Definirea creditului si caracteristicile relatiilor de credit

Definirea creditului si caracteristicile relatiilor de credit

Potrivit DEX, creditul reprezinta: o relatie baneasca ce se stabileste intre o persoana fizica sau juridica (creditor), care acorda un imprumut sau care vinde marfuri si servicii pe datorie si o alta persoana fizica sau juridica (debitor) care primeste imprumutul sau cumpara pe datorie. O alta definitie prezinta creditul ca "imprumut acordat cu titlul rambursabil si conditionat de plata unei dobanzi".

Dictionarul Webster defineste creditul ca: "intelegere contractuala in care imprumutul primeste o anumita valoare, in prezent, si accepta sa o ramburseze imprumutatorului la o data viitoare". De asemenea, creditul este prezentat "ca un sistem prin care clientii primesc bunuri si servicii inainte de plata acestora".

Alte definitii care se regasesc in literatura de specialitate, prezinta creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire si a celor de schimb.

Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire reprezinta o abordare care porneste de la continutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei parti din produsul social de la unii din participantii la circuitul economic catre alti participanti la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relatiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu, impozitele si taxele, care au caracter definitiv, creditul este o forma particulara a acestor relatii, prin caracterul temporar al transferului din economie.

Creditul ca expresie a relatiilor de schimb reprezinta un contract prin care bunurile si serviciile sau anumite sume de bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare (la scadenta).

Esential in toate aceste definitii este faptul ca o valoare actuala se transmite de catre un creditor (investitor sau imprumutator) unui debitor (imprumutat), care se angajeaza sa o ramburseze la o data viitoare (scadenta), in conditiile specificate in contractul de credit.

Din toate aceste definitii se pot desprinde urmatoarele caracteristici ale relatiilor de credit.

participanti la relatia de credit;

promisiunea de rambursare si garantarea creditului;

scadenta;

dobanda;

consemnarea si transferabilitatea.

1. Participanti la relatia de credite

Analiza participantilor la relatia de credit (agentii economici, populatia si statul) trebuie privita prin prisma pozitiei acestora (de debitor sau creditor).

Agentii economici se manifesta in calitate de creditori, datorita capacitatii acestora de a genera profit si de a cauta cele mai bune oportunitati de plasament ale acestora pe piata financiara ( in special, in depozite bancare). De asemenea, agentii economici se manifesta ca si solicitanti de credite pentru finantarea activitatii lor curente si de investitii.

Populatia apare in calitate de debitor, in situatia solicitarii de imprumuturi, pentru finantarea nevoilor de consum si de investitii ( de la banci si institutii financiare nebancare). Datorita potentialului de economisire, populatia se manifesta si in calitate de creditor, furnizand importante resurse bancilor (prin constituirea de depozite) si pietei de capital (prin achizitia de titluri de natura actiunilor si obligatiunilor si a altor active financiare).

Statul se manifesta in calitate de debitor prin atragerea de resurse de la agentii economici si populatie in scopul acoperirii deficitului bugetar. In situatii rare, statul apare in calitate de creditor, ca urmare a excedentelor bugetare si a utilizarii acestora in finantarea deficitelor cu care se confrunta anumite segmente ale pietei financiare nationale si internationale.

2. Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a rambursa, la scadenta, valoarea capitalului imprumutat, plus dobanda, ca pret al creditului.

Datorita unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla in incapacitatea de plata, sau poate intarzia plata sumelor ajunse la scadenta. Din acest motiv, este necesar ca la nivelul creditorului sa se adopte masurile necesare pentru prevenirea si eliminarea riscului de nerambursare, printr-o analiza temeinica a solicitantului de credite, din mai multe puncte de vedere: pozitia pe piata interna si in cadrul domeniului in care isi desfasoara activitatea, situatia financiara, gradul de indatorare, forma juridica si raportul cu ceilalti participanti pe piata etc.

Strans legata, si decurgand din promisiunea de rambursare este garantarea creditului. Garantarea creditelor constituie o caracteristica legata de rambursabilitatea acestora. In functie de natura elementelor care constituie obiectul garantiei, se poate face distinctie intre garantia reala si garantia personala. Garantia reala are la baza garantarea sau "gajarea" creditului cu valori materiale, prin a caror valorificare se pot obtine sumele necesare achitarii acestuia. Referitor la aceasta forma de garantare prezinta importanta "valoarea de piata" a garantiei, nivelul creditelor posibil de acordat fiind limitat la un procent din valoarea acesteia si posibilitatile de valorificare a garantiilor constituite. O forma distincta de garantie reala o constituie ipoteca, actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil, fara deposedare. Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la scadenta, in cazul incapacitatii de plata a debitorului. Cea mai adecvata forma de garantare a creditelor o constituie cea financiara, fapt care este posibil prin asigurarea, in viitor, a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea creditului si dobanda aferenta. In acest scop, se procedeaza la garantarea creditului cu elementele patrimoniale ale debitorului (active fixe si circulante). In practica, se utilizeaza si metoda garantarii creditelor pe seama portofoliului de titluri financiare detinute de agentul economic solicitant de credite.

3. Scadenta (termenul de rambursare) stabilita in contract este diferita in functie de particularitatile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarilor de credite. Astfel, exista o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (in cazul pietei interbancare) pana la durate medii si lungi (20 sau 30 ani) in cazul imprumuturilor obligatare. Intre scadenta si modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelatie, astfel: creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadenta, in timp ce creditele pe termen mijlociu si lung implica rambursarea esalonata.

4. Dobanda reprezinta o caracteristica esentiala a creditului si constituie pretul capitalului utilizat, sau "chiria", pe care o plateste debitorul pentru dreptul care i se acorda, cel de a folosi capitalul imprumutat. In general, nivelul dobanzii se coreleaza cu rata profitului. Cuantificarea dobanzii se realizeaza prin utilizarea ratei dobanzii, care se constituie intr-un instrument de influentare a cererii si ofertei de credite.

Un nivel redus al ratei dobanzii antreneaza o cerere sporita de credite, ceea ce determina efecte favorabile asupra productiei si economiei, dupa cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rata inalta a dobanzii antreneaza diminuarea cererii de credite. Luarea in considerare a ratei inflatiei, comparativ cu rata dobanzii utilizata in contractul de credit, conduce la concluzia ca, in perioadele cu inflatie sporita, creditele constituie pentru debitori o sursa importanta de finantare.

In functie de acelasi element, inflatia, in relatiile de creditare se utilizeaza doua tipuri de dobanda: fixa si variabila. Dobanda fixa este stabilita in contractul de credit si este valabila pe intreaga durata a creditului. Dobanda sensibila (variabila) se modifica periodic in functie de presiunile inflationiste si de evolutia nivelului dobanzii pe piata. Pentru conturile curente ale clientilor se calculeaza atat dobanda debitoare, cat si dobanda creditoare, ca pret platit de client, sau de banca, pentru utilizarea unei anumite sume.

5. Consemnarea si transferabilitatea sunt, de asemenea, caracteristici importante ale relatiei de credit. Acordurile de credit sunt consemnate, in mare lor majoritate, prin inscrisuri (instrumente de credit) a caror forma de prezentare implica aspecte multiple si diferentiate.

Esential in aceste instrumente este obligatia ferma a debitorului privind rambursarea imprumutului, respectiv dreptul creditorului de ai se plati suma angajata. Implicit, prin intermediul transferului instrumentelor de credit se realizeaza cesiunea creantei, respectiv a dreptului de a incasa suma inscrisa, precum si veniturile accesorii.

Negocierea instrumentelor de credit si a creantelor ce sunt reprezentate pot avea loc:

direct intre investitori;

in cadrul pietelor financiare.

De regula, transferul direct este desfasurat in cadrul relatiilor dintre agentii economici, sau intre banci privind circulatia cambiei (scontare si rescontare), a cecului etc., in timp ce obiect al pietelor financiare sunt obligatiile statului (bonuri de tezaur, in principal), sau ale intreprinderilor, precum si alte titluri financiare.

Transferabilitatea instrumentelor de credit si, deci, transferul creantelor de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este o expresie a lichiditatii portofoliului de creante, respectiv posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanta in bani, potrivit unei necesitati sau unei noi optiuni.