ORIGINEA, FORMELE SI FUNCTIILE MONEDEI

Etimologia termenului "moneda"

Istoricul monedei

Caracteristicile si functiile monedei

Clasificarea semnelor monetare

Masa monetara

Obiectul disciplinei MONEDA SI CREDIT il reprezinta studierea unor laturi obiective si subiective semnificative, de legiferare si organizare a relatiilor banesti si de credit.

Principalele ipostaze ale relatiilor banesti si de credit investigate sunt:

legitatile care guverneaza relatiile banesti si de credit in evolutia lor in decursul dezvoltarii economico-sociale;

reglementarile juridice, uzantele, practica monetara si de credit pe plan national si international;

rolul monedei, al bancilor si creditului in viata economica si sociala

Ca disciplina de invatamant, MONEDA SI CREDITUL se coreleaza prin continutul sau cu economia politica, care studiaza ansamblul relatiilor economice si care ii asigura baza teoretica si metodologica, cu finantele, al caror areal include relatiile banesti si mutatiile patrimoniale pe care acestea le provoaca, cu stiintele juridice, intrucat organizarea monetara, bancara si activitatea de creditare se afla sub incidenta legii, cu doctrinele economice si politice care se constituie ca punct de plecare si suport pentru formularea si promovarea politicilor monetare si de credit.

1.1. Etimologia termenului "moneda"

Cuvantul "moneda" provine din termenul latin "moneta" derivat din verbul "moneo" cu semnificatia de "a avertiza".

In lumea romana primul atelier monetar a inceput sa functioneze din anul 269 i.Hr. acest atelier era plasat pe Capitoliu, langa templul zeitei Junona (sotia lui Jupiter, protectoarea femeilor, in special a celor casatorite si a viitoarelor mame). Legat de episodul prin care gastele sacre ale templului au avertizat asupra iminentului asalt al galilor si au salvat Roma, zeita a primit si supranumele de moneta (avertizoare). Acest nume s-a extins apoi asupra atelierului si productiei lui si a patruns in vorbirea curenta.

In terminologia monetara contemporana se utilizeaza alternativ doi termeni: unul care exprima, in general unitatea de valoare: "bani", altul care exprima forma nationala reprezentativa: moneda. Cu timpul cei doi termeni au devenit sinonimi.

In DEX termenul de moneda este definit ca fiind "ban de metal (rar de hartie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat".

In prezent, termenul de moneda, nu se foloseste doar in acceptiunea de piesa de metal determinata, ci in sensul sau larg ce cuprinde si biletele de banca si banii de cont.

1.2. Istoricul monedei

Evolutia istorica a monedei poate fi grupata in trei mari etape:

de la economia de troc la moneda abstracta

de la moneda abstracta la moneda concreta sau materiala (cu valoare intrinseca)

de la moneda materiala la moneda dematerializata sau simbolica (fara valoare intrinseca)

a) de la economia de troc la moneda abstracta

Moneda apare de timpuriu in istoria societatii umane, fiind prezenta in tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si variate.

Exteriorizarea valorii se realiza odata cu schimbul, prin raportarea marfurilor la o marfa care indeplinea rolul de moneda.

Acest etalon de valori nu putea fi decat o moneda abstracta, o moneda care nu da loc la o reprezentare concreta.

In Egipt, Grecia si Roma in antichitate s-a folosit ca etalon de valori "capul de vita"

b) de la moneda abstracta la moneda concreta sau materiala (cu valoare intrinseca)

Moneda materiala era reprezentata de un anumit bun care a inlaturat trocul si care intervenea efectiv in schimbul de marfuri.

Masurarea valorii marfurilor obisnuite va fi posibila prin stabilirea unui bun in calitate de etalon monetar. Bunul moneda etalon trebuie sa fie durabil, pentru a conserva puterea de cumparare. Era necesar, de asemenea, sa fie divizibil, pentru a permite efectuarea platilor si sa prezinte valoare proprie, intrinseca, suficient de mare si stabila.

Moneda materiala a trecut prin doua faze:

moneda marfa - este vorba de o marfa aleasa printre multe altele avand calitati fundamentale efectuarii schimbului (se detaseaza usor, are o anumita valoare de intrebuintare, este divizibila, da incredere la toata lumea, si care se conserva pe un timp indelungat). De exemplu: sclavi, tutun, ceai, tesaturi etc.

moneda metalica - bunurile folosite anterior au fost rapid inlocuite initial cu metalele si aliajele comune (cupru, bronz, fier) apoi cu metale pretioase (aur si argint). Initial, metalele pretioase circulau sub forma de lingouri, apoi sub forma de moneda de aur sau argint emisa de puterea politica.

Primele monede din metal pretios ar putea fi socotite cele din China (sec. XI i. Hr.) aparute sub forma unor piese de bronz ce prezentau diverse inscriptii si denumiri pitoresti. Mai tarziu, in secolul al III-lea i.H. chinezii au inventat piese de bronz rotunde cu o gaura patrulaterala in centru.  Herodot (484-420 i.Hr.) sustine ca in Europa, primele monede metalice ar fi aparut in statul elen Lydia (a doua jumatate a sec. al VII-lea i.Hr.). Spre deosebire de emitentii monedei chineze, lydienii au procedat la stampilarea pieselor de dimensiuni si valori variabile sau identice. Regele lydian Gyg (687-650 i.Hr.) este considerat in istoriografia economica drept inventator al monedei propriuzise, deoarece din timpul domniei sale dateaza cele mai vechi piese, batute in electrum - aliaj din aur si argint.

In Lydia, prin tehnologia separarii aurului de argint s-au pus bazele primului sistem bimetalist din istorie.

Pe teritoriul Romaniei primele monede autohtone cunoscute au fost drahmele de argint batute la Histria in sec. X-IV i.Hr. Geto-dacii au emis, incepand din jurul anilor 300 i.Hr. monede proprii, initial imitatii dupa modelele greco-macedonene, apoi cu simboluri locale originale.

In lumea tracilor existau si mesteri specializati - dovada fiind atelierele metalurgice de la Pecica (judetul Arad), sarata Monteoru (judetul Buzau), unde se folosea tipare pentru turnarea pieselor. In depozitul de bronzuri de la Drajna de Jos (judetul Prahova), sabii si seceri, recuperate integral sau fragmentar, nu prezinta urme de utilizare. Ele au fost considerate de specialisti drept "lingouri" pentru facilitarea schimbului de bunuri materiale.

Din Hallstatt-ul mijlociu (850-650 i.Hr.), in aria culturii Basarabi s-au descoperit primele tezaure certe de obiecte-bani din aur. Piesele au aceeasi marime si au forma inelelor si verigilor. Tot acum se integreaza istoric "cea dintai exploatare negustoreasca" greaca pe litoralul apusean al Marii Negre. Cea mai cunoscuta colonie greceasca - Histria- a fost intemeiata in anul 657 i.Hr. Histria este prima colonie greceasca ce emite moneda proprie - drahma de argint (sec. V i.Hr.). S-au descoperit cateva sute de piese pe un spatiu geografic considerabil - Valea Oltului - Carpatii Rasariteni - Valea Nistrului. Histria a emis si moneda de bronz, descoperita in depozitul de la Fedesti (judetul Vaslui).

Dezvoltarea schimbului a solicitat perfectionarea sistemului monetar. Histrienii au introdus in circulatie noi piese divizionare din argint (oboli si hemioboli), necesare tranzactiilor marunte.

Circulatia drahmelor, a obolilor si hemiobolilor din argint, a pieselor din bronz emise de Histria a conturat primul sistem monetar pe teritoriul Romaniei.

Triburile geto-dace au emis moneda proprie in cursul secolului al III-lea i.Hr. emisiunea dacica a continuat sporadic pana in ultimele decenii ale secolului I i.Hr. Monetariile locale au imitat tetradrahmele macedonene. In prima faza, a secolului al III-lea, continutul de argint si calitatea metalului sunt apropiate modelului. Apoi, piesele locale incep sa aiba valoare proprie scazuta, bronzul si chiar fierul vor predomina in aliaj.

In perioada de maxima dezvoltare a civilizatiei de tip Laténe in statul dac, au incetat emisiunile monetare proprii. Totodata, se constata arheologic mari cantitati de denari romani republicani de argint. Daco-getii utilizeaza frecvent moneda romana, insa, conform descoperirilor arheologice din judetul Timis, unde s-au gasit tipare monetare de bronz, se pare ca pe langa denarii autentici, batuti in atelierele Imperiului, circulau si piese false, batute in ateliere autohtone.

Se poate considera ca moneda a constituit la inceput o a treia marfa intervenita in actul de schimb, care datorita calitatilor sale a fost adoptata ca principal mijloc de intermediere a tranzactiilor.

c) de la moneda materiala la moneda dematerializata sau simbolica (fara valoare intrinseca)

Incepand din sec. al XVII-lea se trece de la o moneda cu valoare deplina la o moneda fara valoare intrinseca sau pur simbolica fixata si garantata de stat.

Cu secole in urma, anumite servicii financiare erau furnizate de aurari. Acestia ofereau clientilor incaperi sigure pentru depozitarea obiectelor de valoare (mai ales bijuterii) si a monedelor de aur sau argint. Initial, chitantele erau eliberate in numele depozitarului, dar, in timp, acestea au inceput sa fie platibile celui care le detinea. Acesta a fost inceputul unui lung proces istoric care a condus, in final, la aparitia bancnotelor (bani de hartie). Clientii au gasit aceste chitante foarte utile, avand posibilitatea utilizarii lor ca mijloc de plata, fara a fi nevoie sa fie returnate la emitent. Chitantele nu aveau o valoare a lor, intrinseca, dar erau un simbol al metalului pretios detinut de aurar in custodie.

Chitantele aurarilor prefigurau viitoarele bancnote. Pe masura ce populatia s-a obisnuit cu acest sistem, a devenit posibil pentru acesti primi bancheri sa emita mai multe bancnote decat valoarea metalelor pretioase pe care le detineau efectiv. Astfel, treptat, au aparut primele banci care au inceput sa acorde credite pentru care percepeau dobanda. Odata cu extinderea rolului bancilor, au fost create premisele utilizarii "monedei scripturale" sau a "banilor de cont" (disponibilitati banesti aflate in conturi bancare si care pot fi transferate intre conturile diferitelor persoane fizice si juridice).

In aceasta etapa distingem urmatoarele forme ale monedei: biletul de banca, hartia moneda, moneda fiduciara, bani de cont (moneda scripturala, moneda electronica).

Biletul de banca apare pentru prima data in Suedia in sec XVII. Este un titlu de creanta, avand caracteristicile unui titlu de credit (efect de comert).

Hartia moneda apare in momentul in care biletul de banca are un curs fortat (nu mai este convertibil in aur).

Moneda fiduciara este o moneda cu valoare proprie inferioara valorii nominale fiind confectionata din metale obisnuite.

Banii de cont reprezinta disponibilitatile aflate in conturile bancare si care circula intre aceste conturi prin operatii de virament sau transfer intre conturi (cecul si viramentul).

Moneda electronica se diferentiaza de celelalte forme ale monedei cel putin prin doua aspecte:

nu are curs legal in sensul ca poate fi refuzata la plata;

nu este reutilizabila, asa cum este biletul de banca si hartia moneda care sunt folosite la mai multe tranzactii in cadrul circulatiei monetare.

Diferenta fata de moneda scripturala consta in faptul ca, in cazul monedei electronice, puterea de cumparare este data de simpla posesie a cartii de credit, care este de fapt, proba creantei purtatorului respectiv.

1.3. Caracteristicile si functiile monedei

Pentru a indeplini rolul banilor in mod eficient, un activ (forma a valorii economice) trebuie sa prezinte anumite calitati si caracteristici[2]:

Acceptabilitate generala - populatia trebuie sa aiba incredere in forma sub care se prezinta banii, pe care urmeaza sa-i foloseasca. In caz contrar, banii nu vor fi acceptati si vor inceta sa mai fie un mijloc de schimb. Banii pot fi acceptati fie datorita valorii intrinseci pe care o are materialul din care sunt confectionati (cum a fost cazul monedelor din aur si argint), fie datorita garantiei acordata prin lege (cazul banilor de hartie, ca moneda fiduciara - bazata pe incredere).

Durabilitate - societatea va refuza sa accepte ceva care se deterioreaza rapid sau este perisabil, deoarece nu va reusi sa acopere intervalul intre cumparare/vanzare, efectuarea platii si utilizarea ulterioara a banilor pentru noi achizitii. In acest sens, banii trebuie sa fie durabili atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere al stabilitatii valorii. Banii sunt mai putin acceptati daca, datorita inflatiei ridicate, oamenii se indoiesc de puterea lor de cumparare.

Divizibilitate - banii trebuie sa fie divizibili, pentru a fi utili si in cazul tranzactiilor de valoare mica. Atunci cand se foloseau monedele de aur, aceasta problema era rezolvata prin folosirea altor metale cu valoare unitara mai mica (argint, cupru). In cazul bancnotelor, problema este rezolvata prin gama valorilor nominale, exprimate in unitati monetare, precum si prin moneda divizionara.

Omogenitate - unitatile monetare care descriu aceeasi valoare trebuie sa fie identice. Cu alte cuvinte, o bancnota de o anumita marime (cupiura) trebuie sa aiba aceeasi putere de cumparare ca orice alta bancnota reprezentand aceeasi cupiura.

Recognoscibilitate (usurinta identificarii) - pentru a fi acceptati, banii trebuie sa fie usor de recunoscut. In acelasi timp, este necesar ca falsificarea banilor sa fie imposibila sau cat mai dificila. Bancnotele moderne includ din ce in ce mai multe elemente de siguranta, pentru a reduce posibilitatea contrafacerii.

Portabilitate - comertul ar fi foarte restrans daca forma banilor nu ar permite o manipulare facila. Bancnotele sunt atractive pentru ca se pot transporta usor, iar sistemul de plati prin cec permite ca depozitele bancare sa fie usor transferate, indiferent unde se afla beneficiarii platilor.

Cantitate limitata - pentru a servi ca bani, o marfa trebuie sa fie oferita intr-o cantitate strict delimitata. Daca s-ar afla pe piata in exces, cantitatile necesare ar fi prea mari, voluminoase, incomode. Desigur, daca marfa avand rolul de bani ar fi insuficienta, comertul ar fi inhibat. Principiul cantitatii limitate este un corolar al caracteristicilor banilor, exprimand sintetic relatia dintre raritatea resurselor economice si tendinta de crestere nelimitata a necesitatilor social-umane.

Orice tratare stiintifica a monedei incepe prin enumerarea functiilor monedei, enuntate pentru prima data de Aristotel (384-322 i.Hr.) in opera sa "Politica". Aceste functii sunt:

etalon al valorii

instrument de plata (mijloc de schimb)

mijloc de tezaurizare (de rezerva a valorii)

a)       ca etalon al valorii moneda face posibila compararea preturilor marfurilor si serviciilor celor mai diferite, stabilirea raporturilor de echivalenta dintre ele.

In aceasta functie, moneda masoara valoarea bunurile si serviciilor tranzactionate. Moneda este instrumentul de calcul economic legat de schimb, inainte de a fi unitate intermediara de schimb.

b)    mijloc de schimb - moneda reprezinta un mijloc de reglare, imediata a obligatiilor pecuniare dintre parteneri.

Moneda este mijlocul de plata general acceptat, permitand cumpararea unui bun oarecare sau stingerea unei datorii.

c)     Moneda - mijloc de tezaurizare - moneda serveste ca rezerva de valoare "lichida" adica preschimbabila in orice bunuri si servicii.

Aceasta functie a monedei este generata de faptul ca nu are loc o coincidenta in timp intre momentul incasarii si momentul cheltuirii unei cantitati de moneda. In acest context moneda devine instrument de economisire.

Functiile prezentate se bucura de un consens larg in randul economistilor. Totusi, in unele lucrari de specialitate[3] sunt sugerate si alte functii ale banilor:

- Mijloc de realizare a tranzactiilor unilaterale - nu toate platile implica tranzactii in doua sensuri. Exemple de plati unilaterale pot fi plata impozitelor, a donatiilor sau operelor de caritate.

- Mijloc de influentare a activitatii economice - evolutia masei monetare intr-o economie poate influenta productia, preturile, utilizarea fortei de munca. Majorarea sau scaderea masei monetare afecteaza puterea de cumparare, productia sau furnizarea de bunuri si servicii. De asemenea, exista o legatura directa intre masa monetara si inflatie.

- Simbol al bogatiei si puterii economice - in acest sens, banii reprezinta obiect de studiu nu numai pentru economie, ci si pentru alte stiinte sociale, cum sunt sociologia si politologia.

1.4. Clasificarea semnelor monetare

In decursul evolutiei economice, moneda si semnele ei au evoluat si ele, unele au aparut si s-au extins rapid sau treptat, altele au disparut.

Paralel cu aceasta evolutie, diferitele teorii monetare au imprimat monedei sau semnelor monetare semnificatii, functii si actiuni specifice potrivit propriilor lor sustineri.

Criterii de clasificare a semnelor monetare:

forma de existenta a monedei in raport de care moneda se clasifica in: materiala (moneda metalica si moneda de hartie) si de cont (scripturala)

in functie de emitentul semnelor monetare putem grupa moneda in:

moneda creata de agentii economici - a functionat in cadrul sistemelor monetare bazate pe etalonul aur-moneda pe baza unui mecanism simplu. Agentii economici se prezentau la monetarie cu lingouri de aur si primeau in contrapartida echivalentul lor in aur-moneda;

moneda creata de tezaur: vizeaza indeosebi moneda divizionara, fara a exclude insa rolul pe care il exercita statul in economia moderna, atat in ce priveste creatia monetara de ansamblu, cat si in domeniul politicilor monetare;

moneda creata de banci: releva rolul decisiv pe care il au bancile in creatia monetara, pe de o parte, prin emiterea biletelor de banca (de catre banca centrala) si, pe de alta parte, prin crearea monedei de cont sau scripturala (de catre bancile comerciale).

un alt criteriu este valoarea intrinseca in raport de care moneda cunoaste doua forme:

moneda cu valoare integrala - este moneda care contine o cantitate de metal pretios egala cu cantitatea de metal pretios ce i se atribuie prin valoarea nominala.

Moneda semn - este reprezentata de monedele de metal sau de hartie pe care sunt imprimate valori exprimate printr-un anumit numar de unitati monetare. Aceste valori sunt fiduciare, acceptate si utilizate prin increderea reciproca, atribuindu-li-se o anumita putere de cumparare.

In functie de obligatiile pe care si le asuma emitentul monedele se pot grupa in convertibile si neconvertibile.

moneda convertibila a fost reprezentata initial de bancnote care puteau fi preschimbate in metal pretios. Aceasta era o forma a convertibilitatii interne. Mai tarziu unica forma de convertibilitate este cea externa.

- moneda neconvertibila desemneaza in exclusivitate moneda care circula numai in cadrul granitelor nationale.

in functie de capacitatea liberatorie (stabilita juridic) a monedei, exista urmatoarea clasificare:

- moneda legala - cu capacitate liberatorie sau circulatie nelimitata, recunoscuta prin lege, atribuita monedei nationale;

- moneda fractionara - cu capacitate liberatorie limitata, atribuita monedei de argint (atunci cand circula paralel cu moneda de aur in cadrul monometalismului aur) si monedei divizionare;

- moneda facultativa - care este, de regula o moneda straina.

1.5. Masa monetara

Statul, prin intermediul Guvernului si Bancii Centrale, incearca, prin politici macroeconomice, sa controleze cantitatea de mijloace banesti, in principal pentru a mentine stabilitatea preturilor (respectiv stabilitatea puterii de cumparare a monedei nationale).

Masa monetara reprezinta totalitatea mijloacelor banesti aflate in circulatie, intr-o anumita perioada. Desi poate parea o problema simpla, in practica, determinarea masei monetare este complicata de varietatea componentelor sale.

Functia de mijloc de schimb si functia de activ de rezerva sunt esentiale pentru circulatia banilor. Capacitatea de a actiona ca intermediar al schimburilor este o functie de baza a banilor, pentru ca elibereaza comertul de restrictiile trocului.

Functia de activ de rezerva (pentru economisire, acumulare, tezaurizare) se afla intr-o stransa corelatie cu functia de mijloc de schimb, deoarece banii pot intermedia schimburi economice numai daca populatia este pregatita atat sa-i accepte, cat si sa-i pastreze sau depoziteze. Unele active, cum ar fi cladirile sau actiunile, pot servi ca mijloc de pastrare a averii, dar nu pot fi folosite, convenabil, pentru a efectua plati (nu sunt suficient de "lichide" in sens monetar).

Capacitatea unui activ de a servi ca bani poate fi evaluata dupa functia de mijloc de schimb si cea de activ de rezerva; diferite active indeplinesc aceste functii, in grade diferite.

In acest sens, componentele masei monetare pot fi clasificate in functie de gradul de lichiditate, care indica usurinta utilizarii diferitelor active monetare in efectuarea platilor:

bani primari (baza monetara);

bani secundari;

quasi-bani

aceasta clasificare este teoretica-metodologica; in practica, statistica prezinta structura masei monetare sub forma "agregatelor monetare".

Banii primari reprezinta asa-numita baza monetara, constituie o creanta fata de banca centrala si constau din:

numerar (bancnote si monede);

depozitele bancilor comerciale pastrate la banca centrala (in contul rezervelor minime obligatorii)

Banii secundari reprezinta disponibilitatile la vedere si constau in creante fata de bancile comerciale; acestea pot fi folosite ca mijloc de plata prin emiterea de cecuri asupra unor depozite la vedere.

Baza monetara si depozitele la vedere definesc masa monetara in sens restrans.

Cvasi-banii reprezinta, in general, depozite la termen, statut care poate fi ambiguu. Desi aceste active financiare nu sunt bani lichizi (deoarece nu pot fi utilizate, direct, ca mijloc de plata), ele pot fi transformate in numerar, fara mari dificultati si cu un cost scazut. Economiile populatiei depuse la banci si unele depozite la termen sunt exemple de quasi-bani.

De asemenea, depozitele din institutiile financiare nebancare reprezinta o parte importanta a quasi-banilor; aceasta definitie nu include conturile care necesita o perioada lunga pentru avizare sau care impun penalitati pentru retragerea banilor in avans. Dobanda platita pentru ele protejeaza valoarea investitiei deponentului. Banii primari, si majoritatea celor secundari, nu asigura valoarea, dar sunt mai utili pentru efectuarea platilor (au un grad mai ridicat de lichiditate). In schimb, quasi-banii pastreaza sau chiar sporesc valoarea, dar au un grad redus de lichiditate.

Astfel se poate observa relatia invers proportionala intre lichiditate si profitabilitate in detinerea diferitelor componente ale masei monetare.

Structura masei monetare si agregatele monetare

Pe masura dezvoltarii pietelor monetare si a diversificarii activelor financiare, structura masei monetare devine din ce in ce mai complexa, ceea ce impune definirea si redefinirea periodica a componentelor sale.

In terminologia specifica domeniului monetar, componentele masei monetare sunt denumite agregate monetare. In majoritatea cazurilor, simbolul unui anumit agregat monetar este "M", avand un numar de ordine drept indice: M₀, M₁, M₂, , M_n. De regula, acest indice este corelat cu gradul de lichiditate al agregatelor monetare, in sens descrescator.

Pe masura cresterii "numarului de ordine", forma statistica a masei monetare include mai multe componente. Astfel, M₁ include pe M₀, M₂ include pe M₁ (deci si pe M₀) s.a.m.d.

In buletinele lunare sau trimestriale ale Bancii nationale a Romaniei, componentele masei monetare sunt prezentate dupa cum urmeaza:

- M₁

Numerar in afara sistemului bancar;

Disponibilitati la vedere (agenti economici, populatie, alte disponibilitati)

- Cvasi-bani

- Depozite ale populatiei (economii):

la vedere

pe termen

- Depozite in lei (agenti economici)

depozite pe termen

depozite conditionate

certificate de depozit

- Depozite in valuta ale rezidentilor (agenti economici, populatie, alte depozite)

la vedere si pe termen

conditionate

Pe baza structurii prezentate se poate exemplifica "algebra" agregatelor monetare:

M₁  = Numerar in afara sistemului bancar +

Disponibilitati la vedere

Cvasi-bani = Economii ale populatiei +

Depozite in lei ale agentilor economici +

Depozite ale rezidentilor

M₂ = M₁ + Cvasi-bani

Avand in vedere dezvoltarea pietelor monetar-financiare in Romania, este posibil ca Banca Nationala a Romaniei sa calculeze si sa prezinte statistic noi agregate ale masei monetare.

In tari cu economie de piata dezvoltata structura masei monetare se afla in continua diversificare.