Impozitele reale

Impozitele reale

Impozitele reale au fost larg utilizate in perioada capitalismului ascendent. In primele stadii de dezvoltare a capitalismului, cand pamantul reprezenta principalul mijloc de productie, in anumite tari europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamant). Marimea acestui impozit se stabilea pe baza unor criterii ca, de exemplu:

numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamantului;

suprafata terenurilor cultivate;

calitatea terenurilor cultivate;

marimea arenzii;

pretul pamantului etc.

Utilizarea acestor criterii, in stabilirea impozitului funciar, nu permitea stabilirea reala si corecta a capacitatii de plata a proprietarului funciar, deoarece se aveau in vedere numai unii dintre factorii care influentau nivelul productiei agricole. De aceea, un pas important in stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar l-a reprezentat introducerea cadastrului. Cadastrul reprezinta atat actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu precizarea veniturilor pe care le produc, cat si registrele in care figureaza inscrisi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza carora se stabileau impozitele directe. Cadastrul este, de fapt, starea civila a terenurilor si a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci si pentru alte impozite denumite cadastrale. In afara de pamant, impozitul real s-a calculat si pentru cladiri in functie de destinatia lor (locuinte, magazine, birouri etc.). Stabilirea impozitului pe cladiriavea la baza, de asemenea, anumite criterii, cum sunt:

numarul si destinatia camerelor;

suprafata construita;

numarul usilor, ferestrelor si al cosurilor;

suprafata curtii;

marimea chiriei etc.

Utilizarea acestor criterii nu asigura o imagine clara asupra marimii obiectului impozabil, iar impunerea devenea inechitabila. Datorita dezvoltarii manufacturilor, a fabricilor, a comertului si a altor activitati libere, numarul mestesugarilor , fabricantilor, comerciantilor si liber-profesionistilor a crescut. Pentru impunerea acestora, a fost instituit impozitul pe activitatile industriale, comerciale si profesiile libere, care avea la baza stabilirii lui, de asemenea, anumite criterii de ordin exterior, ca de exemplu:

marimea localitatii in care se desfasurau aceste activitati;

natura intreprinderii (atelier, fabrica, comert cu ridicata, comert cu amanuntul etc.);

marimea capitalului;

numarul lucratorilor;

capacitatea de productie;

forta motrice folosita etc.

Nici acest impozit nu era asezat in functie de capacitatea contributiva a platitorului si nu asigura echitate fiscala. Dezvoltarea industriei si comertului a generat extinderea relatiilor de credit, a activitatii bancare si a comertului cu hartii de valoare. In aceste conditii a aparut o categorie de persoane care s-a ocupat cu plasarea propriilor capitaluri banesti in operatii speculative, iar pentru impunerea acestora s-a introdus impozitul pe capitaluri banesti. Acest impozit se stabilea fie pe baza sumei dobanzilor pe care debitorul le platea pentru capitalul luat cu imprumut, fie in functie de volumul dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru capitalul acordat cu imprumut. Si acest impozit a avut un randament fiscal scazut, deoarece atat debitorul cat si creditorul nu erau interesati sa informeze corect organele fiscale despre relatiile de credit existente intre ei, pentru a se sustrage de la obligatiile de plata. Unele impozite de tip real se practica si in prezent intr-o serie se tari in curs de dezvoltare (in special exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real).