Depozite la alte banci(active interbancare)

Depozite la alte banci(active interbancare)

Necesitatea operatiunilor interbancare deriva din faptul ca:

• clientii au conturi la mai multe banci;
• bancile au nevoie unele de altele in gestionarea resurselor ;
• bancile trebuie sa se supuna unei discipline comune

Operatiunile interbancare constituie al doilea bloc de activitati bancare traditionale, acestea detinand mai mult de 35% din bilantul global al bancilor din tarile membre UE. In timp ce operatiunile cu clientii particulari si intreprinderile sunt considerate operatiuni en detail, operatiunile interbancare sunt considerate operatiuni de gros, intrucat vizeaza la modul general sume foarte importante, peste 85% din ele avand o durata inferioara termenului de 1 an. In cadrul operatiunilor interbancare se pot distinge doua categorii:

operatiuni tehnice cu corespondenti;

finantarea interbancara.

Bancile detin doua tipuri de corespondenti: in primul rand, Banca Centrala este un corespondent de importanta particulara, intrucat toate bancile sunt obligate sa detina un cont la aceasta; in al doilea rand, bancile au conturi de corespondent cu alte banci(conturi debitoare si creditoare ordinare). Finantarea interbancara reuneste operasiunile de creditare intre institutiile bancare, fiind generate de operatiuni legate de gestiunea trezoreriei si de plasamente financiare.

Gestiunea mijloacelor de plata constituie un serviciu esential al activitatii bancare si vizeaza ansamblul sistemului bancar ( banci si autoritatea monetara ), precum si functionarea intreprinderilor. Gestionare mijloacelor de plata constituie o sarcina importanta pentru banci, reprezintand mai mult de 1/3 din costurile bancare si constituie o activitate deficitara.

Marimea considerabila a sumelor transferate de catre banci a ridicat problema organizarii complexe a sistemelor de plati, cu scopul satisfacerii exigentelor de eficienta si securitate. Inovatiile tehnologice recente in domeniul prelucrarii si circulatiei informatiei au permis importante progrese, iar problema gestionarii sistemelor de plati a devenit esentiala pentru functionarea sistemelor bancare si financiare moderne.

1. Activele interbancare in lei

Activele interbancare reprezinta disponibilitatile si depozitele la alte bancii.

Activele intrbancare in lei sunt formate din:

• Disponibilitatile existente in conturile de corespondent deschise de unitatile bancii la alte banci comerciale cu sediul in aceeasi localitate, alta decat resedinta de judet. La sfarsitul zilei, soldurile acestor conturi de corespondent se sting prin contul curent al sucursalei judetene de care apartin unitatile respective;
• Disponibilitatile existente in contul curent al centralei , deschis la BNR;
• Depozite, constituite de Centrala bancii, la alte banci.

Activele interbancare, in lei sunt prezentate in "Situatia zilnica a activelor interbancare" care se intocmeste la nivel central.

In totalul activelor interbancare, cea mai mare pondere o detin disponibilitatile existente in contul curent al centralei , deschis la BNR.

Pe baza acestei situatii, Directia Trezorerie urmareste evolutia activelor .

Zilnic, Serviciul trezorerie in lei stabileste excedentul de resurse si prezinta conducerii directiei, propunerile de plasare a acestuia ( suma, perioada, etc.), in functie de limitele maxime de expunere pentru operatiuni de treorerie, in relatiile cu celelalte banci. Sumele defalcate pe termene de constituirese comunica Serviciului arbitraj care efectueaza plasamentele respective si transmite Serviciului trezorerie in lei ticket-dealul care contine date privind denumirea bancii la care a fost efectuat plasamentul, suma, perioada depozitarii si dobanda.

Zilnic, Serviciul trezorerie in lei intocmeste Situatia depozitelor la alte banci urmarind evolutia acestor plasamente, incadrarea in limitele maxime de expunere pentru operatiuni de trezorerie, aprobate pe banci, rambursarea lor la termen precum si veniturile realizate din plasamente in depozit si certificate de trezorerie, situatie care se prezinta conducerii bancii.

2. Activele interbancare in valuta

Activele interbancare in valuta sunt formate din:

• Disponibilitatile existente in conturile de corespondent la alte banci (NOSTRO);
• Disponibilitatile in contul de rezerve obligatorii deschis la BNR;
• Depozitele constituite d la banci din tara si / sau strainatate.

In acivitatea de monitorizare globala a activelor, Directia de trezorerie urmareste mentinerea in cursul lunii, in contul curent si cel de rezerva in valuta, a unor solduri medii care sa asigure rezervele obligatorii in lei si valuta ale bancii si plasarea resurselor disponibile, in conditiile prevenirii inregistrarii deficitului de rezerva.

Pentru indeplinirea functiilor sale, banca centrala deschide conturi curente centralizate

pentru bancile comerciale si trezoreria statului in care aceste entitati detin mijloacele banesti rezultate din activitatea curenta privind comertul cu bani (credite si plati amanate).

Prin aceste conturi, titularii efectueaza definitivarea decontarii si constituie rezervele minime obligatorii in cotele stabilite. Bancile comerciale detin cate un singur cont curent centralizat la banca centrala, cu doua subconturi, unul pentru efectuarea decontarilor si altul pentru rezerva minima obligatorie.

Din punct de vedere al decontarilor, contul curent centralizat asigura decontarea finala si definitiva, atat pentru operatiunile cu celelalte banci, cat si pentru cele cu banca centrala.

In ce priveste rezerva minima obligatorie, contul centralizat asigura constituirea resurselor

si utilizarea acestora potrivit politicii monetare a bancii centrale:

(a) controlul masei monetare;

(b) marirea elasticitatii dobanzii la cererea de moneda ;

(c) reducerea amplitudinii fluctuatiei pe termen scurt a dobanzii;

(d) generarea sau cresterea penuriei de fonduri pe piata monetara.

Practic, aceste masuri determina majorari sau reduceri a volumului rezervei si majorari

sau reduceri a dobanzii cu care este remunerata rezerva. Pentru banci, rezerva minima obligatorie reprezinta un cost suplimentar destul de substantial, iar pentru banca centrala un instrument de a controla dobanda pe piata monetara. .

Rezervele minime obligatorii sunt sume de bani in lei si in valuta, pe care societatile bancare sunt obligate sa le pastreze in forma lichida la Banca Centrala.

Nivelul rezervelor obligatorii (Nro) se determina prin inmultirea bazei de calcul (Bro) a rezervelor obligatorii cu rata de constituire (Rro) a acestora, exprimata in procente

Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii o constituie nivelul resurselor atrase de banca comerciala de la clientela nebancara (persoane fizice si juridice) si de la societatile bancare nerezidente, in lei si in valuta, inregistrate in perioada de observare, care este, de regula, egala cu 30 de zile precedente. Baza de calcul se determina de catre banci pe seama situatiilor contabile interne, separat pentru resursele in lei si separat pentru cele in valuta.

Rata de constituire a rezervelor obligatorii reprezinta un procent mai mare sau mai mic stabilit de Autoritatea de reglementare din tara respectiva, in functie de situati economico-financiara de ansamblu, de nivelul inflatiei, de obiectivele politicii monetare etc. Rata de constituire a rezervelor obligatorii difera, asadar, de la o tara la alta, dar si in cazul aceleiasi tari, aceasta poate varia in timp, in functie de obiectivele concrete

ale politicii monetare.

Sunt tari cu economie stabila, la care rata de constituire a rezervelor obligatorii este zero sau cateva procente, dar si tari in tranzitie, in care aceasta rata este ridicata. Acesta este si cazul Romaniei, unde, in prezent, nivelul ratei de constituire a rezervelor minime obligatorii a inregistrat o tendinta agresiva de crestere, astfel:

Dobanda pe care bancile comerciale o primesc de la Banca Centrala, pentru resursele constituite sub forma rezervelor minime obligatorii, este in prezent de 1,7% pe an, pentru rezervele in lei, 0,7% pe an, pentru resursele in euro, si de 0,95% pe an, pentru cele in USD. Asemanator ratei de constituire, nivelul dobanzii bonificate pentru aceasta, difera in timp, in functie de obiectivele specifice ale politicii monetare practicata de Autoritatea de reglementare.

Pentru neconstituirea rezervelor minime la nivelul stabilit, societatile bancare pot suporta sanctiuni drastice din partea Autoritatii de supraveghere, care, pot merge de la penalizari substantiale, pana la suspendarea sau retragerea autorizatiei de functionare.

Conceputa ca o parghie de politica monetara si de prudentialitate, pe langa efectele pozitive de mentinere sub control a expansiunii creditului si a nivelului preturilor

politica rezervelor minime obligatorii poate avea efecte contradictorii, uneori adverse in piata.

Dintre efectele adverse ale unei politici agresive de rezerve obligatorii mentionam:

. lipsirea economiei reale, de o parte importanta resurselor de finantare atrase de banci, care in loc sa fie injectate in economie sub forma creditului, "zac" in tezaurele bancilor centrale;

. scumpirea creditului, urmare a faptului ca orice banca comerciala, pentru a-si recupera diferenta de venituri determinata de dobanda redusa pe care o primeste de la Banca Centrala pentru rezerva obligatorie depozitata la aceasta, este nevoita ca, pentru partea ramasa din totalul resurselor atrase, sa practice o dobanda la credite mai mare decat ar fi necesar acoperirii cheltuielilor proprii (dobanzile

platite la resursele atrase, cheltuieli de intretinere si

functionare, riscuri);

. descurajarea economisirii determinata de faptul ca societatile bancare, neputand creste semnificativ dobanzile la credite, intrucat acestea nu ar mai fi atractive, apeleaza si la reducerea dobanzilor platite pentru resursele atrase de la clientele bancara si nebancara, uneori sub nivelul inflatiei, ceea ce face ca depunatorii, cei care economisesc, sa nu mai fie interesati in mentinerea procesului de economisire;

. permit o concurenta neloiala pe piata, determinata de faptul ca pe piata bancara a unei tari actioneaza si subsidiare, sucursale ale unor banci straine, sau societati financiare nebancare, care nu intra in totalitate sub incidenta reglementarilor interne ale

unei tari sau alta.[1]