Etape in evolutia sistemelor monetare

Etape in evolutia sistemelor monetare

Primele incercari ale organizarii sistemelor monetare au avut loc in Lydia (Bazinul Mediteranean) odata cu centralizarea si uniformizarea operatiunilor de batere a monedelor de aur si argint. Modelul organizarii monetare din Lydia s-a extins ulterior la popoarele vecine: persii, grecii, romanii.

Principalele caracteristici:

- faramitare - descentralizarea baterii monedei, lipsa de unitate a circulatiei monetare la nivelul unei tari;

- deteriorarea monedei - prin uz si prin falsificare, determinand o scadere a valorii reale comparativ cu valoarea nominala, respectiv diminuarea puterii de cumparare.

In functie de continutul etalonului monetar adoptat, practica monetara a consacrat mai multe tipuri de sisteme monetare:

1. sisteme monetare avand drept etalon metalul monetar, in raport de care au functionat:

- sisteme monetare bimetaliste, bazate pe un dublu etalon (Au si Ag);

- sisteme monetare monometaliste, functia de etalon fiind indeplinita de unul dintre cele doua metale (Au, Ag)

2. sisteme monetare bazate pe etalonul combinat (Au-devize);

3. sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumparare - etalon format prin contributia bunurilor si serviciilor create in cadrul fiecarei economii nationale.

Sistemul monetar bimetalist

Bimetalismul reprezinta o baza a unui sistem monetar in cadrul caruia doua metale - aurul si argintul - servesc concomitent ca echivalent general si ca mijloc de circulatie.

A fost introdus la inceputul sec. XIX, in incercarea de a asigura stabilitatea monedei prin procese compensatoare, mai bine decat monometalismul Ag. Baterea monedelor etalon pentru ambele metale era libera iar circulatia lor era paralela si simultana.

In functie de modalitatea de stabilire a raportului valoric dintre cele doua metale, bimetalismul a cunoscut trei variante:

a) bimetalismul integral - caracterizat prin mentinerea unui raport fix de schimb, statul fixand prin lege un raport de valoare de 1 la 15,5. Baterea monedelor, in aceste conditii, era nelimitata, monedele avand o putere liberatorie egala. Principalul avantaj al acestei variante era asigurarea unei cantitati suficiente de moneda. Bimetalismul integral prezenta insa dezavantajul impus de legea circulatiei monetare, conform careia: "moneda rea, scoate din circulatie moneda buna" (la schimbarea raportului de valoare moneda din metalul mai pretios era retrasa din circulatie - tezaurizare).

b) bimetalismul paralel - monedele circulau independent, fiecare avand putere liberatorie nelimitata. Raportul de valoare era fixat de piata fara interventia autoritatii monetare.

c) bimetalismul partial - unul din metale (Au) era cel din care era batuta moneda-etalon, in mod nelimitat. Ag era folosit atat la baterea monedei etalon pe baza raportului de valoare fixat prin lege, cat si la baterea de moneda secundara (divizionara) care se gasea in alt raport valoric fata de moneda-etalon, avand o putere liberatorie limitata.

Sisteme monetare bazate pe etalonul Au

a)Etalonul Au-moneda (Gold Specie Standard) - clasic

Etalonul Au-moneda functioneaza de la sfarsitul sec. XIX pana la primul razboi mondial. Prima tara ce adopta acest tip de etalon Anglia 1818, urmata de celelalte tari europene, dupa 1870, SUA - 1900, Romania 1890.

Acest tip de etalon se caracterizeaza printr-o stabilitate relativa influentata de anumiti factori cum sunt: evolutia ciclica a economiei, evolutia pretului aurului si raportul cerere-oferta de metal pretios.

Etalonul aur-moneda se baza pe doua principii:

- baterea libera a monedelor de Au - asigura echivalenta intre valoarea nominala si valoarea comerciala, de piata a metalului monetar si tezaurizarea nestanjenita a monedelor lucru care asigura adaptarea masei monetare la necesitati;

- circulatia libera a Au pe plan international - determina convertibilitatea libera si nelimitata a bancnotelor (valoarea lor nominala = valoarea proprie a monedei Au).

Ponderea covarsitoare a banilor in circulatie au avut-o bancnotele. Alaturi de Au si moneda de hartie, functiile monedei erau indeplinite de Ag si alte semne monetare.

Pana la inceputul primului razboi mondial are loc sistarea convertibilitatii bancnotelor in aur, fapt determinat de urmatorii factori:

- accentuarea dezvoltarii inegale a tarilor industrializate;

- repartitia inegala a Au pe plan mondial;

- retragerea aurului din circulatie;

- emisiunea banilor de hartie pentru nevoile statului.

Dupa primul razboi mondial se incearca reinstaurarea etalonului Au clasic, dar fara succes.

b) Etalonul Au-lingouri (Gold Bullion Standard)

Etalonul Au-lingouri functioneaza o foarte scurta perioada dupa primul razboi mondial. El reprezinta o varianta limitata a etalonului Au clasic, varianta in care bancnotele erau convertibile in lingouri, fapt ce limiteaza convertibilitatea. Acest etalon a fost introdus in Anglia in anul 1925, Franta 1928. Sistarea convertibilitatii Au-lingouri - 1931 Anglia, 1936 Franta, a limitat excesiv posibilitatile de adaptare a masei monetare la necesitatile circulatie, unul din efectele cele mai importante fiind criza de supraproductie 1929-1933.

c) Etalonul Au-devize (Gold Exchange Standard)

Devizele reprezinta titluri de creanta exprimate in moneda straina. Ele confera detinatorului dreptul de a primi in tara straina, imediat sau intr-un termen apropiat o suma in valuta acestei tari.

Acest etalon a pus bazele sistemelor monetare nationale dupa Conferinta monetara din 1922 de la Genova, fiind o forma de etalon Au redus. A aparut dupa primul razboi mondial (dupa unii autori) cand in cadrul Ligii Natiunilor s-a facut recomandarea ca in decontarile internationale sa se foloseasca devizele ca mijloc de plata.

Dupa alti autori, etalonul Au-devize este introdus la sfarsitul sec. XIX cand circulatia monetara interna era garantata si prin titluri de creanta (trate, remiteri, cecuri etc.) emise in monede straine.

In cazul utilizarii acestui etalon, nu exista insa o legatura directa intre bancnotele in circulatie si Au detinut de banca de emisiune. Convertirea se asigura prin devize care, la randul lor, sunt convertibile in Au.

Principalele dezavantaje ale etalonului Au-devize:

- favorizeaza starea de dependenta a sistemelor banesti ale tarilor mai slab dezvoltate, de cele ale tarilor dezvoltate;

- aceeasi cantitate de metal pretios serveste la acoperirea unei circulatii banesti cu atat mai mari cu cat sistemul de includere in stocul de acoperire al devizelor este  mai raspandit. Aceasta situatie favorizeaza posibilitatea emisiunii succesive de semne banesti si a proliferarii inflatiei.

Etalonul Au-devize a fost institutionalizat la Conferinta Monetara si Financiara Internationala de la Bretton Woods (SUA) iulie 1944.

Principalele obiective urmarite prin aceste acorduri:

- introducerea convertibilitatii dintre diferite valute, ale acestora in dolari americani si a dolarului in Au;

- instituirea cursurilor fixe cu abateri maxime de paritate de +/- 1%;

- constituirea de rezerve monetare la FMI si BIRD si acordarea din aceste rezerve de credite pe termen scurt pentru acoperirea unor deficite ale balantei de plati externe ca si de creditare pe termen lung pentru finantarea investitiilor.

Sistemul monetar international (SMI) creat pe baza acordurilor din 1944 a functionat normal pana in mai 1960 - prima criza a dolarului american apoi a lirei sterline 1964 si 1967, si a francului francez 1968.

La 15 august 1971 Administratia Nixon sisteaza convertibilitatea dolarului in Au. In decembrie 1971 este largita marja abaterii cursului de paritate la +/- 2,25%. In 1973 sunt abandonate cursurile fixe si se generalizeaza cursurile flotante, legalizate prin cel de-al doilea amendament la Statutul FMI, ratificat in aprilie 1978.

Etalonul devize (Exchange Standard)

Sistemele monetare ale principalelor tari nu mai au ca referinta Au, care nu mai are un pret fix, acesta determinandu-se in fiecare zi potrivit raportului cerere-oferta.

FMI recomanda tarilor membre sa nu-si mai defineasca monedele in aur sau fata de vreo moneda singulara a altei tari, ci fata de cosuri valutare de genul DST.