Necesitatea controlului in economia de piata

Necesitatea controlului in economia de piata

Economia de piata, in esenta sa, este o economie mixta, mai mult sau mai putin libera, guvernata de legi specifice acesteia, determinante fiind legile pietei, si anume jocul preturilor, profitul, presiunea concurentei, incertitudinii si riscului.

Agentul economic este obligat sa le cunoasca si sa le respecte intrucat el este un element component al mecanismului economic, concurential, in care trebuie sa se integreze pentru a-si asigura functionarea.

Intr-o economie de piata responsabilitatea firmei, aceea de a-si folosi resursele si de ase lansa in activitati desemnate sa-i creasca profitul, functioneaza atata timp cat respecta regulile jocului presupunand o competitie deschisa, dura, dar libera si corecta.

Cunoasterea situatiei patrimoniului, a capacitatii acestuia de a genera profit, ori faliment in care se pot afla agentii economici la un moment dat este asigurata cu ajutorul contabilitatii reale, operative si stiintifice organizate, cat si a controlului financiar organizat si exercitat in mod exigent si competent.

Firma urmareste obiective multiple si este supusa in acelasi timp unor restrictii economice si sociale. Pe de o parte, intreprinderea privata urmareste trei scopuri principale: supravietuirea, profitul si dezvoltarea. Pe de alta parte, agentul economic este supus diferitelor presiuni din partea statului, sindicatelor, asociatiilor de consumatori care il obliga sa-si asume obiectivele sociale, etice si ecologice, adesea in concurenta cu obiectivul lui economic.

In economia de piata, statul gestioneaza parte din multitudinea activitatilor, el este practic un agent prin care se realizeaza interesul public, ceilalti parteneri, agenti economici se gasesc inde­pendenti si isi manifesta intr-un mod real capacitatea de actiune, cu drepturi si responsabilitati, intr-o continua competitie cu scop final de maximizare a profitului ca o rezultanta a activitatii economice, de aici necesitatea managerilor, chiar si acelor din sectorul public, de a organiza si conduce in conditii de eficienta maxima activitatea de care raspund.

Cunoasterea situatiei patrimoniale si financiare a agentilor economici se realizeaza cu ajutorul documentelor primare si a evidentei tehnic-operative si contabile.

Asigurarea certitudinii, exactitatii si realitatii acestor informatii constituie o problema de mare raspundere a controlului financiar-contabil.

Prin control, conducerea isi asigura informarea dinamica, reala, preventiva, care ridica valoarea concluziilor si calitatea deciziilor.

Controlul economic financiar cuprinde unitatea dintre cele doua forme de control, controlul economic si controlul financiar, unitate determinata obiectiv de interdependenta dintre natura economica si cea financiara a activitatii sociale.

Controlul economic, care cuprinde in sfera sa de exercitare folosirea eficienta a resurselor materiale si umane in activitatea social-economica, cuprinde intregul control pe care statul il exercita asupra procesului de administrare si utilizare a mijloacelor financiare publice.

Controlul financiar este o forma de manifestare a controlului banesc, care se realizeaza prin intermediul relatiilor financiare si cuprinde in sfera sa acele fluxuri de valori determinate de operatiuni care fac parte din sfera finantelor.

Controlul patrunde in esenta fenomenelor si contribuie efectiv la conducerea stiintifica si eficienta, sesizeaza aspectele negative in momentul in care acestea se manifesta ca tendinta si intervine operativ pentru prescrierea si lichidarea cauzelor. Pentru obtinerea profitului maxim, pe langa evaluarea rezultatelor in raport cu obiectivele si normele stabilite, controlul contribuie si la prevenirea tendintelor si fenomenelor care necesita decizii de corectie.

Controlul asigura perfectionarea, cresterea profitului in conditii de concurenta libera si loiala. Controlul, ca forma de cunoastere, este lipsit de sens daca nu se manifesta si ca forma de perfectionare a modului de gestionare a patrimoniului si de organizare si conducere a activitatii agentului economic.

Controlul este o necesitate obiectiva si subiectiva, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfectionare a activitatii executive, inclusiv a procesului de conducere a acestuia. Pe aceasta linie, controlul are ca directii esentiale:

organizarea mai buna a muncii;

intarirea ordinii si disciplinei in organizarea si desfasurarea activitatii economice, a disciplinei tehnologice;

gospodarirea mai eficienta a mijloacelor de munca, materiale si financiare;

descoperirea operatiilor nereale, neeconomice si nelegale;

preintampinarea aparitiei deficientelor, neregulilor si pagubelor;

evaluarea eficientei rezultatelor obtinute;

recuperarea datoriilor constatate si perfectionarea activitatii viitoare.

Prin control se actioneaza in directiile esentiale ale cerintelor sociale, se acorda atentie deosebita problemelor economice si financiare concrete.

In cadrul relatiilor si interrelatiilor dintre agentii economici, care se creeaza in conditiile economiei de piata, controlul, prin activitatea sa, poate contribui nu numai la bunastarea si prosperitatea agentilor economici, ci si la cresterea economica, la progresul tehnic si economico-social, la competitivitatea si deschiderea economiei.

Importanta si necesitatea controlului financiar in conditiile economiei de piata sunt unanim recunoscute. El este considerat ca indispensabil desfasurarii activitatilor economica-sociale atat de factorii de conducere, cat si de cei condusi.

Rolul controlului financiar reiese pregnant in evidenta, in toate fazele proceselor de productie, incepand de la activitatile de proiectare, contractare si pana sa finalizarea acestora si inregistrarea rezultatelor obtinute.

In conditiile economiei de piata este necesara intarirea institutiei controlului financiar, atat sub aspectul modului de organizare, cat si sub aspectul cuprinderii si extinderii acestuia in economie.

Controlul financiar nu trebuie si nici nu poate sa scape procesului de reforma, care se desfasoara in prezent in toate sistemele si sistemele economice si in special in cele referitoare la buget banci, fiscalitate, contabilitate.

Tratarea cu indiferenta a controlului de catre factorii de raspundere ar aduce imense pagube economiei nationale si ar produce serioase dezechilibre economico-financiare.

Inaintarea economiei de piata si consolidarea acesteia pe parcurs necesita in mod obiectiv imbunatatirea permanenta a activitatii de conducere. Controlul este integrat in sistemul de conduce­re al societatii, reprezentand o forma de cunoastere a modului de orientare, organizare si desfasurare a activitatii economica-sociale. Astfel, de pun in fata controlului probleme deosebite, in special ale cunoasterii realitatii, inclusiv modul de aplicare a legislatiei, avand ca scop stabilirea masurilor necesare pentru evitarea lipsurilor, deficientelor, greutatilor si curmarea abuzurilor. Controlul asigura cunoasterea de catre societate a modului in care se gospodaresc avutia nationala si se utilizeaza mijloacele materiale si financiare, a modului de indeplinire a indatoririlor ce le revin salariatilor si in special cadrelor de conducere. Economia de piata se poate infaptui numai prin respectarea si aplicarea legilor, ceea ce presupune un control permanent, sistematic si bine organizat in toate compartimentele vietii economice si sociale si la toate nivelurile.

Controlul, ca latura componenta a conducerii stiintifice a societatii, ca forma de perfectiona­re a activitatii socio-economice, implica antrenarea tuturor factorilor de raspundere in aplicarea cu fermitate a programelor elaborate de statul de drept democratic si social, a legislatiei infaptuite de Parlament, a hotararilor de guvern si altor organisme centrale si locale cu drept de decizie in vederea realizarii si consolidarii economiei de piata.

In conditiile economiei de piata, controlul ca latura componenta a conducerii stiintifice a so­cietatii se exercita de pe pozitia intereselor generale ale acesteia, dat fiind faptul ca organul repre­zentativ suprem al poporului si unica autoritate legiuitoare a tarii este Parlamentul. in acest context, controlul ca functie a conducerii se caracterizeaza prin aceea ca este real, atotcuprinzator, general si universal. Este de asemenea de subliniat ca controlul se exercita asupra tuturor membrilor societatii, indiferent de locul pe care il ocupa in cadrui diviziunii sociale a muncii - preventiv, constructiv, proiectiv sau educativ.

Caracterul real al controlului consta in faptul ca informatiile ce rezulta in urma controlului sunt reale, ceea ce determina valoarea concluziilor si calitatea deciziilor. Pentru ca informatiile sa reflecte in mod fidel realitatea, este necesar ca in activitatea de control sa fie atrase cadre competente, care sa dovedeasca buna pregatire de specialitate, probitatea profesionala, cinste si obiectivitate, capacitate de apreciere corecta a fenomenelor analizate si faptelor savarsite de cei controlati, putere de discernamant, tact, rabdare si tenacitate. Dezvoltarea economiei si ridicarea bunastarii materiale si spirituale a oamenilor muncii impune un control real in toate domeniile de activitatea, control care sa actioneze ferm si competent pentru solutionarea corecta, operativa a problemelor, iar acolo unde sunt abuzuri, incalcari ale legilor, sa ia masuri in conformitate cu prevederile legale, inclusiv sanctionarea celor vinovati.

Caracterul practic, real al controlului isi gaseste expresia in caracterul sau sistematic si in obiectivele ce le propune, in sensul ca acestea sunt orientate pe probleme esentiale ale activitatii economica-sociale. Pentru obtinerea eficientei maxime, pe langa evaluarea rezultatelor in raport cu obiectivele si normele stabilite, controlul contribuie si la determinarea tendintelor fenomenelor care necesita corectie. Controlul, pe baza studiilor si analizelor efectuate, descopera elementele noului si contribuie la generalizarea celor mai moderne metode de organizare si conducere, de informare si prospectare in legatura cu problemele economico-sociale.

Controlul ca latura componenta a democratiei autentice, asigura tuturor oamenilor muncii participarea la adoptarea deciziilor de la nivelul agentilor economici la cel mai inalt nivel - Parla­mentul tarii. Aceasta posibilitate, pe care o ofera societatea actuala, impune intarirea raspunderii fiecarui cetatean pentru respectarea Constitutiei, a tuturor legilor tarii. O asemenea conceptie despre democratie deschide largi orizonturi desfasurarii normale si cu eficienta a activitatii economica-sociale prin imbinarea armonioasa a increderii fata de oameni in munca lor cu un control riguros asupra modului de respectare a legislatiei tarii, a atitudinii ferme de combatere a oricarei forme de risipa in gospodarirea mijloacelor materiale, financiare si umane, a birocratismului, indisciplinei etc.

Indiferent la ce domeniu ne referim (economic, financiar, juridic, social etc), exprimarea corecta a adevarului, a dreptatii, a cinstei si corectitudinii este posibila in cadrul sistemului de organizare a vietii publice, care ridica un complex de probleme, numai pe baza unor riguroase informatii de cunoastere precisa a realitatilor, a modului de aplicare absolut in toate sectoarele si domeniile de activitate a legilor statului, fara de care nu se poate vorbi de o conducere eficienta in stare sa rezolve la timp si in bune conditii problemele economico-sociale si sa asigure o dezvoltare armonioasa a intregii societati. Un asemenea mecanism capabil sa obtina o diversitate de informatii, sa le prelucreze si sa le selecteze in vederea luarii celor mai adecvate masuri de solutionare a problemelor de catre factorii de decizie, nu poate avea decat controlul.

Ca proces complex de urmarire a activitatii social-economice, controlul se manifesta prin functiile sale. Conducerea eficienta a unei activitati presupune cunoasterea permanenta a modului cum se realizeaza obiectivele propuse si a stadiului lor de realizare. Atunci cand se constata ra­maneri in urma in unele sectoare, controlul prin masurile stabilite pe baza analizei cauzelor care au determinat abateri permite relansarea activitatilor respective si coordonarea acestora in contextul parametrilor preconizati, astfel realizandu-se functia sa de reglare. Functia corectiva a controlului se realizeaza prin informarea organelor de decizie cu privire la abaterile semnalate in legatura cu nerealizarea obiectivului propus, incalcarea prevederilor legale privind mijloacele si metodele utilizate pentru realizarea acestuia etc, atunci cand aceste abateri depasesc tolerantele admisibile.

Spre deosebire de functia de reglare care actioneaza permanent si presupune incadrarea con­tinua a activitatii in parametrii prestabiliti, functia corectiva se manifesta periodic si determina noi parametri de desfasurare a activitatii, mai realisti.

Functia corectiva a controlului se manifesta atat in faza de elaborare a planului, cat si in cea de realizare (executie) a acestuia.

Functia de prevenire, preventiva, consta in aceea ca prin intermediul actiunilor de control sunt depistate inainte de a se produce, si stopa totodata, acele activitati ce urmeaza a se finaliza cu rezultate negative. Atunci cand aceste activitati sunt strict necesare, controlul elaboreaza complexul de masuri ce are menirea de a contracara efectele negative initiale.

Functia previzionala, de prevedere, consta in faptul ca abaterile semnalate in cursul actiunilor de control, ca si cauzele care le-au determinat stau la baza fundamentarii deciziilor pentru perioadele viitoare. Astfel, controlul "ajuta conducerea in asigurarea unei gestiuni previzionale, ale carei principale caracteristici sunt: desfasurarea echilibrata a activitatilor viitoare, pe baza productivismului rational; securitatea impotriva riscurilor posibile; descoperirea unor noi posibilitati de valorificare a rezervelor interne'.

Functia de evaluare a rezultatelor si stabilirea masurilor pentru corectarea lor este o functie preventiva, presupune analiza riguroasa critica a situatiei existente in vederea sesizarii operative a eventualelor tendinte de abateri de la normele prestabilite si a prevenirii lor.

Prin aceasta functie se apreciaza modul in care se aplica legislatia, se stabilesc lipsurile, deficientele, abaterile in care isi au izvorul factorii a caror actiune a determinat actiunile negative. Actiunea este o functie de apreciere completa, reala, exacta a activitatii controlate. Pe langa apre­ciere, aceasta functie implica si sugestii, propuneri, precum si stabilirea masurilor pentru imbu­natatirea rezultatelor activitatii controlate. Eficienta acestor functii este conditionata de veridicitatea si operativitatea operatiilor pe care le furnizeaza atat conducerii, cat si celor controlati. Pe baza acestor informatii se iau masuri de solutionare a problemelor aparute, de eliminare a neajunsurilor, a abaterilor inregistrate atat de catre manageri, cat si de executanti.

Functia de indrumare, de sprijin, se identifica cu faptul ca controlul inseamna indrumare concreta la fata locului. Controlul ajuta nemijlocit la cresterea cantitatii si calitatii intregii activitati economice si sociale. Aceasta functie are caracter stimulativ, de generalizare a experientei pozitive.

Functia de constrangere consta in masuri legale si sanctiuni economico-sociale aplicate unitatii controlate sau persoanelor ce dovedesc neglijenta si superficialitate, in activitate precum si in gospodarirea mijloacelor materiale si banesti care aduc pagube avutului public si privat.

Unitatilor controlate li se pot aplica masuri sau sanctiuni cum ar fi:

blocarea de fonduri in cazul constatarii abaterilor de la dispozitiile legale in gospodarirea lor;

suspendarea executarii masurilor cu caracter economico-financiar luate de unitate cand contravin dispozitiilor legale;

dispozitii obligatorii pentru inlaturarea abaterilor de la normele legale pentru persoanele incadrate in munca care au produs pagube avutului public si privat.

Pentru persoanele incadrate in munca care au savarsit abateri in activitate sau au produs pagube in avutul public sau privat, pe baza constatarii controlului, se pot stabili raspunderi materiale, disciplinare, contraventionale si penale, dupa caz.

Rolul controlului financiar a crescut si a capatat noi valente, prin reevaluarea obiectului sau de activitate si al raspunderilor ce-i revin. in conditiile actualului proces de privatizare determinat de sistemul nou de relatii ce se stabilesc intre stat si agentii economici, privind interdependenta si autonomia acestora, a aportului decisiv al agentilor economici la deciziile cu caracter financiar, bugetar si fiscal pe care le adopta, legislatia specifica aparuta in domeniu, rolul controlului financiar dobandeste noi dimensiuni.