Impozitul pe venitul microintreprinderilor

Impozitul pe venitul microintreprinderilor

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor este un impozit optional, in sensul ca, la infiintare incepand cu primul an fiscal o societate comerciala poate opta pentru plata impozitului mai sus mentionat daca microintreprinderea indeplineste conditiile cerute de lege sau a impozitului pe profit.

O microintreprindere este aceea persoana juridica romana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

1. realizeaza venituri, altele decat cele din consultanta si management, in proportie de peste 50% din veniturile totale;
2. are de la 1 pana la 9 salariati inclusiv;
3. a realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 100.000 euro;
4. capitalul social al persoanei juridice este detinut de persoane, altele decat statul, autoritatile locale si institutiile publice.

Microintreprinderile platitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului reglementat mai sus, incepand cu anul fiscal urmator, daca nu au mai fost platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor.

Acestea, comunica optiunea lor la organele fiscale teritoriale la inceputul anului fiscal, pana la data de 31 ianuarie inclusiv prin depunerea unei declaratii de mentiuni. Aceasta posibilitate o au si persoanele juridice care desfasoara activitati in zonele libere si zonele defavorizate.

De asemenea, pentru persoanele juridice care se infiinteaza in cursul anului fiscal, optiunea se inscrie in cererea de inregistrare la registrul comertului. Optiunea are caracter definitiv pentru anul fiscal respectiv.

În cazul in care, in cursul anului fiscal, una dintre conditiile impuse nu mai este indeplinita, microintreprinderea are obligatia de a pastra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat.

Pot opta pentru plata impozitului pe venit microintreprinderile care desfasoara activitati in zonele libere si/sau in zonele defavorizate.

Baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursa, din care se scad:

a.      veniturile din variatia stocurilor;

b.     veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;

c.      veniturile din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor;

d.     veniturile din provizioane si/sau ajustari privind deprecierile si pierderile de valoare;

e.      veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementarilor legale;

f.      veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii.

Microintreprinderile platitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor nu mai aplica acest sistem de impunere incepand cu anul fiscal urmator anului in care nu mai indeplinesc una din cele patru conditii obligatorii.

De asemenea, nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de impozitul pe venitul microintreprinderilor, persoanele juridice romane care:

a.      desfasoara activitati in domeniul bancar;

b.     desfasoara activitati in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, cu exceptia persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii;

c.      desfasoara activitati in domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;

d.     au capitalul social detinut de un actionar sau asociat, persoana juridica cu peste 250 de angajati.

Anul fiscal al unei microintreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se infiinteaza sau isi inceteaza existenta, anul fiscal este perioada din anul calendaristic in care persoana juridica a existat.

Cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor este: 2% in anul 2007, 2,5% in anul 2008 si 3% in anul 2009.

Prin exceptie de la prevederile de mai sus, in cursul unui an fiscal, o microintreprindere realizeaza venituri mai mari de 100.000 euro, in aceasta situatie ea va plati impozit pe profit luand in calcul veniturile si cheltuielile realizate de la inceputul anului fiscal. Calculul si plata impozitului pe profit se efectueaza incepand cu trimestrul in care s-a depasit limita legala prevazuta, fara a se datora majorari de intarziere. La determinarea impozitului pe profit datorat, se scad platile reprezentand impozitul pe veniturile microintreprinderilor efectuate in cursul anului fiscal.

În cazul in care o microintreprindere achizitioneaza case de marcat, valoarea de achizitie a acestora se deduce din baza impozabila, in conformitate cu documentul justificativ, in trimestrul in care au fost puse in functiune, potrivit legii.

Calculul si plata impozitului pe venitul microintreprinderilor se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul. Microintreprinderile au obligatia de a depune, pana la termenul de plata a impozitului, declaratia de impozit pe venit.

Prin modificarile aduse Codului fiscal este prevazuta si situatia inversa135 in care o microintreprindere platitoare de impozit pe venit poate opta pentru plata impozitului pe profit, incepand cu anul fiscal urmator .

De fapt, scopul acestui tip de impozit a fost acela de a stimula dezvoltarea acestor categorii de intreprinderi, un rezultat asteptat fiind acela de crestere a numarului microintreprinderilor.

O analiza a evolutiei societatilor comerciale intre 2002 - 2003 comparata cu anul 2000, demonstreaza ca numarul microintreprinderilor a crescut intr-adevar fata de cel al intreprinderilor mici (o rata de crestere de 221 % in intervalul mentionat mai sus, comparat cu cel de 104 % in cazul companiilor mici).

Permitand rezultate pozitive pentru rata de crestere a microintreprinderilor, acest impozit are si deficiente importante. Una dintre acestea este faptul ca aceasta masura fiscala a fost utilizata ca un mijloc de evitare a impozitelor ridicate la veniturile personale. Aceasta facilitate ramane inca valabila si in noile conditii (contributiile la fondul asigurarilor sociale fiind inca ridicate pentru a contracara unele din efectele cotei impozitului forfetar).

Desi acest impozit a avut o influenta benefica asupra dezvoltarii microintreprinderilor, inca de la introducerea sa din 2001, lasand intreprinzatorilor profituri nete mai ridicate, nu ofera in mod explicit si facilitati pentru investitii, cercetare, dezvoltare si angajare. Pentru a putea atinge aceste obiective, masuri speciale ce ar viza stimularea acestui tip de dezvoltare, ar trebui concepute (desi, in aceste cazuri, costurile administrative ale companiei vor fi mai ridicate decat in situatia actuala, implicand un sistem de deduceri mai complicat, si criterii de eligibilitate asemenea, etc.).

Se poate argumenta ca societatile comerciale din Romania au nevoie urgent de astfel de facilitati, in special pentru ca trebuie sa aiba o pozitie cat mai competitiva, intre intreprinderile din UE. Statele Membre, folosesc deja astfel de masuri directe pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor.

În Romania, impozitarea rezultatului activitatii agentului economic se realizeaza prin doua modalitati:

1. microintreprinderile platesc impozit (in cota de 2% la nivelul anului 2007) asupra veniturilor totale obtinute intr-un trimestru, exceptie facand veniturile din productia stocata, veniturile din productia de imobilizari corporale si veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare,  intrucat acestea nu reprezinta venituri efective, ci au rolul de echilibrare a unor cheltuieli efectuate;
2. restul agentilor economici platesc impozit pe profit (cota obisnuita de 16%) care se aplica asupra profitului impozabil stabilit in functie de rezultatul contabil stabilit prin contul de profit si pierdere la care se adauga cheltuielile nedeductibile si din care se scad veniturile neimpozabile.

O analiza comparativa a celor doua tehnici de impozitare permite formularea anumitor concluzii.

În cazul impozitarii microintreprinderilor, cota de 2% nu vizeaza doar cifra de afaceri respectiv totalitatea incasarilor din vanzari, ci totalitatea veniturilor, respectiv veniturile din exploatare, veniturile financiare si veniturile extraordinare. Rezulta ca, desi cota de impunere scade de la 16% la 2%, baza de impozitare creste semnificativ. În acest sens, se poate observa ca sunt dezavantajate microintreprinderile care au un volum important de cheltuieli deductibile. Pot exista microintreprinderi care din diverse motive inregistreaza pierderi dar asta nu este un motiv care sa le scuteasca de la plata impozitului care se calculeaza in raport de venit fara nici o legatura cu rezultatul activitatii economice.

În alta ordine de idei, se poate observa ca intre cele doua forme de impozitare singurul aspect comun ar fi acela ca reprezinta modalitati de impozitare a agentilor economici. Din punct de vedere al tehnicilor financiare ele se deosebesc radical, intrucat impozitul pe veniturile microintreprinderilor vizeaza cifra de afaceri si din acest punct de vedere este o taxa de consumatie, un impozit indirect, iar impozitul pe profit vizeaza rezultatul activitatii, fiind deci un impozit direct.

În ceea ce priveste impozitul pe profit practicat in tara noastra exista o varietate de puncte de vedere, dar cel mai important punct de vedere care merita discutat este cel legat de cuantumul impozitului.

Astfel, referitor la cota de impozitare, cuantumul de 16% este unul din cele mai reduse cote ale impozitului pe profit practicate in lume. Scopul ar fi atragerea investitorilor straini. Însa, daca se are in vedere faptul ca intreprinderile romanesti suporta si alte impozite si taxe, in special pentru unele fonduri speciale, ar fi preferabila cresterea cotei de impozitare a profitului si desfiintarea celorlalte taxe, fapt ce ar conduce la simplificarea sistemului fiscal.