Plasamente in titluri

Plasamente in titluri

Titlurile de plasament reprezinta actiunile proprii rascumparate, actiunile achizitionate, obligatiunile emise si rascumparate, obligatiunile achizitionate si alte titluri de plasament achizitionate in vederea realizarii unui profit intr-un termen scurt.

Titlurile care fac obiectul operatiunilor bancare pot fi:

valori mobiliare emise in tara si strainatate;

titluri de piata interbancare;

alte titluri negociabile.

Actiunile sunt titluri de valoare care atesta dreptul de proprietate a detinatorului asupra unei parti din capitalul firmei emitente. Ele sunt purtatoare de venituri variabile sub forma de dividende.

Obligatiunile sunt titluri de valoare emise, de regula, de stat pentru acoperirea deficitului bugetar. Ele sunt purtatoare de venituri fixe sub forma de dobanzi. Obligatiunile pot imbraca mai multe variante:

obligatiuni ordinare, a caror rascumparare se realizeaza la o data stabilita si la o valoare de cumparare egala cu valoarea de emisie si valoarea nominala;

obligatiuni de prima emisie, care genereaza obtinerea de valoare suplimentara in momentul cumpararii, deoarece valoarea de emisie este mai mica decat valoarea nominala. Rascumpararea la scadenta se face la valoarea nominala.

obligatiuni cu prima de rambursare, care genereaza obtinerea de venituri suplimentare in momentul rascumpararii. Valoarea de rascumparare este mai mare decat valoarea de emisie. Valoarea de emisie este egala cu valoarea nominala.

obligatiuni cu prima de emisie si rambursare, care genereaza obtinerea de venituri suplimentare in momentul cumpararii si rascumpararii. Valoarea de emisie este mai mica decat valoarea nominala, iar valoarea de rascumparare este mai mare decat valoarea de emisie.

Din punct de vedere contabil, in structura titurilor de plasament sunt cuprinse:

- actiuni (cotate sau necotate);

- obligatiuni (cotate sau necotate);

- bonuri de tezaur si bonuri de casa pe termen scurt;

- actiuni si obligatiuni emise si rascumparate de intreprindere;

- titlurile de creanta negociabile.

Spre deosebire de titlurile de participare, titlurile de plasament reprezinta cel mult 10% din capitalul societatii emitente, atunci cand imbraca forma actiunilor.Chiar daca, in bilantul contabil, ele sunt reprezentate de un singur post, contabilitatea trebuie sa faca distinctie intre plasamentele care confera un drept de proprietate (actiunile) si cele care confera pur si simplu un drept de creanta spre exemplu, obligatiunile).Titlurile de plasament trebuie distinse de efectele comerciale. Desi, ca si efectele comerciale, ele sunt titluri negociabile, totusi, emisiunea lor se face pe categorii de titluri, care confera titularilor drepturi identice; in plus, ele au, de obicei, o scadenta mai lunga.

Emitentii de valori mobiliare sunt persoane juridice care, pentru a-si dezvolta proiectele, afacerea sau pentru a-si acoperi necesitatile pe termen scurt sau lung apeleaza la banii publici. Sunt doua categorii de emitenti de valori mobiliare: statul, prin organele administratiei publice centrale si locale, si societatile comerciale sau corporatiile.

Investitorii sunt detinatorii de capital monetar care investesc in produse specifice pietei de valori mobiliare si care isi asuma riscurile acestei investitii.

Intreprinderea cumparatoare de titluri de plasament cauta:

- fie utilizarea temporara a unei parti din disponibilitatile sale, in vederea conservarii valorii trezoreriei;

- fie rentabilizarea plasamentelor sale, prin cresterea veniturilor percepute (dividende, dobanzi) si/sau prin realizarea unui plus de valoare, cu ocazia revanzarii.

Plasamentele nu au ca obiect asigurarea unei influente particulare asupra societatii emitente. Ele pot fi tranzitorii sau permenante, pot avea sau nu un caracter speculativ.

La intrarea in unitate, titlurile de plasament se evalueaza la costul de achizitie, prin care se intelege pretul de cumparare, sau la valoarea stabilita potrivit contractelor.

Cheltuielile accesorii de cumparare a titlurilor de plasament, cum sunt comisioanele si alte cheltuieli similare, se inregistreaza direct in cheltuielile exercitiului.

Valorile mobiliare se caracterizeaza prin formalism, literalitate, caracter autonom si caracter negociabil. Instrumentele tipice emise pe pietele de datorie cu venituri fixe sunt cunoscute sub denumirea de obligatiuni si certificate. Instrumentele emise pe piata titlurilor de valoare sunt denumite actiuni. Instrumentele pietei titlurilor de valoare sunt: actiunile si emisiunile de actiuni; valorile mobiliare legate de titluri de valoare; produsele derivate.

Actiunile confera detinatorilor lor (actionari) dreptul la vot, dreptul la informare, dreptul la dividende si dreptul asupra activelor. Rentabilitatea unei actiuni este determinata de dividendul net pe care il aduce detinatorului si de valoarea sa de piata, care se analizeaza in functie de pretul de cumparare. Riscul unei actiuni reprezinta producerea unor evenimente, care pot duce la pierderea avantajelor pe care detinerea actiunilor le asigura posesorilor. Pe pietele financiare sursele de risc sunt: mediul economic general, inflatia, mediul extern al firmei si mediul economic international.

Actiunile si obligatiunile sunt formele clasice ale valorii lor mobiliare. Notiunea de valori mobiliare defineste titluri negociabile nascute din drepturile de asociere sau in imprumuturile pe termen lung. Caracterul de valori mobiliare decurge din caracterul schimbator, din mobilitatea valorii titlurilor si de aici, posibilitatea si utilitatea negocierii acestor titluri.

Actiunea este o hartie de valoare, un certificat care atesta ca detinatorul ei a depus o cota parte la capitalul unei societatii de actiuni. In societatile pe actiuni, capitalul social este divizat in actiuni si nu apartine unui singur intreprinzator, ci unui grup, detinand anumite cote de participatie la capitalul social. Capitalul individual al unui agent economic, fiind limitat, nu este de obicei, suficient pentru crearea unei intreprinderi mari.

Actiunile sunt individualizate prin denumirea societatii si daca exista diferentieri de drepturi intre actiuni, prin indicarea actiunii de capital, actiuni prioritare , privilegiate. Actiunile nu sunt in mod necesar de aceeasi valoare :unele societati au divizat actiunile lor in cupiuri, numite si actiuni in cupoane

Actiunea este un titlu de proprietate, un titlu de credit pe termen lung, obtinut in urma cumpararii actiunilor, presupune avansarea unei sume de bani ce poate fi recuperata prin vanzarea ei. Cumpararea si vanzarea actiunilor are influenta asupra pietei financiare a sferei si conditiilor de realizare a investitiilor.Suma inscrisa pe actiune reprezinta valoarea nominala a actiunii, iar pretul la care ea este cotata si se negociaza la bursa este cursul actiunii.Cursul actiunilor poate fi superior valorilor nominale (supra-pari),inferior acestei valori (sub-pari) si, in mod accidental, egal cu valoarea nominala. Obligatiunile sunt instrumente de credit pe termen lung emise.[1]

Obligatiunea este o creanta ce da posesorului ei dreptul sa primeasca anual un venit fix sub forma de dobanda.

Obligatiunile se emit de catre stat cand ele poarta, de regula, denumirea de titluri de renta definite prin rata dobanzii si, pentru unele, prin anul de emisiune.

Colectivitatile publice locale -departamentele, orasele, comunele emit imprumuturi ca si statul, folosind insa forma obligatiunilor . Autorizarea de a se imprumuta este data printr-un act administrativ care difera dupa de societatile comerciale, organe de administratiei publice centrale sau locale, institutii si organisme nationale, internationale, in scopul obtinerii de fonduri banesti pe termen lung.

Spre deosebire de actionari, care au calitatea de coproprietari ai societatii emitente detinatori de obligatiuni au calitatea de creditori ai societatii. In fapt, obligatiunile mijlocesc un imprumut pe termen lung acordat celor ce emit aceste instrumente de catre cea ce achizitioneaza. In calitate de emitent putem intalni atat o societate comerciala cat si organe ale administratiei publice centrale sau locale si institutii si organisme nationale, internationale.

Obligatiunea este un titlu de credit cu venit fix care indeplineste functia de mobilizare de capitaluri pe termen lung pentru sprijinirea realizarii unor obiective ale statului sau ale unor particulari. El este, deci, un imprumut, intern sau extern.

Pentru ca acest imprumut sa poata avea loc trebuie indeplinite, cumulativ, anumite conditii. Obligatiunile se pot clasifica dupa mai multe criterii.

Obligatiunilor convertibile le sunt specifici o serie de indicatori, cum ar fi: pretul de conversie, coeficientul de conversie, prima de conversie.

Obligatiunile cu warant au un pret de exercitare a warantului si, daca warantul este exercitat, o plata suplimentara. Atat obligatiunile convertibile, cat si cele cu warant au o serie de avantaje si dezavantaje, pentru emitenti si pentru investitori. Principalul emitent de titluri financiare este statul care poate emite mai multe tipuri de obligatiuni. In Statele Unite ale Americii, obligatiunile municipale emise dupa Legea Reformei Fiscale, in vigoare de la 15 august 1986, pot fi: obligatiuni de interes public, obligatiuni de interes privat sau obligatiuni de interes neguvernamental.

Euroobligatiunile sunt titluri de creanta care se emit de catre sindicate bancare internationale pe alte piete deca tara imprumutatoare si pot fi: euroobligatiuni ordinare sau clasice, euroobligatiuni convertibile si euroobligatiuni cu warrant. Obligatiunile pot fi evaluate cu ajutorul unor indicatori specifici.

Operatiunile cu obligatiuni se aplica la tranzactii pe piata secundara, tranzactii incheiate in cadrul unei oferte publice primare, tranzactii dispuse prin hotarari judecatoresti, tranzactii determinate prin reglementari aleCNVM si transferuri directe.

Titlurile de stat sunt inscrisuri emise de Ministerul Finantelor Publice ce se constituie in imprumuturi ale statului in moneda nationala si/sau valuta de la populatie si persoane juridice. Aceste imprumuturi sunt cunoscute sub denumirea de datorie interna a statului si sunt folosite, in principal, pentru finantarea deficitului bugetar. Ele pot fi cu discount sau purtatoare de dobanda. [2]Obligatiunile pot fi emise in forma materiala, pe suport de hartie, sau in forma dematerializata.

In functie de scopul urmarit de investitor, plasamentele in valori mobiliare imbraca urmatoarele forme :

- plasamente simple;

- speculatii cu valori mobiliare;

- operatiuni de acoperire contra riscului variatiei cursului valorilor mobiliare si/sau a ratei dobanzii;

- arbitraj de valori mobiliare .

Plasamentele simple sunt operatiuni de vanzare-cumparare de active financiare prin care cumparatorii isi transforma capitalul disponibil in titluri cu scopul protejarii lui de efectele inflatiei, dar si in vederea valorificarii .

Plasamentele se efectueaza pe baza situatiei bursiere a diferitelor titluri la un moment dat, care insa, nu ramane neschimbata. De aceea, pentru o cat mai buna valorificare a capitalului, plasatorul trebuie sa urmareasca permanent evolutia cursului titlurilor din componenta portofoliului sau. In principiu, mijlocul cel mai sigur pentru protectia capitalului investit consta in a nu achizitiona decat titluri care ofera perspective economice de apreciere in viitor .

Realizarea unor plasamente avantajoase implica luarea in considerare de catre investitor a urmatoarelor aspecte :

- factorii economici si monetari care influenteaza mediul de afaceri in ansamblul sau;

- cauzele care determina trecerea de la expansiune la recesiune in fiecare ramura de activitate;

- factorii monetari si psihologici care genereaza fluctuatii ale pietelor bursiere;

- identificarea societatilor si a ramurilor de activitate care ofera perspective interesante;

- realizarea unei analize referitoare la pozitia diferitelor titluri de valoare, cu venit fix sau variabil, cu scopul de a cumpara sau vinde in perioadele de subevaluare sau de supraevaluare temporara a cursului provocate de conditiile conjuncturale ale pietei .

Speculatiile bursiere cu titluri financiare ce reprezinta vanzari-cumparari succesive de active financiare cu scopul obtinerii unor castiguri ca urmare a cresterii sau descresterii cursului acestora in timp. Deci, esenta speculatiei consta in asumarea riscului si urmarirea obtinerii de profit .

Persoana care efectueaza o operatie bursiera de acest tip poarta denumirea de speculator .

In practica este dificila delimitarea plasamentelor simple de speculatii. Astfel, multe titluri cumparate in scopul pastrarii lor sunt vandute ulterior, daca se inregistreaza o crestere a cursului, obtinandu-se profit. De fapt, diferenta dintre plasamentul simplu si speculatie apare numai in intentia celui care efectueaza tranzactia .

In functie de sensul in care evolueaza cursurile, speculatiile bursiere imbraca doua forme :

a) speculatii "a la baisse" (la scadere), care se realizeaza prin vanzarea de titluri de catre cei care mizeaza pe scaderea cursului. Castigul speculatorului este egal cu diferenta dintre pretul de vanzare, mai mare, pe care il incaseaza si pretul mai mic la care isi va rascumpara titlurile. In jargonul bursier american acesti speculatori sunt numiti ursi (bears);

b) speculatii "a la hausse" (la crestere), care se realizeaza prin cumpararea de titluri de catre cei care mizeaza pe o crestere a cursului. Castigul lor este dat de diferenta dintre pretul de cumparare, mai mic si cursul de vanzare mai mare pe care il poate obtine ulterior. Acesti speculatori se numesc tauri (bulls) .

Speculatiile cu valori mobiliare au o importanta deosebita in economia de piata, concretizata in multiplele functii care ii asigura utilitate si anume :

- functia de regularizare a cererii si ofertei de active financiare si a pretului acestora. Speculatorul cumpara cand cursul este scazut ca urmare a unei cereri reduse si, in consecinta, cererea va spori determinand si o crestere a cursului, iar cand cursul este prea mare, speculatorul vinde determinand reducerea cursului;

- functia de sustinere a cursului unor active financiare. Pe piata financiara speculatia sustine titlurile emise de intreprinderile cu randament preconizat ridicat in viitor, deoarece speranta unui castig viitor mai mare este adesea mai atragatoare decat o remunerare curenta normala;

- functia de stimulare a spiritului de initiativa si de inventivitate .

In ciuda aspectelor sale pozitive, speculatia nu-si justifica intotdeauna utilitatea. Astfel, in cazul unor perturbatii majore cu caracter economic, social, militar etc. ea accentueaza variatiile preturilor in loc sa le corijeze. De asemenea, poate degenera usor in false speculatii cum sunt jocul de bursa si agiotajul .

In timp ce speculatia are la baza previziuni rationale, jocul de bursa se axeaza pe intamplare, pe hazard. Jucatorul de bursa se orienteaza dupa optimismul sau si isi asuma riscuri inutile .

Agiotajul reprezinta o falsa speculatie prin intermediul careia se urmareste provocarea artificiala a cresterii sau scaderii cursului unui titlu prin diferite manevre, adesea chiar prin falsuri (raspandirea unor zvonuri) .

Operatiile de hedging constau in vanzarea-cumpararea de titluri financiare prin care operatorul se acopera contra efectelor riscurilor care ameninta valoarea de piata a titlurilor din componenta portofoliului .

Astfel, atunci cand operatorul se teme de o scadere generala a cursurilor titlurilor detinute sau pentru care are incheiate tranzactii de cumparare, el va vinde titluri. Daca scaderea de curs se va realiza efectiv, valoarea portofoliului sau va scadea, dar va fi compensata de castigul obtinut prin vanzarea realizata cand nivelul cursului era mai ridicat. Daca pe piata se va inregistra o crestere a cursului, valoarea portofoliului va creste, dar va fi compensata de pierderea inregistrata din vanzarea facuta in scop de hedging, ca urmare a faptului ca operatorul nu a preconizat evolutia reala a cursului

Arbitrajul de titluri financiare ce reprezinta operatiune bursiera fara risc, constand in cumpararea unui activ financiar pe o piata unde cursul sau este mai scazut si vinderea sa simultana sau imediata pe o alta piata unde in acel moment cursul sau este mai ridicat .

Deoarece aceasta operatiune nu implica nici un fel de risc, operatorul se poate multumi si cu diferente mici de curs, cu conditia ca acestea sa fie mai mari decat cheltuielile bursiere .

Arbitrajul de titluri se deosebeste de speculatie prin faptul ca, realizandu-se pe baza unor cursuri cunoscute existente la un moment dat, nu se poate solda decat cu castig, de asemenea cunoscut inaintea efectuarii operatiunii. Arbitrajul se deosebeste si de plasamentul simplu, desi ambele se realizeaza in functie de situatia cursurilor la un moment dat, deoarece el reprezinta, de fapt, fie o succesiune de plasamente, fie plasamente concomitente, dar in sensuri diferite (vanzare si cumparare) .

Arbitrajul este efectuat de brokeri sau dealeri, fiind o tranzactie de mare specialitate care presupune luarea in considerare, pe langa diferentele de curs si a altor factori care determina eficienta acestei operatiuni cum sunt : cursurile valutare, cheltuielile de transport si de asigurare a titlurilor etc.

Clasificarea titlurilor se poate face dupa mai multe criterii:

1) Dupa natura titlului:

- valori mobiliare (actiuni si obligatiuni) - titluri de proprietate sau de creanta, care ofera detinatorului lor un drept de o anumita valoare, iar transmiterea lor se realizeaza prin negociere la bursa de valori;

- titluri de stat (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie) - se mai numesc si efecte publice, si sunt inscrisuri emise de organe specializate ale administratiei de stat (Ministerul Finantelor Publice) in scopul acoperirii cheltuielilor bugetare;

- titluri de creanta negociabile - titluri emise in general pe termen scurt, negociabile pe o piata reglementata. In aceasta categorie sunt cuprinse biletele de trezorerie, certificatele de depozit;

- titluri de piata interbancare - emise numai de catre institutiile interbancare si sunt negociabile doar pe piata interbancara. In aceasta categorie sunt incluse biletele la ordin negociabile (BON), certificatele interbancare cu dobanda platita in avans (CIPA) si certificatele interbancare cu dobanda platibila in final (CIFIN);

- alte titluri negociabile.

2) Dupa veniturile pe care le genereaza:

- titluri cu venit fix - acele titluri care ofera detinatorului un venit sub forma dividendului, dimensionat in functie de profiturile obtinute de emitent;

- titluri cu venit variabil - actiunile care ofera detinatorului un venit sub forma dividendului, dimensionat in functie de profiturile obtinute de emitent.

3) Dupa intentia avuta in momentul achizitionarii, cu privire la durata detinerii:

- titluri de tranzactie;

- titluri de plasament

- titluri de inventii;

- titluri de participare;

- parti in societati comerciale legate;

- titluri ale activitatii de portofoliu.

Titlurile de tranzactie sunt titluri cu venit fix sau cu venit variabil,achizitionate cu intentia de a fi revandute pe termen scurt sau in conditiile in care nu exista inca definita o intentie cu privire la perioada detinerii.

Pentru a fi incadrate in categoria titlurilor de tranzactie, un titlu trebuie sa indeplineasca simultan trei conditii:

1. sa fie tranzactionat inainte de scadenta, intr-un termen care sa nu depaseasca sase luni;

2. sa poata fi cotat in vederea tranzactionarii, in orice moment, pe o piata lichida;

3. pretul de piata sa fie accesibil tertilor.

Aceste titluri fac obiectul activitatii de piata a bancilor in vederea derularii urmatoarelor operatiuni: de mentinere a pietei; de arbitraj, realizate in vederea obtinerii unui castig pe baza diferentelor aparute intre cotarea aceluiasi titlu pe doua piete diferite; operatiuni speculative, realizate in vederea obtinerii unui castig pe baza variatiei anticipate a unui curs pe termen foarte scurt.

Evaluarea titlurilor de tranzactie, in momentul achizitionarii, se face la valoarea de achizitie, formata din pretul de cumparare, ce cuprinde si cheltuieli de achizitie si eventual dobanzi, aparute in cazul obligasiunilor.

Periodic, are loc o reevaluare a titlurilor de tranzactie la pretul pietei. Diferentele favorabile sunt preluate pe venituri, cele nefavorabile sunt preluate pe cheltuieli. Cesiunea titlurilor se face la pretul de vanzare, eventualele diferente in raport de valoarea din contabilitate merg pe venituri sau pe cheltuieli.

In categoria titlurilor de plasament pot fi clasate, de asemenea, urmatoarele titluri:

- titluri cu durata de detinere mai mica de sase luni, dar care nu intrunesc conditiile de piata pentru a fi clasate ca titluri de tranzactie;

- titluri de tranzactie pentru care intentia initiala a bancii de a detine titlurile pe o perioada de cel mult sase luni s-a schimbat pentru o perioada mai mare;

- titluri achizitionate cu intentia de a le detine pana la scadenta, dar pentru care banca nu dispune de mijloace de acoperire sau de finantare necesare titlurilor de investitii.

Evaluarea titlurilor de plasament se face la cumparare la pretul de achizitie, fara cheltuieli de achizitie sau dobanzi scurse, in cazul titlurilor cu venit fix. In cazul in care titlurile provin prin transfer din categoria titlurilor de tranzactie, vor fi inregistrate la pretul pietei din ziua transferului.

Periodic, are loc o reevaluare a titlurilor la cursul pietei. Daca apar diferente, acestea vor fi inregistrate diferit:

- diferentele favorabile nu se inregistreaza si nici nu se folosesc la compensarea diferentelor nefavorabile inregistrate de alte titluri;

- diferentele nefavorabile fac obiectul constituirii unor provizioane pentru depreciere.

Vanzarea titlurilor de plasament se inregistreaza la pretul de cesiune negociat.Eventualele diferente favorabile sau nefavorabile sunt preluate pe venituri sau cheltuieli.

Ca exceptie se constituie provizioanele in caz de depreciere, atunci cand exista o mare probabilitate de vanzare a titlului inainte de scadenta sau in cazul riscului de faliment la emitent.[5]