Notiuni generale privind leasingul

Notiuni generale privind leasingul

Leasing-ul este o operatiune comerciala prin care o parte denumita locator/finantator transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta a unui lucru al carui proprietar este catre alta parte, denumita utilizator, la solicitarea acesteia din urma, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale.

Incadrarea leasingului intre operatiunile cu caracter financiar este unanima, dar specialistii acestui domeniu au identificat pentru operatiunea de leasing valente multiple, care pot fi analizate atat din perspectiva economica, cat si din punct de vedere juridic. Finantarea unor proiecte de dezvoltare este teoretic posibila din surse proprii sau atrase, acestea din urma avand caracter permanent (cazul aporturilor de capital) sau temporar, situatie in care ele trebuie returnate (cazul imprumuturilor bancare sau obligatare). Pentru aceste imprumuturi, perspectiva indelungata este necesara nu numai din perspectiva eficientei, ci mai ales ca o conditie de realizare a obiectivului investitional proiectat. Daca solutiile de finantare s-ar limita la cele prezentate mai sus, existenta unei alternative pentru cel care nu dispune de resurse financiare proprii sau de garantiile solicitate de creditori ar putea fi perceputa ca un miracol.

Din aceasta perspectiva, leasingul a reprezentat o oportunitate pentru finantarea progresului tehnologic al intreprinderilor industriale. Ca o posibila definitie, din punct de vedere economic, leasingul reprezinta o tehnica de finantare la care au acces atat persoanele juridice de drept public sau privat, cat si persoanele fizice. Din punct de vedere juridic, leasingul reprezinta un contract complex, care contine mai multe operatiuni juridice, prin care o persoana fizica sau juridica dobandeste dreptul de folosinta asupra unui bun individual, precum si garantia posibilitatii de cumparare a acestui bun la implinirea unui termen, la un pret determinat sau determinabil la data intrarii in vigoare a prevederilor contractului.

Legea romana nu contine o definitie propriu-zisa a leasingului, ci numai o descriere a operatiunilor de leasing. Astfel, acestea sunt operatiuni (se intelege juridice) care implica doua parti: o parte - denumita locator/finantator, care transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun aflat in proprietatea sa, si o alta parte - denumita utilizator, care solicita si dobandeste acest drept. Detinerea dreptului de folosinta mentionat presupune o contraprestatie, respectiv o plata periodica, denumita rata de leasing.

Operatiunea juridica complexa mentionata este completata de obligatia asumata de locator/finantator de a acorda utilizatorului un drept de optiune asupra cumpararii bunului, prelungirii perioadei de detinere a dreptului de folosinta sau incetarii acesteia la un termen convenit si determinat, precum si de dreptul discretionar al utilizatorului de a alege una dintre posibilitatile mentionate. Din interpretarea prevederilor legii speciale rezulta ca definitia operatiunilor de leasing trebuie completata cu faptul ca ele nu pot exista decat in cazul incheierii valabile a unui contract si nu pot avea ca obiect decat bunurile mobile si imobile prevazute de lege in mod expres si limitativ.

Fata de cele prezentate si prin interpretarea globala a prevederilor legale aplicabile operatiunilor de leasing, dincolo de unele neclaritati si inadvertente, se poate aprecia totusi ca legea romana raspunde necesitatilor esentiale de functionare a acestor tehnici de finantare. De altfel, dezvoltarea rapida a operatiunilor de leasing in ultimii 3 ani, de la un volum estimat de circa 100 milioane USD la data modificarii cadrului legislativ, la peste 700 milioane USD in prezent, este de natura sa confirme aprecierile noastre si functionalitatea actualelor reglementari.Pe langa posibilele definitii prezentate, o serie de clasificari sunt de asemenea posibile; astfel, putem distinge intre leasing mobiliar si imobiliar, intre leasing intern si extern (care presupune un element de extraneitate), intre leasing operational si financiar.

In mod uzual, leasingul operational este determinat de existenta unui 'finantator'care este producator de bunuri in vederea vanzarii, inchirierii acestora sau cedarii drepturilor de folosinta in baza unor contracte de leasing, in timp ce, in cazul leasingului financiar, ne aflam in prezenta unei organizatii specializate, care isi insuseste proprietatea unor bunuri tocmai in scopul cedarii in conditii oneroase a drepturilor de folosinta. Desi fata de clasificarea si definitiile prezentate pot exista diferente in functie de legislatia in domeniu a fiecarei tari, consideram ca legea romana contine totusi, in forma sa actuala, confuzii si carente majore ale definitiilor si distinctiei leasingului financiar si operational, de natura sa ingreuneze derularea si interpretarea operatiunilor de leasing (mai ales pentru echipamente industriale si bunuri imobile), si, in mod deosebit, a aspectelor contabile si fiscale legate de acestea.