Organizarea si functionarea sistemelor bancare

ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA SISTEMELOR BANCARE

1. Rolul si structura sistemelor bancare

Rolul bancilor in cadrul unei economii poate fi analizat, in primul rand, prin utilizarea conceptului de intermediere intre agentii debitori si creditori din economie, iar in al doilea rand, prin functiile traditionale de finantare, de colectare a depozitelor si de gestionare a mijloacelor de plata.

Pentru a evidentia rolul bancilor, este necesara situarea acestora in cadrul sistemului financiar, al caror element principal il reprezinta. Pe plan financiar, exista, la nivelul unei economii, doua categorii de participanti, ale caror preocupari sunt complementare, respectiv cei care au necesitati de finantare si care doresc procurarea de resurse si cei cu capacitate de finantare si care doresc plasarea eficienta a resurselor lor. Functia sistemului financiar este de a asigura "interfata" dintre agentii excedentari si cei deficitari.

In conformitate cu analiza traditionala, agentii debitori si creditori se intalnesc, prin intermediul a doua circuite de finantare :

finantarea directa: sub forma tranzactiilor bilaterale intre agentii excedentari pe piata titlurilor(in cazul subscrierii directe la actiunile si obligatiunile emise) ;

finantarea indirecta sau intermediara: situatia in care un intermediar financiar se intercaleaza intre debitori si creditori. Rolul intermediarilor financiari consta in aceea ca ei confera compatibilitate cererii si ofertei exprimate de agentii din economie, transformand caracteristicile datoriilor si creantelor agentilor nefinanciari.

Intermediarul financiar poate fi definit ca un organism care asigura transformarea a cel putin uneia din caracteristicile datoriilor si creantelor,astfel:

transformarea scadentelor (sub forma finantarii pe termen lung, pe baza unor resurse   lichide) ;

transformare ratelor de dobanda fixa ;

transformarea riscurilor, finantarea creditelor pentru investitii la nivelul intreprinderilor cu resurse imediat exigibile si fara risc.

Analiza economica moderna explica existenta intermedierii financiare prin motive ce sunt specifice si bancilor, respectiv:

a. reducerea costului achizitiilor ;

b. reducerea asimetriei informatiilor ;

c. asigurarea lichiditatii economiei.

a. Intermediarii financiari permit reducerea costului achizitiilor prin realizarea unor importante economii, astfel, pe masura ce cantitatea de produse financiare sporeste, costul unitar al productiei se diminueaza. Economiile provin si din avantajele pe care intermediarii financiari le obtin din specializarea lor. Atunci cand un intermediar se specializeaza intr-un tip de activitate sau un sector de activitate, aceasta ii permite oferirea de servicii mai putin costisitoare si adaptate la nevoile clientelei. Totodata, inregistrarea unor importante economii rezulta si din gama diversificata de servicii oferite clientelei. Acesta este motivul pentru care bancile cauta sa diversifice oferta de produse, astfel incat sa fie optimizate costurile de intermediere.

b.     Intermediarii financiari permit reducerea asimetriei de informatii si contribuie la o mai buna alocare a resurselor din economie. Aceasta functie a intermediarilor provine din faptul ca rolul lor le confera un avantaj informational in raport cu finantarea directa.

In primul rand, intermediarii financiari pot dispune de informatii private, care pe piata financiara nu se vehiculeaza. Printr-o asemenea cunoastere a clientului sau, banca impiedica disimularea informatiilor inainte de semnarea contractului si reduce, astfel, asimetria de informatii, ceea ce conduce la selectia adversa. Totodata, intermediarul financiar garanteaaza confidentialitatea informatiilor, ceea ce poate constitui un avantaj decisiv pentru creditori. Datorita acestei caracteristici, intermediarii financiari dispun de un avantaj comparativ cu finantarea realizata pe piata.

In al doilea rand, orice imprumut necesita urmarirea executarii contractului, deoarece dupa semnarea acestuia se poate manifesta riscul unei executari partiale sau al neexecutarii controlului. O asemea forma de asimetrie, manifestata ulterior, conduce la ideea de moralitate, in sensul ca intermediarii pot diminua costurile de supraveghere si pot pune la punct metode statistice sau contabile prin utilizarea de servicii ale specialistilor. Acestia din urma exercita, la randul lor o urmarire minutioasa a contractelor si diminueaza astfel riscul de faliment.

Bancile detin un rol bine determinat in reducerea asimetriei informatiilor, intrucat mentin relatii pe termen lung cu clientii lor prin insasi natura functiilor indeplinite.

c.  Asigurarea lichiditatii economiei. Intr-un univers incert, agentii economici au nevoie de detinerea unor active lichide care intrunesc doua caratceristici: valoarea acestora trebuie sa fie stabila si necontestata; sa fie imediat disponibile pentru a putea fi transformate in bunuri, servicii sau titluri.

Singurul activ care poseda cele doua proprietati este moneda, iar prin creatia monetara a bancilor, acestea furnizeaza lichiditatile necesare unei bune functionari a economiei.

Prin emiterea de moneda scripturala, bancile sunt singurii intermediari financiari in masura sa transforme datoriile lor in mijloace de plata universal acceptate in procesul schimbului. O asemenea transformare operata de catre banci se analizeaza precum un proces de monetizare a activelor; bancile transforma creantele care au un minim de risc in instrumente de plata perfect lichide. Functia de asigurare a lichiditatii, care constituie caracteristica intermedierii bancare, nu este posibila decat daca sistemul bancar dispune de un grad ridicat de organizare si reglementare, ceea ce confera bancilor o garantie in fata riscului global de lipsa de lichiditate, cunoscut si sub numele de risc sistematic.

1.1. Functiile de intermediere bancara

Functiile clasice ale bancilor vizeaza patru tipuri de operatii, strans legate intre ele:

- distribuirea de credite;

- colectarea de depozite;

- operatiuni interbancare;

- gestionarea mijloacelor de plata.

Aceste functii numite traditionale corespund notiunii de intermediere a bilantului si au in prezent , tendinta de a-si diminua importanta.

In tarile europene dezvoltate, evolutia distribuirii creditelor in perioada 1990-1998 evidentiaza o reducere a ponderii creditelor clientilor in totalul activelor bancare. In cadrul institutiilor de credit s-a manifestat sporirea creditelor acordate persoanelor fizice si diminuarea celor acordate intreprinderilor.

Operatiunile interbancare constituie al doilea bloc de activitati bancare traditionale, acestea detinand mai mult de 35% din bilantul global al bancilor din tarile membre UE. In timp ce operatiunile cu clientii particulari si intreprinderile sunt considerate operatiuni en detail, operatiunile interbancare sunt considerate operatiuni de gros, intrucat vizeaza la modul general sume foarte importante, peste 85% din ele avand o durata inferioara termenului de 1 an. In cadrul operatiunilor interbancare se pot distinge doua categorii:

operatiuni tehnice cu corespondenti

finantarea interbancara

Bancile detin doua tipuri de corespondenti: in primul rand, Banca Centrala este un corespondent de importanta particulara, intrucat toate bancile sunt obligate sa detina un cont la aceasta; in al doilea rand, bancile au conturi de corespondent cu alte banci(conturi debitoare si creditoare ordinare). Finantarea interbancara reuneste operatiunile de creditare intre institutiile bancare, fiind generate de operatiuni legate de gestiunea trezoreriei si de plasamente financiare.

Gestiunea mijloacelor de plata constituie un serviciu esential al activitatii bancare si vizeaza ansamblul sistemului bancar ( banci si autoritatea monetara ), precum si functionarea intreprinderilor. Gestionare mijloacelor de plata constituie o sarcina importanta pentru banci, reprezintand mai mult de 1/3 din costurile bancare si constituie o activitate deficitara.

Marimea considerabila a sumelor transferate de catre banci a ridicat problema organizarii complexe a sistemelor de plati, cu scopul satisfacerii exigentelor de eficienta si securitate. Inovatiile tehnologice recente in domeniul prelucrarii si circulatiei informatiei au permis importante progrese, iar problema gestionarii sistemelor de plati a devenit esentiala pentru functionarea sistemelor bancare si financiare moderne.

1. Noile forme de intermediere

In contextul unei complexitati de aspecte noi ce caracterizeaza pietele financiare, se manifesta o tendinta de transformare a functiilor de intermediere bancara si o partajare a rolurilor intre diferiti intermediari. Aceasta evolutie a intermedierii bancare imbraca urmatoarele forme principale:

v    sporirea rolului operatiunilor cu valori mobiliare;

v    concurenta puternica intre banci;

v    dezvoltarea operatiunilor extrabilantiere.

v    Sporirea rolului operatiunilor cu valori mobiliare

Transformarea importanta a structurii bilanturilor bancare se poate analiza ca un proces de mobilizare a intermedierii, bancile finantand economia prin achizitionarea titlurilor emise de agentii deficitari, si, pe de alta parte, bancile colecteaza o importanta parte a resurselor prin emiterea de titluri.

Ponderea sporita a titlurilor in bilantul bancilor ridica o problema particulara, si anume modul de contabilizare. Se cunosc astfel doua metode de contabilizare:

a)     metoda traditionala, la cost istoric;

b)     inregistrarea la pretul curent de piata, care are avantajul de a reflecta cel mai bine evolutia efectiva a pietei si de a se adapta la situatiile particulare ale titlurilor, a caror valoare nu este stabila.

Inconvenientul celei de-a doua metoda consta in aceea ca nu este conforma cu principiul prudentei, conform caruia numai beneficiile realizate sunt luate in considerare. Din punct de vedere contabil, autoritatile de control bancar din tarile europene sunt prudente, considerand ca numai portofoliile de tranzactionare trebuie inregistrate la valoarea de piata, in timp ce ansamblul tuturor celorlalte active trebuie contabilizate la cost istoric.

Concurenta puternica intre banci

In activitatea de creditare, concurenta a condus diversificarea produselor si serviciilor oferite de banci. Alinierea conditiilor bancare in functie de pretul pietei a determinat bancile sa acorde credite in conditii mai favorabile comparativ cu perioadele precedente. In conditiile scaderii ratelor de dobanda, bancile au evitat deplasarea intreprinderilor catre surse de finantare alternative prin alinierea la preturile pietei mai reduse. De asemenea, bancile au adaptat la conditiile concurentei si nivelul dobanzilor acordate pentru resursele colectate de la clienti. Rezultatul adaptarii conditiilor debitoare si creditoare in functie de concurenta de pe piata, a fost diminuarea veniturilor bancare si majorarea cheltuielilor, cu rezultat imediat asupra dimensiunii profiturilor bancare.

Dezvoltarea operatiunilor extrabilantiere

Ca urmare a dezvoltarii operatiunilor de piata efectuate de banci, dimensiunile extrabilantului a cunoscut o puternica dezvoltare. Acesta reprezinta un ansamblu de conturi anexate bilantului si care exprima angajamentele viitoare ale unei banci, fara a genera fluxuri de trezorerie. Extrabilantul cuprinde operatiunile la termen asupra devizelor si instrumentelor financiare la termen.

Specificul activitatii bancare si rolul acesteia in economia unei tari au antrenat un mod de organizare specific, concretizat in ierarhizarea institutiilor financiar-bancare si stabilirea unei interdependente puternice intre acestea, precum si in structurarea operatiunilor pe baza prevederilor legale. Astfel, institutiile bancare constituie un sistem, fiind considerate intreprinderile cel mai bine reglementate din economia unei tari.

Cadrul legislativ este reprezentat de legea bancara nationala, iar pentru tarile membre ale "Uniunii Monetare Europene" , cadrul legislativ il reprezinta directivele europene, transpuse in reglementari nationale. Obiectivul unei legi bancare nationale este acela de a creea conditiile unei concurente normale si de a permite modernizarea activitatii bancare. Totodata, prin legea bancara se recunoatte, in mod explicit, caracterul universal al bancilor.

In tarile membre ale UEM pentru a desemna activitatea bancara se utilizeaza notiunea de institutie de credit care regrupeaza bancile universale si vizeaza mai multe categorii de institutii. In functie de statutul juridic si de specificul activitatii pot fi identificate urmatoarele tipuri de banci:

banci universale;

banci mutuale sau cooperative de credit;

case de economii;

case de credit municipal;

societati financiare;

institutii financiare specializate.

Rolul bancilor in cadrul sistemului financiar

Dupa anii `90, in tarile dezvoltate a debutat un proces de inovare financiara si diversificare a instrumentelor financiare, precum si a serviciilor de investitii, proces denumit revolutie financiara. In cadrul acestui proces, bancile sunt afectate de procesul dezintermedierii, ca urmare a preferintei populatiei pentru alte instrumente de economisire, comparativ cu depozitele, si anume: fondurile mutuale, fondurile de pensii precum si societatile de investitii. De asemenea, marii agenti economici sunt mai avantajati de procurarea resurselor de pe piata de capital, comparativ cu piata monetara.

In literatura de specialitate s-au conturat doua opinii cu privire la structura optima a unui sistem financiar. Sustinatorii sistemului bancar bank-based evidentiaza rolul bancilor in cadrul pietei financiare, prin mobilizarea resurselor financiare, monitorizarea utilizarii acestora si managementul riscului. Sustinatorii sistemului bazat pe piata de capital, market-based, accentueaza rolul acesteia in promovarea progresului economic si in diversificarea riscului.

In scopul aprecierii nivelului de dezvoltare al sistemului bancar sau al pietei de capital, Banca Mondiala utilizeaza urmatorii indicatori:

raportul Pasive lichide/PIB ( care ofera informatii cu privire la marimea intermediarilor financiari comparativ cu marimea economiei );

raportul Active bancare/PIB ( care ofera o masura a dimensiunii sectorului bancar in totalul economiei );

raportul Total credite acordate sectorului privat/PIB ( ofera informatii cu privire la implicarea sectorului bancar in infiintarea sectorului privat );

raportul Total imprumuturi acordate de institutiile financiare nebancare catre intreprinderile private ( evidentiaza implicarea institutiilor financiare nebancare in  sectorul privat ).

Pentru cuantificarea dimensiunii si a eficientei pietei de capital se determina urmatorii indicatori:

raportul: capitalizare bursiera/PIB;

raportul: valoarea totala a tranzactiilor pe piata de capital/PIB;

Eficienta unui sector bancar poate fi caracterizata de urmatorii indicatori:

raportul: total cheltuieli administrative/total activ ( activitatea bancii fiind cu atat mai eficienta cu cat raportul este mai mic );

raportul: marja bancara bruta/total activ ( cu cat nivelul acestui raport este mai scazut cu atat activitatea este mai eficienta si mai concurentiala ).

Deasemenea, in studierea nivelului de dezvoltare a sistemelor bancare, se mai utilizeaza gradul de concentrare al activitatii sectorului bancar. In tarile sarace gradul de concentrare are valori mari, iar pe masura ce PIB-ul tarii creste, valoarea indicelui scade. Analiza sistemelor bancare contemporane poate fi realizata si prin studierea ponderii institutiilor in cadrul sistemului financiar.

3. Structura sistemelor bancare

In principalele tari dezvoltate, sistemele bancare sunt eterogene, cuprind o tipologie diversa de banci, dar manifesta tendinta de uniformizare in contextul procesului de globalizare financiara.

Din punct de vedere al organizarii activitatii bancare si al gradului de specializare, este posibila stabiliera unei distinctii intre doua tipuri de sisteme bancare:

sisteme bancare ale Europei continentale, putin specializate si care functioneaza dupa principiul bancii universale;

modelul american, aplicat si in Japonia, bazat pe principiul unei specializari stricte a institutiilor bancare

Modelul bancii universale este predominant in Europa continentala. O banca universala poate fi reprezentata ca o institutie care ofera o gama larga si completa de servicii financiare: acorda credite, colecteaza depozite, gestioneaza mijloace de plata, realizeaza plasamente in titluri si participatii la capitalul intreprinderilor.

Modelul bancii universale s-a impus in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, perioada in care bancherii au angajat bancile in activitati diverse si in special in activitati internationale. Datorita integrarii financiare avansate, principiul bancii universale s-a raspandit cu usurinta, Germania dezvoltand cel mai complet si dezvoltat model de banca universala. In SUA, principiile bancii universale s-au aplicat pana la reformele bancare ce au urmat crizei din anii `30, urmand apoi un proces de fragmentare a sistemului bancar american caracterizat printr-un numar foarte mare al institutiilor si organismelor de credit.

In Europa, legsilatia bancara le acorda bancilor posibilitatea de a avea un camp larg de activitate, mergand de la autorizarea operatiunilor pe piata de capital (Franta, Italia, Spania ) pana la patrunderea pe piata asigurarilor ( Franta,Germania ).

Structura capitalului reprezinta un criteriu in functie de care mai pot fi distinse:

banci cu capital public

banci cu capital majoritar de stat.

Statutului juridic al bancilor poate constitui un obstacol in operatiunile de restructurare si privatizare, precum si in operatiunile de rascumparare sau fuziune cu institutiile private.

Conform studiilor realizate asupra sistemelor bancare din tarile dezvoltate s-a constat faptul ca, in prezent, bancile se indreapta catre modelul bancii comerciale cu capital privat.

4. Caracteristici ale sistemelor bancare

Sistemele bancare din zonele dezvoltate se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi precum: diversitate, concentrare, bancarizarea activitatii, accelerarea operatiunilor de restructurare, deschiderea catre relatii cu strainatatea.

Diversitatea unui sistem bancar consta in existenta unui numar sporit de institutii bancare si de credit definite de legea bancara si ale  caror caracteristici pot fi diferite.

Concentrarea activitatii bancare reprezinta o caracteristica ce poate fi determinata prin calculul ponderii detinute de principalele banci in totalul sistemului bancar si prin diminuarea numarului de banci in totalul acestora. Gradul de concentrare este reprezentat de nivelul activitatii ( distribuire de credite, colectare de depozite ) realizate de institutii bancare si de credit. Intre gradul de concentrare a activitatii bancare si numarul de institutii bancare se manifesta o puternica legatura: pe masura ce numarul bancilor se micsoreaza gradul de concentrare bancara creste.

Gradul de bancarizare furnizeaza date importante cu privire la nivelul de dezvoltare a sistemului bancar, pe seama sa putand fi calculati indicatori precum: numarul de conturi la vedere, numarul cardurilor bancare si numarul de ghisee bancare.

Operatiunile de restructurare bancara cuprinde fuziunile si absorbtiile, operatiunile transfrontaliere, preluarile pachetului de control de catre bancile straine si operatiunile incrucisate banci-asigurari.

Un fenomen de dimensiuni mondiale il constituie, in contextul globalizarii financiare, criza sistemelor bancare. La originea crizelor bancare s-au aflat o serie de factori si fenomene precum:

o      adaptarea cu dificultate la globalizarea finanaciara;

o      amploarea si rapiditatea modificarilor in materie de reglementari la mediul de desfasurare a activitatii;

o      criza pietelor mobiliare;

o      carentele in exercitarea controlului si supravegherii prudentiale.

La baza crizelor financiare s-a aflat eroziunea rentabilitatii activitatii bancare, aceasta manifestandu-se diferit de la stat la stat in functie de faza crizei bancare sau faza de restructurare a sistemelor bancare. Rezultatul imediat al crizelor bancare a fost scaderea generala a rentabilitatii activitatii bancare, deoarece bancile s-au confruntat cu modificari ale conditiilor de activitate, rezultate din mutatiile sistemului financiar, eroziunea ratei de dobanda si operatiunile de intermediere.

O alta caracteristica a sistemelor bancare contemporane rezulta din utilizarea monedei elecronice concretizata in conceptele de internet-banking sau mobile-banking.

Perspectivele internet-bankigului sunt sustinute de principalele avantaje pe care le confera acest tip de tranzactii bancare, si anume:

serviciu disponibil 24 de ore din 24;

absenta contactului direct cu banca;

costuri de tranzactionare mai reduse decat in situatiile traditionale

Supravegherea bancara, drept caracteristica a sistemelor bancare actuale, a dobandit o dimensiune internationala, prin recomandarile Comitetului de la Bassel, orientate pe urmatoarele probleme:

supravegherea activitatii bancare internationale;

fixarea unor norme prudentiale minime, dintre care raportul Cooke a antrenat obligatia, pentru bancile internationale, de a dispune, incepand cu anul 1992, de un nivel al fondurilor proprii cel putin egal cu 8% din riscurile antrenate de activitatea bancara.

In scopul mentinerii securitatii sistemului bancar, intr-un numar foarte mare de tari se utilizeaza asigurarea depozitelor ca instrument ce garanteaza increderea deponentilor. Directivele comunitare stabilesc obligatia, pentru toate institutiile de credit, de a adera la un sistem de garantare a depozitelor. Prin acest mecanism se asigura, in caz de faliment al bancilor, restituirea depozitelor clientilor, pana la limita unei sume sau intr-o suma nelimitata, in cazul bancilor mutuale si a caselor de economii(Franta).

Mecanismul garantarii depozitelor este un instrument util, dar nu se substituie interventiei bancii centrale care actioneaza ca imprumutator de ultim rang in cadrul sistemului bancar. Interventia bancii centrale este imediata si restaureaza increderea deponentilor mai repede, comparativ cu platile realizate prin sistemul de garantare a depozitelor.

In sistemele bancare contemporane se produc o serie de modificari, dintre care mai semnificative sunt:

amplificarea fortei marilor banci, in contextul dezvoltarii inegale a bancilor nationale si al sporirii internationalizarii activitatii acestora;

diminuarea rolului statului in activitatea bancilor, ceea ce conduce la procesul de dezetatizare si liberalizare a bancilor;

modernizarea tehnicilor si informaticii bancare, realizata prin introducerea intehnica bancara a celor mai moderne produse bancare si a celor mai performante echipamente;

accentuarea proceselor de restructurare bancara prin operatiuni de fuziuni si absorbtii;

aparitia unor grupuri financiare prin reunirea activitatilor bancare si de asigurari;

diminuarea participarii bancilor la operatiunile de intermediere financiara in favoarea societatilor financiare si de asigurari;

manifestarea crizelor in sistemele bancare apartinand statelor dezvoltate, in contextul globalizarii financiare.