Fundamentarea ratei dobanzii. Ecartul dintre dobanzi si procesul de economisire

Fundamentarea ratei dobanzii. Ecartul dintre dobanzi si procesul de economisire

Valoarea prezenta, produsul la maturitate, rata reala si rata nominala a dobanzii

Instrumentele pietei financiare, la modul general, si instrumentele de credit, in special sunt analizate si evaluate prin "produsul la maturitate", concept care reflecta cea mai buna masura a ratei dobanzii.

A. Conceptul "Valoare prezenta". Daca mobilizarea fondurilor disponibile din economie, de la unitatile excedentare catre cele deficitare, este posibil a se realiza pe calea imprumuturilor bancare, sau pe calea emisiunilor de obligatiuni, este important din punct de vedere al ratei dobanzii, a se cunoaste care dintre aceste instrumente genereaza investitorului cel mai mare venit. In acest scop se utilizeaza si se calculeaza: valoarea prezenta. In sens obisnuit, notiunea de valoare prezenta arata ca o unitate monetara incasata peste un an are o valoare mai scazuta decat o unitate monetara prezenta. In cazul imprumuturilor, cea mai usoara modalitate de a determina rata dobanzii este divizarea dobanzii la valoarea imprumutului. Astfel, costul imprumutului este rata dobanzii simpla. Prin continuarea unui asemenea rationament se ajunge la determinarea valorii prezente a unei unitati monetare, potrivit ecuatiei,

Valoarea prezenta a unei unitati monetare = (Valoarea primita la sfarsitul perioadei n)/(1+rd)n

B. Determinarea ratei dobanzii nu este usoara, motiv pentru care au fost construite tabele care ofera informatii cu privire la produsul la maturitate al diferitelor tipuri de obligatiuni. In situatia obligatiunilor cu discount, pentru care pretul curent este mai scazut decat valoarea nominala, ecuatia de determinare a produsului la maturitate este: rd = (Vn - Pc)/Pc x 100; in care: Vn - valoarea nominala a obligatiunii cu discount; Pc - produsul curent al obligatiunii cu discount. Astfel, produsul la maturitate este egal cu modificarea de pret, in decursul perioadei de 1 an, raportata la pretul initial. Pentru o astfel de obligatiune, produsul la maturitate este corelat negativ cu pretul curent al obligatiunii.

Concluzia: cand rata dobanzii creste, pretul titlurilor scade.

Din corelarea marimilor rezulta urmatoarele interdependente: a. daca pretul obligatiunii este egal cu valoarea nominala, atunci produsul la maturitate este egal cu rata cuponului de dobanda; b. pretul obligatiunii si produsul la maturitate sunt corelate negativ: (daca produsul la maturitate creste, atunci pretul obligatiunii scade, si invers); c. produsul la maturitate este cu atat mai mare comparativ cu rata cuponului fix de dobanda, cu cat pretul obligatiunii este mai indepartat de valoarea nominala.

C. Distinctia dintre rata dobanzii si rata rentabilitatii este necesara, intrucat aceasta din urma da dimensiunea castigului de capital obtinut de catre un investitor. Pentru orice tip de instrumente ale pietei financiare rata rentabilitatii este definita in functie de platile catre detinator la care se adauga modificarile de valoare de-a lungul perioadei, analizate.

Comportamentul ratei dobanzii sub influenta factorilor determinanti pe piata de capital. Explicarea fluctuatiilor in nivelul ratei nominale a dobanzii poate fi realizata prin studierea pretului obligatiunilor (pentru a evidentia raportul dintre cererea si oferta de fonduri pe termen lung) precum si prin studierea preferintei pentru lichiditate (care reflecta raportul dintre cererea si oferta de fonduri pe piata monetara).

Modificari in echilibrul ratei dobanzii. Daca in conditiile de echilibru intervin modificari, respectiv se produc variatii ale ratei dobanzii, curbele cererii si ofertei se deplaseaza ca raspuns la modificarile produse.

A. Factorii care determina modificarea nivelului cererii pentru obligatiuni sunt urmatorii: a. averea detinuta (venitul investitorilor); b. rata de rentabilitate comparativ cu cea a altor active; c. riscul obligatiunilor comparativ cu al altor active; d. lichiditatea titlurilor.

B. Modificarea ofertei de titluri pe termen lung, poate fi explicata prin analizarea urmatorilor factori: a. profitabilitatea asteptata a investitiei; b. rata anticipata a inflatiei; c. activitatile guvernamentale.

Teoria preferintei pentru lichiditate: Cererea si Oferta de fonduri pe piata monetara

A. Cererea si oferta de moneda. A fost dezvoltata teoria preferintei pentru lichiditate, de catre John Maynard Keynes, in cadrul careia, echilibrul ratei dobanzii se stabileste in termenii cererii si ofertei de moneda. Punctul de pornire al acestei analize il constituie considerarea a doua categorii principale de active preferate de populatie pentru conservarea averii: banii; titlurile pietei de capital. Pe ansamblul economiei, cantitatea totala de avere, trebuie sa fie egala cu cantitatea de obligatiuni oferite plus cantitatea de moneda oferita. De asemenea, cantitatea de obligatiuni si de moneda pe care populatia doreste sa le detina (si care reprezinta cererea) trebuie sa fie egale cu suma totala a averii detinute.

Daca se noteaza: oferta de titluri cu Ot; oferta de moneda cu Om; cererea de titluri cu Ct; cererea de moneda cu Cm, se poate scrie: Ot + Om = Ct + Cm

Daca se separa termenii monetari de cei care exprima titlurile, atunci: Ot - Ct = Cm - Om, ceea ce inseamna ca, daca piata monetara este in echilibru, respectiv cererea de moneda este egala cu oferta de moneda (Cm = Om), se va produce un echilibru si pe piata obligatiunilor, respectiv Ot = Ct.

Determinarea ratei dobanzii in conditii de echilibru urmeaza acelasi rationament, atat prin luarea in considerare a cererii si ofertei de titluri, precum si prin scrierea ecuatiei cererii si ofertei de moneda. Acest model al preferintei pentru lichiditate, care analizeaza piata monetara, reprezinta echivalentul analizei caracteristice pietei obligatiunilor. In practica, abordarea difera, intrucat luand in considerare doar doua tipuri de active, moneda si obligatiunile, preferinta pentru lichiditate ignora orice efecte ale ratei dobanzii asupra activelor reale. Modelul preferintei pentru lichiditate determina nivelul ratei dobanzii pornind de la analiza unor factori precum: modificari ale veniturilor, nivelul preturilor si oferta de moneda.

B. Factorii determinanti ai cererii si ofertei de moneda. Aplicarea practica a modelului preferintei pentru lichiditate necesita cunoasterea modului in care diferite variabile precum, nivelul veniturilor si al preturilor influenteaza modificari in nivelul ratei dobanzii.

Pentru evidentierea efectelor unui factor asupra ratei dobanzii se considera ca toti celorlalti raman constanti.

1. Potrivit analizei lui Keynes, cererea pentru moneda este determinata de doi factori: a. nivelul veniturilor; b. nivelul preturilor.

2. Factorii de influenta asupra ofertei de moneda

Oferta de moneda si modificarile produse in nivelul acesteia reprezinta un proces complex care implica participarea bancii centrale, a bancilor de depozit (comerciale) si a altor institutii ale pietei monetare. In cadrul analizei preferintei pentru lichiditate este luata in considerare majorarea ofertei de moneda, produsa ca urmare a actiunilor bancii de emisiune. La modul general, orice majorare a ofertei de moneda, dirijata de banca centrala, conduce la deplasarea curbei ofertei spre dreapta.

C. Modificarile in echilibrul ratei dobanzii

Analiza preferintei pentru lichiditate si a modului de influentare a ratei dobanzii, prezinta importanta practica, intrucat pe baza acestor aspecte este posibil de evaluat care sunt efectele politicii monetare asupra ratei dobanzii.

Concluziile desprinse in urma analizei Teoria preferintei pentru lichiditate (TPL) pot fi formulate astfel:

Atunci cand veniturile sporesc, in perioadele de expansiune economica, nivelul ratei dobanzii creste (in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile).

Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.

Modificarile in nivelul ofertei de moneda influenteaza nivelul ratei dobanzii astfel: atunci cand oferta de moneda sporeste, (toate celelalte variabile ramanand constante), rata dobanzii descreste.

O contributie importanta la analiza corelatiei dintre cresterea ofertei de moneda si diminuarea ratei dobanzii, revine lui Milton Friedman. In opinia sa, raspunsul ratei dobanzii, prin diminuarea nivelului, in conditiile in care oferta de moneda sporeste, reprezinta efectul lichiditate.

Rata inflatiei anticipate reprezinta, de asemenea un factor de influenta asupra echilibrului ratei dobanzii. Astfel, majorarea nivelului ratei inflatiei genereaza o sporire a cantitatii de moneda oferita, si in continuare o majorare a ratei dobanzii.

Concluzie: numai efectul lichiditate este cel care indica faptul ca o rata inalta de crestere a ofertei de moneda genereaza un declin al ratei dobanzii. Spre deosebire de aceasta, efectele antrenate de venituri, preturi si rata inflatiei indica o majorare a ratei dobanzii, atunci cand se produce majorarea cantitatii de moneda. Pentru a puncta efectele antrenate de variabilele analizate, este necesar a se observa care dintre acestea sunt mai ample si care se manifesta mai rapid.

Efectul lichiditate se manifesta imediat, intrucat cresterea ofertei de moneda conduce rapid la declinul ratei dobanzii. Efectele antrenate de venituri si nivelul preturilor necesita o perioada mai indelungata, intrucat cresterea ofertei de moneda ia timp pentru sporirea nivelului preturilor si a veniturilor, care ulterior antreneaza cresterea ratei dobanzii. Rata estimata a inflatiei, care majoreaza nivelul ratei dobanzii se poate manifesta ca efect, mai repede sau mai incet, in functie de masura in care populatia ajusteaza propriile anticipari asupra inflatiei.