Premise privind desfasurarea operatiunilor bancare internationale

Premise privind desfasurarea operatiunilor bancare internationale

Activitatea bancara asociata sistemului de plati international implica delimitarea, dar, in acelasi timp, luarea in considerare a unor aspecte specifice oricarui sistem de plata (national) dar care, in acest caz, comporta elemente de extraneitate: (1) moneda de plata; (2) intermediarii financiari; (3) relatia de corespondent bancar; (4) raporturile contractuale fundamentale; (5) sistemele de plati nationale de importanta majora; (6) tehnologia transmiterii mesajelor si fondurilor.

Moneda de plata. In stingerea obligatiilor de plata internationale sunt utilizate insemnele monetare acceptate la nivel international ca mijloace legale de plata. Din acest punct de vedere se disting monede nationale utilizate in plati internationale (dolarul SUA, francul elvetian, yenul japonez etc.) si monede internationale utilizate in plati internationale. (Drepturile Speciale de Tragere, Euro), ca insemn monetare emise de o autoritate internationala (FMI si, respectiv, Banca Centrala Europeana). Prin uzanta, in limbaj curent, toate monedele acceptate in plati internationale sunt denumite monede internationale.

Intermediarii financiari Miscarea insemnelor monetare la nivel international se realizeaza, prioritar, prin intermediul bancilor comerciale. De regula, la nivelul unei tari sunt delimitate un numar de banci autorizate in acest sens de catre banca centrala. In acest cadru, bancile comerciale autorizate sa dezvolte operatiuni de plati cu strainatatea concentreaza la nivel national obligatiile de plata din si catre strainatate in numele clientilor lor, in nume propriu, in numele altor institutii financiare sau bancare nationale neautorizate in acest sens.

Activitatea bancilor comerciale in acest cadru are importanta din cel putin trei puncte de vedere:

• prin definitie bancile comerciale efectueaza operatiuni numai cu mijloace legale de plata, acceptate si recunoscute la nivel international;
• in desfasurarea activitatilor respecta reglementarile in materie de plati adoptate la nivel national si reglementarile si uzantele existente pe plan international privind utilizarea diferitelor insemne monetare si instrumente de plata;
• se constituie ca un prim "filtru" de intrare sau iesire de fonduri monetare in circuit national si international cu scopul identificarii fraudelor in domeniu (contrafaceri, falsificari, spalarea banilor, crima organizata etc.).

In sistemul platilor si transferurilor internationale de fonduri sunt antrenate si alte institutii financiare bancare: bancile centrale (de exemplu, in administrarea rezervelor valutare ale tarilor), organismele financiar-monetare internationale (de exemplu, FMI, BIRD, BERD in acordarea de imprumuturi tarilor membre, atragerea de fonduri de pe pietele de capital etc.).

Relatia de corespondent bancar, in esenta, este un acord incheiat intre doua banci
prin care acestea consimt (1) sa-si deschida reciproc conturi (nostro si loro) in care sa pastreze
disponibilitati si prin care sa efectueze decontarea tranzactiilor derulate prin intermediul lor si
(2) sa isi efectueze reciproc, cu regularitate anumite servicii financiar-bancare.

Relatia de corespondent bancar a fost prima forma de organizare la nivel bilateral - intre doua banci - prin care s-au realizat plati in si din strainatate si care, in prezent, constituie structura de baza a sistemului de plati international. In timp, bancile comerciale care dezvoltau un volum important de relatii cu o tara sau mai multe au inceput sa-si dezvolte in strainatate sucursale si agentii, iar dupa 1970, un loc tot mai important a inceput sa-l ocupe subsidiarele din strainatate, ca entitati bancare autonome, dar controlate de ele fie prin numarul actiunilor pe care il detin la acestea, fie prin personalul de conducere, componenta consiliului de administratie etc.

Preluand experienta bancara, prin extensie, s-au dezvoltat relatii de corespondent, pe aceleasi principii sau asemanatoare, intre alte tipuri de institutii financiar-bancare. Astfel, sunt relatiile de corespondent stabilite intre bancile centrale din diferite tari; bancile centrale si organisme monetar-financiar internationale etc. O alta categorie este formata de relatiile statornicite intre o societate de investitii financiare care efectueaza cu regularitate servicii specializate pe o arie geografica (tara sau grup de tari) sau pe o piata valutar-financiara (segment specific, de exemplu optiuni) in favoarea corespondentilor sai, ca entitati care nu au acces direct pe aceste piete. Sintetizand semnificatia relatiei de corespondent bancar evidentiaza:

• toate bancile si institutiile financiare isi pastreaza preponderent disponibilitatile in conturi la banci in strainatate - in tara de origine a monedei sau la o banca care opereaza pe europiata;
• miscarea sumelor intre conturile astfel constituite reprezinta o miscare scripturala. Moneda de cont, moneda scripturala este mutata scriptic din contul in strainatate al bancii platitorului in contul din strainatate al bancii beneficiarului platii. Bancile actioneaza in acest mod ca mandatare in executarea ordinelor clientilor lor ale caror depozite in valuta le pastreaza, dar si le fructifica prin depozitare in conturi la alte banci in strainatate.

Raporturile contractuale fundamentale. Miscarea banilor in conturile bancilor
corespondente reprezinta expresia monetara a unor angajamente sau obligatii de plata
asumate anterior, in baza unor relatii economice sau/si financiare stabilite intre cel ce
ordona plata si beneficiarul acesteia. Altfel spus, miscarea fondurilor are la baza o relatie
contractuala fundamentala care o determina (comerciala: export-import, necomerciala:
turism, financiara: acordare de credit). Termenul relatie fundamentala sau de baza este
utilizat pentru a delimita contractul de baza prin care o parte se obliga la plata si
contractele - unul sau mai multe - prin care cel obligat la plata il incheie cu intermediarul

financiar - al carui obiect este transmiterea banilor la beneficiarul platii. Delimitarea are relevanta, in primul rand, in cazul in care banca nu finalizeaza plata - ordonatorul platii, in baza raportului contractual fundamental, ramane obligat la plata pentru ordinul neexecutat. Intermediarul financiar, in baza contractului de transfer a banilor, fondurilor este obligat sa returneze banii ordonatorului platii. Obligatia de plata asumata prin contractul fundamental - de exemplu, contractul comercial international - nu inceteaza si nici nu poate fi invocat acest aspect pentru exonerarea de raspundere a platitorului.

Ca urmare a celor doua contracte - contractul de baza, fundamental si contractul de transfer cu intermediarul financiar si a independentei economice si financiare care exista intre ele, in sistemul platilor internationale au o importanta deosebita: reglementarile nationale privind autorizarea si supravegherea institutiilor financiar-bancare; pozitionarea (ierarhizarea) acestora in sistemul financiar bancar national sau international; importanta relativa a tarii sau centrului financiar unde este amplasata banca; sistemul relatiilor de corespondent pe care le-au dezvoltat etc.

Aceste aspecte au condus la consacrarea unor banci, - apartinand unor sisteme bancare sau amplasate in anumite spatii (piete) financiar-bancare (Londra, Tokyo, New-York), zone spre care converg si care polarizeaza operatiunile de transfer a fondurilor asociate tuturor platilor internationale.

Sistemul de plati nationale de interes major. In principiu, sistemul de plati national al fiecarei tari este destinat sa asigure transferul rapid al fondurilor si stingerea obligatiilor de plata reciproce prin compensarea acestora intr-un interval de timp cat mai scurt. In cazul tarilor cu moneda neconvertibila sistemul national de plati are un caracter inchis - moneda nationala circula exclusiv in limitele teritoriale ale tarii. In cazul tarilor, a caror moneda nationala este utilizata si ca moneda internationala, prin sistemul bancar national la care sunt deschise conturile de corespondent ale bancilor straine, sunt preluate si transferurile de fonduri ale unor banci straine, fonduri denominate in moneda nationala a acestor tari.

Astfel, transferul international al fondurilor se realizeaza si prin sistemele de plati si compensari nationale din tari a caror moneda si sistem bancar detin un loc important pe plan international. In acest sens, SUA si Anglia, prin sistemele nationale de plati si compensari mijlocesc si transferul international al fondurilor, implicit, stingerea obligatiilor de plata dintre diferite banci straine, dar a caror obligatii de plata sunt denominate in lire sterline si, respectiv, dolari SUA. Sistemul de plati si compensari national din SUA cuprinde mai multe institutii specializate in acest sens. Dintre acestea CHIPS (Clearing House Interbank Payments System) se constituie ca un sistem electronic de plati utilizat pentru transferul si procesarea sumelor denominate in dolari SUA la nivel international. Cea mai mare parte a transferurilor realizate prin CHIPS sunt tranzactii interbancare internationale asociate diferitelor tipuri de operatiuni: schimb valutar, arbitrajari si plasamente de fonduri pe europiata (in eurodolari), operatiuni comerciale, credite bancare etc. Fondurile transferate si procesate prin CHIPS reprezinta 90% din totalul platilor interbancare asociate operatiunilor de comert international (1992). La Londra, Clearing House Automated Payments System (CHAPS) asigura transferul international al fondurilor denominate in lire sterline. Cum Londra ca si New-York este un centru financiar important, iar numeroase banci straine isi au reprezentante in acest spatiu financiar bancar, transferul international al fondurilor in lire sterline al bancilor straine este realizat prin CHAPS.

Tehnologia de transmitere a mesajelor si fondurilor. In esenta, o plata internationala are la baza un inscris prin care ordonatorul platii mandateaza banca sa se execute plata in favoarea beneficiarului platii. In executarea ordinului primit, banca utilizeaza relatiile de corespondent bancar cu o banca din tara beneficiarului platii. Inscrisurile in baza carora se realizeaza transmiterea mesajelor si transferul fondurilor la nivel interbancar international, contin trei grupe de informatii: (1) informatii de securizare a mesajelor si legaturilor: chei de acces, de control, de confirmare etc.; (2) informatii de orientare a traseului de urmat (de la cine, prin cine, pentru cine etc.); (3) informatii strict financiare: suma, valuta, numarul conturilor bancare ce urmeaza a fi accesate etc. Ca tendinta, se remarca preocuparea de generalizare a standardizarii formularelor utilizate la nivel international, fie in forma lor fizica (suport hartie), fie prin conceperea de ecran preformat pentru fiecare document (in forma lor electronica). In functie de nivelul de dezvoltare si dotare tehnica si tehnologica a sistemului bancar national, al tipului de relatii de corespondent si de conexiuni (electronica) cu alte sisteme bancare, se poate utiliza sistemul de transmitere: letric, telegrafic sau SWIFT. Se anticipeaza pentru o perspectiva apropiata generalizarea sistemului Internet-securizat care va utiliza moneda electronica (e-cash), iar transferurile se vor realiza in timp real.

Transferul international al fondurilor/mesajelor. Indiferent de natura tranzactiei sau a persoanei fizice sau juridice care a ordonat transferul international al fondurilor, acesta se poate realiza prin:

Transfer letric prin posta (par avion);

Transfer telegrafic;

Transferul prin sistemul SWIFT.

Transferul letric. Din punct de vedere istoric este primul utilizat de banci si,
in esenta, consta in transmiterea fizica a inscrisului printr-un anumit mijloc de transport
de la o banca la alta. Documentul in sine contine toate detaliile referitoare la cine a ordonat plata, in favoarea cui se va plati suma, suma de plata, moneda si, dupa caz, si alte detalii etc. In prezent, transferul letric se realizeaza, cel mai adesea par avion. In practica abrevierilor specific bancare se utilizeaza MT (Mail Transfer engl.) sau, dupa caz, AMT (Air Mail Transfer). Pe scara transferurilor este cel mai ieftin, dar cel mai putin rapid.

Transferul telegrafic. A inceput a fi utilizat de banci la scurt timp dupa
descoperirea telegrafiei, odata cu noile realizari tehnice in domeniu: transmiterea prin cablu,
iar in prezent prin telex si fax. Abreviat TT (Telegrafic transfer) constituie o modalitate mult
mai rapida de transmitere a informatiilor privind transferul fondurilor decat transferul letric
si, bineinteles mai scumpa. In esenta, contine aceleasi detalii ca si transferul letric.

Transferul prin sistemul SWIFT constituie o tehnica computerizata de
transmitere a mesajelor. Intr-o abordare simpla, este similar transferului telegrafic sau
prin telex, cu particularitatile determinate de sistemul computerizat integrat care il
defineste si securitatea absoluta a transmiterii informatiilor. Expresia SWIFT, utilizata adesea in practica ca un termen in sine, reprezinta de fapt abrevierea pentru Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunications (Societatea pentru Telecomunicatii Financiare Interbancare Mondiale), societate constituita in 1973, prin asocierea a 239 de banci din diferite tari, cu sediul la Bruxelles si care a devenit operationala incepand cu 1977.

Transmiterea mesajelor in sistem SWIFT se poate realiza:

cu prioritate normal sau ordinar, aceasta inseamna ca mesajele sunt transmise in ordinea introducerii lor in sistem;

cu prioritate urgent, un mesaj ce poarta o astfel de mentiune este intotdeauna transmis inaintea tuturor celor ce fac parte din grupa normala, dar si cele urgente, daca sunt mai multe, sunt transmise in ordinea introducerii lor. Ca procedura de ansamblu, mesajele cu prioritatea urgent pot fi asemanate cu transferurile telegrafice;

cu prioritate sistem, sunt mesaje cu un circuit limitat, fiind generate si transmise numai pe calculatoarele societatii SWIFT pentru transmiterea unor informatii de importanta majora, si care sunt receptionate de toate bancile ce au aderat la SWIFT.

Desi, nu toate bancile din spatiul financiar bancar international sunt conectate la reteaua SWIFT, intr-un interval de timp relativ scurt, acest sistem a devenit tehnica predominanta a transferurilor si transmiterii mesajelor si ca urmare a adaptarii sistemului diferitelor tipuri de mesaje.

Aceasta tendinta este determinata, pe de o parte,de insasi principiile de functionare a retelei, iar pe de alta parte de avantajele ce le ofera.

Reteaua cuprinde patru centre de comutare dintre care doua la Amsterdam si cate unul la Bruxelles si Culpeper (localitate in SUA, statul Virginia) la care sunt conectate grupuri de tari. Ordinatoarele de la centrul de comutare comunica intre ele asigurand transmiterea mesajelor numai prin intermediul lor. Astfel, doua banci nu pot comunica direct, fiind de altfel interzisa dialogarea directa. In afara de aceste patru centre de comutare, sistemul include un al doilea plan, asa-numitele concentratoare nationale, al caror rol este de "a aduna" mesajele dintr-un spatiu geografic dat. Astfel, de exemplu, in tari cu volum important de mesaje, pot exista mai multe concentratoare (4 in SUA; 3 in Anglia; 2 in Franta etc.) dupa cum, mai multe tari cu un trafic redus in retea pot fi conectate la acelasi concentrator national. Al treilea plan al retelei este format de ordinatoarele cu rol de supraveghere a terminalelor instalate in bancile ce au aderat la reteaua SWIFT. Pentru a se asigura securitatea sistemului (si a mesajelor) fiecare legatura este dublata astfel:

Toate mesajele introduse pe un terminal de un operator din orice banca
conectata la retea, sunt standardizate (ecran preformat) potrivit tipului de mesaj (ordine
de plata, confirmare tranzactie valutara, deschidere acreditiv documentar etc.) si sunt
plasate intr-un fisier de asteptare.

Mesajul astfel introdus de operator este controlat de operator-verificator si apoi poate fi introdus in fisierul de plecare.

Mesajul aflat in fisierul de plecare este verificat de ordinatorul bancii emitente (a mesajului) din punct de vedere al normelor standard impuse de SWIFT, dupa care este transmis la Centrul de comutare prin intermediul concentratorului national.

Mesajul este stocat in centrul de comutare pentru identificarea beneficiarului mesajului, care de altfel, se realizeaza automat.

De precizat faptul ca transmiterea mesajelor in sine dureaza cateva secunde si se realizeaza automat fara interventie umana (bineinteles in afara de cele doua terminale de introducere si preluare a mesajelor).

De aici si avantajele pe care le prezinta sistemul SWIFT: siguranta, rapiditate, pret relativ scazut, fiabilitatea functionarii.