Managementul ratei dobanzii

Managementul ratei dobanzii

Unul dintre obiectivele majore ale managementului bancar il reprezinta gestiunea eficienta a ratelor de dobanda practicate la diferite categorii de active si pasive bancare.

Activele bancare purtatoare de dobanda genereaza dobanzi pe care banca le incaseaza de la clientela, constituind venituri obtinute din activitatea desfasurata, pe cand pasivele bancare purtatoare de dobanzi genereaza costuri bancare cu influente asupra rentabilitatii activitatii bancare. Asadar, un management eficient trebuie sa gestioneze cu maximum de atentie relatia dintre activele si pasivele bancare purtatoare de dobanzi, atat din punct de vedere al nivelului ratelor de dobanda cat si din punct de vedere al duratelor elementelor. Un management activ al ratei dobanzii este necesar pentru ca banca sa-si defineasca un set de politici adecvate in domeniul ratei dobanzii si in consecinta a veniturilor si a cheltuielilor cu dobanzile, astfel incat eficienta bancara sa poata fi mentinuta chiar atunci cand se manifesta presiunea unor factori asupra nivelului ratei dobanzii.

Printre elementele care trebuie avute in vedere in politica de dobanzii a unei societati bancare se enumera:

• dobanzile pasive trebuie sa fie destul de stimulative si atractive pentru detinatorii de resurse pentru ca ei sa fie interesati in a-si pastra aceste resurse, sub diferite forme, la banca respectiva;
• nivelul ratelor de dobanda active trebuie sa fie, de asemenea, atractive pentru cei care au nevoie de resurse si le cauta pe piata;
• nivelul prognozat al ratei inflatiei trebuie luat in considerare la stabilirea nivelului ratelor de dobanda;
• capacitatea de reactie a bancii la factorii de influenta ai pietei care actioneaza asupra nivelului de dobanda;
• reactia clientelei la nivelele de dobanzi practicate de banca;
• obtinerea unei marje nete din dobanzi suficienta pentru eficienta activitatii bancii respective;
• nivelul dobanzilor pasive, generatoare de costuri, sunt mai mici, iar cele active, generatoare de venituri, sunt mai mari.

Pentru gestiunea ratei dobanzii, in literatura de specialitate, pe linga metodele operative de management, mai sunt cunoscute si metoda discrepantei active-pasive (GAP) si metoda discrepantei duratei activelor si pasivelor DGAP), cu ajutorul carora managementul poate adopta masuri de echilibrare a ratei dobanzilor active cu cele pasive si respectiv durata activelor cu cea a pasivelor.

Rolul dobanzii

Dobanda poate fi definita ca reprezentand o forma de remunerare a creditului de catre debitor, pentru folosirea capitalului imprumutat. Astfel, dobanda poate fi privita ca "pret" al capitalului imprumutat si poate fi analizata atat ca marime absoluta cat si in marime relativa (sub forma de rata procentuala).

Asupra dobanzii si rolului acesteia s-au formulat, in cadrul economiei de piata, mai multe acceptiunii, astfel:

. conceptul clasic (David Ricardo, Alfred Marshall):

- abordeaza dobanda ca fiind reglementata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului sau ca pret care trebuie platit pentru folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru intre cererea globala de capital si stocul de capital oferit pe piata.

. conceptul neoclasic (Irving Fischer)

- defineste dobanda ca reprezentand pretul banilor in momentul actual exprimat in
banii de maine.

conceptul Keynesist

- defineste dobanda ca o recompensa pentru renuntarea la lichiditati pe o anumita
perioada de timp. Potrivit aceleeasi conceptii, rata dobanzii poate fi un instrument de influentare
a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului.

Forme ale dobanzii

Diversitatea activitatii economice, precum si tipologia creditorilor si debitorilor antreneaza forme ale dobanzii, dupa cum urmeaza din clasificarea acestora.

Exista mai multe criterii in functie de care se face analiza tipurilor de dobanzi.

A. Din punct de vedere al bancii, se disting: dobanda bonificata si cea perceputa

a) Dobanda bonificata: . reprezinta nivelul dobanzii cu care sunt remunerate

disponibilitatile banesti ale celor care si-au constituit depozite bancare. In general, dobanda bonificata este mai scazuta decat dobanda perceputa la credite. Factorii care influenteaza nivelul acestei dobanzi sunt:

• rata inflatiei
• rata de refinantare (taxa oficiala a scontului)
• ratele dobanzilor practicate de celelalte banci comerciale.

b) Dobanda perceputa: . exprima dobanda incasata de banci de la clientii care beneficiaza de creditele acordate. Factorii de influenta ai acestei dobanzi sunt:

• erodarea monetara
• nivelul cheltuielilor cu operatiunile bancare
• gradul de risc
• profitul bancar
• rezerva minima obligatorie.

In economia romaneasca, in perioada anilor '60- '80 s-au practicat dobanzi simbolice in cazul creditelor acordate intreprinderilor. In perioada 1960 - 1967 s-a practicat o dobanda anula de 1 % - 2% (pentru creditele pe termen scurt), urmand, apoi o majorare pana la 4-5%. Sub influenta cerintelor FMI, dobanda a fost majorata la 7-8%. Pentru cazul dobanzilor bonificate, s-a mers pe ideea ca economiile populatiei nu trebuie incurajate, deci nivelul a fost foarte scazut. Odata cu trecerea la economia de piata rolul dobanzii a fost reconsiderat si pus in legatura cu rata inflatiei.

B. Din punct de vedere al nivelului la care se practica dobanda, se disting:

• taxa oficiala a scontului (tos);
• taxa privata a scontului (tps);
• dobanda practicata intre intreprinzatori;
• dobanda practicata pentru titluri guvernamentale si alte efecte de comert emise de societati comerciale.

Scontarea: reprezinta una dintre principalele operatii active ale bancilor comerciale, prin care intreprinzatorul cedeaza bancii portofoliul de efecte comerciale, in schimbul unei sume de bani, reprezentand valoarea nominala a cambiilor, diminuata cu un nivel al dobanzii, numit scont.

Astfel, taxa privata a scontului (tps) este dobanda la care bancile comerciale sconteaza cambiile prezentate de intreprinzatori, si la care se acorda credite acestora.

Taxa oficiala a scontului (tos) este acel nivel al dobanzii la care banca centrala sconteaza cambiile prezentate de bancile comerciale si acorda imprumuturi celorlalte banci (dobanda de refinantare). In conditii normale, rata dobanzii perceputa de banca centrala (tos) este mai mica decat rata dobanzii incasate de bancile comerciale (tps). Prin manevrarea taxei oficiale a scontului, banca centrala poate actiona asupra volumului creditelor in economie, asupra balantei de plati externe, asupra atragerii de capitaluri straine. Reducerea tos antreneaza o reducere corespunzatoare a dobanzilor bancare, stimuleaza activitatea productiva si initiativa de a investi. In economia contemporana, ponderea creditelor acordate sub forma scontului, este in general redusa, intre 5-10% din suma totala a creditelor.

Dobanda practicata intre intreprinzatori se refera la dobanda practicata la vanzarea marfurilor pe datorie (creditul comercial) si are cel mai mare nivel din economie.

Alte forme ale dobanzii in functie de nivelul la care se practica se concretizeaza in:

• dobanda la creditul de licitatie, se determina in cadrul sedintelor de licitatie, saptamanal, ca urmare a cererii si ofertei de capital. Stabilirea nivelului minim de pornire a licitatiei revine bancii centrale. Factorii care influenteaza aceasta dobanda sunt: suma obtinuta sub forma de credit si termenul de rambursare;
• dobanda la creditul lombard este dobanda aferenta creditelor acordate de banca centrala bancilor comerciale sub forma de refinantare. Se stabileste zilnic la nivelul bancii centrale, poate fi modificata fara preaviz si se plateste lunar, in ultima zi a lunii pentru toate creditele aferente lunii respective. Prezinta cel mai ridicat nivel, cu scopul de a descuraja bancile sa apeleze la acest tip de credite;
• dobanda la rezervele minime obligatorie are un nivel foarte scazut comparativ cu rata dobanzii pe piata si imbraca atat forma dobanzii bonificate cat si a unei dobanzi penalizatoare pentru neindeplinirea rezervelor minime obligatorii.

La jumatatea anului 1999, in Romania nivelul ratelor dobanzii se situa la urmatoarele niveluri:

• taxa scontului = 35%;
• dobanda la creditul lombard = 95%;
• rezerve obligatorii in lei = 10%;
• rezerve obligatorii in valuta = 3,05%;
• dobanzi active medii = 66,2%;
• dobanzi pasive medii = 49,2%;
• rata medie a dobanzii pentru titluri de stat = 71%.

C. Din punct de vedere al relatiei existente intre rata dobanzii si rata inflatiei, se realizeaza distinctia intre dobanda nominala si dobanda reala.

Rata reala a dobanzii, cea care exprima cresterea puterii de cumparare actuale se obtine dupa ajustarea ratei nominale prin inflatie. Corelatia dintre cele doua rate se realizeaza prin expresia cunoscuta sub denumirea "efectul Fisher":

1+ r_n
(1+r_r )= , in care:

1+ r_inf

notatiile au urmatoarea semnificatie:

r_r = rata reala;

r_n= rata nominala a dobanzii; rin_fl = rata inflatiei. Referitor la dobanda reala, trebuie subliniat ca nivelul acesteia este influentat de o serie de factori precum: presiunea fiscala in economie, deficitul bugetar, cursul de schimb, balanta comerciala si de plati.

Inregistrarea unei dobanzi reale pozitive este rezultatul practicarii unor dobanzi inalte in termeni nominali, ceea ce semnifica, de asemenea, credite scumpe si investitii nerentabile.

Dobanda real negativa se manifesta atunci cand rata nominala a dobanzii nu acopera rata inflatiei. Astfel de dobanzi ii avantajeaza pe debitori si conduce la scaderea increderii populatiei in moneda nationala.

D. Din punct de vedere al perioadei t pe care se acorda creditul si al capitalizarii dobanzii se poate face distinctia intre dobanda simpla si dobanda compusa .