Pietele creditului si tipuri de banci

Pietele creditului si tipuri de banci

1. Aparitia bancilor si rolul lor in economie

In Romania, prima banca a fost Banca Nationala a Moldovei, infiintata in 1857.

Aparitia si evolutia ulterioara a bancilor reflecta pe plan institutional cresterea complexitatii operatiunilor banesti, centralizarea si concentrarea capitalului de imprumut in mainile unui numar de persoane si firme care s-au specializat in astfel de operatiuni, pana s-a ajuns la actualul profil. In perioada actuala, bancile sunt institutii specializate in organizarea si infaptuirea circulatiei capitalului de imprumut, avand ca scop obtinerea de profit. Odata aparute, bancile au contribuit din plin la largirea productiei, la accelerarea vitezei de rotatie a capitalului, la cresterea gradului de concentrare a acestuia. Din simpli mijlocitori ai creditului, bancile au devenit puternice firme monopoliste.

Forme de monopoluri bancare:

l. comunitatea de interese: un acord incheiat intre mai multe banci in vederea instituirii unei raspunderi reciproce asupra angajamentelor luate de fiecare banca in parte, intocmirea bilanturilor dupa aceleasi reguli, plata unor dividende legale;

2. consortiul sau sindicatul bancar: un acord incheiat intre banci pentru executarea in comun a anumitor operatiuni financiare avantajoase si de proportii mai mari, cum ar fi plasarea de titluri de stat, acordarea de credite, etc.;

3. concernul bancar: forma de participatie bancara in cadrul careia banca tutelara, detinatoare a unui anumit numar de actiuni ale bancilor afiliate, controleaza capitalurile cu care lucreaza aceste banci. Formal, bancile afiliate raman independente.

De regula, prin notiunea de aparat bancar este desemnat ansamblul coerent al diferitelor categorii de banci care functioneaza intr-o tara, raspunzand cerintelor unui anumit grad e dezvoltare economico-sociala. Functiile aparatului bancar in cadrul economiei, sunt: 1. mijlocirea creditului si a platilor fara numerar; 2. transformarea in capital a micilor economii si a veniturilor provenite din munca; 3. crearea instrumentelor de credit si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente; 4. executia de casa a bugetului de stat; 5. operatii de vanzare-cumparare de valuta.

O economie nu este numai un ansamblu de procese care creeaza bunuri, ci si o suita de procese care creeaza procese, iar serviciile de inalta calificare pe care le presteaza aparatul bancar sunt o componenta de prima marime a sectorului tertiar, indispensabila functionarii suple si eficiente a economiei. In perioada contemporana, bancile au devenit unul din instrumentele principale ale politicii economice. In acest context, puterea statala actioneaza in cadrul unui aparat bancar modelat in acest scop, in vederea determinarii directe a insasi coordonatelor economiei nationale. Politica economica a statului se exercita cu eficienta in majoritatea tarilor prin: orientarile date de banca de emisiune, prin instrumente cum sunt: taxa scontului, rezerva minima obligatorie, taxa de lombard, operatiuni la piata libera, etc.; celelalte instructiuni bancare aplica direct politica statului in creditarea economiei nationale; organismele de control ale statului asupra activitatii bancare, completeaza sistemul de decizii si influente prin care statul orienteaza politicile monetare si de credit si prin aceasta intreaga viata economica. Deci, in economiile avansate, aparatul bancar este structurat pe mai multe nivele. In varful piramidei se afla banca centrala (de emisiune) care infaptuieste politica monetara, de credit si valutara preconizata de autoritatea statala. Pe treapta urmatoare se gasesc situate un numar mare de banci comerciale si institutii de credit specializate. In majoritatea cazurilor, aceste banci sunt organizate sub forma de societati pe actiuni si apartin capitalului particular, de stat sau cu caracter mixt. Din punct de vedere al capitalului si a cifrei de afaceri, se disting banci mici, mijlocii si mari. In fine, cel de-al treilea nivel de integrare bancara, include organismele principale, de stat sau interbancare, de supraveghere a activitatii aparatului bancar. Crearea acestor organe de control asupra activitatii institutiilor bancare, are la baza interese profund sociale, cum ar fi ocrotirea posesorilor de depozite si consolidarea creditului.

2. Pietele creditului

Ansamblul relatiilor ce apar, pe de o parte intre diferitele subiecte economice, intreprinderi si persoane, si banci, iar, pe de alta parte, intre banci si institutiile specializate de credit, in legatura cu transferul de disponibilitati banesti, ca forma de circulatie specifica a capitalului de imprumut, in conditiile de rambursabilitate si cu plata dobanzilor aferente, formeaza continutul pietei creditului. In functie de natura creditelor supuse negocierii si structura participantilor, piata creditului cuprinde urmatoarele segmente: piata monetara; piata creditului pe termen scurt; piata creditului pe termen mediu; piata creditului pe termen lung; piata eurodevizelor.

Piata monetara. Aceasta piata desemneaza cadrul necesar in care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci in legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce. Negocierea disponibilitatilor necesare pentru stingerea obligatiilor reciproce ce apar intre banci formeaza deci obiectul tranzactiilor pe aceasta piata.

Obligatiile reciproce dintre banci au la origine cauze multiple. Pe de o parte, bancile isi acorda noi credite sau isi ramburseaza credite acordate anterior. Pe de alta parte, din ordinul clientilor lor, titularii de depozite, bancile efectueaza plati in favoarea unor banci si sunt beneficiare de incasari de la aceleasi sau alte banci. In acest fel, din fiecare operatiune efectuata o banca devine creditoare sau debitoare fata de alta banca. Drept urmare, la finele unei zile, fiecare banca in parte, are in raport cu celelalte banci o serie de pozitii si sume debitoare si o serie de pozitii si sume creditoare si, in consecinta, este, fie beneficiara unui sold creditor, fie titulara unui sold debitor. In decursul vremii, practica bancara a impus acestora obligatii reciproce intr-un cadru organizat, sub egida bancii de emisiune. Procedeul implica parcurgerea succesiva a doua momente. Astfel, in prima parte a zilei are loc reunirea reprezentantilor bancilor, confirmarea pretentiilor reciproce, compensarea platilor reciproce si stabilirea soldurilor aferente fiecarui participant. Catre sfarsitul zilei respective, intr-un al doilea moment, are loc stingerea soldurilor reciproce prin efectuarea de plati de catre titularii soldurilor debitoare catre beneficiarii soldurilor creditoare. Deci, pe piata monetara apar zilnic doua categorii de participanti: ofertantii si solicitatorii. Ofertantii sunt titularii conturilor de disponibilitati la banca de emisiune care au solduri creditoare. Intrucat depozitele pastrate la banca de emisiune nu sunt remunerate, acestia sunt interesati sa valorifice respectivele disponibilitati, prin negocierea acordarii de credite pe piata monetara. Solicitantii de credite pe aceasta piata sunt acele banci care, raman debitoare in raporturile cu celelalte banci, cauta resurse de acoperire. In concluzie, piata monetara se individualizeaza ca un segment distinct in cadrul pietei creditului prin urmatoarele trasaturi specifice: participantii pe aceasta piata sunt bancile; obiectul tranzactiilor negociate in cadrul ei sunt disponibilitatile in moneda centrala, respectiv aflate in depozite la banca de emisiune; operatiile de negociere se desfasoara zilnic; termenele de acordare a creditelor sunt foarte scurte, cele mai multe avand scadenta in ziua urmatoare; creditele acordate pe aceasta piata sunt credite personale, de la banca la banca; dobanda practicata se stabileste zilnic prin jocul cererii si ofertei. Amploarea operatiilor ce se desfasoara pe piata monetara se explica prin faptul ca aici isi gasesc concretizarea efectele circulatiei monedei scripturale. Relatiile dintre intreprinderi si banci care determina relatii de la banca la banca si, in final, creeaza piata monetara, sunt numai operatiuni ce decurg din acordarea de credite de catre banci si rambursarea acestora, ci, in principiu sunt generate de necesitatea stingerii obligatiilor dintre intreprinderi, respectiv de circulatia scripturala care se desfasoara prin intermediul depozitelor bancare.

Prin functiile pe care le indeplineste, asigurand indeosebi redistribuirea disponibilitatilor in economia mondiala, "piata monetara joaca un rol regulator important in relatiile de credit si in circulatia baneasca". In ultimii ani, tehnica electronica a revolutionat sistemele de lucru pe piata monetara, asigurand operativitatea ridicata a desfasurarii decontarilor reciproce.

Piata creditului pe termen scurt. Aceasta piata include in sfera sa ansamblul relatiilor ce privesc, pe de o parte, mobilizarea disponibilitatilor banesti de la intreprinderi si persoane la institutiile de credit, iar, pe de alta parte, acordarea de catre banci intreprinderilor sau persoanelor, pe termene de pana la maximum 2 ani. Resursele ce se mobilizeaza pe aceasta piata sunt, de regula, disponibilitatile curente ale intreprinderilor si persoanelor, soldurile conturilor de depozite la vedere ale acestor titulari, reprezentand disponibilitatile destinate cheltuielilor lor curente si care pentru acestia constituie un fond de rulment. In ceea ce priveste distribuirea acestor resurse, trebuie remarcata pluralitatea de forme prin care se realizeaza. Creditele acordate, indeosebi intreprinderilor, satisfac necesitatile lor curente legate de avansarea cheltuielilor de productie sau a celor legate de circulatia marfurilor de la producator in reteaua de distributie.

Piata creditului pe termen mediu (mijlociu). Aceasta piata cuprinde relatiile de mobilizare si redistribuire a depozitelor pe termen mediu, in vederea acordarii de credite pe o durata de la 18 luni la 7 ani, care au ca destinatie fie procurarea de echipamente industriale, fie finantarea exportului. Beneficiarii acestor credite sunt intreprinderile din diverse ramuri, care au pe aceasta cale asigurate conditiile pentru dezvoltarea si modernizarea instalatiilor si tehnologiilor, precum si pentru promovarea exportului. Asemenea credite au un rol deosebit in asigurarea cresterii economice.

Piata creditului pe termen lung. Aceasta piata are de asemenea, ca baza de referinta depozitele pe termen constituite prin intermediul multiplelor forme de banci si institutii specializate. O parte a resurselor se asigura de la buget sau prin reciclarea unor alte resurse mobilizate de catre banci. Avand drept scop infaptuirea de investitii productive si constructii de locuinte creditele pe termen lung se acorda pe o durata ce variaza intre 7 si 10 ani.

Piata eurodevizelor. Cuprinde relatiile privind mobilizarea si redistribuirea prin credite, in scopul fructificarii optime a eurodevizelor. Acestea din urma reprezinta creantele exprimate in valuta unei tari, care se utilizeaza in afara granitelor nationale, de catre nerezidenti. In marea lor majoritate ele sunt reprezentate de dolari, si de aici notiunea de eurodolari. Prin volumul operatiilor si caracteristicile sale, aceasta piata joaca un rol deosebit atat in relatiile dintre tari, cat si in cadrul economiilor nationale.

Pietei eurodevizelor ii confera o identitate proprie urmatoarele trasaturi specifice:

l. participantii directi pe aceasta piata sunt bancile, de regula, cele autorizate sa efectueze operatiuni valutare. Contractarea si negocierile au loc intre banci independent de nationalitate si granite, convenindu-se imprumuturile pe termene si pentru sume diferite si la dobanzi aliniate la nivelul pietei. Bancile fac oferte si exprima cereri in functie de nevoile si posibilitatile clientilor lor;

resursele ce converg spre piata eurodevizelor au proveniente diverse, cele mai multe provenind de la exportatorii din SUA si in alte tari, marile societati transnationale, bancile comerciale si bancile de emisiune din diferite tari;

beneficiarii de credite pe aceasta piata sunt in principal, importatorii si exportatorii din diferite tari, marile trusturi transnationale, bancile comerciale si cele de emisiune si nu in ultima instanta, bancile sau intreprinderile americane aflate in lipsa de disponibilitati;

pe aceasta piata s-au cristalizat tehnici speciale de acordare a creditului.

O alta modalitate de imprumuturi este reprezentata de:

Linia de credit (stand by).In cadrul careia se convine a se acorda credite de o anumita suma si la o dobanda prestabilita.

Angajamentul revolving. Este modalitatea prin care bancile se obliga sa puna la dispozitia beneficiarului o anumita suma in devize, pe un termen de 3-5 ani, cu posibilitatea de a revizui nivelul de dobanda in raport de conditiile pietei, prin reinnoirea periodica a angajamentelor. Prin aparitia si extensia sa, piata eurodevizelor genereaza in cazul relatiilor internationale si, in acelasi timp, in viata economica a tarilor participante, multiple consecinte, dintre care: 1. asigura lichiditati internationale suplimentare si ca atare, influenteaza pozitiv in echilibrarea balantelor de plati; 2. asigura resurse suplimentare expansiunii internationale, exportului de capital; 3. permite satisfacerea rapida a necesitatilor interne suplimentare de capital prin afluxul eurodevizelor creeaza o alimentare paralela, nelimitata ca dimensiuni, a resurselor de credit ce nationale. In acest context, adeseori politicile monetare si de credit ce urmaresc o anumita dimensionare a creditului si a emisiunii sunt contracarate sau chiar anulate.

3. Bancile de emisiune si operatiunile lor

Bancile de emisiune (centrale) de regula sunt banci ale statului, dar mai sunt cazuri in care ele apar ca banci rezultate din participarea celor mai importante banci din economie (de exemplu Banca Italiei). In Romania etatizarea Bancii Nationale s-a realizat in anul 1946 prin "preluarea" gratuita a activelor. Banca de emisiune are calitatea de a realiza politica monetara si de credit a statului.

In trecut bancile centrale erau doar banci de emisiune, in prezent bancile centrale realizeaza si alte laturi ale politicii economice a statului si prezinta anumite caracteristici: sunt de regula banci ale statului; promoveaza in numele statului diferite politici monetare si de credit; sunt cele care organizeaza si reglementeaza circulatia monetara a statului respectiv; sunt cele care emit moneda si cele care realizeaza reglarea operativa a miscarii numerarului; au calitatea de banci ale bancilor, calitate ce decurge din faptul ca toate celelalte banci din economie isi pastreaza resursele disponibile la banca centrala.

Functia principala a bancii de emisiune este emisiunea baneasca si apararea stabilitatii monetare. In ansamblul sistemului bancar al economiei de piata bancile de emisiune sunt veriga centrala si realizeaza o serie de operariuni astfel:

A. Operatii pasive: 1. constituirea si completarea capitalului propriu; 2. depuneri bancare;

B. emisiune de bancnote

C. Operatii active: 1. operatii de credit: a. operatiuni cambiale de reescont sau de imprumut pe gaj de cambii si pensiune a cambiilor; b. imprumut pe gaj de actiuni si efecte publice; 2. operatiuni comerciale: a. cumparare de aur si devize; b. cumparare de actiuni si efecte publice;

D. Alte operatii

Vom prezenta care este modalitatea de realizare a acestor operatiuni:

A. Operatiuni pasive

l. Constituirea si completarea capitalului propriu are o pondere relativ mica in ansamblul acestor operatiuni, completarea se realizeaza prin capitalizarea unei parti din profit, iar constituirea prin mijloace bugetare

2. La bancile centrale depun: a. bancile comerciale sub forma rezervei minime obligatorii; b. bancile centrale din alte tari, in masura in care isi constituie mijloace de lucru, in vederea efectuarii operatiilor de plati internationale sau urmaresc interventia pe piata valutara din anumite tari; c. trezoreria publica, realizand astfel pentru stat primirea, pastrarea, eliberarea mijloacelor banesti bugetului statului; d. marile monopoluri, indeosebi din industria de armament, a caror activitate este strans legata de cheltuielile statului.

3. Emisiunea de bancnote, ca operatiune principala a bancilor centrale, cunoscandu-se deocamdata in lume trei sisteme de contingentare a volumului de bancnote si anume: a. sistemul contingentarii directe, in care bancile aveau posibilitatea de a emite bancnote fara acoperire metalica in anumite limite; b. sistemul contingentarii indirecte, in care bancile aveau dreptul sa emita bancnote cu acoperire in cambii comerciale, dar si obligatia de a detine un stoc minim de aur, ca baza de acoperire a bancnotei; c. sistemul contingentarii mixte, in care bancile aveau obligatia sa detina un stoc minim de aur, dar era limitat si volumul emisiunii de bancnote. In prezent nu se mai practica nici unul din aceste sisteme, emisiunea de bancnote se realizeaza dupa criterii ce tin de marimea cheltuielilor statului si nu dupa criterii ce tin de credit.

B. Operatiuni active

l. Operatiile de credit. In cadrul acestor operatii, volumul reescontului arata la nivelul bancilor centrale masura in care aceste banci pun in circulatie bani. Reescontul are o proportie insemnata in cadrul operatiunilor active

2. Operatiile comerciale cu aur si devize sunt realizate de bancile centrale mai ales in scopul sustinerii cursului monedei nationale pe pietele valutare.

In unele tari ale lumii, operatiile comerciale cu efecte sunt operatii de proportii insemnate. De exemplu in Statele Unite ale Americii peste 70% din operatiile active sunt realizate de bancile Rezervei Federale cu asemenea efecte

3. Alte operatii. In aceasta categorie se includ operatiile de compensare realizate de bancile centrale intre bancile comerciale din tara respectiva. Ele se realizeaza frecvent si se inregistreaza evolutii crescande, astfel incat din activitatea unor banci centrale din lume s-au separat compartimentele ce realizeaza aceste operatii (de exemplu din Banca Angliei s-a desprins Casa de Compensatii din Londra, in Romania s-a infiintat o unitate care se numeste Transfond, pe langa Banca Nationala a Romaniei).

4. Bancile comerciale

Obiectul de activitate al bancilor comerciale sau de depozit consta in primirea de depuneri la vedere si acordarea de credite pe termen scurt, mediu si lung si efectuarea de servicii pentru agentii economici si populatie.

Functia de baza a bancilor comerciale consta in:

1. mobilizarea capitalurilor temporar disponibile sub forma depozitelor la vedere, transformarea lor in capital de imprumut si distribuirea sub forma de credite pe termen scurt agentilor economici, indeosebi celor din industrie si comert.

. efectueaza pentru titularii de depozit, operatii de casa si plati in cont, dispuse de acestia, sau in favoarea lor, prin intermediul altor banci similare. Efectuarea platilor in cont devine in acest context o alta functie principala, de pregnanta utilitate sociala, care determina concentrarea in sfera de activitate desfasurata de bancile comerciale a celei mai mari parti din circulatia scripturala a banilor. Operatiuni efectuate de bancile comerciale:

operatiuni pasive (de procurare a resurselor)

operatiuni active (de plasare sau avansare a resurselor);

operatiuni de comision si mandat.

l. Operatiuni pasive

l. operatiunile de constituire a capitalului social si a diferitelor categorii de fonduri de rezerva. Fiind organizate, in marea lor majoritate, ca societati pe actiuni, bancile comerciale isi formeaza capitalul social prin emisiunea si subscrierea de actiuni, iar fondurile de rezerva prin capitalizarea unei parti din profitul brut realizat. De obicei, capitalul social si fondurile de rezerva au o contributie redusa in formarea resurselor de creditare vehiculate de bancile comerciale;

2. operatiunile de depuneri (primiri de depozite) constituie principala modalitate prin care bancile isi constituie resursele de creditare. In functie de conditiile privind utilizarea, depunerile pot fi:

2.1. in cont curent, situatie in care banca elibereaza in schimbul lor carnete de cecuri cu ajutorul carora se efectueaza plati prin virament din disponibilul existent. Specific depunerilor in cont curent este faptul ca, clientii pot efectua plati pana la o anumita limita, denumita linie de credit, chiar daca disponibilul se epuizeaza. Sursa disponibilului este in acest caz creditul acordat de banca;

2.2. in cont de disponibil, situatie in care platile intermediate de cecuri se efectueaza numai in limita depozitului existent, constituit prin depuneri la vedere (care pot fi oricand retrase, total sau partial) si la termen (pot fi retrase numai dupa un anumit termen, stabilit cu anticipatie);

3. operatiunile de emisiuni de bonuri de casa, obligatiuni si alte titluri de credit, care au aceleasi continut cu operatiunile de acest gen efectuate de orice societate comerciala pentru procurarea de resurse suplimentare. Posesorii unor astfel de titluri sunt creditori ai bancii si nu coproprietari;

4. operatiunile de reescont a caror esenta rezida in revanzarea catre banca de emisiune a cambiilor primite la scont de la clienti. Prin aceste operatiuni bancile comerciale se refinanteaza, cedand o parte din dobanda (taxa de reescont) bancii de emisiune. In aproape toate partile, operatiunile de reescont sunt riguros reglementate. Efectuarea lor este conditionata de existenta unor conventii incheiate cu banca de emisiune, prin care aceasta proclama ca agreeaza bancile comerciale ca reprezentatoare la reescont, fixeaza marimea portofoliului de cambii ce poate fi reescontat, stabileste conditiile de folosire a creditului acordat;

5. operatiunile de refinantare de la bancile tutelare sunt specifice bancilor mai mici si servesc pentru procurarea de capital prin subscrieri ale bancilor mai mari. Prin aceste operatiuni, marile banci controleaza afacerile bancilor mai mici.

2. Operatiuni active

1. operatiunile de creditare, prin intermediul carora fructifica cea mai mare parte a resurselor mobilizate, care pot fi:

1.1. operatiuni cambiale;

1.2. operatiuni de imprumut pe gaj de marfuri si pe gaj de documente reprezentand drepturi asupra marfurilor;

1.3. operatiuni de imprumut pe gaj de actiuni si efecte publice;

1.4. operatiuni de imprumuturi personale;

1.5. avansurile in cont curent.

2. Operatiunile cambiale, ca forme principale ale operatiunilor de credite, ating in unele parti ponderi importante. Ele se individualizeaza in: operatiuni de imprumut pe gaj de cambii si alte efecte comerciale. Scontarea, ca forma de baza a operatiilor cambiale, consta in cumpararea de catre banca a unei cambii inainte de scadenta, la valoarea nominala a inscrisuri minus dobanda (taxa de scont) pe perioada de pana la scadenta. Prin aceasta operatie, banca avanseaza capital, de care prezentatorul cambiei poate dispune fara sa mai astepte scadenta. Dupa scontare, banca devenita posesoare a cambiei este noul sau beneficiar, avand dreptul sa pretinda la scadenta emitentului sa plateasca. Sunt preferate la scont cambiile cu scadenta scurta, care au o cauza reala, sunt emise de firme cunoscute si cu solvabilitate certa, poarta cel putin doua semnaturi girante. In cazul operatiunilor pe gaj de cambii si alte efecte comerciale, cambiile nu sunt cumparate, ci doar primite in gaj, debitorul fiind obligat sa le rascumpere inainte de scadenta. Asemenea operatiuni au loc in cazurile cand banca apreciaza pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii, dar are retineri cu privire la capacitatea de plata a celorlalti semnatari. Imprumutul acordat acopera doar partial valoarea nominala a cambiilor depuse in gaj;

3. Operatiunile de imprumut pe gaj de marfuri privesc creditele acordate proprietarilor de marfuri aflate in depozite sau in curs de transport pe baza unor documente specifice cum sunt: warantul, conosamentul, scrisoarea de trasura. Banca avanseaza debitorului 30­-40% din valoarea marfurilor, riscul principal al afacerii ramanand acestuia. Daca, imprumutul nu este rambursat la scadenta, banca recupereaza suma avansata prin vanzarea marfurilor gajate;

4. Operatiunile de imprumut pe gaj de actiuni si efecte publice (de lombard) sunt generate de abundenta titlurilor de imprumut, indeosebi a bonurilor de tezaur, care constituie o parte insemnata a patrimoniului intreprinderilor si persoanelor. Si in cazul acestor operatiuni imprumutul acopera doar o parte din valoarea titlurilor publice depuse in gaj. La scadenta, daca debitorul nu ramburseaza imprumutul, banca recupereaza suma prin vanzarea titlurilor publice gajate;

5. Operatiunile de imprumuturi personale se bazeaza pe increderea pe care o inspira bancii situatia economica, solvabilitatea si calitatile morale ale debitorului. Adeseori, nu se cere nici un fel de document scris din partea debitorului, dar se percep dobanzi ridicate care includ si o anumita prima de asigurare;

6. Avansurile in cont curent reprezinta in unele parti, cum ar fi Anglia si SUA, forma predominanta de manifestare a operatiilor de creditare. Avansurile se acorda prin plata cecurilor emise de titularii de cont si in cazul in care acestia nu au disponibilitati, in cadrul unei limite convenite;

7. Operatiunile privind achizitia de efecte publice si actiuni constituie o alta modalitate importanta de plasare a resurselor. Legile de organizare bancare prevad in majoritatea partilor, ca modalitate obligatorie de asigurare a lichiditatii, depunere de active usor negociabile, de regula bonuri de tezaur sau alte titluri ale imprumuturilor de stat. Asemanatoare prin obiect si efect cu operatiunile de achizitie a efectefor publice sunt si operatiunile de report. Acestea constau in activitatile de achizitie a efectelor publice cu obligatia de rascumparare, la acelasi curs, ce si-o asuma vanzatorul, pentru un termen scurt, de regula 15 zile. Prin aceste operatiuni se asigura disponibilitati speculatiilor la bursa, iar pentru banci plasarea vremelnica a resurselor disponibile, cu obtinerea unor dobanzi superioare celor uzuale;

Operatiile de vanzari si cumparari de valute si devize. Se efectueaza de bancile care opereaza si pe piata internationala a creditului, respectiv pe piata eurodevizelor.

9. Operatiile de vanzari si cumparari de marfuri. Sunt mai putin intalnite, dar practicate in cazurile cand bancile considera ca pot obtine un profit suplimentar.

Activitatea desfasurata de bancile comerciale implica si efectuarea unor operatiuni de mandat. Operatiunile de comision sunt efectuate in numele si pentru folosul clientilor, contra unei taxe, fara sa fie angajate raspunderea si patrimoniul bancii.

Principalele operatiuni de acest gen sunt: a. operatiunile de incasso prin care se incaseaza pentru clientii beneficiari cambii sau cecuri; b. operatiunile de acreditiv prin care se asigura transferul disponibilitatii in tara si strainatate pentru nevoi curente sau pentru plata unor marfuri; c. operatiuni de vanzari si achizitii de efecte publice si actiuni.

In paralel cu operatiunile de comision, bancile comerciale efectueaza, actionand din ordinul si pentru contul clientilor, si operatii de mandat, indeplinind de regula atributii de administratie. In acest sens, bancile asigura administrarea portofoliului de hartii de valoare, administrarea patrimoniilor etc., actionand, indeosebi ca executori testamentari sau a fondurilor de tutela.

5. Bancile si institutiile de credit specializate

Ca intermediari ai operatiunilor de transfer al disponibilitatilor banesti, ca forma specifica a circulatiei capitalurilor, aceste institutii constituie principalii participanti la piata creditului pe termen mijlociu si lung.

In principiu, sunt incluse in aceasta grupa acele institutii bancare care, prin statutul lor sau prin lege, au contributii functionale principale in anumite sfere ale creditului pe termene mijlociu sau lung, in anumite ramuri ale economiei nationale, sau efectueaza operatiuni numai de un anumit gen. Prin specializarea lor, aceste institutii realizeaza cu predilectie fie operatiuni de mobilizare a resurselor de creditare, fie operatiuni de distribuire a creditelor. Se infaptuieste in acest cadru o larga redistribuire a resurselor de creditare, indeosebi pe linia reciclarii resurselor provenite din depunerile pe termen. Evolutia bancilor si institutiilor specializate de credit poarta amprenta atat a unor factori specifici, nationali, cat si a unor factori mai generali, care in final, determina omogenizarea structurii lor. Astfel, cele mai importante componente ale acestui vast conglomerat bancar sunt: bancile ipotecare; bancile de investitii; bancile si institutiile de credit de ramura; bancile de comert exterior; institutiile de credit specializate in operatii de leasing; institutii specializate in operatii de factoring; institutii specializate in finantarea vanzarilor pe credit; bancile si institutiile specializate in creditarea constructiilor de locuinte; casele de economii; cooperativele de credit; bancile straine.

Bancile ipotecare. Acestea sunt banci specializate care isi mobilizeaza resursele prin emiterea unor hartii de valoare specifice, numite inscrisuri funciare. Garantia acestora o reprezinta valorile imobiliare ipotecare. Bancile ipotecare pot fi de tip urban, daca garantia o reprezinta cladirile, sau de tip rural, atunci cand pamantul se constituie in obiect al ipotecii. Caracteristicile bancilor de credit ipotecar rural este faptul ca ele acorda, de regula, credite neproductive, sau de consumatie, proprietarilor funciari. Fermierii apeleaza si ei la bancile de credit ipotecar rural, dar cel mai frecvent se adreseaza bancilor agricole. Creditele acordate de catre bancile agricole au ca destinatie efectuarea de cheltuieli cu inventarul agricol, cu amenajarea de irigatii, cumpararea de animale, ingrasaminte etc. Principala trasatura a acestor credite este faptul ca au un caracter productiv.

Bancile de investitii. Functioneaza sub diferite denumiri si variante (banci de afaceri, case de emisiune, societati financiare) au un rol deosebit in emisiunea si plasarea hartiilor de valoare, si prin aceasta in orientarea plasamentului capitalului de imprumut disponibil. Functia principala a acestor banci este aceea de a acumula capitalurile rentierilor si economiile populatiei in vederea efectuarii de plasamente pe termen mediu si lung in sfera investitiilor. Dispunand de fonduri restranse si bazandu-se intr-o mare masura pe depunerile la termen pe care sunt autorizate sa le primeasca recurgand adeseori la resursele mobilizate de alte banci, bancile de investitii au ca functie principala intermedierea plasarii actiunilor si obligatiunilor societatilor nationale si straine, afirmandu-se pe de o parte ca bune cunoscatoare ale conjuncturii, servind interesele emitentilor, iar, pe de alta parte, in calitate de consultanti ai investitorilor, carora le asigura plasamente optime.

Bancile si institutiilor de credit de ramura. Acestea isi bazeaza existenta, in aproape toate partile, pe doua elemente comune si anume: sprijinul statului in infiintarea si desfasurarea activitatii, care le pune la dispozitie circa 30% din resursele necesare; orientarea activitatii lor pe linia acordarii de credite pe termen mijlociu si lung. Prin aceste trasaturi, bancile de ramura s-au afirmat ca instrumente de sprijinire a mentinerii, dezvoltarii si modernizarii intreprinderilor din ramurile esentiale ale economiei cum sunt industria, agricultura, constructiile navale. Ele isi procura fondurile prin reciclarea resurselor provenind de la casele de economii, prin emiterea propriilor obligatiuni (sub forma obligatiunilor ipotecare) si dupa cum s-a mai mentionat, intr-o proportie de pana la 30%, de la bugetul statului. Creditele pe care le acorda sunt, de regula, pe termene mijlocii si lungi, sprijinind actiunile de dezvoltare, modernizare, reorganizare si reprofilare, pe care dezvoltarea economica le implica.

Bancile de comert exterior. Bancile de comert exterior s-au afirmat in sfera bancara inca de la inceputul secolului al XX - lea, ca urmare a expansiunii activitatii de export si a implicarii din ce in ce mai mult a statului in activitatea bancara. Acestea asigura in economiile nationale ale diferitelor parti creditarea activitatii de comert exterior si indeosebi sprijinirea cresterii exportului. Ele isi obtin resursele de la stat, care preia o parte a datoriilor pe termen lung, prin emisiunea de obligatiuni proprii si prin mobilizarea creantelor de catre alte banci, indeosebi de banca de emisiune prin reescontare. Pe de alta parte, finanteaza livrarile propriu-zise, acordand credite fie furnizorilor (producatorilor nationali), fie importatorilor (cumparatorilor straini). Activitatea bancilor de comert exterior este marcata de continutul principalelor categorii de operatiuni pe care le realizeaza. Bancile de comert exterior nu monopolizeaza intreaga activitate bancara specifica relatiilor externe, ci coopereaza in acest scop si cu celelalte banci. In unele tari, in conditiile inexistentei bancilor de comert exterior, statul promoveaza direct politici de sustinere a acestei activitati prin intermediul unui grup de banci independente, care in comun isi asuma obligatia de a efectua operatiuni specializate de comert exterior, angajand in acest sens si o parte a resurselor proprii.

Societatile de asigurari, ca institutii nebancare, mobilizeaza insemnate capitaluri banesti nu sub forma depunerilor directe, ci prin incasarea si gestionarea primelor de asigurare. In aceste conditii, o buna parte din disponibilitatile mobilizate au ca forma de plasament acordarea de imprumuturi. Activitatea de creditare a societatilor de asigurari in tarile dezvoltate detine o pondere insemnata in cadrul activelor bancare.

Institutiile specializate in operatii de leasing. Se constituie intr-o veriga relativ mai noua a aparatului bancar. Prin trasaturile lor caracteristice operatiile de leasing reprezinta o forma speciala a operatiilor de creditare. Operatiile de leasing se individualizeaza prin: sunt operatiuni ce vizeaza inchirierea de utilaje, imobile sau echipament industrial care apartin unei banci sau societati comerciale; partile convin inchirierea ca o etapa intermediara; scopul final al operatiunii este achizitia de catre chirias a bunurilor respective la un pret convenit cu luarea in considerare a platilor efectuate cu titlu de chirie.

Avantaje pentru banca sau societatea financiara, proprietara a bunurilor:

a. un plasament avantajos al capitalului, deoarece regimul de chirii convenit are in vedere atat amortizarea accelerata a capitalului, cat si dobanzi ridicate asupra capitalului investit;

b. garantia materiala certa a bunurilor incredintate chiriasului, intrucat titlul de proprietate ofera bancii drepturi inatacabile, astfel ca, in conditiile in care chiriasul are dificultati financiare sau de faliment, bunurile sunt restituite proprietarului fara nici o retinere;

c. posibilitatea recuperarii in cativa ani a intregii sume investite prin preluarea cu titlu de cumparare a bunurilor de catre chirias.

Avantajele intreprinderilor care inchiriaza: procurarea bunurilor necesare dezvoltarii fara a angrena fondurile proprii. De fapt, operatiile de leasing se substituie celor de credit. Obtinerea acelorasi bunuri prin credite ar genera insa unele dezavantaje cum sunt: ar necesita partial un aport propriu de capital; ar angaja si limita posibilitatile intreprinderii de a obtine alte credite.

Operatiile de leasing au cunoscut o continua dezvoltare si diversificare, astfel ca, in prezent, leasingul imbraca urmatoarele forme: leasingul mobiliar, care vizeaza utilaje si alte bunuri materiale fungibile cum sunt tractoarele, navele de pescuit, vagoanele de cale ferata, utilajele din constructii; leasing imobiliar care se refera la imobile construite special in acest scop, fie pentru birouri, fie pentru locuinte; leasing industrial care este forma cea mai importanta din punct de vedere al semnificatiei economice si al dimensiunilor capitalurilor angrenate, si care se refera la instalatii industriale, complete (sectii, fabrici), apte sa satisfaca cerinte privind obtinerea unor produse de larga utilizare, cu productie si cerere stabila: laminoare, uzine electrice. fabrici de ciment etc.

Institutiile specializate in operatii de factoring. Reprezinta, de asemenea, componente noi ale aparatului bancar careia utilitatea deosebita le-a asigurat o rapida extensie. Operatiile de factoring presupun aparitia in raporturile de credit, respectiv vanzatorul creditor si cumparatorul debitor a unui personaj nou, denumit factor. lmplementarea acestuia, respectiv a institutiei de credit, a fost determinata de interesul vanzatorului creditor de a incasa cat mai rapid sumele datorate de clientii sai si implicit de a se dispensa de sarcina tinerii evidentei debitorilor si urmaririi acestora in caz de insolvabilitate. Factorul preia asupra sa de la creditor titlurile de creanta asupra debitorilor sai, devenind fata de acestia beneficiarul creantelor respective. Prin aceasta, preia intregul risc legat de eventuala neincasare a creantelor de la debitori. Pentru creantele preluate factorul plateste vanzatorului creditor valoarea actuala a creantelor diminuata cu comisionul sau.

Institutiile specializate in finantarea vanzarilor in rate (credit). Acestea sunt intr-o mare masura creatii ale marilor intreprinderi producatoare de bunuri de consum si respectiv ale bancilor. Aceste institutii promoveaza creditul de consum, acordand credite populatiei in cazurile in care, la achizitia bunurilor beneficiarii achita numai o parte din pretul acestora. Producatorul isi incaseaza astfel pretul marfurilor vandute si poate relua activitatea fara nici o imobilizare de fonduri.

Bancile si institutiile specializate in creditarea constructiilor de locuinte. Acorda populatiei imprumuturi pe termen lung garantate prin ipotecarea imobilelor construite. Fondurile imobilizate de aceste institutii sunt asigurate prin emiterea de obligatiuni ipotecare si prin reciclarea unor resurse primite de la casele de economii si alte institutii de credit pe baza cesiunii creantelor. De regula, beneficiarii de astfel de credite trebuie sa asigure si un aport propriu, in majoritatea partilor incurajandu-se economisirea prealabila a sumelor in conditii avantajoase pentru depunatori.

Casele de economii. Reprezinta o alta veriga importanta a aparatului bancar. Ele functioneaza atat ca institutii care au ca atributie principala mobilizarea economiilor, cat si ca banci ale autoritatilor locale si ale institutiilor de prevederi sociale (depozitare a fondurilor constituite pentru pensii si asigurari sociale). O ramura importanta a acestor institutii functioneaza sub egida organizatiilor postale.

Resursele considerabile mobilizate de casele de economii sunt in principal depozite pe termen lung. In acest context, aceste institutii indeplinesc, de regula, un rol unilateral, acela de a mobiliza resurse si a le transfera pe piata capitalului de imprumut in vederea redistribuirii. Destinatiile primite de aceste resurse releva sensul acestei redistribuiri care, in principiu, prezinta urmatoarea structura:

parte importanta a resurselor este folosita pentru achizitia bonurilor de tezaur. Se asigura astfel o marje de lichiditate pentru a satisface cererile de retragere a depunerilor;

alta parte a resurselor este utilizata pentru imobilizarea unor titluri privind creditul pe termen mijlociu si lung, care asigura, prin dobanzile superioare pe care le aduc o buna fructificare a depozitelor constituite;

in sfarsit, o parte semnificativa a resurselor se utilizeaza pentru achizitii de obligatiuni ale imprumuturilor de stat, actiuni si participatii de capital, care asigura o fructificare mai putin eficienta a depozitelor, dar fara riscuri prea mari care sunt prin menirea lor initiala, cat si prin operatiile pe care le efectueaza cu casele de economii.

In cadrul sistemului bancar se mai intalnesc cooperativele de credit, larg raspandite in toata lumea, exemplu in Germania acestea realizeaza 16% din totalul operatiunilor bancare.

De asemenea, o alta categorie o reprezinta si bancile straine, a carei pondere si insemnatate este intr-o continua crestere si care tinde sa ocupe un loc preponderent in sistemul bancar.

Concepte - cheie: Banca Nationala a Moldovei, monopol bancar, comunitate de interese bancare, consortiu sau sindicat bancar, concern bancar, piata a creditului, piata a eurodevizelor, linie de credit stand - by, angajament revolving, banca de emisiune, operatiune activa, operatiune pasiva, banca comerciala, institutie de credit specializata, banca ipotecara, banca de investitii, banca de comert exterior, banca si institutie de credit de ramura, banca agricola, institutie specializata in operatiuni de leasing, leasing imobiliar, leasing industrial, institutie specializata in operatiuni de factoring, institutie specializata in finantarea vanzarilor in rate (credit), banca sau institutie specializata in creditarea constructiilor de locuinte, casa de economii.