani de activitate, banca a sustinut dezvoltarea agriculturii si industriei, transportului, sectorului energetic, iar in ultimul timp a favorizat proiecte din domeniile protectia mediului, sanatate, educatie si urbanism. Incepand cu anul 1995, Banca Interamericana de Dezvoltare a acordat direct credite sectorului privat, fara a mai cere garantii guvernamentale. Nivelul acestor credite nu trebuie sa depaseasca 5% din capitalul subscris al bancii.

Banca Africana de Dezvoltare (BAfD) - a fost creata la 4 august 1963 de catre 23 guvernatori africani care au semnat actul de constituire la Khartum, in Sudan. In prezent, Banca Africana de Dezvoltare numara 77 de membrii, dintre care 53 din regiune si 24 non-africani. Ea face parte dintr-un grup financiar-bancar alaturi de Fondul african de dezvoltare si Fondul special nigerian. Obiectivele bancii sunt asemanatoare celorlalte banci de dezvoltare: sa contribuie la dezvoltarea economica si la progresul social ale tarilor membre, luate individual sau pe zone de interes. Capitalul Bancii Africane de Dezvoltare a cunoscut cinci majorari, ajungand in 1998 la 30 miliarde USD: 60% este subscris de catre membrii regionali, iar 40% de ceilalti membrii din afara regiunii. Resursele bancii sunt alcatuite din subscriptiile tarilor membre, din imprumuturi contractate pe pietele de capital si din venituri din activitatea de creditare. La 1 ianuarie 2001, BAfD avea contractate imprumuturi de 7,16 miliarde USD. Perioada de rambursare se intinde, in general pe 12 - 20 ani, avand perioade de gratie ce pot ajunge pana la 5 ani. Banca finanteaza proiecte, programe si studii din sectoarele agriculturii, echipamentelor colective, transportului si comunicatiilor, industriei, sanatatii, educatiei si din sectorul privat. Incepand cu anul 1986, banca s-a angajat si in finantari in afara proiectelor, finantari ce privesc programe de ajustare structurala, reforma institutionala, asistenta tehnica si consiliere politica. Fondul African de Dezvoltare (FAD) - face parte din Grupul Bancii Africane de Dezvoltare avand ca misiune de a finanta in conditii preferentiale tarile africane membre cele mai sarace. FAD a fost creat in 1972, devenind operational din 1974, in baza unei subscrieri initiale de 244 milioane dolari. In prezent, Fondul African de Dezvoltare are un capital subscris de 14,36 miliarde USD.

Banca Islamica de Dezvoltare - este o institutie financiara internationala creata pentru promovarea dezvoltarii economice si sociale in tarilor membre si in comunitatile musulmane din alte tari, in conformitate cu principiile musulmane.

Banca Caraibeana de Dezvoltare - este o institutie sub-regionala, care isi concentreaza eforturile asupra dezvoltarii tarilor din Caraibe ale Commonwealth-ului, in special a micilor state insulare care formeaza Organizatia statelor din zona Caraibelor Orientale (OECO). Fondata in 1969, Banca Caraibeana de Dezvoltare a pornit la drum cu 18 membrii si un capital de 50 milioane dolari, din care jumatate varsat. Dupa ce a fost majorat in mai multe randuri, capitalul bancii a ajuns la 1.500 milioane USD, din care 700 milioane reprezinta un fond special. Statele din afara regiunii au limitata participarea la 40% din capital. Sediul Bancii este in Barbados. Activitatea de finantare vizeaza in primul rand proiecte de infrastructura, agricultura si mediul. Cele mai multe credite nu depasesc valoarea finantata de 5 milioane dolari. Principalii beneficiari sunt tarile OECO cu 55% din volumul creditarii si 85% din asistenta tehnica acordata.

In final, putem sa sintetizam conclusiv cateva dintre ideile care s-au impus in cercetarea noastra: 1. modelul traditional de operare al IFI ne arata ca aceste institutii au fost creditori preferati ai guvernelor statelor lumii, un intermediar special al fluxurilor de capital al economisirii din tarile mai bogate catre investitorii din tarile sarace, rolul lor fiind de a strange fonduri de pe pietele internationale de capital pentru a le imprumuta guvernelor; 2. natura multilaterala caracterizeaza IFI si induce implicatii directe si vaste asupra actiunilor pe care le intreprind; 3. unul dintre rolurile spre care se poate indrepta IFI in viitor poate fi acela de management international al crizelor si alocarea resurselor in conditii de incertitudine; 4. relatia IFI cu sectorul privat poate da acestor institutii un motiv in plus de a exista in viitor; 5. ca o consecinta directa a cresterii creditarii sectorului privat de catre IFI, aceste institutii sunt puse in competitie cu institutiile financiare comerciale; 6. existenta unor piete financiare si bancare nationale puternice reprezinta un factor cheie in procesul de dezvoltare economica;   IFI ar putea juca un rol conducator in politica publica globala; 8. cele mai multe controverse au vizat FMI, ca principal exponent al IFI si modul in care aceasta institutie a inteles sa-si indeplineasca misiunea. Aspectele cele mai criticate sau aparate sunt cele legate de politica de conditionalitate impusa de Fond statelor partenere si de dependenta politica unidirectionala a acestei institutii. Sunt avute in vedere aici rigiditatea retetelor FMI, insistenta promovarii unei austeritati excesive si controlului inflatiei ca singura cale de redresare economica, promovarea intereselor SUA sau ale statelor dezvoltate. Economisti precum Stiglitz, Rogoff, Fischer sau Dallara pronuntandu-se in contradictoriu asupra acestor probleme.

4.2. Rolul si functionalitatea institutiilor de credit europene

in finantarea dezvoltarii si restructurarii economice

Elemente generale cu privire la rolul si functionalitatea institutiilor de credit europene in finantarea dezvoltarii si restructurarii economice Nevoia de a actiona organizat in cadrul unor institutii financiare internationale sau regionale a aparut de fiecare data in momente in care societatea s-a aflat in fata unor ample transformari economice si social-politice manifestate la nivel mondial sau la un nivel mai restrans, regional. Astfel, in urma prabusirii economiei mondiale si destramarii relatiilor economice internationale la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si din nevoia crearii unei noi ordini monetare, in special si economice, in general, care sa fixeze noua stare de fapt, au aparut cele mai importante institutii financiare internationale: Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Daca, imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial Statele Unite ale Americii au reprezentat dirijorul economiei mondiale, statelor europene neramanandu-le de jucat decat un rol secundar, odata cu refacerea economiilor afectate de razboi, aceste state si-au dat seama ca nu pot rivaliza cu puternica economie americana decat in cadrul unei strategii comune de dezvoltare si de afirmare a propriilor interese. Astfel, in 1958 prin Tratatul de la Roma se punea baza viitoarei Comunitati Economice Europene. Fiindca o astfel de institutie avea nevoie si de un instrument financiar care sa-i promoveze obiectivele, Tratatul a prevazut si crearea celei ce avea sa devina cea mai importanta institutie de credit regionala, Banca Europeana de Investitii (BEI). Peste aproximativ trei decenii, la sfarsitul unui alt razboi, razboiul rece, in conditiile dezintegrarii blocului comunist si ale transformarilor sistemice ce urmau sa aiba loc in tarile Europei Centrale si de Est s-au pus bazele unei alte institutii de credit europene, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Cum au aparut aceste institutii, care sunt misiunile lor si mecanismele prin care ele urmaresc indeplinirea acestor misiuni sunt intrebari ale caror raspunsuri vom incerca sa le dezvoltam in continuare.

BERD - banca a tranzitiei Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a fost creata in 1991 avand ca scop sustinerea tarilor din Europa Centrala si de Est si Comunitatea Statelor Independente in procesul de tranzitie de la economia socialista, centralizata la economia de piata. Aceasta este o institutie internationala care numara 60 membri (58 de state, Uniunea Europeana si BEI). BERD a fost conceputa ca o banca de dezvoltare si comerciala care sa asigure resurse pe termen mediu si lung pentru economiile tarilor in tranzitie. In actiunile sale BERD va tine seama de nevoile si particularitatile fiecarei economii, adaptand si imbinand tipurile de finantare, fara sa puna pe primul plan clasica specializare (comerciala sau de dezvoltare). Creata ca o institutie publica formata din contributia guvernelor si a Bancii Europene de Investitii, BERD va ajuta preponderent sectorul privat, interventiile sale in sectorul de stat fiind limitate, temporare si numai daca creeaza conditii pentru dezvoltarea sectorului privat.

Functiile BERD. Functiile bancii sunt precizate in actul ce a dus la aparitia sa - Acordul de infiintare a BERD - si vizeaza doua aspecte, unul economic si celalalt politic. Daca pentru partea economica a existat un consens al fondatorilor asupra partii politice nu s-a cazut de acord. Din aceasta cauza, actul fondator al BERD are prevazute functii economice in "Mandatul economic" si functii politice cuprinse indirect in "Aspecte politice ale mandatului economic".

1. Functii economice - BERD sprijina tranzitia in tarile Europei Centrale si de Est catre economia de piata, asistand aceste tari sa implementeze reforme economice, structurale si sectoriale, incluzand demonopolizarea, descentralizarea si privatizarea, ca si integrarea lor in economia mondiala. Pentru aceasta, BERD va lua urmatoarele masuri: a. promoveaza prin investitori particulari infiintarea, imbunatatirea si extinderea activitatii productive si competitive a sectorului particular, in special intreprinderile mici si mijlocii; b. stimuleaza si incurajeaza constituirea si dezvoltarea pietelor de capital; c. mobilizeaza capitalul intern si strain si managementul competent pentru a realiza tranzitia; d. asigura asistenta tehnica pentru pregatirea finantarea si implementarea unor proiecte individuale sau componente ale unor programe de investitii; e. sprijina investitia productiva, sectoarele de servicii si financiar, precum si infrastructura adecvata daca este necesara pentru a sustine initiativa particulara, ajutand la crearea unui mediu concurential, la cresterea productivitatii muncii, a nivelului de trai si a conditiilor de munca; f. sprijina si incurajeaza proiectele sanatoase economic, ce implica mai mult de o tara membra; g. intreprinde orice alte activitati ce contribuie la indeplinirea acestor functii. Functiile economice ale BERD au o larga sfera de acoperire si sunt caracterizate de o complexitate mult mai mare decat in cazul altor institutii de credit internationale, precum Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, Corporatia Financiara Internationala sau alte banci regionale de dezvoltare. Din acest punct de vedere, BERD actioneaza atat ca o banca comerciala, cat si ca una de dezvoltare, finanteaza atat sectorul de stat cat si pe cel de privat. In plus, actiunile sale urmaresc nu numai dezvoltarea, ci si restructurarea la nivel macroeconomic si la nivel de intreprindere.

2. Functii politice - BERD este singura institutie financiara internationala care si-a asumat si functii politice. Nici chiar FMI, cea mai importanta astfel de institutie, care conditioneaza finantarile de anumite programe de reforma, nu are in statut mentiuni politice. Functia politica a BERD, sustinuta in special de Franta, a fost ceruta din nevoia de transparenta in contextul implicarii intr-o zona care crease mari probleme politice in trecut si a carei transformare trebuia supravegheata atent pana la completa sa democratizare. In plus, astfel se stabileau conditionari politice care sa duca la reducerea riscului actiunilor bancii in zona si la increderea actionarilor. Pe de alta parte, alti actionari au pus la indoiala necesitatea consemnarii unei astfel de functii pentru o institutie bancara. Solutia de compromis a fost sa se mentioneze functiile politice nu de sine statatoare, ci ca aspecte legate de mandatul economic al bancii.

BEI - institutie financiara comunitara. Banca Europeana de Investitii (BEI) a fost creata in 1958, statutul sau fiind parte integranta a Tratatului de la Roma, ce a pus bazele crearii, la acea data, a viitoarei Comunitati Economice Europene. Din acest motiv si datorita misiunii sale BEI mai este numita si Banca Europeana sau Banca Comunitara. Scopul crearii sale a fost acela de a sustine si ajuta la realizarea obiectivelor actualei Uniuni Europene, acordand finantari pe termen lung in favoarea investitiilor viabile. Ea activeaza pentru dezvoltarea echilibrata si pentru coeziunea economica si sociala a statelor comunitare. Banca se adapteaza dupa obiectivele si prioritatile Uniunii Europene punand accentul in prezent pe crearea si consolidarea Uniuni Economice si Monetare, atat prin activitatea sa de creditare in favoarea dezvoltarii regionale, cat si prin activitatea de imprumut desfasurata pe pietele de capital.

Principalele obiective urmarite de catre Banca Europeana de Investitii in cadrul Uniunii Europene sunt: a. coeziunea economica; b. sustinerea cresterii economice si reducerea somajului; c. sustinerea cercetarii si inovatiei; d. promovarea monedei europene; e. mentinerea unui parteneriat cu institutiile Uniunii Europene; f. promovarea dinamismului intreprinderilor; g. protejarea mediului ambiant; h. imbunatatirea calitatii vietii urbane; i. promovarea retelelor transeuropene.

Organizare si conducere. Cele doua institutii de credit europene, aparute la trei decenii diferenta una de cealalta, au misiuni specifice diferite, zone de actiune diferite, delimitate in primul rand prin nivelul de dezvoltare al fiecareia si prezinta necesitati de finantare particulare in functie de aceste niveluri de dezvoltare. Modul de organizare insa, si procedurile prin care se realizeaza decizia sunt asemanatoare. De fapt, acestea se incadreaza in maniera generala de infaptuire a actului de conducere la bancile multilaterale de dezvoltare, cu actionariat numeros si disipat, dar dominat de o serie de state dezvoltate.

A. Organizarea BEI. Consiliul guvernatorilor - reuneste ministrii desemnati de catre fiecare stat membru, ca reprezentanti legitimi. Acestia sunt in general ministrii de finante. In atributiile Consiliului guvernatorilor intra urmatoarele: stabileste directivele generale legate de politica de creditare a bancii; aproba bilantul, contul de profit si pierderi ca si raportul anual; decide cresterile de capital; numeste membrii Consiliului de administratie, Comitetului director si Comitetului de verificare. Consiliul de administratie - Asigura gestiunea BEI in conformitate cu Tratatul de la Roma, in urma caruia s-a infiintat banca, cu statutul BEI si cu directivele Consiliului guvernatorilor. In competenta sa intra deciziile legate de acordarea de credite, de garantii si de activitatea BEI pe pietele de capital. Comitetul director - este alcatuit din opt membrii sub autoritatea unui presedinte. De asemenea, la nivelul BEI functioneaza urmatoarele directii: secretariatul general; departamente autonome (resurse umane, servicii administrative); directia de finantari in UE; directia de finantari in exteriorul UE; directia de finante; directia proiecte; directia de afaceri juridice; directia de studii economice si de informare; unitatea de evaluare; directia de risc de credit. Comitetul de verificare este un organ independent, direct responsabil in fata Consiliului guvernatorilor, care l-a numit. Verifica regularitatea operatiunilor Bancii prin examinarea rapoartelor auditorilor interni si externi si prin examinari in teren. De asemenea, inspecteaza impreuna cu Curtea de Conturi a Uniunii Europene proiectele finantate din resurse bugetare comunitare.

B. Organizarea BERD. Consiliul guvernatorilor - este compus din reprezentantii tuturor tarilor si institutiilor membre, la nivel ministerial (de obicei sunt ministrii de finante, guvernatori ai bancilor centrale sau in mod exceptional ministrii de externe sau de dezvoltare). Consiliul de administratie - este responsabil cu conducerea operatiunilor generale ale Bancii si isi exercita cu acest titlu toate puterile care i-au fost delegate de Consiliul guvernatorilor. Pentru luarea deciziilor a creat trei comitete: bugetar, de politici operationale si financiare si de audit. Atributiile sale privesc stabilirea politicilor, aprobarea bugetului, decizii cu privire la credite si la asistenta tehnica. Comitetul executiv - conducerea BERD este asigurata de un presedinte, numit pe patru ani de Consiliul guvernatorilor. Drepturile de vot in cadrul Consiliului guvernatorilor, ca si al Consiliului de administratie, fiecare membru al Bancii are drept de vot egal cu numarul actiunilor detinute.

Cele doua institutii de credit europene au aparut in momente diferite, contextul aparitiei lor punandu-si amprenta pe rolul pe care urmau sa-l joace in viitor. In cele ce urmeaza punem in evidenta cateva concluzii majore legate de acest rol, de modul in care aceste institutii sunt organizate si conduse: 1. BERD este o banca a tranzitiei; 2. misiunea bancii nu este limitata in timp; 3. prin misiunea sa si prin modul sau de actiune BERD se diferentiaza de alte banci multilaterale de dezvoltare; 4. BERD este singura institutie financiara internationala care si-a asumat si functii politice; 5. BEI a aparut ca o banca a Comunitati Economice Europene; 6. BEI are o dubla natura, de institutie europeana si de banca; cele doua institutii de credit europene, aparute la trei decenii diferenta una de cealalta, au misiuni specifice diferite, zone de actiune diferite, delimitate in primul rand prin nivelul de dezvoltare al fiecareia si care prezinta necesitati de finantare particulare in functie de aceste niveluri de dezvoltare. Organizarea insa si modul de participare la procesul de decizie sunt asemanatoare si se mentin in tiparele create de Banca Mondiala sau alte institutii multilaterale de dezvoltare regionale.

4.3. Mecanisme si instrumente de finantare si garantare

In cadrul acestui subcapitol ne-am propus sa abordam dintr-o perspectiva tehnic-functionala instrumentele utilizate de institutiile de credit europene, mecanismele la care ele apeleaza pentru a pune in practica politicile de finantare si a-si atinge obiectivele anuntate in cadrul mandatului fiecareia dintre ele. Tinand cont de particularitatile celor doua institutii si de scopul abordarii noastre, vom incearca sa tratam in paralel unele dintre aceste instrumente si mecanisme, atunci cand exista elemente comune sau de complementaritate la nivelul acestora sau individual, in lipsa acestor elemente.

Mecanismele practicate in principal de berd

Mecanismele creditarii. De la constituirea sa, BERD si-a propus sa utilizeze o gama cat mai larga de instrumente de finantare pentru a raspunde astfel diferitelor nevoi si a se putea adapta diferitelor stadii de reforma in care se afla economiilor statelor in tranzitie. In cadrul acestor instrumente ponderea cea mai mare, dar in continua scadere, o au creditele. Aceasta forma de finantare se dovedeste a fi cea mai usor de aplicat si este cu atat mai utilizata cu cat tarile se afla la inceputul perioadei de tranzitie. O situatie asemanatoare apare si la BEI, cu remarca ca in prezent activitatea de investitii a acesteia este preluata de catre Fondul European de Investitii.

Credite pentru proiecte. Finantarea directa a proiectelor prin credite reprezinta principalul instrument utilizat de institutiile de credit europene. Avand in vedere marea diversitate a proiectelor supuse finantarilor, creditele pentru proiecte prezinta cea mai mare compatibilitate si adaptabilitate la proiect. In continuare sunt prezentate comparativ principalele caracteristici ale creditelor celor doua institutii europene de credit.

volumul creditului - in functie de tipul creditului BEI nu finanteaza direct proiecte cu o suma mai mica de 25 milioane euro. Proiectele de mai mici dimensiuni fac obiectul unor credite globale, ce sunt intermediate de banci locale. In acest caz nivelul finantarilor coboara des sub un milion euro. Astfel, credem ca aceste institutii dispun de instrumentele necesare care permit o implicare intr-un spectru larg al proceselor economice nationale sau regionale fie prin finantari importante in sprijinul si in directia unor politici de restructurare, fie la nivel de microintreprindere prin credite de ordinul zecilor de mii de euro;

complementaritatea - BEI nu se implica in a finanta mai mult de 50% din valoarea investitiei. Contributia maxima a BERD este mai scazuta, maxim 35%. Restul reprezinta fonduri proprii ale imprumutatorului sau alte surse de finantare;

durata - creditele sunt pe termen mediu si lung (maxim 20 ani la BEI si 15 ani la BERD) cu scadente si modalitati de rambursare in functie de tipul si viata tehnica a proiectului finantat;

perioada de gratie - 1 - 3 ani, in functie de natura proiectului. Sunt cazuri in care pentru a permite constituirea unui capital circulant la nivelul investitiei se prelungeste perioada de gratie. Astfel primele profituri obtinute nu folosesc la rambursare;

moneda - in functie de disponibilitatile celor doua institutii si de dorintele imprumutatorului s-a utilizat sau se utilizeaza una sau mai multe monede ale UE, ecu sau euro sau o alta moneda acceptata de banca;

rata dobanzii - datorita cotei de imprumutator de prim ordin (AAA), cele doua banci imprumuta de pe pietele de capital in cele mai bune conditii ale momentului. Fiind intermediari financiari, fara scop lucrativ, ele acorda finantari din fondurile astfel obtinute la o rata a dobanzii ce reflecta dobanda pasiva, la care se adauga o marja redusa pentru acoperirea cheltuielilor de functionare si comisioane.

In baza acestei situatii comparate putem desprinde cateva concluzii legate de aspectele tehnice ale creditelor celor doua banci:

1. din acest punct de vedere tehnic, nu exista deosebiri fundamentale in aplicarea pe proiecte a politicilor de creditare ale celor doua banci. In fapt, ele copiaza in linii mari un model de actiune creat de Banca Mondiala, regasit ulterior la toate bancile multilaterale de dezvoltare.

2. nivelul diferit al resurselor de care dispun cele doua institutii si riscul asociat zonei proprii de actiune induc o anumita retinere in actiune din partea BERD regasita atat in nivelul mai redus de participare la finantarea proiectelor, 35%, cat si in durata de finantare mai scurta. Reamintim ca existenta unui risc redus in statele Uniunii Europene, ca zona de actiune a BEI, permite acestei institutii sa activeze cu un grad redus de varsare a capitalului subscris (6% in prezent) si un grad superior de utilizare a acestuia, de 250%. Aceasta situatie are un efect de amplificare a decalajului existent la nivelul resurselor intre cele doua institutii.

Mecanismele de creditare presupun utilizarea mai multor forme de finantare prin credit, ce raspund unor necesitati particulare ale debitorilor. Incercam in continuare sa analizam aceste credite pentru a vedea masura in care ele au reprezentat o solutie pentru nevoile debitorului si pentru atingerea obiectivelor celor doua institutii europene de credit.

Astfel avem:

a. Creditele directe simple - acestea se acorda direct investitorului, fara intermediari (spre deosebire de creditele globale) si reprezinta forma clasica a creditelor de investitii si principala forma de creditare a proiectelor. Creditele directe simple se pot acorda dintr-o data sau pe transe, in functie de tipul proiectului finantat si de perioada de executie. Avantajul unei solutii cu creditare in transe tine de diminuarea comisionului de neutilizare a creditului. Astfel de finantari, pe transe, sunt frecvent utilizate in cazul investitiilor de valori mari, precum cele din infrastructura

b. Credite subordonate aceste credite mai sunt numite si credite A/B si sunt frecvent utilizate de aceste institutii financiare. Creditele subordonate sunt derulate prin acordarea lor de catre doua institutii, in aceleasi conditii. In acest caz, BERD sau BEI negociaza conditiile de creditare si acorda o parte din credit (A). Cealalta parte (B) este acordata de o alta banca, dar in aceleasi conditii negociate. Astfel banca partenera prefera sa obtina o mai buna garantare a investitiei, chiar daca marja de dobanda este mai redusa. In caz de nerambursare a creditului, partea A are prioritate fata de partea B, iar aceasta din urma are prioritate fata de alti creditori. Dupa parerea noastra, o astfel de forma de creditare ar trebui intensificata pentru ca ea reuseste sa mobilizeze capitaluri private importante, la preturi de finantari de banci multilaterale de dezvoltare. Aceste resurse creeaza un efect de levier important in rezultatele politicilor de finantare ale BERD sau BEI si raspund unor nevoi, care altfel nu s-ar afla in sfera de interes a creditorilor privati.

c. Credit revolving - se prezinta sub forma unei sume avansate de banca, la dispozitia debitorului si care se poate utiliza si rambursa de mai multe ori. Se folosesc pentru a elimina discontinuitatile in furnizarea de resurse necesare realizarii proiectului.

d. Credite stand by - sunt credite fara o destinatie precisa in cadrul proiectului, avand un caracter de finantare generala. Creditele stand by sunt de fapt, niste credite de trezorerie, ce au ca scop sprijinirea proiectului pentru o perioada mai scurta de timp (de obicei un an). Sunt mult utilizate in perioadele post privatizare in scopul consolidarii societatii si mai putin al extinderii ei. Concret, sunt folosite pentru cresterea capitalului circulant, capitalizarea societatilor, cresterea capacitatii de plata, cumparari de titluri, operatiuni la bursa.

e. Credite globale. De la infiintare si pana in anul 2002 BERD a finantat prin creditare directa peste 800 de proiecte in tarile aflate in tranzitie. Aceste proiecte au fost proiecte de valoare mare si au necesitat dosare de creditare si analize pentru fiecare in parte. Acest sistem se dovedeste ineficient in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, ceea ce ar fi scos din sfera de operare aceste intreprinderi. Pentru a elimina o astfel de situatie BERD a utilizat sistemul creditelor globale, ce se concretizeaza in linii de credit deschise unor banci locale in scopul recreditarii proiectelor de mai mici dimensiuni.

Operatiuni de co-finantare. Prin activitatea desfasurata, cele doua institutii de credit europene urmaresc sa joace si rolul unui catalizator in atragerea investitiilor in tarile in care opereaza. Aceasta se realizeaza prin girul pe care il dau prin implicarea lor in anumite domenii considerate cu un anumit grad de risc, pe de-o parte si prin co-finantari cu alte banci sau investitori, pe de alta parte. Prin intermediul acestor co-finantari, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a reusit in medie un efect de levier asupra sumelor investite de aproape trei ori, iar acesta tinde sa creasca in conditiile in care se constata pe piata o implicare mai mare a bancilor comerciale si o diminuare a ponderii institutiilor de credit internationale si guvernelor. In conformitate cu Acordul prin care a fost creata, BERD considera ca este foarte important sa incurajeze bancile comerciale sau alte surse de finantare sa participe la operatiunile sale si astfel sa creasca totalul sumelor investite in tarile in care actioneaza. La randul sau, Banca Europeana de Investitii utilizeaza astfel de relatii de parteneriat, avand mai multa experienta in relatiile cu bancile comerciale si beneficiind de relatii mult mai stranse cu Uniunea Europeana si cu institutiile acesteia. Principalii parteneri de co-finantare sunt:

- bancile comerciale - prin participari la creditele acordate de BERD, cesiune de imprumuturi, obligatiuni, imprumuturi paralele si linii de credit. Daca luam numai ultimul an al evaluarii noastre, anul 2001, constatam ca BERD a colaborat cu 62 banci comerciale din 21 de state. In ciuda crizei financiare din ultimul timp bancile comerciale nu si-au redus disponibilitatea de a participa alaturi de BERD la diferitele proiecte. Cea mai importanta astfel de co-finantare ce a cuprins 18 banci din 11 tari o reprezinta un credit 204,5 milioane euro acordat in Rusia pentru Gazprom in scopul crearii unei retele de gazoducte. In Romania cel mai reprezentativ este creditul de 87 milioane euro acordat societatii de telefonie mobila MobiFon (in acest caz a existat o investitie mai mare care nu s-a rezumat numai la o co-finantare cu banci comerciale).

- institutiile oficiale de co-finantare - organisme publice sau institutii de finantare bilaterala. Acestea au participat in anul 2001 la 36 operatiuni cu o suma globala de 844 mil. euro. Principalele astfel de institutii cu care Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a colaborat au fost Uniunea Europeana prin programele Phare, Tracis si Traceca si Banca Europeana de Investitii. Aceste programe au participat cu peste 200 milioane euro la sapte proiecte, iar Banca Europeana de Investitii a participat la trei proiecte cu 325 milioane euro. Alte institutii nationale care au participat alaturi de BERD la operatiuni de creditare cu o suma totala de 19,2 milioane euro au mai fost: CACDI (Canada), Fondul de ajutor pentru redresare dupa conflicte (Japonia), Ministerul Afacerilor Straine si Societatea olandeza de finantare a dezvoltarii (Olanda).

- organismele de credit pentru export - finanteaza direct si garanteaza creditele la export si asigura investitiile. Principalele institutii de creditare a exportului cu care institutiile de credit europene au colaborat au fost Mecanismul european de credit pentru export (ECLAT), organismul oficiale de creditare a exporturilor din Franta, COFACE, Grupul de credit pentru export al OCDE si Eximbank din Japonia (in special pentru proiecte in Asia Centrala). In Romania, a beneficiat de un astfel de credit in suma de 64 milioane euro Societatea Nationala a Cailor Ferate.

- institutiile financiare internationale - au acordat credite in sectorul privat pentru infrastructura economica si financiara si credite pentru proiecte importante din diferite domenii.

BEI are un mecanism de co-finantare asemanator cu cel al BERD, cu mentiunea ca aria sa de activitate si volumul resurselor alocate in acest sens sunt mai mari. Peste 180 de institutii financiare sau banci comerciale colaboreaza cu BEI pe aceasta linei. In plus, se inregistreaza un interes mai mare pentru co-finantarea cu unele programe comunitare de restructurare si dezvoltare ale statelor din Europa centrala si de est. Este vorba in primul rand de programele PHARE, SAPARD si ISPA.

Principalele cai prin care se realizeaza co-finantarea sunt creditele paralele si creditele sindicalizate.

a. Credite paralele - o astfel de creditare presupune acordarea a doua sau mai multe credite independente, negociate separat. Asta nu inseamna ca unele conditii stabilite la unul dintre credite (cel al BERD sau BEI in special) nu se pot extinde si la celalalt credit. Este o forma foarte flexibila de creditare, deoarece poate duce la o multitudine de aranjamente fara o conditionalitate intre contracte. Exista o speta de co-finantare atunci cand co-finantatorul este un organism de garantare a creditelor de export. Aceste organisme participa la un astfel de aranjament numai cu conditia ca achizitiile debitorului sa se faca din tarile lor.

b. Credite sindicalizate - atunci cand au loc creditari pentru investitii de valori mari bancile se unesc in sindicate sau pool-uri bancare si participa impreuna la finantare, impartindu-si trezoreria, dobanzile si riscurile. Negocierile pentru un astfel de credit sunt facute de o banca numita sef de fila sau aranjor. Seful de fila este, de obicei, co-finantatorul principal si este bine cotat pe piata internationala.

Investitorii romani s-au orientat preponderent pe atragerea de resurse prin emisiuni obligatare sau credite directe.

Operatiuni de garantare. Inca de la infiintare, atat BEI cat si BERD si-au propus sa abordeze si domeniul garantiilor bancare. Ele permit operatorilor bancari si comerciali din statele aflate in tranzitie sa desfasoare o activitate comerciala fara sa imobilizeze fonduri prea mari. Cea mai mare parte a activitatii de garantare la Banca Europeana de Investitii se deruleaza prin intermediul Fondului European de Investitii, ca divizie de investitii a bancii. Activitatea acestuia de finantare si garantare este tratata separat in acest capitol. Caracteristic firmelor si bancilor din statele aflate in zona de actiune a BERD este faptul ca acestea dispun de o credibilitate redusa in relatiile cu parteneri din tari dezvoltate, ceea ce duce la o cerere ridicata de garantii, sub forma de depozite, de cele mai multe ori.

Investitii de capital. In tarile in tranzitie ale Europei Centrale si de Est statul nu mai participa direct la capitalizarea si dezvoltarea intreprinderilor, lasand aceasta pe seama capitalului privat. Bancile existente sufera la randul lor un proces profund de restructurare si nu au capacitatea de a asigura fondurile necesare. Chiar daca aceste banci ar avea fonduri, subcapitalizarea intreprinderilor si dobanzile ridicate antreneaza riscuri foarte mari. In acest context, se creeaza o noua posibilitate de sustinere a tranzitiei de catre BERD, prin investitii de capital (participatii). Aceasta forma convine si intreprinderilor care prefera o finantare fara scadenta si fara dobanda. In plus acestea vor beneficia si de un transfer de management.

Investitii directe. Investitiile directe presupun interventia bancii in achizitionarea unor pachete de actiuni (participatii) din capitalul intreprinderilor. Intreprinderile sunt, in general societati de marime medie, subcapitalizate, dar cu perspective de dezvoltare. BERD are in vedere ca achizitia de participatii sa reprezinte o minoritate importanta din capitalul societatii si sa atraga in aceasta operatiune si un investitor strategic majoritar, care sa vina cu un management de profil, reprezentand o garantie a dezvoltarii societatii si care sa-i permita bancii retragerea ulterioara din aceasta societate. In momentul in care doreste o investitie directa de capital, BERD are in vedere urmatoarele: participatiile pe care le achizitioneaza sa nu reprezinte mai mult de 35% din capitalul societatii. De cele mai multe ori, participatiile BERD s-au ridicat la nivelul de 20%; rata interna de rentabilitate sa fie de cel putin 15%; vanzarea participatiilor detinute sa se faca intr-un interval de timp cuprins intre 5 si 8 ani; sa se angajeze numai in investitii din sectorul particular sau in curs de privatizare.

Fonduri de investitii. Investitiile directe presupun si reprezentarea BERD in consiliile de administratie ale societatilor. Un numar mare de astfel de investitii ar duce la nivelul Bancii la aparitia unor probleme de efectiv. O alternativa la acest tip de investitii ar reprezenta-o o forma asemanatoare creditelor globale din operatiunile de credit. Adica, gasirea unor intermediari, care sunt fondurile de investitii. Fondurile de investitii sunt societati formate prin asocierea mai multor investitori care administreaza un capital comun in vederea achizitionarii de actiuni la societati. Un caz mai aparte al fondurilor de investitii il reprezinta Fondurile regionale de capital de risc.

Fondurile post-privatizare. Fondurile post - privatizare sunt concepute pentru a aduce capital si ajutor in gestiune intreprinderilor de stat care au fost privatizate total sau partial in cadrul unor programe nationale de privatizare sau prin vanzare prin licitatie. Aceste fonduri post - privatizare cumpara importante participatii minoritare la societatile in dezvoltare si sunt reprezentate in consiliile de administratie. In activitatea sa, un astfel de fond respecta anumite norme de gestiune si de plasament prezentate in continuare: investitia intr-o intreprindere nu trebuie sa depaseasca 10% din valoarea fondului; fondul urmareste plasarea disponibilitatilor sale pe o perioada de 3-4 ani. Recuperarea investitiei se face prin iesirea din afacere dupa 5-7 ani; participatiile detinute de fond vor fi minoritare; fondul este interesat sa participe la investitie alaturi de un investitor strategic cu rol de investitor principal. tinta de investire o reprezinta intreprinderi privatizate, cu o situatie financiara buna si cu perspective de dezvoltare, care au maxim 500 salari.

Programe Speciale de Restructurare (PSR). Reprezinta un instrument creat de BERD pentru sprijinirea restructurarii in tarile Europei Centrale si de Est si se materializeaza intr-o entitate juridica ce administreaza un fond de investitii si un fond de asistenta tehnica. Implicarea PSR in activitatea unei intreprinderi dureaza doar pe perioada restructurarii, urmand ca dupa aceea sa se retraga. Programul special de restructurare actioneaza ca si echipele de management ale fondurilor de investitii, doar ca pune pe primul plan restructurarea intreprinderilor si nu performantele economice ale acestora.

Fonduri de cooperare tehnica. Programul fondurilor de cooperare tehnica al BERD (PFCT) este finantat prin subventii benevole ale donatorilor. Acest program faciliteaza tranzitia spre o economie de piata incurajand dezvoltarea sectorului privat. Subventiile permit finantarea unor servicii de consultanta, care sa ajute clientii BERD sa puna pe picioare proiecte care sa faciliteze procesul de tranzitie. Programul ajuta, de asemenea la intarirea institutiilor, pentru a crea programe in domeniul juridic si cel al reglementarilor. Majoritatea actiunilor Bancii Europene pentru Restructurare si Dezvoltare s-au realizat dupa ce in prealabil a existat o asistenta din partea Programului PFCT. Un studiu realizat de departamentul de evaluare al BERD arata ca impactul asupra procesului de tranzitie al proiectelor care au beneficiat de asistenta PFCT este sensibil mai ridicat decat celui al altor investitii.

Asistenta berd. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare conlucreaza si acorda asistenta partenerilor sau clientilor sai in mai multe domenii.

a. Asistenta tehnica

BERD actioneaza in cadrul a doua programe in scopul asigurarii unei asistente tehnice intreprinderilor est-europene prin: 1. Programul de redresare a intreprinderilor - urmareste sa ofere directorilor generali si altor cadre din intreprinderile industriale competente in gestiune si calificare comerciala atat de necesara in cadrul unei economii bazate pe piata; 2. Programul de servicii consultative pentru intreprinderi - acest program al BERD este administrat de catre grupul care gestioneaza si programul de redresarea a intreprinderilor. El ajuta intreprinderile sa-si defineasca nevoile in materie de servicii consultative si sa aiba acces la acestea in domenii precum studii de piata, sisteme de gestiune a informatiilor, elaborarea de planuri de exploatare.

b. Asistenta juridica. BERD cauta sa ajute la crearea unui cadru juridic coerent in tarile in care ea opereaza, menit sa promoveze activitatile private si realizarea tranzitiei. Doua exemple sunt relevante: in Bosnia-Hertegovina a acordat asistenta in materie de legi pentru telecomunicatii, iar in Ukraina pentru legi privind concesionarea serviciilor publice. In Romania BERD s-a implicat in legislatia privind falimentul. Cele mai multe astfel de actiuni au fost finantate prin Programul fondurilor de cooperare tehnica anterior prezentat.

c. Educatie si pregatire profesionala. Programul de educatie si pregatire profesionala a cuprins in 1997 peste 20.000 de sefi de intreprinderi si banci. In acest scop s-au organizat seminarii impreuna cu Institutul multilateral de la Viena, Banca Reglementelor Internationale, BIRD, FMI sau OCDE.

d. Contracte de servicii intre BERD si UE. BERD furnizeaza servicii tehnice pentru programul Phare al Uniunii Europene. Bazandu-se pe experienta acumulata in privatizare si restructurare, banca isi da avizul consultativ asupra operatiunilor desfasurate in cadrul programului. In Romania aceasta cooperare a vizat un program de evaluare a nevoilor de investitii pentru a raspunde cerintelor UE si punerea la punct a unui model de co-finantare pentru un program de dezvoltare a echipamentelor colective municipale.

e. Asistenta pentru siguranta nucleara. BERD administreaza Contul pentru siguranta nucleara (CSN), Fondul pentru sarcofagul centralei nucleare de la Cernobil si alte trei fonduri pentru dezafectarea centralelor nucleare din Bulgaria, Lituania si Slovacia. in total, statele donatoare au pus la dispozitia acestor cinci fonduri peste 1,5 miliarde euro. In conformitate cu regulile valabile pentru fiecare dintre cele cinci fonduri, BERD aproba proiecte ce urmeaza a fi finantate, furnizeaza servicii tehnice, juridice si administrative si da o dare de seama diversilor contribuabili.

f. Asistenta pentru intreprinderi mici si mijlocii. BERD finanteaza servicii de asistenta pentru intreprinderile mici si mijlocii ca si pentru societatile importante care vor sa investeasca in Europa Centrala si de Est.

Consideram ca in afara problemelor financiare, procesul de restructurare a economiilor statelor in tranzitie ca si dezvoltarea ulterioara a acestor economii au ridicat numeroase probleme de strategie si punere in practica a acestora, de creare a unui cadru normativ-organizational in care sa evolueze aceste economii spre piata si de formare profesionala a echipelor manageriale la nivel de intreprindere si la nivel macroeconomic.

Fondul European de Investitii. Fondul European de Investitii face parte din Grupul BEI, fiind organismul Uniunii Europene specializat in operatiuni de capital de risc si de garantare in favoarea intreprinderilor mici si mijlocii. Rolul sau este complementar celui al Bancii Europene de Investitii. El are ca obiectiv sa sprijine aparitia si dezvoltarea intreprinderi mici si mijlocii.

Investitii de capital de risc. Mandatul incredintat de Uniunea Europeana Fondului prevede sprijinirea de catre acesta a pietei de capital europene. Intr-o maniera generala, Fondul are ca obiectiv de a juca un rol de catalizator pe langa fondurile de investitii, pentru a le dezvolta si a le dinamiza activitatea. Acesta mai este numit si "fond de fonduri". El are in vedere urmatoarele tipuri de fonduri de investitii: fonduri tehnologice specializate in intreprinderi aflate in faza initiala de dezvoltare; fonduri specializate in domenii industriale sau tehnologice particulare (biotehnologie, nanotehnologie, etc); fonduri regionale, care sprijina dezvoltarea echilibrata a regiunilor europene; fonduri pentru fructificarea rezultatelor activitatii de cercetare - dezvoltare; fonduri paneuropene.

Garantarea la FEI. In Uniunea Europeana intreprinderile mici si mijlocii reprezinta 98% din ansamblul intreprinderilor. Ele reprezinta, de asemenea principalul angajator din economie. Investitiile la nivelul acestor intreprinderi se sprijina in mare parte pe credite bancare, accesul lor pe pietele de capital fiind destul de limitat. Pe de alta parte, la nivelul bancilor, creditarea intreprinderilor mici si mijlocii este considerata un domeniu de activitate cu rentabilitate scazuta si cu un nivel de risc relativ ridicat. Ele nu sunt in masura sa asigure garantii reale suficiente si prezinta o dependenta fata de conjunctura economica. Tinand cont de acest context, rolul FEI de a acorda garantii bancilor si institutiilor financiare care crediteaza intreprinderile mici si mijlocii apare de o importanta crescuta. Institutiile financiare la care FEI garanteaza beneficiaza de mai multe avantaje:

FEI are statut de banca multilaterala de dezvoltare, iar in conformitate cu normele prudentiale bancare comunitare, ratia de solvabilitate determinata pentru creditele care au garantia FEI va fi afectata la un nivel de ponderare de 20% si nu de 100% cum ar fi pentru credite la intreprinderi mici si mijlocii, in cazul in care nu ar exista aceasta garantie;

garantia astfel primita permite acestor institutii financiare si banci sa-si majoreze capacitatea de creditare si implicit partea de piata si sa-si imbunatateasca randamentul fondurilor proprii in sectorul intreprinderilor mici si mijlocii;

institutiile financiare si bancile reduc provizioanele pentru riscuri si pierderile finale din operatiuni cu intreprinderi mici si mijlocii.

Produsele oferite de Fondul European de Investitii in domeniul garantiilor se pot grupa in trei categorii:

asigurare si reasigurare de credit - in acest caz FEI garanteaza un portofoliu de credite sau de operatiuni de leasing pentru intreprinderi mici si mijlocii, acoperind maxim 50% din fiecare tranzactie. Aici se incadreaza si unele operatiuni de garantare in baza unor acorduri cu Uniunea Europeana ce presupun garantii date in baza capitalurilor proprii, dar care beneficiaza de incasarea primei de risc de catre Fond de la Comisia europeana, fara nici-o cheltuiala la beneficiar.

garantarea operatiunilor de titlurizare - in cadrul acestor operatiuni, FEI furnizeaza garantii asupra portofoliului de credite catre intreprinderi mici si mijlocii pentru a ridica calitatea acestuia in vederea titlurizarii sale. El isi asuma riscul nerambursarii.

operatiuni de finantare structurate - pe aceasta cale se garanteaza finantari ale unor societati de risc catre intreprinderi mici si mijlocii.

Cerintele finantarii proiectelor. Intalnita de cateva decenii in literatura de specialitate sub denumirea de project financing, aceasta tehnica este abordata de noi sub denumirea de finantarea proiectelor sau FP. Finantarea proiectelor a dezvoltat o tehnica inovatoare si dinamica pentru proiecte mari pe care comunitatea financiara internationala o utilizeaza pentru rezolvarea nevoilor crescande in infrastructura si alte domenii, atat in tarile dezvoltate cat si in tarile in dezvoltare. Finantarea proiectului este o tehnica de finantare prin care creditorii agreeaza sa analizeze initial veniturile previzionate ale proiectului si activele oferite ca garantie, ca baza a analizei de credit si ca sursa principala de rambursare a creditului, independent de contributiile promotorilor. FP cuprinde orice finantare sau refinantare a achizitiei, constructiei sau dezvoltarii unui proiect, daca creditorul care furnizeaza finantarea agreeaza in mod expres sa se bazeze pe proprietatile imobiliare si veniturile previzionate a fi generate din operarea proiectului, ca sursa principala de rambursare a sumelor avansate.

Practica FP difera de practica creditarilor clasice ale intreprinderilor, mai traditionala, in care analiza de credit se baza pe situatiile financiare istorice ale intreprinderilor, si pe previziunile asupra acestora, precum si pe garantarea cu totalitatea activelor companiei respective. Dimpotriva, FP implica creditarea pe baza supozitiei ca veniturile proiectului si activele oferite ca garantie vor furniza destule resurse pentru rambursarea datoriei, iar creditorii, cel putin initial, nu asteapta ca promotorii unui proiect sa contribuie la plata serviciului datoriei cu sursele lor proprii sau sa acorde o garantie pentru rambursarea datoriei.

Evaluarea tehnica a FP. Exista o desfasurare secventiala in modul in care proiectele sunt planificate, structurate si desfasurate de catre promotor in cadrul unui ciclu al proiectului. Ciclu proiectului presupune mai multe procese asociate diferitelor faze ale proiectului: identificarea, pregatirea, evaluarea, negocierea, implementarea si post-evaluarea. Intre aceste faze, evaluarea este un pas cheie pentru a asigura viabilitatea economica si financiara a acestuia, deoarece apreciaza adecvarea rentabilitatii proiectului ca si structura de capital si viabilitatea financiara. Evaluarea tehnica se realizeaza prin trei metode: analiza situatiilor financiare pro-forma, analiza ratiilor financiare, analiza proiectiilor de cash flow.

a. Analiza situatiilor financiare pro-forma In multe dintre statele dezvoltate exista sisteme de inregistrare financiar-contabile mult mai flexibile ce permit intreprinderilor, in cadrul anumitor limite, sa-si structureze informatiile in situatii adaptate propriilor interese si propriilor viziuni de reflectare a acestor informatii. Pentru a omogeniza informatia se pot folosi situatii financiare pro-forma. Viabilitatea financiara a unui proiect poate fi evaluata prin analiza riguroasa a acestor situatii financiare pro-forma . Se efectueaza in ordinea urmatoare: contul de profit si pierdere, situatia cash flow si bilantul. Pentru proiectiile contului de profit si pierdere veniturile sunt estimate pornind de la volumul previzionat al vanzarilor si pretul unitar previzionat. Costul vanzarilor se estimeaza in baza proiectiilor privind volumul, costurile materiilor prime si cu forta de munca, precum si costurile indirecte. Cheltuielile cu amortizarea deriva din planul de amortizare. Cheltuielile cu dobanda sunt calculate pornind de la termenii si conditiile acordurilor financiare care includ plan de rambursare, perioada de gratie, dobanzi, comisioane, etc.

Situatia fluxului de numerar (cash flow) se compune din trei elemente: fluxuri de numerar din exploatare, din activitatea financiara si din activitatea de investitii. Pentru a estima fluxurile de numerar din exploatare, proiectiile privind profitul net, amortizarea, taxele vor fi preluate din proiectia contului de profit si pierdere. Proiectiile privind capitalul circulant non cash sunt extrase din proiectia capitalului circulant. Pentru a estima proiectia fluxurilor din activitatea financiara termenii acordurilor de finantare furnizeaza datele necesare ca plan de rambursare, dobanzi, comisioane, iar proiectiile activitatii de investitii sunt estimate pe baza planului de investitii sau al cheltuielilor de capital al companiei.

Proiectia bilantului se face pornind de la proiectia contului de profit si pierdere si a situatiei fluxurilor de numerar. Disponibilul rezulta din situatia fluxurilor de numerar. Creantele clientilor sunt estimate pe baza numarului de zile de incasare sau perioadei medii de incasare. Stocurile proiectate se calculeaza pe baza vitezei de rotatie a stocurilor previzionate. Mijloacele fixe sunt extrase din planul cheltuielilor de capital, iar amortizarea rezulta din planul de amortizare. Datoriile pe termen lung se obtin din planul de imprumuturi previzionat, iar furnizorii pe baza vitezei de plata a datoriei sau duratei medii de plata a furnizorilor. Capitalul social se calculeaza din planul de investitii, iar rezultatul reportat reiese din proiectia contului de profit si pierdere. Proiectia situatiilor financiare se face pentru intreaga perioada de viata a unui proiect, pe o baza anuala. Proiectiile situatiilor financiare sunt utilizate pentru calculul diferitelor ratii financiare, fiind realizate cu ajutorul unor programe financiare, bazandu-se pe ipoteze legate de variabilele cheie ale proiectului, ca de exemplu veniturile, cheltuielile de operare, cheltuieli de capital, impozite, dobanzi, inflatie, curs de schimb.

b. Analiza ratiilor sau indicatorilor financiari Se pot utiliza cinci categorii de ratii financiare: de lichiditate, de indatorare, de activitate, de rentabilitate si de piata. Ratiile de lichiditate sunt destinate sa masoare abilitatea unei entitati de a face fata serviciului datoriei curente. Ratiile de indatorare indica gradul de dependenta ale unei entitati de indatorarea financiara, comparativ cu alte finantari mai putin riscante (capitaluri proprii). Ratiile de activitate demonstreaza eficienta afacerii in utilizarea activelor. Ratiile de rentabilitate demonstreaza masurile diferite de rentabilitate ale unei firme. Ratiile de piata arata perceptia pietei in ce priveste performanta firmei prezente si viitoare.

Rata de lichiditate curenta se calculeaza impartind activele curente la pasive curente. In mod normal, cand o companie intra in dificultate financiara, incepe sa-si plateasca furnizorii mai greu, sa apeleze la credite bancare, sa vanda valori mobiliare. Daca datoriile curente cresc mai rapid decat activele curente, rata lichiditatii scade si lichiditatea companiei se deterioreaza. Lichiditatea curenta este cea mai obisnuita masura utilizata pentru solvabilitatea pe termen scurt, deoarece furnizeaza cel mai bun indicator al masurii in care cerintele furnizorilor pe termen scurt sunt acoperite de active ce pot fi convertite in cash intr-o perioada corespunzatoare maturitatii acestor datorii. In principiu, cu cat rata lichiditatii curente este mai mare, cu atat mai lichida este compania si mai capabila sa faca fata serviciului datoriei curente. Totusi o rata foarte mare nu este neaparat buna deoarece poate indica un exces de capital circulant. Rata lichiditatii optime variaza de la o industrie la alta si in consecinta lichiditatea optima se determina in baza ratiei medii a industriei in care ea opereaza.

Rata lichiditatii rapide sau testul acid - se calculeaza deducand stocurile si cheltuielile in avans din activele curente, care apoi se impart la datoriile curente. Masoara capacitatea unei companii de a-si plati datoriile curente fara a lua in calcul activele nelichide.

Rata datoriilor raportate la total active - sau rata datoriei - masoara procentul finantarii totale furnizate de creditori. Activele includ toate activele curente si necurente ale firmei, iar datoria cuprinde datoria curenta si cea pe termen lung. Creditorii prefera o rata a datoriei scazuta, deoarece cu cat este mai mica cu atat mai mare este probabilitatea limitarii pierderilor in eventualitatea unei lichidari. Pe de alta parte, investitorii prefera o rata a datoriei mare, deoarece permite maximizarea castigurilor disponibile actionarilor intrucat cheltuielile cu dobanzile fata de dividende sunt deductibile fiscal. In plus, un nivel ridicat al datoriei reduce capitalul necesar pentru finantarea firmei si permite actionarilor evitarea diluarii capitalurilor si maximizarea rentabilitatii.

Rata datorii la capitaluri proprii - se calculeaza impartind pasivele la capitaluri proprii. Aceasta ratie, cat si cea precedenta, sunt imagini in oglinda ale structurii capitalului. Unii analisti financiari prefera acest raport luand in calcul numai datoriile pe termen lung. Deoarece cele curente includ datorii catre furnizori si alte datorii pe termen scurt care nu sunt datorii de capital.

Rata de acoperire a dobanzii (interest coverage ratio) - masoara capacitatea companiei de a face fata platilor si se calculeaza impartind profitul inainte de dobanzi si taxe la cheltuiala cu dobanda datorata in anul financiar urmator. Din moment ce cheltuielile cu dobanda sunt deductibile, capacitatea companiei de a plati dobanzile nu este afectata de impozite.

Rata acoperirii serviciului datoriei - indica capacitate firmei de a plati principalul si dobanda si se calculeaza impartind profitul brut inainte de dobanzi si cheltuieli cu amortizarea la serviciul total al datoriei in urmatorul an fiscal.

Viteza de rotatie a stocurilor - se calculeaza impartind costul bunurilor vandute la stocuri. O viteza de rotatie mare indica o utilizare eficienta a stocurilor, rezultand un cost de finantare al stocurilor scazut. Totusi, ea poate duce la scurtcircuitari in utilizarea de stocuri si intarzieri in livrarea bunurilor catre clienti. Si in acest caz, indicatorul variaza de la o industrie la alta si trebuie avuta in vedere rata medie din industrie. Perioada medie de incasare - este calculata impartind creantele de la clienti la vanzarile zilnice medii ale firmei. Indica numarul de zile in care clientii sunt incasati. Valoarea optima a acestui indicator variaza in functie de ramura industriala pentru care se calculeaza.

Viteza de rotatie a activelor - se calculeaza impartind vanzarile la activele totale ale firmei. Aceasta ratie masoara cat de eficient utilizeaza o firma activele sale in termeni de generare a vanzarilor. Unii analisti calculeaza viteza de rotatie a activelor fixe prin raportarea vanzarilor la activele fixe nete ale firmei. Ambele ratii ofera o masura a eficientei sau ineficientei utilizarii activelor in termeni de generare a vanzarilor utilizand activele totale sau activele fixe nete.

Marja profitului net - se calculeaza impartind profitul net la vanzari si se utilizeaza ca masura a gradului de generare de profit pe unitatea de vanzari. Marja profitului din exploatare - se calculeaza impartind profitul din exploatare la vanzari si masoara gradul rentabilitatii din exploatare a unei firme pe unitatea de vanzari. Este un indicator mai cuprinzator decat marja profitului net care este influentata de gradul de indatorare si fiscalitate.

Rentabilitatea activelor (return on assents - ROA) - se calculeaza ca profit net pe active totale ale firmei si masoara gradul de generare de profit pe unitate de active totale.

Rentabilitatea capitalurilor proprii (return on equity - ROE) - se calculeaza profit net la capitaluri proprii ale unei firme si masoara rata de rentabilitate a investitiei actionarilor.

ROE este influentata de indatorarea, intrucat activele totale ale unei firme sunt finantate atat prin contributia investitorilor cat si a creditorilor. In consecinta, cu cat indatorarea este mai mare cu atat ROE este mai mare. Desigur, o indatorare inalta expune compania la riscul de incapacitate de plata in perioade de recesiune in care ar putea avea dificultati in generarea profitului din exploatare necesar serviciului datoriei.

PER (price earnings ratio) - se calculeaza ca raport intre pret piata actiune la castig pe actiune. Castigul pe actiune este dat de profit net disponibil actionarilor la numarul actiunilor. PER indica cat de mult sunt gata sa plateasca investitorii pe unitatea de profit net. PER unei companii poate fi comparat cu cel al industriei respective sau cu cel al pietei pentru a determina pozitia companiei.

Pret de piata fata de valoarea contabila (market price to book value ratio) - se calculeaza ca raport intre pretul de piata pe actiune la valoarea contabila data de capitaluri proprii si numarul de actiuni. Este un indicator care indica asteptarile investitorilor cu privire la companie.

c. Analiza proiectiilor de cash flow. Analiza proiectiilor de cash flow este destinata sa masoare rentabilitatea investitiei unui proiect pe durata sa de viata. Exista trei evaluari tehnice larg utilizate in acest sens: valoarea prezenta neta (VAN), rata interna de rentabilitate si rata interna de rentabilitate modificata. Aceste metode compara pe o baza anuala iesirile proiectate de cash cu intrarile proiectate pe durata de viata a proiectului. In toate aceste metode proiectiile fluxurilor de numerar sunt distincte de profiturile sau pierderile din contul de rezultate sau de disponibilul din situatia fluxurilor de numerar. In analiza proiectiei cash flow, intrarile si iesirile de numerar sunt estimate numai cu scopul evaluarii proiectului. Iesirile constau in proiectiile privind costul investitiilor de capital, cerintele de capital circulant, costurile de pregatire a personalului si costurile de dezvoltare ale proiectului Aceste iesiri sunt reduse cu orice economie de impozit potentiala. Proiectiile intrarilor de numerar includ atat fluxuri de exploatare cat si fluxurile de numerar pentru finalizarea proiectului. Intrarile de numerar din exploatare constau in proiectia profitului din neexploatare inainte de amortizare si taxe. Cheltuielile financiare sunt excluse. Cu alte cuvinte atat valoarea prezenta neta cat si rata interna de rentabilitate sunt calculate pornind de la numerarul din exploatare a fi generat de catre proiect, fara a fi influentat de costurile asociate finantarii selectate de promotor. Valoarea prezenta neta se calculeaza ca suma valorilor prezente ale fluxurilor de numerar anuale actualizate. Daca este pozitiva proiectul este considerat dezirabil.

Un dezavantaj al acestei metode este ca ignora factorul de scala (marime) al unui proiect. Daca o firma trebuie sa aleaga intre doua proiecte cu VAN diferit se alege cel cu VAN mai mare. Totusi proiectul in cauza poate avea costuri mai mari decat celalalt, rezultand un VAN pe unitatea de investitii mai mic. Prin urmare o concluzie eronata poate rezulta utilizand numai VAN. De aceea, metoda rata interne de rentabilitate este utilizata deoarece ia in considerare si factorul de scala. RIR este rata de actualizare care face VAN nul. Daca RIR este mai mare decat rata de actualizare proiectul este considerat dezirabil. Totusi RIR este o solutie matematica si nu are legatura cu rata de reinvestire probabila a unei firme. Pentru a depasii aceasta problema se utilizeaza RIRM (modificata). Se calculeaza utilizand ca rata de actualizare rata de reinvestire si este cea mai buna metoda pentru a reevalua proiectiile de cash flow, in special cand RIR este prea mare.

O metoda mai sofisticata de evaluare a riscului utilizeaza o simulare computerizata a iesirilor viitoare de numerar si este cunoscuta ca simulare Monte Carlo. Cu aceasta metoda estimarile variabilelor de cost si profit sunt inlocuite cu estimari de probabilitate ale acestora. Utilizand costurile, veniturile si probabilitatile acestora se face o simulare computerizata, utilizand un generator de numere aleatoare ce selecteaza valori diferite dar in conformitate cu probabilitatile lor. Cu aceasta metoda, managementul poate obtine o viziune mai ampla a profilului de risc al proiectului in comparatie cu o singura rata interna de rentabilitate

4.4. Diversificarea - strategia BEI in domeniul produselor, investitiilor si pietelor

La nivelul gestiunii resurselor, in cazul BEI s-a pus mult accent pe diversificare. Astfel, banca a actionat pe mai multe directii: produse, investitori, piete. Diversificarea produselor lansate de BEI s-a facut in scopul acoperirii cererii investitorilor si a vizat in primul rand titluri emise in cadrul unor programe pe termen mediu intr-una sau in mai multe devize.

Astfel s-au utilizat: imprumuturi indexate dupa indici bursieri; imprumuturi cu dobanda variabila plafonata (sticky floating rates); imprumuturi bi-monetare cu rata de schimb plafonata si modificata (capped modified reverse dual currency).

Diversificarea investitorilor s-a materializat prin lansarea unor imprumuturi destinate unor categorii determinate de investitori. Astfel s-au realizat emisiuni, de exemplu catre investitorii privati spanioli si japonezi sau s-a lansat un imprumut in franci francezi cu dobanda variabila avand ca tinta bancile centrale. Diversificarea pietelor a pus accentul mai ales pe sectorul particular. Putem spune ca in urma crizei asiatice si apoi a celei sud-americane si a incertitudinilor de dupa evenimentele din 11 septembrie 2001 BEI a fost asediata de investitorii particulari, care s-au orientat spre investitii mai putin riscante. Calitatea BEI de emitent de rang AAA a polarizat astfel de investitii.

Pe de alta parte, BEI a jucat un rol de intermediar financiar eficient, canalizand resurse colectate pe pietele internationale catre anumite piete nationale, prin imprumuturi in moneda locala. Recent BEI a patruns intr-o astfel de maniera pe piata sud-africana., iar BERD pe piata turca sau piata din Coreea de Sud.

4.5. Creditul si internationalizarea bancara in Europa

Pentru a intelege mai bine modul in care a avut loc internationalizarea bancara in Europa va trebui sa facem o scurta trecere in revista a istoriei sistemului bancar european in ultimii 20 de ani, sa analizam procesul prin care acesta a evoluat de la un sistem fragmentat la un sistem integrat. Jean Dermine in studiul sau referitor la evolutia sistemului bancar european evidentiaza aportul factorului legislativ la integrarea sistemului bancar. In acest sens grupeaza actiunile intreprinse de factorii legislativi (Comisia Europeana si Consiliul de Ministrii) in 5 etape: dereglementarea pietelor interne intre 1957 si 1973; diversele incercari catre armonizarea reglementarilor bancare intre 1973 si 1983; directiva privind o singura autorizare, controlul intern, recunoasterea reciproca si liberalizarea serviciilor bancare -1992; crearea unei singure monede in 1999; Planul de Actiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).

Prima concluzie este ca asistam la un proces de erodare continua a marjelor bancare. Ingustarea marjelor creditului pentru banci este intr-adevar atribuibila fenomenului de continua restrangere a conditiilor pretului creditului, datorata competitiei bancare si introducerii monedei unice europene. Reducerea dobanzii la credite poate afecta veniturile din dobanzi ale bancilor, dar largirea marjelor la depozite, pe de alta parte, adesea compenseaza acest efect si venitul net din dobanda poate avea o tendinta pozitiva, fiind in legatura cu o crestere a volumului creditelor. In al doilea rand, noii intrati in industria bancara au intensificat substantial competitivitatea mediului intr-un numar de tari din Uniunea Europeana. Noii actori pe piata europeana includ entitati bancare infiintate de banci straine, companii de asigurari, lanturi de supermarket, vanzatori de automobile, adesea bazandu-se pe "tehnologiile livrarii la distanta" respectiv "banca la domiciliu" cu servicii prin telefon sau internet-banking. Ca urmare, au existat jucatori care au fost fortati sa concureze din greu in termenii pretului si sa lupte pe fiecare segment al pietei in vederea pastrarii celor mai profitabili clienti. Noii intrati au stimulat dezvoltarea "bancii de la distanta" (internet-banking). Infiintarea bancilor pe internet a fost remarcata in majoritatea tarilor Uniunii Europene, drept una din evolutiile care au avut cel mai mare impact asupra conditiilor competitiei in sectorul bancar privat. Putem exemplifica aceasta cu tarile nordice si pietele Marii Britanii si Irlandei. In al treilea rand, bancile prin managementul riscului de credit au avut in vedere observarea modului in care au fost respectate standardele prudentiale si de calitate, intr-un mediu in care competitia este in crestere. Sigur au fost identificate cazuri unde preturile agresive promovate de noii intrati au schimbat pretul in intreaga piata. Cresterea cererii pentru credit si o evolutie favorabila a pretului activelor (pana la mijlocul anului 2000) au influentat de asemenea, cresterea competitiei pe piata de capital intr-un numar de tari din Uniunea Europeana. In al patrulea rand stabilirea unei agentii europene de supraveghere a modului in care standardele de credit sunt respectate, este mai mult decat necesara pentru buna functionare a sistemului bancar european. In al cincilea rand, raportat la autoritatile de supraveghere, putem observa ca sistemele interne ale bancilor pentru evaluarea riscului de credit au in general o dezvoltare semnificativa, in special in marile institutii.

Revenind la evolutia marjei bancare (adica a diferentei dintre veniturile si cheltuielile bancare), caracteristica globalizarii o constituie reducerea marjei bancare.

Marja creditarii este definita de catre Banca Centrala Europeana ca diferenta dintre media ratelor contractuale la noile imprumuturi si dobanda de referinta. Dobanda de referinta este rata dobanzii pietei, care corespunde costului mediu financiar de oportunitate, pentru banci, functie de scadenta. Aceasta nu reprezinta un cost marginal al fondurilor pentru banca. Marja depozitelor este definita similar cu marja creditelor prin raportare la cea mai recenta rata de referinta si a celei mai cuprinzatoare marje, la media ratei noilor imprumuturi din care se scade media ratelor depozitelor. Pentru estimarea marjelor, atat la credite cat si la depozite, sub influenta competitiei se utilizeaza modele matematice de determinare a competitiei bancare, unul din cele mai folosite fiind modelul Klein-Mount. In acest mod, bancile maximizeaza profiturile si au capacitatea de a stabili pretul atat pe piata creditelor, cat si a depozitelor. Modelul corespunde concurentei bancare perfecte. In realitate, competitia imperfecta sau conditiile practice rezultate din specificul pietelor, pot sugera preturi diferite fata de cele estimate.

Trebuie sa remarcam ca globalizarea a impus in sfera creditului personal dezvoltarea cu precadere a creditului ipotecar in Europa. Globalizarea si internationalizarea creditului bancar a insemnat indeosebi pentru piata creditului: diversificarea produselor "credit" atat pentru clientela corporatista cat si pentru gospodarii si stat; dezvoltarea tranzactiilor printr-un suport tehnologic conexat la retelele informatice si tehnologiile IT; scaderea pretului creditului (in paralel cu reducerea marjei) proces vizibil in tarile membre Uniunii Europene, influentat atat de ritmul economisirii interne, specific pentru fiecare tara, dar si de inflatie, fiscalitate si politica monetara a tarilor respective; dezvoltarea creditului de consum si a creditului ipotecar; cresterea elasticitatii cererii pentru produse "credit". In ultimii zece ani s-au manifestat anumiti factori, specifici de la o tara la alta, cu geneza interna sau internationala care au afectat direct marimea marjelor bancare pentru fiecare din statele membre Uniunii Europene. Pentru majoritatea tarilor Uniunii Europene reducerea preturilor creditului, practicata de banci s-a datorat cresterii competitiei bancare, efectul activ si vizibil al globalizarii finantelor in Europa. Alti factori importanti, raportati la piata creditului sunt: ratele dobanzii, inflatia, structura preturilor, costurile de exploatare ale bancilor si regularizarea acestora. In primul rand modificarea ratei dobanzii pe piata are un impact puternic pe termen scurt in evolutia marjelor, deoarece bancile nu pot modifica imediat, dupa modificarea ratei dobanzii pe piata, dobanda creditelor si a depozitelor. Slaba reactie a bancilor poate fi datorata si "costurilor de antrenare" pe care le-ar presupune modificarea ratelor dobanzilor asupra clientilor, tentatiei de a nu produce modificari in pretul actiunilor emise de banca si tranzactionate pe piata de capital, asteptarilor in ceea ce priveste rata dobanzii. In al doilea rand nivelul ratelor dobanzii pietei poate avea un efect in evolutia marjelor. In al treilea rand, suprataxarea serviciilor de administrare a conturilor bancare poate de asemenea afecta marjele bancare, atunci cand marimea acestora trebuie sa acopere o parte din cheltuielile de exploatare bancara, la acelasi nivel ca al primei de risc. In al patrulea rand, prin securizarea imprumuturilor (transformarea creantelor din credite in titluri de valori mobiliare, tranzactionate pe piata de capital), bancile pot practica marje ale dobanzii active ceva mai scazute, datorita unui pret mai scazut al capitalului, pe piata primara. In al cincilea rand bancile pot transfera ceva din reducerea costurilor de operare, in costurile aplicate clientilor, mai reduse, ca urmare a practicarii unor marje scazute, ceea ce reprezinta un impact favorabil in conditiile cresterii eficientei sistemului bancar. Aparitia bancilor internet a dus la o puternica competitie in segmentul intermedierii financiare pentru populatie (gospodarii) pe piata nordica (Danemarca, Finlanda, Suedia) mai multi operatori bancari si-au anuntat intentia de a investi masiv in dezvoltarea internet - banking-ului. Utilizarea internet - banking-ului pentru banci face mai usoara depasirea de catre acestea a "barierelor de intrare" in competitia cu bancile clasice care prezinta o structura dezvoltata a retelei teritoriale.

Canalele virtuale de livrare a produselor bancare devin o alternativa viabila la bancile tranditionale, operand cu costuri mai reduse si permitand astfel clientilor sa compare preturile oferite, cu cele ale bancilor traditionale.

Daca ar fi sa concluzionam asupra factorilor care au influentat procesul internationalizarii bancare in Europa si implicit politica de marje si profitul bancilor europene, mentionam: 1. Evolutiile structurale ale economiilor europene; 2. Ciclurile economice ale fiecarei tari europene (respectiv faza de avant, stagnare sau recesiune); 3. Impunerea unor standarde privind creditarea; 4.Introducerea monedei unice europene. Integrarea bancara modifica regulile jocului pe piata bancara cu implicare directa in modificarea unor concepte traditionale ale institutiilor, indeosebi in ceea ce priveste organizarea, reglementarea si politicile promovate: a. o politica coerenta de interventie a statului prin reglementari clare in domeniul preventiei crizelor financiare; b. cresterea interventiei sectorului privat in prevenirea si combaterea crizelor si incercarea combinarii actiunii Statului cu actiunea sectorului privat in configurarea celor mai fezabile politici privind datoria externa si atragerea investitiilor directe in economie; c. cadrul economic favorabil afacerilor prin evitarea legislatiilor stufoase si a modificarilor treptate, mai ales a celor de natura financiara si fiscala; d. consolidarea sistemului financiar si bancar in vederea optimei exercitari a functiilor acestuia si pentru o supraveghere consolidata a sistemului financiar, evitandu-se o liberalizare grabita in tarile aflate in tranzitie, in conditiile lipsei unor standarde si norme prudentiale, armonizate la Directivele comunitare, fiind necesara "amendarea activitatilor negative a intreprinderilor cu pierderi, a unitatilor <sugativa>" consumatoare de resurse financiare, generatoare de ineficienta economica, atat la nivel de ramura, dar si in ansamblul economiei. Integrarea bancara si financiara in zona euro a continuat si mai mult in anul 2000, ultimul an al vechiului mileniu, procesul fiind caracteristic intregului deceniu 9 al secolului trecut.

Integrarea pietelor bancare si financiare reprezinta principala caracteristica a internationalizarii activitatii bancilor europene

Concepte - cheie: piata valutara, credit international, eurocredit, factoring, forfetare, cesiune de creante, leasing, linie de credit, credit pe baza de scont, avans bancar, credit de cont curent descoperit, risc de curs valutar, swap, risc de creditare, pool bancar, risc de rata a dobanzii, gap al ratei dobanzii, risc financiar, risc de lichiditate, risc de tara, risc suveran, risc de transfer, balanta de plati, Sistemul IFI, OCDE, Planul Marshall, OIC, GATT/OMC, FMI, Banca Mondiala, Banca Asiatica de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare BAfD, Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Islamica de Dezvoltare, Banca Caraibeana de Dezvoltare, BERD, BEI, credit revolving, credit stand - by, credit global, operatiuni de co-finantare, credite paralele, credite sindicalizate, operatiuni de garantare, investitie de capital, investitie directa, fond de investitie, fond post - privatizare, PSR, fonf de cooperare tehnica, Fondul European de Investitii, marja a creditarii.