Ordinul de plata

Ordinul de plata

1. Concept. Parti implicate. Caracteristici

Ordinul de plata este dispozitia data de o persoana (ordonator) unei banci
de a plati o suma determinata in favoarea altei persoane (beneficiar) in vederea
stingerii unei obligatii de plata provenita dintr-o relatie directa existenta intre
ordonator si beneficiar.

Ordinul de plata constituie modalitatea cea mai simpla si cea mai ieftina de realizare a unei plati, respectiv incasari. Transmiterea banilor se realizeaza direct de la importator la exportator pe filiera bancara.

Partile implicate in derularea OP sunt:

- ordonatorul (importatorul) este cel care initiaza operatiunea si stabileste

conditiile platii, constituie provizionul bancar in vederea platii si poate revoca ordinul in orice moment pana cand plata a fost efectuata;

- beneficiarul este cel in favoarea caruia se face plata, trebuie sa se conformeze celor stabilite in ordinul de plata; pana in momentul platii nu are certitudinea incasarii sumei;

- bancile care intervin in derularea operatiunii au simplul rol de prestatoare de servicii. In practica aceste banci sunt denumite: banca ordonatoare, cea la care importatorul-ordonator da dispozitia privind plata prin OP si la care se constituie depozitul si banca platitoare, cea la ghiseele careia se achita suma beneficiarului platii - exportatorul.

Caracteristicile OP asa dupa cum rezulta din definitie si practica utilizarii sale
sunt:

• relatia de plata este declansata, ca urmare a unei obligatii existente sau a unei datorii preexistente care urmeaza a se stinge odata cu onorarea OP;
• operatiunea este initiata de platitor;
• revocabilitatea este trasatura fundamentala a OP. Initiatorul platii poate revoca ordinul dat in orice moment pana se efectueaza plata. O plata facuta ramane bun-facuta;
• provizionul (depozitul) bancar este obligatoriu sa fie constituit in momentul emiterii OP de emitent, platitor;
• din punct de vedere a modalitatilor de incasare OP poate fi:
• simplu, incasarea nefiind determinata de prezentarea vreunui document sau explicatie cu privire la scopul platii;
• documentar, incasarea OP fiind determinata de obligatia beneficiarului de a prezenta anumite documente (facturi, documente, cheltuieli de transport, chirii) si care sunt indicate de ordonator in OP.

2. Mecanismul derularii OP

Principalele etape ale platii prin OP sunt:

Existenta unei obligatii de plata intre exportator si importator (de exemplu, plata unui avans, plata transportului marfurilor);

Emiterea ordinului de plata. In baza datoriei preexistente sau obligatiei de plata asumate, importatorul dispune efectuarea platii prin OP. Bancile pun la dispozitia clientilor lor formulare tipizate denumite "ordin de plata" care cuprind o suita de elemente ce permit efectuarea corecta si operativa a platii (nume, adresa, ordonator, beneficiar) a bancilor, ordinul plata (va rog platiti), data emiterii, suma, modul de transmitere a platii (letric, telex, SWIFT), eventual conditii in cazul OP documentar;

Banca ordonatoare transmite bancii platitoare instrumentul privind
efectuarea platii;

Banca platitoare notifica beneficiarul OP privind incasarea OP si conditiile (simplu sau documentar);

Beneficiarul OP se prezinta la banca platitoare (5) si eventual prezinta documentele cerute (OP documentar) si (6) incaseaza suma;

(7) (8) Banca platitoare transmite documentele si are loc in baza lor (8) acoperirea platii de catre banca emitenta;

(9) (10) La sosirea documentelor, banca emitenta prezinta documentele ordonatorului OP si debiteaza contul acestuia din care se efectueaza plata.

In cazul in care nu exista disponibil in cont, emitentii OP pot solicita bancilor deschiderea unei linii de credit in acest scop.

Ca principiu, comisioanele si spezele bancare sunt suportate de ordonator, dar pot fi suportate si de beneficiar sau de ambii, fiecare in tara lui.

II.7 Instrumente de garantare in schimburile

comerciale internationale

Pe parcursul derularii contractului comercial international pot aparea atat pentru exportator, cat si pentru importator o serie de riscuri. Prin risc, in acceptiune larga, se intelege posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei tranzactii comerciale, necomerciale sau financiare ca rezultat al producerii unor evenimente, fenomene imprevizibile.

Riscurile comerciale se refera la: insolvabilitatea cumparatorului, neplata la termen a marfii, neacceptarea de importator a marfii etc., iar riscurile necomerciale privesc: starea de razboi, exproprierea sau alte interventii ale statului care impiedica plata, schimbarea regimului politic, restrictii privind transferul valutar al fondurilor etc.

In cadrul oricarui sistem de drept, o persoana care contracteaza o obligatie (de a plati o suma de bani, de a livra o marfa, de a presta un serviciu etc.), raspunde de indeplinirea obligatiei asumate cu propriul ei patrimoniu. Astfel, obligatia asumata de exportator si de importator prin contractul comercial international este obligatie principala (de a livra marfa, de a asigura service-ul, de a plati marfa etc.). Cu toate acestea, riscurile care pot surveni pe parcursul derularii contractului si insasi reaua-credinta a unuia dintre parteneri pot determina neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a obligatiilor asumate prin contract. Astfel de riscuri pot fi evitate sau aplatizate prin sistemul garantiilor.

Tabelul nr. 1 Principalele riscuri ce pot aparea pe parcursul derularii unui contract comercial - schema de principiu -

Prin garantie, in sens larg, se intelege orice metoda, instrument sau angajament accesoriu contractului comercial international pus la dispozitia sau emis in favoarea unui titular de drepturi, in virtutea contractului incheiat, capabil sa asigure respectivului beneficiar realizarea certa a drepturilor garantate sau reparatia baneasca (sau fizica) corespunzatoare pentru daunele provocate de nerealizarea acestor drepturi. Astfel, garantiile se constituie ca un mod de asigurare suplimentar privind indeplinirea obligatiilor contractuale care sunt obligatii principale.

Garantiile ca institutie juridica sunt grupate in doua categorii: garantii reale si garantii personale.

In grupa garantiilor reale sunt incluse:

- ipoteca care consta in afectarea de catre debitor a unui bun imobil in asigurarea

creantei fata de creditor;

- gajul - care presupune remiterea fizica de un debitor creditorului sau a unui bun imobil;

- privilegiile - care constau in drepturile pe care le are un creditor in considerarea creantelor sale de a fi platit cu preferinta fata de alti creditori sau chiar creditorii ipotecati;

- clauzele penalizatoare, arvuna etc. se constituie ca o categorie aparte de garantii destinate sa asigure executarea obligatiilor asumate

In grupa garantiilor personale sunt incluse:

- garantiile - sub forma scrisorilor de garantie emise de banci, case de asigurare
sau terti, prin care garantul se obliga fata de creditor sa execute obligatia debitorului in cazul in care acesta nu o executa sau o executa defectuos.

- avalul bancar sau comercial asupra titlurilor de credit (cambie, bilet la ordin).

De precizat, ca pentru unul si acelasi contract comercial, ambii parteneri pot apare in dubla ipostaza de ordonator si beneficiar de garantie.

Orice persoana fizica sau juridica care dispune de un patrimoniu poate fi garant. Astfel:

• partenerul de contract in masura in care poate separa intr-o forma legala o parte din avutul sau (bunuri, active financiare, depozite bancare etc.) poate fi garant (de exemplu, sub forma ipotecii, gajului, depozitului bancar);
• orice firma, companie nelegata de raportul contractual, in masura in care patrimoniul sau indeplineste conditiile cerute, poate fi garant (in general, sub forma garantiilor reale si a avalului comercial);
• societatile de asigurare in unele tari s-au specializat in asigurarea riscurilor de productie si comerciale, garantand anumite obligatii sub forma garantiei personale (scrisoare de garantie a societatilor de asigurare);
• statul si reprezentantii acestuia pot aparea in calitate de garanti, obligandu-se la plata, de regula, pentru tranzactii importante, derulate in interes national (importuri de produse alimentare, combustibil sau realizarea de obiective industriale importante etc.);
• institutiile bancare ocupa locul predominant in cadrul garantilor (garantii personale sub forma scrisorilor de garantie bancara, avalului bancar).

In indeplinirea obligatiilor lor, garantii se pot angaja in doua moduri:

• sa indeplineasca intocmai obligatiile contractuale, de exemplu sa livreze el marfa; sa efectueze el serviciul, aceasta fiind reparatia fizica si
• sa il despagubeasca baneste pe beneficiarul garantiei pentru neindeplinirea obligatiilor debitorului principal: aceasta este reparatia baneasca.

Deoarece reparatia fizica implica anumite complicatii in realizarea sa, este mai rar utilizata, cea preferata in practica este reparatia baneasca.

Garantia bancara. Concept. Tipuri. Reglementari

Garantia bancara este un angajament scris asumat de o banca (banca garanta) in favoarea unei persoane denumita beneficiarul garantiei, de a plati acestuia o suma de bani, in cazul in care o alta persoana denumita ordonator, in contul careia se emite garantia, nu a onorat o anumita obligatie asumata printr-un contract sau a onorat-o defectuos fata de beneficiarul garantiei. In tara noastra, garantia bancara cel ai adesea este denumita scrisoare de garantie bancara.

Garantia bancara face parte din grupa garantiilor personale si in functie de modul in care se angajeaza banca la plata pot imbraca forma:

cautiunii care are un caracter secundar atat ca intentie cat si ca forma. Cel mai adesea, cautiunea impune dovada incapacitatii de plata a debitorului prin actionarea lui in judecata;

- angajamentului de plata care are caracter secundar ca intentie, dar primar ca forma, garantia bancara putand fi independenta, respectiv beneficiarul garantiei sa o execute independent de contractul comercial.

Reglementari. Materia garantiilor bancare este reglementata pe plan international de doua documente elaborate de CCI-Paris: "Reguli uniforme pentru garantiile contractuale" - Publicatia nr. 321 si "Reguli uniforme pentru garantiile la cerere"- Publicatia nr. 458/1994. Prin aceste noi reguli sunt promovate trei principii fundamentale:

- independenta garantiei fata de controlul de baza;

- caracterul documentar al garantiei si

- formalismul acesteia, respectiv garantul actioneaza numai daca cererea de plata sau/si documentele apar a fi conforme cu cele stipulate in garantie.

In acelasi timp, aplicarea regulilor este voluntara, drept urmare, bancile continua sa aiba in vedere dreptul national al tarii bancii garante, manifestand rezerve in aplicarea acestor reguli.

Elementele unei garantii bancare. Ca document scris, garantia bancara trebuie sa indeplineasca anumite conditii de fond si forma care sa permita utilizarea ei potrivit scopului urmarit.

Principalele elemente ale unei garantii au in vedere precizari care privesc:

(1). Partile implicate. In cazul garantiei sunt implicate trei parti: ordonatorul, cel care solicita emiterea garantiei, garantatul, respectiv banca care emite garantia si beneficiarul, cel in favoarea caruia se emite garantia;

(2). Obiectul garantiei, in esenta, este natura obligatiei garantate (ce se garanteaza) si poate fi, practic, orice obligatie asumata prin contract. Obiectul garantie,

de regula, este preluat din textul contractului comercial international (de exemplu, restituirea avansului, plata contravalorii marfurilor etc.).

(3). Valoarea garantiei reprezinta suma de bani pe care banca garanta se obliga sa o plateasca beneficiarului garantiei. Valoarea garantiei trebuie sa fie fixa (nu determinabila) si este stabilita in stricta concordanta cu obiectul garantiei. In general, poate fi egala cu obiectul garantiei (valoarea avansului, plata contravalorii marfii) sau stabilita ca procent in raport cu contravaloarea marfurilor (garantia de participare la licitatii, de efectuare a service-ului, de livrare la termen etc.).

. Formula de angajament a bancii este textul din garantie, prin care banca in calitate de garant se obliga la plata. Din acest punct de vedere se disting:

- garantii accesorii (simple) obligatiei principale, respectiv, banca este garant subsidiar; intai trebuie urmarit debitorul principal si daca acesta nu plateste, va plati banca in locul lui;

- garantii solidare in care banca si ordonatorul sunt desemnati amandoi ca debitori pentru una si aceiasi obligatie;

- garantii independente, in textul carora banca se angajeaza la plata ca debitor principal, executarea acestei garantii fiind independenta de executarea obligatiilor de debitor. Aceasta forma de angajament bancar (la prima si simpla cerere), este preferata in tranzactiile internationale.

(5). Conditiile si modul de executarea garantiilor se refera la documentele pe care beneficiarul garantiei trebuie sa le prezinte bancii garante pentru a incasa contravaloarea garantiei. Din acest punct de vedere se disting:

- garantiile neconditionate care dau posibilitatea executarii platii in baza unei cereri in scris depusa de beneficiarul garantiei, insotita de o declaratie ca debitorul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale asumate si un document emis, de regula, de o banca prin care sa certifice autenticitatea semnaturilor beneficiarului (pentru evitarea fraudelor);

- garantiile conditionate sunt cele care alaturi de documentele prezentate mai sus, impun si prezentarea altor documente prin care sa se dovedeasca neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a obligatiei din contract (de exemplu, documentul de transport pentru livrarea cu intarziere a marfii, proces verbal de receptie pentru calitatea sau cantitatea marfurilor livrate, buletin de analize chimice, fizice etc.).

(6). Valabilitatea garantiei se refera la perioada de timp in cadrul careia banca garanta este angajata la plata. Valabilitatea este trecuta sub forma unei date fixe, pana la care beneficiarul poate solicita executarea garantiei; valabilitatea expira la ghiseele bancii garante.

(7). Clauza de legislatie priveste legea care guverneaza garantia in caz de litigiu. Ea este stabilita de garant, dupa principiul jurisdictiei locului unde a fost emisa garantia. In lipsa unei precizari exprese, se considera ca legea aplicabila este legea tarii unde isi are sediul banca/sucursala bancii care a emis garantia.

(8). Clauza de reducere a responsabilitatilor garantului se refera la diminuarea obligatiilor sale de plata proportional cu platile facute in contul garantiei.

(9). Clauza de identificare priveste textul din garantie prin care se solicita beneficiarului ca cererea de executare a garantiei sa fie insotita de un document ce atesta autenticitatea semnaturilor solicitantului.

(10). Aplicabilitatea "Regulilor unor forme privind garantiile la cerere". In cazul in care garantul stabileste ca pentru garantia emisa sunt aplicabile prevederile Publicatiei nr. 458, este obligatoriu inserarea acestei precizari, ceea ce obliga toate partile sa procedeze potrivit acestor reguli, cu exceptia a ceea ce s-a precizat altfel in garantie.

(11). Semnatura bancii garante, autografa, alaturi de numele patrimonic, indica capacitatea de executare din punct de vedere al semnaturilor aplicate (listele de semnaturi ale persoanelor care sunt autorizate sa angajeze fondurile bancii, sunt schimbate intre banci si permit confruntarea lor).

Tipuri de garantii bancare. Exista mai multe criterii de clasificare a garantiilor bancare. Cel mai utilizat este cel determinat de obiectul garantarii.

(1). Garantia de participare la licitatie are ca ordonator participantul la o licitatie internationala, iar ca beneficiar organizatorul licitatiei. Valoarea sa este stabilita procentual (de exemplu 10%) din pretul de ofertare; scopul solicitarii unei astfel de garantii este de a proteja beneficiarul, organizatorul licitatiei de: retragerea sau modificarea ofertei inainte de adjudecare, ofertantul castigand licitatia refuza semnarea contractului, la incheierea contractului nu ofera o garantie de buna executie; prin executarea garantiei, organizatorul licitatiei isi acopera cheltuielile legate de: organizarea unei noi licitatii, acceptarea celui de-al doilea clasat, intarzieri in contractare etc.

(2). Garantia de buna executie. Prin aceasta cumparatorul urmareste sa se acopere de riscul ce l-ar putea avea ca rezultat al neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a obligatiilor asumate prin contract privind: livrarea la timp a marfii, calitatea si cantitatea marfurilor livrate; valoarea garantiei se stabileste ca procent din valoarea marfurilor (intre 5% si 20%); cel mai adesea acestea sunt garantii conditionate de prezentarea documentelor doveditoare.

(3). Garantia de restituire a avansului are ca obiect acoperirea riscurilor ce ar apare pentru importator, in cazul rezilierii contractului, prin refuzul exportatorului de a restitui avansul primit; valoarea garantiei este egala cu valoarea avansului dat la care se mai adauga o suma, destinata sa acopere dobanda ce s-ar fi obtinut de importator prin depozitarea avansului la o banca.

(4). Garantia de plata are ca obiect acoperirea riscurilor exportatorului, in cazul in care importatorul nu plateste marfurile. In functie de detaliile privind plata garantata, aceasta garantie poate fi: garantie de plata, garantie de plata la incaso, garantie pentru plata efectelor de comert (cambii, bilet la ordin), garantie pentru aval, garantie pentru plata ratelor scadente; valoarea garantiei este egala cu suma datorata de importator.

(5). Garantia de admisie temporara are ca obiect asigurarea administratiei vamale dintr-o tara ca ordonatorul (de regula, executantul unei lucrari) va plati taxele vamale in cazul in care nu procedeaza la returnarea in strainatate a unor utilaje sau instalatii; aceste garantii sunt asociate activitatilor in care se folosesc temporar (fara a fi importate), anumite utilaje, de exemplu: constructii-montaj, iar executantul acestora nu le utilizeaza decat temporar si deci nu doreste sa plateasca taxe vamale, intrucat le returneaza in tara lui.

(6). Garantia pentru deschiderea de acreditiv, acopera riscul pe care il poate avea exportatorul ca executand marfa potrivit contractului comercial, importatorul sa nu deschida acreditivul documentar.

Cele prezentate reprezinta cateva exemple, cele mai frecvent utilizate in practica bancara si de comert exterior. Pe scara instrumentelor de garantare, garantiile bancare ocupa incontestabil primul loc, dar sunt si cele mai scumpe, costul emiterii unei garantii situandu-se intre 0,2-0,3% din valoarea garanta si este suportat de ordonatul garantiei, care adesea pentru protectia bancii, trebuie sa constituie si provizioane bancare (de la 10% pana la 100% din valoarea garantiei).

Alte garantii personale. In practica internationala sunt utilizate si alte tipuri de garantii personale:

(1). Garantia comuna a bancii si contractorului, este un tip de garantie utilizat cu precadere in tarile de drept anglo-saxon. In esenta, se aseamana cu garantia bancara, exceptia fiind formula de angajament bancar; conditiile si modul de executare a garantiei nu sunt prezentate direct, ci prin conditiile in care garantia se socoteste stinsa; beneficiarul garantiei trebuie sa execute mai intai debitorul principal si abia dupa aceea garantul;

(2).Scrisoarea de credit stand-by este un instrument de garantare utilizat cu precadere de bancile din SUA, unde legislatia nationala interzice bancilor emiterea de garantii. Astfel, bancile americane folosesc institutia acreditivului documentar, pentru a

se angaja la o plata, care, in esenta, este obiectul garantiei, scrisoarea de credit fiind o varianta a acreditivului documentar.

(3). Avalul bancar asupra efectelor de comert. Prin aval se intelege garantia pe care o persoana o consimte de a plati o cambie, un bilet la ordin, un cec. Avalul se da direct pe inscris si consta in aceea ca avalistul se obliga la plata in acelasi mod ca debitorul, pentru care a garantat si este solidar cu aceasta. Avalul este tratat de banci asemanator garantiilor bancare, comisioanele situandu-se la acelasi nivel.

(4). Garantia caselor de asigurare poate imbraca doua forme:

- polita de asigurare prin care insasi beneficiarul asigurarii cere acoperirea obligatiilor debitorului;

- scrisoarea de garantie, asemanatoare garantiei bancare, prin care debitorul solicita emiterea unei garantii in favoarea beneficiarului.

4. Garantiile reale. Garantiile reale sunt modalitati tehnico-juridice prin care un anumit bun mobil sau imobil este afectat pentru a asigura pe creditorul obligatiei indeplinite ca debitorul va executa obligatia corelativa asumata. Aceste garantii au avantajul ca in cazul executarii silite, creditorul, in favoarea caruia a fost constituita garantia, va fi platit in intregime si numai diferenta revine altor creditori (chirografari).

(1). Ipoteca este o garantie reala, prin care debitorul garanteaza obligatiile sale fata de creditorul sau, printr-un bun imobil din propriul sau patrimoniu, anume desemnat pe cale legala in acest scop. Contractul de ipoteca este accesoriu contractului comercial international.

Garantarea platii prin ipoteca, in esenta, consta in aceea ca daca la scadenta debitorul (cumparatorul, importatorul) nu achita contravaloarea marfurilor/creditelor primite, creditorul (vanzatorul, exportatorul) in favoarea caruia a fost constituita ipoteca poate cere vanzarea bunului, iar din suma obtinuta sa-si acopere creanta.

Pentru ca ipoteca sa se constituie ca un instrument de garantare acoperitor pentru exportator, se impun anumite cerinte:

• Valoarea bunului ipotecat sa fie cel putin egala cu pretentia beneficiarului (creditorului, exportatorului) si sa-si pastreze valoarea in timp;
• Ipoteca sa fie de rangul I; in cazul ipotecii prioritatea rangului se determina prin prioritatea datei la care a fost inscrisa;
• Cunoasterea legislatiei in materie din tara importatorului; sunt tari in care prin dreptul national se impun anumite particularitati de procedura, care daca nu sunt respectate, bunurile nu pot fi vandute;
• Durata in timp a bunului sa fie certa pana in momentul stingerii obligatiei de plata ce a generat ipoteca; de aceea, intotdeauna bunul ipotecat trebuie sa fie asigurat la o casa de asigurare, iar polita de asigurare sa fie emisa la ordinul beneficiarului ipotecii; in cazul in care bunul a fost distrus (de exemplu, de incendiu), prin executarea politei de asigurare, creditorul isi poate recupera banii;
• Bunul ipotecat sa reprezinte o valoare liber utilizabila de beneficiar: acest aspect are in vedere reglementarile valutare, respectiv dreptul de transfer in strainatate a fondurilor dobandite ca urmare a vanzarii bunului ipotecat; aspect care pot fi surmontat prin existenta unei garantii de transfer valutar emisa de o autoritate din tara respectiva;
• Dreptul de proprietate al strainilor asupra bunurilor imobile din tara
  debitorului; exista tari in care acest lucru este interzis, in acest caz se cauta un alt
  instrument de garantare a platii;
• Obiect al ipotecii il poate constitui atat un bun al debitorului aflat in proprietatea
  sa: imobil, cladiri, fabrica, teren etc., cat si insusi bunul vandut asupra caruia se constituie
  ipoteca.

(2). Gajul, spre deosebire de ipoteca, presupune instrainarea bunului si consta in remiterea de catre debitor creditorului a unui bun care, in cazul in care datoria nu va fi achitata la scadenta, va fi vandut si din pretul obtinut se va acoperi datoria debitorului.

Contractul de gaj este un contract accesoriu contractului comercial international, care se incheie prin act scris cu specificarea: sumei datorate, a bunurilor date in gaj, partile implicate, precum si alte obligatii la care partile accepta sa se angajeze. In practica, potrivit legislatiei din diferite tari (si din tara noastra), gajul poate fi cu si fara deposedare.

In practica comertului international drept gaj, cel mai frecvent sunt utilizate:

• Titlurile de credit - cambii, bilet de ordin, gajul acestora se face prin gir sau andosare cu clauza "valoarea in garantie" sau o alta clauza similara, din care sa rezulte ca inscrisul a fost transmis cu titlu de gaj.
• Gajul asupra creantelor si drepturilor incorporabile netransmisibil prin gir, ci prin cesiune; cu mentiunea ca cesiunea se face cu titlu de gaj, de exemplu: cesiunea acreditivelor documentare deschise de terti in favoarea debitorului;
• Gajul asupra hartiilor de valoare cum sunt: actiunile si obligatiunile care pot fi transmise beneficiarului garantat sau unui tert spre pastrare, de exemplu, la o banca;
• Bunuri mobile corporale pot fi gajate direct, in sensul transmiterii efective a bunului (metale, pietre pretioase) sau gajarea unor marfuri prin transmiterea de debitor a unui titlu ce reprezinta marfa, de exemplu, conosamentul, recipisa warant, chitanta de depozit etc.

Creditorul gajist are dreptul sa retina bunul pana la achitarea datoriei, nu are dreptul sa-l foloseasca, are obligatia sa-l conserve in stare buna, iar in cazul neplatii datoriei sa-l vanda cu respectarea formatiunilor impuse de lege.

Ca si in cazul ipotecii, bunurile gajate trebuie sa aiba valori acoperitoare in raport cu creanta garantata, valoarea sa fie stabila in timp etc.

(3). Rezervarea dreptului de proprietate, in esenta, este o clauza inclusa in contractul comercial international, prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de proprietate asupra marfurilor vandute pana in momentul in care importatorul isi achita toate ratele scadente. Cel mai adesea, aceasta forma de garantare este utilizata in cazul creditelor furnizor, respectiv cand exportatorul acorda un credit importatorului sub forma marfurilor vandute si care urmeaza a fi achitate dupa un anumit timp, in raport cu momentul livrarii (180 zile, 1 an etc.).

Utilizarea acestei forme de garantare presupune:

• Cunoasterea legislatiei din tara partenerului (importatorului) privind
  formalitatile legate de rezervarea unui astfel de drept;
• Asigurarea bunurilor la o casa de asigurare;
• Corelarea cu alte clauze contractuale respectiv durata creditarii sa nu
  depaseasca durata de functionare a utilajului;
• Angajamentul importatorului de a nu vinde marfa, sau in caz de revanzare, sa se mentina rezervarea dreptului de proprietate asupra marfii si in raport cu noul proprietar.

Caracteristicile marfii, respectiv existenta unei piete secundare active pentru marfa respectiva - masini, utilaje, instalatii petroliere etc. Exista marfuri care nu pot fi vandute sau pot fi vandute foarte greu, dupa ce deja au fost utilizate. De aici, riscurile acestei clauze in recuperarea sumelor de exportator.

(4). Depozitul bancar este o garantie materiala directa, data de debitor creditorului sau, din propriul patrimoniu si ofera avantajele simplitatii si a vitezei de executare. In practica, depozitul se constituie la banca importatorului sau o terta banca, prin care se vehiculeaza documentele comerciale ale tranzactiei internationale. Este precizat un termen limita fata de un eveniment economic dat, de exemplu, 30 de zile de la data expedierii marfii atestata prin "documentul de transport", in interiorul caruia debitorul este obligat sa plateasca marfa. Daca debitorul nu a platit, in baza documentelor primite, banca, automat le achita din depozitul constituit la ea.

Sunt utilizate, in principal, doua tipuri de garantare prin depozit bancar:

Depozitul bancar stand-by, in care cunoscandu-se valoarea maxima pe care   o poate avea o livrare, debitorul constituie un depozit bancar de valoare echivalenta.
Depozitul se constituie pentru toata durata contractului - in special in cazul contractelor
de valori mari cu mai multe livrari esalonate in timp.

Un risc al acestui tip de depozit este falimentul debitorului. Suma aflata in depozit bancar in caz de faliment este inclusa in masa activelor falimentului.

Contul bancar escrow elimina acest neajuns. Principiile functionarii garantiei sunt similare depozitului stand-by, dar particularitatea este data de faptul ca intelegerea este tripartita debitor-banca-creditor. Contul escrow, in esenta, are caracterul juridic al unei instrainari de patrimoniu - respectiv patrimoniul debitorului este instrainat bancii. In cazul depozitului stand-by, acordul de vointa era unilateral, al debitorului de a constitui un cont la banca.

Exemplu de scrisoare de garantie bancara de restituire a avansului