IMPOZITELE - DELIMITARI CONCEPTUALE SI CONTINUT ECONOMIC

IMPOZITELE - DELIMITARI CONCEPTUALE SI CONTINUT ECONOMIC

Deoarece, in general, termenul de fiscalitate este legat invariabil de cuvantul impozit ne-am permis sa analizam teoriile legate de impozite si sa stabilim legatura dintre acestea si fiscalitate. Daca fiscalitatea reprezinta ansamblul regulilor si legilor cu privire la impozite, atunci impozitul il putem considera "sangele" fiscalitatii, deoarece fara el nu ar exista fiscalitatea luata ca un sistem unitar. Abordarile diferite ale conceptului de impozit nu fac decat sa lamureasca cititorul asupra continutului impozitului si importanta pe care o prezinta acesta asupra sistemului fiscal, fiscalitatii si contribuabilului persoana fizica sau si juridica.

1. Conceptul de impozit de-a lungul timpului

Cuvantul "impozit" deriva din latinescul "imponere", care insemna a stabili cu forta, a impune.

Impozitele in bani sunt considerate primele elemente de finante, folosite alaturi de darile in natura si prestatiile obligatorii in munca pentru umplerea vistieriei regelui, stapanului, etc..

De abia in capitalism, impozitele au imbracat exclusiv forma baneasca, odata cu separarea vistieriei statului de aceea a domnitorului si erau folosite pentru acoperirea cheltuielilor curente ale statului.

Principala functie a impozitelor, plecand de la ratiuni de ordin financiar, este aceea de mobilizare de venituri pentru stat, deoarece statul, pentru a functiona, are nevoie de bani, iar pentru a-i obtine, pretinde impozite. In intampinarea acestei idei, Adolph Wagner, in 1909, in lucrarea sa "Traite de la Science des Finances"  aprecia ca, "impozitele sunt pretinse de catre stat in virtutea suveranitatii sale si sunt destinate sa acopere cheltuielile generale ale statului", iar mai apoi, Gaston Jaze aprecia ca, "impozitul este, in statele civilizate moderne, o prestatie pecuniara pretinsa cetatenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general".

Odata cu trecerea anilor, impozitele au devenit parghii fiscale, statul utilizandu-le pentru stimularea unor activitati de interes sau pentru a descuraja alte activitati, in functie de interesele sale economice, sociale sau chiar politice.

In intampinarea celor de mai sus, citez pe Pierre Lalumiere care in 1970 aprecia ca, "impozitele pot fi folosite pentru a incuraja (sub forma exonerarii) sau pentru a descuraja ( pe calea neprotejarii) o anumita activitate economica. Fara sa inceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social"[1]

De aici reiese transformarea impozitului dintr-un rau necesar intr-o parghie economica importanta.

In lucrarile mai noi, autorii ierarhizeaza impozitele in raport cu functiile, sublinind ca functia de mobilizare este functia principala, iar cea de parghie fiscala reprezinta o functie secundara.

In intampinarea acestor afirmatii, amintesc pe Lucien Mehl si Pierre Beltrame care spuneau ca impozitul este o " prestatie pecuniara pretinsa de autoritatea publica de la persoane fizice si morale, dupa capacitatile lor contributive si fara contraprestatie imediata, in principal pentru acoperirea cheltuielilor publice, si , in mod accesoriu, in scopuri interventioniste ale puterii publice."

Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea altora.

Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de transformare a impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:

. adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;

. instituirea de monopoluri;

. instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;

. supradimensionarea impozitelor;

. sisteme de restituire fiscala.

Definirea impozitelor de-a lungul timpului poarta pecetea curentelor de gandire ale vremii. A existat dintotdeauna o viziune a scolii clasice si o alta a scolii economice in ce priveste teoriile despre stat si modalitatea in care acesta incearca sa repartizeze sarcina fiscala asupra contribuabililor.

In acest sens, scoala economica a construit trei teorii:

teoria echivalentei

Adam Smith si David Ricardo prezentau impozitele ca pe o plata pe care cetatenii ar trebui sa o suporte numai in schimbul serviciilor pe care statul ar trebui sa le faca in favoarea lor, iar volumul impozitelor ar trebui stabilite in functie de marimea cheltuielilor publice determinate anterior. Aceasta teorie considera ca marimea si volumul impozitelor ar trebui stabilite in functie de pretul serviciilor oferite de stat sau de marimea avantajelor de care beneficiaza fiecare individ de pe urma serviciilor oferite de stat.

teoria sigurantei

Potrivit acestei teorii, cetatenii platesc statului un fel de prima de asigurare sau un fel de polita de asigurare sub forma impozitelor, in schimb statul asigurand, prin legile si regulamentele pe care le va emite, un climat economic si social sigur, atat pentru persoane cat si pentru mediul de afaceri.

teoria sacrificiului

Potrivit acestei teorii, impozitele ar trebui acceptate ca un rau necesar, fara ele statul neputand functiona. Impozitele ar trebui sa fie acceptate de toti cetatenii si ar trebui stabilite in functie de posibilitatile fiecaruia de a le plati.

In functie de aceste teorii, au aparut si definitii diferite ale impozitelor.

Gaston Jeze, adept al teoriei echivalentei, considera ca, "impozitele reprezinta pretul serviciilor prestate de stat" . Alvin Hansen, adept al aceleiasi teorii, afirma ca impozitele sunt " preturi stabilite prin constrangere pentru plata seviciilor guvernamentale" . Asa cum reiese din cele doua afirmatii, pe de o parte, impozitul este o constrangere realizata de stat prin lege, iar pe de alta parte, impozitul reprezinta pretul serviciilor prestate de stat sau este folosit de stat pentru plata serviciilor guvernamentale. Putem sustine ca aceste afirmatii surprind doar o parte din continutul impozitului, in speta conceptia conform careia impozitul ar trebui stabilit in functie de pretul sau costul serviciilor prestate.

Luis Trotabas, adept a teoriei sacrificiului, considera ca "impozitul este procedeul de repartizare a creantelor bugetare intre cetateni, in functie de facultatile lor contributive" . P.M.Gaudement si J. Molinier, adepti ai aceleiasi teorii, considerau ca impozitul reprezinta "o prelevare operata pe calea constrangerii de catre puterea publica, avand drept obiectiv esential acoperirea sarcinilor publice si repartizata in functie de facultatile contributive ale cetatenilor"

Din aceste doua afirmatii reiese ca impozitul este o prelevare obligatorie sau suma creantelor bugetare a cetatenilor fata de stat in functie de capacitatea contributiva a acestora . Aceste prelevari sunt folosite pentru acoperirea sarcinilor publice.

Teoriile moderne despre impozit se bazeaza in principal pe doua tipuri de abordari:

Teoria impozitului-schimb sau impozitului-asigurare sau impozitului-contrapartida , este o teorie de orientare liberala. A predominat in a doua jumatate a sec.VIII si in cursul secolului al XIX-lea. Impozitul era considerat pretul pe care trebuie sa-l plateasca "cineva" pentru securitatea individuala si colectiva si mai ales pentru serviciile oferite de stat. Existenta unui contract intre contribuabil si stat avand ca baza fiscalitatea apare la Thomas Hobbes, J.Locke, Adam Smith, Montesquieu dar si la fiziocratii Mirabeau sau Turgot. Aceasta teorie poarta si denumirea de teoria beneficiului si o gasim in special in cartile profesorului elvetian Luc Weber, care asimileaza luarea deciziei in sectorul public cu mecanismul propriu pietei. In perioada contemporana aceasta teorie este denumita " principiul echivalentei" si corespunde unei abordari marginaliste a scolii americane Public Choise, adica " contribuabilul client nu va plati pretul cerut daca este inferior avantajului pe care-l poate obtine datorita serviciilor publice ". Ulterior, a aparut teoria impozitului-pret, care presupunea ca persoanele care primesc mai mult de la stat ar trebui sa plateasca un impozit mai mare decat persoanele bogate. Autorul francez Pierre Salin definea impozitul ca "pretul pe care trebuie sa-l plateasca cetatenii in contrapartida bunurilor si serviciilor publice" .

Teoria impozitului solidaritate, apare ca reactie la teoria impozitului-schimb, la sfarsitul secolului XIX-lea. Era bazata pe legatura ce trebuia sa se stabileasca intre membrii comunitatii, legatura bazata pe solidaritate si depasirea dificultatilor ce apareau in tratarea raporturilor dintre cetatean si stat. In planul fiscalitatii, aceasta abordare impune, pe de o parte, luarea in calcul a puterii contributive individuale si impunerea unui sistem de progresivitate asupra impozitului, iar pe de alta parte, folosirea impozitului ca un instrument de redistribuire.

Autorii romani in perioada postbelica surprind in definitiile lor aceleasi caracteristici ale impozitelor.

In opinia profesorului Iulian Vacarel impozitele sunt " o forma de prelevare a unei parti din averea sau veniturile persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului pentru acoperirea cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se face in mod silit, fara contra prestatie si cu titlul neramburasabil".

Profesorul G. Bistriceanu afirma ca impozitul este " o prelevare silita, fara contraprestatie si nerambursabila, a unei parti din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice in favoarea bugetului de stat"[9].

Ioan Talpos incearca sa dea o definitie mai cuprinzatoare " impozitele reprezinta o forma de prelevare silita la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si cu titlul nerambursabil, a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice-juridice, in vederea acoperirii unor necesitati publice ".

F. Bercea la fel ca si autorii de mai sus, prezinta impozitele ca fiind " o forma de prelevare a unei parti din veniturile si sau averea personelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor statului. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlul nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului"[11].

O alta abordare a impozitului o are C. Corduneanu . In opinia acestuia " impozitul reprezinta un produs intelectual de natura financiara, sub forma unor prelevari pecuniare fiscale asupra diferitelor forme de manifestare a veniturilor subiectilor din economia reala, cu titlul obligatoriu si definitiv, fara contraprestatie imediata si directa, impusa de stat sau de autoritatile publice locale, in vederea finantarii obligatilor publice ale acestora si a interventiei statului in scop economic si social" .

Dupa parerea noastra, cea mai completa abordare a impozitelor o are profesorul C.Tulai care spunea " impozitele reprezinta in zilele noastre obligatii pecuniare, pretinse, in temeiul legii, de catre autoritatea publica, de la persoane fizice si juridice, in raport de capacitatea contributiva a acestora, preluate la bugetul statului in mod silit si fara contraprestatie imediata si folosite de catre acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice si ca instrumente de influentare a comportamentului platitorilor, astfel incat interesele acestora sa fie armonizate cu interesul public" .

Din afirmatiile si definitiile autorilor putem desprinde atat ratiunile ce stau la baza impozitelor, cotinutul si functiile lor cat si trasaturile definitorii ale acestora.

2. Trasaturile caracteristice ale impozitelor

Asa cum am amintit in introducerea la acest capitol consideram ca din analiza teoriilor amintite privind conceptul de impozit, putem sa desprindem cateva trasaturi caracteristice ale impozitelor , caracteristici ce pot determina si influenta fiscalitatea la un moment dat, istoric vorbind, si anume:

a)    caracterul obligatoriu al platii impozitului. Toate persoanele fizice si juridice care beneficiaza intr-o forma sau alta de actiunile si obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii, trebuie sa participe, in raport cu veniturile realizate sau cu averea dobandita la formarea acestor fonduri. Este o plata obligatorie, bazata pe pe constrangere, legitima si legala. Aceasta constrangere legitima si legala se realizeaza prin puterea legii.

b)    Sunt prelevari fara echivalent sau contraprestatie imediata. Acest lucru se refera la faptul ca cetateanul contribuabil nu are dreptul sa-i pretinda sau sa-i ceara statului o contraprestatie sau un echivalent imediat, la nivel individual. Contribuabilul accepta plata impozitului ca pe un rau necesar dar nutreste speranta ca va beneficia si el de la stat atunci cand acesta va finanta din impozitele incasate actiuni.

c)    Marimea impozitelor depinde de capacitatea contributiva a fiecarui contribuabil. Conform teoriei sacrificiului criteriul de dimensionare a impozitului a fost capacitatea contributiva a platitorului. Marimea impozitului era data de marimea veniturilor realizate sau de marimea averii detinute. De a lungul timpului la dimensionarea sarcinilor fiscale sa-u adaugat si alte criterii de ordin social: numarul persoanelor aflate in intretinere, starea civila, varsta,etc.

d)    Dubla calitate de resursa pentru acoperirea cheltuielilor publice si in acelasi timp de parghie fiscala utilizata de stat. Cea mai importanta calitatea a impozitului este de mobilizare de venituri la bugetul de stat. Cu timpul din ratiuni de ordin economic si social impozitul a fost folosit de catre stat ca parghie fiscala.

In functie de cele patru mari trasaturi definitorii ale impozitelor vom realiza o analiza comparativa cu notiunile de taxe si imprumuturi in randurile urmatoare.

1) Deosebiri ale impozitelor fata de imprumuturi

Imprumuturile reprezinta ca si impozitele o modalitate de procurare a veniturilor publice avand legatura cu impozitele prezente sau viitoare. De aceea imprumuturile sunt considerate impozite incasate cu anticipatie sau impozite amanate.

Imprumuturile au caracter rambursabil. Imprumuturile dau dreptul creditorilor sa-si recupereze sumele pe care le-au imprumutat statului impreuna cu dobanda aferenta acestora sau cu venituri cuvenite pentru cedarea temporara a unor sume la dispozitia statului. Caz particular sunt imprumuturile perpetue sau continue unde statul este obligat doar la plata dobanzilor catre creditorii sai. In comparatie, impozitele sunt considerate plati definitive si cu tilul gratuit la dispozitia statului.

O alta deosebire intre impozite si imprumuturi este aceea ca imprumuturile au caracter de voluntariat cu exceptia celor fortate, in schimb impozitele sunt obligatorii si mobilizate de catre stat prin constrangere. Daca in cazul impozitelor exista de cele mai multe ori consimtamantul general a contribuabililor prin intermediul Parlamentului, in cazul imprumuturilor voluntariatul reclama folosirea unor tehnici si metode speciale de atragere a creditorilor folosind dobanzi si conditii avantajoase, cum ar fi folosirea garantiilor guvernamentale.

Imprumuturile au caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilita in mod unilateral de catre stat in sarcina persoanelor fizice sau juridice, imprumutul exprima acordul de vointa al partilor.Conditiile de emisiune si de rambursare a imprumutului, forma si marimea venitului pe care il asigura, precum si eventualele avantaje acordate imprumutatorilor se stabilesc de organe de decizie ale statului fara consultarea prealabila a eventualilor subscriptori. Persoanele interesate pot sa accepte sau sa refuze in bloc conditiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde sa li se asigure un tratament preferential fata de alti subscriptori.

Imprumuturile asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei imprumutate si o anumita contraprestatie.Pentru a putea intra in posesia sumei de bani de care are nevoie statul se angajeaza sa achite systematic detinatorilor de inscrisuri publice, pretul acestei folosinte sub forma de dobanzi sau alte forme de castig. In cazul impozitului, statul nu confera creditorilor sai nici o contraprestatie, deoarece impozitul este o prelevare obligatorie fara contraprestatie imediata.

2) Deosebiri ale impozitelor fata de cotizatiile sociale

Cotizatiile sociale au fost introduse prin regimul general de securitate sociala, fiind destine in general acoperirii totale sau partiale a riscurilor de imbolnavire, invaliditate, somaj, deces, batranete, maternitate sau accidente de munca.

In Romania cotizatiile sociale se prezinta sub urmatoarele forme: contributii de asigurari sociale suportate de angajatori si de asigurati, asigurari sociale de sanatate datorate de angajatori si de asigurati, contributii pentru asigurarile de somj datorate de angajatori si de asigurati, contributii pentru asigurarile de accidente de munca si de boli profesionale datorata de angajator

Chiar daca au un caracter obligatoriu, cotizatiile sociale se reglementeaza in urma negocierii dintre stat si partenerii sociali (sindicate, patronate, asociatii neguvernamentale). In shimb, impozitele sunt stabilite in mod autoritar si unilateral de catre stat.

Cotizatiile sociale in general se incaseaza la bugetele asigurarilor sociale de stat si somaj dar revin organismelor de securitate sociala, cunoscanduse astfel destinatia fondurilor pentru cheltuielile sociale, in schimb, impozitele sunt incasate la bugetul de stat in scopul generic pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Cotizatiile sociale nu sunt supuse unei autorizari legislative anuale pentru percepere asa cum se intampla cu impozitele prin Codul fiscal.

3) Deosebiri ale impozitelor fata de taxele parafiscale

Pierre Beltrame definea taxele parafiscale ca fiind "acele sume de bani care se colecteaza de regula de catre organele fiscale, in temeiul unor norme juridice adoptate special in acest scop, dar care se varsa in conturile anumitor institutii publice sau altor entitati colective, publice sau private, altele decat colectivitatiile publice locale sau stabilimentele administrative"

In Romania aceste taxe imbraca peste 125 forme: taxe in domeniul protectiei proprietatii industriale, taxe de metrologie, timbrul judiciar, taxe pentru vanatoare, taxe pentru instruire, taxe datorate de avocati, experti contabili, etc.

Carcateristic taxelor parafiscale este faptul ca ele sunt ca si impozitele obligatorii, fiind instituite prin lege, sunt urmarite si incasate fie prin administratiile fiscale, fie direct de catre beneficiarii legal desemnati, in conturile carora ele se concentreaza, in schimb impozitele se varsa la dispozitia statului sau colectivitatilor locale.

Taxele parafiscale desi au un caracter obligatoriu vizeaza un interes economic sau social, pe cand impozitele vizeaza interesul general, neavand o afectare speciala.

3. Elementele definitorii ale impozitelor

In vederea realizarii obiectivelor financiare ale statului referitor la constituirea resurselor financiare publice cu ajutorul impozitelor intr-un mod cat mai echitabil, statul are nevoie de un cadru legislativ care sa reglementeze impozitele, subiectii impozabili, material impozabila, modul de evaluare a acesteia, tehnica de impunere, termenele de plata si sanctiunile care se aplica in cazul in care se incearca sustragerea de la plata, diminuarea sau nedeclararea materiei impozabile sau neplata impozitelor la termenele stabilite prin lege.

Pentru a raspunde cat mai bine acestor cerinte este necesara cunosterea etapelor pe care trebuie sa le parcurga un demers normal in vederea stabilirii unui impozit corect, pentru ca acesta sa se poata transforma intr-o resursa financiara publica certa.

Elementele definitorii ale impozitelor au un rol semnificativ asupra constructiei unui sisteme fiscal, sistem prin intermediul caruia statul asigura preluarea unei parti din veniturile populatiei sau agentilor economici, pentru acoperirea cheltuielilor sale . Acest sistem in general are un caracter si numai prin prisma introducerii sau inlocuirii unui impozit. 

In acest context, profesoara Elena Dragoescu aprecia ca "introducerea unui impozit este insotita de precizarea a o serie de elemente prin care actul normativ individualizeaza impozitul, ii precizeaza natura si continutul" .In acest sens, este necesar sa fie cunoscute care sunt elementele tehnice definitorii ale unui impozit, iar cele mai multe lucrari de specialitate converg spre urmatoarele:

a) subiectul impozitului. Identificarea subiectului presupune stabilirea exacta a localitatii, adresei acestuia, pe baza codului fiscal, numarului personal de identificare si a altor elemente daca este cazul.

In termeni fiscali, subiectul impozitului este identic cu notiunea de contribuabil. Potrivit legislatiei fiscale romanesti, subiectii impozabili sunt persoane fizice si/sau juridice care se gasesc in una din situatile stabilite prin lege. Spre exemplu, in cazul impozitului din activitati independente, subiectul, contribuabilul este meseriasul, comerciantul, avocatul, etc., care realizeaza venituri din asemenea activitati. In cazul impozitului pe profit, subiect este persoana juridica care a realizat profitul impozabil, pe cata vreme, in cazul impozitului pe salarii, subiectul este salariatul care a realizat venitul salarial, iar platitor este angajatorul (institutia sau intreprinderea). In acelasi raport subiect-platitor se gasesc si alte categorii de impozite cum sunt cele pe dividente, pe dobanda, drepturi de autor, etc. In situatia impozitelor indirecte, de regula, suportatorul nu coincide cu subiectul impozitului si nici cu platitorul impozitului. La TVA, accize sau taxe vamale, suportatorii sunt consumatorii finali ai produselor, serviciilor sau lucrarilor care suporta prin pret si tariff, acele impozite iar platitorii sau subiectii respectivelor impozite sunt agentii economici, vanzatorii sau importatorii ai acelor bunuri, servicii sau lucrari.

b) suportatorul impozitului. Este persoana fizica si sau juridica care suporta efectiv acel impozit sau persoana fizica si sau juridica " sanctionata" de fapt cu acel impozit, pentru venitul sau averea sa, ori pentru destinatiile pe care le capata venitul.

In general, in cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitului, si chiar cu platitorul, asa cum este la veniturile din activitati independente (mesrii, activitati de comert, etc.), impozitul pe profit, impozitul pe cladiri sau teren.

La impozitele indirecte, de regula, suportatorul nu coincide cu subiectul impozitului, dar mai ales cu platitorul asa cum este la taxa pe valoarea adaugata, a accizelor sau taxelor vamale, cand suportatorii sunt in fapt consumatorii finali ai produselor, serviciilor sau lucrarilor respective, care suporta prin pret sau tarifacele impozite. Platitorii, subiectii respectivelor impozite si taxe sunt agentii economici, vanzatori sau importatori ai acelor bunuri, servicii sau lucrari, adica niste contribuabili falsi.

c) obiectul impunerii reprezinta "actiunea faptul sau produsul care da prilejul statului de a institui impozitul" Obiectul impunerii il constituie venitul in bani sau natura, precum si averea, adica material supusa impunerii. Pentru ca averea sau veniturile sa poate fi supuse impunerii, este necesar mai intai ca organele fiscale sa constate existenta de fapt a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor.Spre exemplu, in cazul impozitului pe salarii, obiectul impunerii il constituie castigurile salariale in bani si /sau natura din care se scad, se deduc o serie de obligatii ale salariatului sau sume neimpozabile, denumite deduceri, precum si contributiile sociale pentru a se evita dubla impunere; in situatia impozitului pe profit , obiectul impunerii il constituie profitul impozabil, care este diferit de profitul contabil, acesta din urma fiind corectat cu veniturile neimpozabile si cheltuielile nedeductibile. In cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii il constituie preturile de vanzare a bunurilor, sau tarifele in cazul serviciilor, pretul de vama al importurilor pentru taxele vamale, ori pretul in vama, plus taxele vamale pentru accize, ori pretul in vama, plus taxele vamale, plus accizele, in cazul taxei pe valoarea adaugata. Pentru a se calcula dimensiunea obiectului impozabil se apeleaza la anumite unitati de masura, denumite unitati de impunere, care sunt, de regula, de natura obiectului impozabil. In tehnica fiscala din Romania cel mai des folosita este unitatea monetara. De asemenea, la stabilirea unor categorii de impozite se mai folosesc: metru patrat de suprafata utila pentru impozitul pe cladiri, metru patrat suprafata pentru impozitul pe teren, hectarul pentru impozitul agricol, kilogramul sau litrul in cazul accizelor.

d) sursa impozitului. Arata din ce anume se plateste impozitul sau care este substanta din care se plateste impozitul, care poate fi venitul sau averea persoanei fizice si sau juridice.In cazul impozitului pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa in comparatie cu impozitul pe avere unde obiectul nu corespunde cu sursa deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul relizat de pe urma averii respective si numai arareori acesta diminuueaza substanta averii propriu-zise.

e) unitatea de impunere. Unitatea de impunere este modalitatea de exprimare a obiectului impozitului pentru stabilirea marimii impozitului

f) cota impozitului. Cota de impozit reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit in cote procentuale pe unitatea de impunere ca un procent din suta de unitati monetare a venitului impozabil, cum ar fi in cazul impozitului pe salarii, profit, dividente, etc sau in sume fixe pe unitatea de impunere atunci cand bazele impozabile sunt exprimate in unitati naturale.

Cotele de impozit pot fi de doua feluri:

cote fixe: se prezinta sub forma unor sume sau valori absolute care nu au relevanta fata de marimea averii sau venitului.

cote procentuale si pot fi:

1) cote proportionale, in situatia cand procentul de impozit din venit ramane constant, indiferent de marimea venitului impozabil. In Romania este folosit incepand cu 2005 pentru impozitul pe profit si impozitul pe salarii in cota de 16%, iar pentru dividende in cota de 10%.

2) cote progresive, sunt acele cote care cresc pe masura sporirii venitului.

Acestea au doua variante:

- cote progresive simple, sunt acelea in care procentul de impunere aferent unei transe a venitului impozabil se aplica intregului venit realizat de contribuabil si care se incadreaza in acea transa.

- cote progresive compuse sau pe transe de venituri - presupun diferentierea acestora pe transe de venit impozabil, impozitul rezultand prin calcularea impozitului aferent fiecarei transe in parte, si apoi, prin insumare, obtinundu-se impozitul total de plata.

Aceasta tehnica de impunere s-a aplicat in Romania pana in 2004, la impunerea persoanelor fizice la calcularea impozitului anual global.

cote regresive specifice impozitelor indirecte, deoarece impozitul platit la cumpararea unei marfuri sau la utilizare unui serviciu este rezultatul aplicarii aceleiasi cote procentuale, indiferent de marimea veniturilor cumparatorilor sau beneficiarilor de servicii. Cu alte cuvinte, ponderea impozitului in venitul cumparatorului este invers proportional cu venitul acestuia. De exemplu, in cazul taxelor judiciare de timbru, in cazul actiunilor si cererilor evaluabile in bani introduse in instanta, cotele descresc, pe masura ce creste valoarea din cereri. 

4) cote degresive, adica cotele de impozit cresc pana la un anumit nivel al bazei de impozitare, de la care descresc pe masura cresterii bazei de impozitare.

g) termenul de plata. Termenul de plata sau de scadenta reprezinza data pana la care, conform legii, trebuie platit impozitul, dupa care organele fiscale calculeaza penalitati si majorari sau declanseaza urmarire silita.

In contextul perceperii impozitelor un loc aparte si foarte important il au facilitatile fiscale. Acestea se refera la diminuarea bazei de impozitare prin stabilirea unui minim neimpozabil sau efectuarea unor deduceri, fie din venitul impozabil fie din suma impozitului, calculate pentru aceste venituri. In situatia in care impozitul are ca obiect impozabil cheltuielile la impozitele indirecte, facilitatile pot avea in vedere deducerea impozitului cuprins in materiile prime incorporate in acel produs, cel platit in amonte de primii producatori sau comercianti, respectiv cel existent, cuprins in pretul materiei prime, sau serviciilor pentru realizarea acelui produs. Mai regasim si alte facilitati fiscale sub forma scutirii sau reduceri de la plata unor impozite si taxe pentru unele categorii de contribuabili cum ar fi: contribuabili cu stare materiala deosebita, persoane cu handicap, in varsta sau cu multi copii in intretinere, invalide sau cu venituri mici.