Delimitari si structuri privind impozitele si taxele ca obligatii fiscale ale firmei

Delimitari si structuri privind impozitele si taxele ca obligatii fiscale ale firmei

Intreprinderea este parte a unui mediu de care este influentata si pe care poate eventual sa-l influenteze. Diferitele componente ale mediului, ponderea fiecareia dintre ele, consecintele functionarii lor modeleaza deciziile care se vor lua in intreprindere. Pe langa componentele de natura  sociala, economica, financiara, politica, latura fiscala isi lasa o amprenta semnificativa asupra intreprinderii.

Obiectivul fundamental al contabilitatii il reprezinta furnizarea de informatii care sa ofere o imagine fidela asupra patrimoniului, asupra evolutiei si performantelor situatiei financiare si a rezultatelor in scopul utilizarii acestora de utilizatorii interni sau externi cu ocazia luarii unor decizii economice.

De aici se desprinde obiectivul, scopul contabilitatii datoriilor si creantelor fata de institutiile de stat si alte organisme publice, reprezentat de furnizarea de informatii necesare intocmirii centralizarilor si analizelor la nivel national privitoare la veniturile si cheltuielile bugetare care stau la baza principalelor decizii economice realizand si un control al eficientei gestiunii economice, deci aceasta avand si un scop fiscal. Contabilitatea datoriilor si creantelor fata de institutiile de stat si alte organisme publice reprezinta o buna sursa de informatii pentru organele fiscale.

Scopul contabilitatii datoriilor si creantelor fata de institutiile de stat si alte organisme publice este acela de a asigura o imagine clara si fidela a datoriilor fiscale pentru fiecare agent economic, a modului in care acesta aplica legislatia in vigoare, a situatiei financiare a acestuia precum si a seriozitatii agentului economic in plata datoriilor sale catre bugetul de stat sau bugetele locale. 

Pe plan intern, contabilitatea financiara este instrumentul de informare cu privire la gestionarea financiara a intreprinderii, iar pe plan extern, contabilitatea financiara este instrumentul care permite informarea tertilor  inclusiv a statului despre rezultatele financiare ale intreprinderii.

Contabilitatea financiara nu este numai un  sistem de colectare a informatiilor exprimate cifric ci si un instrument de analiza si sinteza, realizand astfel un control al eficientei gestiunii economice.

In tarile anglo-saxone, imaginea fidela este privita ca o conventie prioritara care concura la realizarea obiectului contabilitatii. In aceste tari se acorda prioritate realitatii economice in fata altor realitati. In Europa continentala contabilitatea are ca obiectiv principal prezentarea imaginii fidele deoarece ea are si un scop fiscal, acordandu-se prioritate juridicului asupra economicului.

Reglementarile in vigoare din Romania cer ca informatiile contabile sa prezinte o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

Aparitia impozitelor in sarcina intreprinderilor a fost generata de nevoile de bani ale statului si a generat, la randul ei, necesitatea introducerii unor criterii cat mai riguroase pentru stabilirea bazei de impunere. Astfel, a fost lansata contabilitatii o noua comanda sociala. Prin bilant si contul de profit si pierdere contabilitatea este in masura sa prezinte cantitatile patrimoniale producatoare de venit ca si toate veniturile produse.

Contabilitatea reprezinta o sursa privilegiata de informatii pentru organele fiscale, majoritatea obligatiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate.

Existenta impozitelor si taxelor este justificata in general de existenta cheltuielior publice si necesitatea prelevarii lor este inscrisa in legea fundamentala a unei tari[1].

Impozitelor li se pot da mai multe definitii, in functie de punctul de vedere din care sunt abordate (economic, juridic, social). Astfel se poate spune ca impozitul reprezinta "procedeul de repartizare a cheltuielilor bugetare intre indivizi, in functie de facultatile lor contributive" . Aceasta este o definitie clasica in care apare scopul principal al impozitului - cel de a asigura resursele necesare acoperirii cheltuielior publice. Rolul impozitului se manifesta atat pe plan financiar cat si economic sau financiar, in mod diferit de la o etapa de dezvoltare la alta.

Obligatia  bugetara este o obligatie juridica, izvorul acesteia va fi intotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie si reglementeaza un venit al bugetului de stat.. Ea, reprezinta deci un venit al bugetului de stat a carui beneficiar este intreaga societate.

Imprejurarile de fapt care dau nastere obligatiei fiscale difera de la o forma de venit la alta, insa, in general, ele constau in realizarea de catre persoanele fizice si juridice, a veniturilor impozabile, detinerea de bunuri impozabile sau beneficierea de anumite servicii efectuate de institutiile sau organele de stat specializate.

Obligatia fiscala este o obligatie juridica deoarece da nastere la relatii juridice intre platitorului impozitului si stat si totodata este si o obligatie legala intrucat izvoraste exclusiv din actele normative instituitoare de impozite si taxe, iar indeplinirea ei este garantata prin constrangerea de stat; in toate cazurile, imbraca forma baneasca, ea realizandu-se efectiv la buget in lei, daca legea nu prevede altfel.

Modificarea obligatiei fiscale are loc in baza unor cauze precis determinate, reglementate prin lege, si anume : modificarea elementelor in raport cu care s-a determinat si individualizat obligatia fiscala; modificarea termenelor de plata; modificarea situatiei juridice a platitorilor sau a contribuabililor ; modificarea actelor normative care reglemeteaza impozitele, taxele si celelalte venituri bugetare.

Obligatia bugetara decurgand din relatia juridica dintre contribuabil si stat ce se naste in legatura cu plata impozitelor si a altor venituri bugetare, atrage de la sine o serie de alte indatoriri ce revin platitorilor prevazute la legea[3] pentru combaterea evaziunii fiscale.

Obligatia baneasca stabilita in sarcina contribuabililor sau plati­torilor este o obligatie bugetara (sau fiscala) deoarece apare in cadrul relatiilor de constituire a resurselor financiare publice necesare finan­tarii unor obiective si actiuni comune de interes general, necesare tuturor membrilor societatii. Aceasta inseamna ca obligatia bugetara este instituita in folosul exclusiv al societatii.

Drept urmare, continutul fundamental al raportului juridic bugetar il constituie obligatia bugetara stabilita unilateral de catre stat asupra debitorului (platitorului sau contribuabilului) de a plati in contul bugetului public national (bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale) o anumita suma de bani, in cuantumul si la termenul stabilit de lege.

Deci, obligatia fiscala consta in indatorirea unor persoane fizice sau juridice de a plati, in contul bugetului public national, impozitele, taxele si alte venituri bugetare reglementate prin lege.

Din cele prezentate, se desprind cateva trasaturi specifice[4] obli­gatiei fiscale comparativ cu alte tipuri de obligatii si anume: este o obligatie juridica deoarece da nastere la relatii juridice intre subiectul impozitului (platitorul) si stat; este o obligatie legala intrucat izvoraste exclusiv din actele normative instituitoare de impozite si taxe, iar indeplinirea ei este garantata prin constrangerea de stat (obligalia civila, poate avea ca sursa, atat legea, cat mai ales contractele delicte sau fapte ilicite); in toate cazurile, imbraca forma baneasca, ea realizandu-se efectiv la buget in lei, daca legea nu prevede altfel.

Conditiile de stabilire a obligatiei fiscale sunt reglementate pornindu-se de la necesitatea constituirii resurselor financiare publice si avandu-se in vedere posibilitalile de acumulare baneasca prin impo­zitele stabilite asupra veniturilor realizate de persoane fizice si juridice, prin contributii, prin impunerea sau taxarea unor categorii de bunuri, taxarea unor servicii efectuate de institutiile sau organele de stat etc.

Privita unilateral, din punct de vedere al fiecareia dintre parti, obligatia fiscala reprezinta pentru creditor, o creanta (un drept de creanta al statului), iar pentru debitor o datorie (datoria platitorului sau contribuabilului). Deci raportul juridic de obligatie trebuie sa exprime ambele laturi, adica atat dreptul de creanta al statului cat si datoria platitorului.

Creantele bugetare constau in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume care reprezinta resurse financiare publice, potrivit legii.

Creanta fiscala (bugetara) reprezinta dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoanele juridice sau fizice dupa caz, in baza unor acte normative. Concretizarea obligatiei fiscale in sarcina unor platitori se realizeaza printr-un act juridic denumit titlu de creanta fiscala.

In doctrina fiscala, titlul de creanta fiscala este definit ca fiind "actul juridic prin care se constata si individualizeaza obligatia baneasca a fiecarui platitor de venituri bugetare.'

In conformitate cu actele normative in vigoare[5], titlul de creanta este "actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputemicite potrivit legii'.

Fiind un act juridic individual si unilateral, este evident ca titlul de creanta bugetara

nu face altceva decat sa constate indeplinirea conditiilor prevazute in actele normative de instituire si reglementare a veniturilor bugetare, nefiind deci creator de drepturi si obligatii.

Titlul de creanta fiscala se caracterizeaza prin anumite trasaturi specifice si anume:

- este un act juridic declarativ, si nu constitutiv de drepturi si obligatii, in sensul ca acesea nu creeaza sau infiinteaza o obligatie fiscala, ci doar constata existenta unei astfel de obligatii care izvoraste totdeauna dintr-un act normativ (este doar constatator si nu constitutiv), stabilind in acelasi timp cuantumul acestei obligatii in raport cu veniturile realizate sau bunurile impozabile detinute de un anumit subiect de impunere.

are forma de titlu executoriu si poate fi atacat pe cale admi­nistrativa si pe cale

judiciara, in cazurile prevazute de lege. Este un titlu executoriu prin el insusi, fara a avea nevoie de vreo investire speciala in acest scop, spre deosebire de titlul de creanta de drept civil care devine executoriu numai prin investirea lui cu formula executorie prin hotarare judecato­reasca. Particularitatea creantei fiscale de a fi executorie fara o investire speciala, este determinata de necesitatea realizarii, cu promptitudine, la termenele si in cuantumul prevazut a re­surselor financiare publice. In virtutea acestei trasaturi a titlului de creanta fiscala, organele fiscale competente, au dreptul de a trece direct la executarea silita a sumelor datorate de platitori sau contribuabili, nefiind necesara interventia unui alt organ al statului care sa admita sau nu executarea.

Formele titlurilor de creanta fiscala sunt foarte diferite, in functie de instrumentele prin care se stabilesc, in baza legii, obligatiile fiscale. De fapt, toate documentele reprezentand instrumente ale impunerii au prin ele insele si calitatea de titluri de creanta fiscala. Declaratiile pentru stabilirea impozitului pe cladiri si a impozitului pe teren, pentru contribubabilii persoane fizice; dispozitiile de impunere, instiintarile de plata pentru veniturile din activitatile independente a declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat intocmite pentru taxa pe valoarea adaugata, impozitul pe veniturile din salarii si pe veniturile asimilate salariilor, impozitul pe profit, accize, impozitul la titei si gaze naturale din productia interna, taxa pentru jocurile de noroc, varsaminte din profitul net al regiilor autonome, impozitul pe dividende deconturile privind accizele, etc.

Aceste formulare sunt prin destinatia lor, titluri de creanta fiscala, si deoarece exprima in mod nemijlocit dreptul de creanta al statului asupra unui anumit venit bugetar si datorat de o anumita persoana fizica sau juridica.

Titlurile de creanta implicite au, in principal, o alta destinatie dar datorita necesitatii de a facilita incasarea veniturilor bugetare sunt in acelasi timp si titluri de creanta fiscala. Astfel de inscrisuri cu o alta destinatie, sunt intocmite fie de catre platitori, fie de organele fiscale. In acest sens, se pot mentiona:

- statele de plata a salariilor (sau a altor drepturi banesti cuve­nite colaboratorilor externi) sunt destinate in principal calcularii drepturilor de personal, dar folosesc implicit si la individualizarea unor obligatii fiscale cum sunt: impozitul pe salarii (pe venit), a contributiei de asigurari sociale, contributiei pentru pensia suplimentara, a ajutorului de somaj, a contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate etc.;

- chitantele prin care se constata plata taxelor de timbru precum si a altor taxe si venituri publice ce se percep prin plata direct de catre debitor, constituie atat mijloc de dovada a acestor plati cat si titlu de creanta fiscala, in cazul in care nu s-a intocmit in prealabil vreun act de stabilire a cuantumului acestor plati;

- bilantul contabil contine si formulare (anexe) prin care se individualizeaza obligatia fiscala certa a unor persoane juridice, pentru anumite venituri bugetare

1 Scurta prezentare a impozitelor si taxelor

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit. Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative, iar uneori si in anumite conditii, prin organele de stat locale.

Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata.

Taxele reprezinta platile pe care le fac diferite persoane fizice si/sau juridice penrtu serviciile efectuate in favoarea lor de anumite institutii publice.

Taxele intrunesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor, si anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmarirea in caz de neplata. Daca impozitele nu presupun o contraprestatie din partea statului, in schimb taxele dau dreptul platitorului sa beneficieze de un anumit serviciu. Taxele contin de multe ori si veritabile elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior costului serviciilor prestate de institutiile respective.

In legislatia fiscala a unor tari, se intalneste pe langa impozite si taxe si o categorie intermediara intre acestea, cunoscuta sub denumirea de contributie.

Contributiile reprezinta sumele incasate de anumite institutii de drept public, de la persoane fizice sau juridice, pentru avantajele reale sau presupuse de care acestea beneficiaza. Plata contributiei este obligatorie, iar prin intermediul acesteia se stabileste de la inceput participarea partiala a persoanei fizice sau juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru oferirea avantajului respectiv.

Elemente specifice impozitelor si taxelor :

Veniturile bugetare, aparute concret in buget ca impozite si taxe, se caracterizeaza, fiecare in parte, prin anumite trasaturi determinate de modul de provenienta, modul de asezare, de percepere si de rolul lor in fiecare etapa data. Totodata sunt anumite elemente comune, specifice fiecarui venit bugetar fara de care acestea nu s-ar putea previziona, determina, urmari si incasa. Aceste elemente trebuie sa se regaseasca in reglementarile fiecarui venit bugetar si trebuie bine precizate in actele normative care instituie impozite si taxe.

Elementele tehnice comune ale impozitelor si taxelor sunt : obiectul impunerii, baza de calcul, subiectul, suportatorul, cota, modul de calcul, termenele de plata, unitatea de impunere.

Obiectul este elementul concret care sta la baza asezarii impozitului. El poate fi diferit in functie de provenienta venitului, scopul urmarit si natura platitorului. Pot constitui obiect al impozitelor si taxelor: venitul, profitul, pretul sau tariful, bunul mobil sau imobil, actul sau fapta. Dintre categoriile de obiecte impozabile cel mai raspandit este venitul prin diversitatea de forme pe care le imbraca. Venitul reprezinta suma pe care o persoana fizica o realizeaza de pe urma muncii, a unor acte colaterale ei sau din diferite prestari de servicii. Profitul intra in cadrul bazei de calcul prin diferenta dintre venituri si cheltuieli corectata cu sumele nedeductibile. Pretul sau tariful poate constitui baza de calcul acolo unde sumele datorate bugetului sunt incluse in structura acestuia.

Baza de calcul sau materia impozabila reprezinte elementul pe care se fundamenteaza calculul impozitului. Uneori obiectul impozabil reprezinta si baza de calcul (in cele mai multe cazuri). In cazul veniturilor (salariile, profit, TVA), baza de calcul are in vedere determinarea acestui obiect impozabil. In alte cazuri baza de calcul difera de obiectul impozabil si apare sub forma unui element distinct (de exemplu, in cazul impozitului pe cladiri, obiectul impozabil este imobilul, iar baza de calcul este valoarea impozabila a cladirii; in cazul mijloacelor de transport, obiectul impozabil este mijlocul de transport, iar baza de calcul este capacitatea cilindrica a motorului).

Subiectul impozitului il reprezinta persoanele fizice sau juridice care detin sau realizeaza obiectul impozabil si care, potrivit legii, are obligatia platii fata de buget. Legislatia care reglementeaza un impozit sau o taxa, trebuie sa stipuleze clar persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata sau la calculul si varsarea impozitului catre trezoreria statului. In caz de neplata a obligatiei fiscale la termen, aceste persoane sunt obligate sa suporte unele sanctiuni fiscale sau penale.

O persoana se poate afla fie in calitatea de platitor, fie in cea de suportator, sau poate cumula ambele calitati. Din acest motiv este necesar sa se faca o delimitare intre cele doua categorii de contribuabili: cei care sunt obligati la varsarea impozitului si cei care suporta efectiv obligatia fiscala.

In cazul impozitului pe salarii subiectul este cel care realizeaza venituri din salarii, platitorul la buget este unitatea prin intermediul careia se realizeaza venitul. In cazul impozitelor pe dividende, subiectul este asociatul, iar platitorul este societatea pe actiuni respectiva. In ambele cazuri plata catre buget se face prin metoda stopajului la sursa.

Cota impozitului reprezinta proportia dintre volumul total al unitatilor de evaluare a venitului si partea prelevata la dispozitia statului. Cuantumul reprezinta marimea impozitului prin aplicarea unor procente asupra unitatii de impunere.

Cotele de impunere pot fi procentuale (proportionale, progresive, regresive) sau fixe.

Principalele impozite de la populatie, in special cele pe venitul persoanelor fizice, au un sistem de cote progresive. De asemenea, sunt stabilite dupa sistemul cotelor progresive si unele taxe de timbru, in special cele pentru care actiunile si cererile sunt evaluate in bani si care sunt introduse in instantele judecatoresti.

Cotele fixe sunt exprimate in sume absolute, ele aplicandu-se direct asupra unitarilor monetare a bazelor impozabile si utilizandu-se cand obiectul impozabil nu se masoara in unitati monetare. Cu ajutorul cotelor fixe se calculeaza o serie de impozite, caz in care cota se aplica la baza de calcul exprimata in unitati naturale (taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in alte scopuri decat agricultura sau silvicultura, taxa asupra mijloacelor de transport).

In etapa actuala, cu unele exceptii, cotele de impunere sunt sub forma procentuala, aceasta reprezentand o forma de manifestare a personalizarii impozitelor. Numarul cotelor si nivelul acestora sunt specifice fiecarui impozit.

Impozitul datorat se stabileste prin aplicarea cotei de impozitare asupra bazei de calcul. Impozitul  astfel calculat poate fi diminuat sau majorat atunci cand se constata unele erori de calcul sau intarzieri. Dupa ce sunt operate aceste modificari rezulta cuantumul final al sumei datorate bugetului de stat.

Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseste o anumita unitate de masura, care poarta denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere putem intalni: unitatea monetara in cazul impozitului pe venit, metrul patrat de suprafata utila la impozitul pe cladiri, hectarul de teren la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litrul, la unele taxe de consumatie.

Perceperea impozitelor se realizeaza printr-un aparat fiscal propriu, in mai multe moduri:

a) impozitele sunt percepute de organul fiscal direct de la platitori, iar aceasta se realizeaza prin deplasarea platitorului la organele fiscale (impozite portabile), prin deplasarea organelor fiscale la domiciliul platitorului (impozite cherabile);

b) stopajul la sursa reprezinta retinerea si varsarea impozitelor la stat de catre platitor, in situatia cand platitorul impozitului difera de subiectului impozitului. Ca exemplu se poate da societatea comerciala care retine si vireaza la buget impozitul pe salariu.

c) aplicarea de timbre fiscale. Acest mod de percepere a impozitelor si taxelor se practica in cazul documentelor elaborate de notariatele publice si de organele administrative de stat si in cazul actiunilor in justitie.

Plata veniturilor statului trebuie facuta la termenele de plata prevazute in normele referitoare la scadenta obligatiei (care indica periodicitatea platilor si data pana la care se efectueaza aceasta fara a suporta sanctiuni). Termenele de plata sunt stabilite zilnic, saptamanal, lunar, trimestrial, semestrial, asa cum se prevede in legislatia fiecarui impozit. In cazul in care termenul de plata expira intr-o zi nelucratoare, plata se considera in termen daca este efectuata in ziua imediat urmatoare.

Impozitele si taxele se clasifica in functie de o multitudine de criterii:

A.      Impozitele si taxele datorate bugetului de stat reprezinta pentru acestea venituri. Discutate din acest punct de vedere, ele se clasifica in:

I.         venituri curente, care la randul lor se impart in:

venituri fiscale, compuse din:

a)     venituri din impozite directe; 

b) venituri din impozite indirecte;

venituri nefiscale, provenite in principal din urmatoarele surse:

a)     varsaminte efectuate de BNR din profitul net;

b)     varsaminte efectuate de regiile autonome din profitul net;

c)     venituri de la institutiile publice;

d)     taxe consulare;

II.       venituri din capital, care se refera la:

a)     valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice;

b)     valorificarea unor bunuri de la rezerva de stat;

c)     vanzarea locuintelor din fondul de stat;

B.      Din punct de vedere al naturii lor, impozitele si taxele se grupeaza in:

I.         impozite directe. Acestea se stabilesc pe fiecare persoana fizica si/sau juridica in parte, in functie de venitul sau averea detinuta, incasandu-se direct de la subiectul impozitului. In acest caz, subiectul si platitorul impozitului sunt una si aceeasi persoana. Impozitele directe se impart in:

impozite reale stabilite in legatura cu obiectele materiale detinute de subiectul impozitului si anume cladiri, pamant, etc. Impozitele reale nu tin seama de situatia personala a subiectului, motiv pentru care se mai numesc si impozite obiective sau pe produs. Concret, in componenta impozitelor reale intra urmatoarele impozite:

a)     impozitul funciar;

b)     impozitul pe cladiri;

c)     impozitul pe activitati industriale, comert, profesii libere;

d)     impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc;

impozitele personale, in opozitie cu impozitele reale, tin cont de situatia personala a subiectului aplicandu-se asupra venitului sau averii, motiv pentru care se mai numeste si impozite obiective. Ele se subimpart in:

a)     impozit pe venitul global al persoanelor fizice si al societatilor de capital;

b)     impozitul pe avere, formate din:

impozitul pe averea propriu-zisa;

impozitul pe circulatia averii;

impozitul pe sporul de avere; 

II.       impozitele indirecte fac o delimitare clara intre subiectul impozitului si platitorul acestuia. Ele apar in momentul vanzarii de bunuri sau prestarii de servicii. Dupa forma pe care o imbraca, impozitele indirecte se clasifica in:

taxe de consumatie: a) pe produs (accize);

b) taxe generale pe vanzari (TVA);

venituri care provin din monopolurile fiscale. Statul poate constitui monopoluri fiscale asupra unor produse ca: tutun, sare, alcool;

taxe vamale

taxe de timbru si de inregistrare

C.      In functie de obiectul impunerii, impozitele se mai impart in:

I.         impozitul pe venit;

II.       impozitul pe avere;

III.     impozitul pe consum;

D.      Dupa scopul pe care statul il urmareste la introducerea lor, exista:

I.         impozite financiare. Introducerea lor urmareste obtinerea de venituri la bugetul statului. Astfel de impozite sunt cele pe venit, taxe de consumatie;

II.       impozite de ordine, avand rolul de limitare a unor actiuni. Aceste impozite urmaresc atingerea unor teluri ce nu au caracter fiscal. De exemplu, stim ca un consum ridicat de tutun si alcool are efecte negative asupra sanatatii. De aceea, statul instituie taxe cu un nivel ridicat la comercializarea acestui produs, sperandu-seca un pret mai ridicat va descuraja produsul respectiv.

E.       Dupa frecventa realizarii lor, impozitele se clasifica in:

I.         impozite permanente sau ordinare, care se incaseaza periodic;

II.       impozite incidentale sau extraordinare, care se incaseaza o singura data. Un exemplu in acest sens il constituie impozitul pe averea sau profiturile exceptionale de razboi;

F.       In functie de raza de aplicare, deci dupa institutia care le administreaza, exista:

I.         in statele de tip federal:

impozite federale

impozitele statului, provinciilor sau regiunilor membre ale federatiei;

impozite locale

II.       in statele de tip unitar:

impozite ale administratiei centrale de stat

impozite locale

Impozitele directe se stabilesc anticipat termenului de plata, pe fiecare persoana fizica si juridica, in functie de venitul cuvenit sau averea detinuta. Organul fiscal cunoaste atat suportatorul cat si platitorul impozitului. Deoarece aceste impozite sunt nominative, au un cuantum si un termen de plata precis stabilite si sunt cunoscute din timp de contribuabil, sunt mult mai echitabile decat impozitele indirecte. Cu toate acestea, statul apeleaza si la impozite indirecte deoarece impozitele directe nu sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de cheltuieli, iar franarea consumului anumitor produse nu se poate face prin introducerea anumitor impozite directe. Mai mult, tendinta generala in toate statele lumii este de extindere atat a numarului de impozite indirecte aplicate, cat si a marimii acestora.

Fiind individualizate, fiecare contribuabil, cunoscandu-si venitul obtinut, poate sa-si calculeze singur impozitul datorat prin aplicarea cotelor de impozit prevazute. In cazul unor anumite impozite, cum ar fi impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, acestea sunt aduse din timp la cunostinta platitorilor persoane fizice prin documente transmise de organele fiscale.

Impozitele indirecte afecteaza veniturile populatiei mult mai apasator decat impozitele directe, deoarece omul de rand nu stie cand plateste aceste impozite, ce produse si servicii contin impozite indirecte, cate impozite indirecte contine fiecare produs si serviciu si cat de mari sunt acestea in pretul si tariful produselor si serviciilor cumparate. Denumirea de indirecte provine de la faptul ca aceste impozite nu sunt nominale. Atunci cand se introduc nu se poate sti nici de organele fiscale si nici de cetateni si agentii economici cine va plati aceste impozite si in ce masura. Statul nu incaseaza aceste impozite direct de la suportatorii acestora, ci de la persoanele juridice care vand produse sau presteaza servicii supuse acestei categorii de impozite indirecte, cele mai cunoscute fiind taxa pe valoarea adaugata si accizele.

Impozitele indirecte sunt folosite cu dublu scop. In primul rand, ajuta la procurarea necesarului de venituri bugetare, care nu pot fi asigurate doar pe calea impozitelor directe. Apoi, aceste impozite franeaza consumul unor bunuri si servicii al caror consum excesiv este daunator sanatatii fizice si morale si mentale ale populatiei. Aceste produse sunt bauturile alcoolice, tutunul, jocurile de noroc, prostitutia, etc. Cresterea nivelului impozitelor directe ar conduce la sporirea starii de nemultumire a populatiei. In schimb, impozitele indirecte, fiind invizibile, se pot folosi cu multa abilitate si usurinta fara ca populatia sa-si dea seama imediat asupra numarului si marimii acestora.

2 Obligatiile fiscale ale intreprinderii. Structuri fiscale si economia intreprinderii

Intreprinderea are obligatia sa plateasca impozite, taxa si contributii care reprezinta obligatii generate de desfasurarea activitatilor curente , de achizitionarea si desfacerea bunurilor, de plata drepturilor de personal si de alte activitati.

1 Obligatii generate de desfasurarea activitatilor curente

Aceste obligatii se prezinta sub forma impozitelor, taxelor si contributiilor si sunt reprezentate de:

Impozitul pe profit

Deoarece Compania Apa R.A Brasov intra sub incidenta Ordinului nr. 94./2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate. Potrivit acestor reglementari regia calculeaza si inregistreaza impozit pe profit curent si impozit pe profit amanat.

Impozitul pe profit curent este calculat in conformitate cu legislatia fiscala privitoare la impozitul pe profit.

Impozitul pe profit amanat este determinat in conformitate cu IAS 1 Conform normei contabile internationale IAS 12 " Contabilitatea impozitului pe profit " se utilizeaza metoda reportului variabil bazata pe abordarea bilantiera. Activele si pasivele de impozite amanate sunt recalculate la sfarsitul fiecarei perioade pentru fiecare diferenta temporara care exista intre valoarea contabila si valoarea fiscala a elementelor de activ si pasiv. Potrivit normei contabile internationale IAS 12, impozitul curent reprezinta impozitul de plata sau de recuperat pe o anumita perioada de timp, de regula un an. Impozitul curent se determina aplicand cota de impozit pe profit asupra profitului impozabil.

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

Compania Apa R.A Brasov intra sub incidenta Ordinului nr. 94./2001 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate. Potrivit acestor reglementari regia calculeaza si inregistreaza impozit pe profit curent si impozit pe profit amana, si nu impozit pe venitul microintreprinderilor.

Taxa pe valoare adaugata

Principala activitate a companiei este prestarea de servicii cum ar fi distributia apei si servicii de canalizare care se evidentieaza in contabilitate in baza facturilor emise catre clienti. Compania Apa Brasov este inregistrata ca fiind platitoare a taxei pe valoarea adaugata.

Accizele

Compania Apa, prin Complexul de Agrement Baia cumpara de la producatorii individuali (persoane fizice) produse supuse accizelor sau importa produse accizabile (cafea, tutun, alcool), pentru comercializare, si plateste accizele corespunzatoare acestor produse.

Taxele vamale

Compania Apa Brasov plateste taxe vamale pentru marfurile importate, care se calculeaza prin aplicarea cotei procentuale asupra valorii marfurilor in vama, conform Codului Vamal.

Impozitul pe dividende

In cazul Companiei Apa R.A Brasov, inregistrarile referitoare la dividende si impozitul pe dividende nu se efectueaza. Regia nu a emis actiuni, forma de organizare fiind aceea de regie autonoma. De asemenea regia nu a contactat imprumuturi prin emiterea de obligatiuni.

Contributia la Fondul special pentru sanatate

Compania Apa R.A Brasov datoreaza un fond de sanatate calculat in cota de 2% din adaosul comercial aferent livrarilor de bauturi alcoolice si tutun, comercializate in cadrul barului existent in complexul Baia Brasov.

Obligatii generate de plata a drepturilor de personal

Numarul mediu de salariati aferent anului 2003 al Companiei APA-R.A Brasov este de 816 din care 634 muncitori si 182 personal TESA. Compania Apa plateste contributiile aferente drepturilor salariale catre bugetul de stat.

Plata drepturilor de personal presupune existenta a doua categorii de obligatii si anume: obligatii ale intreprinderii si obligatii ale personalului. Cele doua categorii de obligatii potrivit legislatiei actuale din Romania sunt gestionate de catre intreprindere.

a) obligatiile intreprinderii se refera la contributia pentru asigurarile sociale, contributia pentru asigurarile de sanatate, contributia la fondul pentru ajutorul de somaj, contributia pentru asigurare pe durata executarii activitatii in cadrul intrepriderii (asigurari pentru accidente) . Aceste obligatii pot fi completate cu o serie de obligatii specifice in concordanta cu activitatile desfasurate in cadrul intreprinderii.

b) obligatii ale personalului legate de drepturile de personal : impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe indemnizatiile din asigurarile sociale, contributia pentru asigurarile sociale, contributia pentru asigurarile de sanatate, contributia pentru fondul de somaj. Aceste obligatii pot fi completate de o serie de contributii specifice domeniului de activitate.

c) obligatii generate de elemente existente in cadrul intreprinderii   In aceasta categorie se incadreaza impozitele si taxele percepute pentru existenta si pentru miscarea elementelor de natura activelor. Ele se refera la : impozitele pe cladiri, impozitele pe terenuri neagricole, impozitul pe venitul agricol, taxe asupra mijloacelor de transport, taxe de metrologie, taxe pentru intabulare, taxe pentru folosirea terenurilor proprietati de stat utilizate in alte scopuri decat pentru agricultura si silvicultura.

d) alte obligatii fiscale ale intreprinderii   In aceasta categorie se incadreaza taxele locale si taxele pentru diferite servicii prestate.

Taxele locale se refera la taxe pentru folosirea locurilor publice, taxe pentru eliberarea de certificate, avize, autorizatii in domeniul constructiilor, taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afisaj si reclama, taxe pentru utilaje aflate in proprietate sau in folosinta, alte taxe locale , taxe pentru cantaritul marfurilor, taxe pentru taierea animalelor in spatii special amenajate.

Taxe datorate pentru servicii prestate In aceasta categorie se incadreaza taxe de timbru, taxe de protectii ( pentru modele si desene industriale, pentru brevete de inventie, pentru marci de fabrica si comert), taxele consulare, taxe in domeniul autovizualului pentru conceperea , emiterea de programe, pentru posesia si utilizarea receptoarelor de radio si TV, taxe pentru eliberarea de certificate, taxe pentru prestatiile efectuate de capitaniile de port din Romania la navele sub pavilion romanesc sau strain, taxele pentru autorizatii de transport care realizeaza transportul in strainatate (transportul de marfuri sau transportul de personal), taxe pentru prestari de servicii in aeroporturi, taxe pentru trecerea podurilor peste Dunare, alte taxe (taxe pentru acordarea licentelor pentru jocurile de noroc, taxe pentru analize efectuate in laboratoare speciale, taxe pentru protectia mediului etc.)

Impozitele , taxele si contributiile sunt asezate pe baza actelor normative care formeaza si baza de definitii a notiunilor care opereaza in domeniul fiscal.