Notiuni generale privind sistemul bancar

NOTIUNI GENERALE PRIVIND SISTEMUL BANCAR

. Definirea bancii si a sistemului bancar

Conform art. 3 lit. b) din Legea nr. 58/1998 astfel cum a fost modificata, prin banca se intelege "persoana juridica autorizata sa desfasoare, in principal, activitati de atragere de depozite si de acordare de credite in nume si in cont propriu."

O alta definitie, in opinia profesorului Costin C. Kiritescu , este aceea conform careia banca este "o institutie finaciara si de credit, de stat sau particulara, ale carei functii principale sunt: (1) atragerea mijloacelor banesti temporar disponibile ale clientilor in conturile deschise acestora; (2) acordarea de credite pe diiferite termene; (3) efectuarea de viramente intre conturile clientilor si de transferuri in conturile deschise la alte banci; (4) emiterea de instrumente de credit si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente; (5) vanzarea-cumpararea de valuta si alte operatiuni valutare." Spre deosebire, sistemul bancar reprezinta "ansamblul operatiilor si tranzactiilor active si pasive efectuate de aparatul bancar". Aparatul bancar este definit ca fiind "ansamblul diverselor categorii de banci cu capital autohton sau privat, precum si combinatii mixte ale acestora, ce isi desfasoara activitatea pe teritoriul unei tari." Astfel, se poate desprinde concluzia ca, in timp ce aparatul bancar reprezinta modul de organizare a bancilor, sistemul bancar se refera la operatiunile realizate de aceste banci.

Totodata, sistemul bancar dintr-o tara poate fi definit ca tottalitatea bancilor, de toate tipurile, organizate in cadrul de reglementare si supraveghere a unei banci centrale.

1.2. Evolutia sistemului bancar pe plan international

Momentul aparitiei bancilor nu poate fi precizat cu exactitate, acestea avand un trecut foarte indepartat. Unele teorii leaga momentul aparitiei bancilor de cel al aparitiei monedei; o alta teorie este aceea ca bancile au aparut in momentul concentrarii disponibilitatilor banesti urmate de imprumutarea acestora diferitelor persoane; mai exista si opinia conform careia bancile au aparut in perioada in care titularul de cont a avut posibilitatea sa efectueze plati printr-un ordin dat bancii sale de a transfera suma din contul sau in cel al beneficiarului. Cert este ca, in momentul inventarii scrisului, unele operatiuni cu caracter bancar, precum creditul sau depozitarea de valori in incintele templelor, erau deja generalizate si faceau parte din viata economica a oraselor-state situate de-a lungul fluviilor Tigru si Eufrat. De asemenea, Codul lui Hammurabi, datand din secolul al XVIII-lea a.Chr., contine o serie de reglementari ce prevedeau depozitul sau imprumutul.

Mai tarziu, egiptenii, asirienii, fenicienii, evreii, grecii si romanii se ocupau, pe langa comert, si cu schimbul de monede si metale pretioase.Astfel, apareau primii "bancheri" din Antichitate. La greci acestia erau numiti "trapezisti", denumire provenita din cuvantul "trapeza", adica masa la care isi dasfasurau activitatea zarafii. Este de remarcat ca, incepand cu secolul al IV-lea a.Chr., pe langa bancile private isi fac aparitia si bancile publice. Ratiunea infiintarii acestora era, pe de o parte, una economica, urmarindu-se combaterea cametei, iar pe de alta parte una politica, cetatile-state grecesti incercand in acest mod sa se sustraga hegemoniei impuse de Atena prin "Liga de la Delos". In afara operatiunilor de atragere a depozitelor si de acordare a creditelor, bancile publice aveau si dreptul de a bate moneda, precum si sarcina de colectare a impozitelor.

In Roma antica au aparut, dupa modelul grecesc, bancheri privati ( argentari ) si banci publice (mensae), raspandite pe cuprinsul imperiului,dar care aveau un birou central la Roma.

Sub influenta religiei crestine, Conciliulde la Niceea (325 p.Chr.) a interzis clericilor sa acorde credite cu dobanda. Aceasta masura nu va impiedica manastirile sa indeplineasca rolul de banci, care vor folosi mai multe subterfugii pentru a eluda aceste dispozitii.

In Bizant, bancile au cunoscut o prosperitate continua, datorata in mare parte statutului de putere comerciala suprema de care se bucura imperiul. La jumatatea secolului al VI-lea, Justinian a codificat in "Digestele" sale si reglementarile romane in domeniul bancar, stabilind, printre altele, nivelul dobanzii la 6% anual, aceasta putand urca, in cazul imprumuturilor maritime pana la 12%, iar in cazul imprumuturilor acordate bisericilor dobanda neputand depasi pragul de 3%.

In Occident, la sfarsitul secolului VIII-lea, Carol cel Mare a extins prevederile Conciliului de la Niceea si asupra laiciilor, practicarea dobanzii fiind intrezisa si in secolele urmatoare, prin Conciliile de la Latran (1179) si Viena (1311).

Aparitia bancilor in acceptiunea moderna a termenului a avut loc dupa anul 1100, atunci cand comertul, schimbul, platile si creditul au cunoscut odezvoltare deosebita; astfel, in perioada de prosperitate a republicii Venetiene, nevoile banesti ale Cetatii au obligat-o sa ceara supusilor sai un imprumut fortat de 1% asupra veniturilor, ceea ce a dus la aparitia "primei banci", in adevaratul sens al cuvantului in fiintata in 1171 de Dogele Michele XI, sub numele de Banco de Venezia, cu scopul principal de administrare a banului public pentru Cetate" .Aceasta banca a fost, de fapt, o continuare a unei asociatiide creditori ai Cetatii, care a functionat intre anii 1156-1171.

Mai tarziu, dupa modelul acestei institutii bancare s-au infiintat asemena organisme si in alte cetati italiene, precum Florenta, Milano, Napoli etc. La Florenta, bancherii au batut, pentru prima oara in 1252, florinul de aur; de asemena, tot in Florenta, se spune ca s-a reglementat pentru prima oara, obligatia ca bancherii sa tina register contabile. Semnificativa este si reaparitia, in secolul XIV-lea, a bancilor publice, atat in Italia ("Casa di San Giorgio" din Genova), cat si in Spania ("Taula de Cambi" din Barcelona). In paralel, bancile private s-au raspandit in toata Europa, cele mai importante fiind cele din Italia (reprezentate de familiile De Medici, Strozzi si Chiggi), Franta (familia Coeur), Anglia (familia Gresham) si Germania (familia Fugger). In 1584 a aparut, la Venetia, "Banca di Rialto" despre care se spune ca a fost prima banca avand scopul de a primi depozite si de a acorda imprumuturi particularilor.

Primele banci care detineau privilegiul de a emite bilete de banca, asa-numitele banci de emisiune, au aparut in secolul al XVII- lea; astfel, in 1656, a aparut la Stokhlom "prima banca de circulatie din lume, unde depozitele reprezentate prin certificate nu comportau nici dobanda, nici commission, nici scadenta fixa, iar certificatele erau rascumparete de banca la valoarea nominala in numerar" . Aceste certificate de depozit au devenit, in timp, adevarate bilete de banca, reprezentand ele insele mijloace de efectuare a platilor, fara a mai fi nevoie de rambursarea monedelor la prezentarea bancnotelor. Ulterior, in Olanda, Anglia (la sfarsitul secolului al XVII-lea), Statele Unite ale Americii (in secolul al XVIII-lea), in Franta (1800) aveau sa ia fiinta noi banci de emisiune.

In epoca de formare a capitalismului, bancile au jucat un rol deosebit de important, colectand si fructificand capitalul, concentrand economiile din toate straturile sociale in scopul punerii lor la dispozitia intreprinzatorilor sub forma de capital. De asemenea, incepand cu secolul al XVIII-lea, bancile au inceput sa se implice din ce in ce mai mult in in operatiunile de bursa si in circulatia capitalului international. In conditiile unei atare dezvoltari a sistemului bancar, bancile au contribuit la procesul de formare si consolidare a statelor, din perspectiva economica, politica si sociala.

In secolulal XIX-lea au fost infiintate primele case bancare; acestea, spre deosebire de alte institutii bancare, nu se ocupau cu operatiuni vaste de atragere a economiilor, ci prestau servicii de consiliere, intermediere si de mandate; de aceea, puterea economica a acestor case bancare nu consta atat in capitalul pe care l-ar putea mobiliza la un moment dat, ci, mai ales, in averea personala si prestigiul fondatorilor. In acelasi timp, in peisajul economic si-au facut aparitia bancile comerciale, ale caror principale operatiuni erau colectarea depozitelor si participarea la capitalurile intreprinderilor. Acestea s-au constituit ca societati pe actiuni si s-au raspandit pe tot globul; in a doua jumatate a secolului al XIX-lea au aparut in tarile europene puternice banci comerciale, dintre care unele continua sa isi desfasoare activitatea si in zilele noastre. Insa,din cauza faptului ca bancile comerciale erau accesibile numai celor instariti, a aparut necesitatea de a se crea institutii bancare "populare", accesibile si celorlalte clase sociale; astfel, aveau sa se constituie trei tipuri de societati cu profil bancar: casele de economii, casele de economii pentru constructii si cooperativele de credit.

In secolul al XX-lea bancile s-au dezvoltat continuu, astfel incat au devenit adevarate forte financiare si cu puternice influente in viata economica si politica a lumii contemporane. Cu toate acestea, sistemul bancar a cunoscut si perioade de recesiune, cea mai grava fiind fara indoiala, cea din anii 1929-1933, in Statele Unite ale Americii nu mai putin de 8.812 banci au dat faliment in perioada 1930-1933.

1.3. Evolutia sistemului bancar romanesc

Anul 1774 a marcat disparitia monopolului turcesc exercitat asupra comertului Tarilor Romane si, implicit, primele semne de revigorare economica. Au aparut zarafii, care se ocupau, intr-o prima perioada, cu vanzarea-cumpararea de monede, in scopul obtinerii de profit; cu timpul zarfii au devenit camatari.

Dupa incheierea Tratatului de pace de la Adrianopol (1829), care pentru Tarile Romane a insemnat sfarsitul monopolului economic impus de Inalta Poarta, camatarii au efectuat tot mai multe operatiuni de banca, aparand astfel puternice case de bancheri-camatari, cum ar fi cele ale familiilor Moscu, Bacaloglu, Meitani, Cristodulo, Castrino, Manosh, Marmorosch.

Dupa unele pareri, prima banca moderna din Romania a fost infiintata prin anii 1920, cand la Bucuresti isi desfasurau activitatea Casa fratilor Meitani, care domina scena economica a acelor vremuri.

La 27 februarie 1880, Guvernul Bratianu a depus la Camera proiectul de lege privind crearea Bancii Nationale care functioneze incepand cu 1 iulie 1880.

Intre anii 1880 si 1914, sistemul bancar romanesc a cunoscut o dezvoltare exploziva, fiind infiintate 195 de banci dintre care noua au constituit, in opinia profesorului Victor Slavescu, "marea finanta romaneasca". Marea finanta din Romania, dupa primul razboi mondial, s-a intarit prin amplificarea activitatii bancilor vechi si prin crearea unor noi organizatii bancare.

Dupa depasirea crizei economice din anii 1929-1933, care s-a manifestat cu o deosebita amploare si intensitate, sistemul bancar romanesc a cunoscut o intarire continua prin infiintarea Consiliului Superior Bancar (1934), care a creat un cadru legal de supraveghere prudentiala a activitatii bancare, si prin Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului prin care s-au pus bazele fuziunii bancilor in scopul concentrarii capitalului bancar. Imediat dupa venirea la putere a partidului communist, la 1 ianuarie 1947, Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata. In anul urmator bancile si institutiile de credit particulare au fost dizolvate si puse in stare de dizolvare. Astfel s-a consfintit crearea unui sistem bancar centralizat, BNR cumuland majoritatea funciilor si operatiunilor bancare, exceptie facand operatiunile de comert exterior, cele privind finantarea pe termen lung a economiei nationale, operatiunile din domeniul agriculturii si industriei, si cele privind atragerea resusrelor disponibile ale populatiei.

Dupa 1990, sistemul bancar monospecific economiei cu planificare centralizata a fost inlocuit, revenindu-se la sistemul organizat pe doua niveluri: Banca Nationala a Romaniei, care si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita alte functii tipice unei banci centrale, si bancile comerciale si alte institutii de depozit avand ca principale functii atragerea disponibilitatilor banesti si acordarea de credite.