Elemente de concurenta fiscala

Elemente de concurenta fiscala

Armonizarea si concurenta fiscala sunt doua elemente diametral opuse. Armonizarea implica reducerea costurilor de conformare, transparenta pentru contribuabil, neutralitate fiscala, in timp ce concurenta fiscala se refera in primul rand la diminuarea presiunii fiscale.

Concurenta fiscala se manifesta prin scaderea cotelor de impozitare, media europeana (30%) fiind foarte ridicata in comparatie cu aceea utilizata in Romania. Compensarea s-a realizat prin majorarea bazei de impozitare, trecerea presiunii fiscale asupra impozitelor indirecte, dar si diminuarea cheltuielilor bugetare.

Multe facilitati care se regasesc in reglementarile interne nu sunt efectiv create in scopuri de concurenta fiscala (atragerea de investitii straine), ci se doresc elemente de inzdravenire a unor sectoare de activitate (amortizarea preferentiala in cazul IMM-urilor).

Din punctul de vedere al impozitului pe venit, persoanele fizice cu un grad de pregatire ridicat si care sunt indispensabile bunei functionari a unei economii beneficiaza de regimuri fiscale preferentiale, in Romania in aceasta situatie regasindu-se informaticienii.

Chiar si consolidarea transfrontaliera a pierderilor, care este foarte atractiva pentru orice agent economic, nu poate fi considerata drept facilitate, din moment ce investitiile straine sunt tratate identic cu cele ale companiilor nationale.

Impotriva competitiei fiscale din partea altor tari se poate lupta prin introducerea de facilitati astfel incat sa fie si acesti contribuabili multumiti si sa nu simta nevoia de mobilitate spre acele jurisdictii, dar si prin aplicarea unor contramasuri cum ar fi legislatia CFC si implementarea principiilor general acceptate privind preturile de transfer.

Mai multe state europene au adoptat masuri eficiente pentru contrabalansarea activitatilor daunatoare ale celorlalti. In lupta pentru atragerea de investitori straini, scaderea impozitelor reprezinta elementul cheie.

Ca o preconditie pentru scaderea impozitelor, trebuie ca administrarea sa fie mai eficienta si ieftina pentru buget astfel incat competitia intre statele membre sa fie benefica si sa se produca o diminuare a costurilor de conformare. Competitia fiscala corecta va determina in consecinta optimizarea structurilor guvernamentale. Astfel este vorba de o alternativa mai buna decat armonizarea fiscala, care mai mult ca sigur va reprezenta  o armonizare la un nivel ridicat al cotelor de impozitare, deoarece altfel din punctul de vedere al reducerii fiscalitatii va trebui asteptat si cel mai sarac stat sa reuseasca sa isi reduca costurile.

Atragerea afacerilor care se desfasoara momentan in alte state membre va conduce doar la o schimbare a presiunii fiscale, deoarece statele recupereaza pierderile fiscale inregistrate in cazul factorii cu mobilitate ridicata prin supraincarcarea factorilor imobili, cum ar fi factorul "munca".

In Austria a fost dezvoltat un sistem[1] (impotriva CFC) prin care in situatia in care exista contribuabili care nu fac dovada unei presiuni fiscale de minim 15%, venitul este atribuit in vederea impozitarii actionarilor rezidenti.

Printre masurile fiscale considerate daunatoare se regasesc exceptarile de impozitare pentru IMM-uri, scutirile pentru R&D[2], dar si scutirea fiscala intre membrii grupului. Referitor la aceasta din urma, daca investitorii straini considera scutirea grupurilor austriece suficient de atractiva pentru a rula banii prin sistemul fiscal austriac in drumul lor spre paradisuri fiscale nu exista doar aspecte negative, deoarece se vor crea locuri de munca.

Germania se concentreaza preponderent pe evitarea evaziunii fiscale si nu pe atragerea capitalului strain, prin urmare exercita presiuni asupra statelor cu care incheie tratate de evitare a dublei impuneri pentru luarea masurilor necesare. Astfel pentru cei care incep desfasurarea de activitati in paradisuri fiscale, obligatiile fiscale vor fi extinse pentru o perioada de 10 ani.

Regulile privind capitalizarea redusa sunt gandite impreuna cu regimul deductibilitatii cheltuielilor cu dobanzile. Spre deosebire de raportul de 2, gradul de indatorare in Germania este 1,5, respectiv 3 pentru holdinguri. Aceasta prevedere are scopul de a-i determina pe contribuabili sa se finanteze prin majorarea capitalului in paradisuri fiscale, in detrimentul indatorarii.

CFC reprezinta companii rezidente in alt stat decat cel in cauza, dar care sunt controlate de persoane rezidente in statul in cauza. Pentru a intra in aceasta categorie este obligatoriu ca respectiva cota de impozitare din statul unde companie este rezidenta sa fie de cel mult 75% din aceea practicata in statul de resedinta a actionarilor[3]. Statul membru de resedinta al actionarilor are dreptul sa impoziteze o pondere (in cazul Marii Britanii este de 25%) din profitul total, prin utilizarea cotei valabile in acest stat. Dovedirea controlului asupra unei companii straine este un proces anevoios, pe care inclusiv Romania va trebui sa si-l insuseasca. Dificultatea are in vedere faptul ca detinerea se poate efectua de sine statator sau printr-un joint-venture cu un rezident al statului de resedinta a companiei in cauza.

Doua probleme majore apar prin prisma concurentei fiscale. O data este vorba de impactul acesteia asupra veniturilor statului, care poate antrena fie cresterea presiunii fiscale asupra contribuabililor, fie continuarea procesului de diminuare continua a cotelor de impozitare, concomitent cu largirea bazei de impozitare. In al doilea rand se poate lua in discutie structura sistemului fiscal, deoarece trecerea presiunii fiscale asupra factorilor mai putin mobili, cum este si factorul munca va genera un curent de opinie negativ in randul angajatilor si implicit migrarea acestora catre alte state membre. Daca este sa ia in calcul si exodul "materiei cenusii", pe care statul roman incearca sa o impiedice prin acordarea de facilitati, este evident ca intreaga aceasta presiune va fi exercitata asupra persoanelor fizice cu o calificare inferioara. Dar si aici pot aparea distorsiuni pe piata muncii, exemplul cel mai evident fiind lipsa de mana de lucru in constructii.

In cazul Danemarcei, tehnicile fiscale au in vedere si diminuarea cotelor de impozitare. Totusi ingrijorarea legata de diminuarea veniturilor statului este redusa fata de cum se prezinta situatia in alte state membre. O cota mai redusa determina acordarea unor dividende mai mari catre actionari, iar impozitare acestora va conduce la majorarea presiunii fiscale asupra actionarilor si implicit a veniturilor fiscale.

Cheltuielile platite de companii rezidente si sedii permanente din Portugalia catre companii situate in paradisuri fiscale nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil. In plus asupra lor se percepe un impozit de 35%. Aceste prevederi nu se aplica daca platitorul sumelor in cauza face dovada existentei unei tranzactii normale iar suma nu este considerabila. Prin aceste metode, contribuabili din anumite state membre transfera profitul impozabil din tari unde presiunea fiscala este mare catre tari care ofera conditii mai blande. In plus contribuabilii sunt obligati sa mentina documentele pentru patru, respectiv 10 ani functie de statutul juridic (persoana fizica, respectiv juridica).