Evolutia, modernizarea si dezvoltarea sistemului bancar romanesc

Evolutia, modernizarea si dezvoltarea sistemului bancar romanesc

In teoria economiilor in tranzitie, rolul important al intermedierii financiare, revine sistemului bancar, ca intermediar in alocarea eficienta a resurselor in economie. Bancile sunt cele care mobilizeaza economiile, transforma scadentele, exercita control asupra firmelor si bineinteles directioneaza fondurile dupa criterii de eficienta. Nivelul creditului exercita o influenta directa asupra cresterii economice, in conditiile in care capacitatea de autofinantare a firmelor este scazuta, numarul de intreprinderi mici si mijlocii este mic, iar rolul jucat de alti intermediari financiari este limitat.

In cazul Romaniei, rolul principal de intermediar financiar este indeplinit de sectorul bancar deoarece bancile au detinut si detin marea majoritate de activelor financiare din intregul sistem financiar.

In perioada de tranzitie procesul de intermediere s-a manifestat modest, datorita pe de o parte gradului scazut de monetizare iar pe de alta parte de inregistrarea unei eficiente scazute a sistemului bancar determinata, in principal, de practicarea unor dobanzi nete ridicate, de pierderile provocate de creditele neperformante, de implicarea distructiva a factorului politic in politica de creditare si nu in ultimul rand de restructurarea lenta a intreprinderilor. A fost perioada in care reformele sistemului bancar au devansat pe cele din sectorul real care nu au reprezentat, asa cum se dorea, o baza pentru dezvoltarea si consolidarea sistemului bancar.

Anul 1990 a insemnat anul de incepere a reformei bancare, consolidata de adoptarea legilor bancare in aprilie 1991 si crearea pietei de capital in 1995 prin infiintarea Bursei de Valori Bucuresti. Comparand cu experientele celorlalte tari ale Europei Centrale si de Est, reforma sistemului bancar romanesc a inceput in acelasi timp ca in tari precum Cehia si Slovacia (1990), cu un an mai devreme fata de Slovenia (1991) si cu trei ani mai tarziu decat in tari ca Bulgaria, Ungaria si Polonia (1987) (Tabelul nr.13.)

Tabelul nr. 13. Reforma sistemului financiar in tarile Europei Centrale si de Est

Sursa: Lavigne, M. (1999)[1]

Reforma sistemului bancar romanesc (1990) a surprins, o piata bancara in care activau doar 5 banci cuprinse in categorii distincte si bine structurate:

Banca Nationala a Romaniei si,

bancile de stat specializate si subordonate BNR: Banca Romana de Comert Exterior, Banca Agricola, Banca de Investitii si Casa de Economii si Consemnatiuni.

La data intrarii in vigoare a Legii nr.33/1991 existau 8 banci comerciale, in care un loc important il ocupa Banca Comerciala Romana infiintata ca institutie bancara de stat avand ca obiect de activitate exercitarea operatiunilor bancare comerciale desfasurate pana in acel moment de catre Banca Nationala a Romaniei.

Din punct de vedere cantitativ, numarul bancilor a crescut considerabil, iar acestea la randul lor si-au dezvoltat reteaua unitatilor teritoriale. In acest context, a avut loc o transformare a structurii capitalului bancar fiind tot mai mult prezent sub forma capitalului privat (autohton sau strain), cooperatist si mixt. In 1997 activau 47 de banci din care 6 banci comerciale erau cu capital majoritar de stat (BCR, BRD, BANCOREX, Banca Agricola, Banc Post, EXIMBANK), 30 cu capital privat autohton si/sau strain, 11 sucursale ale bancilor straine si CEC, care ocupa o pozitie mai deosebita in cadrul sistemului bancar datorita faptului ca statutul si obiectivele activitatii acesteia erau reglementate in baza unei legi proprii.

Privit in ansamblu sistemul bancar din aceasta perioada se caracteriza printr-un grad de concentrare ridicat al portofoliului bancilor determinat de pozitia dominanta a bancilor de stat si printr-o segmentare accentuata a distribuirii surselor de finantare intermediate de banci. Piata bancara autohtona de atunci era dominata de patru banci din cele 6 banci cu capital majoritar de stat (BRD, BCR, BANCOREX, Banca Agricola) si CEC. (Tabelul nr.14.)

Tabelul nr. 14. Concentrarea portofoliului bancilor*, in perioada 1991-1997   -procente-

Sursa: Raport anual BNR 1998 *Primele 4 banci mari(BCR, BRD, BANCOREX, Banca Agricola)

Conform datelor din tabelul nr.14, la sfarsitul anului 1997, cele 4 banci detineau 61% din totalul activelor bancare, si 72% din total fonduri proprii detinute de intreg sistem bancar, indicatori care au inregistrat o scadere cu 22 p.p. si respectiv 13 p.p. fata de anul 1991. De asemenea aceste societati bancare detineau mai mult de jumatate din portofoliul creditelor (63%) si cel al depozitelor (61%) existente in bilantul agregat al bancilor comerciale la sfarsitul anului 1997. Acesti indicatori au inregistrat un trend descrescator datorita pe de o parte, cresterii numarului de institutii bancare, de la un an la altul, intensificandu-se astfel concurenta pentru cota de piata a acestora, iar pe de alta parte datorita scaderii eficientei activitatilor monopoliste ale celor 4 banci specializate.

Cele 11 sucursale ale bancilor straine detineau in 1997, circa 11% din activele totale ale sistemului bancar, iar cotele individuale de piata ale acestora se situau intre 3,6% (ING Bank Romania - una dintre cele mai importante sucursale a unei banci straine) si 0,4% (Banca Italo-Romena). De remarcat este faptul ca bancile straine au jucat un rol important in intensificarea concurentei pe piata bancara romaneasca si totodata in diversificarea si imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor bancare determinand astfel bancile autohtone sa-si creasca eficienta.

O alta caracteristica cu o evolutie si manifestare tot mai pronuntata a fost gradul de segmentare a sistemului bancar. Acesta s-a manifestat prin orientarea surselor de finantare a bancilor comerciale spre anumite domenii sau beneficiari care activau in domenii agreate de acestea. Bancile cu capital de stat se angajau in operatiuni de creditare, in special al sectorului de stat, iar bancile cu capital privat isi orientau finantarile catre agentii economici privati. In ceea ce priveste bancile straine, tendinta acestora a fost de a-si concentra imprumuturile spre agentii economici straini, companii straine, respectiv clientilor lor din tara de origine, care activau in Romania. O consecinta favorabila acestei segmentari s-a concretizat in evolutia crescatoare a ponderii creditului agentilor economici cu capital majoritar privat in total credit neguvernamental, crescand de la 0,05% in anul 1990, la aproximativ 20% in decembrie 1996 pentru ca aceasta pondere sa scada la 17,48% in 1997 datorita crizei bancare care se manifesta in acel an.

Mediul economic in plina recesiune de la nivelul anilor - 1998 si 1999 - a determinat slabirea activitatii economice in ansamblu ai caror reprezentanti se confruntau cu numeroase probleme. In contextul practicarii unor politici inadecvate de administrare a resurselor si plasamentelor, a unui control intern lipsit de capacitatea de a identifica si prezenta administratorilor riscurile operationale existente sau potentiale, si capitalizarea insuficienta bancilor (datorita faptului ca actionarii nu detineau forta financiara necesara prevenirii unor situatii de criza financiara), a determinat numeroase banci sa intre in incapacitate de plata reclamand astfel credite neperformante. La finele anului 1998, creditele clasificate "indoielnic" si "pierdere" ajunsese la 54,8% din totalul creditului neguvernamental. Acest nivel trebuie analizat structural deoarece la acea vreme existau un grup de 7 banci a caror situatie financiara era precara, si la care 80% din totalul creditelor acordate erau neperformante. La acestea se mai adauga o provizionare de risc scazuta concomitent cu o diversificare insuficienta a portofoliului de active, majoritatea fiind credite. Excluzand grupul celor 7 banci, rezulta o rata a riscului de credit de 35%, iar raportul credite neperformante si active totale era de 13%, niveluri relativ normale pentru sistemul bancar de atunci.

In acord cu acea situatie, autoritatile au luat masuri de evitare a riscului de contaminare si respectiv de salvare a sistemului bancar prin restructurarea bancilor cu probleme si inchiderea celor care nu mai puteau fi salvate, precum si privatizarea bancilor cu capital de stat.

1. Restructurarea bancilor romanesti cu probleme financiare

Sectorul real a intampinat serioase probleme structurale, in care reformele nu au fost realizate sau au fost realizate dar intr-o masura foarte mica, afectand eficienta si rentabilitatea intreprinderilor de stat si mare parte din cele private. Efectele acestor probleme au avut un impact negativ asupra societatilor bancare, mai ales acelora expuse sectorial, care s-au confruntat cu o deteriorare a calitatii portofoliului de credite. De exemplu, cazul Bancorex si a Bancii Agricole, care in anii anteriori au creditat, chiar si in baza unor acte normative, intreprinderi din sectorul energetic (Bancorex) si agricultura (Banca Agricola) indiferent de situatia financiara a acestor intreprinderi.

Singura modalitate a bancilor de a-si recupera creantele compromise era valorificarea garantiilor aferente creditelor nerecuperabile. In procesul de recuperare a creantelor, creditorii bancari se confruntau cu o legislatie defectuoasa in privinta debitorului, in mare parte datorita faptului ca nu existau sanctiuni ferme si eficiente impotriva celor care nu rambursau creditele iar daca totusi se recurgea la trimiterea debitorului in instanta, procedura de recuperate a creantelor era una greoaie si de lunga durata. Mai mult, existau situatii in care, bancile intrau in posesia garantiilor, iar economia reala nu putea oferii o piata lichida pentru valorificarea lor.

Alte probleme au fost generate de un management inadecvat al bancilor, prin care s-a permis transferarea de catre stat a unor probleme ale economiei reale in sectorul bancar si astfel, neglijarea controlului bancar intern prin acordarea preferentiala de credite unor firme incapabile de a returna in final creditele. Toate aceste probleme au afectat capacitatea de lichiditate a bancilor in cauza, care accentuata si de inrautatirea rating-ului de tara au limitat accesul bancilor romanesti la finantarea externa.

In 1999 ponderea creantelor restante si indoielnice (la valoarea neta) in totalul capitalurilor proprii ale bancilor erau de 253,64%, ceea ce arata faptul ca daca cel putin jumatate din creantele respective nu ar fi fost recuperate, sistemul bancar romanesc in ansamblu, ar fi fost in faliment. Insa, acest fapt nu se putea intampla pentru ca aproximativ 75% din aceste creantele indoielnice si restante din sistem erau localizate la 4 banci din sistem - Bancorex, Banca Agricola, Bankcoop, Banca Albina - banci care detineau aproximativ 34% din volumul activelor bancare si care se caracterizau prin lipsa de performanta a managementului lor, slaba calitate a activelor, administrarea defectuoasa a creditului si venituri insuficiente pentru a acoperii costurile operatiunilor.

Masurile de redresare a situatiei financiare a acestor banci din partea BNR s-au rezumat la solicitarea conducerilor a unor planuri ferme de redresare cu obligatia de a prezenta raportari periodice a stadiului de realizare a acestora, apoi limitarea operatiunilor concomitent cu limitarea si/sau interzicerea atragerii de noi depozite de la populatie. Toate aceste cazuri au avut impact negativ asupra credibilitatii si autoritatii BNR.

Pentru recuperarea debitelor restante a fost infiintata Agentia de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) (devenita mai tarziu - Agentia pentru Valorificarea Activelor Statului) prin colaborarea Bancii Nationale cu experti ai Bancii Mondiale. Principala atributie a acestei institutii era preluarea de la bancile la care statul era actionar majoritar, aflate in proces de restructurare si/sau privatizare, a activelor bancare constatate ca si credite neperformante (creditele din categoria "indoielnic" si "pierdere") si bunurile mobile sau imobile intrate in patrimoniul bancilor ca urmare a executarii silite, in scopul valorificarii acestora.

Un rol important in limitarea riscului de sistem l-a constituit imbunatatirea activitatii Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDSB) prin intermediul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 110/1999, care prevedea o largire a flexibilitatii functionarii schemei de garantare a depozitelor, suplimentarea resurselor legale pentru plata compensatiilor aferente depozitelor garantate prin majorarea contributiilor bancilor la acest fond si prin autorizarea BNR de a acorda imprumuturi Fondului atunci cand obligatiile sunt mai mari decat resursele disponibile. In cazul falimentelor bancilor neperformante s-a prevazut scurtarea termenului de efectuare a platilor compensatorii si prezicerea momentului de interventie a Fondului. Operationalitatea Fondului a fost demonstrata mai ales in cazul falimentului bancii Albina, cand compensatiile de plati s-au dat catre deponenti in 40 de zile.

Primele programe de restructurare au fost realizate pentru Bancorex si Banca Agricola, prin care aceste banci au beneficiat de resurse din fonduri publice pentru redresarea situatiei lor, in baza Ordonantei 51/1998. Prin aceasta ordonanta s-a stabilit cadrul juridic pentru valorificarea unor active neperformante ale bancilor, in vederea pregatirii lor pentru inceperea procedurilor de privatizare, masuri de crestere a gradului de solvabilitate si de accelerare a procedurilor de recuperare a debitelor restante.

BANCOREX - si-a inceput activitatea in 1.12.1990 ca banca comerciala sub denumirea de Banca Romana de Comert Exterior.

In perioada restructurarii sistemului bancar romanesc Bancorex a reprezentat cea mai mare amenintare pentru criza de sistem datorita dimensiunilor sale, pe plan national, fiind cea mai mare banca din punct de vedere a activelor sale, cu un volum mare de disponibilitati si depozite atrase de la populatie si a depozitelor atrase de pe piata interbancara, iar pe plan international ea constituia imaginea statului roman.

La inceputul anului 1999, banca a inregistrat o situatie financiara precara rezultata in urma acumularii creditelor neperformante si a angajamentelor extrabilenatiere care reprezentau la 31.12. 1998 aproximativ 80% din total credite, si in urma imprumuturilor bancii, din ultima parte a anului 1998, de pe piata interbancara cu dobanzi ce au atins un nivel mediu de 265%. Efectul s-a manifestat in luna februarie a anului 1999, cand banca a intrat in incetare de plati.

Avand in vedere aceasta situatie, cu motivatia de a limita riscul sistemic, BNR a acordat un credit special, care in timp a insumat 9.500 miliarde lei vechi, si a luat masuri de restructurare si de administrare speciala a bancii prin numirea unui administrator special incepand cu luna martie a anului 1999.

Primele masuri de restructurare a Bancorex au vizat crearea unui cadru legislativ care sa permita reducerea bilantului acesteia prin transferarea activelor neperformante, in suma de 10.465 miliarde de lei vechi, catre AVAB, si preluarea de catre Banca Comerciala Romana (BCR) a partii viabile a Bancorex care cuprindea depozitele in lei si in valuta detinute de persoanele fizice (716,3 miliarde lei vechi si 78,4 milioane dolari SUA), depozitele in valuta a Societatii Nationale de Telecomunicatii Romtelecom (152 milioane dolari SUA) si depozitele in lei si in valuta a altor institutii care nu inregistrau datorii fata de Bancorex (40,9 miliarde lei vechi si 13,2 milioane dolari SUA). Restructurarea operationala a bancii ce viza reducerea costurilor aferente activitatii bancare si a pierderilor inregistrate de banca in perioada administrarii speciale s-a realizat prin reducerea numarului de salariati corespunzator volumului de activitate desfasurat de banca, inchiderea unitatilor teritoriale neviabile si reducerea cheltuielilor administrative.

Informatiile din presa aduce la cunostinta diverse exemple de active acumulate de BANCOREX, care ulterior s-au transformat in pierderi. La 7 ani de la lichidarea si radierea bancii, cand s-a reluat cazul in atentia instantelor judecatoresti, in ceea ce priveste posibilele "personaje" ce au fraudat banca, media ne prezinta fapte cum ca firma MONICA SRL, al carui obiect de activitate era exportul cu fructe si import piese auto, a beneficiat de o line de credit de la BANCOREX, in 1995, de 250.000 de dolari, care a crescut in 1996 la 500.000 de dolari, pentru ca in 1997 sa ajunga la 1.000.000 de dolari, credite acordare dupa criteriul "era un bun client" (sustine administratorul firmei de atunci).[4] Linia de credit primita de aceasta firma nu a mai fost returnata creditorului, prin urmare banca a actionat firma in judecata pentru nerambursarea liniei de credit si a declansat procedura de lichidare judiciara. Cand s-au blocat conturile si s-a pus sechestrul de gaj firmei MONICA SRL, aceasta avea in depozit peste 750.000 de dolari. Lichidatorul firmei - ISD Consulting - impreuna cu AVAS, trebuiau sa recupereze creantele si sa valorifice gajul, in valoare de peste 750.000 de dolari, din care pana la urma s-au recuperat doar 100 de dolari.

La finele anului 2006, AVAS, inca mai continua procesul de recuperare a creantelor Bancorex prin licitarea activelor unor societati debitoare la un pret de pornire de 1,8 milioane de dolari dupa cum urmeaza[5]:

Activele Transport si Reparatii Bucovina pentru o creanta bancara restanta de 232.000 de dolari - pret de pornire pentru licitatie 97.000 de dolari;

Activele Malpan Satu Mare pentru o creanta bancara restanta de 137.000 de dolari - pret de pornire pentru licitatie 57.000 de dolari;

Activele Alex Vasilescu Trans International Bucuresti pentru o creanta bancara restanta de 137.000 de dolari1.100.000 de dolari;

Activele Conrep Oradea pentru o creanta bancara restanta de 129.000 de dolari, precum si activele altor societati ale caror valori nu depaseau 20.000 de dolari.

Din datele date publicitatii nu se poate cuantifica suma totala pe care statul a platit-o pana in prezent in urma falimentului bancii BANCOREX. Sursele oficiale sustin ca potentialul ajutor de stat in sume solicitate si nerecuperate depaseste valoarea de 900 de miliarde de dolari, dar valoarea titlurilor de stat emise in contul acestor debite ar fi mult mai mare.

Pentru finalizarea completa a restructurarii bancii si a rezolvarii problemelor de fond ale acesteia, s-a emis Ordonanta de Guvern nr. 39/1999[6] ce prevedea fuziunea prin absorbtie a Bancorex cu BCR. Astfel, ca la data de 30.07.1999 Adunarea extraordinara a actionarilor Bancorex au aprobat fuziunea prin absorbtie cu BCR. In aceeasi perioada, prin Hotararea BNR nr. 9/31.07.1999, acestei banci i s-a retras autorizatia de functionare, iar la 21.10.1999 a fost radiata din evidentele Oficiului Registrului Comertului, moment in care s-a finalizat fuziunea prin absorbtie cu BCR.

BANCA AGRICOLA - a devenit operationala din 1.12.1990 iar situatia financiara a acesteia s-a inrautatit incepand cu anul 1997, an in care a fost demarat procesul de restructurarea al bancii. Pe baza unor masuri legislative s-a continuat procesul de restructurare a bancii si in anul 1998, prin intermediul carora s-a permis transferul la AVAB titlurile de participare ale bancii la Fondul National de Restructurare Dunarea pana la plafonul de 1026 miliarde de lei vechi, active in suma de 2.686 miliarde lei vechi concomitent si instituirea masurilor de admnistrare speciala a bancii.

La 2 februarie 2000, Fondul Proprietatii de Stat a definitivat si aprobat Planul de restructurare a bancii. Astfel ca pentru reabilitarea bancii, BNR i-a acordat doua noi linii de credit special, a recurs la cumpararea definitiva a unor titluri de stat pentru stingerea unei linii de credit acordate in 1999, iar pe baza unor acte normative i-a restituit acesteia unele rate si dobanzi incasate anterior de BNR. De asemenea in anul 2001 a avut loc o infuzie de capital in valoare de 3.944 miliarde de lei, reprezentand titluri de stat emise de Ministerul Finantelor Publice , precum si emiterea unor titluri de stat, in valoare de 37,7 miliarde de lei vechi in contrapartida unor active transferate in domeniul public al statului si in administrarea R.A. "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".

In 5.04.2000, s-a emis strategia de privatizare a Bancii Agricole de catre Comisia de privatizare a acesteia, fapt ce a generat ca in septembrie 2000, Consortiul investitorilor condus de Fondul Romano - American de Investitii sa prezinte o oferta ferma de cumparare a Bancii Agricole.

Pe fondul continuarii negocierilor de privatizare, la 29.03.2001, Parlamentul Romaniei a aprobat legea privind recapitalizarea bancii, iar Guvernul a prelungit astfel termenul de valabilitate a ofertei de vanzare pana la data de 12.04.2001 cand s-a semnat precontractul pentru privatizare. Partile contractante erau FPS si consortiul format din Fondul Romano - American si Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG. Finalitatea vanzarii Bancii Agricole a culminat cu preluarea pachetul de control de catre Raiffeisenbank (93,13%) care a contribuit la majorarea capitalului social cu 37 de milioane de dolari, aport ce a generat imbunatatirea indicatorilor de prudenta bancara si incadrarea acestora in limitele reglementate. Actualmente banca functioneaza sub administrarea grupului bancar Raiffeisen.

BANCA ALBINA - a fost infiintata inca din 1871, de romanii transilvaneni din Sibiu si a fost prima banca cu capital national, iar aparitia acesteia a reprezentat rezultatul dezvoltarii societatii romanesti in Transilvania.

Dupa reluarea activitatii in perioada de tranzitie a economiei romanesti, banca a inregistrat o situatie financiara deosebit de grava fara posibilitati reale de redresare a acesteia. Prin urmare la 31.05.1999, BNR a hotarat retragerea autorizatiei de functionare si introducerea in justitie a cererii pentru declansarea falimentului, admisa de instanta la 25.05.1999, iar apoi preluarea controlului bancii de catre lichidator.

In perioada 15.07-24.08.1999, au fost efectuate plati compensatorii prin intermediul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, in suma de 361 miliarde de lei pentru depozitele persoanele fizice.

BANKCOOP. Cauzele care au determinat intrarea in incapacitate de plata a bancii Bankcoop (infiintata in 1990 sub denumirea de Banca Generala de Credit si Promovare) au fost generate de inregistrarea unui patrimoniu negativ (acumulari de credite neperformante si angajamente extrabilantiere) adancind astfel criza de lichiditate a bancii. In acest context, decizia BNR a fost de recapitaliza banca cu aproximativ 100 milioane de dolari SUA si de aplica toate masurile de redresare a acesteia, masuri care in final s-au dovedit a fi neviabile.

La 19.11.1999, Consiliul de Administratie al BNR a depus la tribunalul Bucuresti, cererea de declansare a procedurii de faliment, admisa numai in data de 8.02.2000, prilej cu care Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar a fost desemnat ca lichidator al Bankcoop avand obligatia de a efectua plati compensatorii. Obligatiile fata de deponentii bancii, persoane fizice, s-au stins pe baza unei linii de credit special deschisa de BNR in contul bancii datorita incapacitatii Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar de a mobiliza resursele necesare acestor restituiri.

BANCA DACIA FELIX - a fost infiintata din anul 1991, ca banca comerciala cu caracter universal.

In calitate de creditor, BNR, a declansat inca din cursul anului 1996, actiuni in instanta in vederea reorganizarii si lichidarii acestei bancii datorita situatiei financiare precare a bancii.

La 24.11.1998 s-a hotarat reluarea activitatii bancii printr-o decizie a Tribunalului din Cluj, in baza Legii 64/1995 stabilindu-se un plan de reorganizare al bancii. In realitate planul de reorganizare a fost aprobat, intr-o varianta refacuta, doar in 18.10.1999, de Tribunalul din Cluj. In paralel BNR a contestat pe toate caile legale, in numeroase randuri decizia instantei de la Cluj, datorita cerintelor necorespunzatoare prevazute in planul de redresare a bancii, dar justitia urma sa se pronunte asupra recursului abia la sfarsitul anului 1999.

Cu toate acestea, datorita nerespectarii prevederilor planului de reorganizare a bancii in ceea ce priveste onorarea ratelor la creditul special acordat de banca centrala, la 5.07.2000, se inainteaza in instanta cererea de incepere a procedurii falimentului, decizie contestata ulterior de debitor in justitie. La 15.03.2001 Tribunalul Cluj trebuia sa dispuna procedura de faliment a bancii pe baza cererilor formulate de creditorii acesteia, dar decizia a fost din nou contestata de conducerea bancii.

Salvarea bancii s-a realizat pe baza unei ordonante de urgenta emise de Guvern la 18 mai 2001, prin care s-au stins obligatiile bancii catre creditori prin cesionarea de catre acestia a creantelor detinute de KOLAL BV Amsterdam si transformarea bancii in Eurom Bank. De asemenea datoriile fata de banca centrala si CEC au fost reglementate prin OUG 68/2001, fapt ce a generat recapitalizarea bancii de catre noii proprietari la un nivel care sa satisfaca indicatorii de prudentialitate. Sub denumirea de Eurom Bank a functionat pana la 30.08.2006 cand a fost achizitionata de Grupul Leumi Bank.

CREDIT BANK. In 1996, BNR, in calitate de creditor a inaintat cererea de declansare a procedurii falimentului bancii Credit Bank (infiintata in 1991), cerere solutionata si admisa in instanta doar in 9 noiembrie 2000. Astfel, prin OUG nr. 26/2000, BNR a acordat bancii un credit necesar restituirii disponibilitatilor si depozitelor catre populatie in limita a 54.764.000 lei per deponent, limita practicata de altfel in acea perioada si de catre Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar.

La 22.04.1999, Decizia Curtii Supreme de Justitie de retragere a autorizatiei de functionare a Credit Bank de catre BNR, a fost definitiva si irevocabila (cerere depusa de Consiliul de administratie al BNR inca din 1997).

BANCA INTERNATIONALA A RELIGIILOR. Ideea infiintarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR) a apartinut Centrului International Ecumenic, organizatie neguvernamentala, laico-religioasa, non-profit, de larga utilitate publica, cuprinzand reprezentanti ai cultelor si etniilor din Romania, functionand sub egida UNESCO. Banca Internationala a Religiilor (reprezinta un caz unicat in lume - ne mai existand o astfel de institutie de credit care sa se implice in sprijinirea actului de cultura si a vietii religioase) si-a inceput activitatea operationala la 1 martie 1994, cu o singura unitate, 13 salariati si un capital social de 4 miliarde de lei. La 1 ianuarie 2000, banca avea un capital social varsat de 200 milioane de lei, 110 unitati in toate judetele tarii, agentii, puncte de lucru si 1860 de salariati. Profitul cumulat al BIR in anii de functionare s-a ridicat la 25 de milioane de dolari SUA. Astfel, BRI a intrat in atentia unui grup de interese, care in lunile ianuarie-mai 2000 i-a pregatit conditiile "legale" pentru declansarea falimentului.

Datorita agravarii situatiei financiare a bancii, in 1999, BNR a efectuat masuri de redresare a acesteia insa actionarii si conducerea bancii nu au continuat actiunile de recuperare a creantelor si procedura de recapitalizare sau vanzare a acesteia catre un actionar puternic care sa ajute la salvarea bancii.

In urma efectuarii inspectiilor de supraveghere "on-site" de catre personalul specializat al BNR la Banca Internationala a Religiilor s-a constatat existenta unor credite neperformante neprovizionate corespunzator si care nu au fost consemnate in raportarile financiare contabile. De asemenea s-a constatat practicarea unui management inadecvat de administrare a patrimoniului si de gestionare a riscurilor concomitent cu o criza de lichiditate si imposibilitatea bancii de a constitui rezervele minime obligatorii. In acest context la 1.02.2000, Consiliul de administratie al BNR a decis instituirea supravegherii speciale a bancii si aplicarea de sanctiuni (amendarea unor persoane din conducerea bancii si aparatul executiv al acesteia) pentru nerespectarea prevederilor legale ale BNR.

Datorita faptului ca actionarii nu au sprijinit banca pentru majorarea capitalului social, iar posibili investitori nu au manifestat un real interes pentru achizitionarea si recapitalizarea acesteia, la inceputul lunii martie 2000, banca a intrat in stare de insolvabilitate inregistrand un patrimoniu net negativ. Drept urmare i s-a aplicat bancii un regim special de decontare concomitent cu retragerea acesteia de pe piata bursiera, extrabursiera si a titlurilor de stat.

La 29.06.2000, BNR a depus in justitie cererea de incepere a procedurii falimentului bancii, cerere admisa de Tribunalul Bucuresti in 10.07.2000 si nesolutionata nici in anul 2001, desi legea 83/1998 prevede judecarea rapida a cauzelor privind falimentul bancilor.

Restituirea depozitelor persoanelor fizice ale bancii, la sfarsitul anului 2000 a reprezentat, ca si in cazul bancii Bankcoop, un motiv inevitabil de emisiune monetara prin deschiderea unei linii de credit special de catre BNR in favoarea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar.

In anul 2003, presedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii din cadrul Camerei Deputatilor si-a continuat atacurile la adresa conducerii BNR, prin inceperea unei anchete neautorizate, inca din 30.08.2001, cu privire la procesului de lichidare a bancii si stoparea acestuia. Motivele aduse de respectiva persoana se bazau pe anumite informatii unilaterale, partiale sau inventate, publicate si in doua rapoarte cu continut diferit, departe de adevarata cauza a falimentului bancii (acordarea de credite in conditii neprudentiale si nemonitorizate de catre conducerea bancii). Cu acest prilej, BNR a fost acuzata cum ca intentionat urmareste falimentarea bancilor romanesti in interesul unor cercuri straine si a unei firme de lichidare, acuzatii care nu au fost insotite de probe veridice.

Totusi la 29.05.2002, s-a contestat din nou decizia justitiei de deschidere a procedurii falimentului bancii, recurs respins in final de Curtea Suprema de Justitie.

Experienta cazului Bancii Internationale a Religiilor, incercarile repetate de revitalizare a acesteia au avut efecte negative asupra credibilitatii angajamentului BNR in procesul de restructurare si asanare a sistemului bancar in ansamblul sau.

bANCA COMERCIALA "UNIREA". la jumatatea anului 2000, actionarul majoritar al Bancii Comerciale Unirea (infiintata in 1996) isi retrage o parte importanta din participatia anuntata la majorarea capitalului social al acesteia, fapt ce a avut un efect negativ asupra lichiditatii bancii. Efectul a fost instituirea unui regim de decontare speciala din 27 iunie 2000 pana in anul 2001 si retragerea autorizatiei de functionare in luna 03.07.2000 prin hotararea Consiliului de administratie al BNR. In luna noiembrie 2000, cererea de retragere a autorizatiei de functionare a BNR a fost contestata prin decizia Curtii Supreme de Justitie (Decizia nr. 3969/30.11.2001) in baza unor aporturi aduse la majorarea capitalului social al bancii de catre un grup de investitori straini, majorare care a determinat reincadrarea in valorile reglemetate ale indicatorilor prudentiali si reluarea activitatii de banca. Pozitia BNR fata de aceasta reluare a activitatii a fost una sceptica datorita incertitudinilor privind structura actionariatului bancii. In cursul anului 2002 banca a fost preluata de grupul Nova Bank.

BANCA TURCO-ROMANA - infiintata in 1994, a intampinat probleme incepand cu a doua jumatate a anului 2000. Datorita aparitiei in presa a unor informatii privind vanzarea pachetului majoritar de actiuni detinut de BCR si BAYINDIR HOLDINGS precum si informatii privind demisia unora dintre conducatorii bancii, clientii bancii - persoane fizice si juridice - au depus cereri masive de retragerea a depozitelor in lei si in valuta, cereri pe care banca nu a putut sa le onoreze intrand astfel in criza de lichiditate. Lipsa de lichiditati a bancilor a fost generata si de faptul ca banca detinea un portofoliu insemnat de depozite plasate in mod fraudulos, la banci din strainatate sub forma depozitelor colaterale pentru unele tranzactii de creditare efectuate de bancile respective in favoarea grupului BAYNDIR HOLDINGS. Aceste depozite "straine" au fost inregistrate (incorect) in contabilitatea bancii ca si depozite la termen, nu sub forma depozitelor colaterale in conturi in afara bilantului asa cum ar fi fost normal. Prin urmare, aceste nereguli nu au putut fi depistate in momentul evaluarii raportarilor periodice trimise bancii centrale, fapt ce ar fi prevenit declansarea crizei bancii.

Pentru evitarea unei crize sistemice, BNR cu sprijinul Guvernului a intervenit pe langa autoritatile turcesti pentru identificarea si implementarea unor solutii in vederea rezolvarii situatiei create. Acest lucru nu a fost pe deplin indeplinit datorita crizei financiar -bancare cu care se confrunta in acea perioada (nov. 2000) Turcia, cu toate ca autoritatile turcesti si-au luat angajamentul de a gasi un nou investitor.

Dupa epuizarea tuturor posibilitatilor de redresare si revitalizare a situatiei financiare a bancii, Consiliul de administratie a BNR a retras autorizatia de functionare a bancii in cauza in baza Hotararii din 30.04.2002, si a cerut instantei sa declanseze procedura falimentului bancii (30.07.2002).

Banca Romana de Scont. Pentru aceasta banca (infiintata in 1996), BNR a dispus in iulie 2001 instituirea supravegherii speciale, si apoi din decembrie 2001 regimul de decontare speciala (10.12.2001) datorita managementului necorespunzator al fondurilor si surselor atrase practicat de conducerea bancii si datorita unor abateri grave de la disciplina bancara impusa. Masurile de supraveghere speciala au fost stabilite la inceput pentru 60 de zile, incepand din 02.07.2001, perioada care a fost apoi prelungita cu inca 120 de zile. In ianuarie 2002, BNR a dispus instituirea administrarii speciale a bancii si destituirea presedintelui acesteia (03.01.2002) urmand ca in luna urmatoare sa i se retraga autorizatia de functionare si solicitarea instantei in vederea declansarii procedurii falimentului (28.02.2002). Motivul destituirii presedintelui a fost depistarea unor fraude deosebit de grave comise de acesta (in mare parte realizarea operatiuni fara documente contabile intocmite legal) impreuna cu mare parte din personalul bancii si unii clienti ai institutiei, fapt ce a impiedicat depistarea lor anterioara. Instanta a admis cererea BNR la 16.04.2002, si a dispus inceperea procedurii falimentului.

banca de investitii si dezvoltare. Monitorizarea speciala a Bancii de Investitii si Dezvoltare a inceput inca de la infiintarea acesteia, din anul 2000, moment in care au fost sesizat Parchetul in privinta aportului de capital al actionarului majoritar A urmat o serie de inspectii dispuse de BNR si desfasurate de personalul de supraveghere al acesteia insa chiar si in aceste conditii conducerea bancii a efectuat operatiuni frauduloase, care la scurt timp au deteriorat situatia financiara a bancii. Pentru prevenirea falimentului bancii si implicit pentru apararea intereselor deponentilor, sanctiunile aplicate bancii de catre BNR au vizat limitarea operatiunilor bancii (11.01.2002), retragerea autorizarii conducerii executive concomitent cu sesizarea Politiei in baza Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie (11.03.2002).

Cazul Bancii de Investitii si Dezvoltare nu se poate incadra in categoria fraudelor bancare insa datorita expunerilor mari fata de Banca Romana de Scont situatia financiara acesteia a fost puternic deteriorata, soldata cu pierderi si scaderea credibilitatii bancii. In acest context, Adunarea Generala a Actionarilor a solicitat voluntar dizolvarea bancii in baza Legii 31/1990, la 07 martie 2002, iar Consiliul de Administratie al BNR a decis retragerea autorizatiei de functionare a bancii la 29.03.2002.

BANCA COMERCIALA ROMANA. O situatie mai aparte s-a inregistrat la Banca Comerciala Romana, datorita unei campanii de zvonuri nefondata, care a afectat imaginea si credibilitatea bancii si care nu a fost depistata pana in final de organele de drept. In realitate situatia financiara era una sanatoasa, prin nivelui performante inregistrate a indicatorilor de natura lichiditatii si solvabilitatii. Cu toate acestea, efectele situatiei create s-au concretizat in retrageri masive de depozite din partea deponentilor.

Cazul bancii s-a clarificat relativ rapid, in termen de o saptamana in special in urma cooperarii promte dintre BNR si conducerea BCR. Pozitia BNR a avut in vedere monitorizarea bancii, mentinerea unui contact permanent cu conducerea bancii si mentinerea la nivel satisfacator al numerarului necesar efectuarii la timp a platilor solicitate.

BANCA COLUMNA. In urma cererii de instituire a falimentului de catre cei 2 creditori ai sai - CEC si Fondul Proprietatii de Stat[10]- la 25.11.1998, Banca Columna (infiintata in 1994) a intrat in procesul de reorganizare judiciara, in baza aceleiasi Legi 64/1995. Judecatorul sindic numit a prezentat la 4.02.1999, planul de reorganizare a bancii care a fost contestat de conducerea acesteia, in special datorita declaratiilor de creante formulate de o parte din creditori, generandu-se in acest fel o amanare a aprobarii planului de reorganizare a bancii pana dupa 2000. Termenul de judecata a cereri celor doi creditori importanti ai bancii a fost stabilit de Tribunalul Bucuresti pentru data de 13.06.2002.

In urma incalcarilor grave a prevederilor legislative si a reglementarilor bancare in vigoare mai ales in domeniul creditarii si provizionarii corespunzatoare a creditelor, la 28.07.2000, Consiliul de administratie al BNR a hotarat retragerea definitiva autorizatiei de functionare a bancii. Reactia conducerii bancii s-a concretizat in contestarea acestei decizii la Curtea Suprema de Justitie urmand ca aceasta sa se pronunte in sedinta din 28.05.2002.

Dupa multe dispute si contestatii, Tribunalul Bucuresti a hotarat la 18.03.2003 declansarea procedurii falimentului, fara ca aceasta decizie sa afecteze functionarea sistemului bancar in ansablu datorita faptului ca banca nu mai era operationala inca din anul 1998.

Momentul declansarii falimentului Bancii Columna marcheaza finalitatea actiunii de asanare a sistemului bancar din Romania . Incepand cu aceasta data, au fost eliminate din sistem, dupa multi ani, toate bancile aflate in incetare de plati sau cu capital negativ. Din acest punct de vedere se poate afirma ca, incepand cu anul 2003 sistemul bancar romanesc a operat conform principiilor unei economii de piata functionale.

Toate aceste cazuri au avut un impact negativ asupra credibilitatii si autoritatii BNR.

Falimentul bancilor din sistem a generat slabirea temporara a credibilitatii deponentilor in sistemul bancar alaturi de efectele generate de costurile suportate pentru platile compensatorii efectuate de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar catre deponentii afectati, si costurile suportate de catre stat prin anularea unor datorii ale bancilor-problema sub forma titlurilor de stat emise in favoarea bancilor (cazul Bancii Agricole si BANCOREX).

Totodata eliminarea bancilor neviabile din sistem a insemnat reluarea rolului de intermediar financiar al sistemului bancar (prin reinceperea creditarii proiectelor pe principii de eficienta bancara si nu prin selectie adversa) si a insemnat cresterea sigurantei deponentilor.

Pentru prevenirea riscului de frauda in sistemul bancar, si avand experienta bancilor - Banca Turco-Romana si Banca Romana de Scont -, BNR a participat activ pentru depistarea si pedepsirea vinovatilor, furnizarea de probe si sprijinirea institutiilor abilitate pentru rezolvarea situatiilor de gen, iar pe de alta parte a intervenit in vederea imbunatatirii reglementarilor privind activitatea bancara prin stabilirea unor criterii de ordin calitativ in autorizarea conductorilor, administratorilor si actionarilor bancii precum si a unor standarde de cunoastere a clientelei.

2. Privatizarea unor banci cu capital de stat

Conform practicilor in domeniu, strategia de privatizare a bancilor, coordonata de guvern, este influentata de o serie de factori, in care determinant ar trebui sa fie maximizarea vitezei de transformare si dezvoltare a sectorului bancar. Rezultatele procesului de privatizare se evalueaza cel mai adesea prin gradul de reducere al influentei statului in economie, si in particular in sistemul bancar. Astfel putem surprinde o serie de avantaje ale privatizarilor bancare:[12]

perfectionarea managementului companiilor si, in paralel, cresterea eficientei operatiunilor bancare;

eliberarea autoritatilor administrative de responsabilitatea managementului bancilor si inlaturarea , astfel, a oficialitatilor de a intervenii in activitatea acestora;

imbunatatirea calitatii si extinderea gamei de produse si servicii bancare, precum si imbunatatirea relatiei cu clientii, intr-un mediu concurential acerb;

reducerea costului intermedierii financiare prin cresterea productivitatii muncii, introducerii noilor tehnologii, dezvoltarea managementului novator, perfectionarea structurilor organizationale si potentarea resurselor umane;

accelerarea dezvoltarii pietei de capital prin cresterea capitalizarii bursei de valori si a numarului de companii viabile;

implementarea modificarilor institutionale menite sa asigure evolutia graduala a sistemului bancar si compatibilitatea acestuia cu cel din economiile dezvoltate.

Extensia procesul de privatizare in Romania s-a reflectat prin contributia sectorului privat la Produsului Intern Brut si, respectiv, proportia din proprietatea de stat initiala care a fost transferata in proprietate privata. Referitor la primul aspect, la finele anului 1998, contributia sectorului privat la formarea PIB ajunsese sa reprezinte 58,4%. La vremea respectiva 58,4% era o cifra modica comparativ cu celelalte economii in tranzitie din Europa, dar totusi in crestere fata de anul 1989 cand, partea din PIB realizata de sectorul privat reprezenta doar 12,8%.[13]

Cadrul de reglementare al privatizarii a avut la baza Legea nr. 58 din 14 august 1991 privind privatizarea societatilor comerciale ce cuprindea reglementari privind vanzarea de actiuni si de active ale societatilor comerciale catre persoane fizice sau juridice, romane sau straine. Prin intermediul acestei legi s-a creat totodata si cadru institutional al privatizarii. A fost infiintata Agentia Nationala de Privatizare (ANP) ca institutie guvernamentala cu rol de reglementare si supraveghere si Fondul Proprietatii de Stat (FPS) ca si "institutie publica cu caracter comercial si financiar", care avea rolul de a gestiona detinerile in proportie de pana la 70% din capitalul social al tuturor societatilor comerciale privatizabile. Alaturi de aceste institutii au fost infiintate si 5 Fonduri ale Proprietatii Private (FPP), organizate ca fonduri mutuale si carora li s-a atribuit 30% din capitalul social al tuturor societatilor comerciale privatizabile precum si "certificate de proprietate" (CP) care au fost distribuite cu titlul gratuit populatiei. In numarul 122 din 19 iunie 1995 a Monitorului Oficial al Romaniei a fost publicata Legea nr. 55 din 15 iunie 1995 - pentru accelerarea procesului de privatizare si prin care a fost initiat "Programul de Privatizare in Masa". Legea prevedea ca accelerarea privatizarii sa se realizeze prin transferul efectiv, cu titlul gratuit, catre cetatenii romani indreptatiti, al actiunilor aferente cotei de 30% din capitalul societatilor comerciale cu capital de stat, cat si prin vanzarea actiunilor emise de aceste societati. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88 din 29 decembrie 1997, aprobata prin Legea nr. 44 din 25 februarie 1998 a reusit sa integreze intr-un tot unitar toate prevederile legislative emise pana atunci in ceea ce priveste procesul privatizarii in Romania. A urmat apoi Legea nr. 99 din 27 mai 1999, care a realizat o schimbare radicala in ceea ce priveste prerogativele de privatizare ale ministerelor economice si inca alte numeroase acte normative ale privatizarii.

Stadiile procesului de privatizare a societatilor comerciale de stat din Romania pot fi sintetizate astfel:

Stadiul I -perioada 1990-1994, in care au avut loc "privatizari spontane", "privatizari - pilot" si privatizari MEBO. "Privatizarile spontane" care se concretizeaza prin asa -numitele "joint ventures" (societati mixte), respectiv societati comerciale nou infiintate la al caror capital social, intreprinderile de stat, au contribuit cu o pare importanta a propriilor active, si majorari de capital social al intreprinderii de stat, integral subscrise de investitori privati.[17] Trebuie sa precizam ca acest tip de privatizare a avut "meritul" de a se caracteriza printr-un puternic caracter netransparent si care a fost utilizata cu succes si in cazul diluarii participatiei statului in doua mari banci cu capital de stat - Banca Agricola si BANCOREX. "Privatizarile pilot" a devenit obiectivul ANP, care presupunea privatizarea unor societati comerciale, cu conditia ca numarul acestora sa nu depaseasca 0,5% din totalul societatilor supuse prevederilor legii. Pe aceasta baza, lista - pilot cuprindea 32 de societati de privatizat din care s-a realizat doar 22 de privatizari si acelea vandute angajatilor lor. MEBO (Management Employee Buyouts) este o metoda de privatizare a unei societati comerciale care presupune trecerea mijloacelor de productie ale societatii comerciale care se vrea privatizata, din proprietatea statului in proprietatea angajatilor. Un exemplu de o privatizare realizata prin metoda MEBO este cazul societatii Petrom in anul 1993.

Stadiul II - perioada 1995-1996 "Programul de Privatizare in Masa" care a aparut ca o necesitate datorita performantelor dezamagitoare rezultate in urma privatizarilor de pana atunci.

Stadiul III - perioada de dupa 1996, este perioada privatizarilor "caz-cu-caz". Este momentul cand se trece la "dezinvestirea" proprietatii de stat prin tranzactii individuale, si care au fost incununate cu succes mai ales in cazul unor banci cu capital de stat si a societatilor de utilitati publice. O trasatura importanta a acestor tipuri este recurgerea la tranzactii mediate prin piata de capital ca metoda de vanzare a actiunilor detinute in proprietatea de stat, si desigur intermedierea prin serviciile oferite de consultanti specializati si/sau banci de investitii.

Principalele metode de privatizare utilizate au fost: licitatiile, negocierile directe si vanzari pe piata de capital.

Privatizarea sectorului bancar romanesc a inceput relativ tarziu comparativ cu alte tari din regiune (Caseta nr. 9.), in 1998, dupa e a fost creat cadrul de reglementare specific acestei operatiuni, respectiv cand a fost emisa si aprobata Legea nr. 83 din 21 mai 1997 - pentru privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar.

Privatizarea bancilor din Romania a vizat in principal atragerea de investitori strategici, "institutii cu reputatie internationala" care pentru o economie in ansamblul sau poate insemna o modalitate optima pentru atragerea capitalurilor straine. Odata cu deschiderea sistemului bancar spre exterior, cei care nu sunt partizani ai acestei strategii, au sustinut ca, bancile straine urmaresc doar maximizarea profitului global, si mai putin cel local, ca sunt adepte ale practicarii preturilor de transfer pentru a raporta profituri in tarile cu fiscalitate redusa, ca bancile straine ar apara interesele tarilor de origine si ca acestea ar afecta concurenta intre acestea si bancile nationale. Cu toate acestea, experienta altor tari care au trecut prin procesul de privatizare a sistemului bancar, demonstreaza nenumarate efecte pozitive ale atragerii capitalului strain bancar, asupra mediului de afaceri, asupra mediului concurential bancar si asupra economiei nationale in ansamblul sau.

In acord cu acest proces de privatizare al bancilor din Romania, principalele asemenea institutii au fost: Banca Comerciala Romana, Banca Romana de Dezvoltare, Bancpost si CEC (inca in curs de privatizare).

BANCA COMERCIALA ROMANA - si-a inceput activitatea inca de la inceputul reformei sistemului bancar romanesc - 1990 - cand au fost transferate catre aceasta toate operatiunile specifice unei banci comerciale, desfasurate de catre Banca Nationala a Romaniei, in perioada economiei centralizate.

In evolutia s-a, procesul de privatizare a BCR, a esuat in doua randuri. Cauza principala invocata fiind mediul international nefavorabil unor asemenea tranzactii in perioada lansarii ofertei de privatizare a celei mai mari banci din sistem cu capital de stat.

La nivelul anului 2002, strategia de vanzare a BCR a fost reconstituita cu ajutorul asistentei primite din partea unor institutii financiare internationale. Noua strategie viza participarea in proportie de 25% la capitalul social, in calitate de actionar temporar a BERD si CFI, urmand ca in urmatorii 3 ani un investitor strategic sa devina actionar majoritar.

Cadrul legislativ prin care a fost finalizata strategia de privatizare a Bancii Comerciale Romane a avut la baza Hotararea Guvernului nr. 772 din 3 iulie 2003 - pentru aprobarea Strategiei de privatizare a Bancii Comerciale Romane S.A., cu modificarile legislative ulterioare, si care a intrat in vigoare incepand cu data de 12 decembrie 2005.

Strategia de privatizare a BCR a fost elaborata si realizata sub supravegherea Comisiei de privatizare, prin care s-a stabilit ca:

negocierea tranzactiei urma a se face cu selectie de oferte angajante si oferte angajante imbunatatite;

ofertele angajante imbunatatite se depun de catre ofertantul care a obtinut cel mai mare numar de puncte si a celui care a intrunit numarul de puncte imediat urmator;

in vederea depunerii de oferte imbunatatite pentru negocierea contractului de vanzare-cumparare de actiuni, precum si a proiectului altor documente contractuale necesare in vederea incheierii tranzactiei, se anunta ofertantii selectati cu cel mai mare punctaj cu cel putin 8 zile inaintea depunerii acestor oferte;

pretul pe actiune oferit de un ofertant selectat prin oferta sa imbunatatita trebuie sa fie cel putin egal cu pretul pe actiune pe care respectivul ofertant selectat l-a oferit prin prima sa oferta angajanta;

ofertantul castigator este acela care depune o oferta imbunatatita, cu cel mai mare pret oferit si care accepta conditiile prevazute in proiectul final al contractului de vanzare-cumparare de actiuni si, daca este cazul, proiectul final al altor documente contractuale comunicate anterior;

garantia de participare depusa de participanti, se restituie tuturor ofertantilor, mai putin castigatorului, in termen de doua zile de la data semnarii contractului de vanzare-cumparare de actiuni cu ofertantul castigator.

Prin urmare, strategia de vanzare a actiunilor BCR, reglementata prin prevederile legale prezentate mai sus, a stabilit procedeul si metodele utilizate pentru finalizarea acestui proces precum si cotele de capital destinate unor persoane fizice sau juridice.

Concret, procedeul de privatizare a BCR S.A. a constat in vanzarea actiunilor statului gestionate de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS)[21], reprezentand 69,8825% din capitalul social al BCR S.A., catre persoane fizice si juridice, cu plata in numerar, conform cu reglementarile in vigoare.

Metodele de privatizare a BCR - S.A. au vizat:

vanzarea prin negociere directa, fara selectie de oferte, a unui pachet de actiuni ce apartinea statului si care era gestionat de APAPS, catre doi investitori institutionali - Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Corporatia Financiara Internationala (CFI);

vanzarea prin negociere directa, fara selectie de oferte, a unui pachet de actiuni ce apartinea statului si care era gestionat de APAPS, catre Asociatia Salariatilor Bancii Comerciale Romane - S.A.;

vanzarea prin negociere directa, cu selectie de oferte, a unui pachet de actiuni ce apartinea statului si care era gestionat de AVAS, catre un investitor strategic, institutie financiar-bancara internationala reputata sau catre un grup (consortiu) de investitori strategici din care sa faca parte cel putin o institutie financiar-bancara internationala reputata;

Persoanele fizice sau juridice interesate puteau dobandi urmatoarele cote de participare:

25% plus doua actiuni din capitalul social total al BCR - S.A., catre investitorii institutionali - BERD si CFI, din cota gestionata in numele statului de catre APAPS;

pana la 8% din capitalul social total al BCR - S.A., catre Asociatia Salariatilor Bancii Comerciale Romane - S.A. (salariati, membrii consiliilor de administratie si pensionari cu ultimul loc de munca la BCR), din cota gestionata in numele statului de catre APAPS, la un pret pe actiune care nu putea fi mai mic decat valoarea nominala a unei actiuni de 1 leu;

pachetul majoritar de 61,8825% din capitalul social total al BCR - S.A., catre un investitor strategic, institutie financiar-bancara internationala reputata sau catre un grup (consortiu) de investitori strategici din care sa faca parte cel putin o institutie financiar-bancara internationala reputata;[23]

In 2004 au fost finalizate primele doua etape ale procesului de privatizare a BCR (transferul proprietatii asupra pachetului de 25% din actiunile bancii detinute de BERD si CFI, si a pachetului de 8% catre salariatii bancii), iar in 2005 a intrat in ultima etapa, etapa prin care un investitor strategic (o institutie financiar-bancara internationala puternica sau un consortiu de investitori din care cel putin una sa fie institutie financiar-bancara internationala cu reputatie solida) preia pachetul majoritar de actiuni in proportie de 61,8825% din actiunile BCR (36,8825% detinute de statul roman si 25% detinute de BERD si CFI). Din toate ofertele de achizitie depuse de posibilii investitori, in competitie au ramas 10 entitati, si anume: Fortis, Millennium Banco Comercial Portugues, Banca Nationala a Greciei, Banca Intensa, Deutsche Bank AG, Erste Bank AG, Dexia, KBC, BNP Paribas, ABN AMRO . Ofertele depuse cuprindeau cate o oferta tehnica si una financiara. In urma analizei ofertelor facute de cele 10 entitati au fost selectionate doar doua - Erste Bank si Millennium Banco Comercial Portugues - pentru a-si imbunatatii ofertele financiare de achizitie in vederea inceperii negocierilor finale. Astfel, la 25 decembrie 2005, Erste Bank a fost desemnata castigatoarea licitatiei de privatizare preluand pachetul de 62% din actiunile BCR cu 3,75 miliarde de euro.

Contractul de vanzare-cumparare de actiuni in Banca Comerciala Carpatica - S.A., intre Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), in calitate de vanzator, si Erste Bank der Osterreichischen Sparkassen AG, in calitate de cumparator, a fost incheiat la data de 21 decembrie 2005, si dat publicitatii doar in 9 octombrie 2006, in Monitorul Oficial nr. 831 bis, Partea I.

La data incheierii contractului, BCR detinea un capital social in valoare de 792.468.750 lei, reprezentand 792.468.750 de actiuni in valoare nominala de 1 leu fiecare. Avand in vedere acest fapt, vanzatorul - AVAS - detinea 292.282.131 de actiuni BCR (36,8825% minus doua actiuni), BERD - detinea 99.058.595 de actiuni (12,5% plus o actiune), iar CFI - detinea, de asemenea, un numar de 99.058.595 de actiuni (12,5% plus o actiune).

Pretul de cumparare a unei actiuni a fost de 7,65 euro/actiune, astfel ca pentru actiunile detinute de AVAS s-a platit 2.235.958.302,15 euro, pentru cele detinute de BERD si CFI cate 757.798.251,75 euro fiecare. La 5 zile de la data semnarii Certificatului de Pre - Finalizare, cumparatorul a avut obligatia de a depune valoarea totala platita - 3.751.554.805,65 euro, in Conturile Escrow, deschise de catre Agentul Escrow ales in prealabil.

Unul dintre punctele cheie ale blocajului preluarii BCR a fost legat de acoperirea de catre stat a pierderilor rezultate din fuziunea bancii cu BANCOREX.[26] Ajutorul din partea statului, concretizate in emiterea de titluri ar trebui sa fie in limita a jumatate din valoarea contractului de privatizare, deci jumatate din 3,75 miliarde de euro, pana la 31 decembrie 2013. Prevederile au fost evidentiate in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 33/2006 privind finalizarea procesului de privatizare a Bancii Comerciale Romane.

Cu toate acestea, privatizarea BCR, a fost deschisa, transparenta si competitiva, deoarece pachetul majoritar a fost vandut unui investitor strategic, care a oferit cea mai mare oferta de pret dintre toti ofertantii inscrisi pentru prelurea bancii, statul a actionat ca un investitor privat, a respectat directivele Comisiei Europene si nu a cuprins elemente de ajutor strategic.

Cu ajutorul privatizarii BCR, Romania a avut ceva semnificativ de oferit, fiind ultima mare banca din Europa Centrala si de Est, aflata in proprietate de stat. Analistii agentiei de rating Standard & Poor au clasificat privatizarea drept "o alternativa importanta pentru bancile occidentale", iar directorul executiv al Banco Comercial Portugues - Paulo Teixera Pinto, drept "o oportunitate unica si irepetabila".

BANCA ROMANA DE DEZVOLTARE - a fost infiintata inca din anul 1990, ca banca comerciala cu capital de stat.

Societe Generale Franta a achizitionat in data de 14 decembrie 1998 un pachet de actiuni reprezentand 42,1679% din capitalul social al BRD. Un alt pachet de 2,537% din actiuni a fost vandut prin intermediul bursei in data de 10 septembrie 1999. Ulterior, in data de 24 noiembrie 1999, un pachet de 4,99% din actiunile BRD a fost achizitionat de Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD). In data de 14 iunie 2004, AVAS prin Comisia de privatizare a BRD - Group Societe Generale, a demarat actiunea de cerere de oferta in vederea selectarii unei firme specializata pentru a intocmi un raport de evaluare a pachetului de 7,32% din actiunile bancii si a dosarului de prezentare pentru aceasta tranzactie. Firma selectata a fost DDP Consult Group, care a realizat raportul de evaluare si dosarul de prezentare in vederea vanzarii pachetului de 7,32% din actiunile BRD. In 3 august acelasi an, AVAS a lansat la privatizare prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, un numar de 102.060.436 actiuni (7,32% din capitalul social) ale BRD - Group Societe Generale, pentru care pana la 3 septembrie 2004 a fost primita doar o singura oferta din partea Group Societe Generale achizitionand astfel pachetul de 7,32% detinut de AVAS.

BANCPOST - si-a inceput activitatea ca banca cu capital de stat in 1991, iar procesul de privatizare al acesteia a fost inceput inca din 1998, odata cu reglementarea acestui proces. Astfel, in octombrie 2002, a avut loc definitivarea privatizarii Banc Post prin vanzarea pachetului de actiuni detinut de APAPS catre banca elena EFG Eurobank Ergasias.

CASA DE ECONOMII SI CONSEMNATIUNI. Restructurarea CEC inceputa in anul 2001 in vederea privatizarii, s-a realizat in baza unui proiect de restructurare a bancii prin intermediul firmei ING Barings Internnational & Governement Advisory Services BV, aleasa sa efectueze auditul operational al bancii si finalizarea proiectului de restructurare.

In 2005 a fost aprobata strategia de privatizare a CEC in baza H.G. nr. 806/2005, modificata prin H.G. nr. 573/26.04.2006, prin care s-a stabilit ca pachetul majoritar de 69,9% din actiunile CEC (din care 9,9% apartin Fondului Proprietatea) sa fie vandut unui investitor strategic (o institutie financiar-bancara internationala puternica sau un consortiu de investitori din care cel putin una sa fie institutie financiar-bancara internationala cu reputatie solida), iar un procent de 5,5% din capitalul bancii sa fie vandut salariatilor si pensionarilor acesteia. Restul de actiuni - 25,1% - vor ramane in proprietatea statului urmand ca ulterior acesta sa decida daca le va vinde total sau partial prin oferta publica pe piata de capital.

Vanzarea propriu-zisa a pachetului de actiuni s-a stabilit sa se efectueze in trei etape, respectiv:

depunerea ofertelor preliminare neangajate ;

depunerea ofertelor finale si

prezentarea ofertelor financiare finale angajate imbunatatite.

In urma depunerii ofertelor de catre investitorii inscrisi, in faza finala au ramas bancile OTP Bank Ungaria si National Bank of Greece care urmau sa depuna oferte finale imbunatatite. OTP Bank s-a retras inainte de a depune oferta imbunatatita iar National Bank of Greece a oferit 560 milioane de euro, suma care a fost considerata de Comisia de supraveghere insuficienta.

Cu toate ca sesiunea de finalizare a privatizarii CEC a esuat, Guvernul a decis o infuzie de capital de 500 milioane lei in vederea implementarii unei noi strategii de dezvoltare (modernizarea bancii, consolidarea pozitiei pe segmentul de retail, si a intreprinderilor mici si mijlocii mai ales cele din mediul rural) a bancii pentru perioada 2008-2010 si transformarea CEC in banca (CEC Bank).

3. Modernizarea sistemului bancar romanesc

Dezvoltarea si cresterea competitivitatii sistemului bancar a impus modernizarea de ansamblu a sistemului bancar romanesc. Astfel, banca centrala a vizat doua modalitati de modernizare si anume:

Cresterea ariei de cuprindere institutionala a sectorului bancar, si

Adoptarea si dezvoltarea de noi produse si servicii bancare oferite clientilor potentiali.

Dezvoltarea institutionala a sectorului bancar romanesc a inceput prin patrunderea pe piata financiara:

a primei banci specializate in microcreditare - Banca de Microfinantare MIRO S.A. autorizata in mai 2002 (din 9 decembrie 2004 functioneaza sub denumirea de ProCredit Bank S.A.),

a primei retele cooperatiste de credit[28] - Creditcoop - a carei autorizare s-a finalizat in septembrie 2002, si,

a primelor banci de creditare in domeniul locativ - HVB Banca pentru Locuinte si Raiffeisen Banca pentru Locuinte.

Reglementarea activitatii organizatiilor cooperatiste de credit, ca banci populare s-a realizat in anul 2000 prin adoptarea de catre BNR a OUG 97/2000 privind autorizarea, reglementarea si supravegherea cooperativelor de credit, ordonanta modificata prin OUG 272/2000. Aceste reglementari prevedeau ca anul 2001 sa reprezinte etapa de autorizare a organizatiilor cooperatiste de credit, urmand ca dupa autorizarea acestora, BNR sa preia supravegherea lor.

Autorizarea propriu-zisa a unei retele cooperatiste presupune parcurgerea a trei etape, precum:

obtinerea avizului prealabil de constituire sau de reorganizare a retelei;

aprobarea constituiri colective sau a reorganizarii retelei, si

autorizarea functionarii casei centrale si a cooperativelor de credit afiliate la aceasta.

Activitatea de supraveghere din partea BNR exercitata asupra acestor institutii de credit are loc numai dupa ce organizatia cooperativelor de credit a finalizat cea de a treia etapa de autorizare. Procesul de supraveghere vizeaza supravegherea individuala a casei centrale a organizatiei si supravegherea pe baza consolidata a cooperativelor de credit afiliate la acea casa centrala, urmand ca in prealabil casa centrala sa efectueze cu titlu obligatoriu supravegherea individuala a fiecarei cooperative de credit in parte. Ca si celelalte categorii de institutii de credit, organizatiile cooperatiste de credit participa la Fondul de Garantare a Depozitelor in Sisitemul Bancar prin plata contributiilor aferente cu mentiunea ca acest fond va actiona in vederea protejarii deponentilor numai in cazul in care casele centrale ale retelelor sunt in stare de faliment.

Cu scopul de a consolida sistemul bancar si de a prevenii si/sau limita riscul sistemic, BNR a elaborat reglementari referitoare la procedura de autorizare, la nivelul minim al capitalului social (pana la 01.01.2006 sa ajunga la nivelul minim de 5 milioane de euro, echivalent in lei), la norme privind solvabilitatea, expunerile mari si imprumuturile acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu organizatia, la regulamentul de clasificare al creditelor si plasamentelor, adaptate la specificul organizatiilor cooperatiste de credit, si care initial erau aplicabile bancilor.

In anul 2001 BNR a primit cereri de autorizare de la 10 organizatii cooperatiste de credit: Aurora Romana, Creditul Romanesc, Star Petrosani, Creditcoop, Concordia Romana, Pontica Bucuresti, Minerva, Familia, Millenium BPR si Creditul Popular. Dupa prima etapa de autorizare a acestora BNR a acordat avizul de constituire/reorganizare doar la 5 dintre ele: Aurora Romana, Creditul Romanesc, Creditcoop, Concordia Romana, si Creditul Popular, celorlalte retele BNR le-a respins cererile de avizare prealabila. La etapa a II-a de autorizare au participat 4 retele din cele 5 deoarece organizatia Creditul Popular nu a indeplinit cerintele impuse de autorizare. In urma finalizarii si celei de treia etape de autorizare, BNR a acordat autorizatia de functionare doar retelei CREDITCOOP.

Creditcoop este organizata pe doua niveluri. La primul nivel este incadrata Banca Centrala Cooperatista CREDITCOOP care are rolul de coordonare si supraveghere a unitatilor cooperativelor de credit. La nivelul al doilea se incadreaza reteaua de cooperative de credit, ca unitati teritoriale ale Credicoop. La infiintare existau un numar de 565 de cooperative de credit afiliate Bancii Centrale Cooperatiste Credicoop, apoi datorita fuziunilor ce au avut loc in cadrul retelei numarul de unitati s-a redus la 133 cooperative de credit la 31.decembrie 2004, apoi la 127 cooperative de credit la 30 aprilie 2005, si la 124 la 30 iulie 2008.

Tot in vederea modernizarii sistemului bancar s-a adoptat Legea 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, Normele BNR nr.4/2003 - privind autorizarea caselor de economii pentru domeniul locativ, si Normele BNR nr.5 /2003 privind conditiile specifice de functionare a acestora, astfel incat sa permita functionarea legala a unor astfel de institutii.

Dupa analizare cererilor de autorizare depuse la BNR, la 31 mai 2004, banca centrala a acordat definitiv autorizatia de functionare pentru Raiffeisen Banca pentru Locuinte S.A, iar in luna iulie 2005 pentru HVB Banca pentru Locuinte SA.. De la inceputul anului 2008, BNR a autorizat si cea de a treia banca de creditare in domeniul locativ, respectiv BCR Banca pentru Locuinte.

Conform Legii nr. 485/2003 a fost reglementat regimul de constituire si functionare a institutiilor emitente de moneda electronica ca si institutii de credit.

Pentru dezvoltarea unor noi produse si servicii bancare, banca centrala a folosit drept mijloace reglementari bancare concretizate astfel:

Reglementarea comertului electronic (Legea 365/2002) si a tranzactiilor efectuate prin instrumentele de plata electronica si relatiile dintre participantii la aceste tranzactii (Regulamentul nr. 4/2002) fapt ce a determinat dezvoltarea pietei cardurilor prin diversificarea acestor produse si patrunderea pe aceasta piata de noi banci;

Autorizarea si reglementarea activitatii bancilor emitente de instrumente de plata cu acces la distanta (internet banking si home banking);

Reglementarea operatiunilor cu instrumente financiare derivate efectuate de banci[29] si diversificarea lor concomitent cu dezvoltarea pietei financiare din Romania.

Eficientizarea sistemului de plati din Romania prin alinierea legislatiei romanesti cu prevederile directivelor europene in domeniul sistemelor de plati, respectiv reglementarea decontarii pe baza bruta, a platilor de mare valoare intre participanti, in aceeasi zi bancara, prin sistemul de transfer de fonduri de mare valoare administrat de TRANSFOND S.A., in calitate de agent al BNR.