Credite in lei si in valuta acordate clientelei nebancare si bancare

Credite in lei si in valuta acordate clientelei nebancare si bancare

Operatiunile active sunt cele de folosire a resurselor si se refera la: operatiuni de trezorerie (operatiuni cu numerar, depozite la banca centrala si la alte banci, conturi de corespondent, credite acordate bancilor), operatiuni cu clientela (credite curente de toate tipurile, credite restante, creante atasate), operatiuni cu titluri si valori imobilizate (active corporale). Operatiunile cu clientela si cele cu titluri detin ponderea principala in totalul activului bilantier.

Activele bancii comerciale cuprind urmatoarele elemente:

     creditele, care reprezinta categoria principala de active ale bancii, fiind compuse din:

creditele acordate firmelor, pe care acestea le folosesc pentru finantarea productiei si comercializarii, precum si a investitiilor in bunuride capital; aceste imprumuturi trebuie sa fie garantate adesea prin colaterale, care reprezinta active angajate de catre firma pentru acoperirea eventualelor neplati ale principalului si dobanzii catre banci;

creditele de consum, acordate populatiei pentru cumpararea de automobile, mobila, bunuri casnice durabile, materiale pentru reconditionarea locuintei; de regula aceste imprumuturi capata forma creditului in rate, aranjament prin care principalul si dobanda se platesc prin rate periodice egale, pana la scadenta, ratele dobanzii fiind fixe sau ajustabile. Acest credit poate fi si sub forma creditului reinnoibil, precum credit-cardul, cel imprumutat putand folosi automat, dupa nevoie, o suma de bani aprobata global, suma plafon;

creditele pentru imobilizari reale, acordate pentru finantarea cumpararii de pamant, constructii sau anexe imobiliare, in special de catre firme, dar si, in mai mica masura, de catre populatie. Aceste imprumuturi au crescut indeosebi datorita expansiunii formei creditelor pe baza de ipoteca (ipotecare), garantate prin titlu de proprietate asupra activului real;

creditele interbancare (exprimate in moneda centrala), de regula pe o durata de 1 zi, dar si cu maturitati mai mari, imprumuturile avand de valori mari, bancile fiind atat creditori, cat si debitori;

     titluri de valoare, incluzand bilete, bonuri si obligatiuni emise de catre stat sau de catre autoritatile locale;

     active lichide, care sunt utilizate ca mijloc de schimb, avand urmatoarele componente:

lichiditatea valutara;

depozitele de rezerva, utilizate pentru cumpararea de titluri, de cambii etc.;

soldurile corespondente, conturi de depozit deschise cu alte banci, numite banci corespondent;

lichiditatea (numerarul) in curs de colectare, reprezentand cecuri sau alte ordine de plata inca neincasate.

In structura activelor bancilor dezvoltate, imprumuturile au o pondere de peste 50%, adesea cca 60%, ponderea titlurilor variind intre 15-30%, iar lichiditatea sub 4%, restul reprezentand alte active, tendinte pe termen lung fiind diminuarea ponderii lichiditatii si a creditelor bancare si cresterea ponderii titlurilor si a altor active, precum derivativele si alte inovatii financiare.[1]

In principal creditele bancare constituie componenta principala a activelor in cadrul produselor specifice puse la dispozitia clientelei.

Activitatea de creditare, in lei sau in valuta trebuie mereu supusa unor presiuni decizionale. Necesitatea de a actiona permanent asupra portofoliului de credite este determinata de :

Locul pe care il ocupa in totalul plasamentelor bancii;

Structura complexa a acestuia, din punct de vedere al clientelei si al termenelor de rambursare;

Gardul de risc pe care il produsule utilizate in cadrul acestei activitati;

Plafoanele de credite, ce reprezinta avizul trezoreriei pentru existenta resurselor necesare;

Nivelul anual al creditelor pe termen scurt, mediu si lung ce se stabileste prin bugetul de venituri si cheltuieli al bancii potrivit normelor de intocmire si de executie al acestuia.

1.1. Analiza acordarii creditelor in lei si in valuta

In activitatea de creditare conducerile unitatilor bancii vor actiona pentru aplicarea cu fermitate a directivelor strategice de baza care sa asigure cresterea profitabilitatii si minimizarea riscurilor. In acest scop se va urmarii restructurarea portofoliului de clienti, prin incurajarea agentilor economici cu bonitate ridicata si perpective de dezvoltare in corelare cu tendintele de restructurare economica, de asemenea se va urmarii sa creasca gradul de lichiditate al portofoliului de credite prin aprobarea de credite pe termene cat mai scurte si respectarea graficelor de rambursare.

Principalii indicatori de performanta care asigura o evaluare corecta si reala a activitatii de creditare si care trebuie sa fie permanent in atentia conducerii unitatilor bancii se refera la:

cresterea ponderii creditelor pe termen scurt in totalul creditelor;

reducerea ponderii creditelor restante sau neperformante in totalul activitatii de creditare;

crestera gradului de acoperire a portofoliului de credite cu resurse atrase de la clientii bancii.

La modul general, acordarea unui credit comporta cinci faze:

analiza dosarului de creditare;

decizia de aprobare a creditului;

acceptarea clientului;

acordarea efectiva a creditului;

supravegherea creditului si solutionarea cazurilor de contencios.

Faza 1:

Analiza dosarului de creditare: comporta atat analiza debitorului si a proiectului intocmit cat si garantiile prezentate de acesta, in cazul anumitor credite. Se analizeaza astfel: comportamentul debitorului, situatia financiara, capacitatea de rambursare, garantiile.

Studierea comportamentului debitorului vizeaza cunoasterea trecutului financiar al acestuia, referitor la onorarea corecta a obligatiilor referitoare la imprumuturile anterioare.Experienta a demonstrat ca inscrierea unui client cu fisier negativ antreneaza sistematic respingerea cereriii de creditare.Analiza situatiei financiare, pentru intreprinderi, riscul este masurat cu ajutorul bilantului si al contului de rezultate.

Capaciatatea de rambursare poate fi analizata in functie de destinatia creditului, pentru agentii economici se face apel la teoria traditionala a investitiilor potrivit careia eficacitatea marginala a investitiei trebuie sa fie superioara ratei dobanzii, sau termenul de recuperare a investitiei sa fie inferior mediei sectoriale pentru acelasi tip de investitie, pentru persoanele fizice insa trebuie calculat venitul disponibil, pornind de la informatiile corelate pe baza documentelor anexate la dosar.

Garantiile sunt specificate in special la creditele pentru achizitionarea de locuinte, garantie ce se prezinta sub forma unei ipoteci asupra bunului respectiv. Ipoteca este o garantie reala si accesorie care nu deposedeaza pe debitorul proprietar al bunului ipotecat si care da dreptul creditorului neplatit sa urmareasca si sa execute bunul in mainile oricarui detinator in scopul de a recupera creanta sa. Ipoteca practicata de banca este ipoteca conventionala, aceasta luand nastere prin conventia partilor si se constituie printr-un contract.

Necesitatea garantarii creditelor decurge din existenta riscului imprumutului. Deci banca trebuie sa asigure ca agentii economici care trebuie sa se imprumute au capacitatea restituirii creditelor si ofera posibilitatea recuperarii acestora si a dobanzilor aferente, cand nu isi achita aceste obligatii.

Posibilitatile de rambursare sunt determinate pe baza analizei financiare si economice, a altor indicatori, date, studii, avizari. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari si pe proiecte de investitii prezentate la banca si pentru care se solicita credite. Existenta si determinarea exacta a garantiilor este mai importanta in cazul creditelor pe termen lung. Este firesc sa fie asa, intrucat imobilizarea fondurilor in credite este mai mare si mai de lunga durata in cazul creditarii obiectivelor este normal ca garantiile imobiliare nu pot fi puse de regula in cazul creditelor pe termen scurt, intrucat patrimoniul agentului economic ar fi permanent in pericol de a se faramita si diminua. Garantiile reprezinta acoperirea materiala a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate.

In practica internationala si cea romanesca exista trei tipuri principale de garantii pentru credite si anume:

garantii reale

garantii personale

alte garantii.

Garantiile constituie deci un privilegiu pentru banca in raport cu alti creditori. Garantiile pentru credite sunt asiguratorii si sunt oferite, atat de agentii economici care imprumuta, cat si de alte persoane juridice sau fizice, care devin in acest fel garanti.

Garantia reala reprezinta un activ acordat de catre un debitor unui creditor (in cazul nostru banca ce a acordat imprumutul), astfel incat datoria sa fie insotita de o anumita siguranta. Deci o garantie reala este intotdeuna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garantia reala consta in rezervarea unor bunuri individualizate in scopul garantarii creditului. Garantiile reale cuprind ipotecile si gajurile. Pentru a nu fi contestate, garantiile reale trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

• renuntarea debitorului si punerea gajului in posesia creditorului (bancii) sau a unei terte persoane convenite de cele doua parti;
• este necesar sa se incheie un contract, care sa expliciteze creditul si sa precizeze garantiile consimtite;
• garantiile reale impun o responsabilitate din partea celor care le pastreaza; ei raspund de conservarea bunurilor ipotecate sau luate in gaj;
• bunurile ce constituie garantii, nu se pot elibera decat cu acordul creditorului;
• garantiile sa nu fie luate in perioadele periculoase ale unei tari (criza economica, inflatie galopanta, razboi);
• banca trebuie sa fie constienta de faptul ca gajul sau poate fi preluat de catre un alt creditor privilegiat (bugetul statului).

Banca mai poate fi afectata si de grija puterii politice de a ajuta sa supravietuiasca agenti economici cu dificultati. Este clar ca in acest caz se micsoreaza drepturile creditorilor beneficiari de ipoteci sau gaj. Este cazul cu ceea ce se intampla in tara noastra in aceasta perioada.

Din aceasta cauza, banca trebuie sa acorde credite nu numai in functie de valoarea gajului, ci sa se aiba in vedere si justificarile economice si financiare. Acestea din urma pot descoperi riscuri serioase, care atrag dupa ele dificultati majore. Ca urmare, nu este eficient ca o banca sa acorde credite pe gaj, cu unele exceptii, cum ar fi avansul pe marfuri, credite acordate societatilor de comert exterior, credite pe perioade foarte scurte. Creditele care cer o garantie reala necesita o depunere in gaj a unor active. Vorbind de creditele pe termen scurt, gajul cuprinde active circulante (avansurile pe titluri, avansuri pe marfa si avansul pe piata).

Gajul este un accesoriu al contractului de credite. Prin el se remite bancii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste bunuri trebuie sa faca obiectul vanzarii-cumpararii, deci sa fie cuprinse in circuitul civil. Gajul este de doua feluri si anume: cu deposedare si fara deposedare.

Gajul cu deposedare se mai numeste si amanet si presupune depunerea bunului mobil la banca. Obiectele gajului cu deposedare pot fi reprezentate de bunuri de volum mic si valoare mare (metale pretioase, opere de arta, bijuterii).

Gajul fara deposedare se aplica numai asupra produselor solului, materiilor prime industriale, produselor in curs de fabricatie sau deja fabricate ti aflate in depozit. Pentru ca aceste produse sa poata fi luate in garantie, se cere indeplinirea urmatoarelor conditii:

o      sa existe posibilitatea reala de obtinere a lor;

o      a se afle la agentii economici sau in depozit;

o      sa existe o piata sigura de valorificare a produselor.

Gajarea se face in ambele cazuri printr-un contract incheiat separat de contractul de credite, intre banca si agentul economic ce solicita imprumutul.

Ipoteca reprezinta o garantie, care nu presupune deposedarea celui ce o prezinta in vederea obtinerii creditului. Cel care constituie ipoteca poate fi debitorul sau un garant. Drept obiect al ipotecii se pot lua in consideratie numai bunurile imobile actuale, nu si cele viitoare. Aceste bunuri trebuie sa fie incluse in circuitul civil si sunt formate din terenuri si cladiri de orice fel.

Bunurile ipotecate pot fi luate in garantie numai la valoarea de asigurare, cand ele apartin persoanelor fizice, sau numai la valoarea de inregistrare in contabilitate daca apartin agentilor economici. Persoanele fizice pot cere reevaluarea bunurilor ipotecate, daca considera ca valoarea reala a acestora este mai mare decat cea de asigurare.

Bunurile imobile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a putea fi luate in consideratie la garantie:

sa poata fi vandute-cumparate;

sa permita amenajari si adaptari;

sa fie asigurate;

sa existe un inscris la notariat prin care sa se specifice valoarea bunului garantat;

cel ce constituie ipoteca sa aiba deplina capacitate de exercitiu asupra bunului ipotecat.

Ipoteca trebuie inscrisa in registrul special de transcriptiuni si inscriptiuni sau in cartea funciara de la Judecatorie. Stingerea ipotecii are loc, in general odata cu plata ultimei rate scadente la creditul garantat din ea.

Garantiile personale reprezinta aranjamentele agentilor economici si persoane fizice prin care acestia se obliga sa suporte datoriile debitorilor catre banca pentru creditele acordate. Acest tip de garantie mai poarta denumirea de cautiune sau fidejusiune si este valabil daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

A.    sa existe un contract separat prin care o persoana fizica sau juridica se obliga sa garanteze obligatiile agentului economic imprumutat cu intregul sau patrimoniu;

B.    cel ce garanteaza sa aiba deplina capacitate (sa aiba 18 ani daca este persoana fizica, sau sa fie legal constituita in cazul persoanei juridice);

C.    garantul sa fie solvabil;

D.    garantul sa domicilieze sau sa aiba sediul in judetul unde functioneaza banca ce acorda creditul;

E.     patrimoniul ce se constituie garantie sa nu fie afectat de alte datorii sau obligatii.

Cautiunea sau garantia personala poate fi materializata si prin scrisoarea de garantie bancara. Aceasta este garantia data de o banca in favoarea unui agent economic sau persoane fizice care contracteaza un credit bancar. Scrisoarea de garantie bancara poate avea o diversitate de forme, dar trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente obligatorii:

a) sa precizeze clar suma creditului pentru care se emite garantia;

b) titularul creditului;

c) beneficiarul garantiei;

d) termenul de valabilitate a garantiei (care nu poate fi mai mic decat termenul de rambursare a creditului);

e) sa fie datata si semnata de banca ce emite scrisoarea (de persoanele ce angajeaza si reprezinta patrimonial banca).

Alte garantii:

Gajul general este un gaj comun la dispozitia tuturor creditorilor, acestia avand o pozitie egala fata de bunurile debitorului impotriva caruia se deruleaza executarea silita. Dar acest gaj nu confera bancii privilegiu de a-si recupera singura datoriile (ca in cazul garantiilor reale), ceea ce inseamna ca riscurile ei sunt mult mai mari.

Gajul general cuprinde intreg patrimoniul debitorului, deci atat bunurile mobile, cat si cele imobile. El reprezinta o garantie prin efectul legii (chiar daca nu s-a incheiat un inscris separat).

Depozitele in lei si valuta: Este vorba numai de disponibilitatile banesti constituite in depozite distincte, create special in scopul garantiei creditelor. Aceste depozite se constituie pe baza unor contracte de gaj cu deposedare.

Faza 2:

Decizia de acordare a creditului: decizia este adoptata de catre un decident care a primit o astfel de delegatie pentru o astfel de operatiune, orice acordare a creditului este un act de gestiune, iar fiecare banca urmareste sa-si majoreze profitul net bancar, majorare care se realizeaza prin majorarea dobanzilor percepute, in practica bancara sunt generalizate programe care prelucreaza informatiile referitoare la clienti, de exemplu despre profesie, situatie familiala, situatie patrimoniala, venituri anuale, impozite datorate si alte cheltuieli, fundamentare a deciziei de creditate ce se numeste medoda scorului.

Faza 3:

Acceptarea clientului: aceasta etapa se manifesta atunci cand,intre nevoile formulate de client si propunerea bancii se manifesta o diferenta, in sensul ca banca ofera mai putin decat doreste clientul.

Faza 4:

Acordarea efectiva a creditului: cea de-a patra etapa este tehnica si consta in semnarea de catre client a unei serii de documente sau autorizari, astfel incat instrumentele de plata sa fie actionate la fiecare scadenta, daca ratele nu sunt onorate la scadenta, atunci incidentele de plata care se produc conduc la manifestarea conteciosului si a procedurilor specifice domeniului bancar.

Faza 5:

Supravegherea creditului si solutionarea cazurilor de contecios: prin contecios se intelege ansamblul procedurilor prin care o banca urmareste sa recupereze credite asupra debitorului falimentar. In cazul unei intreprinderi procedura incepe prin depunerea unui bilant acesta find cel mai des solutia prin care banca poate recupera creanta, in cazul unei persoane fizice, consecintele sociale sunt importante deoarece antecedentele care risca sa fie cumulative pot dauna puternic reputatia bancii, agravand situatia bilantului. Regula de conduita comuna este prevenirea, respectiv acordareacreditelor pana la anumite limite, pe baza unui examen real al solvabilitatii.

Documentatia de creditare

Categoriile de imprumutati:

Imprumutatii, cunoscuti si sub denumirea de clientii bancii, sunt persoane

juridice, indiferent de organizare si natura capitalului social, inregistrate in Romania,

care desfasoara activitati legale, au conturi deschise la banca si isi deruleaza operatiunile prin aceste conturi.

Categoriile de clienti ai bancii care pot beneficia de credite sunt:

regii autonome, companii si societati nationale, constituite potrivit Legii nr.

15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome

si societati comerciale, Ordonantei de Urgenta nr. 30/1997 privind

reorganizarea regiilor autonome si actelor normative privind infiintarea

companiilor nationale;

societati comerciale cu capital de stat sau privat si alte unitati care isi

desfasoara activitatea in cadrul economiei nationale, constituie potrivit Legii

nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii

autonome si societati comerciale si Legii nr. 31/1990 privind societatile

comerciale, modificata si completata;

societati comerciale cu capital integral strain sau mixt constituite potrivit

Legii

societati agricole cu personalitate juridica, constituite potrivit Legii nr.

36/1991 privind societatile agricole;

unitati administrativ teritoriale organizate potrivit legii;

asociatii de proprietari si alte forme de asociere prevazute de lege;

alte persoane juridice, organizate in conformitate cu legea si care desfasoara

activitati legale.

Alaturi de companii (regii autonome, societati nationale, societati comerciale

etc.), persoanele individuale reprezinta al doilea mare segment de clienti vizat de banci

in operatiunile lor de plasare a fondurilor atrase in cadrul activitatii generale de

intermediere.

Generic, activitatea bancara cu persoanele fizice mai este cunoscuta si sub

denumirea de retail banking, iar cea privind companiile ca activitate de corporate

banking.

In Romania majoritatea societatilor bancare includ activitatea cu intreprinderile

mici si mijlocii in cadrul activitatii de corporate banking, iar altele o monitorizeaza ca

atare, in acest din urma caz piata clientelei fiind reglementata in trei categorii:

corporate banking;

intreprinderile mici si mijlocii;

retail banking.

In practica unor banci din tarile vest Europene, intreprinderile

mici si mijlocii sunt incluse in segmentul retail banking.

Pot beneficia de credite persoanele fizice romane sau straine rezidente sau

nerezidente in Romania, in varsta de cel putin 18 ani.

Persoanele fizice nerezidente (cetateni straini care lucreaza in cadrul

ambasadelor si misiunilor consulare din Romania, in cadrul unor organizatii

internationale sau reprezentante ale acestora in tara noastra, cetatenii straini si

persoane fara cetatenie - apatrizi - cu domiciliul in strainatate, cetateni romani cu

domiciliul in strainatate) pot beneficia de credite cu respectarea dispozitiilor

Regulamentului valutar.

Principalele conditii ce se cer a fi indeplinite de persoanele fizice (populatie) in

vederea contractari de credite sunt:

sa fie angajat cu contract de munca pe o perioada nedeterminata

sa realizeze venituri certe, cu caracter de permanenta care sa asigure plata lunara a ratelor de credite si a dobanzilor aferente.

De asemenea, solicitantul poate fi si:

pensionar;

salariat cu contract de munca pe perioada determinata, cu conditia rambursarii creditului si achitarii dobanzii pe perioada valabilitatii contractului de munca;

 persoana fizica care realizeaza venituri, conform declaratiei de venituri, confirmate de administratia financiara.

Solicitantii creditelor in valuta trebuie sa:

a) realizeze venituri lunare certe (salariu, alte venituri, pensie etc.) din care sa poata rambursa creditul si dobanzile aferente, inclusiv marja suplimentara destinata acoperirii riscului valutar.

b) sa deschida la banca un cont curent in care vor depune initial avansul minim

solicitat ca sursa proprie, daca este cazul, iar ulterior ratele lunare totale de rambursat;

c) sa garanteze rambursarea creditelor solicitate si a dobanzilor aferente cu

veniturile ce le realizeaza si, dupa caz, cu garantii reale si personale;

d) sa accepte ca platile din contul de credit sa fie efectuate prin virament,

eliberarea sumelor in numerar din credite fiind de regula interzisa;O exceptie o constituie creditele de trezorerie pana la nivelul a maxim 6 salarii/pensii nete lunare care pot fi puse la dispozitie si in numerar.

e) sa nu inregistreze debite sau alte obligatii neachitate la scadenta catre banca si

teri, potrivit declaratiei pe propria raspundere din cererea de credit;

f) sa participe la realizarea afacerii (proiectului) cu surse proprii al caror cuantum minim este stabilit de banca pentru fiecare categorie de credite.

Dovada constituirii resurselor proprii poate fi facuta de solicitant fie prin extrasul de cont, fie prin achitarea partiala in avans a facturii proforma (chitanta emisa, dupa caz, de furnizor, de antreprenorul de constructii, de unitati de desfacere cu amanuntul sau chitanta autentificata la notariat, in cazul achizitiei de la o persoana fizica etc.).

Documentatia de creditare pentru companii (corporate banking)

Documentatia, pe care clientii (corporate banking) o prezinta in vederea obtinerii de credite, trebuie sa cuprinda:

- cererea de credite semnata de persoanele autorizate sa reprezinte agentul

economic solicitant, care cuprinde si descrierea conditiilor creditului;

- bilantul, raportul de gestiune, contul de profit si pierdere, incheiate pentru

ultimii ani;

- situatia prognozata a platilor si incasarilor (cash flow) aferente perioadei

pentru care agentul economic solicita imprumutul si bugetul de venituri si

cheltuieli intocmit conform precizarilor Ministerului Finantelor Publice;

- situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditul, care sa

cuprinda cantitatile, valorile, cauzele formarii si termenele de valorificare;

- situatia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul

creditului;

- proiectul graficului de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor;

- lista garantiilor propuse bancii pentru garantarea creditului solicitat si

evaluarea acestora;

- planul de afaceri;

- orice alte documente necesare, solicitate de banca.

Documentele prezentate de catre clienti in vederea obtinerii creditelor, cat si cele

elaborate ulterior de banca in cursul procesului de analiza, acordare, verificare si rambursare, reprezinta continutul dosarului de credite al fiecarui client.

Documentatia de credite pentru persoane fizice (retail banking)

Documentele solicitate de banca in vederea acordarii creditelor pentru persoane

fizice (retail banking) sunt:

- cererea de credit;

- copia actelor de identitate ale solicitantului, sotului/sotiei acestuia si ale

garantului/garantilor;

- declaratie pe propria raspundere;

- adeverinte de salariu pentru imprumutat si garanti, angajati cu contract de

munca pe perioada nedeterminata sau talonul de pensie;

- adeverinta de venit;

- declaratia speciala privind veniturile din activitati independente, pentru anul

in curs;

- declaratia de impunere, pentru anul expirat;

- documentele de natura conventiilor civile, contractelor de colaborare,

contractelor de inchiriere, de locatie etc., constituind dovada veniturilor nete

obtinute din alte surse;

- precontracte, contracte, reparatii, facturi proforma, comenzi etc., din care

rezulta datele de identificare ale vanzatorului (denumirea, adresa si contul),

acordul acestuia de a vinde, denumirea si caracteristicile bunurilor sau

serviciilor ce urmeaza a fi vandute sau prestate, pretul sau tariful acestora,

termenele si modalitatea de efectuare a platilor etc.;

- devize estimative, invitatii sau orice alte documente din care rezulta costul

preliminar (informativ) al tratamentelor sau taxelor de scolarizare pentru

achitarea carora se solicita imprumutul;

- autorizatia de constructie, proiectul de executie, copia actului de proprietate

asupra terenului, devizul general si contractul cu antreprenorul pentru

investitii (locuinte) realizate prin construire;

- dispozitia de impunere si declaratia de impunere;

- documente (facturi proforme, repartitii, comenzi, precontracte, contracte etc.)

din care sa rezulte elementele necesare stabilirii modului de utilizare a

creditului;

- avizele pentru asigurarea utilitatilor, in cazul construirii de locuinte;

- descrierea modalitatilor de garantare a creditului si, dupa caz, o evaluare a

bunurilor care fac obiectul garantiei dovedite pe baza copiilor actelor de

proprietate asupra locuintei, terenurilor, bunurilor asupra carora se va

construi ipoteca sau gajul;

- orice alte documente solicitate de banca.

1.3. Principiile activitatii de creditare

Activitatea de acordare a creditelor se bazeaza pe urmatoarele principii generale:

a) activitatea de angajare si acordare a creditelor sub toate formele, precum si activitatea de asumare a unor riscuri, se bazeaza pe resursele proprii si atrase ale bancii.

In acest scop, este necesar ca evidenta contabila sa fie structurata pe un sistem de conturi, corespunzator, in lei si valuta, de credite si disponibilitati deschise diferentiat, pe urmatoarele categorii:

feluri de valuta;

termen scurt, mijlociu, lung;

feluri de capital ale agentilor economici: de stat, privat, mixt, strain sau al persoanelor fizice.

Contabilitatea externa, condusa si organizata cu ajutorul calculatorului, asigura distribuirea zilnica a extraselor de cont bancare ale clientilor, balanta soldurilor conturilor clientilor si balanta rulajelor conturilor clientilor in forma stabilita de comun acord cu Directia Clientela, in functie de necesitatea de analiza, controlul si evidenta acestora in materie de disponibilitati si credite existente in conturile clientilor, conturi pe care le au in administrare.

b) elementele de analiza care vor sta in toate cazurile la baza asumarii de catre banca a unor angajamente sunt urmatoarele:

incadrarea in strategia generala a bancii; aceasta strategie vizeaza atat mentinerea pe linia politicii monetare a BNR cat si obtinerea unui profit cat mai mare, evitarea riscurilor, gestionarea cat mai eficienta a resurselor bancii;

situatia concreta a fiecarui client; se vor urmari lichidarea, bonitatea, solvabilitatea, responsabilitatea activitatii desfasurate, precum si pozitia pe piata a fiecarui agent economic;

activitatea de asumare de angajamente si de derulare a operatiunilor de creditare, va fi treptat, pe masura posibilitatilor, descentralizata in sensul aprecierii serviciilor de clientela din punct de vedere al localizarii teritoriale. In acest scop, data fiind tendinta generala de descentralizare a activitatii economice se vor urmari deschiderea cat mai rapida de sucursale, in toate resedintele de judet si in marile orase industriale.

in toate cazurile, se va urmari corelarea directa, generala a posibilittilor de refinantare existente in momentul respectiv;

o atentie deosebita se va acorda categoriilor de garantii ce se vor putea fi obtinute in acoperirea angajamentelor asumate, in numele clientilor sai, intre care, un loc deosebit trebuie sa ocupe garantiile materiale reale oferite de client, precum si garantiile bugetare;

Directia Contencios, va trece la executarea garantiilor reale (ipoteci, gajul, scrisorile de garantie sau firma etc.) sau actionarea in justitie pentru recuperarea creantelor detinute asupra clientilor, in cazul in care se constata una din urmatoarele situatii:

una din declaratiile pe linie financiar-contabila, de organizare contabila, sau de orice alta natura solicitata de banca, se va dovedi falsa;

obiectul nu se inscrie in parametrii de eficienta economica

clientul nu are suficiente disponibilitati in conturile sale pentru achitarea la termen si in cuantumul prevazut, a obligatiilor ce-i revin, fata de banca;

derularea operatiunilor legate de angajamentele asumate de banca, pentru si in numele clientelei, trebuie sa asigure alocarea unor sume importante pentru constituirea de provizioane de risc, generat de faptul ca majoritatea clientilor sunt noi.

1.4. Riscurile bancare

Cel mai adesea, riscurile bancare sunt considerate din doua puncte de vedere sensibil diferite: teoretic si practic.

Atunci cand definesc riscul si gestiunea riscului, cei mai multi autori se concentreaza asupra functiei clasice a bancilor, de intermediere in sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din acest punct de vedere este tratata indeosebi problema unor pierderi neprevazute la activele bancare, pierderi cauzate de riscuri de piata, de credit sau de lichiditate.

Alti autori se concentreaza asupra unor pierderi - potentiale sau efective - cauzate de riscuri cu totul aleatoare si necontrolabile, ca de exemplu frauda, incendiul sau catastrofele naturale. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bancii sau institutiei financiare in chestiune, atat un impact in sine (de regula sub forma pirderilor directe suportate), cat si un impact indus cauzat de efectele asupra clinetelei, personalului, partenerilor si chiar asupra autoritatii bancare.

Se considera drept risc probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect. In acest context, prin expunerea la risc vom intelege valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta sau pe care le-ar putea suporta institutia financiara in cauza. Din aceasta definitie rezulta ca expunerea la risc poate fi efectiva sau potentiala.

In domeniul financiar riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri, de cele mai multe ori interdependente prin aceea ca pot avea cauze comune sau ca producerea unuia poate genera in lant alte riscuri. Drept urmare, aceste operatiuni si proceduri genereaza in permanenta expunere la risc.

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confrunta bancile in operatiunile lor curente si nu doar riscurile specifice activitatii bancare clasice. Ca agenti care opereaza pe diverse piete financiare, bancile se confrunta si cu riscuri ce nu le sunt specifice (de exemplu riscul valutar), dar pe care trebuie sa le gestioneze.

Abordarea moderna (modul activ) se bazeaza pe necesitatea interventiei inainte ca incidentul sa se produca, anticipand riscurile si deci reactualizand in permanenta situatia clientilor in functie de informatiile la zi.

Fundamentele acestui mod de tratare a dosarelor clientilor sunt urmatoarele:

a.      riscul trebuie controlat actionand la nivelul clientului inainte ca incidentul sa aiba loc;

b.     actiunea anticipativa a bancii trebuie sa intareasca imaginea de consilier si sustinator al clientului;

c.      actualizarea permanenta a dosarelor confera bancii un avantaj competitiv care rezulta din cunoasterea exacta a situatiei clientului.

De fapt, banca extinde la tratamentul dosarelor particularilor modul de abordare folosit in relatia cu partenerii mari, intreprinderile. Acest fapt nu este insa posibil decat in conditiile unei informatizari integrale a procedurilor de tratament al dosarului.

Principiile pe care se bazeaza gestiunea preventiva a riscului client sunt:

existenta unui singur criteriu pentru aprecierea unei situatii riscante: riscul client (preponderent asupra riscului de nerambursare la scadenta);

folosirea unui sistem de indicatori sintetici pentru semnalarea abaterilor semnificative de la calitatea initiala a clientului debitor;

urmarirea imbogatirii activitatii nu sufocarea ei; sistemul de control trebuie sa fie simplu, elastic si sa permita tratamentul prin exceptie.

Implementarea unui sistem de gestiune preventiva a riscului client presupune derularea unei intregi game de operatiuni.

Esentiala este definirea cu prioritate a informatiilor necesare pentru un dosar client tip si a bazei de date din care se poate obtine fiecare informatie necesara. Trebuie ca lista acestor informatii sa fie corelata cu posibilitatile de informare a personalului si trebuie indicate precis documentele primare din care se preiau aceste informatii, documente care trebuie sa fie accesibile bancii si pe care clientul trebuie sa le actualizeze ori de cate ori apar modificari.

Urmeaza apoi stabilirea indicatorilor sintetici in baza carora se ia decizia de creditare si decizia de interventie in derularea procesului de creditare. Pentru fiecare dintre acestia se stabileste algoritmul de calcul, se fixeaza continutul bazei de date de prelucrat si se stabilesc marjele de toleranta sau filtrele; acestea din urma trebuie revizuite periodic si actualizate in functie de evolutia pietelor si de politica de credit a bancii.

Cea de-a treia etapa consta in stabilirea modului de prezentare a rezultatelor. Aceasta prezentare trebuie sa se caracterizeze prin accesibilitate, rapiditate si simplicitate. Daca aceste conditii sunt intrunite, atunci produsul finit este util si contribuie la simplificarea activitatilor curente.

Etapa finala consta in reactualizarea informatiilor din bazele de date folosite de back-office. Reactualizarea poate fi periodica sau prin exceptie, dupa cum se convine prin politica de credite. Reactualizarea trebuie sa fie coerenta si fiabila pentru ca presupune inlocuirea unor date care stau la baza unor algoritmi de calcul care fundamenteaza decizii.

Tabelul nr.3: Gestiunea moderna a riscului client

Client
FO: dosar client
BO: inregistrarea evenimentelor
Extragerea si reconstituirea dosarelor
Filtrul de alerta cu parametri			Reactualizare
Afisarea dosarelor in alerta la FO
Masuri asupra clientilor

Din practica s-a observat ca implementarea cu succes a gestiunii preventive a riscului client depinde in mod esential de conducerea proiectului. Este foarte important ca echipa de conducere sa se implice efectiv in implementarea programului si sa adere la principiile acestuia.

In baza politicii de creditare este esentiala identificarea obiectivelor strategice clare care sa asigure programului coerenta si eficienta.

Echipa de conducere a proiectului nu poate fi formata din cadre de conducere de nivel superior, dar este bine ca ea sa implice si directia generala in activitatile de implementare pentru a arata care este importanta programului pentru conducere.

Acest element de ordin subiectiv poate duce la modificarea substantiala si rapida, in sens pozitiv a atitudinii personalului care trebuie sa se adapteze la folosirea noului mod de gestiune.

Si la fel de importanta este si accentuarea laturii de consultanta in relatiile cu clientii; aceasta deoarece li se cer in mod sistematic informatii si actualizarea pe propria raspundere a celor furnizate deja.

Tabelul nr.4:Repartizarea sarcinilor intre front office si back office

Riscurile mai semnificative sunt determinate de urmatoarele cauze:

.1. Incapacitatea de plata

Riscul de incapacitate cel mai frecvent intalnit consta in acordarea de credit comercial cumparatorilor de produse de la firme neautorizate, ceea ce reclama analiza, de catre creditori, a potentialului de incredere al debitorilor, creditorii putand retrage complet facilitatile de credit sau putand sa ofere disconturi banesti pentru mentinerea afacerii.

Activele detinute de catre sectorul populatiei reprezinta drepturi asupra institutiilor financiare si, in acest sens, falimentul lor genereaza pierderi pentru deponenti sau investitori, pentru acoperirea acestora fiind necesare scheme de protectie supravegheate oficial si, totodata, in cazul lichidarii institutiei, deponentii trebuind sa beneficieze de compensari.

Riscurile determinate de detinerea de actiuni la firme, in special mici sau nelistate la bursa, pot fi acoperite prin diversificarea portofoliului sau prin apelarea la consultanta de specialitate. Titlurile de stat nu se confrunta cu riscul incapacitatii, insa pot fi inregistrate pierderi de capital in cazul realizarii premature, in conditiile unei rate a dobanzii mai mari decat cea din momentul cumpararii titlului.

. Inflatia

Principala problema consta in abaterea ratei efective a inflatiei de la cea asteptata, ceea ce va genera pierderi sau castiguri creditorilor saupopulatiei. Cresterea inflatiei va avantaja pe cei care s-au imprumutat la o rata fixa; legarea platilor dobanzilor de ratele pietei sau de indicele favorabil al preturilor poate ameliora situatia, putand apare insa incertitudini in ceea ce priveste platile actuale ale tranzactiei.

Pe termen lung, riscul inflatiei poate fi acoperit prin cumpararea de actiuni sau de proprietati, operatiuni riscante insa pe termen scurt. In general, inflatia afecteaza echilibrul dintre economisire si consum, in sensul ca adesea incertitudinea creata de catre inflatie determina cresterea economisirii, in scopul conservarii valorii averii detinute, in conditiileerodarii valorii unitare a acesteia.

.3. Schimbari in cererea financiara

Pentru populatie, modificarea statutului profesional, pierderea locului de munca, boala, divortul etc. sunt factori care genereaza probleme serioase angajarii de imprumuturi sau rambursarii acestora, o planificare financiara adecvata, flexibila putand asigura ajustarea obligatiilor ca raspuns la schimbarea circumstantelor, fara a afecta standardul de viata, riscurile fiind, oricum, greu de evitat intr-o economie de piata.

Pentru banci se pune problema alegerii intre active lichide, cu riscuri mici si castiguri modeste, si active ilichide riscante, cu castiguri mari. In cazul unui portofoliu existent, schimbari neanticipate pot aparea ca rezultat al vanzarii fortate de titluri sau al retragerii premature de depozite, care atrag pierderi de capital sau dobanzi penalizatoare. Se impune, deci, detinerea, de catre investitori, a unor portofolii diversificate de active cat timp circumstantele vor fi prezente.

.4. Variatia ratei dobanzii

Rata variabila a dobanzii genereaza incertituduni in ce priveste intrarile viitoare de lichiditati, in timp ce miscarile favorabile in rata fixa a dobanzii pot fi adesea putin luate in considerare. Totodata, valoarea de piata a titlurilor de valoare cu rata fixa, precum si a actiunilor firmelor poate fi afectata de miscarea ratei dobanzii, platile cu ratele dobanzii afectand mai puternic populatia decat firmele. Populatia poate evita in mai mica masura riscul de rata a dobanzii decat firmele, diversificarea portofoliilor ajutand la distribuirea riscului, insa cei imprumutati vor trebui sa se asigure ca sunt capabili sa faca fata fluxului de lichiditati, daca rata dobanzii va creste la un nivel maxim posibil.

.5. Modificari in politica economica

Modificarea brusca a politicii poate avea efecte adverse asupra finantarii populatiei, prin influenta asupra mediului economic, asupra increderii consumatorului in investitia financiara si, deci, in a se imprumuta.

Politica monetara afecteaza ratele dobanzii, nivelul preturilor, deci inflatia, somajul, falimentele bancare, cu implicatii asupra finantarii populatiei. Restrictiile asupra ofertei de moneda pot limita capacitatea institutiilor financiare de a acorda imprumuturi. Schimbarile in politica fiscala pot conduce la alterarea influentei impozitelor asupra veniturilor si platilor aferente dobanzilor; totodata, facilitatile fiscale afecteaza structura portofoliilor. Cheltuielile publice, extinderea sectorului public afecteaza atat mediul si dezvoltarea economica, cat si increderea populatiei in utilitatea cheltuielilor publice.

In concluzie, modificarea oricarui aspect al politicii economice poate avea efecte evidente asupra finantelor populatiei, asupra deciziilor financiare ale acesteia.[2]

In concordanta cu reglementarile noului Acord de la Basel, cunoscut si sub

denumirea de Basel II, autoritatea de supraveghere din Romania a elaborat un proiectde reglementari interne menite sa contribuie la cresterea exigentei in identificarea si administrarea riscurilor semnificative din activitatea bancilor, respectiv riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul operational si riscul reputational si riscurile atasate acestora.

Pentru a avea un sistem de control intern eficient, banca trebuie sa identifice si sa evalueze permanent riscurile semnificative cu care se confrunta si care pot periclita atingerea obiectivelor controlului intern.

Riscurile semnificative trebuie identificate si evaluate atat pe ansamblul bancii, cat si la toate nivelele acesteia, trebuie sa acopere toate activitatile si sa tina cont de aparitia unor noi activitati.

Identificarea si evaluarea riscurilor semnificative trebuie sa se realizeze cu

luarea in considerare a factorilor interni (de exemplu, complexitatea structurii

organizatorice, natura activitatilor desfasurate, calitatea personalului si fluctuatia

acestuia) si a factorilor externi (de exemplu, conditii economice, schimbri in sectorul bancar, progrese tehnologice).

Banca trebuie sa ia masuri pe linia administrarii urmatoarelor riscuri

semnificative: riscul de credit, riscul de piata, riscul de lichiditate, riscul operational si riscul reputational.

In cadrul administrarii riscurilor semnificative, banca trebuie sa aiba in vedere si riscurile asociate tranzactiilor cu instrumente financiare derivate.

In domeniul administrarii riscurilor semnificative, Consiliul de administratie al bancii are cel putin urmatoarele atributii:

aproba si reconsidera profilul de risc al acesteia;

aproba politicile privind administrarea riscurilor respective si le revizuieste periodic, cel putin anual;

asigura luarea masurilor necesare de catre conducatorii bancii pentru

identificarea, evaluarea, monitorizarea si controlul riscurilor;

aproba procedurile de identificare a competentelor si responsabilitatilor in

domeniul administrarii riscurilor.

In domeniul administrarii riscurilor semnificative, conducatorii bancilor sunt responsabili cel putin pentru urmatoarele:

implementarea strategiilor aprobate de Consiliul de administratie si

asigurarea comunicarii acestora personalului implicat in punerea lor in

aplicare;

asigurarea comunicarii politicilor si procedurilor pentru identificarea,

evaluarea, monitorizarea si controlul riscurilor personalului implicat in

punerea lor in aplicare;

mentinerea unor sisteme de raportare corespunzatoare a aspectelor legate de riscuri;

mentinerea limitelor corespunzatoare privind expunerea la riscuri, inclusiv

pentru conditii de criza, in conformitate cu marimea, complexitatea si situatia financiara a bancii;

mentinerea eficientei sistemului de control intern;

asigurarea unui personal calificat, cu experienta;

asigurarea concordantei politicilor de remunerare a personalului cu strategia bancii privind riscurile.

In procesul de administrare a riscurilor, banca trebuie sa constituie un Comitet de administrare a riscurilor.

Banca trebuie sa opteze pentru un profil de risc, stabilind obiectivul si strategia pentru fiecare risc semnificativ, inclusiv in ceea ce priveste activitatile externalizate.

Obiectivul bancii privind administrarea riscurilor semnificative trebuie sa

defineasca rolul acesteia pe piata. Obiectivul trebuie sa fie real si cuantificabil.

Riscurile semnificative din activitatea bancilor:

1. Riscul de credit si riscuri aditionale riscului de credit.

- riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor

estimate, ca urmare a neindeplinirii de catre contrapartida a obligatiilor contractuale.

Strategia privind riscul de credit, trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:

a) exprimarea disponibilitatii banesti de a acorda credite in functie de tipul

expunerii, sectorul economic, aria geografica, moneda, scadenta si

profitabilitatea estimata;

b) identificarea pietelor pe care doreste sa actioneze si determinarea

caracteristicilor portofoliului de credite (inclusiv gradul de diversificare si

gradul de concentrare)

- risc aditional riscului de credit, ce este asociat conditiilor

economice, sociale si politice ale tarii de origine a imprumutatului.

- componenta a riscului de tara, care apare atunci cand

obligatia imprumutatului nu este exprimata in moneda locala a acestuia.

Banca trebuie sa dispuna de politici si proceduri corespunzatoare pentru

identificarea, evaluarea, monitorizarea si controlul riscului de tara si riscului de

transfer.

Riscul de piata si riscuri aditionale (componente) riscului de piata

- riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor

estimate, care apare din fluctuatiile pe piata a preturilor, ratei dobanzii si cursului

valutar.

- componenta a riscului de piata, care apare din fluctuatiile pe

piata ale preturilor valorilor mobiliare, marfurilor si instrumentelor financiare derivate.

- componenta a riscului de piata, care apare din fluctuatiile pe

piata ale cursului valutar.

- componenta a riscului de piata, care apare din

fluctuatiile pe piata ale ratei dobanzii.

Politica bancii privind administrarea riscului de piata trebuie sa se refere cel putin la definirea riscurilor pe care aceasta intentioneaza sa si le asume, precum si la modul in care respectivele riscuri sunt controlate. Aceasta politica trebuie sa defineasca instrumentele financiare autorizate, strategiile de acoperire la risc, oportunitatile legate de asumarea de poziii, precum si parametrii cantitativi care definesc nivelul riscului de piata acceptabil pentru banci.Banca trebuie sa dispuna de proceduri de autorizare pentru pozitiile asumate.

3. Riscul de lichiditate

- riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ce rezulta din imposibilitatea bancilor de a onora in orice moment obligatiile de plata pe termen scurt, fara ca aceasta sa implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de banci.

Banca trebuie sa-si dezvolte strategia in domeniul administrarii lichiditatii, care trebuie sa includa si o componenta a administrarii zilnice a acesteia. In domeniul administrarii lichiditatii, strategia trebuie stabilita inclusiv pentru situatii de criza.

Banca trebuie sa aiba proceduri de evaluare si monitorizare a pozitiei lichiditatii stabilite pe baza analizei fluxurilor de numerar viitoare, determinate in functie de evolutiile viitoare ale elementelor de activ, de pasiv si din afara bilanului. Fluxurile de numerar viitoare vor fi distribuite pe benzi de scadente.

Banca va calcula indicatori de lichiditate pentru care va stabili limite si va stabili orizontul de timp in legatura cu care se determina pozitia lichiditatii, precum si frecventa de determinare a acesteia in functie de natura activitatii.

4. Riscul operational

- riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor

estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvata a unor activitati interne, existenta unui personal sau a unor sisteme necorespunzatoare etc.) sau de factori externi (conditii economice, schimbari in mediul bancar, progrese tehnologice etc.).

5. Riscul reputational

- riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de incredere a publicului in integritatea bancilor.

La evaluarea riscului legal si a celui reputational, banca trebuie sa ia in

considerare cadrul legal si de reglementare, inclusiv in domeniul social.

Banca trebuie sa ia in considerare faptul ca, riscul reptutational o poate afecta si ca urmare a publicitaatii negative, conforme sau nu cu realitatea, facuta practicilor de afaceri si/sau persoanelor legate de acestea (actionari, parteneri de afaceri etc.).[3]

Exista mai multe metode de management a creditelor si riscurilor aferente, unele se concentreaza pe ansamblul portofoliului de credite, altele pe fiecare imprumut acordat.

Gestionarea portofoliilor de credit,se bazeaza pe teoria portofoliului standard care spune ca daca se detin active financiare diferite (valori mobiliare emise de entitati apartinand diferitelor sectoare de activitate si de pe diferite piete; credite acordate mai multor sectoare de activitate, mai multor categorii de clienti si pe mai multe piete) riscul este dispersat, iar pierderile cele mai probabile nu se vor realiza concomitent.

Matematic, riscul este o probabilitate ca un eveniment advers sa aiba loc. Probabilitatea ca doua sau mai multe evenimente adverse sa aiba loc simultan este mai mica decat suma probabilitatilor respectivelor evenimente, daca acestea sunt necorelate sau slab corelate.

O banca concentrata pe imprumuturi acordate agriculturii va fi vulnerabila, deoarece acest sector depinde foarte mult de conditiile climaterice care afecteaza in aceiasi masura pe toti producatorii agricoli de pe arii destul de extinse.

Recesiunea economica afecteaza toate sectoarele de activitate, inclusiv nivelul de trai al populatiei iar bancile vor fi mai vulnerabile in aceste perioade.

Insa indiferent de gradul ridicat de dispersie a activelor lor, inclusiv a creditelor, bancile pot limita riscurile dar nu le pot anula si nici nu doresc sa le anuleze complet (conform adevarului ca riscurile mai mari pot aduce si profituri mai mari).

Gestiunea prudenta a portofoliului de credite presupune o monitorizare continua a riscului de concentrare si a ponderii pierderilor din credite neperformante fata de total credite.

Riscul de concentrare se poate masura prin:

Ponderea (%) pe care o detin creditele acordate anumitor sectoare de activitate in total credite;

Ponderea (%) pe care o detine un anumit tip de credit (sau facilitate) in total credite (in special acele facilitati care sunt mai riscante cum ar fi creditele ipotecare, facilitatile permanente, liniile de credit deschise);

Ponderea (%) pe care o are suma imprumuturilor acordate unui grup restrans de clienti importanti fata de soldul total al creditelor;

Tabelul nr.5 . - Coeficientii de ponderare a categoriilor de credite

1.5. Tipuri de credite (clasificare)

Trasaturile creditului:

In procesul de creditare intervin doua contrapartide: imprumutatorul (creditorul) si imprumutatul, intre care exista un contract juridic, cu clauze clare si care in esenta reprezinta o promisiune de rambursare viitoare a unui capital si a dobanzilor aferente.

Procesul de creditare implica transformarea scadentelor, in sensul ca intermediarii financiari agrega resursele cu scadente la diferite momente de timp si acorda credite care au un profil al scadentelor care nu este obligatoriu sa urmareasca profilul scadentelor resurselor. (Functia de transformare a scadentelor de catre intermediarii financiar).

Intre momentul acordarii unui credit si momentul rambursarii lui exista un interval de timp - in care pot aparea conditii adverse si deci un risc.

Procesul de creditare implica moneda iar costul acesteia este dobanda, exprimata de regula sub forma ratei procentuale anuale.

Rambursarile se pot face sub o mare varietate de forme, dar de regula sunt esalonate in timp iar profilul reprezentat de sumele de rambursat si momentele rambursarii formeaza scadentarul.

Din cauza riscului pe care-l suporta imprumutatorul, in procesul de creditare se constituie o gama larga de garantii.

Cea mai importanta clasificare este cea in functie de care se disting formele

creditului, de la cel comercial, pana la cel de consum.

A. Creditul comercial

Creditul comercial se manifesta sub doua forme:

creditul cumparator;

creditul vanzator.

Creditul cumparator:

se manifesta sub forma platilor in avans;

aceste credite apare ca o prefinantare de catre beneficiari ai produselor pe care intentioneaza sa le achizitioneze;

- sunt frecvente in ramuri precum: agricultura si constructiile de locuinte.

Creditul vanzator: are ca obiect vanzarea marfurilor cu plata amanata.

B. Creditul bancar

Participantii la creditul bancar sunt reprezentanti la modul general, de un agent nebancar (producatorul sau agentul economic), pe de o parte, si banca, pe de alta.

Creditul bancar prezinta avantajul unei mai mari flexibilitati comparativ cu

cel comercial, intrucat sumele disponibile pot fi orientate catre diferite forme de

activitate economica.

Activitatea de creditare se poate realiza prin folosirea mai multor metode:

- avansuri in cont curent;

- linia de credit simpla;

- linia de credit confirmata;

- linia de credit revolving;

- credite cu destinatie speciala.

Principalele tipuri de credite bancare

.1. Creditele globale de exploatare

Creditele globale de exploatare functioneaza dupa sistemul revolving si se

acorda in limita unui nivel global de credit, care acopera ansamblul nevoilor de

exploatare ale clientilor: aprovizionari cu materii prime si materiale, marfuri,

subansamble, piese de schimb, energie, combustibili, cheltuieli cu salariile si

asimilatele acestora, impozite, taxe si alte cheltuieli aferente perioadei curente,

necesare realizarii si finalizarii productiei de marfuri, executarii de lucrari si prestari de servicii, care au consum si desfacere asigurata prin contracte si comenzi de livrare la intern sau export.

. Utilizari din deschideri de credite permanente (linii de credite)

Utilizarile din deschideri de credite permanente (liniile de credite) reprezinta o modalitate de creditare a agentilor economici, care functioneaza dupa sistemul revolving, in baza unui contract de credit prin care banca se angajeaza ca pe o anumita perioada de timp sa imprumute clientelei fonduri utilizabile in mod fractionat, in functie de nevoile acesteia, in limita unui nivel global de credit, cu conditia ca soldul zilnic al angajamentelor sa nu depaseasca volumul liniei de credite aprobat, cu posibilitatea prelungirii in mod repetat pe noi perioade de creditare daca sunt indeplinite conditiile stabilite.

.3. Credite pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor temporare

Creditele pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor temporare se acorda

clientelei pentru finantarea operatiunilor cu caracter temporar pe baza documentatiei prezentate din care sa rezulte situatia stocurilor si cheltuielilor care fac obiectul creditarii si cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective (primirea de la furnizori a unor materii prime si materiale in avans fata de termenele din contracte, aprovizionari in loturi optime, intreruperea productiei din motive justificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutati in expedierea produselor la intern sau la export etc.).

.4. Credite pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor sezoniere

Creditele pentru finantarea cheltuielilor si stocurilor sezoniere de materii prime si produse se acorda agentilor economici care constituie astfel de stocuri (produse agricole, agroalimentare, de provenienta vegetala sau animala, precum si orice alte stocuri care nu sunt de natura celor curente si se consuma intr-o perioada mai mare de un trimestru, fara a depasi 12 luni de la constituire) pe baza cererilor si documentatiilor prezentate de acestia.

.5. Creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricatie

Produsele cu ciclu lung de fabricatie sunt cele ale caror cicluri tehnologice de executie, de la lansarea in fabricatie pana la obtinerea produsului finit, dureaza mai mult de 12 luni. In aceasta categorie de produse se incadreaza constructia si reparatiile de nave maritime si fluviale, aeronave, elicoptere, instalatii si utilaje complexe etc.

.6. Creditele pentru prefinantarea exporturilor

Creditele pentru prefinantarea exporturilor au ca destinatie satisfacerea

necesitatilor curente sau exceptionale ale clientilor ocazionate de fabricarea produselor destinate exportului si se aproba pe baza documentatiei prezentate de agentii economici, cu conditia existentei contractelor de export sau comenzilor ferme incheiate direct cu partenerii externi sau prin intermediul unor comisionari, care fac obiectul creditului solicitat, din care sa rezulte: cantitatea si felul marfii, conditiile si graficul de livrare, modalitatea si termenele de plata, pretul marfii in valuta la valoarea CIF sau FOB, dupa caz.

.7. Creditele pentru exportul de produse garantate cu creante asupra

strainatpatii in lei si valuta

Creditele pentru exportul de produse garantate cu creante asupra strainatatii se acorda exportatorilor pentru desfasurarea corespunzatoare a activitatii curente pe perioada de la livrarea produselor si pana la incasarea contravalorii lor de la partenerii externi, fara a depasi 12 luni de la acordarea creditului.

.8. Credite de scont

Scontul reprezinta operatiunea prin care, in schimbul unui efect de comert

(cambie sau bilet la ordin), banca pune la dispozitia posesorului creantei, valoarea

efectului, mai putin agio (dobanda si comisioanele aferente), inainte de scadenta

efectului respectiv.

Cambia reprezinta titlul de credit care pune in legatura trei persoane: a) tragatorul, persoana (fizica sau juridica) care emite cambia; b) trasul, persoana indicata sau obligata de tragator sa plateasca cambia si c) beneficiarul, persoana in favoarea careia se emite cambia.

Biletul la ordin reprezinta, titlul de credit care pune in legatura doua persoane:

a) tragatorul, persoana (fizica sau juridica) care emite biletul la ordin

b) beneficiarul, persoana in favoarea careia a fost emis biletul la ordin.

In cazul biletului la ordin,tragatorul si trasul sunt una si aceeasi persoana.

Cambia si biletul la ordin, ca titluri de credit, cuprind ca elemente definitorii obligatia trasului de a plati beneficiarului o anumita suma de bani la o data stabilita (scadenta).

.9. Creditele pe documente de plata aflate in curs de incasare

.9.1. Creditele pe cecuri remise spre incasare

Creditele pe cecuri remise spre incasare in lei se acorda pe baza cererilor de

credite prezentate de agentii economici la care vor fi anexate borderourile, care fac

dovada remiterii cecurilor la plata prin circuitul bancar sau a depunerii cecurilor spre incasare de catre beneficiari direct la bancile platitorilor.

.9. Credite pe ordine de plata

Creditele pe ordine de plata aflate in circuitul bancar in vederea decontarii se pot

acorda pe baza cererilor de credite depuse de clientii bancii, la care vor fi anexate

exemplare ale ordinelor de plata, centralizate intr-un borderou.

.10. Factoringul

Potrivit legii romanesti factoringul este un contract incheiat intre o parte denumita "aderent", furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii si o societate bancara sau institutie financiara specializata, denumita "factor", prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea creantelor si protectia riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare sau de gaj, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti.

.11. Creditele pentru facilitati de cont

Creditele pentru facilitati de cont reprezinta credite pe perioade scurte si foarte scurte de timp, pana la 30 de zile calendaristice, acordate agentilor economici care din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar fata platilor.

Aceasta categorie de credite se poate acorda agentilor economici cu standing financiar ridicat si serviciul datoriei bun.

.1 Creditele pe descoperit de cont (overdraft)

Creditele pe descoperit de cont (overdraft) se pot acorda de catre banca agentilor

economici solicitanti pe perioade de timp foarte scurte, care nu vor putea depasi, de regula, 7 zile calendaristice, pentru achitarea unor obligatii stringente privind

aprovizionari cu materii prime, materiale, combustibili, energie, manopera, impozite, taxe curente si alte obligatii curente.

.13. Creditele pentru echipament (investitii) in completarea surselor

proprii

Creditele pentru echipament (investitii) se acorda in completarea surselor

proprii, a surselor din bugetul de stat si/sau bugetele locale si din fondurile speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevazute in proiectele de investitii aprobate, pentru:

a) realizarea de noi capacitati de productie, precum si dezvoltarea celor

existente, inclusiv finantarea cheltuielilor privind efectuarea probelor

tehnologice;

b) modernizarea si/sau retehnologizarea capacitatilor de productie, a utilajelor, masinilor, instalatiilor, cladirilor si constructiilor existente etc.;

c) realizarea de investitii.

In vederea obtinerii creditelor pentru echipament (investitii) in completarea

surselor proprii, clientii vor prezenta bancii, documentele specifice investitiei (studiu de fezabilitate, memoriu justificativ, documentatia tehnico-economica, autorizatia de constructie cu avizele necesare etc.).

.14. Creditele pentru cumpararea de actiuni si active

Cumpararea de actiuni se incadreaza in sfera investitiilor financiare in valori mobiliare, ordinare sau preferentiale, emise de societatile comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, indiferent de numarul actiunilor pe care le detine, de societatile si companiile nationale si celelalte entitati rezultate din reorganizarea regiilor autonome de interes national.

.15. Creditele promotorii

Creditele promotorii se acorda de banci persoanelor juridice specializate si

autorizate in constructia si vanzarea de locuinte, ce poarta denumirea de promotori

imobiliari, in scopul facilitarii construirii de locuinte.

Promovarea imobiliara consta in a cumpara/concesiona suprafete de teren, a le parcela si a construi imobile de locuinte - din initiativa promotorului sau la comanda beneficiarului, optiunea putandu-se face dintr-un portofoliu de proiecte prestabilit.

Promotorii imobiliari de constructii de locuinte sunt agenti economici

specializati avand ca obiect de activitate, definit prin statutul propriu de organizare si functionare, constructia de locuinte si vanzarea acestora direct catre persoane fizice.

.16. Creditele ipotecare

Creditele ipotecare se pot acorda persoanelor juridice romane, care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinatie locativa, industriala sau comerciala, precum si persoanelor juridice romane care doresc sa construiasca locuinte de serviciu sau de interventie pentru salariatii lor, cat si persoanelor fizice care doresc sa-si dobandeasca o locuinta.

.17. Creditele pentru activitatea de leasing

Leasingul reprezinta o conventie prin care locatorul/finantatorul (in calitate de proprietar) transmite locatarului/utilizatorului (persoana care ia cu chirie), pentru o perioada determinata, dreptul de posesie sau de folosinta a unui bun mobiliar, imobiliar sau a unui activ necorporal destinat desfasurarii activitatii de exploatare a locatarului/utilizatorului, contra unei chirii (rata de leasing), cu optiunea de cumparare la scadenta la un pret convenit prin contractul initial intre parti.

Locator poate fi o societate de leasing, persoana juridica romana sau straina, iar utilizator, orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina.

clientelei financiare" pe termen de cel mult 5 ani.

.18. Creditele de forfetare

Forfetarea este operatiunea prin care un vanzator sau prestator de servicii isi

vinde creantele in valuta, rezultate dintr-un contract de vanzare-cumparare, pe care le are fata de un cumparator sau beneficiar, unei societati bancare sau institutii financiare specializate, contra unui cost de forfetare, inainte de ajungerea acestora la scadenta, dar nu cu mai putin de 30 de zile inainte de termen.

Forfetarea permite exportatorului recuperarea sumelor inainte de scadenta sau transformarea unei vanzari pe credit intr-o vanzare la vedere, cu plata taxelor

respective.

C. Creditul de consum

Reprezinta vanzarea cu plata in rate a unor bunuri de consum personal, de

folosinta indelungata si de mare valoare (mobila, autoturisme, articole de uz casnic).

Constituie o forma a creditului contractat de stat prin lansarea titlurilor de

imprumut (obligatiuni, bonuri de tezaur) in scopul acoperirii deficitului bugetar.

Durata creditului poate sa nu fie limitata in timp. Daca totusi se face limitarea, atunci avem de a face cu:

• credite pe termen scurt, acordate, de obicei, pentru un an si uneori pentru doi ani;
• credite pe termen mediu, de obicei, acordate pe o perioada de 3-5 ani si uneori pana la 7 ani;
• credite pe termen lung, acordate pe o perioada de pana la 25-30 de ani.

Rambursarea creditului poate fi facuta o singura data sau potrivit unui grafic (scadentar) prestabilit. Daca la acordarea creditului nu este prevazuta nici o limitare, creditul se va termina la initiativa bancii sau a clientului, fiind necesar totusi un preaviz, atunci cand actiunea este luata de banca.

Creditele mai pot fi clasificate si in functie de mai multe criterii, iar pe masura ce acest tip de produs se personalizeaza devine si mai dificila includerea intr-o categorie sau alta. Tendinta de personalizarea a relatiilor cu clientul materializata prin personalizarea produselor si serviciilor bancare este un raspuns la concurenta acerba in interiorul sistemului bancar si din partea altor institutii financiare nebancare. Literatura de specialitate enumera urmatoarele criterii de clasificare:

1. Dupa criteriul perioadei creditului:

Credite pe termen scurt - incepand de la 24 de ore (overnight - de pe o zi pe alta) pana de regula la 1 an sau pe durata unui ciclu de productie.

Credite pe termen mediu - intre 1 si 5 ani si au ca obiectiv operatiuni de investitii, de import sau export, cumpararea de obiecte de folosinta indelungata (de exemplu autoturisme).

Credite pe termen lung - pana la 25-30 de ani pentru finantari de obiective importante, pentru retehnologizari de mare amploare si pentru constructia de imobile (rezidentiale sau de alt tip).

2. Dupa criteriul obiectului:

v    Credite pentru productie si comert - fie pentru finantarea capitalului circulant, fie pentru investitii.

v    Credite de consum - de regula pe termen scurt pentru acoperirea unor cheltuieli personale in cazul persoanelor fizice sau pentru cei cu profesiuni liberale.

v    Credite pentru export sau import - in care banca, pe langa creditul propriu-zis, ofera servicii specifice (de exemplu asigurarea marfurilor). In multe tari (inclusiv in Romania) exista banci specializate pentru finantarea acestor operatiuni care necesita analize ale riscurilor de tara. In plus, aceste finantari sunt costisitoare pentru imprumutat iar statul poate prelua o parte din costuri ca parghie de stimulare a exporturilor.

v    Credite comerciale - conform denumirii din planul de conturi se refera la creditele acordate avand la baza efecte de comert care sunt scontate. Caracteristica speciala a acestora este ca dobanda activa se incaseaza in momentul acordarii respectivului credit, suma primita ca imprumut fiind diferenta dintre valoarea nominala a efectelor comerciale si valoarea dobanzii si a comisioanelor aferente serviciului respectiv. In aceasta categorie intra creditele de scont, factoringul si forfetarea.

3. Dupa criteriul de clasificare al clientului:

Credite pentru persoane juridice nebancare - agenti economici care isi desfasoara activitatea pe baza legii societatilor comerciale sau a micilor intreprinzatori particulari.

Credite pentru persoane fizice - care pot fi credite de consum sau ipotecare (cumpararea sau constructia de locuinte uni sau multifamiliale). In aceasta categorie pot intra si creditele acordate persoanelor ce desfasoara activitati lucrative si sunt liber profesionisti (medici de familie, contabili autorizati, avocati etc.)

Credite acordate bancilor sau altor institutii financiare.

Credite acordate agentiilor guvernamentale (credite publice).

4. Dupa modalitatea de stingere a obligatiilor:

v    Credite amortizabile - exista un scadentar clar cand imprumutatul trebuie sa ramburseze rata scadenta.

v    Credite neamortizabile - sunt facilitati de casa continue si reinnoibile, imprumutatul rambursand obligatiile pe masura incasarilor, plafonul acordat variind in functie de anumite criterii stabilite de banca. La cererea bancii clientul trebuie sa faca creditor soldul contului sau curent.

5. Dupa modalitatea de rambursare:
• La scadenta (credit balon).
• Prin anuitati constante - periodic se plateste o suma constanta care cuprinde o parte de capital si o parte din dobanda aferenta capitalului
• Prin amortizari constante - partea de capital se imparte la numarul de rambursari iar dobanda se calculeaza la soldul restant si ca atare platile periodice sunt descrescatoare in timp
6. Dupa garantie:

(1) neacoperite de garantii reale si/sau financiare (numite credit cu garantie personala),

(2) acoperite cu active reale si/sau financiare,

(3) acoperite cu un echivalent in numerar (depozite colaterale),

(4) acoperite cu ipoteci asupra cladirilor si terenurilor

7. Din punct de vedere calitativ creditele sunt

(a) performante

(b) neperformante.

Trecerea din categoria de performanta in cea de neperformanta se face conform unor norme bancare clar precizate. Criteriul de baza este respectarea clauzelor contractuale. Daca la un anumit moment de timp apar intarzieri in rambursare, atunci imprumutul va fi trecut intr-o clasa speciala de conturi - 'Credite restante si indoielnice'.

Creditele neperformante au un impact negativ asupra activitatii bancii:

• cresc cheltuielile aferente constituirii unor provizioane suplimentare pentru acoperirea riscurilor de neplata;
• implica cheltuieli suplimentare pentru recuperare (cheltuieli pentru executia garantiei, cheltuieli de judecata etc.);
• diminueaza indicatorul bancar numit Rata de solvabilitatea europeana (RSE) - cunoscut si sub denumirea de indicatorul Cooke, care trebuie sa fie peste 12%.

Bancile au libertatea de a-si structura diferite categorii de credite in functie de necesitatile clientilor