Politica monetara a BNR si instrumentele politicii monetare in Romania

Politica monetara a BNR si instrumentele politicii monetare in Romania

1. Evolutia politicii monetare in Romania

Infaptuirea politicii monetare in Romania, in ultimii 10 ani a fost conditionata de gradul de independenta al bancii centrale pe de-o parte, si de transformarile institutionale si de comportament la nivel micro- si macroconomic.

Conditiile specifice ale tranzitiei au impus BNR realizarea unui echilibru intre obiectivele pe termen ale politicii monetare si restrictiile pe termen scurt, date de evolutia conditiilor din economie.

Obiectivele politicii monetare si anume: limitarea cresterii preturilor, eliminarea supraevaluarii monedei nationale in vederea asigurarii sustenabilitatii balantei de plati, au fost compromise de fragilitatea sistemului bancar, de rigiditatea economiei reale precum si de constrangerile de natura sociala. Din acest motiv, s-au succedat perioade de control asupra masei monetare si de echilibrare a pietei monetare si valutare, cu cele in care masa monetara a sporit considerabil, iar cursul de schimb a fost supraevaluat.

In anul 1991, politica monetara a avut ca obiectiv controlul privind cresterea masei monetare, printr-o serie de masuri de limitare a creditului neguvernamental. Efectul generat a constat in amplificarea indisciplinei financiare si fenomenul de neplata a datoriilor, respectiv blocajul financiar. In anul 1992 politica monetara a fost ezitanta si marcata de fluctuatii; masa monetara a crescut rapid, iar fenomenul inflationist s-a reinstalat.

Astfel, pentru perioada 1991 - 1993 rezultatele politicii monetare au fost partiale: in anul 1993, inflatia masurata prin indicii preturilor de consum a depasit 250% (nivel mediu anual), fenomen care a demonstrat si apogeul dificultatilor in economie.

Anul 1994 a fost considerat un succes al politicii de macrostabilizare, iar politica monetara s-a centrat pe utilizarea concomitenta, sincronizata a doua parghii esentiale: controlul expansiunii monetare si cresterea ratelor de dobanda, prin care au putut fi influentate cantitatea de bani din economie si pretul acestora. Anul 1994 prezinta importanta si prin aceea ca a marcat redobandirea increderii in moneda nationala. Daca pana in acel moment se manifestau intens demonetizarea, dolarizarea si dezintermedierea financiara, din 1994 procesele respectiv au fost stopate. Masa monetara a crescut in termeni reali, economiile si creditul, de asemenea, iar viteza de circulatie a monedei s-a stabilizat. O pondere insemnata au detinut-o operatiunile de refinantare de la BNR prin linii de credit. In ansamblu, la nivelul anului 1994, politica monetara s-a caracterizat prin coerenta, ceea ce a condus la reluarea procesului de economisire in moneda nationala.

Anul 1995 poate fi definit ca anul in care obiectivul explicit al politicii monetare l-a constituit reducerea ratei inflatiei pana la 30%. In ultima parte a anului, s-a produs o deteriorare a balantei de plati si au reaparut presiunile inflationiste care au determinat BNR sa inaspreasca politica rezervelor minime obligatorii si sa revina la o politica de dobanzi mai restrictiva. S-a urmarit, astfel, reducerea deficitului extern si reducerea lichiditatii disponibile pentru a limita procesul de multiplicare a bazei monetare. Rezultatele politicii monetare in perioada anilor '94 si '95 au evidentiat urmatoarele corelatii:

• cresterea mai rapida a economiilor populatiei decat a masei si a creditului neguvernamental, a reprezentat ancora de baza pentru mentinerea increderii in moneda nationala;
• cresterea masei monetare in sens larg (M2) mai rapid decat a celei in sens restrans (M1) si decat al bazei monetare (M₀), indica rolul important al intermedierii financiare;
• mentinerea ratelor dobanzii la nivele real pozitive de nivel mai ridicat decat deprecierea monedei nationale, au descurajat pastrarea valutei si au sporit increderea in moneda nationala.

Specificul anului 1996 l-a constituit manifestarea cu acuitate a dezechilibrelor in economia romaneasca. Dezechilibrul structural dintre cererea agregata, pe de o parte si volumul si structura ofertei interne, pe de alta parte, s-a reflectat in cresterea inflatiei si a deficitului extern. Asupra BNR s-au efectuat presiuni pentru finantarea deficitelor pe calea creditelor directionate, a dobanzilor subventionate si a aprecierii cursului de schimb.

Politica monetara s-a deteriorat vizibil in anul 1996 si s-a concretizat in pierderea increderii in moneda nationala, atestata de urmatoarele evolutii:

• economiile populatiei nu au mai crescut in termeni reali;
• viteza de circulatie a banilor a crescut indicand preferinta publicului pentru ale activitati;
• dolarizarea economiei a tins sa creasca;
• remonetizarea a incetat (cresterea masei monetare a fost insotita de cresterea inflatiei).

Anul 1997 a marcat o serie de modificari importante in cadrul politicii monetare:

• s-a renuntat la refinantarea prin credite structurale si s-a trecut la refinantarea prin
• mecanisme si instrumente specifice de piata monetara;
• s-au introdus instrumente prin care sa se realizeze "sterilizarea" excesului de lichiditate, respectiv vanzarea titlurilor de stat din portofoliu si atragerea de depozite la banca centrala;
• liberalizarea pietei valutare, prin acordarea licentei de dealer tuturor bancilor comerciale si asigurarea unui nivel de echilibru al cursului de schimb;
• influentarea cursului de schimb prin utilizarea instrumentelor indirecte.

Politica monetara, sustinuta in mare parte de politica fiscala, a reusit o performanta pozitiva, in sensul ca inflatia a fost redusa la 40,6% fata de 151,4% din anul precedent. Costurile antrenate de reducerea dobanzilor si canalizarea resurselor catre sfera bugetara (fenomen cunoscut sub denumirea de evictiune).

In anul 1998, politica monetara restrictiva a condus la temperarea semnificativa a inflatiei. Politica bancii centrale bazata pe ancora monetara a atenuat considerabil anticipatiile inflationiste precum si impactul asupra preturilor, generat de ajustarile fiscale. In acelasi an politica monetara a temperat tendinta de depreciere mai accelerata a cursului de schimb si efectul acesteia asupra inflatiei. Pentru anul 1999, obiectivul de atenuare a cresterii preturilor a fost atins, inflatia inregistrand nivelul de 54,9%. Restrictivitatea politicii monetare a dus la cresterea M₂ cu 44,9% in special pe seama activelor externe nete, in timp ce creditul intern a sporit doar cu 25,8%, exclusiv pe seama creditului guvernamental. Acesta a inregistrat o crestere cu 105,3% si s-a datorat, in totalitate, titlurilor de stat emise pentru restructurarea bancara si prin care s-a preluat, la datoria publica, un volum insemnat de active neperformante bilantiere si extrabilantiere.

2. Instrumentele de politica monetara utilizate de BNR

Instrumentele folosite de autoritatea monetara si au sporit, treptat, gradul de complexitate, urmarindu-se alinierea la standardele si practicile din tarile Uniunii Europene si cele internationale:

• in primul stadiu al reformei au fost utilizate plafoanele de credit, dupa care, incepand cu anul 1992 au fost inlocuite cu mecanismul refinantarii bancilor comerciale;
• mecanismul refinantarii a fost imbunatatit trecandu-se la garantarea creditelor acordate cu titluri de stat;
• facilitatile de creditare (creditul structural, creditul de licitatie, lombard si creditul special) au devenit practici cuvenite in activitatea de refinantare;
• mecanismul rezervelor obligatorii a fost introdus, in anul 1992, si a fost adaptat in permanenta, in functie de structura pasivelor bancilor comerciale;
• anul 1997 a marcat debutul operatiunilor pe piata monetara (operatiuni de open-market). Prin dezvoltarea instrumentelor de plasament financiar si dupa adoptarea noii legislatii bancare, BNR a pregatit trecerea la utilizarea operatiunilor de "open-market" ca principal instrument de politica monetara.

Potrivit ultimelor reglementari , operatiunile BNR pe piata monetara constau in urmatoarele:

• tranzactii repo si reverse repo (pensiuni) cu titluri de stat Acestea sunt tranzactii reversibile care se refera la cesiuni de creante pe o baza contractuala, prin care institutia cedenta se angajeaza sa reprimeasca, iar institutia cesionara sa retrocedeze aceleasi titluri de stat, sau titluri de stat din aceeasi serie la un pret si la o data stabilite prin contract. Pretul la care se rascumpara titlurile de stat se compune din pretul de vanzare si dobanda datorata la scadenta, aferenta sumei luate cu imprumut. Valoarea de piata a titlurilor de stat care fac obiectul tranzactiilor repo si reverse repo trebuie sa acopere in permanenta valoare de rascumparare a acestora.
• credite colateralizate  cu active eligibile pentru garantare.  Acestea sunt tranzactii reversibile in cadrul carora debitorul pastreaza proprietatea asupra activelor eligibile respective aduse in garantie. Valoarea activelor eligibile aduse in garantie trebuie sa acopere 100% din creditul acordat si dobanda aferenta.
• vanzari si cumparari definitive de titluri de stat (outrighit transactions), reprezinta tranzactii care implica transferul definitiv al proprietatii asupra acestora de la vanzator la cumparator si se realizeaza prin mecanismul "livrare contra plata";
• emiterea de certificate de depozit de catre BNR se poate face in forma materializata sau dematerializata. Certificatele de depozit sunt emise cu discount si rascumparate la scadenta la valoarea nominala. Diferenta dintre valoarea mai mica la care sunt emise si valoarea nominala reprezinta dobanda aferenta sumei platite de detinator, la o rata a dobanzii convenita intre parti la scadenta tranzactiei.
• swap-ul valutar consta in doua tranzactii simultane prin care BNR:

cumpara la vedere lei contra valuta convertibila si vinde la termen (forward) aceeasi suma in valuta convertibila contra lei;

vinde la vedere lei contra valuta convertibila si cumpara la termen (forward) aceeasi suma in valuta convertibila in lei.

• atragerea de depozite de la banci reprezinta o tranzactie cu scadenta prestabilita; rata dobanzii aplicate asupra depozitului este rata dobanzii simple, iar dobanda se plateste la scadenta depozitului.

Dintre masurile adoptate de banca centrala privind perfectionarea instrumentelor de politica monetara se enumera si:

• facilitatile de refinantare si de depozit acordate bancilor de catre BNR
• facilitatile de refinantare, sunt puse la dispozitia bancilor prin intermediul creditului de lombard (acordat pentru o zi - overight). Bancile pot avea acces in orice moment al zilei bancare pana la ora 14⁰⁰, la facilitatea de refinantare oferita de BNR. Nivelul ratei dobanzii pentru creditul de lombard este stabilit de catre Consiliul de administratie al BNR, in conformitate cu obiectivele de politica monetara;
• facilitatile de depozit sunt puse la dispozitia bancilor de catre BNR, in scopul absorbtiei de lichiditate. Perioada de atragere a depozitelor de catre BNR in cadrul acestei facilitati este de o zi, iar remunerarea depozitelor se face la o rata fixa a dobanzii.

In strategia politicii monetare a BNR, regimul cursului de schimb prezinta o mare importanta, iar rolul acestuia a oscilat de la o etapa la alta, in conformitate cu evolutia reformei.

Perspective ale politicii monetare a BNR

Abordarea perspectivelor de evolutie a politicii monetare trebuie realizata pornind de la premisa integrarii europene, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropriat. Din acest motiv, pentru politica monetara se impun cerinte de integrare monetara europeana, respectiv indeplinirea unor criterii de aderare referitoare la nivelul inflatiei, stabilitatea cursului de schimb, structura dobanzilor pe piata monetara.

Potrivit statutului BNR, autoritatea monetara trebuie sa urmareasca doua obiective majore, respectiv: stabilitatea monedei si stabilitatea preturilor

Pe termen scurt, banca centrala poate stabili obiective intermediare, precum: agregatele monetare, ratele dobanzii si cursul de schimb, astfel incat acestea sa conduca la atingerea obiectivului de limitare a inflatiei.

Pentru ca un obiectiv intermediar sa poata fi folosit ca "ancora monetara antiinflationista" se au in vedere urmatoarele elemente:

• care este indicatorul cu influenta mai mare asupra evolutiei preturilor;
• care sunt restrictiile exogene induse de situatia balantei de plati;
• care este perceptia publicului fata de eficacitatea instrumentelor de interventie ale bancii centrale.

Astfel, pornind de la situatia inregistrata in anii 1999 si 2000, se apreciaza ca principalul obiectiv intermediar al politicii monetare il va constitui, in continuare, mentinerea agregatelor monetare ca ancora antiinflationista, ceea ce poate asigura indeplinirea obiectivului fundamental pe termen lung, de reducere a inflatiei pana la un nivel care sa se situeze sub 10% anual.

Pe termen lung, obiectivele intermediare ale politicii monetare se pot caracteriza astfel:

• mentinerea controlului asupra agregatelor monetare;
• mentinerea ratei dobanzii real pozitive;
• predictibilitatea cursului de schimb.

Desi, pe termen mediu stabilitatea relativa a preturilor poate fi infaptuita prin mijloacele enuntate, totusi, pe termen lung limitarea inflatiei depinde nu numai de politica monetara, ci si de mentinerea deficitului public in limite reduse, si finantarea neinflationista a acestuia.

3. Aplicarea rezervei minime obligatorii in Romania

Bancile a caror activitate este reglementata prin Legea bancara nr.58/1998 au obligatia constituirii rezervelor minime obligatorii in lei si in valuta pentru conturile deschise la BNR.

Din punctul de vedere al metodologiei aplicate prezinta importanta definirea urmatorilor termeni:

• baza de calcul - reprezinta nivelul mediu, pe perioada de observare, a elementelor de pasiv din bilantul bancilor asupra carora se aplica rata rezervelor minime obligatorii;
• perioada de observare - este intervalul de timp pentru care se determina baza de calcul si este data de perioadele 1 - 15 ale lunii si respectiv 16 - 30 (31) ale lunii;
• perioada de aplicare - consta in intervalul de timp in care trebuie mentinuta in contul de la BNR suma care reprezinta rezerva minima. Aceasta perioada este chenzina imediat urmatoare a perioadei de observare;
• nivelul calculat este produsul dintre baza de calcul si rata rezervelor minime obligatorii;
• nivelul prevazut reprezinta soldul mediu zilnic pe care banca trebuie sa-l inregistreze in contul in care se mentin rezervele;
• nivelul efectiv - soldul mediu zilnic inregistrat de banca in contul in care se mentin rezervele obligatorii in perioada de aplicare; se determina in functie de numarul de zile calendaristice din perioada de aplicare;
• nivelul minim prevazut - reprezinta soldul minim zilnic al contului in care se mentin rezervele minime obligatorii;
• nivelul maxim prevazut reprezinta soldul maxim al contului in care se mentin rezervele minime obligatorii;
• excedentul de rezerve constituie diferenta pozitiva dintre nivelul efectiv si nivelul prevazut al RMO;
• deficit de rezerve reprezinta diferenta negativa dintre nivelul efectiv si cel prevazut.
• Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii o constituie mijloacele banesti in moneda nationala si valuta, care reprezinta obligatii ale bancii fata de persoanele fizice si juridice: surse atrase, imprumutate, datorii si alte obligatii.

Nu se iau in considerare:

• sursele atrase de la BNR sau de la alte banci care au obligatia constituirii de rezerve minime obligatorii;
• surse atrase de la institutii financiare externe daca au scadente mai mari de 12 luni;
• sume care intra in contul curent al Trezoreriei statului.

Baza de calcul se determina ca medie a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv in perioada de observare.

Pentru mijloacele banesti in valuta, mediile soldurilor zilnice se determina pe fiecare tip de valuta in parte, prin transformare in $ sau in euro. Mentinerea rezervelor obligatorii se realizeaza in conturi diferite, pentru mijloacele banesti in lei si pentru cele in valuta. Indeplinirea nivelului RMO - se realizeaza atunci cand nivelul efectiv al acestora este egal cu nivelul prevazut. Datorita mentinerii in conturi diferite, nu este permisa compensarea intre depasirea si neindeplinirea rezervei obligatorii in lei si a celei in valuta. Inregistrarea de catre o banca a unui deficit de rezerve nu antreneaza masuri de supraveghere prudentiala decat atunci cand se constata pe o perioada de doua luni consecutiv. Altfel, deficitul inregistrat intr-o luna se adauga la nivelul calculat al perioadei urmatoare.

Stabilirea nivelului ratelor rezervelor obligatorii se afla in sarcina Bancii Nationale, care le comunica bancilor in cel putin 7 zile inainte de inceperea perioadei de aplicare. Pentru nivelul efectiv al rezervelor, banca centrala plateste dobanda, pana la nivelul maxim prevazut al rezervelor obligatorii. Marimea acestei rate a dobanzii se situeaza cel putin la nivelul ratei dobanzii medii pentru depozitele la vedere practicate de banci. Excedentul de rezerve nu este remunerat de catre BNR. Atunci cand bancile nu raporteaza, la termenul stabilit, baza de calcul sau raporteaza in mod eronat nivelul acestora, BNR aplica sanctiuni, fie sub forma majorarii nivelului rezervei obligatorii, fie sub forma unor amenzi cuprinsa intre 0,1 si 1% din capitalul social al bancii.

Bibliografie:

Ion Turcu, Operatiuni si contracte bancare, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995.

2. Pintea A., Ruscanu Gh., Bancile in economia romaneasca, Editura Economica, Bucuresti, 1995

Victor Troaca, Lexicon bancar, Editura Tribuna economica, Bucuresti, 2001.

Legea bancara nr 58 din 5 martie 1998, art. 8, Monitorul Oficial nr. 121/23 martie 1998.

5. Normele nr. 2 din 22 ianuarie 1999 ale Bancii Nationale a Romaniei privind autorizarea bancilor, Monitorul Oficial nr. 58/10 februarie 1999.

6. Normele nr. 3/22 ianuarie 1999 privind modificarile in situatia bancilor, Monitorul Oficial nr. 58 din 10 februarie 1999.

7. Thomas Mayer, James Duesenberry, Robert Aliber, Banii, activitatea bancara si economia, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1993, pag. 283-285.

Thomas Mayer, James Duesenberry, Robert Aliber, Lucr. cit. ant. pag. 291-292.

P. Halpern, J.F. Weston, E.F. Bringham "Canadian Managerial Finance", Harcont Brace&Company, Canada, 1994.

10. Ion Stoian "Metode si studii de caz privind managementul riscului in tranzactiile de afacere" , Editura Oscar Print, Bucuresti, 1999.

11. Luminita Roxin "Gestiunea riscurilor bancare", EDP, Bucuresti, 1997.

12. Aurel Ioan-Giurgiu "Finantele firmei", Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000.

13. Radu Negrea "Diversificarea riscului bancar", Piata financiara, nr.9/1998.

14. Marin Opritescu, Cristi Spulbar "Consideratii privind reforma sistemului monetar si restructurarea sistemului bancar", Analele Universitatii din Craiova, Seria Stiinte Economice, Editura Universitaria, Craiova, 1996.

15. Ion Nitu "Managementul riscului bancar", Editura Expert, Bucuresti, 2000.

16. Banca Reglementelor Internationale "Risk management  Guidelines for Derivates" Basel Committee on Banking Supervision, Basel, 1994.

17. Hennie van Greuning, Sonja Brajovic Bratanovic "Analyzing and Managing Banking Risk", Casa de Editura Irecsson, Bucuresti, 2004.

18. G.H. Hempel, A.B. Coleman, D.G. Simonson "Bank Management", John Wilez&Sons, New York, 1990.

19. Vasile Dedu "Gestiune si audit bancar", Editura Economica, Bucuresti, 2003.

20. V. Turliuc, V. Cocris "Moneda si credit", Editura Ankarom, Iasi, 1997.

21. S. Lazarescu, I. Pocan, B. Moinescu, M. Turcanu "Managementul riscului si masurarea performantelor bancare", Editura ASE Bucuresti 2004.