Dobanda si rata dobanzii

Dobanda si rata dobanzii

1. Abordari conceptuale

Dobanda poate fi definita ca reprezentand o forma de remunerare a creditului de catre debitor, pentru folosirea capitalului imprumutat. Astfel, dobanda poate fi privita ca "pret" al capitalului imprumutat si poate fi analizata atat ca marime absoluta, cat si in marime relativa (sub forma de rata procentuala). Notiunea de dobanda dateaza din anul 1700 i.e.n. cand in Mesopotamia era reglementata activitatea economica prin stabilirea unor procente din imprumut in cazul unor produse agricole sau metale pretioase. Pana in secolul al XVIII-lea termenul utilizat a fost camata pentru a desemna pretul imprumuturilor, si ulterior a fost inlocuit cu termenul de dobanda.

Asupra dobanzii si rolul acesteia s-au formulat mai multe acceptiuni, astfel:

conceptul clasic (David Ricardo, Alfred Marshall) - abordeaza dobanda ca fiind influentata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului sau ca pret care trebuie platit pentru folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru intre cererea de capital si stocul de capital oferit de piata;

conceptul neoclasic (Irving Fischer) - defineste dobanda ca reprezentand pretul banilor in momentul actual, exprimat in functie de un termen viitor;

conceptul Keynesist - defineste dobanda ca o recompensa, pentru renuntarea la lichiditati pe o anumita perioada de timp. Potrivit aceleiasi conceptii, rata dobanzii poate fi un instrument de influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului.

O contributie importanta la analiza dobanzii si a semnificatiei economice a acesteia au avut-o reprezentantii Scolii Austriece, dintre care Bohm-Bawerek se remarca prin lucrarea "Dobanda si Capitalul: un parcurs critic al teoriei economice". Ideea de baza sustinuta de acesta poate fi formulata astfel: "dobanda este o calitate fireasca a capitalului, se formeaza fara epuizarea capitalului initial, si se produce independent de activitatea personala a capitalului avand o durata eterna de constituire".

2. Rata dobanzii: fundamentare si corelatii cu alte variabile macroeconomice

Intrucat rata de dobanda reprezinta pretul de echilibru stabilit ca raport intre cererea si oferta pe piata monetara, in continuare este prezentata analiza lui Keynes cu privire la acest aspect.

Teoria preferintei pentru lichiditate:

cererea si oferta de fonduri pe piata monetara

Cererea si oferta de moneda

Teoria preferintei pentru lichiditate a fost dezvoltata de catre John Maynard Keynes, in cadrul acesteia, echilibrul ratei dobanzii stabilindu-se in termenii cererii si ofertei de moneda.

Punctul de pornire al acestei analize il constituie considerarea a doua categorii principale de active preferate de populatie pentru conservarea averii: banii si titlurile pietei de capital. Pe ansamblul economiei, cantitatea totala de avere trebuie sa fie egala cu cantitatea de obligatiuni oferite plus cantitatea de moneda oferita. De asemenea, cantitatea de obligatiuni si de moneda pe care populatia doreste sa le detina (si care reprezinta cererea) trebuie sa fie egala cu suma totala a averii detinute.

Daca se noteaza:   ▪ oferta de titluri cu Ot;

oferta de moneda cu Om;

cererea de titluri cu Ct;

cererea de moneda cu Cm,

se poate scrie:

Ot + Om = Ct + Cm

Daca se separa termenii monetari de cei care exprima titluri, atunci:

Ot - Ct = Cm - Om

ceea ce inseamna ca, daca piata monetara este in echilibru, respectiv cererea de moneda este egala cu oferta de moneda (Cm = Om), se va produce un echilibru si pe piata obligatiunilor, respectiv Ot = Ct.

Determinarea ratei dobanzii in conditii de echilibru urmeaza acelasi rationament, atat prin luarea in considerare a cererii si ofertei de titluri, precum si prin scrierea ecuatiei cererii si ofertei de moneda. Acest model al preferintei pentru lichiditate, care analizeaza piata monetara, reprezinta echivalentul analizei caracteristice pietei obligatiunilor. In practica, abordarea difera, intrucat luand in considerare doar doua tipuri de active, moneda si obligatiunile, preferinta pentru lichiditate ignora orice efecte ale ratei dobanzii asupra activelor reale.

Modelul preferintei pentru lichiditate determina nivelul ratei dobanzii pornind de la analiza unor factori precum: modificari ale veniturilor, nivelul preturilor si oferta de moneda.

Potrivit definitiei date monedei de J.M. Keynes, in structura acesteia sunt incluse numerarul (care nu produce dobanda) si depozitele la vedere (care sunt purtatoare ale unor niveluri scazute ale dobanzii). Astfel, se presupune ca moneda prezinta o rata a rentabilitatii egala cu zero. Obligatiunile, ca singura alternativa a banilor, in conceptia lui Keynes prezinta o rata a rentabilitatii egala cu rata dobanzii rd. Daca aceasta rata creste, atunci rata de rentabilitate a depozitelor scade, comparativ cu rentabilitatea obligatiunilor si, potrivit teoriei, cererea de moneda se diminueaza.

Astfel, se poate constat ca intre cererea de moneda si rata dobanzii exista o relatie negativa. Daca se utilizeaza conceptul cost de oportunitate, care defineste nivelul dobanzii la care se renunta prin nedetinerea de active alternative (obligatiuni), atunci nivelul acesteia creste daca rata dobanzii la obligatiuni creste. Astfel, banii sunt mai putin preferati, iar cantitatea oferita trebuie sa scada.

In figura 4.1. este prezentata cererea de moneda, pentru anumite marimi ale ratei rentabilitatii, in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile (veniturile, nivelul preturilor). Cu cat rata dobanzii scade, cu atat costul de oportunitate al monedei este mai scazut, ceea ce determina o cerere sporita.

Rata

dobanzii

Dreapta ofertei de moneda (Om)

A

B

C

D

Dreapta cererii de moneda (Cm)

E

200 400 600 800 1000 Cantitatea de moneda

Fig. 4.1. Echilibrul pietei monetare

Scaderea ratei dobanzii de la 30% la 25% antreneaza, potrivit figurii, o majorare a cantitatii de moneda de la 200 u.m., la 400 u.m., respectiv deplasarea nivelului cererii din punctul A catre punctul B. In continuare, diminuarea nivelului ratei dobanzii conduce la deplasarea cantitatii de moneda cerute spre cantitati tot mai mari, dupa cum indica punctele C, D, E etc. Dreapta care uneste toate punctele A, B, C, D, E este denumita dreapta cererii de moneda (Cm).

Daca in dimensionarea cantitatii de moneda din economie intervine banca de emisiune, care fixeaza un nivel constant al masei monetare (de exemplu cantitatea 600 u.m.), atunci dreapta care exprima oferta de moneda este linia verticala care porneste din acest punct.

Echilibrul dintre cantitatea de moneda oferita si ceruta este dat de intersectia celor doua drepte, respectiv punctul C, in care:

Cm = Om (cererea de moneda este egala cu oferta de moneda).

Echilibrul se manifesta pentru un nivel al ratei dobanzii de 20%.

In situatia in care rata dobanzii inregistreaza un nivel mai mare decat 20% (de exemplu, 30%), cantitatea de moneda ceruta pentru acest nivel este de 200 u.m., in timp ce oferta reprezinta 600 u.m. Rezulta, astfel, un exces al ofertei de moneda, ceea ce semnifica detinerea de catre populatie a unei cantitati mai mari decat cea dorita. Intr-o astfel de conjunctura se incearca echilibrarea situatiei prin cumpararea de obligatiuni. Ca efect, pretul obligatiunilor se majoreaza, rata dobanzii scade si se apropie de nivelul de echilibru de 20%.

Pe de alta parte, daca se analizeaza cantitatea de moneda ceruta pentru un nivel al ratei de 10% (ceea ce pe grafic este reprezentat de punctul E), se constata ca exista o diferenta intre cantitatea oferita de 600 u.m. si cantitatea ceruta de 1.000 u.m. Astfel, se manifesta o cerere suplimentara de moneda, datorita preferintei populatiei de a detine mai multa lichiditate comparativ cu alte active. Obligatiunile sunt oferite spre vanzare, ceea ce antreneaza scaderea pretului acestora, si, implicit, o majorare a ratei dobanzii care tinde catre nivelul de echilibru de 20%.

Factorii determinanti ai cererii si ofertei de moneda

Aplicarea practica a modelului preferintei pentru lichiditate necesita cunoasterea modului in care diferite variabile, precum nivelul veniturilor si al preturilor, influenteaza modificari in nivelul ratei dobanzii.

Pentru evidentierea efectelor unui factor asupra ratei dobanzii se considera ca toti ceilalti raman constanti.

Potrivit analizei lui Keynes, cererea pentru moneda este determinata de doi factori:

a.      nivelul veniturilor;

b.     nivelul preturilor.

a.     Nivelul veniturilor se manifesta in urmatoarele situatii:

atunci cand economia se afla in expansiune si nivelul veniturilor sporeste, populatia va manifesta o preferinta pentru detinerea de moneda, ca rezerva a valorii;

in aceleasi conditii de crestere economica, populatia realizeaza un volum mai mare de tranzactii utilizand moneda, de unde rezulta preferinta pentru detinerea acestui tip de active;

rezulta ca un nivel inalt al veniturilor genereaza cresterea cererii de moneda; din punct de vedere grafic, influenta acestui factor se traduce printr-o deplasare a curbei cererii de moneda spre dreapta.

b.     Nivelul preturilor. Pentru a demonstra efectul acestei variabile, Keynes ia in considerare cantitatea de moneda detinuta de populatie in termeni reali, respectiv sub forma de bunuri si servicii care pot fi achizitionate. Atunci cand nivelul preturilor creste, cu aceeasi cantitate de moneda se va achizitiona un volum mai scazut de bunuri si servicii. Pentru restabilirea echilibrului, populatia va prefera sa detina o cantitate de moneda (in expresie nominala) mai mare. Concluzia este urmatoarea: cresterea nivelului preturilor conduce la cresterea cererii de moneda; grafic se produce deplasarea curbei cererii catre dreapta.

Factorii de influenta asupra ofertei de moneda si modificarile propuse in nivelul acesteia reprezinta un proces complex care implica participarea bancii centrale, a bancilor de depozit (comerciale) si a altor institutii ale pietei monetare. In cadrul analizei preferintei pentru lichiditatea este luata in considerare majorarea ofertei de moneda, produsa ca urmare a actiunilor bancii de emisiune. La modul general, orice majorare a ofertei de moneda, dirijata de banca centrala, conduce la deplasarea curbei ofertei spre dreapta.

Modificarile in echilibrul ratei dobanzii

Analiza preferintei pentru lichiditate si a modului de influentare a ratei dobanzii prezinta importanta practica, intrucat pe baza acestor aspecte este posibil de evaluat care sunt efectele politicii monetare asupra ratei dobanzii.

Concluziile desprinse in urma analizei Teoria preferintei pentru lichiditate (TPL) pot fi formulate astfel:

• atunci cand veniturile sporesc, in perioadele de expansiune economica, nivelul ratei dobanzii creste (in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile). Un asemenea raspuns al ratei dobanzii la variatia veniturilor este prezentat in figura 4.2.

In perioadele de crestere economica, cererea de moneda se deplaseaza spre dreapta, de la Cm1- la Cm2. Rata dobanzii, ca punct de echilibru, se modifica de la rd1 la rd2.

Rata Oferta de

Dobanzii moneda

(Om)

(2)

rd₂

rd₁ (1) Cm₂

Cm₁

Q Cantitatea de

moneda

Fig.4.2. Influenta veniturilor asupra ratei dobanzii

• atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.

Cererea de moneda se deplaseaza de la Cm1 - la Cm2, iar echilibrul ratei dobanzii se deplaseaza de la rd1 la rd2.

Rata   Oferta de

dobanzii moneda

(Om)

(2)

rd₂

rd₁ (1) Cm₂

Cm₁

Q Cantitatea de

moneda

Fig. Influenta preturilor asupra ratei dobanzii

• modificarile in nivelul ofertei de moneda influenteaza nivelul ratei dobanzii astfel: atunci cand oferta de moneda sporeste (toate celelalte variabile ramanand constante), rata dobanzii descreste.

Acelasi efect se obtine atunci cand banca centrala majoreaza oferta de moneda prin cumpararea de obligatiuni. Rezultatul se concretizeaza prin deplasarea spre stanga a ofertei de obligatiuni, ceea ce antreneaza un declin al ratei dobanzii.

Rata

dobanzii

(rd) Om₁ Om₂

(1)

Atunci cand oferta de moneda sporeste, de la Om1 la Om2, echilibrul ratei dobanzii se stabileste de la rd1 la rd2

rd₁

(2)

rd₂

Cantitatea de moneda

Fig.4.4. Modificarea ratei dobanzii ca raspuns la modificarea ofertei de moneda

Concluzia desprinsa din prezentarea grafica, respectiv cresterea ofertei de moneda antreneaza diminuarea ratei dobanzii, are importante implicatii asupra politicii monetare, in special, si asupra politicii economice, in general, fiind frecvente cazurile in care politicienii au sustinut o crestere rapida a ofertei de moneda, cu scopul dirijarii ratei dobanzii.

O contributie importanta la analiza corelatiei dintre cresterea ofertei de moneda si diminuarea ratei dobanzii, revine lui Millton Friedman. In opinia sa, raspunsul ratei dobanzii, prin diminuarea nivelului, in conditiile in care oferta de moneda sporeste, reprezinta efectul lichiditate. Rata inflatiei anticipate reprezinta, de asemenea, un factor de influenta asupra echilibrului ratei dobanzii. Astfel, majorarea nivelului ratei inflatiei genereaza o sporire a cantitatii de moneda ceruta, si, in continuare, o majorare a ratei dobanzii.

Desi se poate considera ca sporirea preturilor si majorarea inflatiei genereaza acelasi efect asupra ofertei de moneda si asupra nivelului ratei dobanzii, totusi intre cei doi factori exista o diferenta esentiala, din punct de vedere al efectelor. Astfel, efectele antrenate de majorarea preturilor inceteaza dupa ce, cresterea acestora stopeaza, in timp ce, in cazul inflatiei, efectele continua o perioada mai indelungata de timp.

Concluzie

Dintre toate efectele analizate, rezulta ca numai efectul lichiditate este cel care indica faptul ca o rata inalta de crestere a ofertei de moneda genereaza un declin al ratei dobanzii. Spre deosebire de aceasta, efectele antrenate de venituri, preturi si rata inflatiei indica o majorare a ratei dobanzii, atunci cand se produce majorarea cantitatii de moneda.

Pentru a puncta efectele antrenate de variabile analizate, este necesar a se observa care dintre acestea sunt mai ample si care se manifesta mai rapid.

Efectul lichiditate se manifesta imediat, intrucat cresterea ofertei de moneda conduce rapid la declinul ratei dobanzii. Efectele antrenate de venituri si de nivelul preturilor necesita o perioada mai indelungata, intrucat cresterea ofertei de moneda ia timp pentru sporirea nivelului preturilor si a veniturilor, care ulterior antreneaza cresterea ratei dobanzii. Rata estimata a inflatiei, care majoreaza nivelul ratei dobanzii se poate manifesta ca efect, mai repede sau mai incet, in functie de masura in care populatia ajusteaza propriile anticipari asupra inflatiei.

Modelul de raspuns, in timp, al ratei dobanzii la sporirea ofertei de moneda poate fi reprezentat grafic (fig.4.5., a, b, c).

rd

rd₁

rd₂

T

Timp

Efectul Efectul: pret, venit,

lichiditate inflatie asteptata

Fig.4.5. a. Efectul lichiditate este de mai mare amploare decat celelalte efecte

rd

T

Timp

Efectul Efectul: pret, venit,

lichiditate inflatie asteptata

Fig. 4.5., b. Efectul lichiditate este mai redus decat celelalte si ajusteaza usor inflatia asteptata

rd

rd₂

rd₁

T

Lichiditate Efectul venit si pret

si inflatie

Fig.4.5., c. Efectul lichiditate este mai redus decat efectul inflatiei anticipate si ajusteaza rapid inflatia estimata

Figura 4.5., a. prezinta cazul in care efectul lichiditate domina celelalte efecte, astfel incat in decursul perioadei T, rata dobanzii scade de la rd₁ la rd₂. Efectul lichiditate opereaza mai rapid asupra diminuarii ratei dobanzii, dar pe masura trecerii timpului incep sa se manifeste si celelalte efecte, in sensul invers. Intrucat efectul lichiditatii este mai amplu decat celelalte, nivelul ratei dobanzii nu va reveni niciodata la nivelul initial.

Figura 4.5., b. indica un efect al lichiditatii mai putin amplu comparativ cu celelalte. Initial, efectul lichiditate conduce la diminuarea ratei dobanzii. In acel moment incepe sa se manifeste efectul celorlalti factori care majoreaza, astfel, rata dobanzii. In acest mod, rata dobanzii creste de la rd₁ la rd₂.

Figura 4.5., c. prezinta efectul dominant al inflatiei anticipate, care se manifesta imediat, intrucat populatia majoreaza rapid nivelul acestuia atunci cand rata ofertei de moneda creste. Efectul inflatiei incepe imediat sa compenseze efectul lichiditate ceea ce conduce la schimbarea sensului de evolutie al ratei dobanzii, care se majoreaza. Rezultatul arata, clar, ca majorarea ofertei de moneda nu reprezinta o solutie pentru reducerea ratei dobanzii, dar cresterea cantitatii de moneda poate declansa diminuarea acesteia.

Aceste concluzii reprezinta, pentru autoritatile publice, scenarii posibile de urmat pentru indeplinirea obiectivelor. Daca se doreste diminuarea ratei dobanzii, atunci se majoreaza oferta de moneda, in conditiile in care efectul lichiditate este dominat comparativ cu celelalte. La descresterea ofertei de moneda, se recurge atunci cand celelalte efecte domina lichiditatea, iar efectul inflatiei ajusteaza rapid rata dobanzii. Daca celelalte efecte domina efectul lichiditate, iar inflatia antreneaza modificari lente ale ratei dobanzii, atunci cresterea sau descresterea ofertei de moneda poate fi dirijata in functie de ceea ce se urmareste pe termen lung sau scurt.

In practica, posibilitatile autoritatii monetare de a influenta ratele dobanzilor sunt limitate. Pe piata monetara, pot fi influentate ratele dobanzilor numai in cazul tranzactiilor pe termen foarte scurt (o zi, o saptamana, respectiv 3 luni). Pe termen lung, dupa cum apreciaza unii specialisti, interventiile autoritatii monetare nu au nici un efect semnificativ, ci ofera numai o imagine asupra credibilitatii politicii economice.

In perioada anilor '70, tarile occidentale au incercat sa utilizeze instrumentul ratei dobanzii pe termen scurt pentru a influenta agregatele monetare cuprinzatoare (M2 si M3). Tari precum Germania (1974), SUA, Canada si Elvetia (1975), Marea Britanie (1976), n-au obtinut rezultatele scontate, datorita orientarii politice a guvernelor de la acea vreme si datorita inovatiilor pietelor financiare.

In prezent, autoritatile din diferite tari utilizeaza instrumentul ratei dobanzii pe termen scurt in vederea echilibrarii cantitatii de moneda. O asemenea practica este diferita de ceea ce sustine teoria, respectiv, cantitatea de moneda oferita este cea care genereaza un anumit nivel al ratei dobanzii si nu invers.

Corelatia ratei de dobanda cu variabile macroeconomice

Unul dintre cei mai monitorizati indicatori din economie, rata de dobanda, influenteaza deciziile tuturor participantilor, de la persoanele fizice care cauta cel mai bun plasament pentru economiile lor si pana la agentii economici sau statul, care urmaresc sa obtina resurse necesare finantarii activitatii la cel mai redus cost.

Exista o multime de factori si variabile macroeconomice, care influenteaza nivelul ratei de dobanda, dintre care: rentabilitatea capitalului, riscul nerambursarii, lichiditatea si raportul dintre cererea si oferta de capital. La acestia se adauga factori precum: mediul economic general, stabilitatea economica, mediul de afaceri in care opereaza intreprinderile, mediul politic si social.

Unul dintre indicatorii macroeconomici cu care rata de dobanda se coreleaza este rata de crestere a PIB, respectiv cresterea economica. Astfel, ratele de dobanda cresc atunci cand cheltuielile totale sporesc ca urmare a consumului care se majoreaza si pentru a carui finantare se recurge la imprumuturi. In situatia inversa, in cazul in care PIB scade, economia isi diminueaza dimensiunile, consumatorii si intreprinderile isi reduc cheltuielile, iar consumul in declin necesita un apel mai redus la credite.

Urmarirea ciclurilor economice in corelatie cu rata de dobanda evidentiaza urmatoarele aspecte:

• in faza de expansiune economica, consumul total si investitiile sporesc, preturile se majoreaza, iar cererea de capital creste mai repede decat oferta, avand ca efect majorarea ratelor de dobanda; in toata faza de crestere economica, cererea de fonduri se mentine la un nivel ridicat intrucat cheltuielile sunt mai mari;
• trecerea spre faza de contractie economica se produce datorita interventiilor politicii monetare asupra ratei inflatiei, dar cu efect asupra ratelor de dobanda, care sporesc. Nivelul investitiilor si al consumului se reduc, cererea de fonduri se diminueaza, avand ca efect final si scaderea ratelor de dobanda.

In contextul economic si institutional in care evolueaza economiile contemporane, s-au gasit mai multe variabile explicative ale ratei curente a dobanzii. Astfel, rata de schimb sau rata de dobanda pentru moneda explica rata de dobanda cuvenita, atunci cand se iau in considerare relatiile internationale.

In studiile econometrice, gradul de corelare al ratei de dobanda pe plan national cu variabilele internationale depinde de regimul de curs valutar existent. De exemplu, pentru monedele europene, rata de dobanda a SUA a constituit variabila determinanta, pana la prabusirea etalonului monetar aur-devize (1971), ulterior acest rol fiind preluat de rata de dobanda a Germaniei. In perioada cursurilor flotante, modificarile de curs de schimb au participat la variatii ale ratei de dobanda curente, in conformitate cu teoria paritatii ratei de dobanda care poate fi utilizata pentru a explica relatia de cauzalitate: rata de dobanda influenteaza cursul de schimb si cursul de schimb influenteaza rata de dobanda.

Cresterea ratei de dobanda atrage investitiile straine, antrenand o cerere sporita de moneda nationala, ceea ce duce la aprecierea acesteia in raport cu moneda straina. In situatia inversa, atunci cand ratele de dobanda scad, investitiile straine se reduc, capitalurile migreaza in alte tara si se manifesta o cerere redusa de moneda nationala avand ca efect principal deprecierea acesteia. In aceasta corelatie, un loc important il detine inflatia, ale carei efecte pot fi contracarate prin majorarea ratelor de dobanda, precum si interesul utilizatorilor autohtoni pentru moneda nationala.

Rata de dobanda poate fi corelata si cu evolutia pietei de capital, datorita reactiei cursului titlurilor financiare la modificarile ratei de dobanda. Astfel, este cunoscuta diminuarea pretului obligatiunilor atunci cand rata de dobanda sporeste, ca urmare a interesului sporit al detinatorilor de titluri pentru alte plasamente pe piata bancara, mai bine remunerate decat obligatiunile.

Rata de dobanda prezinta importanta si datorita rolului pe care il indeplineste in cadrul politicii monetare. Astfel, variatiile ratei de dobanda constituie un element esential al mecanismului de transmitere a politicii monetare si care au fost evidentiate de modelul construit de J.R. Hicks, cunoscut sub denumirea de "modelul IS-LM".

Modelul valorifica conceptia keynesiana cu privire la mecanismul de transmitere al politicii monetare si care se deruleaza dupa urmatoarea schema:

Interpretarea acestei scheme evidentiaza ca, daca se adopta varianta unei politici monetare expansioniste, atunci efectul consta in scaderea costului creditului, majorarea investitiilor, cresterea cererii globale si, in final, sporirea productiei si a PIB-ului. Mecanismul prezentat mai sus are aplicabilitate in cazul deciziilor de investitii ale agentilor economici, cat si ale populatiei.

Utilizarea in practica, de catre autoritatea monetara, a mecanismului de transmisie al ratei de dobanda a condus la concluzia potrivit careia rata de dobanda, pe termen lung, influenteaza comportamentul consumatorilor si al investitorilor, iar cresterea economica poate fi asigurata si in conditiile unei rate reale a dobanzii care atinge nivelul zero. Cu alte cuvinte, politica monetara poate fi eficienta chiar atunci cand rata nominala a inregistrat nivelul zero.

In aceasta varianta, schema de transmisie a politicii monetare este:

Ideea de baza a modelului "IS-LM" este sustinuta si de studiile recente, ale lui J.B. Taylor, care sustine ca evolutiile in planul politicii monetare demonstreaza, empiric, ca ratele de dobanda exercita un efect important asupra consumului persoanelor fizice si al investitiilor.

3. Forme ale dobanzii

Diversitatea activitatii economice, precum si tipologia creditorilor si debitorilor antreneaza forme ale dobanzii, dupa cum rezulta din clasificarea acestora. Exista mai multe criterii in functie de care se face analiza tipurilor de dobanzi.

Din punct de vedere al bancii, se disting dobanda bonificata si cea perceputa.

a. Dobanda bonificata reprezinta nivelul dobanzii cu care sunt remunerate disponibilitatile banesti ale celor care si-au constituit depozite bancare. In general, dobanda bonificata este mai scazuta decat dobanda perceputa la credite.

Factorii care influenteaza nivelul acestei dobanzii sunt:

rata inflatiei;

rata dobanzii de refinantare;

rata dobanzilor practicate de celelalte banci comerciale.

b. Dobanda perceputa exprima dobanda incasata de banci de la clienti care beneficiaza de creditele acordate.

Factorii de influenta asupra nivelului acestei dobanzi sunt:

gradul de erodare monetara;

nivelul cheltuielilor operationale ale bancilor;

gradul de risc;

profitul bancar;

rezerva minima obligatorie etc.

Din punct de vedere al nivelului la care se practica dobanda, se disting:

taxa privata a scontului (tps);

taxa oficiala a scontului (tos);

dobanda practicata intre intreprinzatori;

dobanda practicata pentru titluri guvernamentale si efecte de comert emise de societati comerciale.

Scontarea reprezinta una dintre principalele operatii active ale bancilor comerciale, prin care agentul economic cedeaza bancii portofoliul de efecte comerciale, in schimbul unei sume de bani, reprezentand valoarea nominala a cambiilor, diminuata cu un nivel al dobanzii, numit scont.

a. Astfel, taxa privata a scontului (tps) este acel nivel al dobanzii la care bancile comerciale sconteaza cambiile prezentate de agentii economici, si la care se acorda credite acestora.

b. Taxa oficiala a scontului (tos) este acel nivel al dobanzii la care banca centrala sconteaza cambiile prezentate de bancile comerciale si acorda imprumuturi celorlalte banci (dobanda de refinantare). In conditii normale, rata dobanzii perceputa de banca centrala (tos) este mai mica decat rata dobanzii incasata de bancile comerciale (tps). Prin manevrarea taxei oficiale a scontului, banca centrala poate actiona asupra volumului creditelor in economie. Reducerea tos antreneaza o scadere corespunzatoare a dobanzilor bancare, stimuleaza activitatea productiva si initiativa de a investi. In economia contemporana, ponderea creditelor acordate sub forma scontului este in general redusa, intre 5-10% din suma totala a creditelor.

c. Dobanda practicata intre intreprinzatori se refera la dobanda practicata la vanzarea marfurilor pe datorie in cadrul creditului comercial.

d. alte forme ale dobanzii in functie de nivelul la care se practica se concretizeaza in:

- dobanda la creditul de licitatie. Se determina in cadrul sedintelor de licitatie, saptamanal, ca urmare a cererii si ofertei de moneda. Stabilirea nivelului minim de pornire a licitatiei revine bancii centrale. Factorii care influenteaza aceasta dobanda sunt: suma obtinuta sub forma de credit si termenul de rambursare;

- dobanda la creditul lombard Reprezinta dobanda aferenta creditelor acordate de banca centrala bancilor comerciale sub forma de refinantare. Se stabileste zilnic la nivelul bancii centrale, poate fi modificata fara preaviz si se plateste lunar, in ultima zi a lunii pentru toate creditele aferente lunii respective. Prezinta cel mai ridicat nivel, cu scopul de a descuraja bancile sa apeleze la acest tip de credite;

- dobanda la rezervele minime obligatorie. Are un nivel scazut comparativ cu rata dobanzii pe piata si imbraca atat forma dobanzii bonificate, cat si a unei dobanzi penalizatoare pentru neindeplinirea rezervelor minime obligatorii.

Din punct de vedere al relatiei existente intre rata dobanzii si rata inflatiei, se realizeaza distinctia intre dobanda nominala si dobanda reala.

Rata reala a dobanzii, cea care exprima cresterea puterii de cumparare actuala, se obtine dupa ajustarea ratei nominale prin inflatie. Corelatia dintre cele doua rate se realizeaza prin expresia cunoscuta sub denumirea "efectul Fisher":

in care:

r_r = rata reala; r_n = rata nominala a dobanzii; r_inf = rata inflatiei.

Referitor la dobanda reala, trebuie subliniat ca nivelul acesteia este influentat de o serie de factori precum: presiunea fiscala in economie, deficitul bugetar, cursul de schimb, balanta comerciala si de plati etc. Inregistrarea unei dobanzi reale pozitive este rezultatul practicarii unor dobanzi inalte in termeni nominali, ceea ce semnifica, de asemenea, credite scumpe si investitii nerentabile. Dobanda reala negativa se manifesta atunci cand rata nominala a dobanzii nu acopera rata inflatiei. Astfel de dobanzi ii avantajeaza pe debitori si conduce la scaderea increderii populatiei in moneda nationala.

Corelatia dintre rata reala si cea nominala a dobanzii, cunoscuta prin ecuatia lui Fisher, a fost acceptata timp indelungat de catre teoreticieni, insa in prezent este pusa sub semnul indoielii, datorita imposibilitatii anticiparii complete a inflatiei de catre participantii pe piata financiara.

Astfel, autorii britanici Harrod si Keynes argumenteaza ca rata reala a dobanzii este afectata de inflatie, dar cea nominala nu este infleuntata, in mod necesar, cu exceptia cazurilor in care inflatia afecteaza cererea sau oferta de moneda. Aceste argumente constituie efectul Harrod-Keynes, care sustine ca o crestere a anticiparilor inflationiste afecteaza rata reala a dobanzii (efecte demonstrate pe cazul detinatorilor de obligatiuni).

Exemplificam prin situatia unui imprumut acordat pe o perioada de un an, in suma de 1.000.000 u.m., cu o rata nominala a dobanzii de 15% (r_r= 15%). Daca nivelul preturilor se estimeaza a ramane constant de-a lungul anului (r_inf = 0%), atunci, la sfarsitul anului, creditorul va primi in termeni reali, cu 15% mai mult comparativ cu valoarea imprumutului.

Daca, in schimb, se estimeaza ca pretul bunurilor si serviciilor va inregistra o crestere de 8%, rezultatul, potrivit ecuatiei lui Fisher, inseamna in termeni reali o rata de: 6,48%:

Rezultatul indica faptul ca, desi la sfarsitul anului se primeste o suma cu 15% mai mare, acest castig se diminueaza prin suportarea unor preturi cu 8% mai mari pentru bunurile si serviciile achizitionate.

La modul general, atunci cand rata reala a dobanzii este scazuta, ca urmare a unei inflatii sporite, imprumuturile sunt avantajoase pentru debitori si ineficiente pentru creditori.

Distinctia dintre rata reala si rata nominala a dobanzii este importanta, intrucat rata reala, care reflecta costul real al imprumuturilor, este cel mai bun indicator de exprimare a eficientei operatiunilor de imprumut. De asemenea, reprezinta, pentru public, cea mai buna masura a modificarilor produse pe piata creditului. Totodata, estimarea ratei dobanzii in termeni reali permite investitorului sa aprecieze daca a realizat un plasament profitabil sau nu si sa o compare cu celelalte oportunitati oferite de piata.

Din punct de vedere al perioadei t pe care se acorda creditul si al capitalizarii dobanzii, se poate face distinctie intre dobanda simpla si dobanda compusa.

In sistemul bancar romanesc se utilizeaza o multitudine de rate ale dobanzii, a caror determinare este reglementata de Banca Nationala si a caror semnificatie este urmatoarea:

dobanda activa curenta - reprezinta valoarea dobanzilor aferente activelor bilantiere curente purtatoare de dobanda;

dobanda pasiva - reprezinta valoarea dobanzilor aferente obligatiilor bilantiere purtatoare de dobanda. Cele doua tipuri de dobanda se calculeaza pentru luna in care se intocmeste raportarea si se inregistreaza in conturile de creante si de datorii;

dobanda aferenta creditelor noi - reprezinta valoarea dobanzilor aferente creditelor noi;

dobanda aferenta depozitelor noi - reprezinta valoarea dobanzilor aferente depozitelor noi.

Si aceste doua forme de dobanda se calculeaza pentru luna in care se intocmeste raportarea si sunt inregistrate in conturile de creante sau de datorii.

In vederea stabilirii ratelor de dobanda aferente activelor si pasivelor, creditelor si depozitelor, activele si obligatiile sunt repartizate pe benzi de scadenta, in functie de durata initiala a contractului al carui obiect il constituie.

Determinarea ratelor medii de dobanda, pentru activele si pasivele curente, se realizeaza de catre:

1. bancile comerciale si casele centrale ale cooperativelor de credit;
2. Banca Nationala a Romaniei.

1. Rata medie a dobanzii active si pasive se determina de catre bancile din sistem si casele centrale, pe baza formulei:

in care:

r_ACi/Obj = rata medie lunara a dobanzii active curente la dobanzi pasive;

DACi/Obj = dobanda activa curenta/dobanda pasiva;

SAci/Obj = soldul mediu lunar aferent activelor bilantiere curente/obligatiuni bilantiere;

i,j = categorii de active bilantiere curente si obligatiuni bilantiere.

Soldul mediu aferent activelor bilantiere curente sau obligatiilor bilantiere se calculeaza ca suma a soldurilor medii lunare aferente fiecarei categorii de active bilantiere curente/sau obligatii bilantiere.

b. Pe baza informatiilor raportate de banci si casele centrale ale cooperativelor de credit, BNR determina in forma agregata ratele medii ale dobanzii active curente si ratele medii ale dobanzii pasive, dupa urmatoarea formula:

in care

r_ACi/Obj = rata medie lunara a dobanzii active curente la dobanzi pasive;

DACi/Obj = dobanda activa curenta/dobanda pasiva, raportata de banci si casele centrale;

Saci/Obj = soldul mediu lunar aferent activelor bilantiere curente si obligatiunilor bilantiere raportate de banci si casele centrale;

n = numarul de banci si retele cooperatiste.

4. Calculul dobanzii

Calculul dobanzii prezinta deosebita importanta in activitatea practica de creditare. In cele ce urmeaza sunt prezentate metodele frecvent intalnite in calculul dobanzii.

a.      pentru creditele bancare acordate si depozitele constituite;

b.     pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert;

c.      pentru conturile curente.

a. Pentru creditele acordate si depozitele constituite se calculeaza dobanda simpla sau dobanda compusa.

a₁) Dobanda simpla se calculeaza in cazul in care perioada analizata este mai mica de un an, iar dobanda nu este capitalizata.

Relatia de calcul:

in care,

D = dobanda (in suma absoluta);

C = capitalul imprumutat sau valoarea depozitului;

n_z = numarul de zile pentru care se realizeaza creditarea sau depunerea;

r_d = rata nominala a dobanzii, exprimata procentual.

a₂) Dobanda compusa se practica atunci cand perioada de creditare sau de depunere este mai mare de un an, iar dobanda este reinvestita la fiecare scadenta.

→ daca perioada respectiva este exprimata in ani intregi, atunci dobanda se calculeaza astfel:

D= C_f - C_i = C₁(1+r_d)ⁿ - C_i, in care:

C_f = capital fructificat;

(1+r_d)ⁿ  = coeficient de fructificare;

C_i = capital initial.

→ daca perioada este exprimata intr-un numar intreg de ani si in fractiuni, atunci calculul dobanzii se realizeaza astfel:

Exemplul 1

Se acorda un credit in valoare de 5 mil. u.m. pe o perioada de 250 zile in conditiile unei rate nominale a dobanzii de 35% anual.

Dobanda aferenta acestui credit, potrivit formulei pentru dobanda simpla, devine:

Exemplul 2

Suma de 3.500.000 lei este acordata sub forma de credit pentru o perioada de 3 ani si 70 zile, in conditiile unei rate nominale a dobanzii de 25%. Rambursarea creditului se face la finalul perioadei.

Dob = Cap_final - Cap_initial

sau

b. Pentru scontarea si rescontarea efectelor de comert

Dobanda aferenta efectelor de comert poarta denumirea de scont si se calculeaza dupa urmatoarea relatie:

in care

S= scontul;

V = valoarea nominala a titlului de credit;

n_z = numarul de zile pana la scadenta (putand fi si numarul de luni);

r_s = procentul ratei dobanzii sau taxa scontului.

In practica bancara, relatia de calcul pentru scont face apel la un artificiu de calcul, utilizand urmatoarea formula:

in care

numarul din dobanzi = valoarea nominala x n_z;

divizorul fix =

Exemplul 3

Un intreprinzator, care a vandut pe credit comercial marfurile sale, prezinta spre scontare la banca comerciala X urmatoarele efecte comerciale:

o cambie, cu valoare nominala de 500.000 u.m. cu o durata pana la scadenta de 175 zile;

o cambie cu valoare nominala de 2.400.000 u.m., cu o durata pana la scadenta de 60 zile.

Rata privata a scontului,practicata de banca X, este 20%.

In aceste conditii, detinatorul titlurilor va primi, pentru fiecare din cele doua titluri, urmatoarea suma:

titlul 1

Valoarea primita de detinator = V_n - S₁ = 500.000 - 48.611 = 451.389 u.m.

titlul 2

Valoarea primita de detinator = V_n - S₂=2.400.000 - 80.000 = 2.320.000 u.m.

Banca X poate determina marimea scontului pentru cele doua titluri, prin aplicarea relatiei specifice:

S = 48.611+80.000 = 128.611

Se observa ca nivelul scontului, care reprezinta dobanda curenta a bancii X, pentru scontarea titlurilor, are acelasi nivel cu cel rezultat prin aplicarea primei relatii de calul.

c). Pentru dobanzile aferente conturilor curente

Se practica urmatoarele metode de calcul al dobanzilor la conturile curente:

metoda directa;

metoda indirecta;

metoda in scara sau hamburgheza.

In general, conturile curente prezinta solduri creditoare, dar pot exista si situatii in care clientii pot efectua plati mai mari decat disponibilitatile in cont curent, caz in care contul clientului prezinta sold debitor.

c₁) Metoda directa presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

separarea operatiunilor creditoare si debitoare;

stabilirea numerelor de dobanzi, creditoare sau debitoare, prin ponderea sumei fiecarei operatiuni cu un numar de zile calculat din momentul efectuarii operatiei pana la sfarsitul perioadei (numita epoca);

insumarea numerelor de dobanda debitoare, pe de o parte, si a celor creditoare, pe de alta parte;

calcularea dobanzii aferente prin impartirea soldului numerelor la divizorul fix;

stabilirea soldului contului curent la sfarsitul perioadei si influentarea acestuia cu nivelul dobanzii calculate.

c₂) Metoda indirecta, mai rar practicata de banci, apeleaza la un artificiu de calcul, datorita faptului ca nu se cunoaste precis momentul la care contul va fi inchis. Se calculeaza o dobanda fictiva, cuprinsa intre momentul deschiderii contului si momentul inceperii operatiilor de cont. Atunci cand se cunoaste momentul inchiderii contului se va calcula o dobanda totala pentru perioada cuprinsa intre momentul deschiderii contului si cel al inchiderii acestuia. Din dobanda totala se deduce dobanda fictiva, astfel incat se obtine o dobanda reala.

c₃) Metoda hamburgheza (in scara) se concretizeaza in parcurgerea urmatoarelor etape:

inscrierea operatiunilor in ordine cronologica si stabilirea soldului contului curent dupa fiecare operatiune;

calcularea numerelor de dobanzi prin ponderarea soldului contului curent la fiecare moment cu nr. zile in care acesta s-a mentinut nemodificat;

stabilirea sumei soldului numerelor de dobanzi si calcularea dobanzii prin raportarea soldului la divizorul fix;

influentarea soldului contului curent cu nivelul dobanzii calculate (bonificata sau perceputa) si stabilirea soldului final al contului curent.

Exemplul4

Banca "A" efectueaza urmatoarele incasari si plati in contul curent al clientului sau deschis la 1 februarie si cu scadenta la 30 iunie (epoca):

5 februarie - alimentarea contului cu suma de 45.000 u.m.;

20 martie - plata unei facturi in favoarea unui furnizor, in suma de 65.000 u.m.;

15 aprilie - plata unor sume in contul administratiei publice locale, in suma de 50.000 u.m.;

10 mai - incasarea sumei de 180.000 u.m. in favoarea clientului;

20 mai - incasarea unei sume reprezentand recuperarea unor creante in valoare de 60.000 u.m.;

15 iunie - efectuarea unei plati in suma de 30.000 u.m.;

28 iunie - virarea din cont a sumei de 15.000 u.m.

Banca A practica o dobanda creditoare de 12% anual si o dobanda debitoare de 14%.

Prin aplicarea metodei directe, este necesar a se parcurge urmatoarele etape pentru determinarea dobanzii la contul curent.

Separarea operatiilor si stabilirea numerelor debitoare sau creditoare.

Tabelul 4.5.

Operatiuni creditoare

Operatiuni debitoare

Soldul sumelor si cel al numerelor sunt creditoare:

285.000 - 160.000 = 125.000 soldul sumelor;

17.910.000 - 10.910.000 = 7.000.000 soldul numerelor.

Calculul dobanzii se realizeaza dupa relatia:

La data de 30 iunie, soldul contului va fi:

(285.000 - 160.000) + (5.970 - 4.242,7) = 126.727,3 u.m.

Daca rata de dobanda ar fi aceeasi pentru operatiile debitoare si creditoare, de exemplu, 14%, atunci dobanda ar avea nivelul:

Prin aplicarea metodei hamburgheze (in scara) se parcurg etapele reprezentate in tabelul 4.6.

Tabelul 4.6

Soldul numerelor fiind creditor, se va calcula dobanda creditoare.

La inchiderea contului, soldul creditor este dat de suma:

125.000 + 2333,33 = 127333,33 u.m.

In cazul acestei metode, care ia in calcul perioada de timp in care suma ramane nemodificata in cont pana la operatiunea urmatoare, nivelul dobanzii nu se modifica substantial, dar exprima o situatie mai reala, atat pentru banca, cat si pentru client.