Creditul - definire; elemente si trasaturi caracteristice; conditii si functii in economia de piata

Creditul - definire; elemente si trasaturi caracteristice; conditii si functii in economia de piata

Aparitia si definirea creditului

Ca si moneda, creditul este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.

Schimbul in natura (trocul), a fost printre primele operatiuni cu caracter economic savarsite de indivizi care au trecut de la o viata izolata la forma de viata sociala. Ca o consecinta imediata a lui, a aparut creditul, care este tot un schimb, particularitatea lui este ca intre momentele schimbului se interpune factorul timp. Deci, creditul a existat si in economiile premonetare (fara moneda) dar in prezent, relatiile de credit nu pot fi privite izolat de moneda.

Indiferent de modul cum a aparut si a evoluat activitatea economica a omenirii, creditul a aparut inaintea oricarui sistem si instrument de schimb.

Etimologic, creditul isi are originea in cuvantul latin "creditum- credere" care inseamna "a crede","a avea incredere". Aceasta origine pune in evidenta un element psihologic indispensabil operatiunii de imprumut si anume increderea.

Creditul a reprezentat obiectul unor cercetari ample in literatura de specialitate, constatandu-se o diversitate de opinii. Astfel, pentru definirea creditului este necesar sa prezentam trei opinii care s-au distins cu privire la acest termen:

● creditul ca incredere;

● creditul ca forma a relatiilor de redistribuire;

● creditul ca expresie a relatiilor de schimb.

Creditul ca incredere este o optiune care pune la baza relatiilor de credit, ideea de incredere, de aici decurgand caracterul subiectiv al acestora. In practica, increderea se manifesta in relatiile dintre debitor si creditor, in sensul ca debitorul trebuie sa prezinte o anumita bonitate pentru a se bucura de incredere din partea creditorului.

Creditul ca forma a relatiilor de redistribuire este o abordare care isi are originea in continutul specific economic al creditului si anume transferul unei parti din produsul social de la unii participanti la circuitul economic catre altii. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de redistribuire a veniturilor (impozite, taxe), care au caracter definitiv, creditul este o forma particulara a acestor relatii, prin transferul temporar din economie.

Creditul ca expresie a relatiilor de schimb constituie un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o anumita suma de bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare.

Prin luarea in considerare si corelarea acestor trei abordari obtinem definirea completa a creditului. Astfel, creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creeaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital si al realizarii unor obiective ale politicii economice.

In literatura de specialitate gasim mai multe definitii ale creditului care in esenta au acelasi continut: schimbul unei valori monetare actuale contra uneia viitoare. Astfel, profesorul W. Sombrat ofera o definitie sintetica, afirmand: "creditul este puterea de cumparare fara a detine numerar"; profesorul C. Gide defineste creditul ca fiind "schimbul unei bogatii prezente contra unei bogatii viitoare"; in timp ce profesorul A. Page spune ca reprezinta credit "schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare". La randul sau, V. Stanescu afirma: "este vorba de o operatiune de credit sau ne gasim in fata unui fapt economic numit credit, ori de cate ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic catre altul, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai tarziu, la un termen fixat, suma primita plus o suma de bani care se cheama interes sau dobanda".

Elementele si trasaturile creditului

Creditul este o relatie baneasca care se stabileste intre o persoana fizica sau juridica, denumita creditor, care acorda un imprumut mai multor persoane fizice sau juridice denumite debitori, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui cost numit dobanda. Pentru a evidentia caracteristicile si functiile creditului trebuie sa prezentam elementele incluse in relatiile de credit si anume:

● participantii la raportul de credit;

● promisiunea de rambursare;

● scadenta;

● pretul creditului (dobanda).

1. Participantii la raportul de credit, debitorul (cel care se imprumuta) si creditorul (cel care imprumuta) sunt denumiti in literatura de specialitate, "subiecte ale raportului de credit ". De regula intr-o operatie de credit, un agent economic se poate situa numai intr-una din cele doua ipostaze. Analizand subiectii raportului de credit constatam o mare diversitate in ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele specifice angajarii in raportul de credit si durata angajarii sale. Daca luam drept criteriu natura participantilor la relatia de credit, distingem trei mari categorii de agenti economici care actioneaza in cadrul sistemului financiar: populatia, intreprinderile si statul. Daca avem in vedere modul cum se plaseaza participantii la o relatie de credit, agentii economici se vor polariza numai in doua categorii de subiecti:

● subiecti care vor sa economiseasca, adica sa-si amane consumul sub inclinatia psihologica a "fricii de riscurile investitiei";

● subiecti care doresc temporar sa se imprumute deoarece veniturile lor s-au diminuat temporar, sau pentru ca un imprumut le-ar permite sa obtina resursele necesare pentru o productie mai mare.

Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate, de debitor si creditor, remarcandu-se in principal prin rolul important pe care il are in asigurarea resurselor de creditare deoarece are sume disponibile care depaseste cu mult datoriile sale.

Agentii economici ocupa un loc important in randul creditorilor in situatia in care obtin rezultate financiare pozitive pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata monetara sau de capital. Astfel, disponibilitatile banesti ale intreprinderilor se constituie in resurse de creditare, de finantare a activitatii agentilor economici care au nevoie de fonduri, fie direct, fie prin intermediul bancilor si a altor institutii financiare. Aceste resurse de creditare ale intreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilitati in depozite la termen; portofolii de titluri detinute ca participanti la capitalul social al altor societati comerciale; titluri emise de stat subscrise de acestea.

In mod curent, agentii economici se situeaza pe pozitia de debitor prin apelarea la credite pentru desfasurarea activitatii curente, pentru realizarea de investitii etc.

Statul apare in cadrul procesului de creditare in calitate de creditor doar in situatia inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor sume indreptate catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii.

Cel mai adesea, statul apare in calitate de debitor in toate economiile contemporane, ca urmare a inregistrarii de deficite bugetare.

2. Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a restitui la scadenta valoarea capitalului imprumutat si de a plati dobanda, ca pret al creditului. Ea presupune risc si necesita prin urmare angajarea unei garantii.

Principalele riscuri care apar in relatiile de credit sunt:

● Riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amanarii platii de catre debitor, sau a incapacitatii de plata a acestuia datorata conjuncturii economice, dificultatilor sectoriale sau deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea si eliminarea acestui risc, este necesar sa se adopte la nivelul creditorului masurile necesare, printr-o analiza laborioasa a celui care solicita credite, sub diverse aspecte:

originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;

organizarea administrativa si tehnica;

relatiile intreprinzatorului cu clientii si furnizorii;

gradul de indatorare

motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa imediata;

perspectivele gestiunii intreprinzatorului;

situatia financiara;

criteriile de repartizare a profitului, etc.

● Riscul de imobilizare apare la nivelul bancii sau la detinatorul de depozite care nu este in masura sa satisfaca cererile de plata ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni defectuoase a portofoliului de credite.

Atat riscul de nerambursare cat si riscul de imobilizare apartin grupei riscurilor bancare financiare, cele a caror producere afecteaza operatiunile active si pasive ale bancilor comerciale, cu reflectare in bilantul bancar, de la data aparitiei pana in momentul eliminarii acestora prin utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate amplitudinii si duratei de manifestare a fiecarui risc.

Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie sa solicite garantii, debitorului, astfel, in functie de natura obiectului garantiei distingem: garantie personala si garantie reala.

Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la scadenta in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata.

Garantia reala are la baza valori materiale prin a caror valorificare pot fi obtinute sumele necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca, retinerea si privilegiul.

Dreptul de retinere da creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal atata timp cat nu a fost achitat integral, chiar daca este proprietatea debitorului. Bunul corporal retinut de creditor trebuie sa aiba legatura cu creanta iar creanta sa fie certa si exigibila.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garantie a creditului. Gajul poate fi cu sau fara deposedare. Daca are loc fara deposedare, creditorul va primi un titlu de recunoastere a gajului (de exemplu gajarea fondurilor de comert). Titularul gajului are mai multe drepturi: de preferinta (adica de a fi platit inaintea altora in cazul vanzarii bunului care reprezinta garantia); de retinere (pastrare a obiectului gajului) si de vanzare (ca urmare a hotararii in justitie a bunului gajat). O forma distincta de garantie reala o reprezinta ipoteca, respectiv actul prin care debitorul acorda creditorului, dreptul asupra unui imobil, fara deposedare. Ca drepturi, ipoteca confera dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.

Privilegiul reprezinta dreptul pe care il dobandesc prin lege unii creditori de a avea prioritate in ceea ce priveste plata, atunci cand dispune de o garantie asupra unei parti sau a intregului patrimoniu al debitorului.

Cea mai potrivita forma de garantare a creditelor o constituie garantia financiara, prin asigurarea in viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea creditului si plata dobanzii. In acest sens se recurge la garantarea creditului cu elemente patrimoniale ale debitorului si anume active fixe si circulante. In practica se mai utilizeaza garantarea creditelor pe seama portofoliului de efecte comerciale detinute de agentul economic care solicita credite.

Scadenta se stabileste in contractul de credit si difera in functie de particularitatile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarului de credite. Cunoaste o mare varietate, de la 24 de ore ( in cazul pietei interbancare), pana la durate medii si lungi (20; 30 de ani), in cazul imprumuturilor obligatare. Creditele pe termen scurt, cum sunt cele de consum se caracterizeaza prin rambursare integrala la scadenta. In schimb, creditele pe termen mediu si lung presupun de regula rambursarea esalonata, adica pe parcurs la termenele stabilite (lunare, trimestriale etc.), odata cu plata dobanzii se ramburseaza o parte din principal (suma imprumutata). Prin contractul de credit se poate stabili ca rambursarea imprumutului sa se faca cu perioada de gratie, termenul de gratie reprezentand perioada intre momentul angajarii creditului si inceperea rambursarii lui. In aceasta perioada se plateste numai dobanda.

4. Dobanda reprezinta pretul capitalului utilizat sau "chiria" pe care o plateste debitorul pentru folosirea capitalului imprumutat. La modul general, nivelul dobanzii se coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzator. Marimea dobanzii depinde de capitalul avansat, perioada de timp cat a fost folosit acest capital si de nivelul ratei dobanzii. Rata dobanzii este pretul la care poate fi obtinut imprumutul acceptat de solicitant.

D = C*r*t/360

unde:

D = marimea absoluta a dobanzii calculata ca dobanda simpla;

C = soldul capitalului (principalului);

r = rata anuala a dobanzii exprimata sub forma de coeficient;

t = perioada de acordare a imprumutului exprimata in zile.

Dobanda compusa are in vedere faptul ca dobanda este mentinuta ca investitie pana la scadenta finala, adica incepand cu al doilea termen de scadenta, dobanda se calculeaza atat asupra principalului, cat si asupra dobanzii acumulate pana in momentul respectiv.

Cn = Co*(1+r)^t

unde:

Cn = suma ce se obtine dupa n perioade de capitalizare a principalului (Co) si 

a dobanzii;

(1+r)^t = factor de compunere;

n = numarul de perioade;

Co = capitalul avansat initial (principalul).

Cererea de capital variaza invers proportional cu nivelul ratei dobanzii. Astfel, un nivel redus al ratei dobanzii antreneaza o cerere ridicata de credite, ceea ce determina efecte favorabile asupra productiei si economiei. In schimb, o rata a dobanzii ridicate, implica un cost mare al creditelor, ceea ce conduce la diminuarea cererii de credite. Daca luam in considerare rata inflatiei in comparatie cu rata dobanzii utilizata in contractul de credit, constatam ca in perioadele cu inflatie ridicata, creditul reprezinta pentru debitori o modalitate perfecta de finantare.

Aprecierile referitoare la nivelul dobanzii sunt valabile atata timp cat stabilitatea monetara asigura la scadenta, recuperarea integrala a valorii avansate, respectiv o putere de cumparare echivalenta momentului acordarii imprumutului. Apare riscul eroziunii capitalului ce se refera la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate inregistra prin faptul ca, valoarea reala (la momentul de referinta) a ratelor de rambursare a imprumutului, sa nu poata acoperii integral capitalul imprumutat, evaluat in aceiasi termeni. Astfel, in conditii de inflatie, rata dobanzii implica:

- dobanda nominala;

- dobanda reala, ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului.

Conform ecuatiei lui Fisher, dobanda reala este direct proportionala cu dobanda nominala si invers proportionala cu gradul de depreciere monetara.

Dobanda trebuie sa contina stimulente economice, fara de care sistemul de finantare a reproductiei nu poate functiona si nu-si poate indeplini functiile. Din acest punct de vedere, principala functie a dobanzii in conditiile actuale din tara noastra, consta in stimularea ofertei de capitaluri precum si stimularea economica a alocarii si utilizarii rationale a resurselor financiare

respective. Actualmente, in Romania nivelul ratei dobanzii continua sa fie stabilit in mare parte prin decizii administrative si nu prin jocul cererii si ofertei.

Pentru creditor, dobanda reprezinta o compensatie speculativa pentru renuntarea la folosirea de catre el insusi a fondurilor imprumutate, insa nivelul dobanzii percepute nu constituie inca factorul hotarator care sa-l determine sa-si redimensioneze volumul creditelor acordate.

Pentru debitor, dobanda platita constituie un stimulent pentru cresterea eficientei utilizarii fondurilor proprii si imprumutate, dar nu este inca un criteriu esential in deciziile de a apela sau nu la imprumuturi. Analizand ambele aspecte, constatam ca dobanda este un stimulent economic, dar functiile reglatoare se manifesta cu o intensitate redusa. In concluzie, rata dobanzii este si in tara noastra o variabila esentiala a legaturilor functionale care exista in domeniul formarii acumularilor de capital si investitiilor, precum si al cererii si ofertei de mijloace financiare dar nu are acelasi rol reglator ca in economia de piata.

Acum ca am vazut care sunt elementele si trasaturile creditului, ne vom indrepta atentia catre conditiile care sunt necesare pentru desfasurarea normala a procesului de creditare.

Conditiile creditului

Creditarea poate fi privita ca un serviciu bancar pe care banca il ofera celor care-l solicita. Pentru ca procesul creditarii sa se desfasoare normal, pentru valorificarea la maxim a avantajelor si diminuarea la minim a dezavantajelor este necesara indeplinirea mai multor conditii obiective si subiective:

1. Existenta unui sistem juridic, prin care sa se reglementeze cadrul general al operatiunilor de credit si anume:

● drepturile si obligatiile creditorilor si debitorilor;

● masurile de asigurare si de protectie pentru participantii la relatiile de credit;

● modul de solutionare a conflictelor dintre parti si organele competente.

Conditiile de ordin juridic-legal trebuie sa fie flexibile, pentru a permite afirmarea liberei initiative, dar si categorice astfel incat sa creasca increderea agentilor economici si sa limiteze riscurile.

2. Conditii de ordin institutional, infrastructural, se refera la existenta unui

ansamblu de institutii si organisme specializate, cu o retea vasta dispusa in teritoriu, dar si cu relatii de corespondenta cu institutii similare din strainatate.

3. Existenta unui cadru economic favorabil, legat de situatia pe ansamblu a economiei

nationale, de perspectivele ei, de gradul de dotare tehnica si profesionala a sectoarelor din economie. O importanta deosebita o are si situatia resurselor din economie si aflate la dispozitia agentilor economici, accesul la acestea dar si structura economiei nationale, situatia pietei financiare si a pietei de marfuri.

4. Conditii de ordin social - politic se refera la cadrul general social- politic in care se desfasoara procesul creditarii. Astfel, un climat stabil politic si social ofera premisele unei bune desfasurari a activitatii de creditare, pe cand un mediu social caracterizat prin convulsii si un regim politic instabil, contestat, o politica economica oscilanta, fara perspective clare, va influenta elementul esential al creditului si anume increderea. Se descurajeaza nu numai tendintele de economisire prin intermediul institutiilor specializate ci si cererea de credite si chiar acordarea lor.

5. Conditii de ordin psihologic si de traditie vizeaza atat increderea ca element esential al creditului, cat si comportamentul agentilor economici si al populatiei in ansamblu.

Analizand aceste conditii, constatam ca in mare parte ele exista si in tara noastra. In prezent se promoveaza o politica de credit corespunzatoare, alaturi de politica financiara, monetara si valutara.

Functiile creditului in economia de piata

Procesul de creditare are un rol esential in economie, fapt pus in evidenta prin functiile pe care creditul le indeplineste.

1. Functia distributiva consta in mobilizarea resurselor banesti disponibile la un moment dat in economie si redistribuirea lor sub forma de credite solicitantilor de fonduri. Prin acest proces, bancile pun la dispozitie banii necesari dezvoltarii economiei in general si dezvoltarii pe ramuri, sectoare sau domenii de activitate in special. Disponibilitatile banesti sunt reprezentate de surplusurile de capital aflate temporar sub forma inactiva in conturile bancare ale societatilor comerciale; de rezervele de casa ale firmelor, pastrate in conturi bancare; de economiile populatiei la casele de economii sau la bancile comerciale.

Oferta de fonduri catre intreprinzatorii privati, mixti sau de stat prin intermediul creditului, determina cresterea puterii de actiune productiva a capitalului, ceea ce se resfrange asupra cresterii avutiei reale a societatii.

Creditul ofera posibilitatea unei elasticitati mai mari in economie, prin prisma procurarii rapide de noi capitaluri, ceea ce favorizeaza o orientare mai buna a investitiilor catre ramurile economice rentabile. Concentrarea capitalului prin functia distributiva a creditului, da posibilitatea unei adaptari eficiente la cerintele interne si externe ale pietei, si contribuie pe aceasta baza la cresterea eficientei marginale a capitalului.

Functia de transformare a economiilor in investitii, prin care se realizeaza echilibrul macroeconomic conform ecuatiei lui Keynes: S = I, unde: S-economii, I-investitii.

O persoana poate economisii o suma de bani mai mica sau mai mare, in functie de venitul si de comportamentul economic al acesteia. Daca economisirea nu este urmata de investire, ne aflam in fata unei tezaurizari, ceea ce reprezinta un factor de dezechilibru pentru viata economica. Creditul pune la dispozitia agentilor economici capitalul necesar pentru a investi in deferite activitati in economie, transformand economiile in investitii. Din acest punt de vedere, creditul este un factor important al cresterii economice.

Creditul reprezinta un mijloc de eficientizare a initiativelor agentilor economici, in sensul ca pentru a obtine fondurile necesare propriilor investitii, acestia trebuie sa parcurga mai multe etape in care demonstreaza bancii nevoia de credit si eficienta investirii fondurilor obtinute sub forma de credit. Daca in urma unei analize riguroase, banca considera ca agentii economici respectivi indeplinesc toate conditiile cerute, va declansa procedura de acordare a creditelor solicitate in baza cererii de creditare. Prin sprijinirea diferitelor inovatii sau inventii ale firmelor cu mici dimensiuni, creditul contribuie si favorizeaza aparitia concurentei, fiind astfel o premisa a concurentei.

3. Functia de emisiune monetara specifica creditului bancar, decurge din fenomenul

de multiplicare a banilor. Astfel, un imprumut realizat de o banca presupune existenta unui depozit la o alta banca din sistemul bancar. Depozitele, mai putin numerarul care trebuie retinut pentru a asigura lichiditatea bancii, constituie disponibilitati pentru noi imprumuturi. Al doilea imprumut genereaza un nou depozit, in moneda scripturala, care, la randul lui, poate sa fie din nou imprumutat (cu aceiasi conditie, a mentinerii lichiditatii). Prin repetarea acestui proces, stocul de bani scripturali creste, pana cand depozitele nou create sunt de cateva ori mai mari decat imprumutul initial.

4. Functia de asigurare a stabilitatii preturilor se realizeaza prin reglarea dimensiunilor cererii si ofertei de bunuri si servicii, creditandu-se pe de o parte consumul iar pe de alta parte, stocurile. Astfel, daca anumite marfuri a caror producere este sezoniera (de exemplu: cereale, fructe etc.) ar fi aduse toate pe piata in momentul obtinerii lor, oferta ar deveni disproportionat de mare in raport cu cererea si vom asista la o cadere catastofala a preturilor. Aceasta situatie va fi urmata, dupa un timp, cand se ajunge la o penurie a marfurilor respective, de cresterea exagerata a preturilor. Pentru prevenirea unor asemenea situatii care ar perturba echilibrul economic, risipa urmata de penurie, se foloseste un instrument al creditului, "warantul", care ofera proprietarului

marfurilor, posibilitatea depozitarii si obtinerea cu anticipatie intr-o masura mai mica sau mai mare a contravalorii lor.

Prin natura lui, creditul contribuie la cresterea vitezei de circulatie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale precum si la rularea permanenta a fondurilor. Prin finantarea productiei si consumului, precum si prin crearea unor tehnici si instrumente de plata flexibile, creditul a devenit o prezenta sine qua non in viata economica si sociala din orice tara civilizata. Prin reglarea ratei dobanzii, creditul, al carui cost este dobanda, contribuie la moderarea fenomenului de inflatie.

5. Creditul are un rol important si in promovarea relatiilor economice internationale, in special in promovarea si stimularea exportului si pentru desfasurarea normala, rapida si in siguranta a operatiunilor de import - export.

Cu toate avantajele pe care le prezinta creditul ca veriga indispensabila in mecanismul de functionare al economiei nationale, atunci cand nu este utilizat conform principiilor sale si cerintelor echilibrului financiar, creditul devine dezavantajos si periculos. Cel mai mare pericol il constituie folosirea lui abuziva, determinata de ideea ca prin sine insusi, creditul devine avutie. O astfel de conceptie are consecinte grave atat pentru debitor cat si pentru creditor; debitorul va fi tentat sa foloseasca fondurile obtinute sub forma de credit ca pe propria-i avere, fara discernamant, iar creditorul se va vedea in imposibilitatea de a-si recupera sumele imprumutate. Un alt pericol este reprezentat de "supracreditare", care conduce la mari dezechilibre economice, monetare si financiare, generand chiar inflatie. De asemenea, utilizarea creditului pentru finantarea unor activitati care nu sunt suficient fundamentate, poate conduce la dezechilibru structural in economia nationala, la disproportii intre ramurile si sectoarele ei de activitate.

In sfarsit, trebuie avute in vedere si riscurile care rezulta din utilizarea creditului, in special pentru institutiile bancare, care daca nu sunt luate in considerare, pot provoca prabusirea in lant a sistemului bancar, cu consecinte puternice pe plan economic, politic si social. Evolutia economiei mondiale, dar mai ales evolutia actuala a economiei Romaniei, obliga bancile sa promoveze o atenta politica de cuantificare a riscurilor pentru a obtine profituri acceptabile, intr-un climat de concurenta sustinuta, in care numarul operatorilor bancari are tendinta sa creasca impartindu-si aceeasi piata. Chiar daca se extinde, aceasta piata este marcata de o tendinta generala de erodare a profiturilor ce se obtin.