Principii si metode de impunere - impozite

1. Principii de impunere
2. Metode de impunere
3. Metode de percepere (de colectare) a impozitelor

1. Principii de impunere

Principii clasice ale impunerii

Impozitul considerat un mod normal de finantare a cheltuielilor publice trebuie sa concilieze patru preocupari enuntate de Adam Smith:

Justetea: egalitatea in fata impozitului, adica fiecare trebuie sa contribuie la formarea veniturilor bugetului de stat cu o parte din veniturile sau averea sa.

Certitudinea: realizarea unei asiete fiscale obiective care sa elimine arbitrajul in stabilirea impozitului si care sa fie viabila. Impozitul trebuie sa fie stabilit in termen concret, cuantumul si modul de percepere a impozitului trebuie sa fie cunoscut de catre contribuabil.

Comoditatea: stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al intelegerii pentru contribuabil, deci de a favoriza acceptabilitatea sociala a sistemului fiscal.

Eficacitatea: finantarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost, adica cheltuielile de intretinere a aparatului fiscal trebuie sa fie cu mult mai mici decat incasarile din impozite.

Principii moderne de impunere

1. Principiul impunerii echitabile presupune egalitate in materie fiscala. Se cunoaste egalitate in fata impozitelor si egalitate prin impozit.

. Egalitatea in fata impozitelor presupune ca impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de locul unde domiciliaza sau isi au sediul, deci sa ne existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a republicii. Totodata impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice, indiferent de forma de proprietate sau forma juridica in care sunt organizate si functioneaza. In ultima instanta, egalitatea in fata impozitului presupune neutralitatea lui. Se foloseste la impozitarea veniturilor persoanelor juridice, TVA, taxe vamale, accize, s.a. 

Egalitatea prin impozit presupune diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la alta in functie de: marimea absoluta a materiei impozabile, natura si provenienta veniturilor si altele. Deci, egalitatea prin impozit presupune un tratament diferit al celor neavuti fata de cei avuti, al celor casatoriti si cu copii fata de ceilalti. Se foloseste la impozitarea veniturilor persoanelor fizice.

2. Principiul politicii financiare. De acest principiu tine stabilitatea si elasticitatea impozitului.

Un impozit este considerat stabil cand nu se modifica, adica nu creste in raport de sporirea productiei si nu scade in fazele de criza, cand se reduce materia impozabila. in realitate, de regula, incasarile din impozite nu prezinta stabilitate, datorita actiunii de oscilante a legilor economice, care fac ca evolutia sinuoasa (nestatornica) a productiei si desfacerilor sa imprime aceeasi dinamica si venitului national, ca si incasarilor din impozite.

Un impozit este considerat elastic atunci cand este capabil de a se adapta nevoilor bugetare, sa poata fi majorat sau diminuat cand cheltuielile bugetare cresc sau se reduc. O alta problema ce tine de politica financiara consta in a alege tipul si numarul impozitelor prin intermediul carora statul urmeaza sa-si procure veniturile sale fiscale. Teoretic, statul poate folosi in acest scop un singur impozit sau o multitudine de impozite. Stiinta financiara considera, ca practica unui singur impozit astazi ar fi irealizabila si ineficienta, deoarece impozitul respectiv stabilit in functie de puterea economica a platitorului, ar putea genera nemultumirile, ar accentua tendintele evazioniste si de transferare a sarcinii fiscale, iar erorile de impunere ar dezavantaja fie statul, fie platitorul.

3. Principiul politicii economice. Prin marimea impozitului statul influenteaza dezvoltarea sau restrangerea activitatii unor ramuri economice sau a unor activitati economice, stimuleaza sporirea productiei sau a consumului unor anumitor marfuri, extinde sau limiteaza relatiile comerciale cu alte state.

Astfel, pentru a stimula largirea consumului unui bun, statul ia masuri pentru reducerea sau suprimarea impozitelor indirecte care-1 afecteaza, iar pentru a restrange consumul procedeaza in sens invers, adica majoreaza cotele impozitelor respective.

4. Principiile social-politice.

Prin politica fiscala se urmareste un anumit scop social. Se aplica o impunere diferentiata a veniturilor sau averii diferitelor categorii sociale in functie de interesele partidului de guvernamant. Cu ajutorul unor masuri fiscale, acesta cauta sa abata atentia maselor largi ale populatiei de la anumite chestiuni politice aflate la ordinea zilei: sa-si pastreze influenta in randurile unor categorii sociale, sa evite influente negative pe care le-ar putea avea cresterea consumului unor produse daunatoare sanatatii - bauturi alcoolice, tutun, - sa favorizeze natalitatea etc.

2. Metode de impunere

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni efectuate in baza legii, care au drept scop stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice.

In practica impunerii se utilizeaza metode si tehnici diverse care difera in functie de felul impozitului; de statutul juridic al platitorului si de instrumentele folosite, ceea ce face ca impunerea sa imbrace mai multe forme.

In situatiile in care la baza sta momentul evaluarii materiei impozabila, impunerea poate fi de doua tipuri:

provizorie, care se efectueaza in timpul anului

definitiva, care se efectueaza la finele anului

Spre exemplu, impozitul pe venit se stabileste provizoriu in timpul anului (trimestrial sau lunar) si se definitiveaza prin recalculare pe baza rezultatelor anuale.

In functie de modul cum se insumeaza elementele de calcul impunerea poate fi:

. partiala, impunerea veniturilor separat pe fiecare sursa de obtinere a lor de catre un contribuabil

. globala, impunerea veniturilor cumulate din diferite surse de obtinere a lor de catre o singura persoana.

In functie de modul cum diferite persoane stapanesc obiectul impozabil distingem impunere:

individuala

colectiva

In dependenta de modul in care se face evaluarea obiectului impozabil se cunoaste impunere:

directa

indirecta (sau forfetara)

Dupa metodele de aplicare a cotelor impunerea se poate efectua in cote:

. fixe

. procentuale

Impunerea in cote fixe

Cota fixa a impozitului reprezinta o suma concreta de unitati monetare aferenta unei unitati de masura a impozitului.

Impunerea in cote fixe se foloseste mai frecvent cand baza de calcul o formeaza un anumit bun, o fapta sau un act: suprafata de teren, capacitatea cilindrica a autoturismului, obtinerea unei autorizatii.

De exemplu, in cazul impozitului funciar se foloseste pe m² sau pe ha. In acest caz caracterul de cota fixa este determinata de raportul acesteia fata de unitatea de masura a bazei de calcul. Ea poate fi diferentiata in functie de alte criterii, cum ar fi, modul de amplasare a terenurilor, zona de fertilitate s.a.

Impunerea in cote fixe nu tine seama de venitul contribuabilului si nici de situatia personala a acestuia.

Exemplu:

Doi contribuabili au in posesie terenuri agricole respectiv 5ha si 15ha. Cota stabilita este de 75 lei ha.

Impozitul de plata este:

. pentru primul contribuabil 375 lei ( 5 ha *75 lei/ha )

. pentru al doilea contribuabil 1125 lei ( 15 ha *75 lei/ha )

Impunerea in cote procentuale

Sistemul de impunere in cote procentuale se utilizeaza mai des in cazurile cand baza de calcul este valoarea sau veniturile sub orice forma. Se intalnesc urmatoarele tipuri de impunere procentuala:

. proportionala

. progresiva

regresiva

Impunerea in cote proportionale Conform acestei metode se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta in aceeasi proportie intre impozit si volumul venitului (valoare averii). Cu toate avantajele fata de impunerea in cote fixe impunerea proportionala are si unele neajunsuri, deoarece nu respecta echitatea in materie fiscala (nu se i-a in consideratie ca puterea contributiva a diferitor categorii sociale este diferita in functie de marimea absoluta a veniturilor si marimea absoluta a averii pe care o poseda).

Exemplu:

Veniturile realizate de doi subiecti de impozit sunt de 1000 lei si respectiv 5000 lei. Presupunem ca cota impozitului stabilita de lege este egala cu 15%. Impozitul de plata este:

. pentru primul contribuabil 1000*15% = 150 lei

. pentru al doilea contribuabil 5000*15%=750 lei.

Dupa cum se vede, fiecare din cei doi contribuabili participa la constituirea fondurilor statului proportional cu marimea veniturilor obtinute.

In prezent impunerea proportionala se foloseste atat in cazurile impozitelor directe (impozitul pe venit pentru persoanele juridice), cat si in cazurile impozitelor indirecte (TVA, taxe vamale, accize etc.)

Impunerea in cote progresive consta in aceea, ca odata cu cresterea obiectului impozabil creste si cota impozitului astfel incat impozitul creste mai repede decat obiectul impozabil. Impunerea in cote progresive cunoaste doua variante:

1. impunere in cote progresive simple (globala)

2. impunere in cote progresive compuse (pe transe )

Impunerea in cote progresive simple se caracterizeaza prin faptul ca impozitul are cateva cote, care se stabilesc in dependenta de marimea venitului, insa se aplica o singura cota de impozit asupra intregii materii impozabile, apartinand unui contribuabil. Cota de impozit va fi cu atat mai mare cu cit venitul sau averea respectiva va fi mai mare.

Impunerea in baza cotelor progresive simple

Conform datelor din tabelul de mai sus, o persoana care obtine venit de 2100 lei va plati statului un impozit de 147 lei (2100 * 7% ), iar o alta persoana, care are venit de 2101 lei va achita un impozit de 378,18 lei ( 2101 * 18% ). Din exemplele expuse sunt vizibile neajunsurile care le are aceasta modalitate de impunere, deoarece dezavantajeaza contribuabilii care realizeaza venituri ale carora nivel se situeaza la limita imediat superioara celei pana la care actioneaza o anumita cota. Prin urmare, cea de-a doua persoana, care dispune de un venit ce depaseste numai cu o singura unitate monetara venitul obtinut de prima persoana, datoreaza statului un impozit cu 231,18 lei mai mult. Aceasta metoda nu se foloseste in prezent in practica fiscala.

Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) are ca trasatura divizarea materiei impozabile in mai multe transe, iar pentru fiecare transa se stabileste o anumita cota de impunere. Prin insumarea impozitelor partial calculate pentru fiecare transa in parte se obtine impozitul total de plata ce cade in sarcina unui contribuabil.

Impunerea in baza cotelor progresive compuse

Si daca ne referim la exemplul precedent, insa utilizam aceasta metoda de impunere, atunci avem ca persoana care are venit de 2100 lei plateste un impozit de 147 lei (2100 * 7% ), iar persoana ce obtine un venit de 2101 lei va plati un impozit de 147,18 lei (2100*7% +  (2101-2100)* 18%]

Prin urmare, in cazul impunerii respective numai 1 leu va fi impozitat cu cota mai mare si nu intreaga suma. Metoda data de impunere se utilizeaza pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice.

Impunerea regresiva (degresiva) cunoaste mai multe opinii. Unii economisti considera, ca acelasi tip de impunere este o consecinta a impunerii indirecte si consta in aceea, ca suma impozitului achitata pentru consumul de aceeasi valoare raportata la veniturile diferite ale contribuabililor capata un caracter regresiv. Adica, cei care obtin venituri mai mari achita un impozit mai mic, iar cei ce obtin venituri mai mici achita un impozit mai mare. Exemplu:

Doi contribuabili au venituri de 500 lei si 2000 lei respectiv. Ambii au consumat in aceeasi perioada de timp aceleiasi produse alimentare in suma de 250 lei. TVA in pretul produselor constituie 50 lei. Raportul dintre impozit si venit este:

pentru primul contribuabil 10% = (50 lei/500 lei )* 100%

pentru al doilea contribuabil 2,5 % = (50 lei/2000 lei)* 100%

Alta opinie fata de impunerea regresiva este ca la un nivel al veniturilor (averilor) mai mari se aplica o scara descrescatoare de cote de impunere. Asemenea procedeu da impozitul regresiv, care inseamna un procent mai mic pe un venit mai marc si un procent mai mare pe un venit mai mic.

Exemplu:

Impunerea regresiva, in cazul impozitelor directe (pe venit sau pe avere) se practica daca se urmareste incurajarea investitiilor din profit. Din acest punct de vedere are pentru agentul economic o functie dinamizatoare.

3. Metode de percepere (de colectare) a impozitelor

Finalizarea impozitarii este succedata de operatiunea de colectare (percepere) a impozitelor. Stabilirea si incasarea impozitelor constituie continutul fiscalitatii. Prin fiscalitate se constata, concomitent, obligatia fiscala pentru contribuabili si creanta fiscala a statului asupra acestuia.

Obligatia fiscala consta in indatorirea de a plati in contul bugetului public national (bugetului de stat, bugetelor locale) impozitele (taxele, alte venituri obligatorii) reglementate prin lege.

Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a incasa prin organele fiscale impozite in contul bugetului de la contribuabili potrivit prevederilor legale.

In conditiile existentei unui aparat fiscal perceperea impozitelor se realizeaza prin urmatoarele metode:

1) incasarea impozitelor de organele fiscale direct de la contribuabili, care cunoaste la randul sau doua variante:

a) cand reprezentatul aparatului fiscal se deplaseaza la contribuabil pentru a incasa impozitul, caz in care spunem ca impozitul este cherabil.

b) cand contribuabilul se deplaseaza benevol la organul fiscal pentru a achita impozitul, caz in care spunem ca impozitul este portabil.

2) metoda calcularii si transferarii directe a sumelor datorate la fiecare termen de plata. Aceasta metoda se utilizeaza de agentii economici, care de sine statator calculeaza si vireaza la buget impozitele, purtand intreaga raspundere pentru exactitatea acestor operatiuni.

3) stopajul la sursa, care prevede ca calcularea, retinerea si transferul impozitelor sa se efectueze de o terta persoana (contabilul). In asa mod se percepe impozitul de pe veniturile persoanelor fizice, cand unitatile economice sau patronii care platesc salarii au obligatia retinerii si varsarii impozitului respectiv in conditiile prevazute de lege.

4) aplicarea timbrelor fiscale. Se utilizeaza in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justitie, eliberari, autentificari, legalizari de acte etc.

In cazurile metodei calcularii si transferarii directe si a stopajului la sursa organele de control fiscal se implica postfactium, efectuand verificari cu privire la determinarea si varsarea exacta a impozitelor respective. Iar in cazul aplicarii timbrelor fiscale perceperea se face antifactum, inainte ca prestatiile respective sa fie efectuate de organele in drept, care poarta intreaga raspundere pentru aplicarea exacta a legii fiscale.