LIMITELE PRESIUNII FISCALE

LIMITELE  PRESIUNII FISCALE 

O limita a presiunii fiscale este greu de stabilit datorita multitudinii de factori care intervin: epoca, conditii economice, tara, context economic international, conditii politice interne si internationale, etc. Se considera ca o presiune fiscala optima se obtine in punctul in care intre utilitatea sociala a cheltuielilor publice marginale si utilitatea sociala a prelevarii obligatorii marginale exista o relatie de tipul:

Usm≥ ΔUsm

Altfel, orice crestere a membrului drept in detrimentul celui stang, adica al presiunii fiscale si respectiv o scadere a utilitatii folosirii cheltuielilor publice, provoaca o scadere a volumului prelevarilor obligatorii percepute de catre autoritatile publice, deoarece se distruge baza de impozitare prin aparitia fenomenului de rezistenta si reducere a efortului productiv.

In toata perioada de tranzitie, dar mai ales in ultimii ani, in Romania, se inregistreaza o presiune fiscala din ce in ce mai mare (din nevoia de a acoperi greseli de guvernare si lipsa unui program reformist concret si de ansamblu). Guvernele, se pare, nu au constientizat ca la o presiune fiscala ridicata, la un moment dat orice ridicare in continuare a ratei de impozitare se face cu urmatoarele riscuri:

- riscul diminuarii efortului productiv, cel mai grav pericol, reprezentat de descurajarea prin impozite si taxe (prelevari obligatorii si legale) ridicate, a incitatiei la munca, la economisire si investitii

- riscul fraudei si al evaziunii fiscale. Frauda reprezinta o violare a legii fiscale in timp ce evaziunea reprezinta o sustragere de la plata impozitelor prin abilitate in utilizarea legii. S-a uzat de atata utilizare expresia "economia subterana", dar exista pareri ca aceasta forma de existenta (paralela) a economiei poate reduce tendintele (in conditiile actuale de fiscalitate foarte ridicata) economiei reale spre colaps, evitand decapitalizarea continua prin impozitare continua si mai ales crescanda.

- riscul inflatiei prin fiscalitate - actiunea directa a fiscalitatii asupra a doua elemente generatoare de inflatie: preturile si salariile.

O politica fiscala justa trebuie sa asigure echitate intre agentii economici, precum si valorificarea contributiei fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are. Impozitele de nivel ridicat pot sa lezeze grav cointeresarea materiala a contribuabililor, descurajandu-i in activitatea lor. Pe termen lung, o politica cu un nivel ridicat al fiscalitatii mareste veniturile statului cu conditia ca acesta sa poata initia actiuni menite sa stimuleze cresterea economica sau sa amelioreze temporar unele probleme cu caracter social.

In acelasi timp trebuie tinut cont de faptul ca o politica bazata pe taxe si impozite mari, limiteaza posibilitatea de consum si investitie. Aceasta genereaza un evantai de efecte negative asupra cererii si ofertei de bunuri economice produse de agentii economici.

In literatura de specialitate exista o teorie privind asa-zis-ul "impozit negativ", potivit careia cei cu venituri mari vor trebui sa plateasca impozite mari in vederea constituirii de fonduri din care se vor aloca apoi ajutoare si alocatii, asigurand tuturor un venit minim garantat. Si pentru ca aceasta politica s-a dovedit gresita, guvernele au ajuns la concluzia ca toata lumea trebuie sa plateasca impozite cat mai mari in vederea constituirii a tot felul de fonduri. Redistribuirea incasarilor bugetare se va face in mod incorect, apoi va aparea "foamea" dupa alte incasari bugetare, care vor fi la rindul lor distribuite si redistribuite nu se stie cum, pana la epuizarea masei impozabile, adica falimentul contribuabililor.  

Pe baza unor observari statistice indelungate s-a constatat ca in tarile unde limita fiscalitatii este ridicata si foarte ridicata volumul absolut al prelevarilor obligatorii la buget manifesta o tendinta de scadere. Sugestiva in acest sens este curba lui Laffer, care exprima, in timp evolutia intre volumul prelevarilor obligatorii si rata presiunii fiscale.

Graficul reprezentand: Curba lui Laffer

Suma absoluta

a prelevarilor

obligatorii

M'

M

N N'

P P'

0 T1 A T2 B 100%

Zona de admisibilitate zona de inadmisibilitate

Cote de impozit

Din graficul de mai sus rezulta ca volumul absolut al prelevarilor publice de resurse publice poate creste pana la un anumit prag, pana la un anumit grad de fiscalitate, de la care, in situatia in care cotele de impozit ar creste, volumul absolut al resurselor publice pe termen mediu si lung va inregistra o tendinta de scadere. Teoretic, daca gradul fiscalitatii va tinde spre 100%, marimea absoluta a prelevarilor va tinde spre 0.

De aceea, segmentul OA din grafic este denumit si zona de admisibilitate a presiunii fiscale, zona in care cresterii gradului de fiscalitate ii va corespunde si o crestere a volumului resurselor publice, de la P la M, iar segmentul AB este zona de inadmisibilitate, zona in care o crestere a gradului de fiscalitate va atrage dupa sine o reducere treptata a cuantumului resurselor publice care se pot colecta, respectiv de la M la N.

Desi nivelul pragului admisibil al fiscalitatii este greu de precizat, stabilirea unor marimi a cotelor de impozite trebuie alese in asa fel, incat:

sa nu duca la reducerea motivatiei oamenilor de afaceri si asfel la scaderea efortului productiv;

sa nu duca la incurajarea evaziunii fiscale, in situatii disperate ale agentilor economici si ale contribuabililor;

- sa nu duca la scaderea puterii concurentiale a producatorilor autohtoni fata de strainatate, cu o fiscalitate mai redusa.

Este important sa precizam ca acelasi volum al prelevarilor obligatorii poate fi obtinut prin intermediul a doua niveluri diferite de cote de impozit:

a)     o cota situata in zona admisibila a presiunii fiscale T1, care permite cresterea incasarilor fiscale;

b)     o cota mai ridicata situata in zona de inadmisibilitate a presiunii fiscale, T2 deoarece presupune reducerea logicii de impozitare sau evaziunea fiscala.

Concluzionand, se poate obtine acelasi efect alegandu-se acel nivel al cotei de impunere care nu genereaza efecte de sens invers, constand in diminuari considerabile ale bazei de impunere.

Pragul 'M' asigura, in conditii de fiscalitate normala, un nivel maxim al prelevarilor obligatorii incasate, care este diferit de la un impozit la altul.

Nivelul acestui prag este greu de evaluat, dar stabilirea unei cote de impunere care permite un nivel maxim al incasarilor trebuie sa tina seama de riscurile care decurg din cresterea presiunii fiscale.

Daca exista o limita a presiunii fiscale, problema principala este de a sti daca pragul de fiscalitate normala este depasit sau nu. Daca fiscalitatea este exagerata, singurul mijloc de a diminua fiscalitatea este acela de a renunta la constrangerile fiscale. Cresterea presiunii fiscale este o sursa de conflict si nu genereaza o motivatie normala pentru munca.

Reducerea fiscalitatii trebuie sa fie facuta pe baza unei reforme fiscale care, mai ales in tarile mai putin dezvoltate - ca in cazul tarii noastre, trebuie sa vizeze sporirea bazei de impozitare, concomitent cu reducerea cotelor de impunere, fara a priva bugetul de stat de veniturile de care acesta are nevoie.

Dupa cum este cunoscut nu se pot trasa limite ale presiunii fiscale fundamentate stiintific si aplicabile in practica pentru a fi atins optimul fiscal, atat din punct de vedere al contribuabilului, cat si din punct de vedere al puterilor publice.

Problema limitelor presiunii fiscale ne conduce la o serie de consideratii care sunt in acelasi timp limite de ordin psihologic, potitic si economic.

Limitele de ordin psihologic si politic sunt impuse de reactiile contribuabililor, care pot sa opuna o puternica rezistenta cresterii prelevarilor obligatorii, atunci cand ei estimeaza a fi excesive, prin: evaziune, frauda, reducerea activitatii productive si chiar (in unele cazuri mai rare) miscari de protest sau revolte.

Pe de alta parte, contribuabilii au tendinta de a vedea prelevarile obligatorii drept o confiscare a unei parti din veniturile lor, fara a lua in considerare avantajele de care beneficiaza in urma cheltuielilor publice finantate de ei.

In stabilirea limitelor fiscale trebuie avut in vedere, si deloc neglijat, factorul politic care se concretizeaza in promisiunile facute de catre partidele politice care inaintea alegerilor promit contribuabililor o usurare a presiunii fiscale, iar dupa castigarea alegerilor se afla in situatia sa nu mai poata sau sa nu mai vrea sa tina seama de promisiunile facute anterior.

Limitele de ordin economic tin de faptul ca prelevarile obligatorii pot avea ca efect franarea inclinatiei catre munca, economii si investitii, precum si slabirea spiritului intreprinzator.

Intr-o lume economica cu un mediu concurential dinamic, imperativul competitivitatii este - pentru puterea publica - una din preocuparile economice majore; in acest caz, intreprinderile au tot interesul sa fie afectate in proportie cat mai mica de sarcinile fiscale si sociale.