Piedici aparute in calea extinderii
utilizarii cardurilor
Dezvoltarea exploziva a
cardurilor bancare, in primii ani de la aparitia acestora, a intampinat
si cateva piedici. Piedicile s-au datorat in mare masura lipsei
de experienta a sistemului bancar, care nu mai avusese de-a face
pana atunci cu o asemenea dezvoltare dinamica a unui produs.
Prima
lectie invatata a fost cea legata de oferirea si
monitorizarea liniilor de credit acordate prin intermediul cardurilor. Cand
s-au lansat pentru prima oara programele pentru cardurile bancare,
bancile au inceput sa emita si sa trimita agresiv
aceste carduri clientilor lor si potentialilor clienti prin
metode mai mult sau mai putin conventionale. Practic, odata ce
banca considera ca o persoana este apta pentru a detine
cardul, ii si deschidea o linie de credit si trimitea cardul la
adresa persoanei in cauza de multe ori fara ca aceasta sa
fi solicitat acest serviciu din partea bancii. In acea perioada
bancile trimiteau carduri clientilor care aveau depozite constituite,
imprumuturi, casete de valori si in general, oricarei persoane a
carei adresa o puteau afla. Cum era si de asteptat, nu
toate persoanele care au primit astfel de carduri au stiut sa
foloseasca creditele in mod judicios. Bancile au inceput sa
inregistreze pierderi, iar in doar cativa ani aceste pierderi au inceput
sa reprezinte o reala problema.
Problema era ca, pana atunci, bancile nu
mai aveau experienta in acordarea de credite negarantate unui
numar foarte mare de persoane, in special linii de credit revolving
asociate credit-cardului. Metodologia de creditare folosita pana
atunci pentru credite de consum in transe s-a dovedit ineficienta in
cazul creditelor acordate pe baza de carduri. Puse fata in
fata cu un volum de pierderi deja inadmisibil, bancile au
adoptat metodologii si norme specifice acestui tip de activitate, care au
condus la explozia utilizarii eficiente a cardurilor in prezent.