Performantele bancare: prezent si perspective

Performantele bancare: prezent si perspective

Inca de la inceputul reformei, dar si ulterior, consolidarea bancilor a aparut ca un obiectiv fara de care nu ar fi posibila dezvoltarea sistemului bancar si indeplinirea rolului pe care acesta il joaca intr-o economie de piata. In prezent, cand procesul de integrare in Uniunea Europeana, acest obiectiv s-a transformat intr-o tinta strategica, cunoscut fiind faptul ca o banca consolidata, cu un nivel adecvat al capitalului si al bilantului are posibilitatea obtinerii unor performante cat mai bune.

1 Profitul bancar

Profitul constituie obiectivul fundamental al oricarei entitati economice, inclusiv al societatilor bancare, intrucat reprezinta sursa castigurilor de capital prin prisma majorarii capitalurilor si fondurilor bancii si implicit a valorii actiunilor detinute si a castigurilor imediate acordate actionarilor sub forma dividendelor. De asemenea, profitul reprezinta principala sursa din care bancile isi constituie fonduri de rezerva, contribuind astfel la imbunatatirea capitalizarii bancii, protejandu-le fata de eventualele pierderi inregistrate in unele exercitii financiare.

Bancile sunt interesate sa furnizeze produse si servicii bancare care sa corespunda cat mai mult cerintelor clientilor atat din punct de vedere al continutului cat si din punct de vedere al calitatii, precum si sa creeze noi oportunitati de afaceri pentru acestia, cu conditia pastrarii avantajului bilateral, profitul reprezentand rezultatul final care reflecta efectele nete ale politicilor si activitatilor unei banci intr-un exercitiu financiar.

Profitul este in final scopul esential al intreprinzatorului bancar pe care acesta il urmareste de-a lungul intregii sale activitati de management, cumpanind cu grija angajarile pe linia procurarii surselor si utilizarea acestora prin acordarea de credite si tinand seama de riscurile posibile. Pentru a se evidentia interdependentele in evolutia performantelor bancare si pentru a evidentia principalele modalitati de actiune pentru imbunatatirea acestora, profitul, ca suma in expresie absoluta, trebuie raportat la principalele lui determinante, rezultand astfel un set de indicatori asemanatori cu cei utilizati si in alte sfere de activitate, dar carora specificul activitatii bancare le imprima o individualitate proprie.

Profitul realizat de o societate bancara are doua forme de exprimare, respectiv profitul brut si profitul net, care se calculeaza astfel:

PROFITUL BRUT = VENITURI TOTALE - CHELTUIELI TOTALE

PROFITUL NET = PROFITUL BRUT - IMPOZITUL PE PROFIT

Profitul brut reprezinta diferenta dintre veniturile brute (formate din veniturile din dobanzi si alte venituri) si cheltuielile totale ( cheltuielile cu dobanzile pentru resursele atrase, cheltuieli operationale si cu functionarea bancii), iar profitul net se determina ca diferenta dintre profitul impozabil si impozitul pe profit, cu mentiunea ca, potrivit reglementarilor fiscale din Romania, nu intotdeauna profitul brut contabil este identic cu profitul impozabil, existand anumite categorii de cheltuieli nedeductibile fiscal, profitul net astfel determinat putand fi repartizat sub forma dividendelor cuvenite actionarilor sau pentru alimentarea fondurilor bancii (profit reinvestit). Veniturile si cheltuielile bancare reprezinta o sursa cheie de informatii in ceea ce priveste castigurile unei banci, cuantumul si calitatea acestora, calitatea portofoliului de credite al bancii si concentrarea cheltuielilor sale, precum si orientarea afacerilor unei banci. In mod traditional, sursa majora de venituri bancare au constituit-o dobanzile, insa rezultatele bancilor moderne reflecta o pondere din ce in ce mai mare a veniturilor din operatiunile de tranzactionare, investitii, si a veniturilor bazate pe comisioane, presupunand totodata si un profil de risc diferit fata de cel al unei banci traditionale, tendinta ce implica o volatilitate mai mare a rezultatelor si profitabilitatii bancii.

Profitul din dobanda deriva din credite, si toate celelalte forme de imprumuturi acordate de o banca, cum ar fi: creditele pentru capital circulant, investitii, locuinte, credite pentru descoperit de cont, cartile de credit, si de asemenea, cuprinde dobanda incasata la depozitele bancii de la alti intermediari financiari. Veniturile din dobanzi sunt divizate pe surse de venituri, adica diversele categorii de credite: credite acordate companiilor, societatilor private, credite de consum pentru persoane fizice, credite ipotecare, aceasta clasificare fiind totodata rezultatul organizarii interne a bancii, deoarece bancile moderne, care constientizeaza costurile, elaboreaza sisteme de calculatie a costurilor pentru produsele si afacerilor lor in vederea stabilirii contributiei fiecarui produs la rezultate.

Cheltuielile cu dobanzile cuprind dobanzile platite la depozite si fondurile atrase pentru finantarea portofoliului de credite ; clasificarea acestora are la baza instrumente si scadente, ca de exemplu depozitele la vedere, conturile de economii, depozitele in valuta si certificatele de depozit. Un nivel redus al cheltuielilor cu dobanzile si implicit costuri reduse de finantare indica, pe de o parte, capacitatea superioara a bancii de a obtine o marja superioara a dobanzii, iar pe de alta parte , cheltuieli operationale mai mari.

Venitul net din dobanzi se determina ca diferenta intre veniturile din dobanzi si cheltuielile cu dobanzile si constituie nucleul castigurilor unei banci traditionale, scopul bancii fiind acela de mentinere a unui nivel stabil si ascendent al venitului net din dobanzi.

Veniturile operationale cuprind veniturile bazate pe comisioane si se refera la veniturile incasate din activitati bancare netraditionale, cum ar fi serviciile bancare comerciale sau cele de consultanta financiara, venituri bazate pe comisioane derivate din diverse servicii oferite clientilor (serviciile pentru operatiunile de plati si serviciile de management al conturilor sau fondurilor), aceasta categorie de venituri fiind preferata de catre banci intrucat nu presupun e o expunere la riscurile financiare si nu genereaza cheltuieli de capital.

Veniturile din tranzactionare cuprind veniturile din portofoliile de tranzactionare si investitii in actiuni, valute, marfuri, aceste venituri datorandu-se diferentei dintre pretul de cumparare si cel de vanzare la instrumentele de baza, incluzand si dobanzile aferente.

Veniturile din investitii cuprind veniturile din investitii de tip capital propriu, cum sunt actiunile si obligatiunile purtatoare de dobanda din portofoliul de investitii pe termen lung.

Cheltuielile operationale cuprind cheltuielile cu personalul, chiriile si utilitatile, cheltuielile de audit si consultanta, cheltuielile cu administrarea si intretinerea sistemelor computerizate si informatizate ale unei banci, precum si cheltuielile administrative, reprezentand elementul cu cel mai mare impact asupra costurilor de intermediere, si cel mai controlabil, nivelul acestor cheltuieli fiind legat de eficienta bancii. Managementul eficient al acestor cheltuieli presupune stabilirea unui echilibru intre strategiile de minimizare a costurilor pe termen scurt si investitiile in resurse umane si fizice - tehnologia bancara si mentinerea pe termen lung a unei pozitii competitive a bancii.

In categoria cheltuielilor unei societati bancare se includ de asemenea amortizarile -costuri datorate reducerii valorii activelor imobilizate ale unei banci, provizioanele pentru pierderi din credite, care sunt cheltuieli legate de riscul de credit inerent in activitatea de creditare a oricarei banci ce se constituie pentru a compensa valoarea depreciata a capitalului si a dobanzii datorate la creditul respectiv, si alte provizioane pentru pierderi pentru active depreciate, care cuprind provizioanele pentru pierderi pentru toate celelalte active acolo unde valoarea activului ar putea fi depreciata.

Castigurile sau pierderile valutare rezulta din variatiile de curs valutar, care, in functie de pozitia neta a bancii-lunga sau scurta si de deprecierea sau aprecierea monedei nationale, aduc bancii castig sau pierdere.

Dat fiind faptul ca obiectivul fundamental al oricarei societati bancare il constituie optimizarea profiturilor, obiectiv ce este urmarit in mod diferentiat in functie de modalitatile de realizare a scopului propus, managerii trebuie sa acorde atentie in analiza structurii veniturilor bancii, urmatoarelor aspecte:

• calitatea, structura si nivelul diverselor categorii de venituri si cheltuieli;
• dividendele platite si profitul reportat;
• componenta, exactitatea si tendintele profiturilor reportate;
• sursele de venituri si domeniile de afaceri mai profitabile;
• garantiile (si nu fluxurile de numerar operationale), ca baza a deciziilor de capitalizare a dobanzii si de prelungire a creditelor;
• modul in care este inclusa in venituri dobanda neincasata, mai ales atunci cand dobanda se refera la credite cu risc marit;
• influenta altor categorii de venituri (venituri din comisioane si venituri rezultate din operatiunile valutare);
• politicilor de identificare a veniturilor si cheltuielilor care distorsioneaza rezultatele.

Performanta sistemului bancar reflecta eficienta mobilizarii si alocarii capitalului, scop in care bancile trebuie sa mobilizeze economiile interne, sa le plaseze in investitii pentru a sustine cresterea economica, sa aloce fonduri pentru investitii care sa contribuie la modificarile structurale din economie si la cresterea productivitatii, sa faciliteze platile astfel incat piata sa poata opera la costuri scazute si sa gaseasca corelatii cat mai juste intre efecte si eforturi, adica desfasurarea unei activitati mai eficiente.

Intrucat banca atrage resurse contra cost la un anumit nivel al dobanzii pasive si realizeaza plasamente in schimbul unei dobanzi active, nivelul profitului va fi influentat de: volumul resurselor atrase si plasamentelor efectuate, nivelul marjei profitului, diversele categorii de venituri si cheltuieli. De asemenea, cerintele de capital necesare pentru mentinerea increderii in sistemul bancar si masurile de politica monetara pot determina schimbari in structura si stabilitatea profiturilor bancii. Toate societatile bancare sunt obligate, conform reglementarilor BNR, sa mentina in contul curent deschis la banca centrala un anumit procent din resursele atrase de pe piata bancara, sub forma rezervelor minime obligatorii, majorarea sau diminuarea acestora conducand la variatii ale profitului.

Fiscalitatea este un alt factor important care influenteaza rezultatele unei banci, precum si optiunile de politica si de afaceri ale acesteia, prin afectarea competitivitatii diverselor segmente si instrumente ale pietelor financiare, ceea ce determina bancile sa isi ajusteze deciziile lor de afaceri si de politica pentru minimizarea impozitelor de platit. Rezultatele bancilor variaza in timp in functie de cotele de piata detinute, de structura proprietatii si de mediul economic in care acestea opereaza. Referitor la relatia dintre cota de piata si profit, s-a observat ca bancile care detin o cota de piata mai mica au un profit mai mic decat bancile care au o cota de piata mai mare, acest lucru confirmandu-se si in cazul Romaniei. Asa cum am precizat anterior, un alt factor ce influenteaza profitul este forma de proprietate a bancilor, unde s-a remarcat faptul ca, intr-o perioada scurta de timp, bancile straine si cele cu participare straina s-au dovedit a fi cele mai profitabile, iar bancile nou formate au obtinut profituri mai mari decat cele cu capital de stat, acest lucru putand fi explicat prin faptul ca sunt mai puternic motivate sa atraga clienti si sa-si dezvolte afacerile oferind servicii de o calitate mai buna.

Managerii bancari trebuie sa dovedeasca o intelegere deplina a surselor de profit si a modificarilor in structura acestuia, intrucat performanta bancii reprezinta un indiciu al stabilitatii si al increderii deponentilor, astfel ca trebuie incurajata obtinerea unor performante cat mai mari , pentru un sistem financiar eficient si puternic.

2 Profitabilitatea - fundament al managementului bancar

Profitabilitatea reprezinta una din sursele cheie ale generarii capitalului, un indicator relevant al pozitiei competitive a bancii pe pietele bancare si al calitatii managementului sau, care permit unei banci mentinerea unui anumit profil de risc, oferind protectie fata de probleme pe termen scurt, cunoscut fiind faptul ca un sistem bancar sanatos este construit pe banci profitabile si capitalizate in mod adecvat.

Profitabilitatea este capacitatea unei activitati de a aduce profit, fiind un instrument managerial de cuantificare a rentabilitatii activitatilor, atat in previzionarea, cat si in realizarea acestora. Ca factor determinant al evolutiei si consolidarii pozitiei bancii in cadrul sistemului bancar, profitabilitatea poate fi analizata cu ajutorul bugetului de venituri si cheltuieli, ca instrument de implementare a strategiei bancii si ca instrument al contabilitatii de gestiune ce contribuie la urmarirea evolutiei costurilor si corelarea acestora cu veniturile la nivelul bancii. Din punct de vedere managerial se poate determina o profitabilitate a unitatilor teritoriale ale bancii, o profitabilitate a clientilor bancii, fiecare din aceste segmente fiind considerate centre de profit, caz in care profitabilitatea bancii este o rezultanta a insumarii profitabilitatii clientilor sau profitabilitatii produselor si serviciilor promovate de banca. In conditiile in care in domeniul bancar au fost introduse o serie de elemente de descentralizare, precum majorarea plafoanelor de creditare pentru unitatile operative, strategiile de marketing, bancile romanesti organizate in centre de activitate, respectiv unitati si subunitati teritoriale, care dispun de resurse si antreneaza costuri, analizeaza eficienta sau ineficienta unor unitati operative. In lucrarile de specialitate se apreciaza ca un domeniu deosebit caruia trebuie sa i se acorde importanta majora il constituie determinarea cat mai exacta a profitabilitatii la nivelul centralei si al unitatilor teritoriale, prin utilizarea unor indicatori care sa permita o ierarhizare a unitatilor in functie de eficienta, lichiditate, solvabilitate, risc, in vederea urmaririi evolutiei unitatilor bancare si a reconversiei acestora, luand in considerare mediul concurential existent, baza posibila de clienti, volumul produselor si serviciilor oferite, nivelul veniturilor din dobanzi si comisioane, precum si marimea resurselor ce pot fi atrase.

In functie de obiectivele manageriale, un centru de profit poate imbraca forma unei sucursale a bancii sau a unui departament din centrala bancii, care prin activitatea lui genereaza direct venituri, un produs, un serviciu sau un client al bancii, iar un centru de cost poate fi considerat un departament din centrala bancii care prin activitatea sa nu genereaza venituri. Centrele de profit sunt analizate trimestrial din punct de vedere al profitabilitatii pe baza rezultatelor obtinute, iar la centrele neprofitabile se determina cauzele neprofitabilitatii, urmarindu-se de asemenea masurile necesare pentru rentabilizare si, in functie de obiectivele strategice pe termen lung, banca poate mentine in functiune unitati neprofitabile atunci cand doreste sa se mentina un anumit segment de piata, dupa cum poate de asemenea implementa produse si servicii care se adreseaza anumitor categorii de clienti, asumandu-si costuri ce depasesc veniturile, sau accepta relatii cu clienti neprofitabili, dar cu un anumit statut strategic pe o piata locala, intrucat unitatile bancii care inregistreaza excedent de resurse le sustin pe cele cu deficit , furnizandu-le necesarul de resurse pentru acoperirea plusului de plasamente.

Distinctia principala dintre conceptul de profit si cel de profitabilitate consta in faptul ca profitul reprezinta rezultanta contabila a eforturilor bancii concretizate in realizarea de venituri din care se deduc cheltuielile, in vreme ce profitabilitatea (care are in centru evident profitul contabil) cuprinde o suma de elemente ce nu apartin contabilitatii sau evidentei extracontabile, incluzand aici componenta strategica sau previzionala, ori aspectul concurential concretizat in planurile de marketing, si se concretizeaza in determinarea profitului ca element central al bugetului de venituri si cheltuieli.

Profitabilitatea unei banci trebuie considerata element strategic ce influenteaza existenta, dezvoltarea si integritatea viitoare a bancii, fiind necesara adoptarea unor politici de evaluare a performantelor unitatilor bancare in vederea adoptarii unor decizii bine fundamentate de catre conducerea bancii pentru aprecierea evolutiei si posibilitatile de dimensionare a retelei proprii. Metodele de evaluare a performantelor se coreleaza cu decizia strategica privind organizarea sucursalelor, evaluarea pe baza criteriilor de performanta contribuind la analiza calitativa a rezultatelor fiecarei sucursale, pentru veniturile, cheltuielile si rezultatele obtinute comparativ cu activitatea celorlalte sucursale.

Modalitatile de realizare a profitului la nivelul sucursalelor bancii ofera o imagine fidela asupra gestiunii acestor unitati, a eficientei activitatii acestora, evaluarea avand drept scop controlul si coordonarea procesului de optimizare privind dimensionarea si modernizarea retelei bancii, in functie de contributia efectiva la realizarea profitului inregistrat pe o perioada determinata, de catre banca analizata.

De exemplu, strategia Bancii Romane de Dezvoltare consta in instituirea unui sistem propriu de determinare a profitabilitatii in trei etape: la nivelul sucursalelor, pe centre de profit si apoi pe produse, servicii si clienti, proces care este extrem de complex si care poate fi finalizat numai in conditiile aplicarii programului de informatizarii totale a bancii.

Banca Romana de Dezvoltare utilizeaza modele pentru organizarea si functionarea centrelor de profit si calcul a profitabilitatii, care se bazeaza pe existenta la nivelul fiecarui centru de profit a unui sistem de evidenta care sa permita furnizarea unor elemente asociate veniturilor si cheltuielilor la nivelul fiecarei sucursale bancare nationale, pe baza carora unitatile sa poata calcula corect rezultatele activitatii desfasurate. La nivelul Centralei bancii se calculeaza dobanzi pentru excedentul de resurse disponibilizate, in vederea stimularii unitatilor teritoriale de a asigura resurse, iar in situatia de neasigurare a resurselor se vor suporta costuri corespunzatoare.

In ceea ce priveste determinarea profitabilitatii unitatilor teritoriale, ca centre de profit, se pleaca de la ideea conform careia societatile bancare trebuie sa isi acopere plasamentele din resurse proprii, prin acestea din urma intelegandu-se resursele constituite in principal din depozitele clientilor, adica atrase de banca de pe piata non-bancara, putandu-se enunta astfel ecuatia de baza a profitabilitatii si a echilibrului bancar pe termen lung:

R + I = P

unde:

R = resursele proprii ale bancii constituite in principal din depozitele clientilor nebancari;

I   = resurse atrase de pe piata interbancara;

P = plasamentele unei societati bancare, definite ca active producatoare de venituri - depozitele interbancare si imprumuturile acordate bancilor, titlurile de portofoliu si creditele.

Resursele atrase de pe piata interbancara au rolul de a asigura echilibrul bancii in situatiile de deficit (cand banca atrage resurse) sau de excedent (cand banca realizeaza plasamente) pentru mentinerea solvabilitatii bancii sau majorarea veniturilor sale.

Resursele de pe piata interbancara reprezinta in general cea mai scumpa modalitate de finantare a bancii, fiind de obicei evitat apelul la aceste resurse, bancile care se afla des in situatia de a cauta astfel de imprumuturi reflecta existenta unor probleme acute de lichiditate, piata bancara insasi reactionand prin majorarea dobanzilor sau chiar refuzul de a imprumuta bancile "problema". Pentru a evita astfel de probleme, este esential pentru gestiunea unei banci controlul asupra resurselor proprii si echilibrul dintre resurse si plasamente .

Se remarca in ultima perioada concurenta din ce in ce mai mare pe piata resurselor, fenomen care are ca rezultat majorarea ratelor dobanzilor pasive peste nivelul inflatiei si diminuarea nivelului marjei dobanzii, conducand in cele din urma la orientarea spre politici ce privesc reducerea cheltuielilor indirecte, inclusiv stoparea utilizarii resurselor in investitii proprii, dupa ce, pana la un anumit moment, bancile erau recunoscute ca fiind principalul investitor in constructii. Eforturile bancilor, concretizate in cresterea volumului de resurse atrase de pe piata non-bancara, au ca motivatie primordiala necesitatea de dezvoltare, iar egalitatea dintre resurse si plasamente, ca ecuatie bilantiera la nivelul unei societati bancare, isi gaseste justificarea in cadrul unor elemente de echilibru fundamentale pentru activitatea bancara, ce se reflecta in realizarea profitului.

Sarcina esentiala a managementului central al bancii consta in alegerea celor mai eficiente modele de profitabilitate, care vizeaza posibilitatile de acoperire a plasamentelor cu resurse proprii, la nivelul fiecarei unitati a bancii, organizate ca centru de profit, in orice moment existand unitati ale bancii cu excedent de resurse (cu plasamente proprii mai mici decat resursele atrase) si unitati care prezinta deficit de resurse (plasamentele depasesc resursele); unitatile cu excedent de resurse procedeaza la vanzarea surplusului de resurse catre unitatile deficitare astfel incat sa acopere necesarul de resurse proprii al intregii banci.

Pentru ca toate centrele de profit sa poata evalua corect profitabilitatea, se elaboreaza modele de profitabilitate perfectibile permanent, in cadrul lor fiind incluse toate cheltuielile ce revin fiecarui centru de profit, determinarea costului resurselor reprezentand elementul cu cea mai mare importanta in cadrul modelului.

Modul de organizare a bancilor nu permite o descentralizare a managementului, necesitand astfel executarea de catre unitatile bancare a deciziilor adoptate de catre conducerea bancii, care uneori ignora posibilitatile oferite de zona in care activeaza unitatea. De aceea, descentralizarea managementului este considerata de unii specialisti ca unul din factorii de crestere a eficientei manageriale in banci.

In situatia in care unitatile bancare teritoriale nu reusesc sa-si asigure din resurse proprii toate solicitarile de credite, pentru echilibrarea resurselor si plasamentelor unitatilor din teritoriu, este necesara interventia centralei bancii, care influenteaza activitatea de creditare a unitatilor prin: norme de creditare, plafoane de credite, competente in aprobarea anumitor categorii de credite, nivelul dobanzilor si comisioanelor, completarea resurselor proprii prin furnizarea lichiditatilor necesare.

Pentru determinarea rentabilitatii in activitatea de creditare a unitatilor teritoriale, este necesara adoptarea unei metode care sa aiba ca obiectiv maximizarea valorii investitiei proprietarilor bancii, exprimata astfel:

Rentabilitatea activitatii de creditare este apreciata in functie de indicatorul "rata venitului net din dobanzi", calculat dupa formula:

Rata venitului net din dobanzi =

Eficienta acestei metode se evidentiaza in conditiile unor schimbari dese ale ratei dobanzii, ceea ce permite alocarea resurselor in functie de profit si o descentralizare a managementului bancii prin decizii bine fundamentate, adoptate pe baza analizei de conducerea unitatii. In cadrul societatilor bancare romanesti se utilizeaza mai multe modele de profitabilitate, elaborate de conducerea bancilor in functie de reteaua teritoriala, sistemul informational de care dispune banca, precum si strategiile elaborate de managementul bancii pentru monitorizarea unitatilor teritoriale. In functie de regiunile teritoriale, de specificul activitatilor economice din aceste regiuni, marile banci si-au stabilit ca centre de profit structuri organizationale de tipul unitatilor zonale de coordonare si control (Muntenia, Oltenia, Ardeal, Moldova, Banat, Dobrogea), sucursale judetene coordonatoare ale activitatii retelei locale sau, in cazul bancilor mici, unitati teritoriale responsabile fata de central bancii pentru rezultatele obtinute.

3 Modalitati de cuantificare a performantelor bancare

3.1 Evaluarea performantelor

la nivelul unitatilor bancare

In cadrul sectorului bancar, caracterizat printr-o concurenta intensiva, bancile moderne nu isi permit sa ofere servicii lipsite de profitabilitate, astfel ca trebuie sa-si organizeze functiile lor de o maniera care sa le permita stabilirea contributiei exacte la rezultate a partilor componente. Pentru rezolvarea acestor nevoi, in ultimul deceniu s-au dezvoltat sisteme mai rafinate pentru evaluarea performantelor bancare, care contribuie la formularea deciziilor bancii privind intrarea si iesirea anumitor produse sau servicii.

Un cadru eficient de evaluare a performantelor cuprinde o serie de elemente precum: organizarea adecvata ce permite alocarea veniturilor si cheltuielilor pe unitati de activitate, in raport cu diversele linii de afaceri, produse sau segmente de piata ale unei banci, un sistem intern de stabilirea a preturilor in scopul cuantificarii contributiei diferitelor unitati de activitate la rezultat si mijloace de incorporare a elementelor de risc in cadrul de evaluare a performantelor. Odata cunoscute aporturile pe linii de activitate, produse sau piete, se pot stabili in mod clar segmentele de clienti cele mai promitatoare si produsele ce trebuie analizate cu privire la capacitatea lor de generare a veniturilor, un cadru adecvat de evaluare a performantelor permitand si analizarea aportului net pe care il are relatia cu un client important la rezultatul final al bancii. Extinderea retelei teritoriale, majorarea volumului de resurse si plasamente si diversificarea ofertei de produse si servicii au condus la preocupari permanente ale bancilor pentru o dezvoltare calitativa, in sensul stabilirii modalitatilor de optimizare a realizarilor si structurarii portofoliului de resurse si plasamente, in scopul obtinerii unor performante superioare, elaborandu-se in acest sens modele de analiza si urmarire a profitabilitatii bancare, organizate ca centre de profit, putand exista situatia ca banca pe ansamblu sa prezinte o profitabilitate buna dar o anumita unitate teritoriala sa se confrunte cu dificultati.

Evaluarea profitabilitatii unei banci comerciale se efectueaza cu ajutorul indicatorilor de performanta bancara, indicatori ce reflecta o multitudine de aspecte referitoare la gradul de realizare a profitului, eficienta manageriala si operationala.

3.2 Indicatori de performanta bancara

La nivelul fiecarei unitati bancare se determina periodic mai multe tipuri de indicatori de apreciere a activitatii ce pot fi organizati si structurati in sisteme de indicatori care confera o imagine asupra pozitiei si evolutiei bancii la un anumit moment, instituirea lor fiind corelata cu decizia strategica a bancii privind organizarea unitatilor bancare ca centre de profit, astfel incat evaluarea pe baza criteriilor de performanta sa contribuie la analiza rezultatelor obtinute, "cu cat se cunoaste mai mult referitor la activitatea operationala a firmei, cu atat va fi mai buna selectia indicatorilor folositi".

In practica bancara se utilizeaza o multitudine de indicatori pentru analiza si evaluarea performantelor bancare, insa este oportuna structurarea lor in functie de obiectivele principale ale managementului bancar , astfel:

• indicatori pentru aprecierea eficientei de ansamblu a activitatii bancii;
• indicatori pentru evaluarea calitatii activelor;
• indicatori pentru aprecierea rentabilitatii si profitabilitatii si corelatiile dintre acestia;
• indicatori pentru analiza veniturilor si cheltuielilor bancare;
• indicatori de rating bancar.

3.3 Indicatorii pentru aprecierea eficientei de ansamblu

a activitatii bancii

Rata profitului brut sau net reflecta gradul in care veniturile obtinute de banca reprezinta profit, brut sau net, si sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor efectuate in vederea obtinerii lor. Se determina conform relatiei:

Rata profitului brut =

Rata profitului net =

Acesti indicatori prezinta un caracter specific avand in vedere ca atat numaratorul , cat si numitorul fractiei reprezinta elemente ce necesita maximizarea, prin imbunatatirea raportului dintre venituri si cheltuieli - maximizarea veniturilor si minimizarea cheltuielilor. Rata profitului va fi cu atat mai mare cu cat cheltuielile sunt corespunzator dimensionate, si, in consecinta, eficienta activitatii desfasurate de banca este mai buna si managementul mai performant.

Rata rentabilitatii determinata ca raport intre profitul brut si cheltuielile totale, reflecta rezultatele managementului bancar de optimizare a plasamentelor in corelatie cu resursele atrase. Acest indicator se calculeaza astfel:

Rata rentabilitatii =

Optimizarea raportului dintre venituri si cheltuieli reprezinta o latura esentiala a managementului bancar, fiind sursa principala a majorarii profitului activitatii bancare. Realizarea unui nivel optim al cheltuielilor se poate obtine avand in vedere tendinta de reducere a ponderii acestora, in special a celor cu functionarea bancii in ansamblul activitatii, precum si majorarea cheltuielilor determinata de: cresterea volumului resurselor atrase si a nivelului dobanzilor bonificate, diversificarea gamei de produse si servicii bancare oferite clientilor. Rata rentabilitatii este cu atat mai mare cu cat o unitate de profit se obtine cu un volum minim de cheltuieli.

Productivitatea muncii, calculata ca raport procentual intre cifra de afaceri si totalul personalului bancii se utilizeaza pentru evaluarea performantelor bancii in functie de numarul salariatilor existenti si reflecta volumul cifrei de afaceri pe salariat realizata intr-o anumita perioada.

Productivitatea muncii =

Mentinerea unui numar de personal supradimensionat in raport cu volumul operatiunilor si serviciilor are un impact negativ asupra activitatii bancii prin efectuarea unor cheltuieli suplimentare, cu consecinte asupra diminuarii cifrei de afaceri.

Ponderea salariilor in totalul cheltuielilor cu functionarea bancii, determinata ca raport procentual intre salarii si cheltuielile aferente acestora si cheltuielile de functionare ale bancii.

Cheltuielile cu functionarea pe salariat reprezinta o componenta a cheltuielilor totale ale bancii, valoarea profitului pe salariat fiind direct proportionala cu volumul si calitatea operatiunilor efectuate clientilor bancii. Indicatorul se calculeaza conform relatiei:

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioanele incasate ilustreaza eficienta utilizarii timpului de lucru de catre angajatii bancii ca urmare a operatiunilor efectuate:

Gradul de acoperire a cheltuielilor cu functionarea bancii din comisioane reflecta masura in care veniturile obtinute din operatiunile in numele clientilor acopera cheltuielile cu functionarea bancii:

Cheltuielile cu functionarea bancilor trebuie sa asigure operativitatea serviciilor bancare prestate in conditii moderne pentru personalul fiecarei unitati bancare, dimensionarea acestora fiind corelata cu volumul de activitate, numarul personalului si gradul de utilizare a spatiului in care se desfasoara activitatea. Un nivel inalt al indicatorului reflecta organizarea eficienta a activitatii bancii si o pozitie importanta in cadrul sistemului bancar, detinuta ca urmare a calitatii si diversitatii serviciilor oferite clientilor.

3.4 Indicatori pentru evaluarea calitatii activelor

Sunt utilizati pentru a evidentia structura activelor unei banci din punct de vedere al performantei si al capacitatii acesteia de a genera venituri si se structureaza astfel:

Rata utilizarii activelor, determinata ca raport intre veniturile totale obtinute de banca si activele utilizate in acest scop, reflecta fructificarea optima a activelor bancii si capacitatea activelor de a genera venituri pentru banca si se calculeaza astfel:

Rata utilizarii activelor=

Realizarea unui volum optim al activelor este posibila prin stabilirea unui anumit nivel al ratei dobanzii si prin cresterea ponderii activelor cele mai rentabile, tinand cont insa de faptul ca acestea sunt si cele mai riscante.

Remunerarea activelor, calculata ca raport intre profitul brut si totalul activelor, exprima gradul in care activele bancii sunt remunerate pentru obtinerea profitului brut si ofera o baza de comparatie a eficientei activitatii bancare intre diferite tari, care au cote diferite de impozite pe profit, conform legislatiei fiscale nationale.

Remunerarea activelor =

Ponderea activelor neperformante in total active, evidentiaza activele care nu concura la dezvoltarea performantelor bancii, un volum mare al acestora conducand la pierderi cu efecte majore asupra capitalului bancii:

Ponderea creditelor restante in total active sau total credite:

;

Ponderea provizioanelor pentru credite neperformante si dobanzi restante in total credite. O valoare mare a indicatorului nu reflecta neaparat un volum mare al creditelor neperformante, el putand indica preocuparea bancii de a se proteja prin constituirea provizioanelor:

3.5 Indicatori pentru aprecierea rentabilitatii si profitabilitatii si corelatiile dintre acestia

Pentru analiza profitabilitatii unitatilor bancare se utilizeaza un model de analiza - sistemul DuPont- ce compara profitul obtinut de societatea bancara cu riscul, si masoara performantele unei banci si expunerea acesteia prin intermediul unui set de indicatori specifici, precum: rentabilitatea economica, rentabilitatea capitalului, efectul de parghie.

Rentabilitatea economica (Return on Assets), exprimata ca raport intre profitul net si total active, arata capacitatea managementului bancii de a utiliza resursele in scopul obtinerii de profit.

ROA =

unde: ROA = rentabilitate economica/rentabilitatea activelor

Se apreciaza ca acest indicator reflecta cel mai bine eficienta bancara intrucat exprima direct rezultatul in functie de managementul specific al intermedierii bancare si optimizarea operatiunilor active.

In situatia in care indicatorii inregistreaza un trend descrescator inseamna ca banca intampina dificultati in realizarea veniturilor, iar o evolutie crescatoare denota rezultate pozitive, dar si un risc excesiv asumat de banca.

Rentabilitatea capitalului propriu (Retur on Equity) prezinta importanta deosebita pentru actionarii unei banci intrucat reflecta capacitatea managementului de a se implica in activitatea bancii, obiectivul fundamental al acestuia constituindu-l maximizarea valorii investitiei actionarilor prin realizarea unor plasamente performante si utilizarea eficienta a resurselor bancii.

ROE =

unde: ROE = rentabilitatea capitalului propriu/rentabilitatea financiara

ROE constituie un element care influenteaza cursul bursier al actiunilor bancii intrucat valoarea sa influenteaza cererea si oferta de actiuni emise, fiind de dorit ca valoarea acestui indicator sa depaseasca valoarea ratei medii a dobanzilor pe piata pentru a face ca actiunile bancii sa fie mai atractive decat plasamentele in depozite bancare.

Efectul de parghie sau multiplicarea capitalului (Leverage Multiplier) se calculeaza ca raport procentual intre totalul activelor si capitalurile proprii, si arata de cate ori s-au multiplicat capitalurile proprii prin intermediul operatiunilor active ale bancii.

Efectul de parghie =

Indicatorul reflecta gradul de dezvoltare al afacerilor unei banci pornind de la un anumit volum al capitalurilor proprii si variaza invers proportional cu ponderea capitalurilor proprii in ansamblul pasivelor bancare, astfel: cu cat ponderea acestora este mai mare, cu atat efectul de parghie este mai mic, invers, o pondere mai mica a capitalurilor proprii in totalul pasivelor bancare determina un efect de parghie mai mare al bancii respective.

Conform opiniei specialistilor modelul DuPont analizeaza performantele bancare prin prisma compararii riscului cu profitul obtinut de societatea bancara prin balansarea castigurilor cu pierderile rezultate in urma producerii riscului; prima faza a analizei realizeaza legatura dintre rata rentabilitatii financiare (ROE), rentabilitatea activelor (ROA) si multiplicatorul capitalului, modelul oferind alternative pentru determinarea profitabilitatii in functie de capitalul propriu mediu sau total, activele medii sau totale si veniturile totale.

Schema relationala DuPont

Intre indicatorii de profitabilitate prezentati anterior exista o serie de corelatii, si anume:

ROE = ROA x Efectul de levier

respectiv,

Rata profitului net x Rata utilizarii activelor = Rata rentabilitatii economice

Exista teoreticieni care abordeaza conceptul de rentabilitate sub diferite forme, si anume:

• rentabilitatea capitalului propriu;
• rentabilitatea capitalului integral, capital ce contine in plus si capitalul strain;
• rentabilitatea vanzarilor, avand in vedere plasamentele, activitatile bancare speciale.

Se considera astfel ca urmarirea rentabilitatii bancare se efectueaza cu ajutorul indicatorului ROI (Return on Investment), care defineste atat rentabilitatea intregului capital cat si pe alte tipuri de activitati, adica sectoare de activitate, produse si servicii bancare. In conditiile investirii totale a capitalului, dupa valorificarea produsului si obtinerea profitului, are loc calculul ROI in doua variante:

ROI =

ROI =

Schematic, determinarea rentabilitatii globale a activitatii bancare este prezentata in figura de mai jos:

Determinarea profitabilitatii poate fi detaliata pana la nivelul fiecarui client, produs si serviciu bancar, insa o analiza completa la nivelul clientilor, produselor si serviciilor bancare nu este posibil de realizat la noi in tara intrucat raportarile financiar contabile ale societatilor bancare ofera informatii doar cu privire la rentabilitatea si profitabilitatea la nivel global, si apoi detaliate pana la nivelul sucursalelor. Calculul profitului sau pierderii ce rezulta din operatiile cu fiecare client este prezentat in schema urmatoare:

Pentru analiza dupa metoda ROI la nivelul fiecarui client, produs sau serviciu bancar, ar fi necesara o modificare a sistemului de evidenta a veniturilor si costurilor bancare si introducerea unor noi programe de procesare a datelor, conducand astfel la costuri suplimentare, ce nu se justifica.

Un indicator important de apreciere a profitabilitatii activitatii bancare il constituie marja dobanzii, in vederea determinarii acesteia fiind necesara existenta unei structuri corespunzatoare a evidentei contabile curente a bancilor si a bilantului si contului de profit si pierdere.

Marja dobanzii se determina ca raport intre veniturile nete din dobanzi (venituri din dobanzi-cheltuielile cu dobanzile), si activele generatoare de venit (purtatoare de dobanzi):

Marja dobanzii =

O valoare ridicata a marjei dobanzii respectiv un venit net din dobanzi cat mai mare obtinut la un nivel dat al activelor, reflecta un management eficient al activelor si pasivelor, o activitate profitabila dar in acelasi timp angajarea in activitati cu grad mare de risc. Un nivel redus al marjei dobanzii indica un volum ridicat al cheltuielilor cu dobanzile, dar si o expunere mai prudenta a bancii la risc, care conduce la venituri din dobanzi mai mici, dar mai sigure.

Printre factorii care influenteaza nivelul ratei dobanzii amintim:

• capacitatea de atragere a unor resurse stabile la un pret mic;
• valorificarea eficienta a resurselor atrase;
• realizarea de plasamente profitabile in conditiile asumarii unor riscuri acceptabile.

Bancile din tarile cu economie de piata dezvoltata se bazeaza, pe langa plasamentele purtatoare de dobanzi si pe alte active ce aduc bancii castiguri sub diferite forme, de exemplu plasamente pe piata de capital, la care banca castiga prin cresterea cursului portofoliului de titluri detinute sau prin intermediul dividendelor.

3.6 Indicatori pentru analiza

veniturilor si cheltuielilor bancare

Randamentul economic, exprimat ca raport intre cheltuielile totale si veniturile totale, calculate conform modelului de profitabilitate al bancii:

Randamentul economic =

Se considera ca eficienta centrului de profit este mai ridicata in situatia in care indicatorul inregistreaza valori reduse, un factor de influenta reprezentandu-l cheltuielile, altele decat cele bonificate la resursele atrase, care trebuie permanent diminuate in scopul imbunatatirii performantelor bancare.

Ponderea veniturilor din dobanzi in total active:

Ponderea veniturilor din alte surse decat dobanzile in total active:

Rata cheltuielilor cu dobanzile fata de total active

3.7 Indicatori de rating bancar

Poate fi considerata oportuna analiza/introducerea indicatorilor de rating bancar in categoria indicatorilor de performanta, datorita faptului ca performanta unei banci provine si din pozitia pe care banca o ocupa in cadrul sistemului bancar, obtinuta prin indicatori de rating bancar.

Evaluarea societatilor bancare se poate realiza prin sisteme de rating, precum "Sistemul de rating bancar si avertizare timpurie - CAMEL", utilizat in SUA si "Sistemul de rating bancar CAAMPL", implementat de Banca Nationala a Romaniei.

Sistemul este denumit prin acronimare CAMEL.

C apital adequasy - adecvarea capitalului;

A ssets - calitatea activelor;

M anagement - conducerea;

E arnings - profitabilitatea;

L iquidity - lichiditatea;

si are la baza evaluarea celor cinci componente ce reflecta pozitia financiara a unei banci conform legislatiei in vigoare.

Semnificatia rating-urilor CAMEL este urmatoarea:

CAMEL 1 = bancile sunt solide din aproape toate punctele de vedere ale sistemului de apreciere;

CAMEL 2 = bancile sunt solide, dar pot manifesta slabiciuni modeste ce pot fi corectate prin derularea normala a operatiunilor;

CAMEL 3 = bancile manifesta o combinatie de slabiciuni ce reflecta conditii care variaza de la "potrivit de severe" la "nesatisfacatoare"; sunt vulnerabile si necesita mai mult decat o supraveghere normala, fiind inspectate cel putin o data pe an;

CAMEL 4 = bancile au un volum substantial de active indoielnice sau o combinatie de alte conditii care sunt mai putin satisfacatoare. Este prezent, dar nu pronuntat, un potential risc de faliment, sunt supuse unor inspectii de mai multe ori pe an;

CAMEL 5 = bancile prezinta un portofoliu de active maxim deteriorate fiind necesara o recapitalizare urgenta prin sprijin din partea actionarilor sau din alte surse. Probabilitatea de faliment este mare.

Intrucat performanta bancara inseamna in special soliditate, autoritatile americane considera ca aceasta este asigurata prin adecvarea corespunzatoare a capitalului; profitul reprezinta obiectivul esential al fiecarei societati bancare in parte, iar prin managementul bancii se realizeaza acoperirea expunerii la risc. Sistemul de rating si avertizare timpurie CAMEL a fost preluat si in Romania, iar incepand cu anul 2001 acesta a presupus analiza unei componente suplimentare, si anume "Calitatea actionariatului" si a devenit sistemul de rating CAAMPL.

Cele sase componente specifice de analiza sunt:

• adecvarea capitalului C
• calitatea actionariatului A
• calitatea activelor A
• management M
• profitabilitate P
• lichiditate L

Sunt evaluate pe o scara de valori cuprinsa intre 1 si 5, astfel incat 1 reprezinta cel mai performant nivel si 5 cel mai scazut. Intervalele valorice s-au stabilit in functie de standardele internationale in materie si specificitatea sistemului bancar romanesc, doar 4 din cele 6 componente (CAPL) fiind evaluate pe baza de indicator. Nota finala se obtine prin insumarea valorii rating-ului pentru fiecare indicator, la care se adauga valoarea rating-ului pentru componentele "calitatea actionariatului" si "calitatea managementului".

Adecvarea capitalului (C)

Bancile trebuie sa-si mentina un capital corespunzator in raport cu natura si profilul riscului, precum si cu capacitatea managementului de a identifica, masura si controla aceste riscuri, deoarece in perioadele cu performante slabe capitalul actioneaza ca un tampon mentinand astfel increderea publicului in sistemul bancar si stabilitatea resurselor atrase.

Tabel nr. 17

Indicator	Interval		Rating
Raport de solvabilitate 1 > (fonduri proprii / active ponderate in functie de risc)	> <5	Bine capitalizata Adecvat capitalizata Subcapitalizata Subcapitalizata semnificativ Subcapitalizata major
Raport de solvabilitate 2 > (capital propriu / total active la valoarea neta)	> <4%	Bine capitalizata Adecvat capitalizata Subcapitalizata Subcapitalizata semnificativ Subcapitalizata major
Rata capitalului propriu (capital propriu / total active la valoarea neta)	> <2%	Bine capitalizata Adecvat capitalizata Subcapitalizata Subcapitalizata semnificativ Subcapitalizata major
Capital propriu / Capital social	> <50%	Bine capitalizata Adecvat capitalizata Subcapitalizata Subcapitalizata semnificativ Subcapitalizata major

Calitatea actionariatului (A)

Este o componenta de baza in evaluarea unei banci, unde stabilirea rating-ului are la baza factori financiari, manageriali, si riscul de tara, o atentie deosebita necesitand-o actionarii semnificativi. La aprecierea performantelor actionarilor se au in vedere urmatorii factori de evaluare:

• nivelul si calitatea sprijinului acordat de actionari in activitatea bancii;
• disponibilitatea si capacitatea actionarilor de a face fata riscurilor bancare;
• nivelul riscurilor aparute ca urmare a implicarii firmelor actionare in afacerile bancii;
• caracterul, capacitatea financiara si responsabilitatea actionarilor;
• volumul creditelor acordate de banca actionarilor;
• capacitatea actionarilor de a asigura un nivel optim al lichiditatii care sa acopere obligatiile scadente;
• relatiile dintre banca si actionarii sai, precum si efectele acestora asupra situatiei financiare a bancii;
• efectuarea de operatiuni in conditii privilegiate pentru actionari;
• performantele si profilul de risc al institutiei.

Calitatea activelor (A)

Se bazeaza pe evaluarea acestora in functie de gradul de provizionare si reflecta riscul potential al creditelor, al investitiilor, al altor active si al tranzactiilor extrabilantiere. Evaluarea calitatii activelor are in vedere: practici eficiente de administrare a creditelor si identificare a riscurilor, tendinta de evolutie a activelor neperformante, calitatea portofoliului de credite, capacitatea managementului de a gestiona corespunzator activele, elaborarea si implementarea adecvata a politicilor de credit si investitii.

Tabel nr. 18

Management (M)

Acest rating ilustreaza capacitatea conducerii bancii de a gestiona riscurile in scopul asigurarii stabilitatii si profitabilitatii societatii bancare conform reglementarilor legale in vigoare.

Profitabilitate (P)

Profitabilitatea reflecta capacitatea bancii de a desfasura o activitate eficienta. Veniturile pot fi afectate atat calitativ cat si cantitativ de administrarea neadecvata a riscului de credit care poate conduce la constituirea unor provizioane suplimentare pentru pierderi din credite.

Tabel nr. 19

Lichiditatea (L)

Lichiditatea si gestionarea resurselor si plasamentelor sunt evaluate in functie de : trendul resurselor si plasamentelor, apelul la pietele monetare si alte surse de finantare, capacitatea de a face fata cerintelor de lichiditate, strategiile de management al fondurilor, sistemele informatice de administrare, gradul de diversificare a surselor de finantare.

Tabel nr. 20

4 Evaluarea performantelor bancare -

Evolutia "BCR" si "BRD-GSG" in anul 2005

Prin comparatia intre indicatorii de performanta a celor doua mari banci din Romania am dorit sa oferim un punct de reper privind eficienta managementului la nivelul conducerii celor doua banci.

Tabel nr. 21 Indicatori pentru aprecierea eficientei activitatii

B.C.R. vs BRD-GSG

Indicatori de apreciere a profitabilitatii si rentabilitatii

Indicatori pentru analiza veniturilor si cheltuielilor bancare

Concluzii: Dupa cum observam "BRD-GSG" reuseste sa fructifice mult mai bine activele, denotand, astfel un management mai performant, de asemenea, nu putem sa nu observam trendul ascedent pe care se situeaza "BRD-GSG", si scaderea "BCR-ului". De altfel in anul 2005, precum si in anul 2006, revista "Euromoney" a decernat "BRD-ului" titlul de cea mai buna banca a anului in Romania.