Formele creditului. Criterii de clasificare

Formele creditului. Criterii de clasificare

Diversitatea formelor sub care se manifesta creditul in economie a impus utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare, in functie de care se disting urmatoarele:

1. dupa natura economica si participantii la relatia de creditare, distingem: creditul comercial; creditul bancar; creditul de consum; creditul obligatar si creditul ipotecar;
2. dupa calitatea debitorului se delimiteaza: creditul acordat persoanelor fizice; creditul acordat persoanelor juridice;
3. dupa calitatea debitorului si a creditorului se disting: creditul privat si creditul public;
4. dupa scopul acordarii creditului: credite de productie; credite de circulatie; credite de consum;
5. dupa natura garantiilor: credite reale; credite personale;
6. dupa intinderea drepturilor creditorului: credite denuntabile; credite nedenuntabile; credite legate;
7. dupa modul de stingere al obligatiilor de plata: credite amortizabile; credite neamortizabile;
8. dupa termenul la care trebuie rambursat creditul: credite pe termen scurt; credite pe termen mijlociu; credite pe termen lung.

1. Reprezinta cel ai important criteriu de clasificare si in raport de care creditul imbraca urmatoarele forme:

credit comercial;

credit bancar;

credit de consum;

credit obligatar;

credit ipotecar.

Creditul comercial se caracterizeaza prin urmatoarele:

reprezinta creditul pe care si-l acorda agentii economici la vanzarea marfurilor sub forma amanarii platilor;

avantajul acestei forme de credit consta in faptul ca intreprinzatorii isi pot desface productia fara sa astepte momentul in care cumparatorii vor detine bani. Se apreciaza, astfel, ca se accelereaza circuitul capitalului real;

creditul comercial prezinta unele limite, in sensul ca orice intreprinzator va putea vinde marfa pe credit in masura in care acesta detine rezerve de capital care sa ii permita continuarea activitatii. De asemenea, creditul comercial este limitat in functie si de regularitatea incasarii contravalorii marfurilor;

o alta limita a creditului comercial deriva din destinatia marfurilor vandute prin acest tip de credit, respectiv cei doi participanti la raportul de credit trebuie sa apartina aceluiasi sector de activitate.

Creditul comercial se manifesta sub doua forme:

creditul cumparator;

creditul vanzator.

Creditul cumparator

se manifesta sub forma platilor in avans;

acest credit apare ca o prefinantare de catre beneficiari a produselor pe care intentioneaza sa le achizitioneze;

sunt frecvente in ramuri precum: agricultura si constructiile de locuinte.

Creditul vanzator:

are ca obiect vanzarea marfurilor cu plata amanata.

Factorii care converg la sporirea dimensiunilor creditului comercial decurg din cele trei componente ale sale, respectiv cea traditionala, comerciala si financiara.

Componenta traditionala reprezinta interesele comune ale participantilor in sporirea fluiditatii schimburilor si diminuarea costurilor de organizare a activitatii comerciale. Se reduc costurile de depozitare ale stocurilor de marfuri (pentru producator) si costurile aferente mijloacelor de plata (in cazul cumparatorilor).

Componenta comerciala semnifica utilizarea creditului ca mijloc de promovare a vanzarilor.

Componenta financiara reprezinta o alta motivatie a creditului comercial si semnifica punerea la dispozitia clientului, pentru o perioada data, a unei parti din capital sub forma de marfa, pentru care plata este amanata.

Creditul comercial antreneaza emisiunea de titluri specifice acestuia (cambii, bilete de ordin) ca titluri de creanta, care prezinta avantajul scontarii la banci. In acest mod, creditul comercial se transforma in credit bancar, iar prin cedarea portofoliului de efecte comerciale de catre o banca comerciala, bancii centrale prin rescontare, se antreneaza un mecanism de emisiune de moneda centrala.

Creditul bancar

participantii la creditul bancar sunt reprezentati, la modul general, de un agent economic, pe de o parte, si banca, pe de alta parte.

creditul bancar prezinta avantajul unei mai mari flexibilitati comparativ cu cel comercial, intrucat sumele disponibile pot fi orientate catre diferite forme de activitate economica.

intre creditul comercial si cel bancar exista o puternica legatura, in sensul ca in anumite situatii creditul comercial se poate transforma in credit bancar, sau acesta din urma poate constitui suport al acordarii unui credit comercial.

Creditul bancar imbraca, in principal, urmatoarele forme:

1. avansuri in cont curent;
2. linia de credit simpla;
3. linia de credit confirmata;
4. linia de credit revolving;
5. credite cu destinatie speciala.

1. Avansuri in cont curent:
• sunt utilizate pentru acoperirea unor goluri de casa;
• nu au destinatie prestabilita si din acest motiv sunt denumite credite de trezorerie;
• aceste credite nu sunt garantate prin anumite garantii, ci prin starea de bonitate a clientului.
2. Linia de credit simpla

reprezinta nivelul maxim al creditului care se poate acorda unui client, intr-un cadru prestabilit.

3. Linia de credit confirmata

semnifica suma ce poate fi acordata sub forma de credit si care este consemnata intr-un document scris, convenit cu banca finantatoare.

4. Linia de credit revolving

este un mecanism de creditare care presupune ca pe masura ce au fost rambursate creditele anterioare, se acorda noi credite, fara intocmirea de noi documente.

5. Credite cu destinatie speciala

sunt cele pentru constituirea de stocuri sezoniere privind materiile prime agricole, creditele pentru productia de conserve, ori pentru stocarea unor materiale de constructii.

Creditul de consum

reprezinta vanzarea cu plata in rate a unor bunuri de consum personal, de folosinta indelungata si de mare valoare (mobila, autoturisme, articole de uz casnic etc.).

intre creditul de consum si creditul bancar exista stranse legaturi, in sensul unor raporturi de determinare.

pentru plata in rate, comerciantii recurg la credite bancare.

in conditii de insolvabilitate, cumparatorul este obligat sa restituie bunurile, iar uneori, in functie de clauzele contractuale, nu se mai pot recupera nici ratele achitate.

Creditul obligatar. Reprezinta resursele mobilizate de participantii la relatiile de credit prin emisiunea de obligatiuni (titluri de valoare cu scadenta mai mare de 1 an) si plasarea acestora pe piata primara de capital.

In calitate de debitori apar o diversitate de participanti, astfel:

a. Statul emite obligatiuni pe piata interna sau internationala, in vederea finantarii deficitelor bugetare sau a unor obiective de investitii de interes national, aceste titluri fiind o modalitate traditionala de procurare a resurselor de catre trezoreria statului. Asemenea obligatiuni nu sunt garantate propriu-zis, statul emitent garantand cu incasarile si calitatea sa de putere suverana. In cazul obligatiunilor lansate pe piata internationala, garantarea este data de situatia economico-financiara a tarii respective, stabilitatea legislativa si politica, criterii care sunt luate in considerare in notatiile acordate de catre agentiile de rating (Standard and Poor's, Moody's etc.).

b. Unitatile administrativ teritoriale ale statului, respectiv primariile oraselor si municipiilor, emit obligatiuni municipale, pentru acoperirea necesitatilor de fonduri destinate finantarii unor obiective locale. Obligatiunile municipale sunt garantate cu veniturile din impozitele si taxele locale pe care administratia locala le va colecta in perioada viitoare.

c. Societatile comerciale de mare dimensiune si cu un anumit impact pe piata si in randul populatiei recurg la emisiunea de obligatiuni, ca alternativa la creditul bancar, acestea fiind desemnate cu termenul obligatiuni corporative. Garantarea imprumutului obligatar este realizata cu starea de bonitate a emitentului si cu veniturile viitoare ce vor fi obtinute in urma realizarii investitiilor pe seama resurselor atrase.

d. Evolutiile din ultimele decenii in materie de obligatiuni vizeaza si pe cele realizate de persoane fizice, staruri de muzica rock sau de cinema (Rod Stewart a emis in anul 1997 obligatiuni in valoare de 10 milioane de dolari, la o dobanda de 10%, garantate cu veniturile viitoare care urmau a fi obtinute din vanzarea discurilor). Aceasta din urma categorie de obligatiuni este desemnata cu termenul de obligatiuni exotice, incluzand si titlurile emise de marile companii producatoare si distribuitoare de filme (Twenty Century Fox-Hollywood, Polygram etc.) a caror rambursare este garantata cu veniturile din incasarile viitoare.

Din aceasta enumerare a emitentilor rezulta dimensiunile sporite ale pietei obligatiunilor si preocuparile investitorilor pentru plasarea disponibilitatilor in astfel de instrumente ale pietei.

In calitate de creditori, deci de cumparatori ai obligatiunilor, apar investitorii persoane fizice si cei institutionali, acestia din urma putand influenta in mod semnificativ evolutia pietei. Motivatia investitorilor in orientarea catre astfel de plasamente este data de nivelul dobanzii aferente, cat si de posibilitatea de tranzactionare pe piata secundara (la bursa de valori), prin care se valorifica diferenta favorabila de pret dintre momentul cumpararii si cel al vanzarii acestor titluri financiare.

Desi se afirma despre obligatiuni ca acestea nu prezinta riscul de nerambursare din partea emitentului, totusi acestea sunt supuse riscului de variatie a ratei de dobanda, deci de evolutia ratei de dobanda pe piata, in sensul cresterii sau descresterii, indepartandu-se de rata nominala a dobanzii prevazuta in prospectul de emisiune. Din acest motiv, exista o tipologie diversa de obligatiuni care isi propun sa elimine un asemenea risc, dupa cum este cazul obligatiunilor indexate si al celor cu rata variabila. Ideea de baza urmarita este aceea de stabilire a nivelului ratei de dobanda, care constituie cost al imprumutului pentru emitent si castig pentru investitor, prin raportarea la evolutia ratei medii a dobanzii de pe piata monetara. De asemenea, rata de dobanda este indexata in functie si de alti factori, precum evolutia indicelui bursier, a pretului aurului sau a cursului bursier.

In economiile contemporane, creditul obligatar concretizat prin lansarea pe piata de capital de titluri financiare detine o pondere importanta, in ansamblul ei si care se cuantifica prin ponderea datoriei publice in PIB. Din punct de vedere tehnic, imprumuturile obligatare prezinta particularitati atat in ce priveste modalitatile de lansare cat si cele de rambursare.

Astfel, emisiunile de obligatiuni pot fi realizate direct de catre debitorul emitent, la sediul acestuia, insa modalitatea de lansare cea mai frecventa o constituie sindicatelor sau consortiile de plasare, formate, indeosebi, din banci de investitii.

Creditul obligatar prezinta particularitati si din punct de vedere al modalitatii de rambursare, cu efecte asupra investitorilor si asupra emitentilor, din punct de vedere al veniturilor sub forma de dobanzi si al costurilor suportate de debitori. Se remarca, in acest sens, rambursarea prin anuitati constante, in serii egale, la sfarsitul perioadei sau prin tragere la sorti.

Intrucat emitentii de obligatiuni prezinta o mare diversitate, de la guverne pana la nivelul corporatiilor, rolul agentilor de rating este important, oferind investitorilor informatii cu privire la capacitatea de rascumparare a obligatiunilor. Desi notatiile practicate de agentiile de rating consacrate sunt diferite, totusi acestea furnizeaza aceleasi semnale. Un exemplu de rating acordat obligatiunilor corporative este redat in tabelul 4.1.

Tabelul 4.1.

Creditul ipotecar

reprezinta un credit garantat cu proprietati imobiliare (cladiri, terenuri etc.).

cunoaste mai multe forme si are o amploare deosebita, atat in tarile dezvoltate, cat si in economiile emergente.

creditul ipotecar cu dobanda variabila;

credit ipotecar cu rambursare progresiva (cu reduceri ale anuitatilor, mai mari la inceputul perioadei de rambursare);

credit ipotecar inversat, purtator de anuitati (caz in care imprumutul aduce proprietarului un venit regulat), prin care se valorifica capitalul investit si se beneficiaza de dreptul de proprietate si de uzufruct.

in calitate de participanti, pe aceasta piata apar societatile de asigurari, bancile comerciale, bancile mutuale, ceea ce dovedeste un interes sporit al investitorilor, ca urmare a importantei pe care o acorda autoritatile acestui tip de credite.

Ca si in cazul altor forme ale creditului, bonitatea clientului ocupa un loc important. In cazul persoanelor fizice, este necesar ca nivelul ratelor de rambursat si al dobanzilor sa nu depaseasca un anumit procent din veniturile nete ale debitorului si ale familiei acestuia. In cazul persoanelor juridice, creditul ipotecar se acorda in functie de situatia ultimului bilant contabil, a balantei de verificare lunara si a indicatorilor: lichiditate curenta, solvabilitate patrimoniala, rata profitului, grad de acoperire a dobanzii si viteza de rotatie a activelor circulante etc.

Valoarea garantiilor sub forma de ipoteci sau privilegii trebuie sa fie mai mare decat cea a creditului ipotecar, contractul de garantie incheindu-se in termen de 30 de zile de la incheierea contractului de credit ipotecar. Institutia creditoare acorda creditul printr-o plata integrala sau esalonata, catre vanzatorul sau constructorul imobilului, direct sau intr-un cont deschis pe numele acestuia. O prevedere a normelor legale este aceea a asigurarii garantiilor, debitorul fiind obligat sa incheie un contract de asigurare a bunurilor ipotecare, plata primelor de asigurare trebuind sa se realizeze odata cu rambursarea ratelor de credit. Costul creditului ipotecar este stabilit in functie de nivelul ratei de dobanda, care poate fi fixa sau variabila, in varianta ratei variabile a dobanzii fiind necesara corelarea acesteia cu rata medie a dobanzii de pe piata monetara.

Intrucat, prin creditul ipotecar, in majoritatea tarilor s-a urmarit si dinamizarea pietei de capital, si legea creditului ipotecar din Romania prevede posibilitatea titlurizarii ipotecilor prin urmatorul mecanism: creantele ipotecare si privilegiile apartinand institutiilor creditoare, pot fi acordate unor institutii, fonduri ipotecare, autorizate sa functioneze pe piata de capital. Acestea din urma pot emite, pe de o parte, titluri de valoare negociabile pe piata de capital, in limita a 75% din valoare nominala a tuturor creantelor si, pe de alta parte, obligatiuni, in limita a 60% din valoarea portofoliului pe baza caruia se realizeaza emisiunea.

2. Dupa calitatea debitorului se face distinctie intre creditele acordate persoanelor fizice si cele acordate persoanelor juridice.

Persoanelor fizice li se acorda urmatoarele tipuri de credit:

credite de trezorerie, intalnite in cazul in care bancile ofera posibilitatea efectuarii unui volum de plati din contul curent si care depaseste nivelul disponibilitatilor existente. In aceste conditii, contul curent apare cu sold debitor;

credite pentru constructii de locuinte, pe termen lung, cu garantii ipotecare. Dobanda perceputa este dobanda pietei; se plateste, in general la scadenta. Daca debitorul doreste si are posibilitatea sa ramburseze creditul intr-un interval de timp mai scurt, trebuie sa suporte penalitati. Ipoteca nu produce obligatii decat in sarcina celui care o constituie si reprezinta un contract imobiliar, care ia nastere din conventia partilor, potrivit legii;

credite pentru consum destinate procurarii unor bunuri care se platesc in rate. O pondere importanta detin, in cadrul acestei categorii, creditele pentru cumparari de automobile. Aceste credite sunt cumparate de catre banca ce le acorda, de la vanzatorul de automobile, in pachete de valori mari. In tarile cu economie de piata dezvoltata, exista companii financiare, aflate in proprietatea marilor companii constructoare de masini, care acorda asemenea credite, facand, astfel, concurenta puternica bancilor comerciale;

credite pentru studii: se acorda studentilor si acopera, ca nivel, taxele anuale platite de acestia. Asemenea credite detin o pondere scazuta in portofoliul de credite al bancilor, datorita nivelului scazut al profitabilitatii acestora;

liniile de credit pentru cartile de credit. Utilizarea cartilor de credit ca instrumente de plata a impus ca bancile, in functie de bonitatea fiecarui client, sa stabileasca un plafon debitor pana la care sa fie onorate platile facute prin cartile de credit, chiar daca nu exista disponibil in cont. Dobanzile percepute de banca au niveluri ridicate pentru soldurile debitoare, de unde rezulta preocuparea clientului de a-si alimenta periodic conturile.

Creditele acordate persoanelor juridice (agentilor economici) pot aparea sub urmatoarele forme:

credite de exploatare, destinate acoperirii cheltuielilor ce tin de activitatea curenta de productie si de circulatie a marfurilor;

credite de investitii, se acorda pe termen mijlociu si lung, fiind destinate constructiilor de imobile si de obiective industriale. Caracteristic acestor credite este gradul mare de risc, de unde rezulta necesitatea unor calcule de actualizare si de eficienta a investitiilor. Rambursarea se realizeaza in transe regresive, cu plata lunara a dobanzilor aferente. Garantia creditului este reprezentat de investitia respectiva, la care se adauga alte active apartinand agentului economic;

credite speciale, care se utilizeaza pentru finantarea subscrierii de titluri de credit si pentru finantarea agentilor de bursa;

credite de mobilizare, obtinute de agentii economici in urma scontarii cambiilor.

Agentii economici beneficiaza, de asemenea, si de credite sub forma: avansurilor in cont curent si a liniilor de credite confirmate.

3. Din punct de vedere al calitatii debitorului, se face distinctia intre:

creditul privat, in care participantii la relatia de credit sunt subiect de drept privat;

creditul public, in cadrul caruia debitorul este reprezentat de stat, care se imprumuta pe piata interna sau externa, pentru acoperirea deficitului bugetar. In acest caz, populatia, in ansamblul sau, si agentii economici apar in calitate de creditori.

4. In functie de scopul acordarii creditelor, se remarca urmatoarele forme:

credite de productie care pot fi: credite de exploatare; credite de investitii;

credite de speculatie, care urmaresc valorificarea unei conjuncturi favorabile pentru consolidarea situatiei financiare a intreprinderii;

credite de circulatie, folosite pentru acoperirea unor cheltuieli de stocare si transport al marfurilor. Se prezinta sub forma de avansuri pentru marfurile vandute si neincasate.

5. Dupa natura garantiilor, se intalnesc urmatoarele forme de credit: credite reale si credite personale.

Creditele reale sunt cele pentru care garantia se prezinta sub forma de:

garantie imobiliara, concretizata intr-un contract de ipoteca asupra terenului sau cladirilor. Valoarea unei asemenea garantii este superioara marimii creditului; in cazul in care creditul nu se ramburseaza, creditorul intra in posesia garantiei pe care o valorifica, recuperandu-si suma imprumutata;

garantie mobiliara, de natura valorilor mobiliare, sau a altor active (metale pretioase, bunuri etc.). In cazul nerambursarii imprumutului, debitorul este deposedat de garantie.

Credite personale au la baza garantii morale, care se pot prezenta astfel:

credite in alb acordate unei persoane fizice, fara nici o formalitate;

credite personale cu gaj individual, caz in care o terta persoana garanteaza rambursarea cu propria-i raspundere morala;

credite personale cu gaj colectiv, intalnite atunci cand mai multe persoane garanteaza rambursarea, cu raspundere morala.

6. Dupa intinderea drepturilor creditorului se disting trei forme ale creditului:

credite denuntabile, care se manifesta atunci cand creditorul isi rezerva dreptul ca oricand, inainte de scadenta, sa ceara rambursarea acestui credit, cu sau fara avizarea debitorului;

credite nedenuntabile, cand creditorul are dreptul de a cere rambursarea numai la o scadenta dinainte stabilita;

credite legate, caz in care creditorul conditioneaza acordarea creditului de folosirea sa in anumite scopuri convenite cu debitorul.

7. Dupa modul de rambursare, se face distinctia intre:

credite neamortizabile, pentru care rambursarea se face integral la scadenta;

credite amortizabile, caz in care rambursarea se face in transe egale sau neegale, formate din rate de rambursat si dobanzi.

Modul de rambursare prezinta importanta atat pentru debitor, cat si pentru creditor, intrucat in functie de acest element se poate evalua costul creditului si rambursarea imprumutului pentru debitor, precum si recuperarea creditului si obtinerea de venituri de catre creditor. Dupa cum rezulta din exemplul urmator acelasi credit rambursat in modalitati diferite genereaza fluxuri financiare diferite. Un credit bancar in valoare de 500 milioane um, care se acorda pe o perioada de 2 ani, la o rata fixa a dobanzii de 20%, poate fi analizat in functie de modalitatile de rambursare, astfel:

1. Daca rambursarea se realizeaza in rate egale lunare graficul de rambursare al imprumuturilor se prezinta conform tabelului 4.2.

Tabelul 4.2.

Rata	Valoarea de rambursare (mil.)	Valoarea ramasa (mil.)	Dobanda (se aplica asupra valorii ramase) (mil.)	Rata de rambursare + dobanda (mil.)
			500x20%x1/12=8,33
			479,17x20%x1/12=7,98
Total

b. Daca rambursarea se realizeaza la sfarsitul perioadei, atunci graficul de rambursare se prezinta astfel (tabel 4.3.):

Tabel 4.3.

c. Daca se utilizeaza tehnica rambursarii prin anuitati constante, atunci amortizarea imprumutului se realizeaza dupa urmatoarea esalonare:

nivelul anuitatii constante (formate din rata de rambursat + dobanda) se determina astfel:

Defalcarea pe luni a anuitatilor conduce la sume lunare egale, in valoare de 27,311 mil.,   obtinute prin aplicarea relatiei:

Anuitatile constante conduc la urmatoarea esalonare a platilor pentru primul an (tabelul 4.4.).

Tabelul 4.4.

Din comparatia acestor modalitati de rambursare rezulta ca amortizarea in rate egale este cea mai avantajoasa modalitate pentru debitor, care pentru un credit de 500 mil. suporta o dobanda cumulata de 104,07 mil., comparativ cu 155 milioane in cazul rambursarii in anuitati constante si cu 200 milioane, in cazul rambursarii la finalul perioadei.

De asemenea, si creditorul este interesat de recuperarea creditului in prima perioada, ceea ce il motiveaza sa prefere rambursarea in rate egale.

8. Dupa termenul de rambursare, se remarca:

credite pe termen scurt, pe perioade care nu depasesc 12 luni. Acestea reprezinta forma curenta a creditului bancar, intrucat corespunde exigentei de lichiditate impuse bancilor;

credite pe termen mediu, a caror durata de rambursare este de la 1 an la 5 ani. Se acorda pentru activitatea de export-import, ori pentru activitatea de investitii;

credite pe termen lung, a caror durata de rambursare depaseste 5 ani; Aceasta durata este specifica creditelor pentru constructii de locuinte si a creditelor obligatare.

Indiferent de criteriile de clasificare utilizate, se pot desprinde cateva caracteristici esentiale ale creditului in perioada actuala si anume:

s-au produs schimbari in destinatia creditului, in sensul ca a sporit ponderea celor speculative si a celor destinate satisfacerii nevoilor statului;

se produc modificari frecvente ale nivelului dobanzii, cu scopul de a favoriza sau limita dimensiunile creditului;

se remarca sporirea creditului bancar in detrimentul celui comercial;

prin scontarea efectelor de comert (a cambiilor) se realizeaza impletirea creditului comercial cu cel bancar.