Impozitele pe avere

Impozitele pe avere

In practica fiscala internationala, impozitele pe avere se prezinta sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise;

impozite pe circulatia averii;

impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

1. Impozitele asupra averii propriu-zise

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platile din veniturile obtinute de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Cele mai frecvent utilizate impozite asupra averii propriu-zise sunt:

a) impozitele pe proprietati imobiliare:

se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor;

au ca baza de impunere, fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective;

cotele de impunere sunt in general scazute.

b) impozitul asupra activului net:

are ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil;

se aplica diferit, astfel:

in unele tari (de exemplu Suedia, Austria, Germania etc.) la plata acestui impozit sunt supuse atat persoanele fizice, cat si cele juridice;

in alte tari (Danemarca, Olanda) acest impozit este platit numai de persoanele fizice;

exista anumite tari (de exemplu Canada) unde impozitul este platit numai de societatile de capital.

pentru calcularea lui se folosesc fie cotele progresive (in Suedia, Danemarca, Elvetia etc.), fie cotele proportionale (in Germania, Austria, Olanda etc.).

2. Impozitele pe circulatia averii

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta.

In aceasta categorie se includ:

impozitul pe succesiuni;

impozitul pe donatii;

impozitul pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile;

impozitul pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni etc.);

impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale s.a.

Dintre impozitele pe circulatia averii, cel mai des intalnite sunt:

a) impozitul pe succesiuni:

obiectul impunerii il constituie averea primita drept mostenire de o persoana fizica;

se stabileste, fie global pentru intreaga avere lasata mostenire (ca de exemplu in SUA, Australia, Marea Britanie etc.), fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor (ca de exemplu Germania, Belgia, Franta, Suedia etc.);

se calculeaza pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora se diferentiaza atat in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii cat si in functie de gradul de rudenie dintre decujus (persoana decedata) si mostenitorul acesteia (la aceeasi valoare a averii lasate mostenire, impozitul este cu atat mai mare, cu cat succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata);

vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice.

b) impozitul pe donatii:

a fost introdus pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, cand are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii;

obiectul impozitului il constituie averea primita drept donatie de catre o persoana;

cade in sarcina persoanei care primeste donatia (care se numeste donatar) si se calculeaza pe baza unor cote progresive al caror nivel este influentat de:

valoarea averii donate;

gradul de rudenie intre donator si donatar;

momentul si scopul donatiei (uneori).

c) impozitul pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri mobile si imobile:

se utilizeaza frecvent;

cade in sarcina cumparatorilor;

se calculeaza fie pe baza unor cote proportionale, fie pe baza unor cote progresive.

3. Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregistrat unele bunuri in cursul unei perioade de timp;

In aceasta categorie se includ:

impozitul pe plusul de valoare imobiliara;

impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi

a) impozitul pe plusul de valoare imobiliara:

a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare (cladiri, terenuri) in perioada de la cumparare si pana la vanzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop;

subiectul impozitului este vanzatorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus impunerii este diferenta intre pretul de vanzare si pretul de cumparare al bunului respectiv.

b) impozitul pe sporul de avere dobandit in timp de razboi:

obiectul impozitului il constituie averea dobandita in timpul sau ca urmare nemijlocita a razboiului;

desi se calcula in cote progresive, el n-a avut un randament ridicat, deoarece existau multiple modalitati de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata de inflatie.

In ceea ce priveste impozitele pe avere in Romania, ele se intalnesc atat sub forma unor impozite pe averea propriu-zisa, cat si a impozitelor pe circulatia averii. Dintre impozitele pe averea propriu-zisa mai importante sunt impozitele pe cladiri si terenuri. Impozitul pe cladiri se plateste atat de persoanele fizice, cat si juridice detinatoare de cladiri. De la plata acestui impozit se acorda anumite inlesniri. Astfel, sunt scutite de plata impozitului:

cladirile care sunt considerate monumente istorice, de arhitectura si arheologie;

muzeele si casele memoriale (exceptie fac spatiile acestora care sunt folosite in alte scopuri);

cladirile care prin destinatie, constituie lacasuri de cult si apartinand cultelor recunoscute de lege;

cladirile invalizilor si veteranilor de razboi.

Pentru persoanele fizice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei anumite cote procentuale (0,2% in mediul urban si 0,1% in mediul rural) asupra valorii cladirilor. Pentru persoanele juridice, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei anumite cote (stabilita de consiliul local si cuprinsa intre 0,5% si 1%) asupra valorii de inventar a cladirilor, actualizate conform prevederilor legale. Valoarea cladirilor aflate in proprietatea persoanelor fizice se stabileste pe baza criteriilor si a valorilor impozabile prevazute de lege. Conform legii, valoarea impozabila pe m² este diferentiata in functie de felul si destinatia cladirilor, precum si in functie de dotarile acestora (cu sau fara instalatii de apa, canalizare, electrica, incalzire). Impozitul pe teren se percepe de la persoanele fizice care detin in proprietate anumite suprafete de tern. Se stabileste in suma fixa pe m² de tern, insa nivelul sau este diferentiat pe categorii de localitati (municipii, orase si comune), iar in cadrul acestora pe zone.