DIMENSIUNILE PROCESULUI DE ANALIZA A CREDITULUI SI RISCULUI DE CREDIT

DIMENSIUNILE PROCESULUI DE ANALIZA A CREDITULUI SI RISCULUI DE CREDIT

1Analiza creditului reprezinta procesul de evaluare a riscului de creditare. Riscul de creditare trebuie apreciat in functie de ceea ce banca se asteapta sa realizeze de pe urma creditarii. Procesul de creditare este potential purtator de castiguri; acestea se pot grupa in doua categorii: castigurile directe si cele indirecte. 

Castigurile directe sunt imediate si cuantificabile adeseori. Cele mai importante sunt dobanda si comisionul incasat de banca. La acestea se poate adauga soldul creditor minim al contului clientului, sold care reprezinta garantia creditului.  

Castigurile indirecte sunt mult mai greu de cuantifice si mai incerte. Acordarea unui credit poate sa atraga dupa sine initierea sau mentinerea unei relatii, o crestere a depozitelor, precum si o crestere a cererii pentru alte servicii bancare. Ansamblul acestor castiguri trebuie avut in vedere atunci cand expunerea la risc este analizata si, eventual, acceptata.

Analiza creditului este un process care trebuie sa se deruleze periodic: inainte de acordarea creditului in vederea fundamentarii deciziei de creditare si apoi, in functie de scadenta creditului, la intervale .de timp determinate, de regula atunci cand rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispozitie.

Procesul de analiza a creditului are doua dimensiuni: o dimensiune cantitativa si o alta calitativa.

Dimensiunea cantitativa a analizei creditului are la baza o serie de activitati specifice de colectare, prelucrare si interpretare a tuturor informatiilor referitoare la client, la care banca are acces.

Acestea sunt: analiza datelor financiare, prognoza evolutiei viitoare a

activitatilor clientului, evaluarea capacitatii de rambursare prin analiza si prognoza fluxurilor viitoare anticipate de venituri si cheltuieli, evaluarea capacitatii debitorului de a rezista la socuri. Rezultatele acestor activitati sunt relativ usor cuantificabile si pot contribui la fundamentarea unei decizii obiective privind expunerea bancii la risc, care rezulta din angajarea creditului analizat. Analiza calitativa presupune adunarea si actualizarea tuturor informatiilor referitoare la responsabilitatea financiara a debitorului, determinarea scopului real al contractarii imprumutului, identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul si estimarea seriozitatii si implicarii debitorului in respectarea angajamentelor asumate fata de banca. Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt: capacitatea de plata,caracterul debitorului - dorinta sa de a face plata,capitalul - averea debitorului, garantia

(reala sau personala), conditiile de mediu. Dintre acesti cinci factori primul este cel mai important.

Dat fiind riscul pe care il induc pentru banci operatiunile de creditare, exista un

regim special pentru contractele de creditare incheiate de banci cu clientii lor. Toate operatiunile de credit si de garantie ale bancilor trebuie consemnate in documente contractuale, din care sa rezulte clar toti termenii si toate conditiile respectivelor tranzactii. Contractele de credit bancar, precum si cele ale garantiilor reale si personale, constituite in scopul garantarii creditului bancar, sunt titluri executorii.

Se apreciaza ca principalele slabiciuni in gestiunea riscului de creditare sunt unele de ordin intern: selectia defectuoasa a dosarelor si supravegherea interna improprie a evolutiei calitatii debitorilor. Riscul de selectie improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare in continutul dosarelor, apreciere interna a calitatii clientilor pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare a deciziei de creditare si stabilirea unei marje corespunzatoare a dobanzii percepute.

2Conceptul de risc Potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane prin notiunea de risc se intelege pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte nedorite pentru subiect.

Existenta riscului induce o expunere la risc, care este data de valoarea actuala a

tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care este posibil sa le suporte in viitor un anumit subiect , in special banca.

Conform Dictionarului Enciclopedic Managerial, prin risc se intelege: "Masura a neconcordantei dintre diferite rezultate posibile, mai mult sau mai putin favorabile sau nefavorabile, intr-o actiune viitoare". Acelasi dictionar explica si termenul de risc de credit: "pierdere rezultata din nerecuperarea totala sau partiala, de catre banca, a fondurilor investite si / sau a dobanzii aferente acestora".

Prin risc bancar se intelege elementul de incertitudine care poate afecta activitatea societatii bancare sau derularea unei operatiuni economico-financiare a acesteia.

Prin risc in activitatea de creditare se intelege posibilitatea producerii in viitor a unor evenimente in activitatea clientilor cu efecte negative in ceea ce priveste recuperarea creditelor, incasarea dobanzilor etc.

Riscul de credit este primul dintre riscurile bancare cu care se confrunta o institutie financiara. Riscul de credit exprima posibilitatea ca imprumutatii sau emitentii de titluri sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta. Pentru imprumutat, riscul de credit exprima intr-o forma mai larga, degradarea situatiei financiare a acestuia. O mare varietate de motive legate fie de situatia generala a economiei, fie de conditiile afacerii imprumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile si afecteaza situatia financiara a acestuia, pot contribui la riscul de credit. Pierderile in cazul instrumentelor de piata depind de valorile acestor instrumente si de gradul lor de lichiditate pe piata. Masurarea riscului de creditare este relativ simpla pentru instrumentele cotate pentru ca ele sunt lichide si negociabile.

Detinatorul poate pierde valoarea totala a acestuia, adica in acel moment, daca

"slabiciunea titlului" este grava. Daca degradarea este progresiva, cedand instrumentele de piata, inregistreaza o pierdere partiala. Aceste doua riscuri (total si partial) exista doar pe o durata limitata, perioada in care sunt detinute. Pentru instrumentele de piata se disting doua tipuri de riscuri: riscul curent si riscul potential.

Riscul curent este afferent valorii de piata (valoarea lichidativa) curente, adica cea calculata pe baza valorii prezente a parametrilor pietei.

Riscul potential este legat de valorile viitoare posibile pe care le poate lua instrumentul pe parcursul existentei sale, valori viitoare ce sunt determinate de

deviatiile viitoare ale parametrilor pietei in raport cu valoarea lor curenta.

Riscul potential este numit "add - on" pentru a exprima "suplimentul" fata de valoarea curenta. Riscul total este suma celor doua riscuri, curent si potential, si el masoara riscul de credit total al instrumentului considerat.

Creditorii, in special bancile, sunt expusi urmatoarelor tipuri de riscuri:

a) neexecutarea sau neindeplinirea obligatiilor rezultate din raportul de credit;

b) modificarea dobanzii in perioada angajarii capitalului in raportul de credit;

c) modificarea puterii de cumparare a monedei in aceeasi perioada.

a) Neindeplinirea contractului de credit se datoreaza lipsei de lichiditate si solvabilitate a debitorului. Unele creante pot fi recuperate partial, in timp ce altele devin nerecuperabile.

Bancile se protejeaza de risc prin:

- diversificarea portofoliului pentru dispersarea riscurilor;

- includerea unei prime de risc in cadrul ratelor de dobanzi practicate;

- includerea de clauze protectoare, de garantare, in contractul de credit,

pentru a reduce efectele neexecutarii de catre debitor.

b) Riscul modificarii dobanzii de piata. Creditele pot fi contractate cu dobanzi fixe (valabile pe toata durata contractului) sau cu dobanzi variabile, care se modifica in functie de fluctuatiile ratei dobanzii pe o anumita piata. Bancile, acorda imprumut cu o rata a dobanzii variabila.

c) Riscul modificarii puterii de cumparare este determinat de intensitatea procesului

inflationist (poate fi masurat prin calcularea dobanzii reale).

Termenul de acordare al creditului (scurt, mediu, lung) reprezinta un factor

esential care influenteaza major riscul de credit. Cu cat termenul de acordare a creditului este mai lung, cu atat riscul aparitiei unor evenimente neasteptate este mai mare.

Prin evenimente neasteptate se inteleg: aparitia unor concurenti puternici pe piata care inlatura firma creditata de banca, adoptarea unor legi contrare investitiei respective; aparitia unor mari probleme la furnizorii si clientii firmei creditate etc.. Toate aceste evenimente sporesc riscul de credit.

In faza de analiza a creditului se impune analiza mediului in care solicitantul de

credit isi desfasoara activitatea economica pentru a putea constata frecventa schimbarilor care conduc la cresterea riscului de nerealizare integrala a veniturilor si prin aceasta aparitia greutatilor in onorarea obligatiilor catre banca. Riscurile obiective si riscurile subiective sunt riscuri care trebuie avute in vedere, deoarece ele conduc la neachitarea la scadenta a ratelor de credit si / sau a dobanzilor aferente.

Pentru diminuarea riscurilor obiective, banca prin persoanele insarcinate sa

exercite control, trebuie sa actioneze pentru eliminarea riscurilor care pot aparea din neglijenta bancii in analiza, acordarea si urmarirea creditelor, sa efectueze controale periodice asupra documentelor contabile ale imprumutatilor si prin formularea unor intrebari si corelarea raspunsurilor cu analiza datelor din contabilitate, sa descopere eventualele neconcordante intre declaratiile date si evidenta contabila, sa urmareascaasigurarea de catre imprumutat a bunurilor aduse in garantie impotriva calamitatilor naturale, sa evalueze din timp capacitatea agentului economic imprumutat de a se adapta la modificarea conjuncturii economice.

Riscurile considerate ca fiind subiective, au drept cauze:

􀂾 nerespectarea prevederilor din normele de creditare, referitoare la analiza,

aprobarea si urmarirea creditelor;

􀂾 analiza cu superficialitate a cererilor de credite;

􀂾 necorelarea informatiilor financiare cu cele nefinanciare privitoare la solicitantul de credite;

􀂾 controlul si / sau evaluarea necorespunzatoare a garantiilor;

􀂾 redactarea defectuoasa a actelor juridice (contract de credit, contract de ipoteca si contract de gaj);

􀂾 acceptarea de catre banca a unei documentatii de credit incomplete sau

neactualizate;

􀂾 increderea prea mare in anumite categorii de clienti, care datorita unei pozitii

privilegiate in banca nu sunt analizati potrivit normelor bancare precum ceilalti

imprumutati.

In categoria riscurilor obiective, riscuri independente de actul de vointa al bancii,

se include riscul de frauda, garantat de reaua credinta a clientului care nu face efort managerial sau prezinta bancii informatii eronate, riscuri de forta majora determinata de catastrofe naturale, riscuri politice, fiscale, comerciale sau de piata. Riscul global al insolvabilitatii este o functie crescatoare a masei creditelor acordate si a ratei dobanzii in timp ce oferta de credit este o functi descrescatoare a riscului. Rezulta ca riscul de insolvabilitate, pe masura ce dimensiunile creditului cresc, este mai mare, cresterea ratei dobanzii la creditele acordate conducand la sporirea cazurilor de insolvabilitate.

Un alt element care trebuie urmarit de banca este evaluarea la acordarea riscului creditului si mai apoi pe parcursul derularii acestora a riscului de nerealizare a cash - flow-ului.

Astfel se impune urmarirea mai multor etape:

􀂾 evaluarea echipei de conducere a agentului economic, urmarindu-se cu prioritate aspectele calitative care sa conduca la cele mai bune concluzii privind realizarea obiectivelor propuse de acesta;

􀂾 evaluarea capacitatii societatii de a-si diversifica si innoi structura actuala pentru a depasi eventualele elemente conjuncturale nefavorabile;

􀂾 corelarea cash-flow-ului prognozat pentru perioada de creditare cu cel realizat in perioada anterioara si cu contractele si / sau comenzile ferme pe care clientul le

are incheiate cu partenerii de afaceri si care trebuie sa stea la baza corelatiei

fluxului de incasari si plati;

􀂾 urmarirea permanenta pe perioada de creditare a modului de realizare a cash flow-ului care a stat la baza aprobarii creditorului. Practicarea acestei urmariri

poate conduce in situatia in care se constata o situatia economico - financiara

precara a agentului economic imprumutat, la luarea unor masuri care sa limiteze

si chiar sa evite o eventuala pierdere pentru banca;

􀂾 concordanta dintre cash-flow si scadentele stabilite prin contractul de credit;

􀂾 evaluarea masurii in care banca poate face fata unor scenarii de modificare a

structurii in ceea ce priveste scadenta, garantiile constitutive, valoarea creditului,

alte surse posibile de rambursare.

Banca Nationala a Romaniei obliga banca sa actioneze in vederea riscului amintit prin mentinerea unui nivel al capitalului minim, printr-o anumita rata de acoperire a riscului, ce se exprima ca raport intre fondurile proprii si activele ponderate in functie de risc, prin anumite niveluri a creditelor acordate unui singur client, printr-un nivel maxim angajat anume stabilit, prin consultarea datelor Centralei Riscurilor Bancare ori prin constituirea provizioanelor de risc de credit. Persoanele ce verifica modul de acordare a creditelor, trebuie sa verifice daca banca a solicitat Centralei Riscurilor Bancare, ce functioneaza in cadrul Bancii Nationale a Romaniei, informatia de risc bancar referitoare la agentul economic caruia se doreste a i se acorda credit, dar dupa ce a primit de la acesta acordul scris. Obtinerea acordului scris pentru efectuarea acestei verificari se poate constitui in conditie obligatorie de indeplinit pentru obtinerea unui credit. Astfel, banca poate primi de la Centrala Riscurilor Bancare informatii de risc bancar referitoare la situatia riscului global si / sau la situatia datoriilor restante. Banca constituie provizioane de risc prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentand nivelul necesarului de provizioane iar in situatia in care se constata diferente intre necesarul de provizioane si provizioanele constituite, provizioanele de risc de credit se vor regulariza tot pe seama cheltuielilor, indiferent de rezultatul financiar al bancii.

Sumele aferente unui credit se inregistreaza in extrabilantul bancii in conditiile in care:

􀂾 cel putin una dintre acestea inregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile;

􀂾 s-a investit cu formula executorie:

􀂉 contractul de credit, precum si contractele de garantie daca este cazul;

􀂉 hotararea judecatoreasca definitiva ce dispune asupra contractului de

credit, precum si asupra contractelor de garantie daca este cazul;

􀂾 s-a declansat procedura de executare silita a patrimoniului;

􀂾 s-a declansat procedura de reorganizare judiciara sau procedura de faliment

impotriva debitorului.

Bancile se confrunta cu o serie de riscuri legate de operatiunile lor curente.

Expunerea la risc a bancilor poate fi o expunere inerenta activitatii obisnuite pe care desfasoara banca sau o expunere suplimentara generata de incercarea de a obtine profit mai mare decat cel normal

In cazul primei expuneri este vorba despre riscuri pure iar in

cel de-al doilea caz, este vorba despre riscuri speculative. In functie de gama de operaiuni bancare ce pot genera riscuri, acestea din urma pot fi:

1) riscuri financiare, care afecteaza in mod direct gestiunea bilantului si care includ:

􀂾 riscul de creditare

􀂾 riscul de lichiditate

􀂾 riscul de piata

􀂾 riscul de faliment

2) riscuri de prestare asociate operatiunilor din sfera serviciilor financiar-bancare si care includ:

􀂾 riscul operational

􀂾 riscul tehnologic

􀂾 riscul produsului nou

􀂾 riscul strategic

3) riscuri ambientale care sunt generate de faptul ca banca opereaza intr-un mediu

concurential strict reglementat de autoritatea bancara (B.N.R.) si intr-un mediu

economic care are propria sa dinamica.

Riscul de creditare este numit si risc de insolvabilitate a debitorului, risc de

nerambursare sau risc al deteriorarii calitatii activelor bancare (atunci cand celelalte active au o pondere redusa in bilantul bancii) si exprima probabilitatea incasarii efective, la scadenta, a fluxului de numerar anticipat determinat de creditare (rata plus dobanzile).

Riscul de creditare este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase atat bancii in cauza, cat si intregului sistem bancar daca expunerea la risc este substantiala.

Din aceasta cauza, strategia fiecarei banci trebuie sa includa programe si proceduri de gestionare a riscurilor bancare, in general, si a celor de creditare, in special, minimizarea expunerii la risc, alaturi de maximizarea rentabilitatii si respectarea reglementarilor

bancare si a celor generale, fiind unul din obiectivele importante ale managementului bancar.

Gestionarea preventiva a riscului de creditare presupune organizarea procesului de creditare, incepand cu definirea politicii de creditare si terminand cu monitorizarea si controlul creditelor acordate, avand la baza anticiparea riscurilor in scopul diminuarii sau eliminarii efectelor nedorite ale acestora. Gestiunea riscului de creditare priveste deopotriva gestiunea riscului global de creditare si a celui individual, fiecare componenta avand rolul sau specific in cadrul activitatii de creditare si de management general.

Limitarea riscurilor poate avea caracter autonormativ (este impusa de insasi acea

banca) sau normativ (impusa de B.N.R.).

Limitarea riscurilor se poate face de catre fiecare banca prin:

- fixarea unei limite globale proprii maxime pentru angajamentele sale totale

riscante (in care intra si creditul) ca raport intre aceste angajamente si totalul

activelor sau totalul fondurilor proprii ale bancii;

- fixarea unor plafoane de credit pe fiecare debitor, grup de debitori, sector de

activitate sau zona geografica pentru a preveni ca modificari semnificative ale

situatiei economice a acestor entitati sa afecteze negativ expunerea la risc a

bancii.

Limitarea riscurilor pe cale normativa realizata de autoritatea bancara (B.N.R.) vizeaza stabilirea unor norme cu caracter obligatoriu privind:

- volumul total al angajamentelor unei banci fata de un singur debitor nu poate

depasi 20% din fondurile proprii ale bancii;

- suma totala a expunerilor mari (un angajament insumand mai mult de 10% din

fondurile bancii reprezinta expunere mare) fata de debitorii bancii nu poate

depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale acesteia;

- stabilirea de norme unitare stricte de creditare a persoanelor aflate in relatii

speciale cu banca, precum si a salariatilor acesteia.

Principalii indicatori care exprima riscul global de creditare sunt urmatorii:

1. ponderea creditelor in activul total al bancii (credite totale / activ total);

ponderea creditelor de calitate medie in totalul creditelor [credite de calitate

medie (in observatie + substandard + indatorare) / credite totale];

3. ponderea pierderilor datorate portofoliului de credite (pierderi aferente

portofoliului de credite / valoarea totala a portofoliului de credite);

4. ritmul de crestere a creditelor fata de cresterea activului (Δ credite totale / Δ activ total);

5. gradul de acoperire a pierderilor din credite din profitul net (profit net / pierderi aferente portofoliului de credite);

6. gradul de acoperire a pierderilor din credite de catre fondul de rezerva (fond de

rezerva / pierderi aferente portofoliului de credite).

Calitatea manageristului in banca este unul din obiectivele principale ale

procesului de autorizare a bancilor, o forma sporita de asigurare a unei echipe

manageriale care sa prezinte caracteristici profesionale si de comportament moral, de elita.

In Romania, Banca Nationala a Romaniei, exercita in numele intregii societati un control multilateral asupra premizelor de functionare a bancilor in cadrul exercitarii prerogativelor sale de a autoriza functionarea bancilor.

Se ajunge la acordarea de credite conditionata de primirea de "comisioane" care ajung pana la 10 - 15 % din valoarea creditului; la falsificarea dosarelor de garantii ori transferarea ilegala de sume din contul unor agenti economici cu capital majoritar de stat, in contul unor firme private, uneori chiar societati fantoma cu conturi la mai multe banci importante din care sumele se ridica rapid.

RISCUL DE LICHIDITATE

1. Analiza lichiditatii bancare

In sens larg, conceptul de lichiditate se refera la capacitatea activelor de a fi transformate rapid si cu o cheltuiala minima, in moneda lichida sub forma de numerar sau de disponibil in cont curent.
In sens mai restrans, specializat, lichiditatea bancara reprezinta o problema de gestiune a pasivelor si activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancara exprima capacitatea unei banci de a-si finanta operatiunile curente.
Riscul de lichiditate pentru o banca constituie expresia insasi a probabilitatii pierderii capacitatii de finantare.

In scopul mentinerii credibilitatii fata de clienti si comunitatea financiara, bancile trebuie sa probeze in permanenta un grad corespunzator de lichiditate. Pentru a raspunde obiectivului de lichiditate, gestionarea intrarilor si a iesirilor de fonduri trebuie realizata in asa fel incat sa existe in permanenta suficiente lichiditati la nivelul institutiei bancare.
Riscul lipsei de lichiditati se manifesta in urma necorelarii scadentelor dintre posturile de activ si cele de pasiv. In practica se manifesta fenomenul prelungirii scadentelor la active si al reducerii scadentelor la pasive. Daca creditele si dobanzile nu sunt rambursate conform planului, banca se confrunta cu nevoi de lichiditate pe termen scurt care trebuie finantate. Efectele sunt similare si cand clientii retrag sume importante din depozitele constituite la banca.
Exigibilitatea pasivelor arata capacitatea obligatiilor de a deveni scadente la plata. Riscul de lichiditate are mai multe acceptiuni
1. reprezinta riscul unei banci ca veniturile si capitalul sau sa fie afectate, datorita
incapacitatii de a-si onora la termen obligatiile, fara a se confrunta cu pierderi inacceptabile (conform U.S. Office of the Comptroller of the Currency).
riscul de lichiditate include:
a. incapacitatea bancii de a-si finanta portofoliul de active pe maturitatile si la ratele de dobanda corespunzatoare;
b. incapacitatea bancii de a lichida pozitia la momentul oportun si la un pret rezonabil (conform J. P. Morgan Chase, Annual Report 2000).
3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturitatilor dintre fluxurile de incasari si cele de plati (conform Merill Lynch, Annual Report 2000).
4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadentelor cash-flow-urilor unui grup de active, pasive si instrumente extrabilantiere (conform Cooperative Bank).
5. riscul de lichiditate consta in pierderile potentiale de profit si/sau capital ca urmare a esuarii in respectarea obligatiilor asumate si deriva din insuficienta rezervelor comparativ cu nevoile de fonduri.

O lichiditate adecvata fiecarei banci din sistem este extrem de importanta si din perspectiva minimizarii riscului sistemic, datorita riscului de contaminare prin sistemul de plati interbancar.
Nici unul dintre activele din pozitia monetara a unei banci nu aduce bancii venituri, cu exceptia rezervelor minime obligatorii de la banca centrala, la care se poate bonifica dobanda nominala.
Rezerva la banca centrala trebuie gestionata zilnic pentru a se situa la nivelul obligatoriu impus de norme. Banca trebuie sa nu depaseasca acest plafon datorita costului de oportunitate: chiar daca se bonifica, dobanda practicata de bancile centrale pentru excedentul de rezerve este sub nivelul dobanzii de pe piata interbancara sau al ratei medii a dobanzii pentru activele bancare.
Daca valoarea disponibilului bancii la sfarsitul zilei in contul curent la banca centrala este sub plafon, atunci deficitul este completat scriptic de un imprumut de la banca centrala in conditii extrem de dure, echivalent practic cu o penalizare aplicata bancii respective.
Rezervele minime obligatorii
Din punct de vedere cantitativ rezervele bancare minime sunt determinate de normele autoritatii bancare si de structura depozitelor bancare. Ele sunt stabilite procentual pentru fiecare tip de depozit bancar. In aceste conditii, rezervele minime obligatorii se calculeaza ca:
Ri = Σ ri * di, unde:
i= 1
i - tipul de depozit bancar;
Ri - rezerva minima obligatorie corespunzatoare depozitelor bancare de tip i la momentul t;
ri - rata minima obligatorie a rezervelor la tipul i de depozite bancare;
di - marimea absoluta a depozitelor de tip i la momentul t-1.

Rezervele bancare minime fac parte dintre obligatiile pe care o institutie financiara trebuie sa le respecte pentru a functiona ca o banca. Aceste rezerve reprezinta pentru banca centrala un instrument de politica monetara pentru controlul masei monetare.
Rezervele minime nu sunt active lichide desi sunt incluse in pozitia monetara, neputand fi folosite pentru a acoperi o crestere a cererii de credite sau o retragere de depozite. Din punctul de vedere al capacitatii lor de finantare a operatiunilor bancare curente, rezervele minime sunt tot atat de putin lichide ca si imobilele din bilantul bancii.
Cererile aleatoare de credite sau fluctuatiile depozitelor bancare pot impune fie cumpararea de fonduri de pe piata la preturi peste nivelul optim (daca este nevoie de fonduri imediat), fie plasarea la rentabilitati suboptimale (daca exista rezerve excedentare de plasat imediat).
Principala cauza de incertitudine este volatilitatea depozitelor bancare, care exprima durata in timp a depozitelor si este data de increderea deponentilor in stabilitatea pietei. In acest caz, expunerea potentiala la risc este egala cu produsul dintre valoarea acestor depozite si volatilitatea lor. Expunerea la risc poate fi foarte mare, lichidarea brusca a unor depozite importante ca valoare falimentand banca.
Protectia fata de riscul de lichiditate se poate realiza in primul rand printr-o planificare si o actualizare riguroase. Clientii mari pot fi rugati sa anunte intentia efectuarii unor operatiuni de incasari sau plati de valoare mare.
Clientii sunt totusi reticenti chiar in conditiile unor pedepse severe pentru divulgarea unor informatii de serviciu de catre salariati (insider trading regulations), considerand ca o operatiune bancara este mai bine pastrata secreta cand despre derularea ei sunt informati cat mai putini.
In acest sens, trebuie monitorizate zilnic operatiunile de mare valoare: certificate de depozit ajunse la scadenta, titluri de valoare scadente, rate scadente la imprumuturi mari sau angajari semnificative de linii de credit, dar si sursele de fonduri disponibile imediat.

Riscul de piata

Riscul de piata reprezinta riscul ca Banca sa inregistreza pierderi datorate fluctuatiilor nefavorabile ale preturilor de piata.

Principalele metode utilizate in administrarea riscului de piata sunt: autorizarea produselor pentru a fi tranzactionate ,controlul operatiunilor de piata ,stabilirea limitelor. Riscul valutar rezulta din variatiile cursurilor valutare si isi are originea in necorelarile dintre valorile activelor si pasivelor denominate in diferite valute.

Riscul valutar poate adduce pierderi bancii ca rezultat al unor variatii nefavorabile ale cursului valutar,in perioadele in care Banca are pozitii bilantiere sau pozitii extra bilantiere,deschisefie la vedere,fie la termen in diferite valute.

Pentru un management si o monitorizare mai bune ale riscului valutar au fost stabilite limite pentru;tara contrapartida,F X settlement Gross forward,pentru activitatea zilnica si pentru incheierea zilelor de lucru;pozitia neta deschisa pe fiecare valuta ,pozitia deschisa short totala,pozitia deschisa totala.

Expunerea valutara pe fiecare valuta nu poate depasii 10% din fondurile proprii ale bancii,iar pozitia agregata a bancii nu poate depasi 15% din fondurile proprii.Banca a avut in vedere mentinerea unui nivel MEDIU_SCAZUT,in ceea ce priveste riscul valutar.Cerinta de capital pentru riscul de piata a fost in anul 2008 de 193,380 lei.

Riscul de faliment

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor scadente care rezulta din angajamentele anterioar contractate , fie din operatii curente a caror realizare conditioneaza continuarea activitatii, fie din prelevari obligatorii.
In sistemul analizei financiar-patrimoniale, analiza aptitudinii intreprinderii de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un loc central. Orice dereglare privind achitarea obligatiilor genereaza prejudicii si necesita o corectura urgenta. Totodata, echilibrul financiar  este un imperativ absolut, adica nu poate fi omis sub nici o motivatie. In practica economica, se poate concepe ca o intreprindere care cunoaste o perioada mai dificila sa renunte provizoriu la unele obiective de crestere, obiective economice sau sociale. In schimb, ea nu poate renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate, care constituie conditia financiara de supravietuire .
Aprecierea capacitatii intreprinderii de a-si regla in termen obligatiile se apreciaza nuantat in functie de conditiile concrete economico-financiare in care-si desfasoara activitatea. Astfel, o intreprindere poate avea dificultati temporare sau ocazionale determinate, de exemplu, de neacoperirea in termen a unei creante importante sau a accelerarii platilor intr-o perioada de crestere rapida a activitatii. In acest caz, dificultatile de plata apar ca o expresie a unei neconcordante de moment care nu afecteaza imaginea firmei. Solutii simple pot permite trecerea peste aceste dificultati si reinstaurarea continuitatii platilor: obtinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor, amanarea datoriilor financiare, obtinerea de imprumuturi pe termen scurt.
Intreprinderea poate cunoaste dificultati financiare periodice, ca de exemplu intarzierea platilor in anumite momente ale anului sau in perioade de accelerare a cresterii. Chiar daca viabilitatea intreprinderii nu e pusa in pericol, imaginea sa se poate degrada datorita perturbarilor periodice.
Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. Ele pot gener restrangerea activitatii, reducerea efectivului de salariati, restructurarea sistemului de gestiune sau in cazurile foarte grave, falimentul intreprinderii.

Riscul operational

Reprezinta riscul de pierderi directe sau indirecte datorate unor procese interne inadecvate sau defectuoase, datorate persoanelor sau sistemelor interne sau evenimentelor externe.

Definitia include riscul juridic, dar exclude riscul strategic si riscul reputational.

RISCUL TEHNOLOGIC

Este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de PE piata a unui produs sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative si exista in permanenta riscul ca momentul ales sa nu fie cel mai adecvat din punctul de vedere al maximizarii profitului bancar.

RISCUL PRODUSULUI NOU

Este asociat inovarilor in sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat sau depasirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale.

RISCUL STRATEGIC

Exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile date. Este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice PE care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complect.