Politici de investiții bancare

Politici de investiții bancare

1. Con inutul investi iilor bancare

O investiție inseamna achiziționarea unui activ despre care se presupune ca va aduce in viitor un profit. Decizia celor care au numerar sau alte forme de proprietate de a investi necesita existența cunostințelor despre alternativele de a investi si dezvoltarea unor abilitați necesare pentru a evalua aceste alternative investițonale.

O discuție referitoare la investiții cere mai intai o prezentare a activelor de pe piețele financiare.

Exista doua astfel de tipuri de active:

active reale ( ca valorile imobiliare, metalele prețioase etc.);

active financiare care sunt:

creanțele directe de capital ( acțiuni, garanții, opțiuni);

creanțe indirecte de capital ( printr-o companie de investiții);

creanțe creditor oferite de instituții financiare;

creanțe creditor oferite de piața financiara ( piața monetara și titlurile de pe piețele de capital ).

Atributele activelor care afecteaza luarea deciziilor privind tranzacțiile de pe piețele financiare sunt:

lichiditatea, respectiv capacitatea de a transforma activul in numerar rapid fara o schimbare semnificativa a prețului fața de prețul curent de pe piața;

vandabilitatea, adica abilitatea de a revinde un activ, fara a fi nevoie de prea mult timp ( de obicei, activele cu un grad mare de lichiditate sunt și foarte vandabile ).

Piața financiara este piața unde au loc toate tranzacțiile ce implica un utilizator de fonduri și un furnizor de fonduri. Funcția principala a unei piețe financiare este de a lega cumparatorii de vanzatori, astfel inca sa apara necesitatea tranzacției.

Piețele financiare, luand in considerare modul in care utilizatorii de capital obțin fonduri, se clasifica in urmatoarele doua piețe:

piața primara ( care include activitatea de investment banking );

piața secundara ( fie in burse organizate, fie in OTC-uri ).

Termenul "investiție" in activitatea bancara are doua aspecte:

unul se refera la bancile specializate in investiții;

celalalt se refera la domeniul activitații de investiții din orice banca.

Aceste aspecte au multe diferențe, deși baza de luare a deciziilor in ambele cazuri este foarte similara.

2. Eficien a activita ii bancare de investi ii

Valoarea in timp a banilor este un concept de baza in investiții și inseamna de fapt ca, un dolar (sau orice alta valuta) primit azi, are o valoare mai mare decat un dolar primit in orice moment din viitor. Motivele preferinței de a obține banii devreme sunt:

utilitatea, adica puterea banilor de a satisface nevoile unui investitor;

riscul, adica posibilitatea de a nu primi bani așteptați in viitor;

costul oportunitații, adica oportunitatea ca investitorul sa primeasca bani de acum și pana la o data din viitor, investind banii pe care ii are azi.

Exista multe metode statistice și tehnice de a estima randamentul pieței, dar a previziona ce se va intampla in viitor pe piața este foarte greu. Datele istorice au aratat ca, previziunile privind randamentul pieței in deceniile anterioare nu s-au dovedit corecte.

Exista investiții fara risc respectiv cele oferite de guvernele centrale la rate fixe ale dobanzii. Daca un investitor alege sa-și investeasca banii in alte tipuri de investiții decat acestea, el iși asuma un grad de risc.

Prima de risc este venitul adaugat, cu un nivel rezonabil, pe care il așteapta investitorii in schimbul riscului pe care și l-au asumat.

Exista multe feluri de a clasifica riscul. Cele mai obișnuite sunt:

Risc sistematic și risc nesistematic

Risc sistematic este cel rezultat din implicarea pe piața. Daca compoziția unui portofoliu este larga și el conține multe active, riscul sistematic descrește dar exista totuși.

Riscul nesistematic este cel pe care nu trebuie sa il accepte investitorul tipic, el referindu-se de cele mai multe ori la industrii specifice carora le scade gradul de profitabilitate și nu au nici perspective de redresare. Riscul nesistematic se mai numește risc diversificabil.

Exista urmatoarele tipuri de risc:

riscul puterii de cumparare: posibilitatea ca veniturile viitoare sa nu poata cumpara bunurile și serviciile care s-au putut cumpara in prezent cu banii investiți;

riscul ratei dobanzii: potențialul de a pierde creditul datorita schimbarilor in nivelul general al dobanzilor (risc legat și de inflație);

riscul pieței: potențialul de a pierde din cauza unor factori ca de exemplu recesiunea afacerilor sau depresiunile economice și schimbarile pe termen lung in obișnuințele de consum din economie.

riscul industriei și al tipului de afaceri: riscul asociat cu un anume sector economic;

riscul politic: riscul implicat de climatul politic al țarii in care se incheie afacerile și efectul economiei internaționale in țara respectiva;

riscul psihologic: riscul ca, anumite credințe ale oamenilor sa duca la scaderea valorii investiției;

riscul financiar: riscul legat de capacitatea companiei de a face fața obligațiilor financiare pe termen scurt și lung și de a finanța oportunitați profitabile;

riscul managerial: riscul ca, conducerea companiei sa nu fie la fel de buna sau mai buna decat concurența;

frauda: riscul ca sa se produca o frauda in companie care sa afecteze venitul investitorului.

Cuantificarea riscului se refera la cea a unei singure investiții dar și la portofoliile de investiții. Cuantificarea riscului incearca in principal sa aplice metode statistice ca masurarea corelației și variației veniturilor.

Corelația este masura in care evolueaza doua serii de date. Tipuri de corelații sunt:

corelația pozitiva, adica randamentul unui activ este legat direct de cel al altui activ.

corelația negativa, adica randamentul unui activ este opus ca direcție randamentului altui activ (cand unul este mare, celalalt este mic și invers).

independența statistica, respectiv randamentul unui activ nu afecteaza in nici un fel randamentul altui activ.

Variația veniturilor este gradul in care difera randamentele diferitelor active. O masura a variației este beta, care masoara variația unui titlu sau portofoliu de active in conexiune cu anumiți indici ai pieței ca de exemplu indicii medii ai burselor.

Evaluarea capitalului se face in doua stadii:

Analiza potențialului de creștere:

Acest pas debuteaza cu strangerea de date referitoare la economie in general și la industria

in care acționeaza compania respectiva.

Datele despre economie includ PNB, componentele sale și perspectivele viitoare,

indicatorii unor posibile cicluri de afaceri, inflația și gradul de industrializare al economiei, stabilitatea politica etc.

Datele referitoare la industrie includ considerații esențiale despre industria respectiva ca și

imparțirea pieței, consumul etc. sau analiza ciclului de viața al industriei respective.

Dupa ce s-au strans datele, ele sunt analizate și folosite pentru previziuni prin aplicarea

unor modele statistice.

Analiza companiei.

Analiza companiei include doua parți principale:

prima parte este analiza generala, care include considerații asupra unor probleme cum ar fi calitatea managementului, analiza produselor/serviciilor, analiza segmentarii pieței și examinarea creșterii ei i trecut;

cea de-a doua parte este analiza situațiilor financiare care include compararea cifrelor din buget cu cele reale, compararea cu media rezultatelor industriei respective și cu performanțele din trecut, utilizand indicatori financiari.

Evaluarea unei companii se face de obicei prin una din cele doua metode:

evaluarea prin dividende ( metoda preferata de investitori pe termen scurt );

evaluarea prin capital ( metoda preferata de investitori pe termen lung ).

Cuantificarea performanței:

Modelul de evaluare a activelor de capital (MEAC) este modelul cel mai popular in a

evalua relația risc/randament pe investiții fara risc și factorul beta al unei investiții.

Alte metode tehnice de masurare a performanței includ:

abordarea caracteristica;

indexul Sharpe;

masura Treynor;

Jensen Alpha.

3. Banca de investi ii

Deși teoretic, o instituție poate emite direct obligațiuni (așa cum fac de altfel unele societați), ea ar putea risca sa nu poata obține toata suma prevazuta, datorita numarului prea mic de investitori sau din alte motive. O astfel de imposibilitate de a atrage capital va afecta nu numai cash flow-ul imprumutatului dar va dauna și prestigiului sau.

In consecința, imprumutatul prefera sa apeleze la bancile de investiții, contra unor comisioane substanțiale, pentru ca acestea sa subscrie (underwrite) titlurile emise. Astfel, riscul se transfera de la emitent la banca de investiții. Deci rolul inițial al unei banci de investiții este legat de stabilirea prețului unei noi emisiuni de obligațiuni, structurarea lor, subscrierea și plasarea lor, sindicalizarea și distribuirea lor investitorilor.

In afara acestui rol, care s-ar putea numi funcția de atragere a capitalului, celelalte trei roluri ale bancilor de investiții sunt servicii de consultanța financiara pentru societați - incluzand fuziuni, achiziții, imparțiri de companii, tranzacții pentru obținerea de portofolii majoritare de acțiuni (leveraged) servicii de brokeraj și tranzacții pe piața secundara și managementul investițiilor.

O banca de investiții are urmatoarele functii:

Funcția de marketing

Bancile de investiții cauta cumparatori pentru valorile mobiliare emise de un emitent și oferite spre vanzare.

Pentru emisiuni mari, doua sau mai multe banci de investiții se unesc i formeaza sindicate. In astfel de cazuri, exista o bancade investiții de origine cu responsabilitați esențiale in emisiune și apoi membrii sindicatului care cad de acord asupra vanzarii unui anumit nivel din valorile mobiliare care ies pe piața. Dupa ce s-a terminat emisiunea, sindicatul se dizolva.

Funcția de vanzare

In efortul ei de a vinde valorile mobiliare emise de emitent, banca de investiții poate cadea de acord asupra uneia din urmatoarele doua abordari:

subscrie (underwrites) titlurile: in acest caz banca de investiții acționeaza ca un principal și achiziționeaza emisiunea de la emitent, incercand sa o revanda. Banca de investiții garanteaza emitentului ca-și va primi banii dupa vinderea emisiunii și scaderea comisioanelor și cheltuielilor bancii. In acest caz banca de investiții risca sa nu poata vinde toata emisiunea și deci sa nu poata atrage destui investitori.

acționeaza ca agent: in acest caz banca de investiții nu preia emisiunea ci garanteaza doar emitentului ca va face toate eforturile sa vanda valorile mobiliare emise. Deș nu risca capital, facand toate eforturile de a le vinde, bancii de investiții i se poate deterioara reputația daca nu vinde tot.

Funcția de consultanța

Ca specialista in activitațile de pe piața financiara, banca de investiții ofera sfaturi utile emitenților referitor la: forma emisiunii preconizate; cand sa fie scoase titlurile pe piața; ce trebuie scris pe emisiune și dimensiunea sindicatului bancilor de investiții care trebuie implicat.

Funcția de origine

In cadrul acestei funcții, bancile de investiții cauta mereu companii mai mici care ar putea beneficia din vanzarea acțiunilor lor publicului. In acest caz, banca de investiții acționeaza ca și consultant, pregatind companiile și evaluand cand sunt indeplinite condițiile pentru ca societatea sa incerce sa atraga fonduri, ieșind pe piața.

Bancile de investiții sunt implicate in vanzari private și publice. In cadrul activitații de private investment banking, banca de investiții acționeaza ca o legatura intre organizațiile care au nevoie de fonduri și instituțiile financiare care au fonduri in exces pentru a acorda credite.

Unele banci de investiții ca de exemplu Merill Lynch, au activitați de retail banking și sunt cunoscute investitorilor. Alte banci de investiții, ca Salomon Brothers, nu prea au activitați de retail banking și au clienți instituționali.

4. Produsele i serviciile bancilor de investi ii

subscrierea negociata de valori mobiliare (negociated underwriting)

In astfel de cazuri emitentul și banca de investiții discuta termenii tranzacției și fixeaza

un preț. Se ajunge la un acord inainte de a se face oferta de titluri.

licitațiile competitive (competitive bidding)

In astfel de cazuri, organizația stabilește termenii emisiunii cu excepția prețului și anunța

ce oferte vor fi acceptate pana la o anumita data fixata de organizație. Banca de investiții care preia valorile mobiliare sau sindicatul care ofera cel mai bun preț ca tiga emisiunea pe care o poate revinde cu un profit.

subscrierea stand by de valori mobiliare (stand by underwriting)

In acest caz, acțiunile sunt oferite acționarilor companiei mai intai, pentru ca aceștia sa

dețina un anumit procent din companie. Banca de investiții incearca sa vanda acțiunile care nu au fost achiziționate de acționari.

Activitatea de investiții a unei banci obișnuite cuprinde cam 1/3 din activele sale iar deciziile acestui departament influențeaza nivelul celorlalte active ale bancii. Scopul acestui departament este acela de a utiliza fondurile bancii pentru a obține un randament maxim, menținand in același timp nivelul de lichiditate cerut.

Lichiditatea este foarte importanta pentru sectorul de investiții a bancii și este generata de doua surse:

bani imprumutați din surse externe;

investițiile fondurilor bancii in valori mobiliare.

Limitele impuse de obicei de bancile centrale bancilor se refera la tipurile de investiții

utilizate. Bancile centrale sunt preocupate de nivelul de lichiditate al bancilor și impun anumite limite tranzacțiilor, soldurilor și procentelor de active. De exemplu, in S.U.A. s-au introduse limite referitoare la valorile mobiliare emise de guvern, de municipalitați, etc.

Riscul investiției trebuie prevazut, evaluat și comparat de conducerea bancii. Asta inseamna in practica ca, managementul bancii prefera anumite valori mobiliare și anumite tipuri de investiții. Strategia utilizata pentru a minimaliza efectele adverse ale riscului de investiții este administrarea activelor și pasivelor (AAP).

Crearea unui sistem de control intern eficient in departamentul de investiții al bancii este o prioritate pentru conducerea ei. Acest sistem trebuie sa acopere selecția, aprobarea și documentarea asupra tuturor tranzacțiilor efectuate.