METODE MODERNE DE ANALIZA SI ASIGURARE A SIGURANTEI SI STABILITATII SISTEMULUI BANCAR

METODE MODERNE DE ANALIZA SI ASIGURARE A SIGURANTEI SI STABILITATII SISTEMULUI BANCAR

In subcapitolul anterior am constatat ca un sistem bancar sanatos constituie o conditie primordiala pentru cresterea economica continua. Luand in consideratie semnificatia crescinda a sistemului bancar rezulta importanta determinarii si examinarii surselor aparitiei instabilitatilor potentiale si abordarii cailor de stabilizare a acestuia. Pentru asigurarea sigurantei sectorului bancar, este necesara, in primul rind, analiza situatiei fiecarei banci in parte din cadrul acestui sector. Aceasta analiza urmeaza sa includa evaluarea punctelor forte si a instabilitatilor, cum ar fi: expunerea bancii la eventuale riscuri, determinarea conditiilor care cauzeaza riscuri, veniturile bancii, gradul de pregatire al bancii in confruntarea cu pierderile posibile etc.

In practica financiara internationala sunt utilizate diverse metode de analiza a sigurantei sistemului bancar. In acest subcapitol vom estima metodele utilizate de Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala (BM) in cadrul Programului comun de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP - Financial Sector Assestment Program). Metodele de analiza abordate in prezentul capitol au fost elaborate de organizatiile financiare internationale nominalizate cu scopul estimarii cit mai eficiente a stabilitatii si sigurantei sectorului financiar-bancar si au la baza experienta internationala in domeniul stabilitatii financiare.

Mai intai de toate mentionam ca, incepand cu anul 1944 FMI si BM au infiintat sistemul Bretton Woods cu scopul dirijarii sistemului economic european dupa cel de-al doilea razboi mondial si protejarii tarilor in promovarea stabilitatii ratelor mondiale de schimb, precum si pentru asigurarea controlului asupra miscarii capitalului. Sistemul in cauza urma sa indeplineasca trei functii de baza: regulatorie - de administrare a regulamentelor ce guverneaza valorile valutare si convertibilitatea; financiara - de asigurare a ofertei de lichiditati suplimentare membrilor ce se confrunta cu deficit al balantei de plati; consultativa - exprimata prin asigurarea forumului pentru cooperare dintre guverne. Scopul major actual al FMI si BM nu difera de cel de pe timpurile Bretton Woods. In prezent organizatiile nominalizate isi indreapta eforturile spre asigurarea stabilitatii sistemelor financiare internationale si spre integrarea comerciala si financiara crescanda, prin lansarea diverselor initiative in scopul diminuarii frecventei aparitiei si costurilor crizelor financiare si intreprinderea masurilor pentru majorarea transparentei sistemelor financiare ale tarilor membre, optimizarii politicilor economice si asigurarii unei discipline oportune pe piata. O initiativa importanta in domeniul asigurarii sigurantei financiare internationale si prevenirii crizelor a FMI si BM este Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), lansat in luna mai 1999. Acest program, realizat nu doar in tarile industrial-dezvoltate, ci si in cele in curs de dezvoltare are ca scop determinarea punctelor forte si a vulnerabilitatilor in sectoarele financiare ale diferitor tari, precum si evaluarea surselor de aparitie a riscurilor. Accentul programului FSAP este axat in primul rand, pe prevenirea si diminuarea cauzelor si mai putin pe inlaturarea consecintelor crizelor care deja s-au declansat.

Instrumentele "diagnostice' de baza ale FSAP, destinate pentru analiza riscurilor macroprudentiale ale sistemelor financiare sunt: analiza tendintelor Indicatorilor de Stabilitate Financiara si efectuarea testarilor stres care demonstreaza in ce mod vor "reactiona' indicatorii ce reflecta stabilitatea financiara (de ex. suficienta capitalului si profitabilitatea) la diverse socuri.

Indicatorii de Stabilitate Financiara (Financial Soundness Indicators - FSI) reprezinta parametrii ce reflecta stabilitatea curenta a institutiilor financiare din tara examinata. Acesti indicatori includ date agregate ale institutiilor individuale si indicatorii caracteristici pentru piata in care functioneaza institutiile financiare si sunt destinate estimarii si supravegherii punctelor forte si vulnerabilitatilor sistemului financiar. Indicatorii de Stabilitate Financiara reflecta starea 'sanatatii' financiare curente si siguranta institutiilor financiare dintr-o tara, fapt prin care si se explica rolul major al acestora in estimarea stabilitatii pietei financiare dintr-o tara. FSI sunt calculati cu scopul utilizarii lor in supravegherea macroprudentiala si se impart in doua categorii - indicatori de baza si indicatori suplimentari. Indicatorii de baza reflecta doar situatia din sectorul bancar, astfel fiind accentuat rolul central ce ii revine bancilor intr-un sistem financiar. Acesti indicatori au o importanta majora in procesul de supraveghere bancara, iar calcularea lor nu este complicata de lipsa datelor necesare. FSI ce tin de sectorul bancar pot fi divizati in 6 grupe de indicatori (cadrul CAMELS: Suficienta Capitalului, Calitatea Activelor, Siguranta Managementului, Venituri si Profitabilitatea (Earnings), Lichiditatea, Sensibilitatea la riscul de piata). Astfel, indicatorii ce tin de suficienta capitalului pot fi utilizati in aprecierea capacitatii sectorului bancar de a absoarbe riscurile. Tinind cont de faptul ca riscul de solvabilitate al institutiilor financiare deseori reiese din calitatea insuficienta a activelor, cea de-a doua categorie a Indicatorilor de Stabilitate Financiara este calitatea activelor. Indicatorii din aceasta categorie monitorizeaza calitatea creditelor si concentrarilor expunerilor din portofoliul activelor bancilor. Indicatorii de apreciere ai eficientei activitatii bancilor sunt utilizati in primul rind pentru evaluarea importantei managementului bancilor si in scopul asigurarii stabilitatii si sigurantei acestora. Datele cu privire la venituri si cheltuieli se utilizeaza pentru evaluarea veniturilor si profitabilitatii bancilor, deoarece acestea indica abilitatea lor de a absoarbe pierderile fara a apela la capital. Totodata, cresterea rapida a veniturilor in acelasi timp poate expune banca unor riscuri excesive, astfel, evaluarea lichiditatii demonstreaza abilitatea sistemului bancar de a absorbi socurile fluxurilor de numerar. Aprecierea lichiditatii permite determinarea activelor lichide disponibile ale unei banci in cazul unor pierderi generate de riscul de piata si de retragerea depozitelor. In Anexa 1 sunt aratati FSI utilizati in evaluarea sigurantei si stabilitatii sistemelor financiar-bancare pe plan international.

Consideram oportuna evaluarea sensului economic al indicatorilor de baza (tabelul 1.2.1).

Indicatorii de Baza ai Sigurantei si Stabilitatii Financiare[1]

Tabel I.2.1. Indicatorii de Baza ai Sigurantei si Stabilitatii Financiare

Categoria suplimentara a indicatorilor de siguranta si stabilitate financiara include indicatorii calculati pentru sectorul bancar, precum si indicatorii din sectorul nonbancar, deoarece vulnerabilitatile sectoarelor nonbancare pot afecta stabilitatea bancilor. Alegerea indicatorilor de stabilitate financiara depinde de situatia in sectorul financiar al tarii examinate.

Testarile stres constituie o alta metoda de evaluare a stabilitatii financiare, reprezentind o modalitate de determinare a riscurilor care nu pot fi evaluate cu precizie doar cu utilizarea Indicatorilor de Stabilitate Financiara. Rezultatele testarilor stres permit evaluarea sensibilitatii bancilor la riscurile de piata, cum ar fi modificarea preturilor de piata, ratelor dobinzilor si de schimb valutar etc. Astfel, testarile stres si Indicatorii de Stabilitate Financiara necesita abordari diferite, dar care se completeaza una pe alta in procesul de evaluare a stabilitatii financiare. FSI permit evaluarea continua si monitorizarea vulnerabilitatilor si punctelor forte ale unui sistem bancar, pe cind testarile stres se aplica in vederea evaluarii potentialelor pierderi (de obicei exprimate ca modificari in raport cu FSI) asociate cu aceste vulnerabilitati la o anumita perioada de timp[2].

La nivelul institutiilor individuale testarile stres sint aplicate de bancile international active incepand cu anii 1990, dar au devenit un mijloc de evaluare a intregului sistem financiar mult mai tirziu, si, dupa cum s-a mentionat, constituie un component important al Programului FSAP. Spre deosebire de FSI, testarile stres reprezinta estimarile aproximative cu privire la eventualele schimbari in valoarea portofoliului institutiilor financiare in cazul survenirii unor modificari considerabile in anumiti factori de risc (de ex. schimbarile in preturi la active). Testarile stres reprezinta procesul multilateral care include examinarea vulnerabilitatilor de baza ale unui sistem financiar si permite evaluarea sensibilitatii bilanturilor institutiilor din sistem la diverse socuri.

Termenul "estimari aproximative' este utilizat de FMI in definirea testarilor stres pentru a evita tratarea acestora in calitate de un instrument "absolut' care poate fi utilizat cu o precizie stiintifica. Economistul M. Jones defineste testarile stres ca simplele tehnici analitice care pot fi utilizate pentru a estima numeric sensibilitatile determinate. Totodata, M. Jones mentioneaza ca procesul de testare stres este mai mult decit o simpla aplicare a unui set de formule, deoarece incorporeaza si o serie de analize si presupuneri care pot fi importante pentru formarea unor rezultate valoroase. Aceste masurari pot permite supraveghetorilor sa estimeze suficienta de capital a bancilor in conformitate cu riscurile potentiale la care sint supuse.

Testarile la stres cuprind mai multe etape:

1. definirea scopului analizei;

2. determinarea scenariilor macroeconomice de stres;

3. evaluarea impactului direct al scenariilor simulate asupra stabilitatii institutiilor analizate;

4. interpretarea rezultatelor si evaluarea capacitatii de asumare a riscurilor in sistemul financiar;

5. efectele potentiale de feed-back intr-un sistem financiar si economia reala.

Utilitatea testarilor stres reiese din faptul ca, in majoritatea pietelor financiare informatia disponibila nu contine date suficiente cu privire la comportamentul pietei ca rezultat al survenirii unor evenimente extreme. In acelasi timp, dezvaluirea rezultatelor testarilor stres poate prezenta unele probleme ce tin de confidentialitate. Institutiile participante in testari pot fi impotriva publicarii informatiei si dezvaluirii eventualelor "neajunsuri', deoarece aceasta poate fi interpretata in mod advers. Unii analisti interpreteaza informatia scenariilor, ca o viziune oficiala, ceea ce nu corespunde realitatii.

Atat metodele moderne de analiza a stabilitatii financiare, cit si caile general acceptate de asigurare a stabilitatii sectorului bancar merita o deosebita atentie in contextul temelor abordate in prezenta lucrare. Obiectivul principal al asigurarii sigurantei bancare consta in limitarea riscului sistemic prin protejarea sectorului bancar de faliment si vulnerabilitati, asigurarea alocarii optime a resurselor, determinarea normelor prudentiale (controlul asupra solvabilitatii, lichiditatii si impunerii cerintelor minime fata de capital, limitarea expunerilor unui singur debitor, formarea provizioanelor pentru pierderi la credite etc.). Asigurarea stabilitatii financiare este un scop multioptional, care implica un numar de autoritati cu diferite perspective si responsabilitati. Bancile centrale, precum si agentiile specializate promoveaza politici active in domeniul reglementarii si supravegherii bancare bazate pe standardele general acceptate.

Ca rezultat, scopul primordial al fiecarei banci centrale si ale autoritatilor de supraveghere din diferite tari consta in asigurarea stabilitatii sistemului bancar prin implementarea standardelor internationale elaborate de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancara (CBSB) - Principiile de Baza pentru Supraveghere Bancara Efectiva si Acordul cu privire la Capital Basel II. Conformitatea cu documentele nominalizate constituie obiectivul de baza al autoritatilor respective, avind ca scop asigurarea stabilitatii sistemului bancar, astfel, in contextul problematicii abordate este necesara estimarea prevederilor acestora. Mai mult ca atit, in cadrul Programului FSAP, stabilitatea sistemului bancar este evaluata reiesind din corespunderea cu Principiile de Baza pentru Supraveghere Bancara Efectiva ale CBSB. Concomitent, in exercitarea functiilor sale, supraveghetorii din toata lumea se conformeaza Principiilor de baza ale Comitetului Basel (25 de principii, elaborate in a. 1998 si modificate printr-un nou document al Comitetului Basel in 2006).

Prevederile Principiilor de Baza ale Comitetului Basel pentru supraveghere bancara efectiva[3]

Tabel I.2.2.Principii de baza ale Comitetului Basel

Aceste principii au ca scop limitarea influentei negative a vulnerabilitatilor macroeconomice asupra stabilitatii sectorului financiar, prin determinarea unor exigente fata de suficienta capitalului, formarea provizioanelor pentru pierderi la credite, concentrarea activelor, lichiditatea, managementul riscului, sistemele de control intern etc.

Un alt document al CBSB care a devenit un standard pentru toate sistemele financiare din UE prin includerea prevederilor acestuia in Directiva 2006/48/CE cu privire la initierea si desfasurarea activitatii institutiilor de credit este Noul Acord Basel (Convergenta Internationala a Masurarii Capitalului si Standardelor de Capital - Un Cadru Revizuit), sau Basel II. Basel II reprezinta o imbunatatire semnificativa a Acordului de Capital din 1988 al CBSB, elaborat de supraveghetorii bancari din tarile industrial dezvoltate, care cu timpul a devenit un standard international, caruia se conformeaza majoritatea sistemelor bancare in contextul calcularii suficientei capitalului pentru asigurarea stabilitatii si sigurantei bancilor. Noul Acord este mai sensibil la risc datorita faptului ca pe linga riscurile de credit si de piata analizate conform Basel I, include si riscul operational.

Astfel, elementul noutatii, adus de Basel II consta si in largirea gamei ponderarilor la risc de credit, de la patru la opt categorii: 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100%, 150% si diversificarea instrumentelor de diminuare a riscului de credit, prin recunoasterea ca diminuatoare de risc a garantiilor oferite de administratiile locale si regionale, entitatile sectorului public sau alte entitati cu un rating sporit.

Noul Acord nu se limiteaza doar la descrierea metodelor de evaluare a riscurilor separate. Acesta necesita o imbunatatire a sistemelor de guvernare corporativa, inclusiv majorarea rolului managementului, imbunatatirea coordonarii activitatii comune a consiliului, organelor executive, subdiviziunilor responsabile pentru managementul riscurilor si auditul intern, astfel este evidenta influenta pozitiva determinata de implementarea Acordului pentru stabilitatea sistemului bancar. Integrarea in structurile europene presupune nu doar necesitatea intreprinderii eforturilor pentru eventuala implementare a Acordului Basel II.

In Capitolul urmator sunt abordate alte directii de baza pe calea integrarii sistemului financiar-bancar, precum si analizata posibila influenta a proceselor integrationiste asupra sigurantei sistemului bancar.