POSIBILITATI DE REDUCERE A PRESIUNII FISCALE

POSIBILITATI DE REDUCERE A PRESIUNII FISCALE

In general, o fiscalitate excesiva bazata pe o politica fiscala gresita poate avea consecinte daunatoarea asupra societatii si devastatoare asupra economiei romanesti.

De foarta multa vreme este cunoscut faptul, plecand de la analizele efectuate de specialistii din domeniul fiscalitatii si nu numai, ca orice incercare din partea statului de inasprire sau crestere a fiscalitatii sau presiunii fiscale asupra tuturor categoriilor de contribuabili naste si mai ales dezvolta evaziunea fiscala, fenomen a carui amplificare este determinata de cresterea numarului de impozite si a cotelor acestora.

Cresterea presiunii fiscale, ca modalitate de cuantificarea a fiscalitatii, se concretizeaza in sporirea sumelor pretinse de stat, sub forma impozitelor si taxelor, de la contribuabililor. Consecinta imediata a cresterii presiunii fiscale, dupa parerea noastra, este incercarea persoanelor fizice sau juridice de a recupera pe cai diverse sumele pretinse si platite suplimentar statului. Caile posibile de recuperare a acestor sume sunt cresterea preturilor, majorarea salarilor pentru a compensa scaderea puterii de cumparare a acestuia. Vorbim de fapt de repercusiunea impozitelor si taxelor asupra contribuabililor. Efectul inevitabil - aparatia inflatiei sau cresterea ei.

Un alt efect al cresterii presiunii fiscale, consideram noi pervers si greu observabil, este afectarea la nivel de intreprindere, atat la nivelul concurentei de pe piata interna cat si la nivelul concurentei de pe piata internationala, in sensul scaderii competitivitatii fata de alte societati comerciale. Intreprinderea nu are ca solutii pentru a putea rezista o anumita perioada de timp pe acea piata decat varianta scaderii calitatii produselor in favoarea pretului sau a pretului in favoarea vanzarii.

In urma analizelor efectuate asupra cauzelor si efectelor presiunii fiscale putem afirma ca, pe de o parte trebuie ca in Romania sa se previna cresterea presiunii fiscale pentru a nu ne intoarce la inflatia cu doua cifre, iar pe de alta parte sa incercam sa identificam solutii pentru diminuarea ei. Dintre caile prin care am putea obtine scaderea presiunii fiscale din Romania am putea enumera:

diminuarea evaziunii fiscale;

incercarea valorificarii la maxim a controalelor fiscale efectuate de institutiile si autoritatile publice cu atributii in domeniul fiscalitatii;

finalizarea controalelor si luarea masurilor care se impun pentru atragerea sau colectarea mai eficienta a resurselor publice la bugetul consolidat sau recuperarea creantelor statului de la datornici prin executare silita;

modificarea modului de asezare si percepere a impozitelor si taxelor.

1. DIMINUAREA EVAZIUNII FISCALE

In Romania, printre masurile care pot contribui la diminuarea si atenuarea evaziunii fiscale putem mentiona:

elaborararea unui sistem fiscal coerent si o mai buna sistematizare a acestuia cu cadrul legislativ din economie;

eliminarea din legislatie a acelor prevederi care pot favoriza evaziune fiscala si o mai buna corelare a faclitatilor fiscale;

determinarea comportamentului economic normal prin norme legislative;

reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Economiei si Finantelor, astfel incat sa se elimine paralelismele si suprapunerile din activitatea organelor de control financiar si fiscal, in ce priveste supravegherea fiscala, controlul fiscal si combatarea evaziunii fiscale si, nu in ultimul rand, asigurarea coordonarii unitare in profil teritorial si la nivel central a tuturor activitatilor de control;

folosirea in principal a formei controlului prin sondaje in detrimentul controlului permanent si excesiv;

editarea unei publicatii specializate a Ministerului Economiei si Finantelor, in care specialistii sa faciliteze interpretarea unitara a cadrului legislativ pentru identificarea si combaterea evaziunii fiscale;

stabilirea unui raport optim, intre venituri, stimulente si motivarea aparatului fiscal ;

implementarea unui sistem informatic care sa furnizeze date si informatii pentru analizarea, identificarea si diminuarea fenomenului de evaziune fiscala la nivel national;

aparatul fiscal trebuie sa fie foarte bine pregatit professional si sa aiba o comportare corecta, demna, ireprosabila si sa cunoasca toate caile practicarii evaziunii fiscale;

investirea de resurse importante de catre guvern in salarizarea corespunzatoare a personalului, in dotarea materiala foarte buna, angajarea de specialisti in domeniile conexe ale controlului fiscal (juristi, ingineri, economisti, informaticieni,etc.);

conlucrarea dintre organele de control cu serviciile secrete, acestea din urma avand posibilitatea de a le oferii informatii exacte despre fenomenul evaziunii ( firme implicate, persoane, filiere, locuri de depozitare si comercializare, transferuri de numerar sau decontari bancare, identificarea persoanelor corupte din sistem, etc.);

elaborarea de legi adaptate permanent la realitate cu sanctiuni care sa permita in primul rand recuperarea creantelor cuvenite bugetului consolidate.

2. PERFECTIONAREA CONTROLULUI FISCAL

Pentru a putea identifica modalitatile prin care se poate imbunatatii sau perfectiona controlul fiscal trebuie obligatoriu sa lamurim ce este controlul fiscal si cine il realizeaza.

Statul, indiferent de forma sa de organizare, si-a creat intotdeauna un sistem de control ale carui principale obiective au vizat, in cele mai multe cazuri, activitatea de urmarire si de realizare a obligatiilor financiare ale cetatenilor fata de institutiile sale.

Controlul fiscal, ca forma a controlului financiar, reprezinta activitatea prin care statul prin aparatul fiscal propriu isi realizeaza obiectivele de politica financiar-fiscala in domeniu impozitelor si taxelor. Controlul fiscal nu este altceva decat instrumentul prin care statul isi amplifica colectarea de resurse publice si are rol, conform Codului de procedura fiscala, "in verificarea bazelor de impunere, a legalitatii si conformitatii declaratiei fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarea legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor, obligatiilor de plata, precum si accesorilor aferente acestora."

Odata cu aparatia in Romania a Codului de Procedura fiscala se simplifica si se armonizeaza reglementarile legale in materie fiscala si se stabilesc proceduri unitare de administrare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat. Prin administrarea impozitelor, taxelor si contributiilor se intelege ansamblul activitatilor organelor fiscale in legatura cu: inregistrarea fiscala; declararea, stabilirea si colectarea impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului general consolidat; solutionarea contestatilor impotriva actelor administrative.

Activitatea fiscala a statului roman cuprinde atat latura legislativa reprezentata de parlament cat si latura executiva reprezentata de guvern prin institutiile administratiei publice de specialitate, in structura carora se include si aparatul fiscal.

In acceptiunea Codului de procedura fiscala, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, unitatile sale teritoriale, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt denumite organe fiscale. Aceste organe fiscale au o competenta generala de administrare a creantelor fiscale, exercitare a controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale in materie fiscala.

Trebuie facuta precizarea ca ANAF se gaseste in subordinea Ministerului Economiei si Finantelor, acest minister functionand ca organ de specialitate al administratiei publice centrale in domeniul finantelor publice . ANAF are o structura organizatorica pe care am prezentat-o in Anexa nr.1.

Organele fiscale in exercitarea atributiilor utilizeaza inspectia fiscala pentru incheierea actelor administrativ fiscale.

Inspectia fiscala utilizeaza modalitati si procedee fiscale in scopul prevenirii, combaterii, constatarii cazurilor de sustragere de la calcularea, evidenta si plata sumelor datorate bugetului general consolidat. Inspectia fiscala are in vedere examinarea tuturor starilor de fapt si a raporturilor juridice care sunt relevante pentru impunere.

Inspectia fiscala se realizeaza respectand principiile stipulate in Codul de Procedura Fiscala: independenta, unicitatea, autonomia, ierarhizarea, teritorialitatea si descentralizarea.

Activitatea de inspectie fiscala se organizeaza si se desfasoara in baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate prin ordin al presedintelui ANAF .

In realizarea atributiilor, inspectia fiscala poate aplica urmatoarele proceduri de control:

a)     controlul prin sondaj

b)     controlul inopinant

c)     controlul incrucisat

Perioada supusa inspectiei fiscale este cuprinsa in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale si difera in functie de categoria contribuabilului. La contribuabilii mari, perioada incepe de la sfarsitul perioadei anterioare, iar la celelate categorii de contribuabili inspectia se desfasoara asupra creantelor nascute in ultimii trei ani fiscali si se poate extinde in trei situatii:

exista indicii privind diminuarea masei impozabile;

nu au fost depuse declaratii fiscale;

nu au fost indeplinite obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.

Inspectia fiscala, in functie de situatiile ce pot apare in exercitarea controlului, poate decide asupra formei si intinderii inspectiei fiscale, adica inspectie generala sau partiala.

Organele fiscale au obligatia de a efectua controlul fiscal in asa fel incat sa afecteze cat mai putin activitatea curenta a contribuabilului si sa-si consemneze inceperea inspectiei in registrul unic de control.

La terminarea controlului, organul fiscal prezinta contribuabilului inaintea luarii deciziei, constatarile si consecintele lor fiscale, oferindu-i contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere.

Rezultatul inspectei fiscale se consemneaza in scris intr-un raport ce contine constatarile inspectiei din punct de vedere faptic si legal. Daca inspectia fiscala se incheie cu constatari care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, organele fiscale intocmesc un proces verbal si sesizeaza organele penale. Daca inspectia se finalizeaza cu un Raport de inspectie fiscala in care se stipuleaza obligatii fiscale suplimentare, organele fiscale intocmesc Decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare stabilite de inspectia finala conform OMFP.1378/ 2005.

Dreptul organului fiscal de a stabili obligatiile fiscale se prescriu in termen de 5 ani.

In opinia domnului Vasile Birle[2], opinie la care subscriem si noi eficienta controlului fiscal "sufera" din urmatoarele cauze:

unificarea controlului exercitat in domeniul fiscal. Acest lucru se poate realiza daca autoritatile publice cu atributii in acest domeniu si-ar uni eforturile intr-o conducere unitara si cu legislatie unitara.

reducerea coruptiei in domeniul administrarii fiscale si justitiei. In primul rand, se refera la deontologia profesionala, deontologie ce ar trebui sa calauzeasca in profesie orice functionar public si, in al doilea rand, modificarea sistemului de salarizare a acestora.

infintarea de structuri specializate in combaterea evaziunii fiscale;

cointeresarea materiala sau stimularea functionarilor pentru depistarea, cuantificarea si sanctionarea faptelor de frauda fiscala;

publicitatea evaziunii fiscale. Publicarea cazurilor de evaziune fiscala intr-o revista de specialitate, cu prezentarea schemelor folosite in acest scop, pentru informarea publicului. Pe marginea acestor scheme de inginerie financiara sa aiba loc dezbateri publice in care specialistii in domeniu sa-si spuna parerea.

Apreciem ca reducerea si limitarea presiunii fiscale prin perfectionarea controlului fiscal conduce la prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, deoarece vizeaza cauza si nu efectul acestui fenomen.

CONCLUZII, PROPUNERI SI OPINII PERSONALE

In opinia noastra, sintetizand aprecierile specialistilor in domeniu, putem aprecia despre de fiscalitate, ca :

a) este legata de notiunea de stat si de notiunea de ban public;

b) este o caracteristica a statului in materie de politica fiscala. Aceasta politica fiscala are ca prioritate stabilirea sistemului de impozite si taxe a statului. Cu ajutorul acestui sistem statul trebuie sa fie in masura sa-si asigure veniturile necesare fara ca sistemul de impozite si taxe sa fie perceput de contribuabil ca o povara;

c) reprezinta ansamblul legilor, regulilor si practicilor privind fundamentarea, calcularea si perceperea impozitelor si taxelor;

d) este o expresie a sarcinii fiscale a persoanelor fizice si/sau juridice;

e) este un instrument eficient in serviciul politicii fiscale a unui stat;

f) este atribut al statului suveran, dar statul trebuie sa ia in considerare si vointa si elementele de consimtire la impozite din partea contribuabililor.

Fiscalitatea, la nivel conceptual, se poate aborda in sens larg si cuprinde totalitatea impozitelor, taxelor si contributiilor sociale sau la nivel restrans cuprinzand numai impozitele si taxele.

Indiferent de modul cum este abordata fiscalitate elementul central a acesteia este impozitul. Impozitul este fundamentul fiscalitatii deoarece sitemul fiscal se construieste plecand de la tipul de impozite folosit, numarul lor, modul de asezare si percepere. Impozitele reprezinta in zilele noastre obligatii pecuniare, pretinse, in temeiul legii, de catre autoritatea publica, de la persoane fizice si juridice, in raport de capacitatea contributiva a acestora, preluate la bugetul statului in mod silit si fara contraprestatie imediata si folosite de catre acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice si ca instrumente de influentare a comportamentului platitorilor, astfel incat interesele acestora sa fie armonizate cu interesul public.

Din afirmatiile si definitiile autorilor putem desprinde atat ratiunile ce stau la baza impozitelor, cotinutul si functiile lor cat si trasaturile definitorii ale acestora.

Din analiza efectuata in cadrul capitolului 1 din referat, putem sa desprindem cateva trasaturi caracteristice ale impozitelor , caracteristici ce pot determina si influenta fiscalitatea la un moment dat, istoric vorbind, si anume:

a)    caracterul obligatoriu al platii impozitului.

b)    Sunt prelevari fara echivalent sau contraprestatie imediata.

c)    Marimea impozitelor.

d)    Dubla calitate de resursa pentru acoperirea cheltuielilor publice si in acelasi timp de parghie fiscala utilizata de stat.

Importanta clasificarii impozitelor asupra gradului de fiscalitate reiese, pe de o parte, din numarul impresionant de impozite folosit de fiecare tara, iar pe de alta parte, din modul de asezarea a acestora. Impozitele sunt reunite de stat intr-un sistem fiscal foarte bine structurat, fiecare impozit fiind caracterizat de elementele sale definitorii: subiect, obiect, suportatorul, unitatea de impunere, cota, etc.

Consideram ca cele mai relevante criterii de clasificare a impozitelor cu impact asupra fiscalitatii sunt:

1) dupa felul materiei impozabile sau dupa obiectul impozabil acestea sunt pe venit, pe avere sau pe consum

2) dupa incidenta impozitelor acestea pot fi directe si indirecte

Din analiza efectuata asupra impozitelor, in capitolele anterioare, putem afirma pe de o parte care este rolul acestora iar pe de alta parte care sunt elementele definitorii sau caracteristice a impozitelor.

Cea mai importanta functie a impozitelor se manifesta in plan financiar, intrucat ele au constituit si constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. In statele dezvoltate, impozitele, taxele si contributiile asigura opt sau noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului; in tarile in curs de dezvoltare, aceasta pondere este mai mica, fiind cuprinsa intre cinci si noua zecimi. In perioada postbelica tendinta caracteristica pentru evolutia impozitelor si taxelor o reprezinta cresterea continua a acestora, in expresia relativa si absoluta. De aceea, functia cea mai importanta a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. In conceptia teoriei economice clasice asupra impozitelor aceasta reprezinta unica functie a lor ca mijloc de procurare a resurselor banesti pentru trezoreria publica. Ele nu trebuie sa fie nici mobilizator si nici inhibitor al economiei.

Teoria economica moderna aseaza la temelia explicarii necesitatii functiilor impozitelor si alte ratiuni, alaturi de cea financiara si anume, functii economice si sociale legate de utilizarea acestora ca instrumente de interventie a statului in economie, avand calitatea de parghie fiscala.

In zilele noastre, in conditiile complexe ale functionarii mecanismelor pietei concurentiale, in practica financiara contemporana se evidentiaza o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, aspect ce rezulta din practica statelor moderne de a folosi impozitele ca mijloc de interventie in viata economica. Impozitul are atat rolul alimentarii cu fonduri la bugetul statului, cat si acela al unui factor de echilibru in economie.

Din ratiuni economice, statul poate diferentia tratamentul fiscal al contribuabililor pentru a stimula dezvoltarea activitatilor dorite de societate si pentru descurajarea celor indezirabile. Astfel, el este in prezent activizat ca parghie fiscala in cadrul economiei.

Sunt cunoscute aspectele practice ce reflecta utilizarea structurilor tehnice ale impozitelor pentru interventie in viata economica si sociala: actiuni in scop natalist (impozitul pe celibat), asigurarea unei anumite egalizari sociale a indivizilor (impozitul pe succesiuni cu caracter de confiscare, progresivitatea cotelor de impozitare in functie de nivelul veniturilor), folosirea impozitului pentru orientarea activitatilor economice ( variabilitatea cotelor, exonerarea partiala temporara si deduceri in functie de activitatea economica, utilizarea taxelor vamale si a accizelor ). Astfel, de la rolul primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea impozitului pentru obtinerea de efecte pe plan economic si social.

Functia interventionista a impozitelor se manifesta in urmatoarele directii:

● aceea de a incita ( investitiile, asigurarile, exportul );

● aceea de a inhiba ( consumul de produse daunatoare sanatatii, poluarea mediului, formarea de averi excesive );

● aceea de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor vamale.

Impozitelor le revine si un important rol social, ce se concretizeaza prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante a produsului intern brut. Ratiuni de ordin social stau la temelia tratamentului fiscal diferentiat in politica fiscala: nu toti contribuabilii care obtin venituri de marime egala suporta la fel impozitul. Utilizarea impozitului ca instrument al politicii sociale a statului are loc prin diferentierea marimii lui tinand seama si de criterii cum sunt: numarul de persoane aflate in intretinere, starea de sanatate, starea civila, varsta etc. Totodata, si procesul de alocare a veniturilor bugetare pe beneficiari reprezinta un mijloc de redistribuire a unei parti din P.I.B.

In practica fiscala actuala a statelor se accepta ideea de diferentiere a sarcinilor fiscale pe criterii sociale. In acest sens se accepta si impozitul negativ, aspect concretizat in faptul ca, anumite categorii ale populatiei beneficiaza de utilitati acoperite din veniturile publice de o valoare mai mare decat contributia lor la constituirea veniturilor bugetare, pe seama impozitelor mai mari pe care le platesc alti contribuabili. Aceasta strategie fiscala nu trebuie sa duca la deformarea aplicarii principiilor economice specifice economiei de piata si sa conduca la un egalitarism fiscal.

In plan politic, impozitele sunt folosite de stat pentru a stimula relatiile economice cu alte state sau de a le restrange.

Pornind de la aceste aspecte, in teoria fiscala contemporana au fost exprimate numeroase definitii ale impozitului pe care le-am analizat intr-un capitol anterior.

In vederea realizarii obiectivelor financiare ale statului referitor la constituirea resurselor financiare publice cu ajutorul impozitelor intr-un mod cat mai echitabil, statul are nevoie de un cadru legislativ care sa reglementeze impozitele, subiectii impozabili, material impozabila, modul de evaluare a acesteia, tehnica de impunere, termenele de plata si sanctiunile care se aplica in cazul in care se incearca sustragerea de la plata, diminuarea sau nedeclararea materiei impozabile sau neplata impozitelor la termenele stabilite prin lege. Astfel elementele definitorii ale impozitelor sunt : subiectul impozitului, suportatorul impozitului, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, etc.

In decursul timpului economistii au fost preocupati de obtinerea celei mai bune repartitii a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanta sectorul public.

Pentru stabilirea si perceperea impozitelor trebuie respectate pe cat posibil anumite principii. Aceste principii au evoluat de-a lungul timpului sub denumirea de principii ale impunerii si sunt :

principii de echitate fiscala ;

principii de politica financiara ;

principii de politica economica ;

principii de politica sociala.

O alta componenta a fiscalitatii sunt taxele care au o pondere relativ mica in resursele financiare publice a statului.Taxele nu sunt altceva decat o alta forma a impozitelor, o forma mai deghizata a acestora, ele fiind datorate, de obicei, in schimbul prestarii de servicii pe care le efectueaza institutiile publice, notariale, de exemplu in beneficiul persoanelor fizice sau juridice. De obicei, nivelul lor este superior costului acestor servicii, situatie in care diferentele respective nu reprezinta altceva decat veritabile elemente de impozite, iar in situatia in care aceste servicii sunt realizate de unitati private diferentele sunt reflectate direct in profitul acestor societati.

O alta problema aboradata in acest referat este problema factorilor determinanti ai fiscalitatii. Acestia se refera la acele elemente sau conditii determinante pentru fiscalitate sau pentru un anumit nivel al fiscalitatii si care depind de politica statului. Factori determinanti pot influenta fiscalitatea si in sens negativ si in sens pozitiv.

Factorii determinati ai fiscalitatii sunt pendenti, in general, de politica statului sau de tintele sau obiectivele politice fixate de guvern si pot fi:

a)     factori determinanti ai fiscalitatii pendenta de politica financiara.

In cadrul politicii financiara se poate analiza separat impactul politicii fiscale si polticii bugetare ca componente a acesteia asupra fiscalitatii.

Factorii determinanti ai fiscalitatii pendenti de politica fiscala se refera la

- conceperea sistemului general de impozite si taxe;

- stabilirea nivelului general si particular al fiscalitatii;

- colectarea la timp si in cuantumul preconizat a impozitelor directe si indirecte ale contribuabililor, cu costuri aferente cat mai mici;

- prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Factorii determinanti ai fiscalitatii pendenti de politica bugetara se refera la:

- stabilirea volumului, provenientei si formelor de mobilizare a veniturilor

- structura si orientarea cheltuielilor

- modul de realizare a echilibrului bugetar

b) factorii determinanti ai fiscalitatii pendenta de politica sociala

In materie de optiunea sociala, fiscalitatea depinde de alegerea intre impozitele reale de tip obiectiv si impozitele personale sau subiective.

c) factorii determinanti ai fiscalitatii pendenta de politica economica

Factorii determinanti ai fiscalitatii dependenti de polica economica obliga legiuitorul sa aleaga intre impozitele asupra veniturilor, asupra capitalului sau asupra cheltuielilor, ori sa le combine. Obiectivul il reprezinta bogatia, insa aceasta nu are intodeauna aceeasi natura economica.

Un alt factor determinant al fiscalitatii il reprezinta evaziunea fiscala.

Evaziunea fiscala reprezinta "punerea la adapost" a unor venituri realizate de contribuabili - persoane juridice si fizice - in fata organelor fiscale. Intr-o acceptie juridica, evaziunea fiscala consta in "sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine".

Prin evaziune fiscala, evazionistul are de castigat atat pe termen scurt, cat si pe termen lung; are posibilitatea sa foloseasca resursele sustrase in scopuri proprii, productive sau neproductive si chiar pentru a genera fenomenul de coruptie, mituind functionari publici. Statul are numai de pierdut atat pe termen lung, cat si scurt, fiind lipsit de resursele necesare realizarii obiectivelor propuse. O a treia categorie participanta la acest fenomen este categoria neevazionistilor, deci a celor care prin educatie, sau prin imposibilitatea de a exercita evaziunea au numai de pierdut.

In vederea stabilirii sarcinii fiscale a contribuabilului am introdus in analiza conceptul de presiune fiscala.

Presiunea fiscala serveste la stabilirea sarcinilor fiscale, la evaluarea schimbarii in timp a impozitelor, la comparatii internationale. Presiunea fiscala este legata de rata de impunere fiscala. In cazul unei rate slabe, o marire a acesteia poate sa stimuleze efortul pentru obtinerea unei stabilitati a venitului disponibil, rezultand a crestere economica si o marire a incasarilor fiscale. Cand este vorba de o rata ridicata, o noua marire a acesteia poate sa antreneze dupa sine actiuni de evaziune fiscala, o diminuare a P.I.B. si o scadere a incasarilor fiscale. Este importanta rata optima de presiune fiscala, care reprezinta acel prag de impunere pana la care si dincolo de care incasarile fiscale sunt mai slabe. Aceste aspecte sunt reprezentate grafic si cunoscute sub denumirea de curba Laffer, dupa cunoscutul economistului american care le-a cercetat in anii 1970.

Cauzele care determina presiunea fiscala pot fi:

nevoia de resurse financiare publice ;

gradul redus de colectare a veniturilor statului 

existenta unui sistem fiscal inca greoi

existenta unui aparat fiscal supradimensionat

existenta unei evaziuni fiscale ridicate

cresterea numarului de persoane fizice care nu platesc impozite

- scaderea natalitatii si cresterea mortalitatii

Efectele presiunii fiscale pot fi:

- efectele economice apar la nivelul modificarii cererii agregate la nivelul societatii, precum si la nivel individual.

- efectele sociale - se manifesta in forma scaderii capacitatii de cumparare la nivelul venitului real (deci prin scaderea venitului nominal, nu prin cresterea preturilor).

Impozitele si taxele mobilizate la dispozitia statului au ca sursa de baza produsul intern brut si avutia nationala. Marimea impozitelor si taxelor in expresie nominala sunt influentate de politica fiscala a Guvernului, dar si de procesele inflationiste.

Pentru a aprecia intensitatea impunerii, trebuie admisa ideea cuantificarii marimii obligatiei fiscale in raport cu sursele de acoperire.

Gradul de fiscalitate de care orice guvern trebuie sa tina cont, se defineste ca un raport intre nivelul total al prelevarilor obligatorii ( venituri fiscale si venituri nefiscale) si un indicator macroeconomic ( produsul intern brut, produsul national brut, venitul national). Astfel, rata presiunii fiscale exprima in mod relativ sarcinile publice din punct de vedere fiscal care preseaza asupra economiei, indicatorul reflectand spre exemplu, partea din produsul intern brut creata intr-o anumita perioada de timp, care este preluata la fondurile publice, in scopul acoperirii cheltuielilor statului.

Presiunea fiscala se poate calcula atat la nivel macroeconomic cat si la nivel microeconomic.

O limita a presiunii fiscale este greu de stabilit datorita multitudinii de factori care intervin: epoca, conditii economice, tara, context economic international, conditii politice interne si internationale, etc. Se considera ca o presiune fiscala optima se obtine in punctul in care intre utilitatea sociala a cheltuielilor publice marginale si utilitatea sociala a prelevarii obligatorii marginale exista o relatie de tipul:

Usm≥ ΔUsm

O politica fiscala justa trebuie sa asigure echitate intre agentii economici, precum si valorificarea contributiei fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are. Impozitele de nivel ridicat pot sa lezeze grav cointeresarea materiala a contribuabililor, descurajandu-i in activitatea lor. Pe termen lung, o politica cu un nivel ridicat al fiscalitatii mareste veniturile statului cu conditia ca acesta sa poata initia actiuni menite sa stimuleze cresterea economica sau sa amelioreze temporar unele probleme cu caracter social.

In acelasi timp trebuie tinut cont de faptul ca o politica bazata pe taxe si impozite mari, limiteaza posibilitatea de consum si investitie. Aceasta genereaza un evantai de efecte negative asupra cererii si ofertei de bunuri economice produse de agentii economici.

Desi nivelul pragului admisibil al fiscalitatii este greu de precizat, stabilirea unor marimi a cotelor de impozite trebuie alese in asa fel, incat:

sa nu duca la reducerea motivatiei oamenilor de afaceri si asfel la scaderea efortului productiv;

sa nu duca la incurajarea evaziunii fiscale, in situatii disperate ale agentilor economici si ale contribuabililor;

- sa nu duca la scaderea puterii concurentiale a producatorilor autohtoni fata de strainatate, cu o fiscalitate mai redusa.

Daca exista o limita a presiunii fiscale, problema principala este de a sti daca pragul de fiscalitate normala este depasit sau nu. Daca fiscalitatea este exagerata, singurul mijloc de a diminua fiscalitatea este acela de a renunta la constrangerile fiscale. Cresterea presiunii fiscale este o sursa de conflict si nu genereaza o motivatie normala pentru munca.

Reducerea fiscalitatii trebuie sa fie facuta pe baza unei reforme fiscale care, mai ales in tarile mai putin dezvoltate - ca in cazul tarii noastre, trebuie sa vizeze sporirea bazei de impozitare, concomitent cu reducerea cotelor de impunere, fara a priva bugetul de stat de veniturile de care acesta are nevoie.

Dupa cum este cunoscut nu se pot trasa limite ale presiunii fiscale fundamentate stiintific si aplicabile in practica pentru a fi atins optimul fiscal, atat din punct de vedere al contribuabilului, cat si din punct de vedere al puterilor publice.

Problema limitelor presiunii fiscale ne conduce la o serie de consideratii care sunt in acelasi timp limite de ordin psihologic, potitic si economic.

Limitele de ordin psihologic si politic sunt impuse de reactiile contribuabililor, care pot sa opuna o puternica rezistenta cresterii prelevarilor obligatorii, atunci cand ei estimeaza a fi excesive, prin: evaziune, frauda, reducerea activitatii productive si chiar (in unele cazuri mai rare) miscari de protest sau revolte.

Pe de alta parte, contribuabilii au tendinta de a vedea prelevarile obligatorii drept o confiscare a unei parti din veniturile lor, fara a lua in considerare avantajele de care beneficiaza in urma cheltuielilor publice finantate de ei.

In stabilirea limitelor fiscale trebuie avut in vedere, si deloc neglijat, factorul politic care se concretizeaza in promisiunile facute de catre partidele politice care inaintea alegerilor promit contribuabililor o usurare a presiunii fiscale, iar dupa castigarea alegerilor se afla in situatia sa nu mai poata sau sa nu mai vrea sa tina seama de promisiunile facute anterior.

Limitele de ordin economic tin de faptul ca prelevarile obligatorii pot avea ca efect franarea inclinatiei catre munca, economii si investitii, precum si slabirea spiritului intreprinzator.

Intr-o lume economica cu un mediu concurential dinamic, imperativul competitivitatii este - pentru puterea publica - una din preocuparile economice majore; in acest caz, intreprinderile au tot interesul sa fie afectate in proportie cat mai mica de sarcinile fiscale si sociale.

In urma analizelor efectuate asupra cauzelor si efectelor presiunii fiscale putem afirma ca, pe de o parte trebuie ca in Romania sa se previna cresterea presiunii fiscale pentru a nu ne intoarce la inflatia cu doua cifre, iar pe de alta parte sa incercam sa identificam solutii pentru diminuarea ei. Dintre caile prin care am putea obtine scaderea presiunii fiscale din Romania am putea enumera:

diminuarea evaziunii fiscale;

incercarea valorificarii la maxim a controalelor fiscale efectuate de institutiile si autoritatile publice cu atributii in domeniul fiscalitatii;

finalizarea controalelor si luarea masurilor care se impun pentru atragerea sau colectarea mai eficienta a resurselor publice la bugetul consolidat sau recuperarea creantelor statului de la datornici prin executare silita;

modificarea modului de asezare si percepere a impozitelor si taxelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Alexandru Felicia, Fiscalitatea si preturi in economia de piata, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

2. Birle Vasile, Frauda Fiscala, Ed. Teora, Bucuresti, 2005

3. Bistriceanu Gh., Lexicon de Finante - Credit, Contabilitate si informatica Financiar - Contabila, vol. 1, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

4. Beju Viorel, Metode si Tehnici Fiscale, Ed. Dimitrie Cantemir, 2002

5. Belean Pavel si colectivul, Finantele publice ale Romaniei, Editia a treia, Ed. Economica, Bucuresti, 2007

6. Corduneanu C., Sistemul fiscal in Stiinta finantelor, Ed. Codecs, Bucuresti, 1998

7. Dragoescu Elena, Finante publice, Ed. Dimitrie Cantemir, Targu Mures, 2006

8. Gaudement P.M. si J. Molinier, Finances publiques. Budget/ Trésor, tome II, Fiscalite, 6eme édition, Montchrestien, E.J.A., Paris, 1997

9. Hansen Alvin, Fiscal and Busssines Cicles, New York, 1941

10. Jeze Gaston, Cours de science des finances et de legislation financiere francaise, Ed. Iveme, Paris,1922

11. Lalumiere Pierre, Les finances publiques, Libraire Armand Colin, Paris, 1970

12. Marcu Florin si Constant Maneca, Dictionar de neologisme, Editura Academiei, Bucuresti, 1986

13. Marcu Florin, Marele dictionar de neologisme, Editura Saeculum, 2000

14. Mathieu Jean -Luc, La politique fiscale, Ed. Economica, Paris, 1990

15. Mehl Lucien si Beltrame Pierre , Le systeme fiscal francais, Puf, Paris, 1992

16. Minea M.S., Elemente de Drept Financiar International, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2001

17. Marin G. si Puiu A., Dictionarul de Relatii Economice Internationale, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993

18. Stolojan Theodor si Tatarcan Raluca, Integrare si politica fiscala europeana, Rd. Infomarket, Brasov, 2002

19. Salin Pierre, L'arbitraire fiscal, Ed.Laffont, 1985

20. Stiglitz Joseph, Princeton University, Economics of the public sector, Second edition, Norton & Company, Ltd. London,

21. Talpos I., Finantele Romaniei, Ed. Sedona, Timisoara, 1996

Trotabas Luis si Cottere J.M. t, Finances Publique, Librairie, Dalloz, Paris, IIIeme edition, 1969

23. Tulai C.I. Finantele publice si fiscalitatea, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003

24. Tulai C.I., Teoria si practica financiara, Ghid alfabetic, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985

25. Vacarel I. si colectivul, Finante Publice, Ed.Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti, 2002

Vacarel Iulian, coordonator, Finante publice, Editura Didactica si Pedagogica, Editia a IV-a, Bucuresti, 2003

27. XXX- Dictionarul explicativ al limbii romane, Academia Romana, Institutul de Lingvistica 'Iorgu Iordan', Editura Univers Enciclopedic, 1998

28. XXX- Codul de procedura fiscal. O.G. nr.92/2003, republicata in M.O. nr. 560/2004

29. XXX- Codul fiscal, legea 571/ 2003

30. XXX- Dictionar de Economie, Ed. Economica, Bucuresti, 2001, p.202

31. XXX- Noul dictionar explicativ al limbii romane, Litera International, Editura Litera International, 2002

32. XXX- Colectia ziarului "Adevarul Economic"

33. XXX- Colectia ziarului "Economistul"

XXX- Colectia ziarului "Capitalul"

35. XXX- Colectia ziarului "Tribuna Economica"

36. XXX- Colectia ziarului "Impozite si taxe"

37. XXX- Legea finantelor publice, legea 500/2002