Paradisurile fiscale. Conditii, tipuri, motivatii.

Paradisurile fiscale. Conditii, tipuri, motivatii.

Paradisurile fiscale se pot imparti in principale (cele 6 tipuri de facilitati fiscale) si secundare, astfel[1]:

a)     Principale:

1. Tari care nu aplica nici un fel de impunere asupra veniturilor si cresterilor de capital (numite 'zero havens') pentru persoane fizice: Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cayman, Nauru, Saint-Vincent, Turks si Caicos, Vanuatu si Principatul Monaco.

2. Tari in care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o baza teritoriala: Costa Rica, teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiezia, Panama, Filipine, Venezuela, Marea Britanie (pentru societatile nerezidente). In aceste tari, contribuabilii beneficiaza de o exonerare a beneficiilor, obtinute prin operatiuni realizate in afara teritoriului.

3. Tari in care cotele de impunere sunt putin ridicate: Liechtenstein, Elvetia, Insulele Virgine britanice, Antilele Olandeze, Jersey , Guernesey , Man, Irlanda. Cotele au un nivel scazut, intrucat sunt astfel stabilite de state sau ca urmarea aplicarii unor reduceri de cote, datorate acordu­rilor fiscale privind dubla impunere.

4. Tari care ofera avantaje specifice societatilor tip holding sau societatilor offshore: Luxemburg, Singapore.

5. Tari care ofera exonerari fiscale ramurilor industriale create in vederea dezvoltarii exporturilor: Irlanda pentru societatile create inainte de 1 ianuarie 1981.

6. Tari care ofera alte avantaje specifice anumitor societati: Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados.

b) Secundare, in care nivelul de impunere a anumitor forme de venit este ridicat, dar in care exista dispozitii legale cu caracter particular, care pot fi utilizate intr-o operatiune de tax planning de catre investitori.

Din categoria micilor entitati teritoriale sunt relevante urmatoarele exemplificari: Vatican, Republica Malteza, Polinezia franceza, Insulele Tonga, insulele Maurice, Republica Djbouti, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Insulele Norfolk, Insula Christmas, Insulele Cocos, arhipelagul norvegian Svalbard. Caracterizate printr-o suprafata mica si o populatie redusa numeric, fara a indeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, acestea fie ca nu aplica nici un fel de impunere fiscala, fie ca anumite venituri realizate de persoane fizice sau de societati nu sunt impuse, fie ca acorda exonerari pentru activitatile desfasurate de anumite societati, fie ca respectivele cote sunt mult reduse.

Se contureaza astfel ideea ca prin termenul de refugiu fiscal sau paradis fiscal sunt desemnate acele unitati teritorial-admi­nistrative care asigura conditii deosebit de favorabile - dar, subliniez inca o data: intr-un cadru legal - pentru dezvoltarea capitalului si pentru functionarea companiilor offshore.

Conditiile care trebuie intrunite pentru ca un teritoriu sa poata fi considerat paradis fiscal sunt urmatoarele[2]:

Fiscalitate redusa: caracteristica valabila numai pentru companiile offshore, care sunt scutite de impozite (sau trebuie sa plateasca un impozit foarte mic, de obicei nominal, nu procentual), toate celelalte taxe asimilate impozitelor fiind moderate. Trebuie specificate insa urmatoarele aspecte: intr-un sens strict, toate tarile din lume (sau aproape toate) ar putea fi considerate paradisuri fiscale, pentru ca guvernele ofera facilitati fiscale companiilor si persoanelor fizice straine (metode ring-fencing), pentru a incuraja investitiile acestora, promovand astfel, cresterea economica. In acelasi timp, o tara ca Panama, mentionata intre primele zece paradisuri fiscale din lume, nu este considerata ca atare de catre populatia locala (inclusiv firme), deoarece acesteia i se percep impozite pe venituri personale si de corporatie, taxe asupra importului (si chiar asupra exportului), impozite asupra succesiunilor si donatiilor, asupra proprietatilor imobiliare, etc;

Birocratie scazuta: companiile offshore sunt, in general, scutite de obligatia tinerii contabilitatii, a registrelor contabile, si sunt obligate la prezentarea bilantului contabil. Cu toate acestea, se pot procura cu usurinta certificatele si adeverintele necesare in activitatea curenta a comerciantului (Certificate of Good Standing);

Anonimat: datele de identificare ale actionarilor si ale administratorilor nu sunt, de obicei, publice (nu se pot descoperi din registrele publice). In ceea ce priveste transparenta fata de autoritati, putem spune ca nu exista un schimb de informatii care sa le permita acestora controlarea fenomenului. Totusi, din cauza ca acest lucru faciliteaza foarte multe activitati ilegale - cum ar fi spalarea banilor sau evaziunea fiscala - unele paradisuri fiscale au acceptat semnarea unor tratate prin care se permite analiza activitatilor companiilor offshore inregistrate pe teritoriul lor, in cazul in care acestea sunt suspectate de fapte criminale. Acest lucru a atras, insa, dupa sine decaderea unor paradisuri fiscale, care astfel nu mai erau in stare sa ofere secretul bancar cerut de investitori.

Referitor la refuzul unor paradisuri fiscale de a fixa impozite mari, multe dintre acestea nu ar avea prea mult de castigat, daca ar institui impozite ridicate. Dar cum intotdeauna se gasesc solutii favorabile tuturor celor implicati, s-au instituit, pentru majoritatea companiilor offshore, taxe anuale, fara nici o alta obligatie din partea acestora.

De exemplu, Insulele Cayman, teritoriu dependent al Marii Britanii solicita companiilor inregistrate la Registrul Companiilor, urmatoarele taxe (sumele sunt exprimate in dolari ai Insulelor Cayman 1,22USD=1CI$):

Companiile rezidente:

150 CI$ pentru companii cu capital pana la 42.000 CI$ ;

350 CI$ pentru companii cu capital mai mare de 42.000 CI$ ;

Companiile non-rezidente:

400 CI$ pentru companii cu capital pana la 42.000 CI$ ;

565 CI$ pentru companii cu capital mai mare de 42.000 CI$ ;

Companiile scutite:

470 CI$ pentru companii cu capital pana la 42.000 CI$ ;

660 CI$ pentru companii cu capital intre 42.000 si 820.000 CI$ ;

1.384 CI$ pentru companii cu capital intre 820.001 si 1.640.000 CI$ ;

1.968 CI$ pentru companii cu capital peste 1.640.000 CI$ ;

Companiile cu portofolii separate datoreaza taxe pornind de la nivelul celor achitate de companiile scutite, la care se adauga 2.000 CI$. In plus, pentru fiecare portofoliu separat cuprins se va achita 1.000 CI$.

Companiile straine platesc anual 850 CI$.

Acum, daca avem in vedere faptul ca in fiecare an 8.000 de companii opteaza pentru inregistrarea in Insulele Cayman si, tinand cont de populatia de 27.000 locuitori, reiese clar faptul ca nivelul de trai ar trebui sa fie foarte ridicat la nivelul acestui stat.