Fondurile proprii si importanta solvabilitatii bancare

FONDURILE PROPRII SI IMPORTANTA SOLVABILITATII BANCARE

Fondurile proprii reprezinta ultimul garant al viabilitatii operationale in fata ansamblului riscurilor, avand rolul de a absorbi pierderi cauzate de evenimentele neasteptate. Capacitatea unei institutii de a acumula fonduri proprii pentru a acoperi o valoare cat mai mare a pierderilor neasteptate desemneaza soliditatea sa financiara.[1] Masura in care capitalul detinut de banca poate oferi protectie pentru continuarea fara sincope a activitatii este data de probabilitatea ca nivelul fondurilor proprii sa fie superior nivelului capitalului economic.

Spre deosebire de societatile nebancare, bancile functioneaza cu un capital relativ mic in comparatie cu dimensiunea bilantului, gestionand in schimb resurse atrase foarte mari. Interesul lor este de a atrage fonduri cat mai mari pentru ca prin plasamentul acestora sa se asigure o rata a rentabilitatii financiare cat mai mare, respectiv o rata a dividendului care sa multumeasca actionariatul. Activand in acest fel, banca scade ponderea capitalului in totalul pasivului, creste efectul de levier si astfel creste riscul de insolvabilitate.

Solutii posibile in adecvarea capitalului[2]:

1. cresterea capitalului (fondurilor proprii) pana la nivelul adecvat prin emisiunea suplimentara de actiuni, repartizarea profitului intr-o masura mai mare in favoarea bancii, sau fuziuni cu banci mai bine capitalizate.
2. diminuarea activului dar cu mentinerea constanta a capitalului (fondurilor proprii)
3. modificarea structurii activului in cazul unui bilant constant: transformarea creantelor in creante cu risc scazut sau fara risc.

Un nivel adecvat al indicatorilor de capitalizare pentru institutiile de credit reprezinta o garantie pentru mentinerea stabilitatii sistemului financiar in ansamblu, dat fiind faptul ca acestea reprezinta cea mai importanta componenta a pietei financiare romanesti. Nivelul capitalizarii determina in mod direct capacitatea institutiilor de credit de a absorbi pierderile generate fie de socurile de natura exogena induse de cadrul macroeconomic intern si international, fie de practicile necorespunzatoare de gestiune a riscurilor endogene aferente activitatii bancare.

In cadrul analizelor efectuate de institutiile de supraveghere, agentiile de rating si de alte organisme financiare internationale, o atentie deosebita este acordata ratei de solvabilitate, datorita relevantei privind forta financiara a bancii analizate.

Raport de solvabilitate

Rata de solvabilitate cuantifica, in principal, raportul dintre fondurile proprii de care dispune o banca si calitatea activelor din punct de vedere al riscului de rambursare, la scadenta, asociat acestora. Cu alte cuvinte, cu cat calitatea activelor este mai ridicata, cu atat probabilitatea de a se rambursa la scadenta creste, banca nefiind nevoita sa suporte, din fondurile proprii, obligatiile ajunse la scandenta.

In contextul gobalizarii activitatii bancare, cadrul metodologic de monitorizare si gestionare a riscului sistemic a evoluat atat la nivel macro-prudential, cat si la nivel micro-prudential. Trebuie mentionat faptul ca progresul inregistrat se refera atat la dezvoltarea instrumentelor folosite, cat si la procesul de standardizare si cooperare la nivel international.

Principiul fundamental al acordurilor de capital[3] este adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate de catre banca. Instrumentul operational prin care se evidentiaza gradul in care principiul mentionat anterior este respectat este reprezentat astfel de rata de solvabilitate. Aceasta se calculeaza conform acestei definitii prin multiplicarea rapotului dintre valoarea fondurilor proprii si cerinta de capital cu un factor de 0.08.

Astfel, in ceea ce priveste cuantificarea expunerii activelor bilantiere si a elementelor extrabilantiere, nete de provizioane, ponderate in functie de gradul de risc de credit,  potrivit Acodului Basel II, gama ponderilor de risc de credit a fost largita prin cresterea numarului de categorii de risc de credit de la 4 la 8: 0%, 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100%, 150%. Au fost diversificate intrumentele de diminuare a riscului de credit prin recunoasterea ca diminuatoare de risc de credit a garantiilor oferite de administratiile locale, entitati din sectorul public sau alte entitati cu rating ridicat, precum si luarea in considerare a intrumentelor financiare derivate. Pentru evaluarea clientilor din categoriile autoritati centrale, corporatii, institutii de credit se folosesc ratinguri stabilite de agentii de rating international.

Fondurile proprii ale institutiilor de credit, si respectiv ale unei retele cooperatiste de credit sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 si fonduri proprii de nivel 2. Fondurile proprii ale sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din state terte sunt reprezentate de fondurile proprii de nivel 1. Elementele componente ale fondurilor proprii trebuie sa poata fi utilizate in orice moment si cu prioritate pentru a absorbi pierderile, sa nu implice costuri fixe pentru institutia de credit si sa fie efectiv puse la dispozitia acesteia, respectiv sa fie integral platite.

In conformitate cu Regulamentul BNR - CNVM nr.18/23 din anul 2006[5], fondurile proprii de nivel 1 se compun din: (a) capitalul social subscris si varsat, cu exceptia actiunilor preferentiale cumulative sau, dupa caz, capitalul de dotare pus la dispozitie sucursalei din Romania de catre institutia de credit din statul tert; (b) primele de capital, integral incasate, aferente capitalului social; c) rezervele legale, statutare si alte rezerve, (d) rezultatul reportat pozitiv al exercitiilor financiare anterioare, ramas dupa distribuirea profitului; (e) profitul net al ultimului exercitiu financiar, reportat pana la repartizarea sa conform destinatiilor stabilite de adunarea generala a actionarilor, in limita sumei ce se intentioneaza a se repartiza pe oricare dintre destinatiile prevazute la lit.(a) - (c).

Pentru determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 1 se vor deduce urmatoarele elemente: (a) valoarea de inregistrare in contabilitate a actiunilor proprii detinute de institutia de credit; (b) rezultatul reportat, reprezentand pierdere (c) pierderea perioadei curente inregistrata pana la data determinarii fondurilor proprii; (d) valoarea de inregistrare in contabilitate a imobilizarilor necorporale.

In conformitate cu Regulamentul BNR - CNVM nr.18/23/2006 privind fondurile proprii ale institutiilor de credit si ale firmelor de investitii, fondurile proprii de nivel 2 se compun din: fonduri proprii de nivel 2 de baza si fonduri proprii de nivel 2 suplimentar.

Fondurile proprii de nivel 2 de baza se compun din: (a) rezervele din reevaluarea imobilizarilor corporale, ajustate cu obligatiile fiscale aferente, previzibile la data calcularii fondurilor proprii; (b) titluri pe durata nedeterminata si alte instrumente de aceeasi natura care indeplinesc, cumulativ, conditiile prevazute de regulament. Acestora li se pot adauga, fiind asimilate lor, actiunile preferentiale cumulative . Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din actiunile preferentiale cumulative pe durata determinata si capitalul sub forma de imprumut subordonat, cu respectarea conditiilor prevazute de regulament.

Potrivit acestui regulament intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2007, totalul fondurilor proprii de nivel 2, care poate fi luat in calculul fondurilor proprii, nu poate depasi 100% din fondurile proprii de nivel 1. Totalul valorii actiunilor preferentiale cumulative pe durata determinata si al capitalului sub forma de imprumut subordonat ce poate fi luat in considerare la calculul fondurilor proprii nu poate depasi 50% din valoarea fondurilor proprii de nivel 1. BNR poate aproba, la cererea institutiilor de credit, depasirea limitei mentionate, dar numai in situatii exceptionale si doar provizoriu.

Regulamentul BNR - CNVM nr.13/18/2006 privind determinarea cerintelor minime de capital pentru institutiile de credit si firmele de investitii[8] si reglementarile conexe impun institutiilor de credit, persoane juridice romane, sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din state terte, mentinerea unui nivel al fondurilor proprii care sa se situeze in permanenta la un nivel cel putin egal cu suma cerintelor de capital pentru riscul de credit, riscul de diminuare a valorii creantei aferente intregii activitati, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul de credit al contrapartidei, riscul valutar, riscul de marfa si riscul operational.

Ordinul BNR nr.12/2007 privind raportarea cerintelor minime de capital pentru institutiile de credit[9] transpune in legislatia romaneasca formularele de raportare COREP[10], care reprezinta instrumentul pentru efectuarea supravegherii bancare potrivit principiilor Basel II. Noile norme impun respectarea, atat la nivel individual, cat si la nivel consolidat, a cerintelor privind componenta fondurilor proprii si cerintele de capital pentru riscul de credit, riscul de piata, riscul operational, riscul de diminuare a valorii creantei, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul de credit al contrapartidei, riscul de marfa. In ceea ce priveste optiunile institutiilor de credit, se poate mentiona ca sucursalele bancilor straine nu aplica Basel II in Romania, iar bancile persoane juridice romane au optat pentru abordarea standard pentru riscul de credit. De asemenea, pentru riscul operational, 22 de banci persoane juridice romane au optat pentru abordarea de baza, 9 banci pentru abordarea standard si o banca pentru abordarea avansata.

Expunerea neta totala se calculeaza adunand expunerea neta din active bilantiere cu cea din elemente in afara bilantului. Expunerea neta din active bilantiere cuprinde activele bancii la valoarea neta ponderate in funtie de gradul lor de risc de credit. Expunerea neta din elemente in afara bilantului cuprinde elementele in afara bilantului transformate in echivalent credit in functie de gradul lor de incadrare prevazute in norma si ponderate in functie de gradul lor de risc de credit.

Capitalul bancar reprezinta un element fundamental in ceea ce priveste gestionarea riscurilor de orice fel, desi detine o pondere relativ redusa in bilant. Exista o stransa legatura intre calitatea activelor si conceptul de solvabilitate bancara deoarece cresterea calitatii activelor conduce la majorarea ratei de solvabilitate. De asemenea majorarea fondurilor proprii ale bancii genereaza cresterea ratei de solvabilitate. Indicatorii de adecvare a capitalului ajuta la determinarea robustetii sistemului bancar pentru a absorbi potentialele socuri. Un trend descrescator poate indica o crestere a expunerii la risc si posibile probleme de adecvare a capitalului. Raportul de adecvare a capitalului nu cuprinde insa toate aspectele de sanatate finaciara a sectorului bancar si informatii suplimentare pot fi necesare, precum alti indicatori, pentru a le pune in context.