Creditul bancar si rolul sau in finantarea economiei

Creditul bancar si rolul sau in finantarea economiei

Francezul Charles Gide defineste creditul ca fiind schimbul unei bogatii prezente contra unei bogatii viitoare, iar profesorul F. Leitner afirma ca  "prin credit se intelege cedarea si primirea unui bun la o epoca, in credinta ca acelasi bun, sau altul de aceeasi valoare, va fi restituit la o data viitoare, potrivit intelegerii intre parti ".

Creditul bancar constituie o forma de suplinire si completare a celui comercial, avand insa o sfera mai larga, fiind mai elastic si mai eficient. La baza formarii creditului bancar se afla disponibilitatile devenite temporar libere in urma rotatiei de ansamblu a fondurilor participante la procesele economice.

Participantii la angajarea creditului bancar sunt, pe de o parte, bancile, care apar in calitate de creditori, iar, pe de alta parte, diferitii agenti economici care solicita credit, in calitate de debitori.

Raporturile de credit ale intreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o parte, intreprinderile avand conturi deschise la banci formeaza depozite, care pot fi folosite de catre acestea, ca resurse. Pe de alta parte, bancile acorda credite intreprinderilor pentru nevoile lor de productie curente sau cu recuperarea ulterior, pentru investitii.

Esential in aceste raporturi este faptul ca unul din parteneri este banca, iar relatiile intre banca si parteneri se desfasoara pe terenul valorificarii capitalurilor disponibile si realizarea de profituri, in principal, sub forma de dobanzi.

Operatiunile de credit bancar, in sensul raporturilor banca-intreprindere, se realizeaza intr-o diversitate de modalitati, putand fi grupate, in functie de criterii determinante, in tipuri de credite:

● conform perioadei de acordare a creditului, sunt evidentiate, in mod traditional, trei scadente: termen scurt (2 ani), termen mediu (2-7 ani), termen lung (>7 ani). Aceasta grupare se poate dovedi uneori ambigua, avand in vedere ca, in mod frecvent, creditele pe termen lung sunt uneori acordate sub forma creditelor pe termen scurt reinnoibile;

● conform formarii ratei dobanzii, se pot distinge credite cu rata a dobanzii formata pe piata (in mod liber) si credite bancare cu rata dobanzii privilegiata. In cazul primului tip de credite rata dobanzii este stabilita de organismele care distribuie creditul fie in functie de evolutia dorita de autoritatile monetare, fie in mod individual de institutiile de credit, in functie de "rata de baza", publicata de Asociatia bancilor. Variatia ratei dobanzii practicate de catre banca este generala, in acest caz, de costurile efectuate pentru alimentarea cu resurse financiare.

Rata privilegiata a dobanzii vizeaza acordarea unor credite cu dobanzi reduse, stimulative, unor sectoare economice considerate prioritare, practicandu-se o politica de credite selective, politica impusa, dupa cel de-al doilea razboi mondial, de catre autoritatile monetare.

Actiunea asupra ratei dobanzii este fie directa (prime, bonificatii la rata dobanzii distribuite de stat), fie indirecta (exonerarea de rezervele obligatorii sau, acolo unde e cazul, excluderea de la normele de plafonare (limitare) a creditelor. In prezent, in tarile dezvoltate, acest tip de credite este mult diminuat, creditarea bancara orientandu-se spre mecanismele de piata;

● conform beneficiarilor creditelor, se disting trei tipuri de credite: acordate particularilor, acordate intreprinderilor, acordate statului.

In cazul creditelor acordate particularilor, un rol important il detin creditele de trezorerie, care imbraca mai multe forme, toate caracterizandu-se prin formarea libera a ratei dobanzii. Categoriile de credit caracteristice sunt: avansuri pe titluri, plati amanate prin carti de credit; avansuri in cont curent debitor (cea mai dezvoltata modalitate de credit de trezorerie); imprumuturi personale; cumparari in rate; leasingul; cautiunile. Creditele pentru construirea locuintelor detin o pondere semnificativa in volumul creditelor bancare si nonbancare, acordate particularilor imbracand diverse forme, in functie de necesitati si de obiective.

Creditele acordate intreprinderilor reprezinta intre 35-50% din creditele bancare totale, putand fi delimitate, avand in vedere scadenta, creditele pe termen scurt si creditele pe termen mediu si lung.

Creditele pe termen scurt sunt de o mare diversitate, acestea avand drept scop sa acopere insuficienta, trecatoare sau permanenta, de fond de rulment a intreprinderilor, determinata de decalajul intre cheltuielile si veniturile lor.

De regula, acest tip de credite este divizat in doua categorii: credite de mobilizare a creantelor comerciale si creditele de trezorerie. Prima categorie, al carui obiect sunt efectele de comert (scrisori de schimb, bilete de ordin, etc.) s-a concretizat initial sub forma scontului, definit ca cesiunea unui efect de comert, de catre beneficiarul acesteia, unei banci inaintea scadentei prevazute. Treptat, pentru accelerarea circuitelor de creditare s-au creat noi categorii de credite, cum sunt: creditul de mobilizare a creantelor comerciale (se aplica ansamblului creantelor, structurate conform scadentei), extrasul dupa scrisoarea de schimb, afacturajul (preluarea de catre o institutie financiara, a tuturor facturilor unei intreprinderi).

Creditele de trezorerie se bazeaza pe garantii inferioare acelora care decurg din mobilizarea creantelor comerciale, fiecare categorie de credit de acest tip fiind destinata unor nevoi specifice ale intreprinderii.

Avansul in cont curent corespunde fie unei facilitati de casa pe durate foarte scurte, fie unei  "acoperiri de gol de trezorerie", acordat in mod permanent. Un caz particular de avans in cont curent il reprezinta creditul "spot", materializat printr-un inscris, al carui cost este apropiat de rata pietei monetare.

Creditul de trezorerie propriu-zis permite acoperirea, pe o perioada variind intre 10 zile si 6 luni, a insuficientelor previzibile de fonduri pentru a regla aprovizionarile si finantarile de stocuri.

Liniile de credite, credite pentru export, avansuri pe titluri, acreditivul, creditele de finantare a stocurilor, etc. sunt unele din categoriile, foarte diversificate, ale creditului de trezorerie.

Creditele pe termen mediu si lung sunt destinate finantarii investitiilor, in functie de nevoile carora le sunt afectate si de duratele pentru care sunt acordate, generand riscuri diferite, ele reprezentand un pariu pe rezultatele viitoare ale intreprinderilor

Aceste imprumuturi prezinta trei caracteristici principale:

● asigura finantarea investitiilor in toate domeniile de activitate, in functie de orientarile induse de piata si dorite de autoritatea publica;

● creditele nemobilizabile se substituie din ce in ce mai mult creditelor mobilizabile;

● sunt oferite de ansamblul institutiilor financiare. In cadrul acestui tip de credite, se disting doua categorii: credit-bail, mobiliar si imobiliar (corespunzator leasingului pentru bunuri de consum), constand intr-o locatie, vizand o optiune de cumparare la scadenta si pretul din contract, a unui bun de echipament pentru o durata egala cu aceea a amortizarii fiscale si imprumuturile participative (imprumuturi nenegociabile), rezervate institutiilor de credit, statului, societatilor de asigurari, societatilor industriale si comerciale, prin care economisirea este orientata spre finantarea intreprinderilor, in vederea consolidarii structurii financiare a acelor intreprinderi care nu pot accede la piata obligatiunilor.

Cele cinci forme de credit, cu tipurile si categoriile lor, dispun de o serie de caracterizari care le reunesc si le deosebesc, in acelasi timp.

Daca creditul comercial si cel obligatar presupun raporturi directe intre creditor si debitor, posibil sa se desfasoare in sfera bancara, de la inceput pana la sfarsit, celelalte trei forme (bancar, ipotecar, de consum) presupun desfasurarea unor raporturi de credit complementar, intermediate prin banci.

De fapt, raporturile de credit se desfasoara in mod necesar pe doua planuri:

● procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile, in situatia in care creditorul este detinatorul de disponibilitati, iar depozitar este banca, in acest caz raportul de credit fiind prealabil;

● procesul de redistribuire a capitalurilor disponibile, in care utilizatorii, in calitate de debitori, recurg in mod necesar la banci comerciale sau specializate.

Functia de repartitie a creditului mai poarta denumirea de functia distributiva a creditului cu acelasi inteles. Aceasta functie are doua laturi inseparabile: cea de mobilizare si cea de redistribuire.

Indeplinindu-si functia de repartitie, creditul mobilizeaza si redistribuie 3 mari categorii de resurse:

● Capitalurile disponibile degajate temporar din circuit;

● Capitalurile rentierilor;

● Economiile si veniturile diferitelor clase si paturi sociale.

Functia de control a creditului este proprie atat creditului din economia de piata, cat si creditului socialist, intre cele doua situatii existand deosebiri remarcabile. Astfel, in conditiile economiei socialiste functia de control a creditului avea o sfera mult mai cuprinzatoare, in timp ce in economia de piata ea are o sfera mai limitata, referindu-se strict la problemele creditarii, fara sa priveasca intreaga activitate din intreprinderi.

Functia de emisiune a creditului consta in capacitatea creditului de a crea noi mijloace de plata in economie, pe langa cele mobilizate si redistribuite prin indeplinirea functiei de repartitie. Indeplinirea de catre credit a acestei functii izvoraste din particularitatile banilor de cont de a se multiplica.

Aceasta capacitate de emisiune a creditului (de a crea noi mijloace de plata in economie) este totusi limitata, limitele depinzand de o serie de factori legati de: marimea rezervei de lichiditate retinuta de banci, structura masei monetare din circulatie, modul de organizare a sistemului national, modul de realizare a creatiei monetare, ritmul cresterii economice, etc.

Rolul creditului este concretizat in rezultatele obtinute in economie prin manifestarea relatiilor de credit sau in contributia creditului la realizarea anumitor obiective de politica economica. Acest rol poate fi privit in urmatoarele directii mai importante:

● prin prisma contributiei sale in realizarea procesului de egalizare a ratei profitului, in sensul ca fiind un mijloc de redistribuire intre ramuri ale capitalurilor disponibile el participa si la acest proces;

● contributia creditului in intensificarea procesului de concentrare a capitalului, in sensul ca, procesul acumularii capitalului este favorizat prin credit, in conditiile in care acesta vizeaza obiective de investitii. Ca atare, intreprinzatorii isi pot spori capitalul real fara sa astepte ca din profit sa sporeasca acest capital, ci prin creditul ce vizeaza obiective de investitii. In conditiile actuale acest aspect este deosebit de accentuat si ii favorizeaza pe cei care isi reinnoiesc frecvent capitalul fix, care in lupta de concurenta sunt cei avantajati;

● contributia creditului in intensificarea procesului de centralizare a capitalului, in sensul ca accesul la credit este permis mai mult firmelor puternice (acestea putand plati si dobanzile relativ ridicate la credit), ele fiind favorizate in lupta de concurenta cu firmele mai mici si slabe (acestea din urma dand faliment, fiind inghitite de firmele mari);

● contributia creditului in favorizarea speculatiei cu hartii de valoare, in sensul ca prin credit se pot cumpara asemenea hartii de valoare pentru a le revinde la cursuri superioare;

● contributia creditului la ridicarea nivelului de trai al populatiei, in sensul ca prin credit se pot procura bunuri de valoare mare si folosinta indelungata.

In economia de piata creditul prezinta anumite caracteristici si anume:

● partile participante la relatia de credit au, in toate cazurile, fie calitatea de detinatori de capital, fie calitatea de utilizatori de capital;

● obiectul creditului il constituie transmiterea de capital de imprumut fie sub forma baneasca, fie sub forma de marfa;

● este in buna masura credit acordat de banci cu toate ca initial el a imbracat si forma creditului comercial (vanzarea pe datorie a unor marfuri);

● are o dubla destinatie, in sensul ca poate duce la cresterea capitalului real (in cazul creditului pentru investitii), fie ca serveste doar miscarii capitalului (a trecerii lui din forma materiala in forma baneasca).