Particularitatile desfasurarii principalelor activitati care se intreprind pentru administrarea probelor

PARTICULARITATILE DESFASURARII PRINCIPALELOR ACTIVITATI CARE SE INTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

1. Verificarea competentei

Conform Codului de procedura Penala al Romaniei, organele de cercetare penala ale politiei judiciare efectueaza cercetarea penala pentru orice infractiune care nu este data in mod obligatoriu in competenta altor organe de cercetare penala , cu alte cuvinte aceste organe au o competenta materiala generala. Acelasi cod instituie obligatia organelor de cercetare penala ale politiei judiciare ca la primirea sesizarii sa-si verifice competenta si sa nu treaca la efectuarea cercetarii daca se dovedeste necompetent .

In mod exceptional, atunci cand urgenta situatiei o impune, organul de urmarire penala sesizat e obligat sa efectueze actele ce nu suporta amanare, chiar daca nu e competent dar cu precizarea ca aceste acte vor fi trimise de indata organului competent.

Daca in urma verificarii competentei se constata ca organul sesizat nu este competent si nici nu se afla in situatia de a efectua acte urgente, va inainta cauza imediat catre procurorul care supravegheaza urmarirea penala, in vederea sesizarii organului competent[3].

Din cele prezentate, rezulta ca infractiunile de evaziune fiscala vor fi instrumentate, in limitele competentei lor materiala si teritoriala, de catre organele de cercetare ale politiei judiciare. Totusi, daca anumite acte de cercetare penala trebuie efectuate in afara razei teritoriale in care se face cercetarea, iar organul sesizat si competent procedeaza el insusi la efectuarea lor, este permisa o extindere a competentei teritoriale, dar cu instiintarea prealabila a organului corespunzator din raza teritoriala in care se va extinde cercetarea .

Aceasta instiintare se va face in scris pentru a imprima activitatii un caracter oficial si pentru a atrage obligatia organului corespunzator de a depune toate diligentele in atingerea scopului anchetei.

Atunci cand sunt necesare acte de urmarire penala desfasurate in afara razei de competenta, iar organul investit cu instrumentarea cauzei nu le efectueaza el insusi, va solicita indeplinirea lor prin intermediul institutiei comisiei rogatorii.

In cazul conflictelor de competenta(mai multe organe sesizate in acelasi timp), rezolvarea va veni prin aplicarea principiului prioritatii respectiv va fi competent primul organ sesizat.

Nerespectarea dispozitiilor procesual penale in materia competentei atrage dupa sine nulitatea absoluta a actelor intocmite[6].

O data cu verificarea competentei de cercetare se verifica si indeplinirea conditiilor de forma pe care trebuie sa le intruneasca sesizarea, respectiv:

- numele, prenumele, domiciliul si calitatea celui ce sesizeaza;

- descrierea faptei ce formeaza obiectul sesizarii;

- faptuitorul sau date in urma carora ar putea fi identificat;

- indicarea probelor si mijloacelor de proba pe care se sprijina sesizarea.

Daca sesizarea este facuta de o persoana juridica, legea stabileste in sarcina acesteia obligatia de a prezenta situatii justificative privitoare la marimea prejudiciului, precum si la faptele care l-au provocat.

Agentul economic parte vatamata este obligat sa se constituie si parte civila in procesul penal.

2. Constatarea infractiunii flagrante

Pe langa caracterul sau preventiv, aceasta activitate de urmarire penala si tactica criminalistica, prezinta doua avantaje majore pentru economia anchetei si anume pe acela ca impiedica desfasurarea si consumarea activitatii ilicite si respectiv asigura tragerea la raspundere penala a faptuitorului la un moment apropiat de cel al savarsirii faptei[7].

Codul de Procedura Penala defineste infractiunea flagranta ca fiind aceea care este descoperita in momentul savarsirii ei sau imediat dupa savarsire[8].

Flagranta este considerata si infractiunea al carei faptuitor este urmarit imediat dupa savarsire de persoana vatamata sau de strigatul public ori este surprins in apropierea locului faptei cu arme, instrumente sau alte obiecte care-l plaseaza in postura de participant la comiterea infractiunii.

In concluzie, infractiunea flagranta presupune prinderea faptuitorului in timpul si la locul comiterii evaziunii fiscale ori la un moment cat mai apropiat de cel al savarsirii faptei. Apropierea temporala urmeaza a fi apreciata de organul judiciar in raport cu imprejurarile concrete in care s-a derulat activitatea infractionala si in principal cu modul de comitere a faptei.

Starea de flagranta impune aplicarea unor dispozitii speciale derogatorii de la regulile speciale comune si anume:

- retinerea obligatorie a invinuitului/inculpatului;

- dreptul oricarei persoane de a-l prinde si a-l deferi justitiei pe faptuitor;

- urmarirea si judecarea infractiunii dupa o procedura speciala;

Avand in vedere modificarile substantiale intervenite in acest domeniu prin intrarea in vigoare a Legii nr. 241/2005, constatarea infractiunii flagrante trebuie facuta in raport cu modalitatile normative de comitere a faptei si evident cu informatiile detinute de organul judiciar la un moment dat.

Trebuie sa admitem ca, desi teoretic toate infractiunile de evaziune fiscala prevazute de noua lege pot fi constatate in flagrant, practic, acest lucru este aproape imposibil datorita situatiilor in care ar fi pus organul judiciar daca ar 'vana' o astfel de infractiune, care, de obicei, se comite undeva intr-un birou, departe de vazul altor persoane prin efectuarea unor insemnari intr-un document contabil sau de evidenta primara oarecare.

In atare situatii, intocmirea unui studiu care sa trateze problema riscurilor efectuarii unei asemenea activitati, este imperios necesara din perspectiva finalitatii judiciare a anchetei precum si din considerente de ordin moral de care trebuie sa tina cont anchetatorul.

Sugestiv, ar fi exemplul in care un contribuabil, obligat printr-un termen inscris intr-un document de control, sa refaca anumite acte contabile distruse, nu respecta aceasta obligatie decat in ultimele doua ore ale termenului, pentru a zadarnici astfel intentia organelor de cercetare penala, care se pregatisera cu trei zile inainte pentru o constatare in flagrant a infractiunii prevazute de art. 3 al Legii nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

In lumina celor prezentate, putem afirma ca infractiunea prevazuta in art. 4 al Legii nr. 241/2005 este una susceptibila de a fi constatata in flagrant, cu alte cuvinte, refuzul nejustificat de a prezenta documentele sau bunurile cerute in vederea controlului, este o infractiune care se consuma imediat si prin urmare organele indreptatite pot intocmi procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante in momentul in care persoana careia i s-au solicitat documentele sau bunurile respective, refuza a da curs solicitarii organelor legal competente.

O precizare care se impune a fi facuta este aceea ca pentru a fi la adapostul legii si a evita un viciu procedural, cei care efectueaza controlul trebuie sa precizeze clar scopul activitatii si sa solicite expres actele contabile si bunurile necesare pentru stabilirea obligatiilor fiscale ale celui controlat, acestea urmand a fi consemnate in procesul verbal de constatare[9].

O situatie asemanatoare cu cea prezentata mai sus, este cea descrisa in art. 5 din Legea nr. 241/2005, caz in care se impune constatarea infractiunii de evaziune fiscala savarsita in forma impiedicarii in orice fel a organelor competente de a intra, in conditiile legii, in sedii, incinte ori pe terenuri in scopul verificarilor financiare, fiscale sau vamale.

Cu privire la expresia folosita de legiuitor "impiedicarea de a intra, in conditiile legii, in sedii, incinte ori pe terenuri", se impun a fi facute urmatoarele precizari:

a)este vorba de impiedicarea organului competent de a-si exercita dreptul de 'a intra' nu si pe cel de a "perchezitiona", a carui exercitare se incuviinteaza doar de judecator;

b)dreptului de "a intra", conferit de lege organelor competente, ii corespunde obligatia contribuabilului, prevazuta de Codul de Procedura Fiscala[10], de a permite functionarilor imputerniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului precum si expertilor folositi in aceasta activitate, intrarea acestora pe terenuri, in incaperi si orice alte incinte, daca acest lucru e necesar pentru a face constatari fiscale;

c)acest drept trebuie exercitat in scopul prevazut de lege si nu in altul;

d)persoanele fizice au dreptul de a refuza intrarea in domiciliu sau resedinta, caz in care este necesara autorizatia instantei pentru a putea intra ;

e)art. 5 din H.G. nr. 1168/2003, privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 70/1997, privind controlul fiscal, precizeaza in alin. 2 ca, accesul organului de control fiscal este permis si in afara programului normal de lucru al contribuabilului, daca exista autorizatia scrisa a conducerii organului de control fiscal sau daca se obtine acordul scris al contribuabilului, care se va inregistra in registratura contabila si se va anexa la actul de control incheiat.

In consecinta, daca impiedicarea survine impotriva organului competent a efectua verificarea, organ care a obtinut in conditiile legii autorizatia de perchezitie, atunci acest organ este indreptatit si obligat sa constate o infractiune de evaziune fiscala surprinsa in flagrant.

Daca activitatea ilicita s-a concretizat in punerea in circulatie fara drept a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate utilizate in domeniul fiscal cu regim special, autentice sau falsificate, constatarea in flagrant trebuie sa se faca in momentul desfasurarii activitatilor ilicite pentru a beneficia de avantajul posibilitatii de a proba atat natura acestor activitati, cat si faptul ca o asemenea activitate se desfasoara fara autorizatiile legale necesare.

In cazul comiterii faptei in modalitatea de la pct. 2 al art. 7 din Legea nr. 241/2005, respectiv tiparirea sau punerea in circulatie de formulare false, pe langa consemnarea detaliata a activitatii ilicite, organul constatator are obligatia de a individualiza bunurile obiect al infractiunii si cele care au folosit la savarsirea ei, respectiv masini de tiparit, copiatoare xerox etc., cunoscut fiind faptul ca acestea vor face obiectul ridicarii si confiscarii speciale, prevederi aplicabile in mod corespunzator si in cazul infractiunii de la pct. 1 al aceluiasi articol din Legea nr. 241/2005.

Daca activitatea infractionala a imbracat forma ascunderii bunului ori a sursei taxabile, prezentata la lit. a) a art. 9 din Legea nr. 241/2005, pentru a putea realiza o constatare a infractiunii flagrante incununata de succes, trebuie avut in vedere sensul notiunii "ascunderea."

In doctrina[11] s-a afirmat ca ascunderea unui bun ori a unei surse taxabile se poate realiza si scriptic, nu doar faptic.

Organele constatatoare trebuie sa aiba in vedere aceasta din urma posibilitate, si anume intreprinderea unor activitati concrete(tainuire, dosire, mascare), pentru a face ca bunul ori sursa taxabila sa nu fie cunoscute autoritatilor.

Asadar, organele constatatoare trebuie sa surprinda faptuitorul in momentul in care incearca ascunderea fizica a bunului ori a sursei taxabile pentru a intocmi procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante, moment in care activitatea infractionala trebuie intrerupta ca un efect al interventiei organelor legii, care trebuie sa aiba in vedere faptul ca "este interzis ca organele judiciare sa determine o persoana sa savarseasca sau sa continue comiterea unei fapte penale in scopul obtinerii unor probe de vinovatie.[12]"

In cazul in care activitatea ilicita s-a concretizat prin alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice sau de alte mijloace de stocare a datelor, momentul interventiei trebuie ales in raport cu modalitatile normative prezentate, fie in timpul alterarii, distrugerii sau ascunderii, fie imediat dupa acestea. Operativitatea in desfasurarea acestor activitati, ofera posibilitatea descoperirii si ridicarii mijloacelor de proba dovedind implicit scopul ilicit urmarit de faptuitor prin actiunile sale.

Daca obiecte materiale ale infractiunii sunt documente contabile ori memorii ale aparatelor electronice de marcat ori de taxat, acestea vor fi descrise in mod amanuntit in procesul verbal de constatare si vor face obiectul confiscarii speciale prevazute de art. 118 din Codul Penal.

Daca sustragerea de la indeplinirea obligatiilor fiscale s-a facut prin nedeclararea, declararea fictiva ori inexacta cu privire la sediile principale ori secundare ale persoanelor verificate, interventia organelor in drept trebuie facuta la expirarea termenelor prevazute de lege pentru declararea datelor referitoare la sediile principale ori secundare ale persoanei verificate, respectiv in 5 zile de la inregistrare pentru sucursale, filiale sau 15 zile de la data schimbarii sediului, a locurilor de depozitare, a bancilor sau a conturilor in lei ori valuta.

In scopul asigurarii executarii obligatiilor fiscale, in conformitate cu prevederile Codului Fiscal se poate institui un sechestru asigurator asupra bunurilor debitorului.

Daca debitorul ori alte persoane inlocuiesc, degradeaza sau instraineaza aceste bunuri sunt pasibili de a fi trasi la raspundere penala pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazuta si pedepsita de art. 9 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Pentru constatarea in flagrant a acestei infractiuni se impune surprinderea faptuitorilor in momentul desfasurarii activitatii ilicite ori cat mai aproape de acest moment, respectiv in timp ce substituie bunurile sechestrate ori incearca sa le degradeze sau sa le instraineze.

Cu ocazia constatarii infractiunii flagrante se vor face mentiuni detaliate in procesul verbal de constatare despre bunuri retinandu-le caracteristicile de individualizare, despre motivele aplicarii sechestrului, data acestuia, organele care au luat masura, retinandu-se in acest sens copia de pe procesul verbal de instituire a sechestrului asigurator care a fost inmanata debitorului la data luarii masurii. De asemenea, daca se pot recupera bunurile respective, ele vor fi obiect al confiscarii speciale si al ridicarii silite.

Ca o concluzie, doctrina[13] apreciaza ca in situatia constatarii unei infractiuni de evaziune fiscala in flagrant trebuie sa se tina cont de toate regulile de tactica criminalistica referitoare la pregatire, evaluarea riscurilor, desfasurare si materializarea rezultatelor activitatii.

In aprecierea necesitatii si oportunitatii constatarii infractiunii flagrante, un rol important il ocupa alegerea momentului interventiei inclusiv a modului de desfasurare a activitatii.

O constatare optima a unei infractiuni flagrante trebuie sa se faca in momentul in care faptuitorul desfasoara activitatea ilicita ori imediat dupa aceasta.

O atentie sporita trebuie acordata intocmirii propriu-zise a procesului verbal de constatare a infractiunii flagrante, ocazie cu care se vor face insemnari detaliate a celor constatate, inclusiv a caracteristicilor de individualizare a bunurilor obiect al infractiunii care se ridica in vederea confiscarii.

O problema de importanta majora care trebuie avuta in vedere pentru a nu lasa loc contestatiilor ulterioare, este aceea a declinarii calitatii organelor constatatoare. In acest fel se evita apararile ulterioare ale faptuitorului motivate prin aceea ca nu a cunoscut ca persoana care i-a solicitat, spre exemplu, actele contabile in vederea verificarilor financiare ori fiscale, facea parte din categoria organelor abilitate de lege sa desfasoare o astfel de verificare.

Un alt aspect de care trebuie sa se tina cont in desfasurarea acestei activitati este cel al prezentei la locul constatarii a cel putin doi martori asistenti care sa urmareasca desfasurarea evenimentelor si sa confirme ca totul s-a infaptuit la lumina legii, nelasand astfel loc eventualelor obiectiuni, de cele mai multe ori facute fara un temei solid ci doar pentru a intarzia ancheta.

3. Ridicarea de obiecte si inscrisuri

Aceasta activitate de urmarire penala si tactica criminalistica se poate desfasura de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata.

Ea se efectueaza fie atunci cand se cunosc obiectele si inscrisurile ce au legatura cu evaziunea fiscala, fie in cazul cand cel ce instrumenteaza cauza detine date despre existenta acestora ori privitoare la persoanele in posesia sau detentia carora se afla.

Legea procesual penala obliga organele judiciare de a ridica obiectele si inscrisurile, nu numai atunci cand in mod cert, acestea constituie mijloc de proba, ci si atunci cand se apreciaza ca ele pot servi ca mijloace de proba in procesul penal[14].

In cazul evaziunii fiscale, obiectele si inscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba se pot gasi sub diferite forme, ascunse ori la vedere, in functie de modalitatea in care faptuitorul a savarsit infractiunea:

a)inscrisuri de care s-a folosit pentru sustragerea de la executarea obligatiilor fiscale, respectiv:

- documente de evidenta contabila ca Registrul Inventar, Registrul Jurnal, Registrul Cartea Mare;

- documente justificative neinregistrate in documentele de evidenta contabila de genul avizelor de insotire a marfii, note de intrare-receptie, chitante fiscale, facturi, avize de expeditie;

- documente de sinteza si rapoarte contabile, declaratii fiscale, bilanturi contabile etc.

b)bunurile si obiectele dobandite de faptuitor prin operatiuni fictive scutite de taxe;

c)aparatele de marcat sau taxat ale caror memorii au fost alterate, degradate sau distruse;

d)timbre, banderole sau formulare cu regim special folosite in domeniul fiscal, fie ca sunt autentice, fie ca sunt falsificate, dar puse in circulatie sau care urmau a fi puse in circulatie fara drept[15];

e)instalatii, instrumente, mijloace tehnice, utilizate pentru producerea, tiparirea de efecte comerciale in conditii ilegale;

f)orice alte obiecte si inscrisuri ce pot dovedi activitatea ilicita a faptuitorului.

Cu ocazia desfasurarii acestei activitati, organele de cercetare trebuie sa aiba in vedere regulile tactice si pe cele procesual penale, pentru a asigura succesul demersului judiciar.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, aceasta activitate poate avea loc in conditii normale, cand persoana fizica sau juridica care detine un obiect ori un inscris ce poate servi ca mijloc de proba in procesul penal, le prezinta organului de urmarire penala sau instantei de judecata pe baza de dovada, de buna voie sau la cererea acestor organe, care daca apreciaza, pot retine chiar si o copie a acestor inscrisuri, sau in mod silit, atunci cand predarea acestora nu se face de buna voie.

Dispozitia de ridicare silita se da, in cursul urmaririi penale, de organul de urmarire penala sau de instanta, iar in cursul judecatii, masura se ia, prin incheierea de sedinta, de instanta de judecata si se aduce la indeplinire de procuror prin intermediul organului de cercetare penala.

In faza materializarii rezultatelor activitatii de ridicare a obiectelor si inscrisurilor, fie pe baza de dovada, fie prin procesul verbal de ridicare silita, trebuie sa se faca o descriere amanuntita a acestora.

Asadar, inscrisurile ridicate trebuie individualizate prin precizarea tuturor caracteristicilor, respectiv, denumire, serie si numar, data emiterii, numarul exemplarului, caracterul, numarul de pagini, faptul daca reprezinta o copie sau este un document original.

De asemenea, si obiectele necesita o descriere detaliata in procesul verbal, sub aspectul, naturii, marimii, cantitatii, calitatii, elementelor proprii de identificare etc.

In instrumentarea unei infractiuni de evaziune fiscala se ivesc situatii in care sunt necesare pentru aflarea adevarului, retinerea si predarea corespondentei ori a bunurilor care fac obiectul unui contract de transport incheiat de faptuitor.

In realizarea acestor deziderate, instant de judecata, la propunerea procurorului sau din oficiu, poate dispune ca orice unitate postala sau de transport, sa retina si sa predea scrisorile, telegramele si orice alta corespondenta ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect

Dispunerea si efectuarea perchezitiei

Conform Codului de procedura penala al Romaniei[16], perchezitia este o activitate de urmarire penala si tactica criminalistica ce consta in cautarea-asupra unei persoane, in locuinta sau la locul ei de munca, a obiectelor, valorilor sau inscrisurilor a caror existenta este tagaduita, in vederea descoperirii si administrarii probelor necesare solutionarii juste a cauzelor penale.

Indiferent de locul desfasurarii sale, perchezitia este, dupa cum subliniaza literatura de specialitate[17], cea mai complexa, pretentioasa si dificila activitate de urmarire penala.

Aceasta pentru ca, nici o alta asemenea activitate nu presupune patrunderea in viata personala, in intimitatea persoanei, in sfera drepturilor si libertatilor ei fundamentale, referindu-ne aici la inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondentei, dreptul la viata intima, la proprietate. Totusi, dupa cum se observa, prin desfasurarea acestei activitati se da curs principiului interesului major al infaptuirii justitiei, apelandu-se la forta de coercitie a statului, care exercita in acest scop o constrangere reala sau personala.

In cazul concret al savarsirii unei fapte penale prevazute si pedepsite de Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscala, perchezitia va avea drept scop urmatoarele:

a)descoperirea si ridicarea de documente contabile din care rezulta si cu ajutorul carora se poate proba desfasurarea activitatii incriminate de legea penala;

b)descoperirea locurilor in care au fost plasate bunurile sau sursele taxabile care au facut obiectul ascunderii in scopul sustragerii de la executarea obligatiilor fiscale;

c)descoperirea si ridicarea documentelor legale ori a mijloacelor de stocare a datelor, prin care s-au executat si tinut evidente contabile duble;

d)descoperirea documentelor in care s-au efectuat inregistrari fictive, precum si a documentelor de evidenta contabila sau justificative, neinregistrate in contabilitate, prin care s-a obtinut un venit implicit nedeclarat;

e)descoperirea aparatelor de marcat sau taxat electronice de care faptuitorul s-a folosit in savarsirea infractiunii sau pe care a incercat sa le distruga in vederea ascunderii urmelor faptei sale;

f)descoperirea efectelor comerciale cu regim special, puse in circulatie fara drept sau care urmau a fi puse in circulatie, precum si a instrumentelor de care faptuitorul s-a folosit pentru tiparirea unor astfel de efecte comerciale false;

g)descoperirea si ridicarea unor inscrisuri ce dovedesc activitatea infractionala si scopul faptuitorului, inclusiv a sumelor de bani obtinute de la bugetul general consolidat, cu titlul de rambursari sau restituiri;

h)descoperirea bunurilor pe care evazionistul le-a substituit , degradat , ori le-a instrainat , acestea fiind sechestrate in mod legal.

Perchezitiile domiciliare se vor efectua si la rudele, prietenii, cunostintele faptuitorului, la angajatii agentilor economici, care aparent nu au nici o legatura cu savarsirea faptelor, dar in sarcina carora practica judiciara a retinut faptul ca, in mod frecvent, tainuiau bunurile obiect al infractiunii sau conduceau ancheta pe piste false prin declaratiile pe care le faceau.

Si in acest caz, pregatirea activitatii are un rol foarte important in reusita actiunii. Astfel, organele de ancheta trebuie sa se pregateasca din timp cu privire la obtinerea unor date despre cel perchezitionat, cunoasterea locului in care se va desfasura perchezitia, alcatuirea si dotarea logistica a echipei, rolul fiecarui membru al acesteia[18].

O tratare superficiala a acestor reguli tactice va conduce la neindeplinirea scopurilor propuse, la asumarea unor riscuri inutile din partea echipei, confruntarea cu elemente necunoscute, dar care puteau fi prevazute prin elaborarea unei situatei preliminare amanuntite prin care sa se evalueze totodata si riscurile inerente oricarei activitati de o asemenea complexitate.

Si in acest caz regulile de tactica criminalistica isi gasesc aplicabilitatea in sensul ca:

- inainte de deplasarea echipei la locul perchezitiei trebuie asigurata prezenta a cel putin doi martori asistenti care la randul lor vor trebui sa indeplineasca cerintele legale[19] pentru a avea aceasta calitate si care au rolul de a preintampina unele incidente, respectiv, invitarea in calitate de martori asistenti a unor persoane aflate la locul perchezitiei si despre care nu se cunoaste faptul ca sunt sau nu in relatai de orice fel cu persoana perchezitionata ori au vreun interes in cauza;

- organele de cercetare vor trebui sa asigure, de asemenea, prezenta aparatorului ales sau numit din oficiu, la locul perchezitiei. In acest sens, aparatorul va fi obligatoriu instiintat in scris in legatura cu data si ora desfasurarii perchezitiei, faptul ca acesta nu da curs invitatiei, nefiind de natura a impiedica efectuarea actului de urmarire penala, legea impunand, sub sanctiunea nulitatii actului intocmit cu nerespectarea conditiilor legale, doar obligatia incunostintarii aparatorului, in sarcina organului de urmarire penala;

- infractiunea de evaziune fiscala este una ce face parte din grupa celor denumite vulgar "infractiuni intelectuale", si prin urmare este absolut necesara prezenta la locul perchezitiei a unor specialisti din domeniul financiar-contabil, care sa poata identifica actele de contabilitate sau documentele legale care au legatura cu activitatea ilicita a faptuitorului si din care rezulta obligatiile fiscale ale acestuia;

- o persoana care nu poate lipsi decat in cazuri bine intemeiate de la locul desfasurarii acestui act de urmarire penala este faptuitorul insusi, asigurandu-se astfel obiectivitatea activitati precum si posibilitatea de a spulbera orice aparare ulterioara a persoanei perchezitionate cu privire la eventuale vicii de procedura.

Inscrisurile, obiectele si bunurile descoperite pe parcursul perchezitiei vor fi descrise amanuntit in procesul verbal intocmit cu aceasta ocazie retinandu-se caracteristicile individuale de identificare, dat fiind faptul ca acestea vor face obiectul confiscarii speciale.

5. Dispunerea constatarilor tehnico stiintifice si a expertizelor criminalistice ori de alta natura

Investite cu solutionarea unei infractiuni de evaziune fiscala, organele de cercetare penala sunt puse in situatia de a clarifica semnificatia urmelor descoperite la locul savarsirii infractiunii prin desfasurarea activitatilor specifice indiferent daca aceasta inseamna o constatare a unei infractiuni flagrante, o perchezitie ori alte activitati de urmarire penala.

Aceste raspunsuri pot fi obtinute prin apelarea la expertii criminalisti sau de alta factura, care, prin constatarile si expertizele pe care le efectueaza, elucideaza de multe ori cauze complicate date spre solutionare politiei.

In cazul infractiunii de evaziune fiscala se impun a fi efectuate constatari si expertize cum sunt:

a)constatarea tehnico-stiintifica grafoscopica[20], cu urmatoarele obiective:

- identificarea persoanei care a facut inregistrarile fictive;

- identificarea persoanelor care au intocmit documentele pe baza carora s-au obtinut rambursarile ori restituirile ilegale de la bugetul general consolidat;

- identificarea persoanei care a facut declaratiile false ori inexacte privitoare la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

Pentru indeplinirea acestor scopuri se vor pune le dispozitia expertului originalele inscrisurilor in litigiu si se va solicita raspuns cu privire la urmatoarele probleme:

- daca inscrisul prezentat este sau nu autentic;

- in caz negativ, sa se identifice scriptorul dintre persoanele ale caror probe de comparatie se pun la dispozitie pentru examinare;

- determinarea vechimii unor inscrisuri;

- examinarea textelor dactilografiate pentru stabilirea tipului de masina de scris cu care s-a intocmit documentul;

- examinarea elementelor de securizare a unor documente(stampile, parafe, sigilii etc.).

Conform Codului de procedura penala al Romaniei[21], se ordona efectuarea unei expertize atunci cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei sunt necesare cunostintele unui expert.

O expertiza contabila judiciara este aproape inerenta pe parcursul investigarii criminalistice a unei infractiuni de evaziune fiscala, date fiind problemele de un inalt grad de tehnicitate pe care ancheta trebuie se le clarifice.

In legatura cu folosirea expertizei contabile judiciare, legislatia si practica retin un set de reguli procedurale:

a)organul de urmarire penala sau instanta desemneaza un expert dintre cei inscrisi in lista publicata anual in Monitorul oficial al Romaniei, din dispozitia Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene sau a Municipiului Bucuresti, care tine evidenta acestor experti;

b)organul judiciar stabileste obiectivele expertizei si formuleaza intrebarile pentru expert in prezenta partilor care pot desemna ele insele un contra-expert care sa asiste sau sa efectueze si el expertiza, insa pe cheltuiala partii care l-a propus;

c)expertul se limiteaza in a face lumina doar in problemele deduse spre solutionare si doar pe perioada stabilita prin ordonanta sau incheierea de dispunere a expertizei. Obiectul expertizei poate fi extins, insa doar cu aprobarea organului judiciar care a dispus-o;

d)in cazul evaziunii fiscale, indiferent de modalitatile normative de savarsire, subiect pasiv al infractiunii este intotdeauna statul reprezentat de Ministerul Finantelor Publice care are sarcina de a prezenta cuantumul prejudiciului cauzat precum si toate datele necesare stabilirii si recuperarii lui.

Expertiza efectuata in ipoteza instrumentarii unei infractiuni dintre cele prevazute si pedepsite de Legea nr. 241/2005, va avea urmatoarele obiective:

- stabilirea modului in care au fost distruse documentele de evidenta contabila, memoriile aparatelor electronice de marcat sau taxat ori alte mijloace de stocare a datelor;

- urmarirea traseului anumitor bunuri in scriptele unitatii si stabilirea mijloacelor tehnice de ascundere juridica ale diferitelor surse taxabile ale contribuabilului;

- stabilirea influentei pe care a avut-o activitatea ilicita a faptuitorului in neinregistrarea anumitor operatiuni comerciale si stabilirea veridicitatii operatiunilor inregistrate totusi, dar asupra carora planeaza suspiciuni;

- stabilirea aproximativa a marimii prejudiciului cauzat bugetului general consolidat prin comercializarea fara drept a efectelor fiscale utilizate cu regim special, autentice sau falsificate;

- mecanismul contabil prin care faptuitorul a reusit sa obtina sume de bani de la bugetul general consolidat cu titlul de restituiri sau rambursari;

Pe baza si in demersul sau de a atinge obiectivele expertizei, expertului i se vor pune la dispozitie obiectele si inscrisurile ridicate sau obtinute de la faptuitor sau cele descoperite pe parcursul perchezitiei, urmand ca acesta sa raspunda la intrebarile formulate de organul judiciar in actul de dispunere a expertizei.

Intrebarile vor trebui formulate cu obiectivitate, in mod clar, intr-o ordine logica si vor trebui sa se incadreze in limitele drepturilor si obligatiilor expertului.

De asemenea, intrebarile puse vor trebui sa aiba legatura cu continutul cauzei si sa decurga din imprejurarile concrete ale ei, sa atinga toate problemele neclare ale spetei pentru evitarea dispunerii unui supliment de expertiza sau chiar a unei noi expertize.

Ca o constatare practica, literatura de specialitate[22] apreciaza ca expertiza depaseste activitatea de control prin faptul ca include si opinia expertului in legatura cu operatiunile asupra carora a trebuit sa se exprime. Expertiza este deci o lucrare personala si critica in care, pe langa rezultatul examinarii faptelor din perspectiva exactitatii lor formale si de fond, se regaseste si opinia expertului asupra cauzelor si efectelor problemelor supuse cercetarii.

Atunci cand cauzele deferite justitiei sunt constatate cu ocazia efectuarii unui control financiar, expertiza contabila utilizeaza concluziile controlului pentru a preciza existenta si intinderea pagubei, cele doua activitati completandu-se reciproc pentru atingerea finalitatii judiciare si anume aflarea adevarului si tragerea la raspundere a vinovatilor.

Desi joaca un rol extrem de important in mecanismul juridic al solutionarii unei cauze penale privitoare la o infractiune de evaziune fiscala, expertul contabil nu poate exprima si nu i se vor solicita opinii cu privire la incadrarea juridica a faptei analizate.

6. Luarea masurilor asiguratorii

Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005 "in cazul in care s-a savarsit o infractiune prevazuta de prezenta lege, luarea masurilor asiguratorii este obligatorie."

In acest sens, pentru realizarea creantelor bugetare nascute prin savarsirea unei infractiuni de evaziune fiscala, organele in drept sunt obligate sa indisponibilizeze bunurile debitorului prin luarea dupa caz a uneia dintre urmatoarele masuri asiguratorii:

a)Sechestrarea asiguratorie a bunurilor mobile ale debitorului

Bunurile sechestrate ca masura asiguratorie, constand in obiecte rare sau metale pretioase, titlurile de valoare, obiectele de arta si colectiile de valoare vor fi ridicate in mod obligatoriu. Acestea se depun la organul de executare, la cea mai apropiata unitate a Bancii Nationale, in termen de 48 de ore ori vor fi date in custodia muzeelor ori a altor unitati abilitate sa le pastreze, dupa caz.

Sumele in lei ridicate se consemneaza la o unitate de profil, pe numele debitorului. Mijloacele de plata straine vor fi sechestrate in mod obligatoriu, urmand a fi depuse spre pastrare, in termen de 48 de ore, la cea mai apropiata unitate bancara abilitata sa efectueze operatiuni cu valuta.

Toate bunurile mentionate se vor pastra la unitatea la care au fost depuse, la dispozitia organului care a incuviintat luarea masurii asiguratorii, pana la solutionarea definitiva a cauzei, organ care va primi documentul doveditor al depunerii, in termen de 3 zile de la aceasta.

Daca bunurile sechestrate nu asigura recuperarea integrala a prejudiciului si se constata ca debitorul mai are si alta bunuri care ar putea fi valorificate, se poate dispune completarea masurilor dispuse anterior.

In situatia in care, cu ocazia aplicarii acestei masuri asiguratorii, se descoperea bunuri detinute de debitor cu incalcarea dispozitiilor legale, vor fi sesizate organele competente.

Daca bunurile debitorului-faptuitor nu acopera in intregime crianta, masurile asiguratorii se pot extinde si asupra bunurilor persoanei responsabila civilmente sau asupra bunurilor comune ale sotilor, sens in care instanta va dispune impartirea acestora.

Aceasta masura se ia de organul de executare printr-un proces verbal de sechestru care va cuprinde:denumirea organului de executare, indicarea datei si a locului sechestrului, numele debitorului, numele persoanei care instituie sechestrul, precizarea titlului executoriu in baza caruia se ia masura, temeiul legal in baza caruia se dispune indisponibilizarea, suma datorata bugetului general consolidat, descrierea amanuntita a bunurilor sechestrate, valoarea estimativa a fiecarui bun sechestrat, adresa persoanei fizice sau juridice in custodia careia s-au lasat bunurile, declaratia pe propria raspundere a debitorului ca bunurile respective nu fac deja obiectul altei masuri asiguratorii, eventualele obiectii cu privire la aplicarea sechestrului, semnaturile celor prezenta, a custodelui(daca e cazul),a debitorului si a organului de executare.

Din momentul intocmirii procesului verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate, debitorul neputand dispune de aceste bunuri, decat cu aprobarea organului de executare. Nerespectarea acestei interdictii atrage cu sine, raspunderea vinovatilor pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Daca in termen de 30 de zile de la data incheierii procesului verbal de sechestru, creanta nu este realizata, se va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate, dupa ce organul de executare verifica la locul situarii bunurilor daca acestea corespund celor mentionate un procesul verbal de sechestru.

In termenul precizat, debitorul poate el insusi sa valorifice bunurile sechestrate cu acordul organului de executare, caruia ii va comunica in scris propunerile ce i s-au facut, numele si adresa potentialului cumparator, precum si data incasarii pretului.

Organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor mobile sechestrate, in functie de eficienta ei, intr-una din urmatoarele modalitati:

1)Vanzarea in regim de consignatie

organul de executare preda bunurile unitatii care are ca obiect de activitate vanzarea de bunuri in regim de consignatie, in baza unui proces verbal de predare-primire, in scopul vanzarii lor.

Aceasta operatiune inceteaza daca in perioada expunerii spre vanzare debitorul achita suma datorata. Bunurile nevandute si preturile obtinute se ridica de organul de executare pe baza de proces verbal de predare-primire si se inapoiaza debitorului in acelasi mod.

Organul de executare efectueaza controale asupra modului in care unitatea de vanzare a bunurilor in regim de consignatie isi indeplineste sarcinile in legatura cu vanzarea bunurilor si sumele incasate, rezultatele controlului consemnandu-se intr-o nota de constatare.

2)vanzarea directa a bunurilor mobile

Aceasta se aduce la cunostinta tertilor de catre organul de executare printr-o publicatie de vanzare, afisata la sediul sau. Daca sunt mai multi ofertanti, prioritate va avea cel care ofera pretul cel mai mare.

3)Vanzarea la licitatie

Valorificarea bunurilor mobile sechestrate prin vanzare la licitatie se aduce la cunostinta publica, prin anunturi in ziare de mare tiraj precum si prin afisarea anuntului privind vanzarea la sediul organului de executare, la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala se afla bunurile precum si in orice alt loc public.

Procedura afisarii se va desfasura cu minim 10 zile inaintea vanzarii propriu-zise. In anunt se vor mentiona data si locul licitatiei, bunurile ce se vand, pretul de pornire, data afisarii si semnaturile aferente. Despre aceste repere vor fi instiintati atat debitorul cat si custodele bunurilor.

Vanzarea se va putea face imediat dupa sechestrare daca bunurile indisponibilizate astfel sunt perisabile.

Despre desfasurarea licitatiei si rezultatele ei, organul de executare va intocmi un proces-verbal care va fi semnat de el, de debitor sau reprezentantul sau precum si de cumparator.

b)Poprirea

Consta in interceptarea si preluarea in conditii legale a unor sume de bani pe care debitorii, persoane fizice sau juridice le au de primit de la terti pana la acoperirea prejudiciului cauzat prin savarsirea infractiunii.

Reprezinta un procedeu preferential si obligatoriu de executare silita prin care sunt urmaribile orice sume de bani reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei sau/si valuta, datorate cu orice titlu debitorului, de catre terte persoane.

Ca exceptii, nu pot fi poprite sumele reprezentand alocatii pentru copii, alocatii de intretinere pentru minorii handicapati, ajutorul social, soldele militarilor, ajutoarele pentru incapacitati de munca, ajutorul de somaj s.a..

Procedura popririi asiguratorii incepe printr-o adresa a organelor de executare catre tertul poprit, insotita de o copie certificata a titlului executoriu.

Tertul poprit comunica organului de executare fie ca nu datoreaza sume debitorului fie ca datoreaza, moment din care se considera ca poprirea este infiintata.

Dupa acest moment, tertul poprit este obligat sa retina in propriile-i maini sumele datorate si sa le verse in contul indicat de organul de executare.

c) Instituirea unei inscriptii ipotecare pentru bunurile imobile

Codul de procedura penala al Romaniei, care de altfel reglementeaza si alte masuri asiguratorii reprezentate, prevede in art. 166, alin. 3 ca pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus imobilizarea cere autoritatii competente executarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor ipotecate anexand copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

7. Identificarea si ascultarea martorilor. Ascultarea invinuitului/inculpatului

Avand in vedere numeroasele modalitati normative de comitere a faptelor de evaziune fiscala cuprinse in noua lege in domeniu precum si diversitatea modalitatilor faptice de savarsire inclusiv imprejurarile anterioare si post-factum, martorii pot fi identificati de regula in randul urmatoarelor categorii de persoane:

- angajatii contribuabilului care desi nu aveau ca responsabilitate refacerea documentelor distruse, totusi aveau cunostinta despre existenta unui termen stabilit de organele de control precum si despre cel care avea obligatia sa respecte indatoririle legate de acest termen;

- persoanele care au cunostinta directa despre faptul ca autorul a impiedicat organele abilitate sa intre in sedii, incinte, ori pe terenuri unde acestea urmau a indeplini activitati de control;

- persoanele prezente in momentul in care faptuitorul a refuzat - dupa ce a fost somat de trei ori, sa prezinte organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu pentru efectuarea verificarilor specifice;

- persoanelor care cunosc despre imprejurarile in care au fost retinute dar nevarsate sumele reprezentand impozite cu stopaj la sursa;

- cei care sunt implicati in circuitul comercial de circulatie a efectelor fiscale cu regim special pe care faptuitorul le comercializeaza fara drept;

- persoane implicate in activitatea de tiparire a acestor documente falsificate (tehnicieni, operatori pe mijloacele moderne de calcul, fosti infractori);

- persoanele care au cunostinta despre ascunderea unor bunuri de catre faptuitorul in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale;

- persoane care pot furniza informatii despre intocmirea inexacta a documentelor contabile ori despre inregistrarea in contabilitate a unor operatiuni comerciale nereale;

- persoanele care cunosc despre imprejurarile in care au fost distruse documentele contabile ori, dupa caz, memoriile aparatelor electronice de marcat sau taxat;

- persoane care lucreaza in sediile despre care s-au facut declaratii inexacte;

- alte persoane, vecini prieteni, anturaj, care pot da relatii in legatura cu activitatea ilicita a faptuitorului, destinatia sumelor de bani provenite din infractiune, modul de trai al acestora s.a..

Dupa identificarea martorilor care pot da relatii utile, concludente, pertinente, in legatura cu infractiunea cercetata, urmeaza ascultarea lor cu respectarea regulilor tactice si procesual penale , ocazie cu care se va urmari lamurirea urmatoarelor probleme:

- imprejurarile in care a luat cunostinta despre fapta;

- calitatea si daca indeplineste vreo functie in cadrul entitatii economice in cauza;

- modalitatea concreta de infaptuire a activitatilor ilicite[24];

- traseul urmat de foloasele obtinute prin eludarea prevederilor legii;

- daca faptuitorul a mai comis asemenea infractiuni dar care nu au fost descoperite inca;

- daca fapta a fost comisa de catre un singur autor sau in participatie penala;

- daca exista o retea de valorificare a bunurilor sau spalare a banilor proveniti din comiterea de infractiuni asemanatoare, cu precizarea concreta a bancilor si conturilor de pastrare;

- alte probleme in raport cu modalitatile faptice de comitere a infractiunii;

De asemenea, ascultarea invinuitului sau inculpatului trebuie sa se axeze pe lamurirea unor aspecte referitoare la:

- calitatea si functia acestora, aspecte necesare pentru verificarea indeplinirii conditiilor referitoare la calificarea subiectului activ cerute in cazul anumitor infractiuni prevazute de noua lege privind evaziunea fiscala;

- locul si timpul comiterii infractiunii pentru o corecta incadrare juridica a faptelor comise( infractiune continua, continuata, in concurs etc.);

- modul in care a conceput si a trecut la comiterea faptei, prezentarea amanuntita a savarsirii infractiunii;

- mobilul, scopul, atitudinea sa psihica fata de comiterea faptei, aspecte necesare pentru restabilirea formei de vinovatie cu care a actionat, precum si a atitudinii sale post-factum;

- persoanele care l-au ajutat in activitatea ilicita, cu precizarea exacta a formei participatiei penale a fiecaruia dintre cei care au participat la comiterea fapte;

- foloasele obtinute prin savarsirea infractiunii si modul in care au fost utilizate;

- probele pe care le invoca in apararea sa.

8. Alte activitati in functie de natura infractiunii

In raport cu specificul fiecarei cauze in parte, organele de cercetare penala recurg si la alte activitati tactice sau de urmarire penala, de natura sa conduca la eliminarea unor inadvertente esentiale intre declaratiile persoanelor audiate-cazul confruntarii, sau la identificarea unor persoane ori bunuri, prin prezentarea acestora pentru recunoastere celor care le-au vazut si le-au retinut semnalmentele ori caracteristicile de individualizare.

O astfel de activitate se preteaza in special in cazul infractiunilor de evaziune fiscala ce presupun ascunderea unor bunuri, alterarea sau distrugerea unor aparate electronice de marcat sau taxat, substituirea ori instrainarea unor bunuri sechestrate etc.

Este cunoscut faptul ca partea responsabila civilmente este chemata sa raspunda potrivit legii pentru pagubele produse prin fapta invinuitului sau inculpatului.

Introducerea ei in proces se face din oficiu sau la cerere. Se impune deci ascultarea sa, parcurgandu-se aceleasi etape ca si in cazul unui martor, urmarindu-se lamurirea naturii relatiei dintre ea si invinuit sau inculpat, perioada in care au avut relatii stranse-casatorie, concubinaj etc., bunurile si valorile despre care are cunostinta ca provin din activitatea ilicita a faptuitorului, partea care i-a revenit si alte probleme in raport cu specificul cauzei.

In instrumentarea unei infractiuni de evaziune fiscala, deseori organele legii sunt puse in situatia de a indisponibiliza anumite bunuri si obiecte care au fost utilizate in savarsirea faptei ori care sunt rezultat al activitatii ilicite, in vederea asigurarii repararii prejudiciului ori cu scopul de a preveni disparitia lor si compromiterea anchetei.

De asemenea, pe toata durata cercetarilor, organele de urmarire penala au dreptul si obligatia de a extinde cercetarile pentru toate faptele retinute in sarcina invinuitului sau inculpatului ori fata de alte persoane ce au contribuit la savarsirea activitatii ilicite, asigurandu-se astfel o solutionare multilaterala a cauzei. 

OBSERVATII, CONCLUZII, PARERI PERSONALE

S-a spus, si pe buna dreptate, ca Romania are o legislatie instabila, echivoca, greoaie si agresiva in domeniul finantelor. Nivelul si cotele taxelor si impozitelor, precum si ale celorlalte contributii pe care contribuabilul-persoana fizica sau juridica - trebuie sa le plateasca sunt in continua crestere; iluzia ca uneori anumite aspecte ale fiscalitatii scad, consta tocmai in faptul ca o scadere este compensata si devansata chiar de o crestere a altui element de fiscalitate.

Romania este o tara care s-a angajat ferm, macar la nivel declarativ, pe un drum spre modernizare si innoire in toate domeniile vietii sociale, politice si economice, desigur in vederea aderarii la structurile economice si de aparare europene si euro-atlantice.

In contextul acestor schimbari, in contextul dezechilibrelor(normale pana la un anumit punct) din toate compartimentele societatii, tema formelor moderne, stiintifice chiar ale criminalitatii economico-financiare, beneficiare ale tehnologiei si societatii informatiei devine una din ce in ce mai actuala, mai presanta, mai grava, mai agresiva, si deci, care se cere rezolvata, indiferent de dificultatile, de inconvenientele si de capcanele pe care le prezinta ea.

Evaziunea fiscala este vectorul rezultant al defectelor, inadvertentelor, permisivitatii unei legislatii imperfecte si in mod nefericit asimilate, cu aplicabilitate defectuoasa si greoaie, cu structuri pline de oportunisti si neprofesionisti urmarindu-si castigurile personale.

Si fiscalitatea excesiva provoaca evaziune. Si nivelul de trai, si constiinta publica, si cultura civica intrata, eventual, in memoria colectiva, toate acestea constituie tot atatea elemente nuantate dar importante in cadrul studierii, analizei, identificarii solutiilor de combatere a flagelului care in ultima instanta incalca unul dintre principiile esentiale ale constitutiei oricarui stat de drept: "in fata legii toti cetatenii sunt egali".

Una dintre cele mai dificile probleme, adusa in fata opiniei publice de presa, problema care se adreseaza atat organelor fiscale cat si juristilor, este identificarea si cunoasterea numarului foarte mare de acte normative care instituie obligatii fiscale si prevad detalii privind asezarea impunerii si totodata prelevarea. Ambiguitatea, contradictiile si instabilitatea sunt cuvintele de ordine in definirea cadrului legislativ in domeniu, iar consecinta fireasca a unei astfel de situatii este lipsa de corelatie intre solutiile date de diverse instante in judecarea diferitelor litigii avand tangenta cu subiectul pe care il dezbatem in prezenta lucrare.

Gradul ridicat de specializare al infractiunilor de evaziune fiscala reclama pentru prevenirea si combaterea lor efortul concertat al mai multor institutii ale statului: Garda Financiara, administratiile financiare, serviciile secrete, precum si formatiunile specializate din cadrul Politiei Romane.

Asa cum in orice stiinta teoria trebuie sa fie relationata natural si eficient cu practica, tot asa si in acest domeniu elementul legislativ si cel institutional trebuie sa fie intr-o interdependenta profesionista si productiva. Este necesara unificarea legislatiei financiar-fiscale prin elaborarea si adoptarea unui Cod Fiscal, in care sa fie reglementate unitar obligatiile fiscale, procedura de stabilire si impunere a lor, obligatiile si drepturile contribuabililor, precum si ale organelor fiscale, contraventiile si infractiunile, precum si alte sanctiuni in concordanta stricta cu prevederile constitutionale.

Printre masurile ce se pot lua sau elemente ce ar putea fi continute de viitoare acte normative in domeniu se pot inscrie:

Corelarea sistemului fiscal cu realitatile socio-economice si eventual realizarea unor strategii fiscale de minimum 4 ani, perioade pentru care cuvantul de ordine sa fie stabilitatea;

Aplicarea unei fiscalitati diferentiate, adaptate fiecarui sector de activitate economica, de asemenea conform respectivei strategii, aceasta masura fiind extrem de utila in conditiile lipsei initiale de capital

In urma acestor strategii supuse principiului publicitatii, sa fie urmarita dezvoltarea a cate unui domeniu de interes social, prin aplicarea unor niveluri de fiscalitate scazute pentru respectivul domeniu;

Micsorarea numarului cheltuielilor nedeductibile atunci cand se calculeaza profitul impozabil, in mod gradual;

Redimensionarea bazei impozabile in ceea ce priveste contributiile la fondurile speciale care in prezent creeaza dificultati in directionarea reformei impozitului pe profit, deoarece sunt numeroase si nu tin cont de situatia economica a platitorilor.

Utilizarea unor modalitati de rambursare a TVA mai eficiente pentru vanzarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea persoanelor fizice nerezidente;

Eliminarea tratamentelor preferentiale in ceea ce priveste obligatiile de plata catre bugetul de stat si orice alt fel de obligatii fiscale;

Distribuirea platii taxelor si accizelor intre producatorii si comerciantii de bauturi alcoolice si tigari, astfel incat sa se responsabilizeze comerciantii finali atat cu privire la originea produselor vandute cat si la plata contributiilor catre stat.;

Organizarea unui sistem informatic integrat privind contribuabilii de orice fel si istoricul lor fiscal (inclusiv locurile de munca anterioare, salariile obtinute, impozitele platite, codul fiscal personal)

Introducerea aceluiasi sistem informatic in stare sa coreleze activitatile de colectare de fonduri cu cele ale trezoreriilor; elaborarea prevederilor necesare pentru implementarea dosarului fiscal pentru persoanele fizice; toate aceste masuri vor conduce la descurajarea muncii la negru;

Anularea facilitatilor pentru adevaratii sau asa-zisii revolutionari;

Asigurarea unui sistem de pedepse/recompense pentru toti cei care lucreaza in domeniul fiscal de stat, precum si realizarea unui sistem de salarizari satisfacator si suficient pentru a indeparta tentatiile;

infiintarea unui organ administrativ, aflat in subordinea Parlamentului, care sa aiba atributiile si logistica suficiente astfel incat sa poata depista si trimite direct in judecata pe oricine a infaptuit o frauda.

In concluzie, adoptarea si aplicarea unui cadru legislativ modern si transparent, coroborate cu motivarea personalului din institutiile respective ar fi de natura sa diminueze efectele nocive ale acestui adevarat flagel economic al lumii contemporane dar si sa creeze premise pentru o mai buna cooperare cu fiecare contribuabil, dar si pentru dezvoltarea constiintei civice a acestuia in ceea ce priveste obligatiile fata de statul pe care trebuie sa-l perceapa ca pe un protector si nu ca pe un spoliator.