Definirea sistemului fiscal

DEFINIREA SISTEMULUI FISCAL

Sistemul fiscal reprezinta unul din instrumentele cele mai importante pe care statul le foloseste in conducerea activitatii economice si sociale, in vederea indeplinirii in bune conditii a tuturor functiilor sale. Astfel, dupa modul in care acesta este construit si functioneaza, se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscala, politica fiscala si eficienta implicarii puterii publice in viata economica si sociala a unei societati.

Notiunea de sistem a aparut ca o forma incipienta in filozofia greaca inca din antichitate. Aristotel afirma ca "intregul este mai mult decat suma partilor componente", iar pe baza acestei afirmatii el a dat o prima definitie termenului de sistem. Etimologic, cuvantul "sistem" provine din grecescul "sustêma", care inseamna un intreg alcatuit din elemente distincte. Intr-o prima aproximare, "sistemul" poate fi definit ca o multime de elemente interdependente care actioneaza impreuna pentru atingerea unui scop comun. Privit dintr-o perspectiva mai complexa, se poate afirma ca sistemul reprezinta un ansamblu de componente organizate si coordonate pe baza legaturilor dintre acestea, a carui functionalitate permite atingerea anumitor obiective.

Abordarea sistemului fiscal apare ca o necesitate atunci cand se vorbeste despre domeniul fiscal, deoarece, in mare parte, acesta reflecta intreaga activitate fiscala a unui stat.

Constituirea unui sistem fiscal coerent si eficient este un imperativ al perioadei de tranzitie la economia de piata. Un sistem de impozitare bine gandit reprezinta una dintre cele mai importante parghii de stimulare a productiei si de dezvoltare a intreprinderilor.

Sistemul fiscal, alaturi de alte sisteme, urmareste realizarea obiectivelor politicii economice si ale celei sociale ale statului. In momentul in care sistemul fiscal devine frana in realizarea acestor obiective, societatea reactioneaza pentru reformarea lui, pentru orientarea acestuia spre ceea ce ea considera principalul tel.

Sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei, actunii factorului uman, ca urmare a evolutiei societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care, ulterior s-au adaugat si obiective de natura economico-sociale.

Elementele de natura economica si relatiile dintre acestea, concretizate in diverse tehnici de stabilire si percepere a cuantumului diverselor prelevari fiscale, gestionarea acestora si deciziile de natura politica constituie componentele principale ale sistemului fiscal.

O prima definitie considera sistemul fiscal ca ,,totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoane fizice si persoane juridice care alimenteaza bugetele publice sau ,,totalitatea impozitelor instituite intr-un stat, care-i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avand o contributie specifica si un rol regulator in economie

Pentru alti autori, sistemul fiscal este totalitatea impozitelor in care componentele sunt in legatura intre ele, ca si cu sistemul politic si aparatul socio-politic

O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului in general si interpreteaza sistemul fiscal prin prisma relatiilor dintre elementele care formeaza acest sistem, astfel, unii autori considera ca ,,sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o multime de elemente (materia impozabila, cote, subiecti fiscali) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului

Aceasta ultima abordare este mai riguroasa, deoarece abordarea sistematica are un rol ordonator, contribuind la: explicarea unor concepte, sistematizarea cunostintelor, intelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb, prelevarile fiscale si economia publica, identificarea si eliminarea distorsiunilor prin reglarea complexa in domeniul fiscal.

Orice sistem fiscal are doua caracteristici:

Exclusivitatea aplicarii, caracteristica ce presupune faptul ca sistemul fiscal se aplica intr-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un sistem de bugete.

Autonomie tehnica, adica un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic daca este un sistem fiscal complet, ceea ce inseamna ca acesta contine toate regulile de asezare, lichidare si incasare a impozitelor necesare pentru punerea sa in aplicare.

Daca cele doua caracteristici sunt indeplinite de un sistem fiscal care a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului in care se aplica, se va putea vorbi de autonomie fiscala completa sau de suveranitate fiscala.

Din punct de vedere politic si fiscal, un stat suveran poate sa exercite o putere fiscala absoluta in cadrul teritoriului pe care se afla. Este posibil, ca, in situatii speciale, pe teritoriul unui stat sa coexiste doua sau mai multe sisteme fiscale care sa se bucure de o autonomie mai mult sau mai putin extinsa, in schimb, in afara teritoriului sau, statul nu are dreptul sa exercite nicio putere fiscala.

Scopul sistemului fiscal, in cadrul unei economii nationale, este de a asigura finantarea economiei publice prin intermediul prelevarilor fiscale, alaturi de alte mijloace de acoperire a nevoilor publice. Pe langa asigurarea finantarii economiei nationale, se poate vorbi si despre scopul de a permite autoritatii publice interventii in economia nationala, in vederea corectarii fluctuatiilor nedorite ale ciclurilor economice care apar in economia de schimb.

Intr-un mod general, se poate afirma ca sistemul fiscal reprezinta ansamblul prelevarilor fiscale existente la un moment dat intr-o tara si reglementarile referitoare la acestea; relatiile de interdependenta existente, pe de o parte, intre componentele ansamblului, iar pe de alta parte, intre acestea si mediul extern; metodele, procedeele si institutiile participante, prin intermediul carora se pun la dispozitia autoritatilor publice, principalele resurse financiare necesare functionarii acestora.

In ceea ce priveste obiectivele sistemului fiscal, acestea sunt:

de finantare a institutiei bugetare (alocare de resurse);

de regulator al economiei de schimb;

social (redistribuirea bogatiei si protectia persoanelor defavorizate social).

Sistemul fiscal este, asadar, un sistem complex alcatuit dintr-un ansamblu de elemente si anume:

A.     Materia impozabila

B.      Subiectii sau actorii sistemului fiscal

C.      Elementele modificabile

Materia impozabila, reprezentata de venitul realizat, repartizat, consumat si capitalizat, constituie un element evolutiv complex si cuprinde:

v    Venituri din munca, respectiv venituri de natura salariala;

v    Venituri din capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividende, dobanzi;

v      Venituri produse de agentii economici sub forma beneficiilor din industrie, comert, agricultura, servicii;

v    Circulatia si consumul veniturilor.

Actorii sistemului fiscal, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, se pot grupa in trei categorii :

actori dotati cu putere de decizie;

actori insarcinati cu administratia fiscala si reglementarea litigiilor;

contribuabilii.

Daca primele doua grupe de actori actioneaza in mod activ in cadrul sistemului fiscal, facand ca prin legi, reglementari, proceduri, metode sa se stranga la bugetul de stat veniturile fiscale prevazute, a treia categorie de actori (cei mai importanti) actioneaza in mod pasiv, in rare ocazii luand o pozitie activa, dar de opunere la cresterea sau plata impozitelor.

Actorii de decizie politica in materie fiscala

Potrivit Constitutiei Romaniei, decizia Parlamentului este in mod formal sursa de drept fiscal care se concretizeaza in dispozitii ce figureaza fie in legea finantelor (legea bugetului de stat), fie in legi fiscale generale. In toate statele moderne a fost consacrata rezervarea in competenta parlamentarilor a prerogativei de a reglementa impozitele, taxele si alte venituri bugetare. In mod exceptional, cand imprejurarile impun necesitati financiare deosebite, competenta legislativa in materie fiscala a fost delegata puterii executive, specific si tarii noastre.

In acest caz, Parlamentul abiliteaza Guvernul pe termen limitat sa stabileasca si sa modifice impozite si taxe, urmand ca ulterior, reglementarile respective sa fie supuse soere aprobare Parlamentului.

In realitate, Guvernul joaca un rol esential in luarea deciziei fiscale, aceasta fiind de cele mai multe ori la originea textelor de legi fiscale supuse aprobarii Parlamentului. Desi masurile fiscale sunt votate de Parlament, datorita tehnicitatii impozitului si faptului ca el constituie un subiect foarte sensibil, Guvernul detine o mare pondere in initiativa proiectelor de legi fiscale si in consecinta, asupra deciziei fiscale. Cu toate acestea, Guvernul nu este pe deplin autonom in luarea deciziilor fiscale, deoarece acestea sunt in fond expresii ale unor decizii politice.

Actorii insarcinati cu administratia fiscala si reglementarea litigiilor

Ministerul de Finante este organul caruia ii revine responsabilitatea gestiunii finantelor publice, ceea ce ii confera acestuia un loc dominant in viata politica si administrativa. Principalele prerogative ale Ministerului de Finante se refera la pozitia sa privilegiata in procesul deciziei bugetare, precum si la competenta sa cvasi-axclusiva asupra gestiunii financiare de ansamblu a statului.

Potrivit Legii Finantelor Publice , cu toate ca Guvernul este insarcinat cu elaborarea bugetului de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, precum si ale conturilor generale anuale de executie ale acestora, Ministerul de Finante ia masurile necesare pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.

3. Contribuabilii

Contribuabilii formeaza un ansamblu eterogen an cadrul caruia unele categorii dau dovada de un bun civism fiscal, in timp ce altele sunt inclinate spre un comportament antifiscal. Pentru a avea loc o crestere a gradului de civism fiscal este nevoie de protejarea sau atenuarea acestei sensibilitati, in acest context, roul important avindu-l raporturile administratiei fiscale cu contribuabilii.

In Romania, dupa 1989, o data cu constituirea noului sistem fiscal, datorita unei penutii a veniturilor fiscale, precum si a lipsei cadrului legislativ adecvat din domeniul fiscal, aceste raporturi au aparut manifestandu-se in mod spontan cu accente de neta autoritate a administratiei fiscale fata de contribuabili.

In ceea ce priveste antifiscalismul contribuabililor, acesta imbraca doua forme principale:

Antifiscalismul clasic;

Noile contestatii ale impozitului prin rezistentele ideologice si doctrinare.

Prima forma a antifiscalismului, antifiscalismul clasic, se manifesta prin revolte fiscale, evaziune si frauda fiscala, greva fata de impozit (neplata acestuia), economie subterana, partide politice antifiscale, coalitii ale contribuabililor, grupuri de presiune.

Noile contestatii privind impozitul se manifesta prin rezistente ideologice si doctrinare sprijinindu-se pe o teorie economica liberala conservatoare care incita la masuri de relaxare fiscala. Aceasta forma de antifiscalism poate duce pana la propunerea, in cazuri radicale, a unei aboliri totale a impozitului.

Elementele modificabile sunt cuprinse, de asemenea, in sistemul fiscal si sunt stabilite de organele de decizie si legislative (ex: cotele de impunere).