Elementele impozitului

ELEMENTELE IMPOZITULUI

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de contribuabili.

Impunerea fiscala este introdusa prin lege, care precizeaza pentru fiecare impozit in parte care sunt contribuabilii, materia impozabila, marimea relativa a impozitului, termenele de plata, sanctiunile referitoare la sustragere. Prin aceasta se realizeaza, totodata, punerea in cunostinta atat a organelor fiscale, cat si a contribuabililor, care, in plus, pentru anumite impozite, sunt incunostiintati si in mod expres prin avize intocmite si expediate prin grija organelor fiscale locale.

Informatiile cuprinse in legile ce reglementeaza impunerea fiscala includ elementele caracteristice fiecarui impozit introdus in practica fiscala curenta a tarii.

Aceste elemente tehnice sunt:

1. Obiectul impozitului

2. Subiectul impunerii sau contribuabilul

3. Suportatorul impozitului

4. Sursa impozitului

5. Unitatea de impunere

6. Cota impozitului

7. Asieta fiscala

8. Termenul de plata al impozitului

1. Obiectul impozitului

Obiectul impozitului este bunul, venitul sau activitatea pentru care se datoreaza impozitele directe, precum si vanzarea, valorificarea sau punerea in circulatie a unor produse, bunuri si servicii in cazul impozitelor indirecte. In mod traditional, acest element poarta denumirea de materie impozabila.

In functie de impozit, putem avea ca obiect al impunerii:

- venitul sau profitul: impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice, impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microintreprinderilor etc.

- averea (activul): impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe donatii etc.

- producerea de bunuri, prestarea de servicii, efectuarea de lucrari, importul: taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale etc.

Subiectul impunerii (contribuabilul)

Subiectul impozitului este persoana fizica sau juridica numita contribuabil, obligata prin lege la plata impozitului. In anumite cazuri, legea stabileste un tert, imputernicit si obligat sa retina impozitul si sa-l verse la buget. De pilda, in cazul impozitului pe salariu, salariatul este subiect, el plateste impozitul din salariul sau, dar retinerea si virarea la buget revine celui care l-a angajat. In afara obligatiei de plata a impozitelor datorate, contribuabililor le mai revin si alte obligatii ce se refera la: declararea obiectelor impozabile si a marimii acestora, intocmirea anumitor evidente specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice. De asemenea, subiectii de impozite au dreptul de a beneficia de facilitatile fiscale legale si de a contesta operatiile considerate ilegale.

3. Suportatorul impozitului

Suportatorul impozitului este persoana fizica sau juridica din ale carei venituri se suporta in mod efectiv impozitul. Se mai numeste destinatar, deoarece impozitul in cauza este virat spre respectiva persoana, pentru a fi suportat. Acest element este important in legatura cu distinctia fundamentala dintre impozitele directe si cele indirecte. Astfel, in cazul impozitelor directe, potrivit intentiei legii, suportatorul coincide cu subiectul impozitului, pe cand in cazul impozitelor indirecte subiectului impozitului ii revine o indatorire formala de a plati impozitul, caci suportarea efectiva se realizeaza de catre persoana care cumpara produsele sau serviciile a caror vanzare este supusa impozitelor. In acest cadru, se manifesta fenomenul financiar de repercursiune a impozitelor, adica de transmitere a obligatiei fiscale efective in sarcina altei persoane, diferita de cea care o plateste initial la buget.

4. Sursa impozitului

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul, adica din venit sau din avere. Ca sursa a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a profitului, dividendului sau rentei, in timp ce averea se prezinta sub forma de capital (ca expresie a actiunilor emise de catre societatile de capital sau a altor hartii de valoare tranzactionate prin bursele de valori) sau de bunuri mobile si imobile.

Sursa poate sa coincida sau nu cu obiectul impozitului. La impozitele pe venit, cele doua elemente coincid; in schimb, la impozitele pe avere ele nu coincid de obicei, deoarece numai in cazuri de exceptie contribuabilul isi diminueaza averea prin vanzarea unei parti a acesteia cu scopul de a-si achita impozitul aferent. Impozitele pe avere sunt platite, in cele mai multe cazuri, din veniturile realizate de subiectii impozitului de pe urma averii respective (dividende, diferente de curs - in cazul hartiilor de valoare; chirii - in cazul bunurilor mobile sau/ si imobile) sau din alte venituri. Ca urmare, prin "conservarea" substantei averii, obiectul impozitelor pe avere nu coincide cu sursa.

5. Unitatea de impunere

Unitatea de impunere reprezinta unitatea (de masura) in care se exprima marimea obiectului impozabil. Aceasta are fie o expresie monetara - in cazul impozitelor pe venit, fie diverse expresii fizice-naturale (metru patrat, hectar, kg, etc.) - in cazul impozitelor pe avere.

De pilda, in cazul impozitului pe teren aceasta este metrul patrat pentru terenurile intravilane cu alte destinatii decat cele agricole si hectarul pentru terenurile agricole.

6. Cota impozitului

Cota impozitului reprezinta marimea impozitului stabilita pentru fiecare unitate de impunere.

In practica se cunosc doua categorii de cote de impunere:

a) Cote fixe ;

b) Cote procentuale.

a) Cotele fixe sunt sume fixe pe unitatea de impunere. Exemplu: taxa asupra animalelor de tractiune - in functie de numarul animalelor, sau impozitul pe autoturisme etc.

b) Cotele procentuale sunt exprimate in cifre relative si sunt de trei feluri: proportionale, progresive, regresive.

Cotele proportionale sunt cote unice aplicate la masa impozabila indiferent de marimea acesteia.

Cotele progresive sunt acele cote procentuale care cresc mai rapid decat creste masa impozabila.

In functie de relatia cu masa impozabila cotele progresive sunt de doua feluri: progresive simple si progresive pe transe sau compuse.

- Cotele progresive simple reprezinta cote procentuale diferite pentru anumite intervale de venit.

De exemplu, pana la 1000 u.m. 2% impozit, intre 1001 - 3000 u.m. 10%, si intre 3001 - 7000 u.m. 20% etc.

Aceasta forma de impunere creeaza inechitati pentru cei aflati la extremitatile intervalelor de masa impozabila. De aceea progresivitatea simpla poate fi inlocuita cu progresivitatea pe transe.

- Cotele progresive pe transe - venitul se imparte in transe, fiecareia aplicandu-se cota de impozitare corespunzatoare.

De exemplu pentru 5.000 u.m., masa impozabila se imparte in trei transe, prima de 1000 - 2% impozit 20, a doua 2000 - 5% impozit 100, si a treia 2.000 - 10% impozit 200. Impozitul calculat este 320 fata de 500 u.m. in cazul cotelor simple (20%).

Cotele procentuale regresive sunt acele cote care scad pe masura ce masa impozabila creste.

7. Asieta fiscala

Asieta fiscala este expresia modului de asezare a impozitelor si cuprinde totalitatea operatiunilor realizate de organele fiscale, in vederea:

- identificarii subiectilor impozabili ;

- stabilirii marimii materiei impozabile ;

- stabilirii cuantumului impozitelor datorate statului.

Asieta constata existenta unei creante fiscale a statului si creaza obligatia de plata a impozitelor, in sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligatii se numeste lichidare, care se face, de regula, prin incasarea impozitului.

8. Termenul de plata al impozitului (scadenta)

Termenul de plata reprezinta data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Pentru impozitele introduse in legatura cu obiecte ce prezinta repetabilitate pe parcursul anului (salariul, profitul, vanzarile de produse etc.) se stabilesc termene repetitive legate de data constituirii obiectului impozitului: data platii salariului, data inchiderii gestiunii lunare etc. Pentru impozitele introduse in legatura cu obiecte a caror modificare de volum este mai rara se fixeaza o data sau cateva date pe parcursul anului, la care plata se poate face integral, eventual in transe.

Acest termen de plata are caracter imperativ, astfel ca in cazul nerespectarii sale sunt percepute majorari de intarziere sau se aplica unele sanctiuni sub forma de propriri pe salarii, punerea sechestrului pe unele bunuri, vanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate si altele.

Actul legal de instituire a unui impozit, mai cuprinde, pe langa elementele tehnice ale impozitului si

1. Autoritatea impozitului

2. Beneficiarul impozitului

3. Posibilitatea impozitului

4. Facilitatile fiscale acordate

5. Sanctiunile aplicabile

6. Caile de contestatie

7. Raspunderea debitorilor

1. Autoritatea impozitului este puterea publica abilitata sa instituie impozitul, la care se adauga organele care aseaza si percep in mod efectiv impozitul. Aceasta autoritate da expresie dreptului de suveranitate fiscala al fiecarui stat si se stabileste prin Constitutie.

In statele cu caracter federal, suveranitatea fiscala se exercita atat de organele fiecarui stat federalizat, cat si de organele federale. In cele mai cazuri, incasarea impozitelor se face printr-un singur aparat administrativ, pentru a se reduce la strictul necesar marimea cheltuielilor cu administrarea impozitelor.

2. Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul centralizat al statului (federatiei), bugetele comunitatilor locale sau bugetele unor institutii publice, dupa caz.

3. Posibilitatea impozitului releva capacitatea economica a contribuabililor de a plati impozitele, precum si baza de calcul luata in considerare pentru stabilirea marimii impozitului.

4. Facilitatile fiscale aferente impozitului se refera la posibilitatea ca actul legal sa prevada unele exonerari pentru anumite categorii de subiecti, unele perioade de scutire, unele reduceri de impozite sau unele restituiri de impozite, dupa caz.

5. Sanctiunile aplicabile au in vedere intarirea responsabilitatii contribuabililor in ce priveste stabilirea corecta a obligatiilor fiscale si plata acestora in favoarea beneficiarului, la termenele prevazute. Aceste sanctiuni sunt diferite, in functie de natura abaterii constatate de organele de control. Este vorba de amenzi, majorari de intarziere, propriri asupra unor venituri, confiscarea unor bunuri, punerea sechestrului asupra unor bunuri si vanzarea la licitatie a acestora - in cazurile de constatare a contraventiilor, respectiv de retragerea autorizatiei de functionare sau declansarea procedurii de urmarire penala - in cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave.

6. Caile de contestatie se refera la posibilitatea pe care o au contribuabilii de a se adresa cu plangeri, intampinari sau contestatii organelor Ministerului Finantelor - ce sunt ierarhic superioare acelora care au intocmit actele de impunere sau de sanctionare in urma controalelor efectuate. De asemenea, se are in vedere si posibilitatea ca, in ultima instanta, sa fie depuse plangeri la judecatorii, dupa care se intra pe filiera cailor de atac juridic, pana la Curtea Suprema de Justitie.

7. Raspunderea debitorilor - atunci cand contribuabilii nu isi indeplinesc obligatiile ce le revin potrivit legii, este antrenata raspunderea juridica a acestora, care poate imbraca formele raspunderii administrative, civile sau penale, dupa caz.