Politica financiara

POLITICA FINANCIARA

Fiecare partid, miscare sau formatiune cu caracter politic isi elaboreaza propriul sau program, care stabileste liniile directoare ale activitatii sale in vederea ajungerii la putere sau a pastrarii si consolidarii acesteia. Programul politic defineste obiectivele urmarite de partidul respectiv, mijloacele si metodele pe care intelege sa le foloseasca pentru atingerea acestora, categoriile  (grupurile) sociale carora li se adreseaza si interesele carora le apara; pozitia fata de principalele probleme interne si internationale ale momentului.

Realizarea obiectivelor prevazute presupune, pe langa asigurarea resurselor financiare publice necesare, interventia statului in economie cu ajutorul parghiilor economice si al instrumentelor, institutiilor, organelor si reglementarilor financiare.

Metodele si mijloacele concrete privind procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiilor si reglementarile financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale, intr-o etapa determinata, constituie componente ale politicii financiare a acestuia.

Politica financiara face parte integranta din politica generala a statului si indeplineste un rol important in traducerea in viata a programelor de: dezvoltare economica, promovare a progresului tehnic si stiintific, formare profesionala, recalificare si reincadrare in munca a somerilor, ocrotire a sanatatii populatiei, protectie sociala, dezvoltare a culturii, protectia mediului, apararea nationala etc.

Politica financiara are independenta relativa fata de politica statului din celelalte domenii de activitate, in sensul ca are obiectivele sale proprii si foloseste metode si instrumente specifice pentru atingerea acestora. In acelasi timp, politica financiara nu constituie un scop in sine, ci ea este chemata ca, impreuna cu politica economica, politica sociala, politica monetara etc., sa contribuie la realizarea unor obiective de mare importanta economica, de incontestabila utilitate sociala, de larg interes national ori cu profunde implicatii internationale, cu efecte benefice imediate sau la un orizont mai indepartat.

Astfel, spre exemplu, daca politica economica a guvernului cuprinde obiective menite sa asigure dezvoltarea durabila a economiei, incurajarea cu precadere a ramurilor de varf ale industriei, introducerea progresului tehnico-stiintific in economie, participarea mai larga a tarii la diviziunea internationala a muncii si, pe aceasta baza, accelerarea ritmului de crestere economica, atunci si politica financiara trebuie sa actioneze in aceeasi directie. Autoritatile publice trebuie sa acorde sprijin financiar in conditii nerambursabile pentru crearea infrastructurii necesare sau pentru restructurarea si retehnologizarea unor intreprinderi de stat de interes national, fara resurse financiare proprii; sa creeze cadrul organizatoric si juridic adecvat pentru acordarea de credite pentru productie si investitii din fonduri publice si private, intreprinderilor viabile, indiferent de forma lor de proprietate; sa incurajeze cercetarea stiintifica fundamentala si aplicativa fie prin finantarea acesteia de la buget (sau prin coparticiparea statului la finantarea unor teme de cercetare de larg interes), fie prin acordarea de facilitati fiscale agentilor economici care organizeaza si finanteaza singuri asemenea proiecte; sa protejeze interesele producatorilor autohtoni impotriva concurentei straine neloiale si sa sprijine intreprinzatorii nationali sa patrunda pe pietele straine cu ajutorul instrumentelor fiscale, vamale si valutare, agreate in relatiile de comert exterior si de cooperare economica internationala.

Sistematizarea instrumentelor de interventie a Statului in economie, in functie de institutiile ce le promoveaza si din punct de vedere al obiectivelor ce pot fi atinse, a condus la separarea a patru categorii de politici - componente ale politicii economice:

1) politica financiara;

2) politica monetara;

3) politica veniturilor;

4) politici specifice.

Principalele politici utilizate sunt primele doua. Diferentele dintre acestea sunt prezentate in Tabelul 4.1.

Politica financiara	Politica monetara
Simetrica (cu eficienta in combaterea inflatiei si eficienta mare in stimularea cresterii economice)	Asimetrica (cu eficienta in combaterea inflatiei si eficienta mica in stimularea cresterii economice)
Specifice si sectoriale (pot fi localizate pe anumite domenii)	Generale (afecteaza intreaga societate)
Impact rapid si puternic focalizat	Impact intarziat si difuz
Poate fi schimbata greu	Poate fi schimbata rapid

Tabelul 4.1, Comparatie intre politica financiara si cea monetara

Politica financiara in domeniul cheltuielilor publice are urmatoarele obiective:

- dimensionarea cheltuielilor publice (este o problema de ordin politic);

- stabilirea destinatiei cheltuielilor publice pentru realizarea obiectivelor economice, sociale etc.;

- realizarea cheltuielilor publice in conditii de eficienta;

- atingerea scopurilor propuse prin efectuarea cheltuielilor publice.

Politica financiara in domeniul resurselor financiare publice trebuie sa urmareasca coordonatele:

1) volumul resurselor financiare:

- este influentat de marimea PIB, rata fiscalitatii, starea economiei, nivelul cheltuielilor;

- stabilirea volumului resurselor financiare este o problema de ordin economic.

2) provenienta resurselor financiare:

- resurse interne;

- resurse externe.

3)metodele de prelevare utilizate, caz in care se pun probleme privind:

- numarul canalelor de prelevare;

- felul metodelor de prelevare (impozite si taxe stabilite in mod individual; impozite si taxe stabilite la vanzarea marfurilor etc.).

4) utilizarea impozitelor si taxelor ca parghii economico-financiare;

5) modalitatile de prelevare a veniturilor de la sectorul public;

6) necesitatea tinderii catre echilibrul financiar;

7) analiza oportunitatii apelarii la imprumuturi.