Moneda si schimburile economice internationale

Moneda si schimburile economice internationale

Paritatea monetara reprezinta raportul valoric intre doua monede functie de continutul acestora in metal pretios.

Stabilirea raportului valoric, intre doua unitati monetare, adica a paritatii monetare era posibila numai in conditiile in care fiecare dintre cele doua monede avea o valoare paritara. Deci paritatea se exprima ca raport intre valorile paritare si a cunoscut mai multe forme in functie de modul de definire a elementelor ce o determinau.

Traditional, paritatea s-a definit prin continutul in Au sau Ag al etalonului monetar, continut stabilit de stat. Paritatea monetara s-a mai numit paritate metalica, paritate Au sau simplu paritate, si reprezenta de fapt cursul oficial (paritar) dintre doua monede.

Daca valorile paritare ale unor monede nationale erau exprimate intr-o valuta (de regula dolar), prin raportarea lor rezulta paritatea valutara.

Paritatea valutara este raportul dintre valorile paritare exprimate in valuta a doua monede nationale.

In situatia in care monedele isi definesc valoarea paritara in DST, paritatea dintre ele se numeste paritate DST

In cursul anilor 70 Au a fost eliminat din functiile monetare. De la abolirea continutului Au paritatea monetara nu are nimic comun cu paritatea puterii de cumparare. Raportul de piata dintre monede se reflecta in cursul valutar denumit de obicei cursul schimbului sau rata schimbului.

Cursul valutar este raportul efectiv de preschimbare a monedelor intre ele la un moment dat, respectiv pretul unei unitati sau a 100 de unitati monetare ale unei tari, exprimat in moneda altei tari.

Cursul de schimb se abate de la paritate in functie de oferta de valuta straina si de cererea pentru aceasta. Nivelul cursului de schimb exprima:

- dinamica comparativa a preturilor in tarile date;

- starea balantei de plati externe a zilei;

- evolutia conjuncturii economice, a starii politice etc.

Formarea cursului de schimb

In conditiile etalonului Au-clasic abaterile de la paritate se mentineau in asa numitele "puncte aur" (gold points) de +/- 1%. Limitele abaterii erau dependente de costul relativ al remiterii aurului in strainatate format din: cheltuieli de transport, de asigurare, cheltuieli de ambalare si de transformare a lingourilor de Au in monede.

Importatorii isi puteau plati datoriile fata de partenerii straini in doua moduri:

- prin cumpararea si remiterea spre creditori a devizelor (titluri de creanta exprimate in alta moneda) trate, ordine de plata, cecuri etc.;

- prin achitarea sumei in moneda nationala efectiva sub forma monedelor din metal pretios sau sub forma Au in care bancnotele se puteau converti la pret fix.

Daca balanta de plati a zilei pentru tara data era deficitara, cererea pentru devize era mai mare decat oferta, cursul devizelor crestea peste paritate. Cumpararea de devize era avantajoasa insa cat timp costul devizelor nu depasea costul remiterii "groupului Au".

Punctele aur - reprezinta cursul superior si cel inferior al devizelor, de la care este avantajos sub raport comercial de a se exporta sau importa Au.

Punct de iesire - (de export) - cursul crescut al devizelor la nivelul la care este mai convenabila remiterea Au in strainatate decat cumpararea acestor devize scumpe (punct superior al Au).

Punct de intrare (de import) - cursul in scadere al devizelor la care exportatorii sau creditorii din strainatate preschimbau in Au valuta straina (punct inferior al Au).

Eliminarea mecanismului punctelor Au in timpul primului razboi mondial, este determinata de generalizarea procesului inflationist si de suprimarea convertibilitatii in aur a bancnotelor. Se statorniceste acum posibilitatea abaterii nelimitate a cursului de schimb fata de paritate.

Dupa al II-lea razboi mondial pe baza acordului de la Bretton Woods s-au introdus masuri de limitare a abaterii cursurilor de la paritate, mai intai la nivelul +/- 1% iar din dec. 1971 la +/- 2,25% (un ecart de 4,5%).

Deosebirea esentiala intre punctele Au si cursurile fixe instituite de FMI consta in faptul ca punctele Au reprezinta o forma de limitare naturala a abaterii cursului de la paritate pe cand cursurile fixe sunt limitate prin interventia statala, a bancilor de emisiune (au un caracter artificial).

Din martie -aprilie 1973 cursurile fixe sunt inlocuite de cursuri flotante fara vreo limita de abatere fata de paritate.

In perioada de aplicare a etalonului Au, comparatia unitatilor monetare se realiza prin raportarea a doua valori, fie direct, prin continutul de Au, fie indirect prin raportarea la o alta moneda (dolarul SUA).

In cadrul sistemelor monetare actuale comparatia are in vedere puterile de cumparare ale unitatilor monetare intrate in raporturile de schimb.

Dupa renuntarea la paritatea Au, bancile de emisiune determinau asa-numitul "curs central" sau paritatea la nivelul puterii de cumparare, acest curs inlocuind cursul oficial (la paritate).

In prezent acest curs este cunoscut sub forma paritatii puterilor de cumparare si reprezinta punctul de plecare in explicarea cursului pietei, stabilit pe baza de cerere si oferta pentru o moneda sau alta.

Metode de cotare

Practica internationala cunoaste doua metode de cotare:

- cotare directa (nesigura);

- cotare indirecta (sigura).

a) Cotarea directa primul termen al egalitatii este moneda straina (valuta) iar cel de-al doilea termen este corespondentul valutei in moneda nationala. Toate monedele, exceptand lira sterlina, coteaza direct.

Cotarea directa este nesigura deoarece piata valutara nu exprima nemijlocit corespondentul in valuta straina pentru etalonul monetar local. Acest corespondent trebuie calculat.

b) Cotarea indirecta - primul termen al ecuatiei il reprezinta unitatea de moneda nationala, corespondentul variabil al acesteia exprimandu-se in valuta (nu mai trebuie calculat). Cotarea indirecta este sigura, deoarece corespondentul etalonului monetar national in valuta straina este prezentat nemijlocit in fiecare caz in parte.

Sistemul de cotare nu exercita nici o influenta asupra raporturilor valorice dintre monede, ci numai asupra modului de exprimare a acestora.

Raporturile de preschimbare dintre monede sunt influentate de urmatorii factori:

- marimea etalonului national si al monedei straine;

- situatia balantelor de plati zilnice ale tarilor ale caror monede intra in cotare;

- evolutia puterii de cumparare a monedelor respective;

- prezenta si nivelul ratei inflatiei;

- factori economici conjuncturali;

- factori politici;

- factori psihologici;

Sub influenta raportului cerere-oferta de moneda, cotarea variaza de la o piata la alta, dar variaza si in functie de nivelul comparativ al dobanzilor ca si de faptul daca sunt operati la vedere sau la termen.

Diferentele existente permit speculatii care se numesc arbitraj valutar. Ca rezultat al arbitrajului valutar are loc un proces de egalizare a cursurilor de schimb pe diferitele piete.

Tehnica cosurilor valutare

Primul amendament la Statutul FMI l-a reprezentat instituirea in 1969 a DST-ului (Drepturi Speciale de Tragere) o valuta de creatie colectiva. Initial DST-ul era definit printr-un continut Au egal cu cel al dolarului SUA. Incepand din 1974 s-a trecut la stabilirea valorii unui DST pe baza unui cos de 16 valute ale tarilor membre ale FMI, cu pondere mai mare de 1% in comertul international reciproc.

In anul 1980 Consiliul de administratie al FMI a decis reducerea cosului la cinci monede: dolarul american, marca vest-germana, lira sterlina, yenul japonez si francul francez.

Functionarea cosului DST comporta urmatoarele elemente tehnice:

stabilirea ponderii diferitelor monede in cosul valutar, pe baza volumului exporturilor de bunuri si servicii ale tarilor membre.

Stabilirea de sume fixe din fiecare moneda a cosului, potrivit ponderilor monedelor in cos, anterior determinate;

Stabilirea valorii zilnice a DST-ului, prin insumarea echivalentelor in dolari ale sumelor fixe aferente monedelor cosului, pe baza ratei de schimb zilnice.

Metoda cosurilor valutare este menita sa confere DST-ului o valoare mai stabila decat valoarea individuala a monedelor cosului, pentru ca evolutiile in sens diferit ale valutelor se compenseaza partial.