Principiile impunerii

PRINCIPIILE IMPUNERII

"Principiile sunt reguli, cutume, practici, incetatenite de-a lungul timpului si recunoscute de oamenii de buna credinta.

Practicile si regulile fiscale, performante sau mai putin performante, din diferite perioade istorice, s-au repetat indeajuns pentru a se individualiza ca principii ale impunerii, ca si cerinte sociale legate de impozite. Aceste cerinte reflecta latura de natura politica a impunerii si dau rationalitate sistemului fiscal

Principiile impunerii au fost formulate pentru prima data de catre economistul englez Adam Smith ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii.[2]

Aceste maxime sunt urmatoarele:

a) Maxima de justitie se refera la echitatea fiscala si mentioneaza ca cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la acoperirea cheltuielilor guvernamentale in functie de capacitatea de plata, adica in functie de marimea veniturilor obtinute sub protectia statului.

A fost larg impartasita solutia dupa care impozitul trebuie sa creasca odata cu venitul dar intr-un ritm mai rapid decat acesta (impunere progresiva). Progresivitatea nu trebuie sa fie insa prea pronuntata iar cotele trebuie inghetate la un anumit interval pentru a nu duce la confiscarea veniturilor sau la egalitarism fiscal.

b) Maxima de certitudine se refera la legalitatea impunerii si presupune ca marimea impozitelor datorate bugetului de catre fiecare contribuabil sa fie certa si nu arbitrara. Deci, termenele, modalitatile de percepere a impozitelor si sumele de plata trebuie sa fie clare si cunoscute cu anticipatie de catre contribuabili.

c) Maxima comoditatii are in vedere perceperea impozitelor la termenele si in modalitatile cele mai convenabile pentru contribuabili, trebuind stabilite printr-o fireasca sincronizare cu perioadele de realizare a veniturilor.

d) Maxima economiei si randamentului impozitelor urmareste instituirea unor impozite cat mai putin apasatoare pentru contribuabili si asigurarea incasarii acestora cu un minim de cheltuieli. Activitatea aparatului fiscal trebuie conceputa si organizata astfel incat sa nu stinghereasca activitatea economico-sociala a platitorilor de impozite si sa nu-i indeparteze de la ocupatiile lor.

"Intr-o interpretare contemporana, francezul Maurice Allais - laureat al premiului Nobel pentru economie - apreciaza ca principiile generale ale fiscalitatii intr-o societate libera sunt urmatoarele: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea si lipsa arbitrariului".

a) Individualitatea, in sensul ca fiscalitatea trebuie sa fie unul dintre mijloacele de protejare a deplinei dezvoltari a personalitatii fiecarui cetatean, corespunzator propriei sale aspiratii, avand in vedere axioma ca, intr-o societate democratica omul si nu statul este valoarea suprema.

b) Nediscriminarea are in vedere promovarea unor reguli unitare, valabile pentru toti, astfel ca impozitele sa fie stabilite fara discriminari, directe sau indirecte, fata de unii din subiecti sau fata de unele grupari sociale.

In acest cadru este contrar principiului nediscriminarii ca impozitele sa fie percepute doar de la agentii economici capabili, in timp ce aceia ce inregistreaza pierderi, datorita unei proaste administrari, sa fie exceptati total sau partial de la plata impozitelor.

c) Impersonalitatea este principiul conform caruia sunt preferabile impozitele analitice, asezate asupra fiecarui bun sau operatiuni in parte - atasate lucrurilor-, fata de impozitele sintetice care nu pot fi asezate decat avand o vedere de ansamblu asupra activitatii contribuabililor, concretizata in cifra de afaceri, venitul sau capitalul sau - fiind centrate asupra persoanelor.

d) Neutralitatea cere ca impozitele sa nu contravina unei mai bune gestionari a economiei, sa nu se opuna muncii sustinute si performantelor financiare ridicate, ci sa fie favorabile realizarii unei economii cat mai eficiente. Din punct de vedere al dinamicii progresului economic, impozitele nu trebuie sa loveasca beneficiile, cand acestea provin dintr-un cost de productie redus, deoarece intreprinzatorul care realizeaza profitul nu este stimulat daca profitul este aspru impozitat. Intreprinderile in pierdere ar trebui penalizate prin mecanismul fiscal, si nu acelea care realizeaza beneficii.

e) Legitimitatea face distinctie intre veniturile "legitime" (meritate), provenite din munca, dintr-o administrare mai buna a patrimoniului, din asumarea unor riscuri, carora trebuie sa li se aplice o impozitare lejera, si veniturile "nelegitime" (nemeritate), carora sa li se aplice o fiscalitate excesiva, in urma careia acestea sa dispara.

f) Lipsa arbitrariului presupune asezarea impozitelor prin legi simple si clare, care sa nu dea nastere altor interpretari decat cea avuta in vedere de legiuitor.

"Maximele lui Adam Smith ca si principiile lui Maurice Allais se regasesc in principiile cristalizate in stiinta finantelor publice ca: principii de echitate fiscala, principii de politica financiara, principii de politica economica si principii social-politice."

a) Principiile de echitate fiscala presupun necesitatea impunerii diferentiate a veniturilor si a averilor, tinandu-se cont de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

1. stabilirea unui minim neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim si a unei averi - care permit satisfacerea nevoilor stricte de trai. Aceasta conditie este aplicata doar pentru impozitele directe, intrucat in cazul impozitelor indirecte calitatea de suportator revine tuturor consumatorilor de bunuri sau servicii aflate sub incidenta respectivelor impozite.

2. sarcina fiscala a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie de puterea sa contributiva, ce este dependenta de marimea veniturilor si averilor impozabile, precum si de situatia sa personala (apt sau inapt de munca, numar de persoane in intretinere).

3. la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei persoane sau categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei persoane sau categorii sociale.

4. impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toti subiectii care realizeaza venituri dintr-o anumita sursa sau care detin un anumit gen de avere.

Masura respectarii acestor principii rezulta din felul in care se realizeaza impunerea, care se poate efectua in sume fixe si cu cote procentuale.

Atata timp cat ponderea in totalul impozitelor incasate de stat o detin impozitele indirecte, sistemul fiscal este departe de a fi echitabil.

b) Principiile de politica financiara cuprind cerintele ce trebuie indeplinite de orice impozit nou introdus in practica, cu referire la un randament fiscal ridicat, la o stabilitate si elasticitate acceptabile.

Randamentul. Un impozit, pentru a fi rentabil, trebuie sa aduca statului maximum de venituri cu cheltuieli minime. Astfel, conditiile ce trebuie indeplinite de un imozit pentru a avea un randament fiscal ridicat sunt urmatoarele:

1. impozitul sa aiba un caracter universal, adica toti contribuabilii care detin aceasi masa monetara vor plati impozitul.

2. sa nu permita evaziunea si repercursiunea impozitului.

3. asezarea si recoltarea impozitului/impozitelor sa se faca cu cheltuieli minim posibile.

Stabilitatea impozitelor vizeaza respectarea cerintei de a mentine constant randamentul impozitelor, adica sa nu creasca odata cu sporirea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic, dar nici sa scada in perioadele de recesiune sau de criza ale economiei.

Elasticitatea impozitelor presupune adaptarea permanenta a incasarilor provenite din acestea, prin majorarea sau micsorarea lor dupa nevoile bugetului. Realitatea fiscala din majoritatea tarilor lumii evidentiaza ca, in cele mai multe cazuri, elasticitatea s-a manifestat prin majorarea impozitelor percepute de la contribuabili.

c) Principiile de politica economica, conform carora, impozitele nu sunt numai un mijloc de alimentare a bugetelor, ci si o parghie de influenta asupra:

1. dezvoltarii sau restrangerii unor domenii, ramuri, regiuni economice. De exemplu, statul reduce sau scuteste de impozite indirecte circulatia unor produse, daca are ca scop cresterea productiei si a consumului din produsele respective. Statul poate acorda facilitati la plata impozitelor agentilor economici; la cererea acestora, statul poate admite amortizarea accelerata a capitalului imobilizat in active corporale.

2. consumul anumitor bunuri sau servicii este influentat prin reducerea sau suprimarea impozitelor indirecte care le greveaza - atunci cand se doreste stimularea consumului si, pe aceasta baza, a activitatii din domeniile in care se produc bunurile sau se presteaza serviciile respective. Invers, pentru restrangerea consumului, statele recurg la majorarea cotelor folosite pentru calculul impozitelor indirecte aferente.

3. extinderea relatiilor comerciale externe - se face prin restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate, reducerea taxelor vamale de import pentru marfurile necesare producerii unor bunuri destinate apoi exportului, scutiri de taxe vamale in cazul importului unor produse sau pentru marfurile din anumite tari.

4. restrangerea comertului exterior se realizeaza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la import, prin limitarea accesului in tara a anumitor marfuri prin stabilirea unor contingente calitative, precum si prin aplicarea de taxe vamale la export.

5. limitarea si combaterea inflatiei - prin majorarea taxelor de consumatie, prin introducerea de noi impozite precum impozitul suplimentar pe salariu.

d) Principiile social-politice ale impunerii se refera la faptul ca, prin politica lor fiscala, statele contemporane urmaresc si realizarea unor obiective de ordin social-politic:

1. sunt promovate o serie de facilitati fiscale pentru contribuabilii cu venituri reduse, care au in intretinere mai multe persoane fara venituri proprii, sau cu greutati materiale.

2. prin metode specifice de impunere, se intervine in limitarea efectelor negative provocate asupra sanatatii oamenilor datorita consumului de tigari si bauturi alcoolice (accize mari).

3. redistribuirea veniturilor prin impozitare, intre diferite categorii sociale, prin aplicarea de accize ridicate asupra bunurilor de lux, cote mari de taxare in cazul transmiterii proprietatii pe calea succesiunii, etc.

4. influentarea comportamentului demografic al indivizilor si familiilor.

Este de retinut ca principiile impunerii formeaza un sistem unitar, astfel ca cele patru categorii de principii se influenteaza si se conditioneaza in mod reciproc.